Antologie

Dar ghiciţi-mi surpriza, când l-am văzut pe tânăr întinzân-du-se pe jos pe spate, şi o trase uşor peste el pe Polly care se aşeză călare deasupra lui şi conducându-l cu mâinile se lăsă să alunece de-a lungul bărbăţiei lui, până ce îl cuprinse complet în feminitatea ei: astfel a rămas câteva momente, bucurându-se şi lăsându-se în voia senzaţiilor, în timp ce bărbatul se juca cu sânii ei provocatori. Apoi începu să se mişte în sus şi în jos, oprindu-se câteodată pentru un sărut: dar pasiunea crescândă îi făcu din nou să se contopească cu ardoare până când au fost cuprinşi de furtuna extazului, când, luându-se în braţe, se lăsară purtaţi acasă de acea dulce violenţă.

Eu, una, nu mai puteam suporta să văd mai mult; eram atât de copieşită, atât de aţâţată de această a doua parte a piesei la care asistasem, încât mă agăţăm şi o îmbrăţişam pe Phoebe de parcă ea ar fi putut să-mi ofere eliberarea. Totuşi, mulţumită de înflăcărarea mea şi înţelegând senzaţiile pe care le putea simţi în mine, Phoebe mă trase spre uşă, şi deschizând-o cât de încet putea, am ieşit amândouă nedescoperite şi ne-am dus în camera mea, unde eu, cu picioarele tremurând din cauza stării în care mă aflam, m-am aruncat pe pat, unde am rămas transpusă, deşi ruşinată de ceea ce simţeam.

Phoebe s-a întins lângă mine şi m-a întrebat cu viclenie dacă, acum că mi-am văzut inamicul pe de-a întregul, încă îmi mai este frică? Sau credeam că mă puteam aventura la un angajament mult mai intim cu acesta? Dar la toate acestea, nu am răspuns nimic; suspinam şi abia mai puteam respira. Ea îmi apucă mâna, şi ridicându-şi propriile ei jupoanele, mi-o introduse în acele locuri, ce, acum eu cunoscând noi lucruri, simţeau lipsa principalului obiect al dorinţelor mele: un bărbat; şi negăsind nici măcar o urmă a ceea ce dorea, totul fiind plat sau gol, mi-aş fi retras mâna, dar m-am temut să nu o jignesc pe Phoebe. Astfel că am abando-nat-o complet în grija ei, pentru a o folosi după cum dorea pentru a-şi provoca mai degrabă o umbră a plăcerii decât substanţa acesteia. Iar în ceea ce mă priveşte pe mine, eu deja tânjeam după o hrană mai solidă, şi mi-am promis că nu voi mai fi amânată prea mult timp şi nu voi mai fi amăgită cu această dragoste între femei. Pe scurt, aveam toate simptomele că nu voi fi capabilă să mai aştept sosirea lordului B…, deşi acesta era aşteptat în doar câteva zile: şi nici nu l-am aşteptat, căci însăşi dragostea a pus stăpânire pe mine, în ciuda intereselor sau a simplei pofte trupeşti.

La două zile după scena din camera lui Polly, m-am trezit cam pe la ora şase dimineaţa, şi lăsând-o pe Phoebe dormind adânc, m-am furişat la parter, cu nici un alt gând în minte decât de a ieşi la aer în mica grădină spre care se deschidea salonaşul, şi de care eram privată atunci când veneau bărbaţi în casă; dar acum toată casa era adormită şi liniştită.

Am deschis uşa salonului, şi am fost foarte surprinsă când am văzut, pe fotoliul bătrânei doamne din faţa şemineului, un tânăr domn cu picioarele întinse pe un alt fotoliu, dormind adânc, şi probabil lăsat acolo de prietenii săi nechibzuiţi, care după ce bău-seră plecaseră la etaj cu amantele lor, în timp ce el rămăsese aici din bunăvoinţa bătrânei matroane, care nu l-ar fi dat afară din casă beat, pentru că era ora unu noaptea; iar paturi, mai mult ca sigur, nu existau paturi goale în acea casă. Pe măsuţă mai se găsea încă bolul cu punch şi paharele din care băuseră, împrăştiate în dezordinea obişnuită după o noapte de chef.

