1 Coordonatoare: Prof. Univ. Dr. Mihaela miroiu septembrie, Bucureşti 2011 cuprins

7. 1. 3 Participarea în organizaţii şi la acţiuni civice.

Argumentând în favoarea studierii vieţii de zi cu zi a femeilor Dorothee Wierling (1995) subliniază faptul că dincolo de a fi neinstituţionalizate, mai spontane, mai organice şi centrate pe viaţa cotindiană, acţiunile astfel generate nu sunt mai puţin importante şi în nici un caz nu sunt „oarbe”. Dimpotrivă, comportamentele, atitudinile, valorile, planurile, compromisurile, strategiile de supravieţuire încorporează mediul social şi material cel mai apropiat în virtutea capacităţii acestuia de a oferi o formă de viitor pentru individ. Tocmai de aceea oamenii încearcă să găsească motivaţii în experienţele lor din viaţa de zi cu zi şi să acţioneaze astfel semnificativ în raport cu scopurile şi posibilităţile pe care le au.⁷¹⁴

Am simţit nevoia acestei introduceri deoarece în ceea ce priveşte participarea efectivă în organizaţii şi la acţiuni civice la o primă vedere nu ar fi prea multe de spus, mai ales dacă ne bazăm pe definiţia clasică a participării civice⁷¹⁵. Participarea în diverse organizaţii şi la diverse acţiuni prin intermediul cărora să îşi urmărească alături de alţi cetăţeni şi cetăţene interesele comune pare a nu face parte din mediu apropiat şi semnificativ al vieţii cotidiene a femeilor.

Răspunsurile la întrebările legate de această problematică sunt clare şi evidenţiază nu atât lipsa de interes faţă de aceste aspecte, cât faptul că ele nu intră în categoria acţiunilor adecvate scopurilor şi posiblităţilor de care femile dispun. Dacă în ceea ce priveşte scopurile putem vorbi mai degrabă de fractura dintre agenda politică şi agenda cetăţenilor⁷¹⁶, în ceea ce priveşte posibilităţile intervine un element care este profund legat de dimensiunea de gen şi anume dubla zi de muncă care face aproape imposibilă – în termeni de timp – acest tip de participare. Lister discută tocmai această problematică şi vorbeşte de timp ca resursă pentru cetăţenie⁷¹⁷. Acestă resursă este importantă în ceea ce priveşte capacitatea femeilor şi a bărbaţilor de a se purta ca cetăţeni în sfera publică şi de a-şi urmări interesele în sensul exercitării cetăţeniei efective. Dacă mai avem în vedere şi faptul că am definit participarea ca fiind principalul pilon în jurul căruia se construieşte întregul mecanism democratic, ea fiind astfel esenţială în urmărirea intereselor, ajungem la concluzia că în virtutea faptului că nu participă, sau mai degrabă că nu pot participa, interesele femeilor sunt mai prost reprezentate.

Fără a contesta faptul că timpul este o resursă importantă – interviurile realizate tocmai acest aspect vin să îl pună în evidenţă, şi anume că lipsa timpului este unul din factorii care impiedică participarea civică - spuneam însă că astfel Lister legitimează într-un fel construcţia cetăţeniei după chipul şi asemănarea cetăţeanului bărbat. Spuneam de asemenea, că cetăţenia este rezultatul permanentei negocieri a contractului dintre cetăţeni şi comunitatea politică, iar în acest proces de negociere fiecare participă cu propriile resurse încercând să îşi maximizeze rezultatele. Femeile participă şi ele însă într-un mod diferit, mai exact ele evaluează scopurile pe de o parte şi posibilităţile pe de altă parte, iar rezultatul este participarea în sfera domestică şi participarea la piaţa muncii⁷¹⁸.

Problematică devine astfel nerecunoaşterea acestor modalităţi de participare şi nevalorizarea lor din cauză că ele nu sunt în concordanţă cu modelul masculinist de participare civică⁷¹⁹. Mai mult, femeile participă mult la acţiunile care generează coeziunea comunitatră, atât cât ea există. Ele sunt cel care se ocupă de perpetuarea tradiţiilor şi a obiceiurilor, de organizarea evenimentelor din familie, de menţinerea legăturilor cu comunitatea religioasă din care fac parte, sunt cele care organizează peterceri cu prietenii, se ocupă de sărbători, de colindători şi de toţi cei care le calcă pragul casei în aceste perioade. Acţionând mai mult în sfera privată în virtutea rolurilor de gen prestabilite, femeile sunt în mare parte responsabile de generarea acelor macansime care ţin de spaţiul privat, dar care potenţează participarea civică.

