2009 Cuprins I. Secţia civilă 6

III. Secţia comercială

1. Revizuire. Încadrarea cererii în raport de situaţia de fapt expusă. Efecte

Admiterea cererii de revizuire şi abordarea chestiunilor care constituie motivele de recurs în cadrul procedurii necontencioase (înregistrare la O.R.C.) şi a actului nou existent la momentul judecării cauzei, conduce la schimbarea soluţiei, constatându-se că a doua societate are o altă denumire şi nu identică cu prima.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 186 din 14 ianuarie 2009

Prin decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, s-a admis cererea de revizuire formulată de S.C. „O.S.M.” S.R.L. Iaşi împotriva deciziei nr. 322 din 15 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, pe care o schimbă în tot.

Rejudecând cauza în fond, s-a respins recursul declarat de S.C. „O.S.M.” S.R.L. Iaşi împotriva încheierii nr. 604 din 25 februarie 2008 pronunţată de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi, încheiere pe care a menţinut-o.

S-a reţinut că prin încheierea nr. 604 din 25 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi – Oficiul Registrului Comerţului s-a admis cererea de înregistrare formulată de asociatul unic I.S. şi s-a dispus constituirea şi înmatricularea în registrul comerţului a „O.S.M.” S.R.L., constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 331 şi următoarele C.pr.civ., ale Legii nr. 31/1991, ale Legii nr. 26/1990 republicată, precum şi ale Legii nr. 359/2004.

Recursul declarat de S.C. „O.S.” S.R.L. împotriva acestei încheieri a fost respins de Curtea de Apel Iaşi, prin decizia civilă nr. 248 din 19 mai 2008. S-au reţinut că au fost depuse înscrisuri ce atestă îndeplinirea cerinţelor art. 331 şi următoarele C.pr.civ., ale Legii nr. 31/1991, ale Legii nr. 26/1990 republicată şi ale Legii nr. 359/2004, privind autorizarea constituirii ca societate comercială. Denumirea societăţii a fost avizată de compartimentul de specialitate din Ministerul Justiţiei, aceasta nu afectează notorietatea recurentei şi nu îi aduce în vreun mod prejudicii materiale sau de imagine.

Decizia civilă nr. 248 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Iaşi a fost anulată de aceeaşi instanţă, prin admiterea contestaţiei în anulare formulată de S.C. „O.S.” S.R.L. Astfel, prin decizia civilă nr. 322 din 15 septembrie 2008, ca efect al admiterii contestaţiei, s-a admis recursul şi s-a desfiinţat încheierea nr. 104 din 25 februarie 2008 pronunţată de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi.

S-a reţinut în argumentare că instanţa de recurs nu a analizat şi motivele depuse la termenul din 21 aprilie 2008, care se referă la elementul de noutate şi anume cuvântul „media”. Cele două societăţi, „O.S.”S.R.L. şi „O.S.M.” S.R.L., au obiect de activitate identic, singura deosebire este cuvântul „media”, cuvânt care creează confuzie în rândul publicului căruia i se adresează. Pentru dovedirea notorietăţii firmei, instanţa a primit raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat în dosarul nr. 2522/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Decizia civilă nr. 322 din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi a fost contestată, în litigiul de faţă, pe calea revizuirii.

Faţă de argumentarea faptică, curtea a încadrat cererea de revizuire în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 5 teza I C.pr.civ. şi a constatat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de acest articol.

Revizuenta a prezintat ca înscris noul extras din Buletinul Oficial de Proprietate Industrială – secţiunea Mărci 1/2006, înscris care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată şi care exista la acel moment.

Curtea a constatat că acest înscris nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea în discuţie, datorită unei împrejurări mai presus de voinţa revizuentei. Aceasta a constat în faptul că, pe de o parte, procedura de soluţionare a cererii de autorizare a unei societăţi este una necontencioasă, iar pe de altă parte, judecătorul delegat de la O.R.C. în virtutea competenţelor date de art. 46 din Legea nr. 31/1990 nu a invocat vreo neregularitate privitor la actul constitutiv, sub aspectul denumirii firmei, pentru a i se da posibilitatea solicitantului de a completa documentaţia necesară autorizării societăţii. Câtă vreme a existat dovada de disponibilitate a firmei, ca temei al autentificării actului constitutiv, în sensul art. 17(1) din Legea nr. 31/1990, revizuenta nu putea prevedea necesitatea probării dreptului de folosinţă al mărcii „O.S.”.

Acest înscris are forţă probantă prin el însuşi şi de asemenea este determinant, în sensul că indică titularul dreptului asupra mărcii „O.S.”, ca fiind I.I., aşa după cum rezultă din Buletinul Oficial de Proprietate Industrială – secţiunea Mărci 1/2006, nr. depozit/marcă M 2003 07573/056435.

Curtea a reţinut că atât judecătorul delegat, cât şi instanţa de control sunt ţinute a verifica îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 36 alin. 2 lit. l-g din Legea nr. 31/1991, coroborat cu art. 7 şi 17(1) din acelaşi act normativ, precum şi dispoziţiile art. 38, 39 din Legea nr. 26/1990.

Aceste cerinţe au fost respectate în ceea ce priveşte S.C. „O.S.M.” S.R.L., inclusiv în ceea ce priveşte denumirea firmei. Conflictele legate de marcă, sub aspectul semnelor, prin prisma eventualelor asemănări (vizuale, auditive, conceptuale) nu pot fi soluţionate decât pe tărâmul Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Pentru faptul că revizuentei i-a fost cedat de către titularul mărcii „O.S.” dreptul de a o folosi, nu există temei pentru a se refuza autorizarea societăţii sub această denumire, în plus şi pentru faptul că există şi adăugirea cuvântului „media”.

2. Nelegala citare. Consecinţe

Trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru ca partea necitată să îşi poată face apărările, cu respectarea principiului contradictorialităţii

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 187 din 19 ianuarie 2009

Prin decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, s-a dispus respingerea cererii formulate de recurentul C.I.-F. privind repunerea în termenul de recurs; respingerea excepţiei tardivităţii recursului, excepţie formulată de intimata-creditoare A.F.P. Iaşi, s-a mai constatat că recursul a fost declarat în termen; a fost admis recursul formulat de recurentul C.I.-F. împotriva sentinţei comerciale nr. 111/S din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi – judecător sindic, sentinţă pe care a casat-o în parte, în ceea ce îl priveşte pe recurentul C.I.-F. şi în consecinţă a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, în ceea ce priveşte acţiunea formulată de cabinetul individual A.V. – lichidator al debitoarei S.C. „I.G.T.” S.R.L. Iaşi în contradictoriu cu pârâtul C.I.-F.; a respins cererea de suspendare a executării sentinţei recurate ca rămasă fără obiect.

Curtea a mai dispus restituirea sumei de 500 lei cu titlu de cauţiune către recurentul C.I.-F.

S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 301 C.civ., termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată recurentului C.I.-F. la data de 29 iunie 2007, atât prin afişare la uşa instanţei, cât şi la adresa din Iaşi, strada H.Ş., nr. 11, bloc L.2-13, scara B, etaj 4, apartament 19, judeţul Iaşi.

Curtea a constatat că atât procedura de comunicare a hotărârii, cât şi judecata pricinii sunt lovite de nulitate, în condiţiile în care domiciliul recurentului, începând cu data de 21 septembrie 2004 (anterior sesizării instanţei cu acţiunea în răspundere) era în municipiul Iaşi, strada „R.”, nr. 37 A, bloc M.1, apartament 7, judeţul Iaşi.

Pe de altă parte nu pot fi aplicate în cauză dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 26/1990 în sensul că nu există obligativitatea administratorului unei societăţi comerciale de a înregistra la O.R.C. domiciliul său şi, pe cale de consecinţă, nici obligaţia de a menţine eventuale modificări în acest sens.

În mod corect a susţinut recurentul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legale imperative prevăzute de Codul de procedură civilă, referitoare la înmânarea citaţiei şi comunicarea actelor de procedură (art. 90 C.pr.civ.).

Neîntemeiată este însă cererea de repunere în termen, recurentul putând uza de calea prevăzută de art. 103 C.pr.civ. numai în situaţia în care hotărârea judecătorească i-ar fi fost comunicată la domiciliul recurentului şi cu respectarea dispoziţiilor art. 100 C.pr.civ., iar acesta – dintr-un motiv mai presus de voinţa sa – nu ar fi declarat recursul în termenul legal.

Constatându-se că la termenul de judecare a pricinii recurentul nu a fost legal citat şi că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată acestuia conform dispoziţiilor art. 90 C.pr.civ., curtea a respins excepţia tardivităţii recursului invocat de creditoarea-intimată A.F.P. Iaşi.

În temeiul art. 312 C.pr.civ. a admis recursul, a casat sentinţa în parte, numai în ceea ce îl priveşte pe recurentul C.I.-F. şi a trimis spre rejudecare cauza numai în ceea ce priveşte acţiunea formulată în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 faţă de C.I.-F.

3. Necitarea pârâtului în faţa instanţei de fond. Necomunicarea hotărârii. Consecinţe

Trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiilor de drept, dreptul la apărare şi contradictorialitatea dezbaterilor, constatându-se că recursul este în termen, iar nu tardiv.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 361 din 2 februarie 2009

Prin decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, s-a dispus respingerea excepţiei tardivităţii recursului, excepţie invocată de intimata-creditoare D.G.F.P. Iaşi; a fost admis recursul formulat de recurentul D.I.-M. împotriva sentinţei civile nr. 190/COM din 17 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi-judecător sindic, sentinţă pe care a casat-o în parte în ceea ce îl priveşte pe recurentul D.I.-M. şi în consecinţă a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond în ceea ce priveşte acţiunea în răspundere a fostului administrator D.I.-M. în temeiul Legii nr. 64/1995. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a reţinut că potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 republicată (în vigoare la momentul pronunţării sentinţei recurate), termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 7 alin. 1 din acelaşi act normativ, citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură se fac în condiţiile prevăzute de art. 85-94 C.pr.civ.

Hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată recurentului la data de 15 iunie 2006, prin afişare, conform procesului-verbal, la adresa din Iaşi, str. „S.”, nr. 18, bl. H.1, sc. A, ap. 12, judeţul Iaşi.

Curtea a constatat că procedura de comunicare a hotărârii, cât şi judecata pricinii sunt lovite de nulitate absolută în condiţiile în care domiciliul recurentului, începând cu data de 29 martie 2000 (anterior sesizării instanţei cu acţiune în răspundere era în municipiul Iaşi, str. „G.D.”, nr. 12, bl. 820, sc. A, et. 3, ap.13.

Pe de altă parte nu pot fi aplicate în cauză dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 26/1990 în sensul că nu există obligativitatea pentru administratorul unei societăţi comerciale de a înregistra la O.R.C. domiciliul său şi, pe cale de consecinţă, nici obligaţia de a menţiona eventualele modificări în acest sens.

În mod corect a susţinut recurentul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legale imperative prevăzute de Codul de procedură civilă referitoare la înmânarea citaţiei şi comunicarea actelor de procedură (art. 90 C.pr.civ.).

Constatându-se că la termenul de judecare a pricinii, recurentul nu a fost legal citat şi că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată conform art. 90 C.pr.civ., curtea a respins excepţia tardivităţii recursului.

În temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 5 C.pr.civ., curtea a admis recursul, a casat în parte sentinţa în ceea ce îl priveşte pe recurentul D.I. şi a trimis cauza spre rejudecare sub aspectul acţiunii în răspundere patrimonială a recurentului.