Dar când m-am apropiat, pentru a-l vedea mai bine pe bărbatul adormit, ceruri! Ce privelişte! In mod sigur nici un număr de ani, nici o schimbare a sorţii nu ar putea şterge vreodată impresia, precum lovitura unui fulger, pe care a avut-o asupra mea vederea lui. Da! Drag obiect al pasiunii mele din tinereţe, voi preţui pentru totdeauna amintirea primei tale apariţii în faţa privirii mele fermecate… Am imaginea ta şi acum în mintea mea!

Închipuieşte-ţi doamnă, un adolescent frumos, între optsprezece şi nouăsprezece ani, cu capul rezemat de una dintre spete-zele fotoliului, cu părul într-o dezordine de cârlionţi, umbrind din loc în loc o figură pe care tot optimismul tinereţii în floare şi toate farmecele bărbăteşti conspiraseră să mi-o fixeze în suflet şi în memorie pentru totdeauna. Chiar şi oboseala şi paloarea feţei sale, pe care triumfa momentan pământiul datorat nopţii de excese pe care o petrecuse tânărul, dădeau o dulceaţă inexprimabilă celor mai fine trăsături imaginabile: peste ochii săi stăteau închise pleoapele cu gene superb de lungi; deasupra cărora nici un penel nu ar fi putut desena nişte sprâncene mai frumos arcuite decât cele ce-i împodobeau fruntea înaltă, albă şi netedă. Buzele lui purpurii erau fine şi pline, de parcă o albină tocmai le înţepase, astfel păreau dacă le atingeai, lucru pe care l-aş fi făcut dacă nu m-ar fi împiedicat ruşinea şi respectul ce sunt de neseparat de adevărata pasiune atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Dar chiar şi la vederea gulerului descheiat al cămăşii sale şi a unui piept mai alb decât neaua, plăcerea de a lua în considerare impulsul de a-l atinge nu m-a putut corupe. Dragostea era cea care mă făcea să fiu timidă şi tandră. Am pus o mână tremurătoare peste a lui, trezindu-l cât mai blând cu putinţă; el a tresărit şi privindu-mă, la început puţin cam sălbatic, spuse cu o voce al cărui ton armonios îmi merse direct la inimă: „Te rog, copilă, spune-mi cât este ceasul?” I-am spus şi am adăugat că ar putea răci dacă mai doarme cu pieptul dezgolit în aerul rece al dimineţii. La acestea mi-a mulţumit cu o dulceaţă în perfectă concordanţă cu cea a trăsăturilor şi a ochilor săi; care acum erau, în sfârşit, deschişi şi mă priveau cu înflăcărare, trimiţând săgeţi de foc în inima mea.

Se părea că după ce băuse prea mult mai devreme, venise aici împreună cu tinerii lui prieteni pentru a încheia seara alături de amante, dar el, îmbătându-se, nu mai dusese la bun sfârşit acel plan; şi văzându-mă pe mine înveşmântată într-un neglijeu, a gândit, fără îndoială, că sunt una dintre damele casei trimisă pentru ca el să poată recupera timpul pierdut; dar, deşi credea asta, fiind totodată şi ceva normal din partea lui să gândească astfel, fără a ezita, fie pentru că îi făcusem o impresie deosebită, fie din politeţe înnăscută, mi s-a adresat într-un mod deosebit şi apoi mi-a dat primul sărut pe care l-am preţuit în viaţă, întrebându-mă dacă îi pot acorda plăcerea companiei mele, asigurându-mă că se va recompensa cu generozitate: dar chiar dacă acea dragoste abia născută, acea dorinţă a mea nu m-ar fi determinat să mă opun unei capitulări atât de rapide, teama de a nu fi surprinsă de cineva din casă a fost o piedică suficientă pentru a nu rămâne alături de el.

