1 Coordonatoare: Prof. Univ. Dr. Mihaela miroiu septembrie, Bucureşti 2011 cuprins


Despre incapactitatea bisercii (ortodoxe) de a crea un spaţiu care să potenţeze manifestarea acţiunilor civice şi/ sau sociale



Yüklə 1,85 Mb.
səhifə16/25
tarix30.01.2018
ölçüsü1,85 Mb.
#41482
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   25

Despre incapactitatea bisercii (ortodoxe) de a crea un spaţiu care să potenţeze manifestarea acţiunilor civice şi/ sau sociale.

Cu toate că cele mai multe dintre intervievate au spus că merg la biserică, cel puţin de marile sărbători religioase cum ar fi Paştele şi Crăciunul, se pare că aceste practici sunt asociate mai mult cu respectarea unor tradiţii, mai ales cu practici ce pun în valoare familia şi nu participarea în comunitate. Ca şi în cazul discuţiei cu privire la exercitarea credinţei, putem vorbi de o participare atomizată la practicile religioase ce se desfăşoră în biserici, având în vedere că cele mai multe dintre intervievate cunosc prea puţin activităţile ce se desfăşoară în cadrul acestor organizaţii. Aşadar, simplul mers la biserică este prea puţin interesant pentru cercetarea noastră în măsura în care dincolo de această practică nu există şi conştiinţa unei comunităţi, a unui grup de interese capabil să răspundă nevoilor membrilor sau să realizeze acţiuni sociale.

(Ce părere aveţi de activitatea bisericii de aici, din localitate?) Da, este ok. E în regulă. (Ştiţi, există acţiuni de ajutorare a celor ... ?) Sunt, dar din păcate nu în cadrul bisericii ortodoxe sau catolice, în general celelalte culte – penticostal şi care mai sunt. Deci, acolo se practică. „672

(Mergeţi la biserică?) Acum mai răruţ mă duc, înainte mă duceam, eu sunt reformată şi soţul e ortodox deci suntem diferiţi, eu sunt unguroaică, el îi român. (La biserica dumneavoastră se fac acţiune de ajutorare a persoanelor aflate în nevoie?) Nu, nu prea, pe unde m-am dus dacă o trebuit să dau un ban am dat, deci aşa…”673

(Mergeţi la biserică?) Da, sunt ortodoxã. Mai rar, dar merg. (Şi s-a creat acolo, sau din ce ştiţi dumneavoastrã, existã o comunitate în care oamenii se sprijinã, se ajutã?) Da, se poate, dar nu stiu. Se poate... Da. Se poate. Se poate sã se ajute, deci am un vãr care are 8 copii şi chiar îl ajutã Biserica. Deci se poate. Îl ajutã. Acuma nu ştiu dacã în bani, dar îl ajutã cu ulei, fãinã, alimente. Deci cu lucrurile astea cred cã-l ajutã. Se poate. Am zis, nu aş putea (să generalizez) fiind o singurã persoanã. Nu cred cã ar necesita sã cer eu ajutorul, pe când alţii sunt poate (mai necăjiţi). Dar, sunt benefice (asemenea acţiuni).”674

(La biserica dumneavoastră sau la alte biserici de care ştiţi dumneavoastră se fac acţiuni de ajutorare a oamenilor nevoiaşi?) Nu, nu prea. Puţin, deci chiar numa foarte puţin Noi suntem ortodocşi, iar din partea noastră (mai puţin). Eventual, când se organizează (dar rar).675

Chiar dacă putem vorbi de diverese contribuţii sociale, atâta timp cât aceasta sunt punctuale, cât participarea se rezumă la simplul act de a dona bani sau bunuri şi nu presupune şi implicare în gestionarea acestor resurse, cât nu se ştie exact destinaţa acestor donaţii nu putem vorbi de participare consistentă în cadrul bisericii, iar această formă de participare este puţin probabil potenţatoare de participarea civică.

Corelaţia „merg la biserică”, dar „nu ştiu ce se întâmplă la acolo” poate avea mai multe implicaţii, dintre care cea pe care o consider cea mai relevantă este aceea cu privire la incapacitatea bisericilor de a crea acel spaţiu în care să se manifeste într-o formă sau alta o promovare comună a intereselor. Trebuie precizat însă că din interviuri rezultă că biserica ortodoxă poate fi mai degrabă caracterizată astfel şi că, în cazul altor culte, putem vorbi de acţiuni sociale şi de formule de agregare şi urmărire în comun a intereselor, evident a celor legate în special de practicile confesionale.

Aşadar, chiar dacă această formă de participare - în care credinţa ca fenomen privat se poate concretiza în acţiuni publice şi poate potenţa acţiunile civice ale femeilor - este relevantă, atâta timp cât felul în care sunt organizate activităţile comune nu favorizează voluntariatul şi acţiunile sociale, biserica are un rol redus în discuţia cu privire la participare. Mai mult decât atât, având în vedere structurile ierarhice şi inflexibile ce caracterizează anumite culte, dintre care şi cel ortodox676, dar şi faptul că doctrinele religioase au fost adesea invocate pentru a legitima rolurile de gen tradiţionale şi că instituţiile religioase au exclus istoric femeile de la a deţine poziţii de autoritate677, putem contesta, evident contextualizând, capacitatea bisericii de a se constitui ca mediu intermediar între acţiunile din sfera privată şi cele din cea publică, mai ales când vine vorba de participarea femeilor. Contextualizarea aduce în discuţie aspecte cum ar fi diferenţele între diversele culte678 existente în regiunea în care s-a realizat cercetarea, diferenţe menţionate de intervievatele noastre - având în vedere că diversitatea religioasă le-a pus la îndemână un cadru comparativ pe care acestea nu au ezitat să îl folosească.