De exemplu, oragnizarea petrecerilor pentru copii presupune şi crearea unui spaţiu în care se pot dezvolta reţele de încredere ce ar putea fi ulteirior folosite civic. La fel când vorbim de sărbători, de tradiţii (vezi ritualurile de înmormântare, nunţile, botezurile⁷²⁰) de acele elemente care păstrează ordinea, coerenţa şi coeziunea comunitară⁷²¹. Oare nu este asta o formă de participare, chiar şi indirectă în raport cu felul în care înţelegem acum participarea civică? Oare în lipsa acestor forme de participare la comunitatea restrânsă în care trăiesc în viaţa de zi cu zi, generarea participării civice nu ar fi mai dificilă? Oare toate aceste acţiuni şi modalităţi de participare, care de fapt se constituie ca o ţesătură fină prin intermediul căreia este suţinută încrederea reciprocă în interiorul unui grup, nu sunt esenţiale în transformare acestori grupuri în grupuri de interese? Iar dacă răspunsurile sunt afirmative, asta nu înseamnă de fapt că femeile participă şi, mai mult, participă eficient în raport cu constrângerile partiarhale şi culturale la care sunt supuse, cu scopurile şi posibilităţile lor?

În această situaţie problematică devine, cum spuneam, lipsa recunoaşterii şi valorizării acestei forme de participare, femomen care conduce evident la construcţia unei societăţi mai puţin democratice pentru femei. Mai mult decât atât, situaţia aceasta este cu atât mai dezavantajoasă cu cât acestea nu sunt împiedicate efectiv să participe⁷²², dimpotrivă rezultatele participării lor sunt valorificate social. În termeni economici am puteam numi asta eficacitate redusă – costuri mari raportate la rezultatele obţinute în termeni de promovarea intereselor⁷²³ - atâta timp cât pentru recunoaşterea participării li se impune un model care nu are legătură cu experinţele din viaţa lor de zi cu zi, cu mijloacele de care dispun şi cu scopurile pe care le au.

Tocmai de aceea aş reveni la critica pe care i-am adus-o lui Lister cu privire la timp ca resursă pentru participare, la necestiatea unei analize mai subtile, mai profunde, la necesitatea îmbogăţirii cu sensuri a conceptelor astfel încât ele să raspundă cât mai bine demersului explicativ, dar şi la teoria lui Hollis cu privire la roluri şi la interacţiunile actori - structuri. Adăugând acestor ingrediente faptul că una din ideile pe care le consider a fi importante şi care se desprinde în urma relizării interviurilor este că intervievatele participă puţin la grupuri de interese şi în organizaţii civice⁷²⁴, dar au o contribuţie demnă de luat în considerare în ceea ce priveşte potenţarea comportamenului civic, ajungem să ne confruntăm cu o contestare a contractului cetăţenesc care impune o reteoretizare feministă a participării civice. Acestă contesatare poate veni de sus în jos, adică de la nivelul analizelor feministe cum este şi cea de faţă, dar poate veni şi de jos în sus, adică dinspre cetăţenele care sunt astfel dezavantajate în măsura în care, aşa cum spune Hollis, ele pot acţiona ca actori care au capacitatea de a nu se supune ca atare structurilor, ci de a le reconstrui în funcţie de semnificaţiile pe care le ataşează acestora şi în funcţie de interesele lor.
7. 2 Participarea politică