I-am spus atunci, cu o voce inspirată chiar de iubire, că, din motive pe care nu aveam atunci timp să i le explic, nu puteam să rămân cu el şi chiar că era posibil să nu-l mai văd niciodată: aceste ultime cuvinte spunându-le cu un suspin izvorât din inimă. Cuceritorul meu, care, după cum mi-a spus chiar el mai târziu, fusese fermecat de aspectul meu, şi mă plăcuse pe cât de mult era posibil să placă pe cineva ce ducea viaţa pe care se presupunea că o duc, m-a întrebat brusc dacă nu doresc să devin amanta lui, spunându-mi că va închiria o casă doar pentru mine şi mă va elibera de angajamentele pe care presupunea că le am în această casă. Oricât de bruscă, grăbită şi periculoasă putea fi o astfel de ofertă din partea unui străin, care mai era şi ameţit, dragostea pe care o simţeam pentru el a făcut vocea lui irezistibilă pentru mine, şi mi-a oprit orice obiecţii aş fi avut; în acel moment, aş fi fost în stare să-mi dau viaţa pentru el: gândiţi-vă, dacă am putut rezista invitaţiei de a pleca împreună cu el! Astfel, inima mea care era în favoarea propunerii, a fost cea care mi-a dictat răspunsul, după un minut de linişte, spunându-i că-i accept oferta, şi că voi pleca împreună cu el în ce mod doreşte el, şi că voi fi doar la dispoziţia sa, indiferent ce îmi va aduce acesta. De atunci m-am tot întrebat dacă uşurinţa mare cu care am acceptat nu l-a dezgustat, sau dacă nu m-a făcut să par mult prea ieftină, dar soarta fusese cea care ne adusese împreună, căci el căuta de ceva timp o fată pe care să o facă amanta lui, şi cum pe mine m-a plăcut foarte mult, a fost unul dintre acele miracole rezervate iubirii faptul că am încheiat acel târg imediat, şi pe care l-am pecetluit printr-un schimb de săruturi, cu care el s-a mulţumit în speranţa unei alte întâlniri mult mai plăcute dintre noi.

Totuşi, niciodată tinereţea nu pusese într-o persoană atâtea calităţi care să sucească mintea unei tinere fete şi care să justifice înfruntarea oricăror consecinţe de dragul unui crai.

Căci, pe lângă toate trăsăturile de o frumuseţe bărbătească ale tânărului, acesta avea şi un aer de blândeţe şi inteligenţă; o anume nobleţe în modul în care îşi ţinea capul, care îl făcea să iasă în evidenţă; ochii săi erau vii şi plini profunzime; înfăţişarea sa era un amestec de dulceaţă şi hotărâre. Tenul său eclipsa rozul trandafirilor, în timp ce strălucirea inimitabilă, intensă a acestuia excludea în mod clar lipsa de vlagă, cruzimea şi brutalitatea care sunt lucruri obişnuite pentru cei atât de frumoşi precum era el.

Micul nostru plan era ca eu să ies din casă pe la ora şapte a doua zi dimineaţă (lucru cu care am fost de acord imediat, căci ştiam de unde să iau cheia de la uşa din faţă), iar el mă va aştepta la capătul străzii cu o trăsură pentru a mă duce în siguranţă de aici; apoi el urma să o anunţe pe doamna Brown şi să achite orice datorii pe care le-a creat şederea mea la doamna Brown care, după cum gândea el, nu ar fi dorit să se despartă de o fată despre care ea considera că i-ar fi adus mulţi clienţi.

Atunci i-am spus să nu menţioneze nimănui din casă că m-a văzut, din motive pe care i le voi explica în tihnă mai târziu. Apoi, de teamă să nu stricăm totul dacă am fi fost văzuţi împreună, m-am smuls de lângă el cu inima zdrobită şi m-am furişat pe scări până în camera mea, unde am găsit-o pe Phoebe aşa cum o lăsasem, şi dez-brăcându-mă, m-am întins lângă ea, cu un amestec de bucurie şi nelinişte mult mai uşor de simţit decât de redat în cuvinte.

Riscurile ca doamna Brown să descopere scopul meu, toate dezamăgirile mele, toată nefericirea mea, toate au dispărut în faţa acestei noi flăcări pe care o simţeam. Faptul de a-l vedea, de a fi împreună, de a-l atinge chiar şi pentru o noapte pe acest idol al inimii mele de fecioară, îmi părea o fericire mai presus de libertatea sau de viaţa mea. Chiar dacă ar putea să se folosească de mine şi să-mi facă rău, lasă-l! El era stăpânul; aş fi fost fericită, chiar prea prea fericită şi să primesc moartea din mâinile lui.