Iar dacă până acum am făcut referire la incapactitatea bisericii de a genera acel cadru care să potenţeze ulterior participarea civică, în cele ce urmează voi aduce în discuţie şi activităţi de voluntariat amintite în cadul interviurilor şi originate în participarea religioasă.

„Eu sunt creştină baptistă şi familia mea de asemeni. [...] (La biserica dumneavoastră sau la alte bisericii de care aveţi dumneavoastră cunoştiinţă se ajută enoriaşii între ei?)Absolut. (Şi cum se procedează?) Păi, cel puţin o dată pe lună avem în prima duminică din lună avem o colectă benevolă, deci benevolă, care colectă se împarte între cei mai săraci membri din biserica noastră. De fiecare sărbătoare, Paşti, Crăciun, Ziua Roadelor, acuma toată lumea ştie de Ziua Roadelor sau Ziua Mulţumirii, că se sărbătoreşte şi...am înţeles că şi în celelalte religii. Se strâng tot aşa fonduri şi se numeşte „Bucurie de sărbători” acţiunea. De fiecare dată, „Bucurie de sărbători” se strâng bani, fiecare dă bani sau alimente, cine doreşte să ducă, şi se împart pentru cei mai săraci. Acuma noi cam îi ştim, pe familiile mai sărace şi mai nevoiaşe. Dar aşa tot timpul ne ajutăm unii cu alţii cu lucruri chiar mărunte pe care nu ştiu, la care noi nu dăm foarte mare importanţă dar atunci când ai tu strictă nevoie de ceva şi vezi că ţi se întinde o mână îi important pentru tine. Deci ne ajutăm.” 679

„La biserica unde merg eu femeile stau şi ascultă, nu au nici un fel de implicaţie... Se implică în pregătirea copiilor, sunt grupe pregătitoare în fiecare duminică, de la 9 la 12 copii învaţă versete, cântece.”680

(Mergeţi la biserică?) Da. La biserica aici în Hunedoara este o biserica greco-catolică, avem un preot tânăr.

Eu merg in fiecare duminică şi vineri după-masa. [...] (Vă implicaţi în treburile consiliului parohial?) Nu. Au făcut un centru de mariane se numeşte, o societate de binefacere, numai cu femei care se numesc Mariana, se duc în excursie, fac rugaciune, conspectează un ziar. (Aţi zis că centrul ăsta se ocupă şi de binefaceri ?) Da, acum l-am facut, stai să vezi. (Dar ce vreţi să faceţi?) Să strîngem nişte bani să mergem la un azil de bătrâni.”681

(La biserica dumneavoastră sau la alte biserici de care ştiţi se fac acţiuni de ajutorare a persoanelor aflate în nevoie?) La biserica noastră se fac, se fac, deci noi suntem înfrăţiţi, biserica noastră este înfrăţită cu un oraş din Olanda, nu ştiu ce fel de oraş. Din acel oraş ne trimite ajutoare pe care parohul nostru le împarte la toţi enoriaşii, că-i mai aşa, că-i ... deci în mod egal, deci se fac ajutorări. Eu sunt reformată. (Ce rol credeţi că ar trebui să aibă biserica într-o comunitate?) Un rol foarte impotant ar trebui să aibă, un rol foarte important. Nu pot să spun biserica noastră, Biserica Reformată are un rol important asupra copiilor noştri, nu ştiu la ortodocşi am înţeles că nu există, în afară de orele de religie care se fac la şcoală altceva nu există, pe când la noi la reformaţi, la catolici există şi alte...deci se cheamă la Teore, se ocupă de tineret în instruire, absolut de tot, deci suntem altfel.”682

Aşadar, sunt prezentate mai sus câteva situaţii în care, în jurul unor biserci, se desfăşoară pe de o parte acţiuni sociale, iar pe de altă parte acţiuni prin care sunt puse la dispoziţia comunităţii religioase unele servicii de interes comun, cum ar fi educaţia confesională a copiilor. Aceste acţiuni sunt importante pentru comunitate atât din punct de vedere al suportului material şi moral pe care îl oferă, dar şi din perspectiva generării unui tip anume de empatie şi coeziune comunitară. Mai exact, atomizarea este înlocuită cu interacţiuni constante între membrii comunităţii, interacţiuni menite să îi facă pe aceştia să se cunoască, să îşi cunoască bucuriile şi necazurile, dar mai ales să găsească împreună soluţii de rezolvarea a unora dintre ele. Iar de aici la conştientizarea intereselor comune şi la promovarea lor şi dincolo de sfera manifestărilor relogioase este un pas mai mic de făcut decât de la o societate atomizată la una cu o cultură civică şi politică participativă.