Acest ultim subcapitol al lucrării este dedicat participării politice, iar accentul va fi pus pe câteva elemente consideraet a fi relevante în economia acestei lucrări şi anume: vot – participare, informare, alegere; organizaţii politice şi funcţii publice – implicare, evaluare, candidatură. Fiind unul dintre cele mai directe mijloace de participare votul va fi tratat atât ca acţiune – participare/ neparticipare -, cât şi din perspectiva mecanismelor şi criteriilor de alegere, a surselor de informare şi a interesului faţă de ceea ce se întâmplă pe scena politică în situaţiile electorale. De asemena, participarea politică va fi abordată şi în raport cu participarea (activă sau pasivă) la organizaţii politice, dar şi cu poziţionări evaluative referitoare la acestea. Un alt element urmărit ţine de problematica funcţiilor publice tratată pe de o parte din perspectiva candidaturii pentru o astfel de funcţie, iar pe de altă parte din perspectiva interacţiunilor dintre cetăţene şi cei/ cele care deţin asemenea funcţii, scopul fiind de a observa care sunt factorii care conduc către asumarea unei candidaturi, care sunt semnificaţiile asociate unei asemena poziţii în termeni de responsabilitate publică şi de atribuţii ce ar trebui să fie încorporate în fişa postului (formal sau informal). Mai mult decât atât, problema funcţiilor publice va fi tatată şi din perspectiva legăturii dintre cetăţeni (ca beneficiari ai unei exercitări responsabile a atribuţiilor asociate funcţiilor) şi cei care ocupă aceste poziţii.

Dincolo de cele prezentate mai sus, voi trata separat un set de întrebări care au avut inserată încă din ghidul de interviu variabila gen şi care aduc în prim plan aspectele legate de implicarea politică a femeilor, de activitatea/ inactivitatea lor în această sferă. Voi prezenta astfel modalităţi de semnificare şi interpretare a realităţii (De ce credeţi că sunt atât de puţine femei în politica românească?, Aţi vota o femeie preşedintă?), dar şi proiecţii cu privire la posibilele efecte ale implicării femeilor în politică (Credeţi că dacă ar fi mai multe femei în politică lucrurile ar sta alftel? De ce? Cum?).
7. 2. 1 Vot – participare, criterii de alegere

Este ştiut faptul că votul reprezintă poate cea mai directă şi cea mai vizibilă formă de participare politică. Mai mult decât atât, votul poate fi reprezentat ca acea formă de manifestare ce concentrează o întreaga încărcătură simbolică capabilă să distingă între cetăţeni şi non-cetăţeni, între cei care fac parte din comunitatea politică şi cei care nu⁷²⁵ şi este de asemena cea mai practicată formă de participare politică. Nu consider necesară revenirea asupra importanţei participării politice în raport cu permanenta negociere a contractului cetăţenesc cu scopul de a creşte substanţialitatea acestuia pentru o categorie cât mai largă de cetăţeni, aceste aspecte fiind deja tratate în special în primul capitol al lucrării. Ţin însă să subliniez încă o dată faptul că feminismul şi mişcarea feministă sunt esenţialmente politice⁷²⁶ în virtutea faptului că, în mod fundamental, contestă o anumită ordine (cea patriarhală) rezultată din reglarea fluxurilor de putere dintr-o societate în defavoarea femeilor. Pornind de aici în cele ce urmează analiza va încorpora două dimensiuni. Prima este cea care ţine de prezentarea felului în care rezultă din interviuri modalităţile de semnificare, înţelegere şi acţiune în raport cu ceea ce înseamnă participarea la vot. Cea de-a doua presupune asumarea în analiză şi interpretare a necesităţii contestării politice a ordinii patriarhale, a utilizării conceptului de „putere asupra puterii” şi a sferei definite prin sintagma „ce este politic este personal”⁷²⁷.

Înainte de a trece la prezentarea celor dintâi trebuie să precizez faptul că interviurile au fost făcute în august – octombrie 2009, mai exact în preajma alegerilor prezidenţiale, fapt ce, din punctul meu de vedere, potenţează efervescenţa discursului cu privire la acest fel de manifestare politică şi, în acelaşi timp, face posibilă jalonarea răspunsurilor în raport cu o situaţie electorală dată, reală, palpabilă. De aceea, nu de puţine ori în interviuri întâlnim referiri şi semnificări ale viitoarelor comportamente electorale („voi merge la vot”, „nu am cu cine să votez de data asta”, „anul ăsta cred că o să merg, dar nu promit nimic”).

