Bine ati venit în Moldova !

CAPITOLUL 32

În ultima mea zi întreagă în Transnistria, Anna ne-a dus pe Marisha şi pe mine la Şcoala cazacilor. Aceasta era o şcoală militară unde erau anternaţi băieţi – tineri cadeţi – pentru a putea asigura apărarea Transnistriei. Erau foarte veseli şi câţiva dintre ei vorbeau un pic limba engleză. La fel ca în celelalte clase, şi aici m-am simţit foarte bine. Clasa pe care o vizitam era la fel ca oricare alta. Dar toţi cadeţii purtau uniforme militare. Păreau să aibă un moral foarte bun.

Anna sublinia cu mult entuziasm faptul că unii dintre cadeţi erau orfani şi erau întreţinuţi pe socoteala statului. Am pus o grămadă de întrebări unui subofiţer de acolo şi el a răspuns foarte direct şi cu sinceritate.
Voiam neapărat să ştiu care e rolul cazacilor şi cum acţionează ei. Mă întrebam, oare în zilele noastre cazacii mai luptă călare? Ei bine, nu, caii fuseseră înlocuiţi de tancuri şi de blindate de transport. Ce păcat! Bine, fie, s-a renunţat la cavalerie după primul război mondial. S-a renunţat şi la transportul materialelor militare cu ajutorul cailor după al doilea război mondial. Dar lucrurile nu sunt niciodată atât de simple precum par. Acum 10 ani, la cea de-a 40^a aniversare a căsătoriei părinţilor mei, l-am cunoscut pe noul soţ al verişoarei mele, care era maior în corpul britanic de logistică ce acţiona în Bosnia. El zicea atunci că Forţele armate britanice vor fi nevoite să se retragă pentru că acolo nici măcar autovehiculele lor cu şenile nu sunt operaţionale iarna. Uluit, refuzam să cred că într-adevăr ne vom retrage. Şi nu ne-am retras. Câteva luni mai târziu, Forţele armate britanice au început să utilizeze caii în Bosnia. Adesea, caii erau singurii care puteau fi folosiţi în acea regiune. Tocmai acest mod de gândire elastic explică faptul că Forţele noastre armate au atât de multe unităţi de specialişti.
Într-o după-amiază, mă plimbam cu Anna şi Marisha pe un pod din apropiere, peste râul Nistru. Povesteam cu Anna despre situaţia politică de acolo, când dintr-o dată, ea s-a întristat.
A: “Îmi fac foarte multe griji pentru Alexandru. Dacă ne invadează moldovenii …”

E: “Ştii, nu cred că se va întâmpla acest lucru, şi asta pentru o serie lungă de motive foarte întemeiate.”

Apărarea strategică este importantă pentru menţinerea păcii. Acest lucru a fost spus fără nici un fel de recunoaştere a vinovăţiei sau regretelor la cea de-a 25^a aniversare a războiului pentru insulele Falklands. Pare absolut incredibil, dar nu există nici măcar un singur expert britanic care să se fi aşteptat ca argentinienii să invadeze insulele Falklands. Dacă ne-am fi apărat insulele cum trebuie, nu ar fi fost nici un război. Dorinţa şi capacitatea de a contraataca este o metodă bună de apărare strategică. Oarecum din acest motiv l-am întrebat pe subofiţerul cazacilor despre operaţiunile lor de recunoaştere şi despre manevre. Încrederea câştigată în urma acestora ar trebui să liniştească situaţia. Trupele ar trebui să se antreneze pentru a se putea mişca rapid pe jos şi cu camioanele, desigur. Şi poate, de ce nu, chiar pe bicicletă sau călare! Capacitatea de integrare necesară desfăşurării pe anumite poziţii, precum şi primirea şi delegarea de responsabilităţi construiesc încrederea unei armate. Dacă ai fost antrenat să fii soldat profesionist, ai un viitor mai sigur în armată, şi de asemenea în comerţ. Dacă ai fost pregătit doar să faci de pază sau să menţii o poziţie, acţiuni care devin irelevante la un moment dat, care îţi mai e viitorul …şi trecutul ? Dar poate că aceasta este doar o abordare occidentală. Subofiţerul a explicat cu francheţe că tradiţia la cazaci impune doar apărarea patriei. Adică a teritoriilor lor tradiţionale, care includ Transnistria.

Un tânăr cazac a întrebat câţi ani are băiatul meu, William. “Nouăsprezece” am răspuns eu în română. Dar Anna a zis că aceşti copii nu cunosc limba română. Eu am remarcat faptul că dacă vor trebui vreodată să se confrunte cu o armată vorbitoare de română, ar face foarte bine să înveţe această limbă. Nu am fost surprins când Anna mi-a explicat cu destul de multă neplăcere în glas că acesta era un subiect dificil. Da, sunt de acord, desigur. E mai bine ca aceşti soldaţi să înţeleagă pentru ce luptă decât împotriva cui luptă. De fapt, chiar asta voiau şi ei – să îmi povestească istoria şi tradiţiile lor căzăceşti. Eram impresionat.