Astfel au fost gândurile mele toată ziua aceea, din care fiecare minut părea o eternitate. Cât de des m-am uitat la ceas! Chiar am fost tentată să mut limbile ceasului, de parcă astfel aş fi putut să grăbesc şi trecerea timpului! Dacă cei din casă mi-ar fi acordat o cât de mică atenţie, ar fi observat cu siguranţă că se întâmplă ceva extraordinar cu mine, după neliniştea pe care nu reuşeam să o ascund; mai ales când la cină s-a discutat despre tânărul extraordinar de frumos care fusese acolo, şi rămăsese şi la micul dejun. „Oh! Ce frumos era într-adevăr!… Mi-aş fi dat şi viaţa pentru el!… Fetele s-ar fi luat la bătaie pentru el…!” şi astfel de prostii, care, pentru mine erau precum gazul turnat peste foc.

Freamătul minţii mele din acea zi a avut un singur efect bun: care a fost acela că, deşi nefiind obosită, am dormit destul de bine până la ora cinci dimineaţa, când m-am dat jos din pat, m-am îmbrăcat şi am aşteptat, torturată de teamă şi nelinişte, ora convenită. Şi în sfârşit a venit ora cea dragă, importantă şi periculoasă; iar acum, sprijinită doar de curajul dat de dragoste, ni-am aventurat, în vârful picioarelor, la parter, lăsându-mi cufărul în urmă, de teamă să nu fiu descoperită când ieşeam.

Am ajuns la uşa din faţă, a cărei cheie zăcea mereu pe scaunul de lângă patul nostru, fiind în grija lui Phoebe, care nebă-nuind că eu plănuisem să plec de la ele (şi chiar nu plănuiam aşa ceva până ieri) nu încercase să o ascundă de mine. Am deschis uşa cu multă uşurinţă; dragostea care mă îmboldea mă şi proteja, de asemenea: şi acum ajungând cu bine în stradă, mi-am văzut noul înger păzitor aşteptând în uşiţa trăsurii, deja deschisă. Cum am ajuns la el, nu ştiu: presupun că am zburat; dar m-am trezit în trăsură cu el lângă mine, cu braţele înlănţuite în jurul meu, dându-mi un sărut de bun venit. Vizitiul îşi avea ordinele sale, şi merse după cum erau acestea.

Ochii mei se umplură imediat de lacrimi, dar erau lacrimi de pură bucurie; căci faptul că mă aflam în braţele acelui tânăr superb era un extaz în care mica mea inimă se scălda. Trecutul sau viitorul nu intrau în discuţie în ceea ce mă privea. Prezentul era tot ceea ce conta, şi tot ceea ce puteam suporta fără să ieşin, îmbrăţişările sale tandre, cuvintele sale liniştitoare prin care mă asigura de dragostea sa şi de faptul că niciodată nu-mi va da motive să regret hotărârea îndrăzneaţă pe care o luasem, de a mă încrede astfel în onoarea şi generozitatea lui, erau tot ceea ce mă interesa. Dar, vai! Aceasta nu era meritul curajului meu, căci mă lăsasem condusă doar de pasiunea mea prea puternică pentru a-i rezista, şi am făcut ceea ce am făcut din cauză că nu m-am putut abţine.

Imediat, căci pentru mine timpul îşi pierduse însemnătatea, am ajuns la un han din Chelsea, ospitalier şi pregătit pentru primirea perechilor, unde ne-a fost pregătit un mic dejun cu ciocoiată caldă.