Votul ca drept, votul ca obligaţie. Fie că participă la vot fie că nu, politicul şi analiza acestuia îşi are locul lui în viaţa de zi cu zi a intervievatelor noastre. Spun asta pentru că pe parcursul discuţiilor purtate au fost dezvoltate argumente complexe cu privire la rolul şi mai ales la eficienţa manifestării politice prin vot. Chiar dacă, aşa cum vom vedea în paginile următoare, politicul nu este conectat direct la mecanismele de urmărire a intereselor sau nevoilor, votul este perceput fie ca drept şi este exercitat mai degrabă în virtutea valorizării intrinseci a dreptului⁷²⁸ - „(De ce mergeţi la vot?) Pentru că este un drept al meu”⁷²⁹ - fie ca obligaţie manifestându-se în acest caz mai degrabă abordarea comunitariană sau republicană a cetăţeniei⁷³⁰ - „(Mergeţi la vot?) Da, cum să nu, la toate voturile am fost. (De ce mergeţi la vot?) Păi să votez pentru ţară”⁷³¹. Totuşi cele două abordări sunt mai degrabă complementare decât identificabile ca variante alternative de semnificare şi înţelegere a legăturii dintre cetăţeni şi comunitatea politică, în măsura în care din unele interviuri rezultă tendinţa de a elabora argumente complexe, unele chiar prezentate ca justificări, cu privire la participarea politică prin vot.

„(Mergeţi la vot?) Da. (De ce mergeţi la vot?) Să vă spun drept, în primul rând merg la vot că în marea majoritatea a cazurilor chiar am o părere pe care vreau să o exprim. De multe ori mă gândesc, iar atunci când nu am o părere bine formată despre candidaţi nu vreau să-mi folosească nimeni votul meu. Deci nu vreau pur şi simplu. Chiar dacă îl anulez prin 2 ştampile. Nu vreau să mi-l folosească nimenea. Eu chiar cred că se fac fraude. Eu chiar cred. Deci în mod clar se fac fraudări. Chiar am auzit de la persoane care au participat la votări ca observatori, că aşa.... Şi mă gândesc de ce să folosească cineva. Bun să îl folosească pe al altuia, nu pe al meu, deci aşa consider eu că trebuie (râde). Eu chiar merg la vot. Eu chiar sunt dintre persoanele care chiar merg la vot. Numai dacă să zicem că nu sunt aici, atunci normal na... Să vă spun sincer numai o dată mi s-a întâmplat să nu fiu, nu ştiu cu ce ocazie, a alegerilor locale sau ceva aşa ceva. Dar în rest sunt un cetăţean model (râde) că merg la vot.” ⁷³²

„ (Vreau să vă întreb dacă mergeţi la vot?) Sigur că mă duc la vot. Numai să nu îmi spuneţi cu cine votez că aia e secret. (De ce mergeţi la vot?) Păi vreau ca să fie ceva o schimbare, mai bine, toţi vrem o schimbare, dar este foarte greu şi nu ştiu, sunt mulţi care sunt după putere, dar ar trebui un pic să fie după oameni, să se intereseze de viaţa oamenilor, că sunt foarte mulţi oameni necăjiţi, necăjiţi din cale afară. (În funcţie de ce criterii alegeţi atunci când mergeţi la vot?) Păi... aşa mă gândesc eu dacă aleg pe cineva: să ne fie un pic mai bine, deci să fie bine şi în agricultură, şi social şi economic. Aş vrea să fie o schimbare în bine.”⁷³³

„(Trecem la capitolul legat de viaţa politică şi vreau să vă întreb dacă mergeţi la vot?) Merg la vot pentru că e dreptul meu. Sunt scârbită de politică, scârbită sunt, dar merg. Pentru că ... de doi ani am avut o voluntară franceză aici la Centru (pentru copii cu dizabilităţi) cu care m-am înţeles foarte bine. Ei pun o foarte mare bază pe politică. Eu nu înţelegeam, chiar erau alegerile la ei. Să se ducă de aici din Hunedoara, necunoscând limba, să se ducă să voteze în Bucureşti. Când a fost cu Sarkozy, ea era cu Segolene. Numa când am văzut aşa ... şi ea mi-a explicat, că nu ştiam eu foarte bine. Mi-a explicat. Şi am luat o farfurie din dulap şi am pus pe masă şi i-am spus - pentru mine asta e politica, asta îţi ofereă, o farfurie goală. Nu, ei îi convinşi şi au crescut cu această chestiune, aşa sunt de copii crescuţi cu mentalitatea asta [...] (Atunci când mergeţi la vot în funcţie de ce criterii votaţi, cum alegeţi?) Hmmmm, am avut încredere... nu, nu, nu mai votez după nici un criteriu. Voi merge la vot şi am să votez pe toată lumea, ca să nu se supere nimeni. Şi e dreptul meu.”⁷³⁴