Mai e un lucru care mie mi se pare foarte important. Cred că soldaţii din Transnistria ar trebui să fie îmbrăcaţi cum trebuie – în uniforme militare propriu-zise – şi la punctele de vamă şi în alte locuri publice. Cred că ar trebui să schimbe mitralierele Kalaşnikov pe puşti cu lunetă. Ar trebui să îi înveţe pe acei soldaţi (şi pe mulţi alţii) cum să folosească şi puştile cu lunetă. Dacă doi soldaţi sunt puşi faţă în faţă la 600 de metri unul de celălalt, şi unul are o Kalaşnikov şi celălalt o puşcă cu lunetă Lee Enfield veche de 100 de ani, soldatul cu Kalaşnikov este cel care va cădea secerat.

Soldaţii care sunt pregătiţi să nimerească ţinta de la distanţă au mai multă mândrie de sine şi mai multă încredere într-un mediu competitiv iar astfel, moralul întregii armate se poate îmbunătăţi. De asemenea, dacă se folosesc puşti cu lunetă se consumă mai puţină muniţie şi e mai bine pentru civilii din zonele de conflict urban. Dar desigur, în luptele corp la corp sau la mică distanţă şi în luptele de evacuare din tranşee Kalaşnikovul este de neegalat.

Ca răspuns la întrebarea mea, subofiţerul a explicat că de fapt, cazacii intervin de-a lungul graniţei. Ce-i drept, în această a doua călătorie a mea trecusem pe lângă grupuleţe de soldaţi transnistreni îmbrăcaţi destul de răpănos în apropierea graniţei. Eu cred că armata s-ar putea transforma într-o atracţie pentru turişti iar costurile ar fi destul de mici. La urma urmei, dacă tot vrei să fi recunoscut ca un stat militar, ai putea să te şi îmbraci ca atare. Orice dram de ironie şi umor ar fi în avantajul transnistrenilor în această situaţie. Poate n-ar fi o idee rea să se plimbe cazacii călare de-a lungul graniţei, în uniforme tradiţionale şi înarmaţi cu săbii. Poate n-ar fi rău să li se dea un strat nou de vopsea strălucitoare foişoarelor de gardă de modă veche. Şi să mai fie presărate din loc în loc şi nişte indicatoare de lemn care să anunţe care unitate păzeşte partea aceea de graniţă în ziua respectivă. Acest formalism şi mod de prezentare ar denota permanenţa trupelor şi ar emana încredere. Moldovenii cu care am vorbit se aşteaptă ca în 10-15 ani Transnistria să existe ca stat separat. Dar sunt unii transnistreni care se poartă ca şi cum războiul s-ar fi terminat de-abia anul trecut şi ar putea reizbucni în orice moment. Tocmai această viziune, această teamă de situaţii schimbătoare, instabile sunt atât de păguboase încrederii în sine şi moralului trupelor. Schimbările pe care le sugeram eu nu ar reduce şansele de a se ajunge la o înţelegere politică. Regimul din Transnistria are nevoie de o afirmare clară şi la zi a identităţii sale. Dintr-o astfel de poziţie, diplomaţia ar avea şanse mai bune. Eu personal cred că “în spatele paradoxului se ascunde adevărul”. În mod bizar, adesea, abordările diametral opuse au cele mai bune rezultate. De exemplu, cum ar putea forţele armate moldoveneşti să integreze armata transnistreană? Şi cum ar putea fi folosite aceste efective militare? La urma urmei, ce este armata transnistreană? Are suficientă consistenţă a formei şi funcţionalitate pentru a putea fi absorbită? Dacă da, ar putea avea în viitor un rol mai important în statul Moldovei? Iată un mod de abordare total ieşit din tiparele gândirii obişnuite, imposibil de conceput din punct de vedere politic în Moldova, dar de mult bun simţ. Şi asta pentru că nu poţi absorbi o meduză… dat fiind că meduzele înţeapă. Dacă la un moment dat Moldova ar prelua Transnistria, cine ar vrea să fie acel politician moldovean de carieră care să aibă misiunea de a se deplasa la Tiraspol o săptămână mai târziu pentru a da instrucţiunile necesare? Mai mult ca sigur că acea persoană ar vrea să aibă de-a face cu persoane care au autoritate şi un control deplin asupra unor organizaţii motivate şi coezive. Siguranţa şi succesul său ar depinde de asta.
