2009 Cuprins I. Secţia civilă 6

II. Secţia penală

1. Vătămare corporală gravă – pierderea unui organ – prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen.

Circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.pen. – condiţii în care poate fi reţinută

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 52 din 27 ianuarie 2009

Prin sentinţa penală nr. 280 din 31 ianuarie 2008, Judecătoria Iaşi a condamnat pe inculpatul B.Gh. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen.

În baza art. 81, coroborat cu art. 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de cinci ani, iar în baza art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C.pen.

În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen., raportat la art. 998 C.civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.V. şi a fost obligat inculpatul să îi plătească următoarele sume: 385,15 lei cu titlul de daune materiale şi suma de 8.000 lei reprezentând daune morale.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă privind instituirea unui sechestru asigurător pe imobilul aparţinând inculpatului.

În fapt, s-a reţinut că în ziua de 22 iunie 2006, orele 19⁰⁰, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată B.V. în faţa unui hotel din municipiul Iaşi, unde erau amândoi cazaţi pentru perioada cât efectuau lucrări de construcţie pe şantierul K., în calitate de angajaţi ai S.C. „E.” S.RL. – Timişoara.

Pe fondul unei stări conflictuale preexistente, inculpatul folosind un corp contondent – o bucată de bordură – a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri în zona feţei, părăsind locul incidentului imediat după comiterea faptei. Partea vătămată a fost găsită la locul altercaţiei de doi colegi de serviciu care, văzând starea gravă în care se afla, au transportat-o la Spitalul „Sf. Spiridon” – Iaşi, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

În perioada 22 – 26 iunie 2006, partea vătămată a fost internată la această unitate spitalicească cu diagnosticul: „ochi drept – plagă contuză sclerală juxtalimbică glob parţial eviscerat operat, plagă palpebrală suturată; a necesitat evisceraţie.”

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă a susţinut că a fost provocat de atacul părţii vătămate.

A mai susţinut inculpatul că e posibil ca leziunea suferită de partea vătămată să îi fi fost cauzată de inelul pe care îl purta la mână sau de vreo piatră aflată pe zona în care s-au rostogolit, după ce au căzut.

Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală – Serviciul medico-legal Iaşi, rezultă că leziunile au putut fi produse prin lovire cu un corp contondent, pot data din 22 iunie 2006 şi au necesitat pentru vindecare un număr de 50 – 55 zile îngrijire medicală.

Se mai menţionează că absenţa globului ocular drept îi conferă părţii vătămate o infirmitate fizică permanentă, cu o scădere definitivă a capacităţii de muncă în procent de 35%, conform art. 106 Barem Asirom.

În drept, fapta inculpatului B.Gh. care, la data de 22 iunie 2006, folosind un corp contondent, a aplicat părţii vătămate B.V. mai multe lovituri în zona feţei şi care i-au provocat leziuni vindecabile în 50 – 55 zile îngrijire medicală şi eviscerarea ochiului drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material este realizat prin acţiunea inculpatului care a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate, prin folosirea unui corp contondent, care i-a provocat o plagă contuză scleră juxtalimbică ochi drept, placă palpebrală inferioară dreaptă glob parţial eviscerat şi care a necesitat evisceraţie.

Urmarea periculoasă a faptei săvârşite constă în aceea că eviscerarea globului ocular drept îi conferă părţii vătămate o infirmitate fizică permanentă, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală.

Legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice provocate de fapta inculpatului şi vătămarea integrităţii corporale a părţii vătămate este directă, iar forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat este intenţia indirectă prevăzută de art. 19 alin. 1 lit. b) C.pen.; inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata următoarelor sume: 20.000 daune materiale; 50.000 daune morale şi 50.000 lei diferenţă de salariu.

Prima instanţă, faţă de actele depuse de partea civilă în dovedirea pretenţiilor formulate, a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat pe inculpat la plata sumei de 385,15 lei cu titlu de daune materiale şi 8.000 lei daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate, ca nedovedite.

Sentinţa pronunţată a fost apelată de partea civilă, fiind criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât sub aspectul laturii penale, cât şi a modului de soluţionare a laturii civile.