Acestă tendinţă de a oferi explicaţii suplimentare cu privire la exercitarea votului poate fi interpretată şi din prisma încărcăturii simbolice pe care acest tip de participare o acumulează, mai alese în condiţiile în care este principala formă de manifestare politică prezentată în interviuri. Atâta timp cât alte forme de participare cum ar fi participarea civică în diverse organizaţii sau grupuri de interese, participarea politică prin membership activ în organizaţii politice, candidatura pentru funcţii publice sunt puţin practicate⁷³⁵, legătura cu comunitatea politică rămâne ancorată în participarea la vot care însumează astfel întreaga substanţă a relaţiei de cetăţenie. Votul rămâne astfel ancora ce legitimează apartenenţa la comunitatea cetăţenilor(elor), atât în vitrutea faptului că este acel drept ce evidenţiază poate cel mai bine poziţiile de egalitate dintre cetăţeni(e)⁷³⁶, dar şi în virtutea faptului că poate fi măsura responsabilităţii cetăţeneşti într-o societate în care participarea politică se rezumă în mare parte la vot.

Dincolo de toate acestea, un alt aspect important este şi cel care ţine de conştientizarea acestei relaţii şi de posibilitatea interpretării ei prin apelul la cele două modele explicative prezentate de Hollis (normal – normativ)⁷³⁷, dar mai exact la trăirea normalităţii şi a normativităţii şi la felul în care conştientizarea celor două realităţi posibile generează o anumită semnificare şi înţelegere a raporturilor cetăţeni(e) – comunitate politică. Un bun exemplu în acest sens este unul din cele prezentate mai sus în care, pusă faţa în faţă cu cele două realităţi posibile (normalitate – „pentru mine politica este o farfurie goală” şi normativitate sau normalitatea „altora” – „ei pun o foarte mare bază pe politică”), intervievata resemnifică realitatea combinând acele două modele astfel încât rezultatul să fie în concordanţă cu experienţele din viaţa ei de zi cu zi („Sunt scârbită de politică, scârbită sunt, dar merg la vot”), dar şi cu impunerile normative mai nou internalizate („Voi merge la vot şi am să votez pe toată lumea, ca să nu se supere nimeni. Şi e dreptul meu”).

Imaginea legată de participarea la vot nu este completă în lipsa argumentelor ce justifică neparticiparea care, dincolo de acest rolul lor primar, scot la lumină cel puţin alte două aspecte importante în economia lucrării şi anume: rolul experienţelor în modelarea atitudinilor şi comportamentelor faţă de participarea politică⁷³⁸ şi ruptura dintre politic şi personal, de această dată definibilă prin sintagma „ceea ce este politic, nu este personal”.

„(Mergeţi la vot?) Nu, nu am fost. (De ce?) Pentru că din punctul meu de vedere acuma chiar nu ai avut pe cine să alegi. Sau indiferent pe cine alegi tot acelaşi răspuns îl ai în timp. Anul ăsta cred că o să merg. Nu promit, dar cred. (Aleşii locali de aici din Hunedoara, v-au rezolvat o parte din probleme?) Nu, mie nu. Mie nu mi se pare şi cu toţi prietenii cu care am vorbit, toţi sunt de părerea asta. Chiar nu au făcut nimica. O singură chestie au făcut, au rezolvat o porţiune din drum, în rest...”⁷³⁹

“(Mergeţi la vot ?) Nu. Categoric nu. (De ce?) Pentru că am fost dezamăgită de atâtea ori, şi nu mai... Eu nu cred în oameni. Chiar nu cred. Pentru că tot timpul când am crezut, am fost dezamăgită. Şi atunci nu cred. Şi atunci, ceea ce mă surprinde, oamenii buni şi lucrurile bune care se întâmplă mă surprind plăcut. Şi prefer să fiu surprinsă plăcut rar decât să fiu dezamăgită tot timpul. Şi atunci, pentru că nu cred, nu are rost să fac un lucru în care nu cred. (Ce calităţi credeţi că ar trebui să aibe un om politic. Ca să demonstreze că merită să mergeţi să votaţi, de exemplu?) Total altfel decât fac cei de la putere. Să fie corecţi în primul rând. Să nu mintă atât, să nu te păcălească, deci, nu... Clar, ei nu sunt oameni politici. Noi n-avem oameni politici. Nu există, cel puţin aşa văd eu lucrurile. Şi, oricum, politica e un lucru care pe mine nu mă interesează absolut deloc. Ajunge chiar să mă agaseze. De cele mai multe ori închid televizorul dacă-i ceva legat de politică. Am sperat şi eu la un moment dat, s-au schimbat lucrurile, n-a mai ieşit Iliescu, m-am bucurat, şi mi-a trecut. Mi-a trecut de tot. Deci, nu contează cine este, singurul regret e că n-am plecat când trebuia să plecăm din ţară. Deci ăsta e singurul regret al vieţii mele. Altul n-am. (Aţi făcut parte dintr-o organizaţie, dintr-un partid politic?) Nu. Pentru că la mine politica înseamnă minciună.”⁷⁴⁰