Şi mai e ceva. Dacă moralul persoanelor din instituţiile statului şi moralul armatei nu sunt cum ar trebui să fie, acest lucru afectează populaţia civilă. Şi tuturor ar trebui să le pese de bunăstarea populaţiei. Din punctul de vedere al guvernului moldovean, aceştia sunt cetăţenii lor. Uniunea Europeană se aşteaptă ca guvernul moldovean să îşi facă datoria de a se preocupa de aceşti cetăţeni în ciuda situaţiei politice. Absorbirea lor într-un stat vecin ar necesita asimilarea lor în culturi şi structuri noi. Are guvernul moldovean un plan viabil în acest sens ? Din punctul de vedere al unui occidental, acest lucru e esenţial.
Toate aceste argumente duc la abordarea chestiunii blocadei. Blocada a fost instituită cu 6 înainte de sosirea mea în Transnistria. Pe când ne întorceam cu maşina dinspre Chişinău, Marisha şi cu mine am dezbătut problema: Marisha mi-a povestit cum autorităţile de la Chişinău fac o discriminare activă în favoarea cetăţenilor transnistreni la eliberarea paşapoartelor moldoveneşti, la acordarea burselor universitare şi într-o serie de alte domenii. În mod evident, acestea sunt măsuri practice şi de bun simţ.
Apoi Marisha mi-a explicat politica din martie 2006, care cere tuturor persoanelor juridice din Transnistria să se înregistreze pe lângă autorităţile vamale moldoveneşti şi ucrainiene. N-ai cum să nu admiri logica impecabilă a acestei măsuri. Privirea deschisă a Marishei sugera aprobare. Eu eram impresionat – pentru moment. O secundă mai târziu mi-am amintit de genul de conversaţii pe care oamenii le au la ora 3 dimineaţa după ce beau prea mult alcool. “Poate să-mi spună cineva de ce n-o să funcţioneze niciodată această idee genială?” Şi la ora aceea nu poţi, nu-i aşa?! Da, dar câteva ore mai târziu: “Trezeşte-te, bea o cafea şi revino-ţi”. Iată o expresie nouă, populară, captivantă cu foarte multe sensuri similare…şi cele mai multe se aplică aici.
Dacă un ofiţer vamal ar fi elaborat această politică în amănunt, ar fi fost admirat şi foarte apreciat pentru asta. Dacă un student în Ştiinţe politice şi diplomaţie ar fi inventat-o, ar fi primit note mici în această ţară. Şi ar trebui ca cineva să fie teribil de naiv ca să nu vadă care sunt întrebuinţările şi consecinţele acestui proces de înregistrare.
Am căzut de acord împreună cu Marisha că blocada instituită asupra Transnistriei e o greşeală, şi asta din mai multe motive. Cel mai important este că în acest secol 21, reţelele de familii şi prieteni se întind în mai multe ţări din aceeaşi regiune. Când am vizitat-o pe Natalia, mi-a dăruit legume proaspete dintr-o grădină a bunicului ei din Transnistria. Marisha, Irina “Blondira” şi Liliana au rude acolo. Blocadele nu funcţionează decât în situaţii de război. Cuba este cel mai evident exemplu. Transnistrenii percep această izolare şi deci vor începe să se îndrepte din ce în ce mai mult spre Rusia, care va fi dispusă să umple acest gol…pentru un anumit preţ … Elementele pro-transnistrene publică acum ştiri pe internet într-o formă de prezentare excelentă, ştiri care relatează despre suferinţele provocate în regiune. Se pare că abordarea mai rezervată a acestor forme de media câştigă teren, şi în acelaşi timp guvernul moldovean pierde susţinători. Guvernul transnistrean are un temei juridic cu un real potenţial, şi deci şanse mari să îşi câştige independenţa. Acest lucru depinde în mod vital de organizaţiile de stat care nu respectă directiva din martie 2006 cu privire la vămi.
Mergând spre clădirea miliţiei din Tiraspol, am trecut pe lângă o fabrică de confecţii care tocmai fusese închisă. “Chiar de aici mi-am cumpărat jeanşii”, spuse Anna arătând spre perechea de blugi pe care tocmai o purta adăugând cu tristeţe: “Ştiu câţiva oameni care au lucrat aici.” Oamenii au nevoie să mănânce bine şi să se încălzească pentru a supravieţui iernii. În Marea Britanie se consideră scandalos ca o grămadă de oameni în vârstă să moară de frig la temperaturi de –5 grade. În Moldova, temperaturile au scăzut şi sub –25 grade. Aşadar, cele trei guverne implicate trebuie să facă o demarcaţie între problemele legate de vamă şi problemele politice. Aici e nevoie de diplomaţie.