Interesantă din acest punct de vedere este şi relatarea pe care o face 71 (A.T.) povestind despre activităţile pe care le fac femeile în centrul de mariane – merg în excursii, fac rugăciuni, conspectează ziare – iar după aceea cu mândrie spune cum din aceste întâlniri s-a născut ideea de a strânge bani pentru un cămin de bătrâni. Acest exemplu pune clar în evidenţă potenţialitatea bisericii ca mediu intermediar între activităţile private şi cele civice şi politice.



Despre care ar trebui să fie rolul bisericii în societate sau despre reflecţia conceptului de implicare civică şi socială a unei instituţii. Un alt aspect interesat tratat în această secţiune cu privirea la conexiunile dintre biserică, participare civică şi cetăţenia substanţială a femeilor este şi cel cu privire la proiecţia aşteptărilor pe care intervievatele le au de la această instituţie, iar aici am putea discuta de două situaţii relevante care se mulează pe distincţia între eficienţa şi ineficienţa instituţională. Mai exact, putem vorbi pe de o parte pe de aşteptări restrânse cu privire la rolul pe care ar trebui să îl aibe biserica într-o societate, aşteptări asociate mai degrabă cu discursul cetăţenei ale cărei practici religioase sunt atomizate, care îşi manifestă credinţa în sfera privată şi pentru care biserica este precepută instrumental în raport cu familia şi cu mecanisme de generare a coeziunii în interiorul acesteia.

„La biserică mergem destul de rar [...] Am putea să renunţăm duminica la o ieşire în familie, dar nu o facem. De obicei duminica se merge la biserică. Mergem (cu familia), dar nu atât de des, nu în fiecare duminică, nu... Dacă putem să facem o ieşire la o mânăstire într-o duminică, e ok. E perfect, e foarte bine, ne simţim bine (împreună), slujbă după aceea... la mânăstiri de obicei e foarte frumos. (Care credeţi că ar trebui să fie rolul bisericii într-o comunitate?) Ce să vă spun... Noi... ne-am făcut catolici, eu şi cu soţul meu, am trecut la catolicism şi ne-am căsătorit. Am făcut pasul acest înainte de căsătorie pentru că nu-mi place ritul ortodox, nu-mi plac preoţii ortodocşi, nu-mi place nimic din ce se întâmplă la ortodocşi. Îmi plac lucrurile simple şi în viaţă şi în tot ceea ce fac [...] În general, nu mint, nu râd de alţii, eu îi spun omului în faţă, fără să-l jignesc. Deci, lucrurile simple. Nu-mi place să mă rog de preot să-mi facă o chestie... Mie îmi place să mă duc la preot să mă spovedesc, să îi spun exact ce am pe suflet şi el să îmi spună dacă am făcut bine, dacă am făcut rău... Poate că ştiu şi eu dacă am făcut bine, dacă am făcut rău. 683

Pe de altă parte, rolul bisericii este proiectat ca ţinând de oferirea de servicii sociale cum ar fi sprijin pentru copii cu probleme, pentru bătrâni, pentru familiile sărace, de oferirea unor repere de moralitate prin implicarea directă în educaţia copiilor, dar şi a celorlalţi membrii ai comunităţii. Putem vorbi astfel de rolul bisericii în generarea unei coeziuni comunitare bazată tocmai pe împărtăşirea acestor valori şi credinţe comune.

(Ce rol ar trebui să aibă biserica într-o comunitate?) Biserica are un rol important. Îl are şi îl va avea. Problematica socială a fost puţin neglijată, cel puţin în zona de ortodoxie. În general celelate biserici s-au implicat foarte activ în viaţa comunitară. Dar sunt şi preoţi ortodocşi care în jurul lor au format dorinţa de a iniţia aceste acţiuni sociale. În zona Bucureştiului am înţeles funcţia socială este din ce în ce mai răspândită, au făcut aşeszăminte multe, capele ecumenice în spitale. Consider că are un rol deosebit…(Cât de important este ca o biserică să aibă şi o agendă socială?) Eu zic că este foarte important, este unul din atributele unui bun creştin să faci bine semenilor şi consider că este prima instituţie care ar trebui să fie în primul rând al activităţii social şi de sprijin umanitar.”684

Cele două proiecţii cu privire la rolul pe care instituţia bisericii ar trebui să îl aibe în societate sunt foarte aproape de ceea ce am putea numi evidenţa semnificării unor categorii de experienţe. Adică, persoanele care nu merg la biserică şi care preferă practica privată a credinţei oferă o semnificaţie redusă rolului pe care această instituţie ar trebui să îl aibă în societate, iar cele care sunt implicate în viaţa comunitară ce se dezvoltă în jurul bisericii valorizează implicarea activă a bisercii. Ceea ce am şi vrut să demonstrez, mai exact felul în care această instituţie, în funcţie de felul în care este percepută, poate potenţa sau nu implicarea în comunitate şi participarea civică.

Din perspectivă feministă trebuie însă adusă în discuţie şi problematica legată de diviziunea rolurilor de gen în activităţile desfăşurate în jurul bisericii care vine în completarea tabloului zugrăvit până acum. Cum era de aşteptat, activităţile la care participă bărbaţii şi femeile în biserică se supun canoanelor diviziunii tradiţionale a rolurilor de gen în sensul că femeile se ocupă de îngrijire, curăţenie, educaţia copiilor, acţiuni de ajutorare a semenilor nevoiaşi, pomeni, gătit, pe când bărbaţii fie fac parte din consiliul parohial685, fie se ocupă cu gestionarea resurselor, fie lipsesc fiind doar spectatori şi musafiri ocazionali în biserică, de obicei de Paşti sau de Crăciun.