Aşa cum rezulta din relatările de mai sus, unul din principalele motive ale neparticipării la vot este ceea ce, dincolo de utilizarea excesivă care a dus la banalizarea termenului, putem numi populismul demagogic care afectează mai degrabă ţările fără o democraţie consolidată, cum este şi România⁷⁴¹. Minciuna, necorelarea discursului cu faptele, repetarea acestor atitudini şi comportamente conduc astfel la trivializarea celei mai directe legături care se poate stabili între cetăţeni(e) şi cei/ cele care ar trebui să la reprezinte intresele în plan politic, votul fiind astfel perceput ca mimarea unei acţiuni ce nu are nici un fel de legătură cu realitatea trăită, cu experienţele cetăţenilor(elor) şi mai ales cu interesele acestora. Politica devine astfel, dacă nu cumva era - şi era mai mult pentru femei decât pentru bărbaţi, având în vedere îndelungata excludere a acestora din sfera publică şi politică şi asocierea lor chiar şi de unele teoreticiene feministe mai mult cu conceptul de „putere de a da putere”⁷⁴² decât cu cel de „putere asupra puterii” - o farfurie goală aşa cum foarte plastic se exprimă una din intervievate.

Ce este politic nu este personal. Populismul⁷⁴³ şi demagogia⁷⁴⁴ invocate pentru a descrie interacţiunile cu sfera politică se transpun mai departe în ignorarea politicului ca sursă de urmărire a intereselor ce fac parte din categoria concretului, a pragmaticului, spre deosebire de oferta politică încadrabilă cel mai bine în abstract, confuz, minciună, manipulare. Mai exact, aşa cum am văzut în capitolele anterioare, femeile intevievate se confruntă cu dificultăţile dublei zile de muncă, cu lipsa alternativelor de îngrijire a copiilor şi a altor membrii ai familiei, cu lipsa locurilor de muncă, cu tensiunea dintre carieră şi viaţa de familie, cu povara gestionării unui buget de cele mai multe ori, insuficient pentru asigurarea cheltuielilor curente ale familiei. Pentru rezolvarea acestor probleme ele au nevoie de soluţii cel puţin la fel de pragmatice şi de palpabile precum oboseala, stresul, neînţelegerile şi tensiunile din familie ce sunt trăite zilnic, iar aceste soluţii nu li se par a se regăsi în acţiunile guvernanţilor, decât cel mult la nivel discursiv, nivel care nu ţine locul supei din farfurie, pentru a încerca un limbaj apropiat de cel folosit de intervievate.

Ne confruntăm astfel cu întărirea decalajului între politic şi social, între guvernanţi şi guvernaţi, între cetăţeni(e) şi reprezentanţii comunităţii politice, dar în acelaşi timp şi cu golirea de conţinut a contractului cetăţenesc ce rămâne o formă fără fond,. în măsura în care substanţialitatea acestuia se reduce la prestarea unor obligaţii şi la izolarea în sfera privată a urmăririi intereselor. În acest contex, drepturile şi exercitarea lor pot căpăta, cel mult, o încrcătură simbolică ce aduce aminte de funcţia lor originală, instrumentală de a garanta exercitarea substanţială a cetăţeniei, dar care nu mai are aproape nicio legătură cu aceasta.

