Anna karenina

' Lucni] acosta nu este prea bir.r văzul i . , Prtersburg (fi\).

In umbra piezişă de amurg a unor saci ingrămădiţi pe

peron, Alexei Vronski, intr-un pardesiu lung, cu pălăria

indesată in cap şi cu miinile in buzunar, se plimba ca o

fiară in cuşcă, intorcindu-se brusc după fiecare douăzeci

de paşi. Apropiindu-se de dinsul, Serghei Ivanovici avu

impresia că Vronski il văzuse, dar se prefăcea că nu-]

vede. Lui Koznişev insă ii era totuna. Se simţea mai presus

de orice considerente personale faţă de Vronski.

In clipa aceea, Serghei Ivanovici il socotea pe Vronski

un vajnic luptător pentru o cauză mare şi se simţea dator

să-1 incurajeze şi să-1 aprobe ; de aceea se apropie de

dingul.

Vronski se opri, se uită bine la Serghei Ivanovici, il

recunoscu şi — facind ciţiva paşi in intimpinarea lui — ii

strinse mina cu putere.

—Poate că n-aţi fi vrut să vă intalniţi cu mine, zise

Koznişev, dar nu v-aş putea fi de folos ?

—Nici o intilnire nu mi-ar putea fi mal puţin dez

agreabilă decit intilnirea cu dumneavoastră, zise

Vronski.

Vă rog să mă iertaţi. Eu nu mai găsesc nici o

plăcere

In viaţă.

—inţeleg. Tocmai de aceea vroiam să vă ofer servi

ciile mele, adăugă Serghei Ivanovici, cereetind cu

privirea

chipul indurerat ai Iui Vronski. N-aveţi cumva nevoie

de

o scrisoare către Ristici sau Milan ?

—A, nu, răspunse Vronski, inţelegind parcă greu ceea

ce i se spunea. Dacă n-aveţi nimic impotrivă, să ne

mişcăm

puţin. In tren e o inăbuşeală aşa de mare ! O

scrisoare !

Nu, mulţumesc ! Ca să mori, n-ai nevoie de scrisori de

recomandaţie.

Doar către turci... adăugă Vronski,

zimbind

numai cu gura. Ochii săi păstrau aceeaşi expresie de

aspră

suferinţă.

—Da. Dar poate v-ar fi mai uşor să intraţi in legătură

cu un cm pregătit. Oricum, relaţiile sint necesare.

Dealt

fel, cum doriţi. Mi-a părut foarte bine cind am aflat

de

holărirea domniei-voastre. Şi aşa impotriva

voluntarilor

400

se indreaptă atitea atacuri, incit un om ca dumneavoastră

i idică in ochii opiniei publice.

— Ca om, urmă Vronski, singurul meu merit e că nu

ţin la viaţă. Cit priveşte energia fizică, am destulă, ca să

pătrund intr-un careu, nimicindu-1 sau căzind. Lucrul ăsta

il ştiu. imi pare bine că am pentru ce să-mi dau viaţa,

cu care n-am ce face şi care imi este o povară. Cel puţin

să fie de folos cuiva.

Vronski işi mişcă falca, făcind un gest de nerăbdare

din pricina durerii de măsele care-1 necăjea şi-1 impiedica

!≪≫ vorbă.

— Vă veţi reface, v-o prezic, il asigură Serghei Ivanovici

induioşat. Eliberarea fraţilor noştri de sub jugul străin

este un scop vrednic şi de moarte, şi de viaţă. Să vă dea

Dumnezeu izbindă şi pace lăuntrică, incheie el şi-i in

tinse mina.

Vronski strinse cu putere mina pe care i-o intinse Serghei

Ivanovici.

— Da, rosti el, oprindu-se după fiecare cuvint, ca

unealtă, mai pot fi bun la ceva. Dar ca om sint o ruină.

Durerea plictisitoare de măsele care-i umplea gura de

salivă il impiedica să vorbească. Tăcu, uitindu-se la roţile

unui tender care luneca pe şine — incet şi lin.

Şi deodată, o altă suferinţă, chinuitoare şi lăuntrică, il

făcu să uite o clipă durerea de măsele. Uitindu-se la tender

şi la şine, sub influenţa convorbirii cu un cunoscut pe

care nu-1 mai intilnise 'de la nenorocirea sa, Vronski işi

aduse aminte de dinsa — adică de ceea ce rămăsese din

ea, cind el dăduse buzna, ca nebun, in magazia căilor ferate

din staţie : trupul ei insingerat, nu demult incă plin

de viaţă, era intins indecent pe masa magaziei, in faţa

unor oameni străini... Capul rămas intreg sta răsturnat pe

spate, cu cozile grele şi cu cirlionţi la timple. Iar pe faţa

ci ineintătoare, cu gura rumenă, intredeschisă, incremenise

o expresie ciudată ; jalnică in jurul buzelor şi ingrozitoare

in ochii deschişi. Parcă rostea cuvintele acelea

inspăimintătoare — că se va căi pină la urmă — pe care

i le aruncase in timpul certei lor.