(Ce rol credeţi că au femeile în biserică, din cât ştiţi, cu ce se ocupă?) Cred că ele mai mult cu treburile gospodăreşti, în bisercă după cum am observat eu aşa, bărbaţii sunt cei cu partea financiară şi cu tot felul de acţiuni din astea şi femeile cu activitatea care chiar ţine de gospodărie, întreţinere şi aşa...”686

Totuşi, această situaţie nu pare a fi percepută ca anormală687, chiar dacă aşa cum prezentam în capitolul anterior e este cel puţin conştientizată ca atare în familie688. Iar aici intervine una din limitele fundamentale ale participării în cadrul descris de unele manifestări religioase printre care şi creştinismul. Această limită constă în tensiunea între dogmatism, configurarea tradiţională a rolurilor de gen în interiorul instituţiei bisericii şi participarea civică, mai ales din perspectiva unei cetăţenii substanţiale pentru femei.

Acestă lucrare se concentrază pe cetăţenia trăită a femeilor în viaţa de zi cu zi cu scopul de a pune în evidenţă posibile modele de înţelegere a configurării cetăţeniei aceastora în prezent, de identificare a punctelor nevralgice care conduc la perpeturarea unei cetăţenii de rangul doi ce se manifestă printr-o lipsă de reprezentare reală a intereselor, pentru ca ulterior acestă analiză să poate fi folosită într-un demers de reteoretizare feminsită a cetăţenei. Aşadar, toate aspectele discutate se concentrază în jurul discursului feminist menit să conducă la capacitarea femeilor, iar legăturile între biserică, religie, credinţă, manifestările acestora şi potenţialitatea lor a transforma acţiunile private în unele civice şi publice nu fac excepţie de la această regulă. Tocmai de aceea tensiunea de care discutam capătă o importanţă specială în această lucrare în care este tratată cetăţenia femeilor şi tocmai de aceea rolul bisericii ca sferă de mediere între privat şi public, chiar dacă poate fi demonstrat ca atare, trebuie abordat prin filtrul limitei amintite mai sus.
7. 1. 2 Prieteni, vecini

O altă temă de discuţie rezultată în urma operaţionalizării conceptului de participare civică este cea care încorporează realţiile cu prietenii şi vecinii din perspectiva grupurilor de apartenţă şi de referinţă, dar în acelaşi timp şi din perspectiva participării în comunitate şi a felului în care acestea intervin în procesul de urmărire a intereselor. Aici vorbim pe de o parte de rolul acestor grupuri în socializarea indivizilor - iar din punct de vedere constructivist vorbim de etapa de interiorizare a realităţii689 - iar pe de altă parte de cetăţenie ca relaţie între membrii unei comunităţi politice.

Aşa cum spunem în primul capitol al acestei lucrări, dincolo de variatele definiri, cetăţenia substanţială sau practica cetăţeniei apare la intersecţia dintre interacţiunile între cetăţeni şi comunitatea politică ai cărei membri sunt şi interacţiunile dintre cetăţeni. În funcţie şi de scopul lor, aceste interacţiuni generează sau nu participare civică sau politică. Pornind de aici problematica în jurul căreia voi dezvolta acest subcapitol ţine de indentificarea unor elemente care să aducă în prim plan posibile explicaţii cu privire la felul în care sunt percepute, înţelese şi semnificate relaţiile cu prietenii şi vecinii. Mai mult, ceea ce mă interesează în mod special este să identific dacă şi în ce condiţii interacţiunile cu aceste aceştia pot deveni semnificative pentru femei în sensul generării de participare civică.

Întrebările referitoare la această problematică, prezente în ghidul de interviu, au urmărit în principal două aspecte. În primul rând, relevanţa acestor categorii în viaţa de zi cu zi a intervievatelor, aspectectele evidenţiate fiind legate de activităţi realizate împreună, implicarea în comunitatea apropiată a vecinilor, implicarea în rezolvare problemelor comune de locuire. În al doilea rând, au fost vizate aspectele care ţin de realizarea unor reţele de suport, de urmărire a intereselor prin intermediul relaţiilor dezvoltate cu aceste categorii de grupuri de apartenenţă şi de referinţă.



Comunitatea vecinilor şi definirea ei prin raportare la funcţia pe care o îndeplineşte pentru familie. Chiar dacă felul în care au fost formulate întrebările cu privire la relaţiile cu vecinii alături de tehnica intervievării faţă în faţă au impus încadrarea răspunsurilor într-o grilă predefinită a normativităţii, în sensul că la întrebarea „Cum vă înţelegeţi cu vecinii?” răspunsul a fost aproape inevitabil „bine”, sunt câteva aspecte care merită discutate, iar unul dintre ele ţine de formalitatea relaţiilor şi de slaba implicare în viaţa comunităţii restrânse a vecinilor. Contra-intuitiv, având în vedere faptul că relaţiile cu vecinii ar putea fi printre cele mai potenţatoare din punct de participativ, mai ales din prespectiva faptului că aceste comunităţi împătăşesc probleme comune legate de accesul la resurse, de generarea şi utilizarea de bunui comune şi publice690, normalitatea relaţiilor cu vecinii este definită de mare parte a intervievatelor, cu excepţii în ceea ce priveşte vârsta a treia, în termenii unor relaţii de punctuale, mai degrabă formale şi lipsite de consistenţă. Mai mult decât atât vecinătatea este văzută ca locul în care familia este poziţională spaţial şi care trebuie manageriat astfel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor sociale şi culturale.