Un bătrân vesel care ţinea hanul şi care înţelegea viaţa perfect, a luat micul dejun împreună cu noi, şi privind cu viclenie la mine, ne-a urat amândurora multă fericire, şi ne-a spus că suntem o pereche potrivită! Şi că mulţi nobili şi doamne din înalta societate frecventau hanul său, dar nu a mai văzut niciodată un cuplu mai frumos… Era sigur că eram o bucăţică proaspătă… Arătam atât de rustic, atât de inocentă! Ei bine, soţul meu era un bărbat norocos!… Toată această vorbărie în jargon a hangiului nu numai că m-a încântat şi m-a liniştit, ci m-a şi ajutat să nu mă mai gândesc la confuzia pe care o simţeam fiind în compania noului meu stăpân, cu care acum că se apropia momentul, începusem să mă tem să rămâii singură: o sfială determinată mai mult de dragostea adevărată decât de ruşinea de fecioară.

Am spus că mi-aş fi dat şi viaţa pentru el, şi totuşi, nu ştiu curn sau de ce, mă temeam de momentul care fusese obiectul ce-lor mai fierbinţi dorinţe ale mele; pulsul îmi crescuse datorită emoţiei celor mai calde impulsuri. Totuşi, această luptă cu pasiunea, acest conflict între timiditate şi poftele pline de dragoste m-au făcut să izbucnesc în lacrimi din nou; lacrimi pe care el le-a interpretat, ca şi mai înainte, ca pe rămăşiţe ale îngrijorării şi emoţiei provocate de bruscheţea schimbării situaţiei mele, lăsându-mă în grija lui; şi, ca urmare, el a făcut şi a spus tot ceea ce a crezut că mă va alina şi încuraja.

După micul dejun, Charles (dragul nume prin care trebuie să-mi iau libertatea de a-l numi pe Adonisul meu), cu un zâmbet plin de înţelesuri, mă luă blând de mână, şi spuse: „Vino, draga mea, te voi conduce într-o cameră cu o privelişte frumoasă asupra grădinilor”; şi fără să aştepte un răspuns, lucru ce m-a uşurat foarte mult, m-a condus într-o cameră spaţioasă şi luminoasă, unde orice admirare a priveliştii ieşea din discuţie, cu excepţia patului, care părea că fusese motivul principal care-l determinase să ia acea cameră.

Charles tocmai încuiase uşa, şi alergând spre mine, mă cuprinse în braţe, ridicându-mă de jos, cu buzele lipite de ale mele, mă purtă în braţe, tremurătoare, oftând, temătoare şi doritoare, până la pat; unde nerăbdarea sa nu i-a permis să mă mai dezbrace, ci doar mi-a scos acele din păr, mi-a descheiat eşarfa şi rochia şi mi-a dezlegat corsetul.

Sânii mei erau acum goi, ridicându-se înfioraţi, prezentându-se privirii sale, doi sâni fermi şi tineri, aşa cum sunt sânii unei fete de nici şaisprezece ani, abia venită de la ţară, sâni ce nu mai fuseseră niciodată dezmierdaţi de un bărbat; dar nici chiar frumuseţea, albeaţa, forma şi textura lor plăcută la atingere nu i-au putut reţine prea mult mâinile neliniştite care continuară să rătăcească pe corpul meu, şi astfel, curând jupele mele şi cămăşuţa mi-au fost ridicate, dezvelind centrul atracţiei în faţa acelor mâini tandre. Totuşi, temerile mele m-au făcut să-mi ţin coapsele strânse în mod mecanic, dar doar atingerea mâinii sale, insinuate între ele, Je deschise, eliberând drumul pentru principalul atac.

Între timp, eu stăteam întinsă, expusă privirii şi mâinilor lui, tăcută şi fără să mă împotrivesc; ceea ce i-a confirmat lui concluzia la care ajunsese, şi anume că nu eram o novice în aceste chestiuni, din moment ce mă luase dintr-un bordel obişnuit, şi nici eu nu spusesem nimic despre virginitatea mea; iar dacă aş fi făcut-o, mai curând ar fi crezut că îl consider destul de fraier încât să înghită ceva atât de improbabil, căci nu puteam să fi fost amanta cuiva şi să mai posed încă acea comoară, pe care bărbaţii o caută cu înflăcărare doar pentru ca apoi să o distrugă.