401

Vronski incerca să şi-o amintească aşa cum fusese cind

o intilnise intiia dată, tot intr-o gară : misterioasă, incintătoare,

plină de dragoste, căutind şi dăruind fericirea —

nu crudă şi răzbunătoare, aşa cum se făcuse la sfirşit.

Căuta să-şi aducă aminte de clipele cele mai frumoase petrecute

cu dinsa, dar acestea erau otrăvite pentru totdeauna.

Nu mai ţinea minte decit ameninţarea triumfătoare,

implinită, a unor zadarnice insă neşterse mustrări

de conştiinţă. Nu mai simţea durerea de măsele. Hohote

de plins ii schimonosiră faţa.

Trecură incă de vreo două ori prin faţa sacilor, in tăcere

; şi, după ce Vronski izbuti să se stăpinească, il intrebă

liniştit pe Serghei Ivanovici :

— N-aţi mai primit nici o telegramă afară de cea de

ieri ? Da. Au fost zdrobiţi pentru a treia oară. Dar pe

miine se aşteaptă o bătălie hotăritoare.

După ce mai vorbiră despre proclamarea lui Milan ca

rege şi despre urmările incalculabile pe care le-ar putea

avea acest eveniment, cind se dădu al doilea semnal de

plecare, fiecare se duse la vagonul său.

VI

Is'eştiind cind va putea pleca din Moscova, Serghei Ivanovici

nu telegrafiase fratelui său ca să-i trimită trăsura

la gară. Levin nu era acasă, cind — plin de praf ca nişte

harapi — Katavasov şi Serghei Ivanovici sosiră după ora

unsprezece intr-o trăsurică luată de la gară, in faţa casei

din Pokrovskoie. Kitty, care şedea pe terasă impreană cu

tatăl şi sora sa, recunoscindu-şi cumnatul, alergă să-1 primească.

—Cum se poate să nu ne fi inştiinţat ? il certă Kitty,

dind mina cu Serghei Ivanovici şi intinzindu-i fruntea

ca

s-o sărute.

—Am venit foarte bine şi fără să vă deranjăm, răs

punse Koznişev. Sint atit de prăfuit, incit mă şi tem

să

mă ating de dumneata. Am fost aşa de ocupat, că nici

na

402

ştiam cind o să scap. Dar voi, adaose zimbind Serghei Ivanovici,

vă desfătaţi ca şi inainte, cu fericirea voastră tihnită,

fără furtuni, in ≪cest liman liniştit ? Uite~l şi pe prietonul

nistru Feodor Vasilici, eare s-a hotărit, in sfarşit, să

vină şi el.

—Să nu mă luaţi drept un harap. Mă spăl indată şi

am să semăn şi eu a om, zise Katavasov cu obişnuitul

lui

ton glumeţ, intinzind mina şi descoperindu-şi printrun

■ămbet dinţii foarte strălucitori din pricina feţei sale

inne

grite de praf.

—Kostea are să fie incintat. S-a dus la fermă. E timpul

l ă vină.

—Tot cu gospodăria se indeletniceşte ? Aici e un ade

vărat liman, urmă Katavasov. Iar noi, cei de la oraş,

nu

vedem nimic afară de războiul sirbilor. Sint curios să

ştiu

ce atitudine are prietenul meu in chestiunea asta ?

Fără

indoială că nu aceea a tuturor oamenilor.

—Ba, cred că da, răspunse Kitty, uitindu-se puţin

sfingherită la Serghei Ivanovici. Trimit numaidecit

după

dinsul. Ştiţi că papa e oaspetele nostru ? S-a intors

de

i-urind din străinătate.

Kitty porunci să fie trimis cineva după Levin, iar mu-

Bafirii să fie conduşi să se spele : unul in birou, iar celălalt

in odaia mare a lui Dolly, şi apoi să se dea oaspeţilor o

gustare. Folosindu-se de dreptul de a face mişcări repezi,

care-i fusese refuzat in timpul sarcinii, Kitty dădu o fugă

pe terasă.

—- Au venit Serghei Ivanovici şi profesorul Katavasov,

anunţă ea.

—O, ce greu pică pe o căldură ca asta! izbucni prinţul.

■— Nu, papa ! E foarte drăguţ, şi Kostea ţine foarte

mult la el, răspunse Kitty cu un suris pe buze, cerindu-i

parcă să fie ingăduitor, cind prinse o expresie de ironie pe

r.-iţa tatălui său.

—N-am spus nimic.

—Du~te, draga mea, la dinşii, spuse Kilty surorii sale,

şi ţine-le de urit. L-au văzut pe Stiva la gară. E

sănătos.

Eu HII ' • la Yiilon. Ca un făcut, nu l-am alăpiat d<1 la

ceai.