Tribunalul Iaşi, reapreciind materialul probator administrat, a admis apelul părţii civile şi a desfiinţat în parte latura penală şi latura civilă a cauzei.

Rejudecând, a fost înlăturată dispoziţia vizând suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

Totodată, a fost majorat cuantumul daunelor materiale, la plata cărora a fost obligat inculpatul, la suma de 9.809 lei; inculpatul a mai fost obligat şi la plata unei prestaţii periodice lunare în favoarea părţii civile, începând cu data pronunţării deciziei şi până la împlinirea vârstei legale de pensionare a acesteia.

În temeiul art. 163 C.pr.pen., a fost admisă cererea părţii civile, în sensul că s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil situat în oraşul Timişoara, la nr. 15, proprietatea inculpatului.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 C.pr.pen., hotărârile au fost recurate de inculpat şi de partea civilă.

În motivarea recursului său, inculpatul a susţinut că primele instanţe nu au verificat apărările sale având ca obiect săvârşirea faptei în stare de provocare. A precizat recurentul că între el şi partea vătămată exista o stare conflictuală generată de neînţelegeri de la locul de muncă, iar când s-au întâlnit întâmplător, aceasta i-a adresat injurii şi l-a lovit cu pumnii, iar el a reacţionat şi în acel context s-au lovit reciproc.

A solicitat reaprecierea materialului probator administrat, casarea hotărârilor pronunţate, reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării şi înlăturarea dispoziţiei vizând instituirea sechestrului asigurător.

În motivarea recursului său, partea civilă B.V. a solicitat acordarea cheltuielilor judiciare din apel şi menţinerea daunelor morale acordate de judecătorie.

Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, a reţinut că recursul promovat de inculpatul B.Gh. este fondat, urmând a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: primele instanţe au reţinut corect situaţia de fapt, căreia i-au dat o justă încadrare în drept, în dispoziţiile art. 182 alin. 2 C.pen.

În condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta, inculpatul nu putea beneficia de circumstanţa atenuantă a provocării întrucât, la momentul întâlnirii întâmplătoare dintre partea vătămată şi inculpat, acesta din urmă nu se afla sub stăpânirea unei tulburări produse de partea vătămată. Starea conflictuală dintre inculpat şi partea vătămată a constituit pentru primul doar un pretext spre a se răzbuna pe aceasta şi a-i aplica lovituri, în dorinţa sa mai veche de răzbunare.

Pretinsa comportare necorespunzătoare a părţii vătămate, constând în aceea că i-ar adresa injurii şi l-ar fi lovit, nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă.

Pentru a putea fi reţinută provocarea prevăzută de art. 73 lit. b) C.pen., aşa cum a cerut inculpatul prin motivele de recurs, nu este suficient să se constate o comportare necorespunzătoare a victimei, ci mai trebuie ca aceasta să fi generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, reducându-i posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei, iar el să fi acţionat în această stare.

Aşa fiind, cererea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.pen. a fost apreciată ca neîntemeiată.

Curtea a reţinut însă că recursul inculpatului este întemeiat sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate.

Pornind de la dispoziţiile art. 52 C.pen., care arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi nu un mijloc de reeducare a condamnatului, iar prin executarea ei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, iar scopul acesteia îl constituie prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reevaluând împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, urmarea produsă, poziţia procesuală a inculpatului, circumstanţele personale ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, inserţia sa socio-profesională, starea precară a sănătăţii, Curtea a constatat că se poate realiza reeducarea acestuia şi fără executarea efectivă a pedepsei aplicate.

Pentru aceste considerente a fost admis recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr. 390 din 3 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi, hotărâre ce a fost casată în parte, în latură penală, numai în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate.

Rejudecând cauza, a fost înlăturată dispoziţia vizând executarea pedepsei de trei ani închisoare, în regim de detenţie.

A fost menţinută dispoziţia sentinţei penale nr. 280 din 31 ianuarie 2008 a Judecătoriei Iaşi vizând suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.

A fost respins ca nefondat recursul promovat de partea civilă B.V.