( Cum vă înţelegeţi cu vecinii?) Bine mă înţeleg, chiar bine. (Vă ajută dacă aveţi o problemă? Puteţi apela la vecini?) Da, da. (Ei apelează la dumneavoastră?) Mai apelează şi ei, deşi mai rar că noi mai mult plecaţi, mai mult servici, mai mult...dar mai vin. (Cum participaţi la problemele blocului?) Aicea suntem deficitari (râde). Fizic nu prea participăm în sensul că toată lumea mai iese mai strânge primăvara, toamna, noi nu prea, ăsta-i adevărul. Noi mai mult financiar dacă e nevoie contribuim la orice, nu ne opunem la proiectele care se desfăşoară în bloc, dar fizic nu prea, nu prea suntem acolo. (Dar vecinii dumneavoastră cum participă, cum rezolvă problemele blocului? Un exemplu?) Păi sunt câteva familii, cel puţin la mine pe scară, care sunt tot timpul implicate şi sunt familii care nu le-am văzut chiar niciodată în nici o acţiune.”691



„(Cum vă înţelegeţi cu vecinii?) Bine. (Obişnuiţi să mai ieşiţi împreună să faceţi diverse acţiuni?) Bine. Nu... Ne mai vizităm...[...] (Sunteţi implicată în asociaţia de locatari?) Nu, nu, de organizare... nu nu. Numai decât plătim. Atât.692

Relaţiile cu vecinii sunt interpretate în termenii generării unui climat prielnic bunei funcţionări a familiei, ceea ce face ca obligaţiile cu privire la gestioanarea bunurilor comune să fie îndeplinite fără a fi contestate. Lipsa contestării diverselor acţiuni şi măsuri care au loc în comunitatea restânsă a persoanelor care gestionează în comun spaţii de locuit (vecini) apare ca o măsură de compensare a lipsei de implicare în rezolvarea problemelor, iar aceste mecanism pune în evidenţă şi conştientizarea participării şi implicării ca norme.

(Cu vecinii cum vă înţelegeţi?) Bine, deci avem o relaţie cordială pe toată scara. Cu doamna doctor ne înţelegem foarte bine, cu vecinii bine, deci nu avem probleme, nu avem ca să nu, să fim certaţi să zicem că pe cutare nu-l salut că vezi Doamne. Nu avem o relaţie cordială, o relaţie de vecinătate, prietenie nu putem spune pentru că nu că nu se poate. (Dacă aveţi o problemă puteţi apela la dumnealor?) Da, cum să nu. (Şi ei la dumneavoastră?) Oricând, oricând. (Cum participaţi dumneavoastră la rezolvarea problemelor blocului? Vi s-a solicitat ajutorul?) De solicitat nu s-a solicitat ajutorul, cum se hotărăşte financiar ajutorul, cum să zic, fizic, ajutor fizic, cum se hotărăşte. Comitetul blocului cum hotărăşte aşa participăm. (Ceilalţi vecini contribuie?) Şi ei, da şi ei.”693

Vorbim de experimentarea locuirii în viaţa de zi cu zi care se rezumă la medierea între lipsa participării active în rezolvarea problemelor comune şi necesitatea întreţinerii unor relaţii în care familia să se dezvolte cât mai bine. Echilibrul dintre aceste două dimensiuni ale vieţii comunitare rezultă, aşa cum am menţionat şi mai sus, din compensarea cu o altă formă de participare şi anume cea materială, care se realizează fără a contesta eficienţa deciziilor luate de cei/ cele care se ocupă în mod real de rezolvarea problemelor comune. Putem înţelege această modalitate de semnificare a relaţiilor cu vecinii şi prin prisma proprietăţii de tranzitivitate a cetăţeniei694, care în acest caz se manifestă doar parţial, adică doar pe dimensiunea de conştientizare a poziţiei comune pe care o au locuitorii unei anumite zone legaţi prin relaţii de vecinătate, dar nu şi pe dimensiunea care prespune şi generarea unui anume grad de încredere între cetăţeni care să îi determine pe aceştia să colaboreze pentru pentru a-şi promova cât mai eficient interesele şi pentru a genera binele comun. Ce se întâmplă de fapt este o formă particulară de semnificare şi înţelegere a acestor relaţii care pune pe tapet un comportament ce poate fi asociat cu cel de blatist (free-rider)695, dar care este susţinut pe de o parte de compensaţiile materiale oferite, iar pe de altă parte de o ierarhie a priorităţilor (familia este mai importantă) care este acceptată social şi care consfinţeşte acestă formă de organizare şi interacţionare.