Acum, el fiind mult prea încordat pentru a mai amâna momentul, se descheie la pantaloni şi îşi scoase maşinăria de asalt a iubirii trupeşti, şi o conduse imediat în feminitatea expusă lui… Şi atunci!… Atunci! Pentru prima dată, am simţit acea parte bărbătească dură şi tare, bătând la porţile feminităţii mele; dar, vă puteţi imagina şi dumneavoastră, doamnă, surpriza lui când după mai multe încercări viguroase, care m-au durut foarte mult, a observat că nu a reuşit să-mi producă plăcere.

Eu m-am plâns cu blândeţe că nu mai pot suporta… Căci, într-adevăr, mă durea!… Însă el s-a gândit, în continuare, că nu era nimic mai mult decât faptul că eram atât de tânără, iar el avea o mărime impresionantă (puţini bărbaţi se puteau compara cu el), acestea fiind motivele pentru care lucrurile mergeau mai greu; şi că poate nu mă bucurasem încă de un bărbat atât de dotat ca el: căci el nu se gândise că era posibil ca floarea fecioriei mele să nu fi fost culeasă încă, şi nici nu mă întrebase nimic referitor la asta.

Astfel că el încercă din nou, dar tot nu reuşi să intre, ci doar să mă rănească mai mult, însă dragostea mea cea marejientru el m-a făcut să suport durerea, aproape fără să crâcnesc. In sfârşit, după mai multe încercări nereuşite, el se întinse oftând lângă mine, mi-a sărutat lacrimile, şi m-a întrebat cu tandreţe de ce mă plângeam atât? Şi dacă suportasem dragostea trupească mai bine cu alţi bărbaţi decât cu el? I-am răspuns cu simplitate că el era primul bărbat cu care mă culcam. Adevărul este puternic, şi nu întotdeauna nu credem ceea ce ne dorim cu însufleţire.

Partea a treia.

Charles, deja înclinat, datorită încercărilor anterioare, să creadă că pretenţiile mele că aş fi virgină nu sunt complet neautentice, m-a acoperit cu săruturi, şi m-a implorat în numele iubirii să am puţină răbdare, căci va fi mult mai blând şi nu mă va mai răni.

Dar era destul să ştiu ce îşi doreşte şi mă supuneam cu bucurie, indiferent de câtă durere trebuia să îndur.

Apoi, el îşi reluă încercările cu mai multă vigoare: întâi, aşeză o pernă sub mine, pentru a conferi încercărilor sale de a pătrunde în feminitatea mea o poziţie mult mai favorabilă, şi o altă pernă sub capul meu; apoi, despărţindu-mi coapsele, se aşeză între ele şi mi le sprijini pe şoldurile sale; pe urmă aţinti vârful bărbăţiei sale către intrarea feminităţii mele, care era atât de mică încât abia putea să-şi dea seama dacă se poziţionase bine. Apoi împinse înainte cu putere, bărbăţia sa dură trecând de intrarea feminităţii mele, ajungând astfel într-o poziţie mult mai avantajoasă, şi din nou împinse, în linie dreaptă, adâncindu-se forţat în pasajul îngust şi moale; dar provocându-mi o durere atât de mare, încât aş fi putut să strig, dar nedorind să scol tot hanul, mi-am ţinut răsuflarea şi am strâns între dinţi marginile fustelor ridicate în sus. În sfârşit, textura barierei fecioriei mele a cedat în faţa puternicelor lui atacuri, permiţându-i să alunece şi mai adânc în interiorul meu: dar acum, nemaiputându-se stăpâni, călăuzit doar de simţuri şi cuprins de plăcere, mai plonja, încă o dată, înainte cu furie, lăsându-se să alunece până la capăt, bărbăţia lui fiind cuprinsă complet în pasajul mătăsos şi plin de sânge virginal… În acel moment am ţipat şi am ieşinat din cauza durerii ascuţite pe care o simţeam; şi, după cum mi-a spus el apoi, atunci când extazul său s-a stins şi s-a retras din mine, coapsele mele s-au umplut imediat de sânge.

Când mi-am revenit, am descoperit că fusesem dezbrăcată şi culcată în pat, şi mă aflam în braţele celui ce-mi luase virginitatea, şi care stătea aplecat asupra mea cu un pahar de băutură în mână, pe care, venind din partea iubitului ce-mi provocase atâta durere, nu am putut să-l refuz; totuşi, ochii mei umezi de lacrimi, ce îl priveau păreau că-i reproşează cruzimea şi că-l întreabă dacă aceasta era răsplata iubirii. Dar Charles, căreia îi devenisem şi mai dragă, datorită triumfului său asupra fecioriei mele, mai ales că nu se aşteptase la asta, pentru a se recompensa faţă de durerea pe care mi-o provocase căutându-şi plăcerea, se dedică cu multă căldură şi dulceaţă să mă liniştească, să mă dez-mierde şi să mă aline, şi în curând resentimentele mele dispărură în faţa iubirii lui şi plăcerii de a-l vedea, de a şti că-i aparţin lui, care era acum stăpânul absolut al fericirii şi al sorţii mele.

DENIS DIDEROT (1713-l784)

BIJUTERIILE INDISCRETE

(fragment)

(Traducere de IRINEL ANTONIU)

Denis Diderot, filosoful care şi-a legat numele de cel mai ambiţios proiect al iluminismului, elaborarea celebrei Enciclopedii, s-a lăsat ispitit de toată paleta de interese deschisă de studiile umaniste. A studiat Dreptul, a obţinut titlul de „maâtre-des-arts” la Paris, unde a urmat cursuri de filosofie, şi, refuzând cantonarea într-o carieră în oricare dintre meseriile liberale, a optat pentru varianta riscantă a vieţii de scriitor. Tatăl l-a dezmoştenit şi timp de zece ani a trăit din puţin, scriind, traducând din engleză şi elaborându-şi cu interes egal eseurile filosofice şi sutele de articole cu care a contribuit la Enciclopedie, împreună cu D'Alembert, Marmontel şi Voltaire. Publicată între 1751 şi 1772 şi întinzându-se pe 17 volume de articole şi 11 de planşe şi gravuri, editarea Enciclopediei a avut de înfruntat cenzura vechiului regim, iar autorii ei s-au văzut expuşi riscurilor de a continua să scrie la o carte clandestină. Diderot a fost printre puţinii care au continuat proiectul şi s-a ocupat inclusiv de supravegherea procesului de tipărire.

Viaţa personală nu a fost cu nimic mai liniştită, în 1741 a cunoscut-o pe Antoinette Champion, lenjereasa care îi va deveni soţie, spre indignarea părintelui şi aşa ultragiat de opţiunile intelectuale ale fiului. In 1746, volumul de aforisme Pensees philosophiques i-a fost ars de parlamentul din Paris pentru ideile eretice cu care ofensa creştinismul, iar pentru eseul Lettre sur Ies aveugles (Scrisoare despre orbi), publicat trei ani mai târziu, a fost trimis în închisoarea de la Vincennes, unde a rămas timp de trei luni. Şi-a continuat seria de eseuri cu Lettre sur Ies sourds et muets (1751), Pensees sur l'interpretation de la nature (1753), urmate de satira dramatizată Nepotul lui Rameau (1761). Romanele Călugăriţa şfatalistul nu i-au adus la acea vreme nici sucesul şi nici suficiente venituri. A fost toată viaţa strâmtorat şi, pentru a-i asigura zestrea fiicei sale, s-a văzut nevoit să-şi vândă biblioteca. Ecaterina a ll-a a Rusiei s-a oferit să cumpere cărţile şi l-a numit bibliotecarul ei personal, oferindu-i o rentă anuală. După moartea filosofului, urmaşii lui au trimis volumele la curtea din Petersburg, iar colecţia lui Diderot a ajuns în Biblioteca Naţională a Rusiei. Pe lângă romane, eseuri filosofice şi numeroasele articole cu care a contribuit la Enciclopedie, a scris drame burgheze cu ton moralizator, studii de dramaturgie şi o suită de cronici plastice despre Salonul din Paris. Celebră a rămas corespondenţa cu Sophie Vollant, cu care a avut o legătură de 29 de ani, până în 1784, şi care face dezvăluiri nu numai despre viaţa intimă a celor doi, ci şi despre climatul de idei care anticipau schimbările aduse de Revoluţie.