O astfel de semnificare a realităţii este una periculoasă, mai ales când vine vorba de felul în care femeile îşi trăiesc şi practică cetăţenia, având în vedere faptul că ele sunt afectate de constrângerile partiarhale ce le aşează tradiţional oricum mai departe de politic decât pe bărbaţi. Efectele se fac resimţie în ce am putea numi „ce este politic nu este personal” sau mai exact în lipsa conştientizării efectelor pe care politicul le care asupra vieţii lor cotidiene care se rezumă la strategii private de supravieţuire⁷⁴⁵. Practicarea acestor strategii, internalizarea şi normalizarea lor conduce la o percepţie deformată a rolului pe care ar trebui să îl aibă statul în relaţia cu cetăţenii, acesta fiind astfel văzut ca posibil furnizor de bunuri private şi nu de bunuri publice.

„(La nivel local, ce probleme v-au rezolvat până acum cei pe care i-aţi ales?) Nimic, adică bine. Eu presonal problemele mi le-am rezolvat eu, nici pe calea aşa politică. Clar, deci nu mi-am rezolvat nimic. Întodeauna am sperat, la nivel local, partea asta administrativă şi să meargă cât mai bine şi tot, dar nu, nu pot să zic că am fost satisfăcută de... .”⁷⁴⁶

„(Ce probleme v-au rezolvat până acum cei pe care i-aţi ales?) Nici unul, nu am apelat, că nu am avut de ce să apelez la ei aşa... (Dar dintre problemele pe care au promis că le rezolvă aleşii locali, ce probleme au rezolvat?) Da’ n-am ajuns la ei, deci să… „⁷⁴⁷

„(Ce probleme v-au rezolvat până acum cei pe care i-aţi ales?) Ce probleme au rezolvat? Personale nu am avut, nici nu am apelat. Probleme la şcoală în general da am rezolvat, la şcoală diverse.”⁷⁴⁸

Percepţia statului ca posibil furmizor de bunuri private poate avea mai multe cauze printre care, aşa cum discutam şi în cadrul analizei legate de participarea în comunitate, izolarea în spaţiul privat şi împreună cu aceasta conectarea relaţiilor personale, directe cu membrii familiei şi cu prietenii apropiaţi la managementul vieţii de zi cu zi⁷⁴⁹. Chiar dacă putem vorbi de completarea acestor modalităţi de soluţionare a problemelor şi de urmărire a intereselor cu elemente legate de participarea civică şi politică⁷⁵⁰ sau cu aspecte legate de exercitarea efectivă a drepturilor prin apelul la instituţiile publice ce au ca scop garantarea acestora⁷⁵¹, totuşi acestea pot fi asociate mai degrabă excepţiilor sau elemententelor adiacente sau suplimentare. A te descurca în viaţa cotidiană presupune în primul rând un set de interacţiuni percepute ca izolate de sfera publică, de cea politică, sfere ce par aşezate într-un turn al intereselor private ale celor care au reuşit, de cele mai multe ori prin minciună, demagogie, populism sau chiar furt, să populeze aceste spaţii. Instituţiile se transformă astfel în paravane ale acestor interese private ele nefiind percepute ca seturi de norme, reguli şi comportamentele modelate de acestea, ci fiind asociate şi înţelese prin prisma oamenilor care deţin, chiar şi temporar, diverse funcţii în cadrul acestora.

O asemnea semnificare a instituţiilor, şi mai ales a instituţiilor formale ale statului ce ar trebui să garanteze practica eficientă a cetăţeniei, devine problematică din perspectiva funcţiilor regulative şi normative⁷⁵² pe care acestea ar trebui să le aibă. Putem vorbi de o fluidizare intensă a instituţiilor care îşi pierd carcteristicile fundamentale lăsând loc perpetuării arbitrariului conectat cu promovarea interselor private.

Ca exemplu am putea lua în calcul însăşi instituţia participării ce reglemetează felul în care cetăţenii participă la „guvernarea cetăţii” prin garantarea dreptului de vot, prin garantarea dreptului la liberă asociere, prin garantarea dreptului de a candida pentru o funcţie publică ş.a.m.d. Instituţia participării la vot se diluează, cum rezultă din prezentarea de mai sus, în urma asocierii acesteia cu norme şi reguli contrare celor care o defineau în mod original – lipsa responsbilităţii politice, furtul voturilor. Efectul unei asemenea interpretări a realităţii poate fi decredibilizarea şi resemnificarea negativă a uneia dintre cele mai importante instituţii ale unui regim democratic - votul.