Relaţiile cu vecinii sunt tratate în interviuri prin prisma unor ierarhii de priorităţi, dintre care unele sunt direct legate de experienţele specifice ale femeilor cum ar fi dubla zi de muncă, constrângerile determinate de asumarea rolurilor de gen tradiţionale, dar şi contrastul între proiecţia familiei perfecte şi realitatea trăită. Intervine aici felul în care normele patriarhale legitimează slaba implicare a femeilor în viaţa comunităţii - ele nu participă pentru că au alte lucruri mai importante de făcut, cum ar fi să se ocupe de familie.

Chiar dacă această poziţie nu este asumată explicit în cadrul discuţiei cu privire la felul în care se implică în rezolvarea problemelor comunităţii de locuire, o analiză de ansamblu a interviurilor aduce la lumină această modalitate de reprezentare a realităţii. Felul în care sunt tratate aspectele legate de responsabilităţile faţă de familie compartiv cu implicarea în comunitate, proiectarea principalelor calităţi pe care trebuie să le aibă o femeie696, povestirea experienţelor legate de tensiunea între viaţa de familie şi implicarea activă pe piaţa muncii nu face decât să pună în evidenţă subsidiaritatea implicării civice în raport cu familia şi asigurarea bunăstării acesteia. Mai mult, simpla tratare superficială a acestei teme nu face decât să reliefeze seminficaţia redusă pe care, în contextul definit până acum, această formă de participare o capătă.

Problemele ni le rezolvăm în mod normal în familie” sau despre greutate reprezentării intereselor ca fiind politice.

Imaginea prezentată mai sus se completează atunci când vorbim despre modalităţi de urmărire a intereselor şi despre felul în care se dezvoltă interacţiuni cu ceilalţi în acest sens. Toate acestea sunt de fapt rezultatele unui anumit tip reprezentare a realităţii ce rezultă din interacţiunea între diversele structuri relevante în acel moment şi felul în care acestea sunt semnificate şi reproduse apoi în interacţiunile din viaţa de zi cu zi. Întrebarea centrală în tratarea acestei problematici este „În caz de nevoie, la cine apelaţi?”, iar această formulare vagă, chiar dacă poate fi asumată şi ca o limită, aplicată şi-a dovedit eficienţa în identificare pe de o parte a intereselor, iar pe de altă parte a modalităţilor de urmărire şi promovare a acestora.

Răspunsurile oferite la această întrebare aduc la lumină o uniformitate a reprezentărilor care ne poate duce cu gândul la constrângeri puternic internalizate de intervievate şi care generează aproape aceleaşi tipuri de interpretări. Mai mult decât atât, ne atrag atenţia şi asupra socializării care în mod necesar afectează este şi ea afectată de această uniformitate, altfel aproape unanimitatea răspunsurilor la această întrebare ar fi greu de susţinut. Fără a cădea în capacana cantitativismului, este totuşi greu de trecut cu vederea acest aspect şi tocmai de aceea interpretările pe care le propun vin să găsească posible explicaţii ale unei astfel de reprezentării.

Înainte totuşi de a vă propune aceste interpretări voi face o scurtă trecere în revistă a răspunsurilor. Cum spuneam, întrebarea scoate la lumină pe de o parte aspectele problematice din viaţa intervievatelor, acele situaţii cărora nu le fac faţă şi pentru care au nevoie de sprijin, iar pe de altă parte persoanele, instituţiile, modalităţile cu ajutorul cărora sunt depăşite aceste dificultăţi697.

În ceea ce priveşte nevoile problemele se înfăşoară în principal în jurul a două aspecte. Primul este reprezentarea acestora în termeni de ajutor material, ceea ce nu face altceva decât să atragă atenţia asupra dificultăţilor de acest gen, mai exact a dificutăţilor legate de asigurarea bunăstării şi de nivelul de trai scăzut. Cel de-al doilea aspect pe care îl consider deosebit de important, mai ales din perspectiva interpretării feministe pe care mi-o asum în această lucrare, ţine de identificarea unor interese de gen, adică a unor interese rezultate din experienţele specifice ale femeilor, fie ele femeieşti sau feminine698.

În ceea ce priveşte dificultăţile materiale, putem vorbi de factori care influenţează felul în care sunt găsite soluţii de rezolvare a acestora. Pe de o parte, manifestarea acestor dificultăţi şi în cazul persoanelor care ar putea constitui la un moment dat un suport (aici intervenind şi aspectele legate de grupurile de apartenenţă care în general se crează pe baza unor caracteristici comune), nivelul de trai scăzut generalizat fiind unul dintre ele699. Tocmai de aceea, aceste persoane sunt excluse din grila posibilelor alternative pe principiul nu pot cere ajutor cuiva care nu are posibilitatea să mi-l ofere. Pe de altă parte, apar constrângerile care ţin de ce ar presupune disfuncţii ale familiei şi necesitatea asumării publice a acestora, fapt ce intră în contradicţie cu modelul normativ, dar şi cu aspectele culturale care ţin de reprezentarea socială a familiei700. Adică, „rufele murdare se spală în familie”, chair dacă asta poate conduce la acumularea tensiunilor, dar şi la descărcarea acestora în familie.