403

S-a trezit acum şi sint sigură că plinge. Şi simţind cum ii

dă laptele, Kitty se indreptă cu paşi repezi spre odaia copilului.

intr-adevăr, Kitty nu ghicise (legătura dintre ea şi

copil incă nu se rupsese), ci ştia cu siguranţă — după izvorul

laptelui — că copilul era flămind.

Ştia că băiatul plingea, chiar inainte ca ea să fi a, la

odaia lui. intr-adevăr, Mitea ţipa, Kitty il auzi şi-şi

grăbi pasul. Dar cu rit mergea mai repede, cu atit copilul

ţipa mai tare. Era un glas plăcut, sănătos, dar flămind şi

nerăbdător.

— Plinge de mult ? intrebă repede Kitfy pe dădacă,

aşezindu-se pe un scaun şi pregătindu-se să alăpteze co

pilul. Dar dă-mi-1 odată i Vai, ce adormită eşti ! Lasă scu

fiţa. I-o legi mai tirziu.

Băieţelul ţipa de foame.

— Da nu se poate aşa, maică, zise Agafia Mihailovna,

care-şi petrecea aproape tot timpul in odaia copilului. Tre

buie sa-1 infăşăm ca lumea. Puiul mamei, puiul maniei !

cinta ea deasupra copilului, fără să se uite la Kitty.

Dădaca aduse copilul la mama lui, Agafia Mihailovna

venea după dinsa cu faţa strălucind de duioşie.

— Mă cunoaşte, mă cunoaşte. Katerina Alexandrovna,

pe Dumnezeul meu că ni-a cunoscut, maică i acoperea

Agafia Mihailovna glasul copilului.

Dar Kitty n-o asculta. Nerăbdarea creştea o dată cu

nerăbdarea băiatului. Din pricina nerăbdării, mult timp

nu se putu face nimic. Copilul nu apuca ceea ce căuta şi

se supăra.

in sfirşit, după un plins deznădăjduit,care-1 inăbuşea.

după un ţocăit in gol, totul incepu să meargă bine, Atit

mama cit şi băiatul simţiră in acelaşi timp o uşurare şi

amandoi se potoliră.

— Sărăcuţul de el, e leoarcă de sudoare, şopti Kitty,

pipăind copilul. Dar ce te face să crezi că te cunoaşte ?

adăugă ea, uitindu-se pieziş in ochii băiatului, care o pri

vea şiret (i se părea ei) pe sub scufiţa lăsată pe frunte,

precum şi la obrăjorii ce se umflau in cadenţă şi la rni-

404

nuţa lui cu palma roşie, pe care ci o rotea in aer. Nu se

;>oate ! Dacă-i vorba de cunoscut, pe mine ar trebui să

mă cunoască, răspunse Kitty, ca răspuns la afirmaţia Agal'iei

Mihailovna, şi zimbi.

Kitty zinabise pentru că — deşi susţinuse că băiatul nu

putea recunoaşte incă pe nimeni — inima ii spunea nu numai

că o recunoaşte pe Agafia Mihailovna, dar ştia tot şi

inţelegea multe lucruri de care nimeni nu-şi dădea seama

şi pe care ea, ca mamă, incepuse să le priceapă numai datorită

lui. Pentru Agafia Mihailovna, pentru dădacă, bunic

:i chiar pentru tatăl său, Mitea era o fiinţă vie, care avea

nevoie de ingrijire fizică. Dar pentru mamă, copilul era

de mult o fiinţă sensibilă, cu care ea avea o sumedenie de

legături sufleteşti.

— Cind are să se trezească, cu ajutorul lui Dumnezeu,

o să vedeţi şi dumneavoastră. Cind fac aşa, se inseninează,

drăguţul de el. Se inseninează ca cerul oel limpede,

stărui Agafia Mihailovna.

— Ei, bine. bine, vom vedea atunci, şopti Kitty. Acum,

du-te. Uite-1 că adoarme.

VII

Agafia Mihailovna ieşi in virful picioarelor. Dădaca

trase storul, alungă muştele de sub pologul de muselină

;>1 pătuţului şi goni un bondar care se zbătea in geamul

ferestrei ; apoi se aşeză, fluturind deasupra mamei şi a

copilului o creangă de mesteacăn incă neofilită.

—Ce cald e, ce cald ! De-ar da Dumnezeu o ploiţă,

zise dădaca.

—Da, da. St !... Atit răspunse Kitty, legănindu-se uşor

şi stringind duios minuţa grăsulie a copilului,

legată

parcă la incheieturi cu un fir de aţă, şi pe care

Mitea o

mişca incet, inchizind şi deschizind mereu ochii.

Minuţa

asta o tulbura pe Kitty : ar fi vrut s-o sărute, dar se

temea

să nu trezească băiatul. in sfirşit, minuţa incetă să se

mai

mişte şi ochii i se inchiseră. Tot sugind mai departe,

ii-