Anna karenina

IX ■ 1

—Er .; Cine ne c drumul ! il intrebă Stepan Arfcjştfidfc

Spune totul cu de-amănuntul.

-.

—Uite planul : acuma mergem pină ia Gvozdevo. Din

coace de Gvozdevo e o baltă cu duble, iar dincolo se

in

tind bălţi minunate cu becaţe, unde se intimplă să fie

şi

duble. Acuma e cald. Ajungem'pe răcoare — avem

dou*-

zeci de verste — şi facem cimpul pe -sub seară.

Minăm

acoio, iar dis-de-dimineaţă batem bălţile cele mari.

—Dai- in drum n-avem nimic ?

—Avem, insă am intirziat, si e cald, Satat două loersoare

bunicele. Dar nu ştiu dacă este ceva pe ac≪l≪.

Levin ar fi dorit şi el să bată locşoarele acelea, care

erau aproape de casă şi le putea face oricind ; afară de asta,

locurile erau mici şi trei puşti n-aveau unde vina. Iată de

ce spusese că se indoieşte că ar fi vinat pe acolo. Cind ajunseră

in dreptul unei bălţi mici* Levin vru să treacă mai

departe ; dar — cu ochiul sau experimentat de vinător —,

Stepan Arkadici zări numaMecit pe baltă, inălţindu-se icicolo,

popindace.

— Nu ne oprim puţin ? intrebă Stepan Arkadiei, arifcr

tind spre baltă.

—: Levin, te rog. Ce frumos an fi 1 ineepu să-1 roage

Vasenka Veslovski.

Levin nu se putu impotrivi.

Nu apucară aă oprească bintv că — luindu-se la iatrece.

re —. ciinii şi ajunseară intr-ua suflet la baită.

— Krak ! Laska !...

Ciinii se intoarseră.

— Tustrei nu incăpem. Eu am să rămin aici, se oferi

Levin.

Nădăjduia că tovarăşa săi nu vor găsi nimic, afară dft

nagiţii care se ridicau speriaţi de elini şi, legănandu-ae fa

zbor, se tinguiau jakiic deasupra bălţii.

—Nu. Hai, Levin,. să mergem impreună, il indemna

Ve.slovski.

—Nu, H-avem loc. Lask≫, inapoi..? coar n-aveţi nevoie

df al doilea ciine ! .

t

laevin rămase la trăsurică; uitindu-se cu jind la vinători.

Puşcaşii străbătură toată balta. Afară de o găinuşă şi

de nagiţi — Vasenka impuşcă unul — nu se zări nimic altceva

pe baltă.

—?, Aţi văzut şi voi că n-avea de ce să-mi pară rău, le

spuse Levin. Numai vreme pierdută.

— 'Totuşi a fost frumos ! N-ai văzut ? ii răspunse Vasenfca

Veslovski, cind se urcă greoi in trăsurică, ţinind in

miini puşca şi nagiţul. Ce frumoasă lovitură ! Nu-i aşa ?

Mai avem mult pină la balta cea adevărată ?

Caii se smuciră deodată. Levin se lovi cu capul de ţeava ,

unei puşti. Bubui o detunătură. La drept vorbind, impuşc

cătura răsunase mai inainte, dar aşa i se păru lui Levin:

Iată ce se intimplase : Vasenka Veslovski, vrind să lase

cocoaşele, atinsese un trăgaci, dar ţinuse cu degetul celălalt

cocoş. Incărcătura se slobozise in pămint, fără să facă

vreun rău cuiva.

Stepan Arkadici clătină din cap şi rise dojenitor cu

ochii la Veslovski, Levin insă nu indrăzni să-i facă obser*

vaţie. Mai intii. orice mustrare ar fi părut pricinuită de

primejdia prin care trecuse şi de cucuiul de pe fruntea lui.

In al doilea rind, Veslovski se simţi cuprins la inceput de

o desperare atit de naivă, iar pe urmă rise aşa de comunicativ

şi cu atita voie bună de spaima lor, incit Levin nu

se putu stăpini să nu izbucnească in ris.

Cind se apropiară de balta cealaltă, destul de

intinsă şi care le-ar fi răpit mult timp, Levin ii rugă să

nu intre acolo, dar Veslovski il indupleca din nou prin

rugăminţi. Cum balta era ingustă, Levin — ca gazdă

ospitalieră — rămase din nou la trăsură.

Cind ajunse acolo, Ktaic zbughi de-a dreptul spre popindace.

Vasenka Veslovski alergă cel dintii după ciine.

inainte ca Stepan Arkadici să se fi putut apropia, se ridică

O dublă. Veslovski o scăpă, dar pasărea se aşeză pe o fineaţă

necosită. Dubla fusese sorocită lui Veslovski. K;*ak o

găsi din nou, căzu in aret, iar Veslovski o impuşcă şi se

intoarse la trăsură,

~ Acu, du-te dumneata. Eu 0 să rămin la cai, zise

VasePka.

Levin incepu sa simtă pizma vinătorească. Trecu.hăţuillo

lui Veslovski şi intră in baltă.

Laska de mult scheuna jalnic şi se jeluia impotriva nedreptăţii

ce i se făcea. Acum ea porni in goană drept

tnuinte, spre un loc foarte bun, cu popindace, pe care-l

cunoştea Levin şi unde Krak nu intrase.

—De ce n-o chemi indărăt? il intrebă Stepan Arkadici.

—Nu sperie vinatul, răspunse Levin, mulţumit de

bucuria ciinelui şi zorind după Laska.

Cu cit se apropia mai mult de locurile cunoscute, ca-1

ţcaua căuta din ce in ce mai serios. O pasăre mică de balta

nu-i răpi luarea-aminte decit o singură clipă. Laska făcu

Un cerc in jurul popindacelor, incepu al doilea cerc şi

deodată tresări şi incremeni pe loc.

— Du-te, Stiva, du-te ! ii strigă Levin, simţind cum in

cepe să-i bată inima mai puternic, ca şi cum in auzul lui

Incordat se deschisese o portiţă.

Pierduse noţiunea de distanţă ; toate zgomotele il izbeau

acum dezordonat, dar limpede. Levin auzea paşii lui

Stepan Arkadici, il lua insă drept un indepărtat tropot de

cai. Auzi piriitul unei tufe de ierburi, ruptă cu pămint cu

tot sub pasul lui şi i se păru că e filfiitul unei duble. Auzi

undeva, pe aproape, la spatele său, şi un plescăit in apa,

dtir nu se putu lămuri ce anume era.

Căutind locul unde să păşească, Levin te apropia de

ciine. .

— Pil !

in loc de dublă, izbucni de sub botul căţelei o becaţă.

Levin duse puşca la umăr ; dar chiar in clipa cind ochi,

plescăitul prin apă spori, se apropie şi auzi şi glasul lui

Veslovski, care strigă ceva neinchipuit de tare. Levin

Hlmţi că ochise in urma becaţei ; totuşi trase.

Dindu-şi seama că trăsese in gol, se uita indărăt şi văzu

că trăsurica lui nu mai era in drum, ci in baltă.

Veslovski vroise să vadă mai de aproape cum se trage

şi intrase cu trăsurica in baltă, unde caii se impotmoliseră.

≪Dracu 1-a pus !≫, se gindi Levin, intoreindu-se la tră

sura impotmolită. ;, <

169

— De ce ai intrat arcă ? ii intebă el aspru şi, strigind

- vizitiul, se apucă să scoată caii din baltă. " Era necăjit că

fusese, impiedicat să tragă şi că i se impotmoliseră caii, dar

mai cu seamă din pricină că nici Ste-pan Arkadici, nici

Veslcraki nu ajutară să scoată caii din baltă şi să-i deshame

— deoarece nici unul, nici celălalt habar n-aveau de

minuir≪;a hamurilor.

Veslovski il asigură că in partea aceea pămintu] ei■ ■;

uscat, dar Levin nu-i răspunse nici un cuvint şi se străd fn

tăcere impreună cu vizitiul să scoată caii din baltă. I

urmă, in toiul lucrului, vaizind cu cită sirguinţă trăgea Ve

Jovski trăsurica de o aripă, incit o şi rupse, Levin işi fă<

.singur mustrări că — sub influenţa sentimentelor sale d■ ; .

ajun — se purtase prea rece cu Vasenka. De aceea incerca

printr*-o deosebită amabilitate să şteargă urmele răcelii

sale. Cind puseră totul in rinduială şi scoaseră trăsurica

la drum, Levin porunci să ,se aducă gustarea. - — Bon

appetit —•* jbvnwe conscience ! Ce paulet va tom-j \er

jmqu'au fastă de mea bottes !1 — rosti Vesiovski zicală

franţuzească. După ce dădu gata cel de-al doilea pi

Vesiovski se inveseli. Ei, ≪≪cum ni s-a isprăvit calvarul,!

Toate au să meargă strună. Şi ca pedeapsă pentru vina

mea voi sta pe capră. Nu-:i aşa ? Ei ? Nu, nu ! Eu voi

Automedonul s vostru... Să vedeţi cum o să vă duc, ră

punse Veslovski, fără să lase hăţurile din mină, cind Levinl

il rugă şa facă loc vizitiului. Nu, se cuvine să-mi ispăşeşti

vina. Mă simt foarte bine pe capră, incheie el şi dădu bidj

•flftilor.

Levin se temea puţin ca Vasenka să nu spetească caii,!

mai cu seamă roibul din stingă, pe care nu-1 putea .slăpinij

Se supuse insă, fără voie, veseliei sale. Ascultă romanţ pe

care Veslovski le cintă :in tot timpul drumului, stind capră

şi imitind cum mina englezii caii four in hand *; şi|

astfel, după gustarea de dimineaţă, ajunseră cu toţH la

balta de la Gvozdevo foarte bine dispuşi.