Pornind de aici, devine aproape evident faptul că o asemenea reprezentare a realităţii afectează într-o mai mare măsură femeile care în virtutea performării rolurilor de gen tradiţionale duc mai mult povara responsabilităţii bunei funcţionări a familiei701.

(În caz de nevoie, la cine apelaţi?) Părinţii mei. Fiind şi singură la părinţi şi oricum ei întotdeuna au fost (lângă mine). Şi chiar şi soţul meu nu se supără dacă îi spun lucrurile astea, dar a simţit de unde vine sprijinul. Şi material, dar şi în rest. Şi cu copii mă ajută foarte mult. 702

(Cum vă înţelegeţi cu vecinii, cu prietenii? Apelaţi la ei în caz de nevoie?) Da, pe unii m-am bazat, cu unii am avut experienţe poate neplăcute şi de la care poate nu m-am aşteptat. Da, deci da, nu toţi au fost corecţi şi nu toţi... unii au ştiut să aprecieze că i-ai ajutat şi unii au uitat. Dar cu majoritatea m-am înţeles bine că eu sunt un om aşa ... nu mi-a plăcut cu colegii de serviciu să-mi fac aşa o relaţie şi să ne vizităm, şi o relaţie de prietenie. Că automat... eu am luat experienţa de la ceilalţi. Erau prieteni, se vizitau, pe urmă cine ştie de ce se certau, pe urmă începeau bârfele. Deci, nu m-am amestecat cu prietenie, şi să ne vizităm şi apoi din chestii de genul ăsta. Cu toţi am avut o relaţie chiar strict colegială, la lucru. Nu altceva, şi eu mă gândesc că cred că aşa e cel mai bine.”703

În caz de nevoie, când aveţi nevoie de un ajutor material sau altceva, la cine apelaţi? La părinţi, la socri, deci famila în general. (De copii, cine se ocupă?) De copil, maică-mea – cât suntem la servici – şi, după servici, noi. Eu şi mai am o soră care-i profesoară, şi ea mă ajută mult.704

Apelul la membrii apropiaţi ai familiei705, chiar dacă firesc până la un punct având în vedere funcţiile pe care ar trebui să le îndeplinească aceasta, are efecte nefaste asupra femeilor, mai ales având în vedere distincţia public-privat şi felul în care aceasta acţionează în societăţile patriarhale706. Se întăreşte în acest fel delimitarea public - privat, iar permeabilitatea sau abordarea relaţională a celor două sfere, cu scopul explicit de a garanta mai multă libertate individului, în acest caz femeilor şi nu unor entintăţi în care acestea să fie dezavantajate, rămâne doar o prescripţie. Avem de-a face aşadar cu o spirală a izolării femeilor în sfera privată a familiei sau în sfera domesctică aşa cum o numeşte Ruth Lister preluând de la Carol Pateman ideea separaţiei patriarhale a celor două sfere707.

Cum se reflectă această reinterpretare a distincţiei public-privat în relaţia cetăţenilor cu statul şi în relaţiile dintre cetăţeni? – aceasta este una din întrebările pe care le-am pus atunci când am discutat, în capitolul 2 al acestei lucrări, despre ce ar presupune o abordare constructivistă sensibilă la gen a cetăţeniei. Iar răspunsul este că izolarea în privat şi lipsa de colaborare cu ceilalţi cetăţeni poate fi interpretată în termeni de protecţie a familiei pe de o parte - Erau prieteni, se vizitau, pe urmă cine ştie de ce se certau, pe urmă începeau bârfele - iar pe de altă parte în termeni de eficienţă bazată nu în mod necesar pe mecansime economice, ci pe constrângerile culturale care aduc în prim plan familia ca spaţiu al înţelegerii, sprijinului reciproc, al toleranţei.

A doua dimensiune analizată în urma răspunsurilor oferite la întrebarea „În caz de nevoie, la cine apelaţi?” - şi anume cea legată de aspectele problematice din viaţa intervievatelor care pot conduce la identificare unor interese de gen rezultate din experienţele specifice ale femeilor – este relativ uşor de identificat fapt ce o face, din punctul meu de vedere, cu atât mai relevantă. Referirile la problemele legate de îngrijire, la aspectele legate de educaţia copiilor („părinţii mei mă ajută[...] şi cu copii mă ajută mult”, „am o soră care e profesoară şi ea mă ajută mult”), probleme corelate direct cu distincţia tradiţională a rolurilor de gen în familie nu fac decât să confirme teoria unor interese de gen ale femeilor708.

Mai mult decât atât, revenirea în cadrul discuţiilor la referiri cu privire la reţele de sprijin între femeile din familie („mama mă ajută mult”) nu face decât să pună în evidenţă existenţa acestor interese de gen, chiar dacă latente în ceea ce priveşte politizarea. Este important de precizat că diferenţele dintre femeile ce au constituit eşantionul acestei cercetări nu sunt de neglijat, ele fiind de vârstă, religie, etnie diferite. Totuşi, identitatea de femeie – definibilă prin experienţele specifice - s-a manifestat cu o intensitate mai mare atunci când am adus în discuţie dificultăţile cu care se confruntă. Deci putem identifica, pornind de aici, nişte interese de gen care să poată fi transpuse pe agenda publică, pe cea formală şi transformate în politici.

Aminteam mai sus de o spirală a izolării femeilor în sfera domestică rezultată pe de o parte în urma constrângerilor culturale cu privire la felul în care trebuie să funcţioneze familia, iar pe de altă parte în urma constrângerilor patriarhale care le fac pe acestea principalele responsabile de deviaţiile de la normă. Efectele acestei configurări constau în lipsa politizării intereselor şi în fracţionarea legăturii atât între cetăţeni/e – comunitatea apropiată a prietenilor şi vecinilor care nu este înţeleasă ca un mediu în acestea să poată fi promovate, cât şi între cetăţeni şi stat – apelul la instituţiile statului nu apare printre soluţiile amintite de intervievate.

Prezentarea în cele ce urmează a unui studiu de caz pe unul din interviurile realizate pentru această cercetare, care iese din tiparul adus în discuţie, are rolul de a întări validitatea unei asemenea interpretări. Povestea intervievatei este simplă, încadrabilă în banalitatea şi rutina vieţii de zi cu zi a unei femei obişnuite. La 36 de ani, asistentă medicală la spitalul Doctor Alexandru Simionescu din Hunedoara, valorizează munca plătită şi consideră ca „o femeie care stã acasã e practic închisã. N-are contact cu lumea, efectiv stã închisã, nu poate sã acumuleze nici un fel de cunoştinte pentru cã stã închisã, hai sã zic dacã ia cunoştinţele de la televizor sau ştirile pe care le aude la televizor. În schimb, dacã lucrezi ai contact cu mai multe persoane”709. Necăsătorită, locuieşte cu prietenul ei care, în ultimul timp, are probleme cu serviciul, iar acum stă acasă710.

Când vine vorba de familie, de îngrijirea persoanelor bolnave, răspunsurile sunt evazive, scurte, neclare. Aflăm mai târziu din discuţie că de fapt 11 (R.) nu a avut niciodată o familie „adevărată”, că a fost crescută de o mătuşă şi că aceasta pare a fi explicţia ezitărilor de a vorbi despre asemenea relaţii. Tonul discuţiei devine unul tânguit atunci când vine vorba de petrecerea sărbătorilor.

„Nu, deci nu am avut familie şi atunci când vin sãrbãtorile şi vezi pe toatã lumea fericitã, mergem dupã brãduţ sã zic sau mergem dupã miel, nu simţi nimic pentru cã nu ai avut o familie în jurul cãreia sã simţi bucuria, sau ştiu eu, fericirea, împlinirea. Nu. Te simţi singur de multe ori. Într-un an, de Revelion, am mers singurã pe stradã şi pur şi simplu mã uitam la ceilalţi cum se bucurã, deci nu ai ce sã simţi. Întotdeauna ai nevoie de o familie. În viaţã, totul porneşte de la familie [...]”711

Întrebată la cine apelează în caz de nevoie intervievata răspune atipic în raport cu ceea ce ne obişnuisem să auzim. În lipsa familiei de la care să se ceară un sprijin712, apar instituţiile statului care te pot ajuta pentru un loc de muncă de exemplu.

(Spuneţi-mi, dumneavoastrã, dacã aţi avut nevoie de sprijin, fie material, fie de altã naturã, la cine aţi apelat?) Pãi nu ştiu, tot la instituţiile statului, cred cã ... (Puteţi sã îmi povestiţi o astfel de situaţie sau cum procedaţi?) Da. De exemplu, ai nevoie de un servici, te duci şi cauţi la forţele de muncã. Deci au fost persoane acolo care au zis, uite, avem listã, se fac angajãri, te duci acolo... Şi ca vanzãtoare la magazinul alimentar mi-am gãsit tot prin forţele de muncã. Ce sã zic, nu poţi sã te duci sã ceri ceva fãrã sã munceşti. Dacã ceri, nu te duci sã ceri de pomanã, te duci cu un drept al tau. Da? Deci, nu vreau nu ştiu ce. Sau în funcţie de pregãtirea pe care o ai. Da, sunt persoane care ajutã. Şi în oraşul ãsta sunt persoane care ajutã[…] (Dar la prieteni, la vecini apelaţi?) Nu cred. […] V-am spus eu, mie mi-e ruşine sã cer. Deci nu pot sã cer. Încerc sã apelez, dar poate nu ai prieteni, poate te simţi prea singur sã ai prieteni.”713

În concluzie, am putea vorbi de o dispunere concentrică a mediilor care pot constitui sprijin şi ajutor pentru rezolvarea diverselor probleme la un moment dat. Cercul din centru este reprezentat de familie fiind şi cel mai consistent, iar intracţiunile sunt cele mai intense. Putem vorbi mai apoi de cercul prietenilor care, în virtutea faptului că sunt aleşi, sunt mai de încredere şi se poate apela la ei, dar cu precauţie, urmat de vecini şi abia apoi instituţiile statului. Acest model nu trebuie privit ca fiind unul inflexibil, el este dinamic şi se supune experienţelor fiecăruia/ fiecăreia, ceea ce nu înseamnă că nu poate constitui un ideal tip de reprezentare a felului în care constrângerile culturale şi cele patriarhale sunt semnificate şi înţelese şi în care acestea influenţează mai departe modalităţile de urmărire a intereselor.


Yüklə 1,85 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin