Bine ati venit în Moldova !

Capitolul 27- întoarcerea în Moldova ( prima seară)

“Deci, care sunt impresiile tale de întoarcere în Moldova?” Eu mi-am întors capul spre o doamnă care vorbea rusa din taxiul în care ne aflam. Mă întreba mirată şi plină de entuziasm. Am simţi un nod în gâtul meu.

E.: Eu nu vreau să răspund la întrebare.

Eu am ezitat.

E.: Este foarte ciudat dar după ce avionul a aterizat, eu m-am uitat peste pistă şi aveam impresia că mă reîntorc acasă.

Foarte bine, partenera mea de zbor mi-a răspuns călduros cu doi de “o” puternici. Buza ei superioară s-a ridicat un pic şi printer dinţii ei am zărit o gumă. O, dumnezeule moldovenii sunt aşa de diferiţi, mi-am adus aminte. Foarte diferiţi de noi englezii. Dar num ă simţeam bine de loc.

E: “foarte mult timp eu am corespondat cu oamenii din Moldova pe internet şi am citit o mulţime despre Moldova că am impresia că tot timpul am stat aici.”

“E foarte bine” ea mi-a răspuns. Ochii ei licăreau, muşchii de pe faţa ei s-au întins. Eu m-am înclinat

spre ea. Taxiul s-a oprit foarte repede într-o gaură mică. Ea a zâmbit foarte înţelept. Noi am corespondat foarte mult împreună deci ne cunoşteam foarte bine. Ea foarte calm m-a ascultat. Dar ea nu a putut să-mi zică că ea de fapt s-a căsătorit cu un englez în luna februarie şi era în aşteptarea unui copil în luna noiembrie. Aceasta era Marisha. Pentru foarte mulţi vizitatori străini Marisha era faţa Moldovei.

Peste o jumătate de oră eram deja la apartamentul Zinei.
În taxi încercam să reflect despre călătoria mea. Pentru o ţară atât de coruptă, este foarte surprinzător cum moldovenii sunt aşa de accesibili şi deschişi străinilor. Ca să-mi iau viza pentru mine a fost foarte simplu. Din 6 aprilie nu mai era nevoie să se înregistreze la poliţie. Uniformele doamnelor erau foarte glorioase. Zina şi familia ei niciodată nu par să obosească să se uite la televizor să râdă şi să comenteze despre programele TV.
Stilul şi frumuseţea e foarte important în Moldova, veselia este considerată cea mai prielnică. Un tavan pentru urâţenii în viaţa oamenilor? Ca să fii un englez cred că e acelaşi lucru.

O privelişte pe canalul tv American, un film englezii împotriva americanilor melodii. “ Noi americanii suntem optimişti şi avem o mulţime de bani.” Tu crezi că va ploua mâine. Încă, noi deobicei tratăm oamenii ca oameni mai curând ca pe nişte operatori în sistemul economic. Aceşti ofiţeri de vamă mai ţin petreceri? Poate eu aş putea să fiu invitat! Un lucru bizar îmi suna ceva confuz. Mă uitam la pista de aeroport şi din nou mă simţeam iritat. Dar cel puţin totul părea posibil. Evenimentele din Moldova se dezvoltă foarte bine. Ofiţerii de la vamă zâmbesc şi îşi cer scuze atunci când examinează paşapoartele.

Câţiva metri mai târziu, era un schimb cu două bagaje. Atunci când unul din el îmi căra bagajul a apărut Marisha care ne-a ghidat la un taxi care ne aştepta afară.

Trei sferturi de oră mai târziu, eu mi-am adus aproape tot din bagajul meu la Marisha. Mă gândeam doar la apartamentul Zinei. Eu ştiam că călătoria mea va fi una emotivă. Aşa cum am intrat, Rita şi-a aplecat capul şi s-a uitat nedumerită. Ea şi Sandu sau întors spre coridor. Patul a fost deja aşezat afară şi Zina şedea în faţa acestuia în pijama galbenă.

Un sentiment de iritare m-a cuprins. Noi ne-am salutat cu Rita şi ne-am înclinat unui altuia încet. Ea s-a uitat la mine. Era Rita, o expresie minunată combinată cu fericire, tristeţe şi diferenţă. Dar ce a însemnat toate acestea.

R.: Sunt ruşinoasă?

E.: Nu.

La sigur prea mult am necăjit-o pe Rita pe internet. Am mers spre Zina.

Z.: Nu veni prea aproape de mine.

Am răsuflat adânc. Zina presupunea că Marisha o să vină la aeroport să mă ia. Zina şi-a aplecat capul şi l-a clătinat. Ea a zâmbit.

Z.: Sunt bolnavă şi nu vreau să prind virusul.

E.: Nu-ţi face griji pentru mine. Nu am fost bolnav de doi ani. Bate în lemn ca să treacă problema.

Eu am bătut în lemn.

E.: Ştii tu această expresie. Este o superstiţie. Trebuie să aduc mult noroc.

R.: Noi suntem foarte superstiţioşi.
Ea s-a speriat, darn u i-am atras atenţie.
Patru ore mai târziu, Rita m-a apucat de braţ şi m-a ghidat spre apartamentul Marishei pe ploaie.

WTM! Part 2 (chapters 28 – 35)

Return To Moldova & Transnistria

Translated by Ioana Campean (Cluj) who also translated chapters 36 - 45

CAPITOLUL 28

M-am trezit în apartamentul Marishei din Ciocana, cel mai nordic cartier al oraşului Chişinău, în prima dimineaţă a reîntoarcerii mele în Moldova. După un mic dejun delicios, am luat autobuzul spre Transnistria.

Am întrebat-o pe Marisha care sunt demersurile necesare pentru vânzarea-cumpărarea de apartamente în Chişinău. Maxi-taxi-ul se deplasa prin ceea ce acum îmi părea a fi un loc familiar.
E: “Acesta este cartierul Rîşcani?”

M: “Da”
Marisha era entuziasmată. Punctuleţe de lumină răsăreau în ochii ei, formând un păienjeniş de fire de lumină intercalate de pete jucăuşe de umbră. Privind pe geam, zăream crâmpeie de viaţă cotidiană şi mă simţeam curios de în largul meu în acest loc străin. Preţ de o clipă am stat să mă gândesc ce înseamnă comfortul de care mă bucuram, privind cu mare bucurie oamenii care îşi vedeau de viaţa lor, probabil în pofida unor circumstanţe teribil de dificile.

Voiam să aflu mai multe despre modul în care 95% din locuitorii Transnistriei îşi trăiau viaţa 95% din timp. Cred că avusesem prilejul să observ cam 5% din activitatea care voia să pară a însuma 95%. Doream să am o viziune mai completă asupra regimului şi a modului în care acesta operează. Pe parcursul unui an de schimb de emailuri cu diverşi corespondenţi din Moldova şi Transnistria şi după două scurte vizite, am ajuns să îmi formez o imagine mai clară asupra Transnistriei. Transnistrenii îşi descriu provincia ca fiind Republica Moldovenească Transnistreană (sau Pridnestrovskaya Moldavskaya Respublica).
Marisha îşi împarte timpul între Moldova şi RMT şi deţine proprietăţi în ambele state. Am discutat mult asupra relaţiilor dintre cele două republici, iar eu eram mereu cu urechea aţintită să prind vreun indiciu care să îmi arate de partea cui era şi cu cine ţinea...Cu toate acestea, căldura cu care vorbea despre amândouă m-a făcut să înţeleg cât de profundă era afecţiunea ei pentru ambele ţări. Marisha pe care o ştiu eu îi vede pe toţi oamenii locuind într-un fel de “sat global”, supuşi aceloraşi mari ameninţări: schimbările de climă şi problemele de mediu. Unele reevaluări recente întreprinse de istorici şi politicieni au demonstrat caracterul futil al majorităţii conflictelor politice. Istoricul Niall Ferguson (la care am făcut referire în prima mea vizită) a prezentat recent în Marea Britanie un serial TV care a spart toate tiparele şi care însoţea cea mai recentă carte a sa, ambele intitulate “Războiul Lumii”. În acesta, el demonstrează modul în care aproape toate războaiele şi celelalte evenimente care au bulversat secolul XX au avut o dimensiune rasistă, inclusiv regimul terorii impus de Stalin. Dl. Ferguson, scoţian la origine (nu irlandez!) este considerat una dintre cele mai influente100 de persoane în Marea Britanie astăzi. (Dl. Ferguson e în prezent profesor de istorie la renumita universitate Harvard din Statele Unite). Niall afirmă un lucru în care ruşii au crezut întotdeauna – politica lui Gorbaciov a condus în mod direct la prăbuşirea Uniunii Sovietice. În schimb, americanilor (şi unora dintre britanici, de altfel) le place să creadă că schimbarea a venit în special datorită faptului că Rusia a pierdut razboiul rece din cauza sistemelor sale ineficiente. Cu toate acestea, factorul timing – crearea conflictului în Moldova în 1990-1992 – a fost o consecinţă directă a politicii de glastnost şi perestroika. Acestea două sunt cuvintele ruseşti pe care le cunosc majoritatea occidentalilor (care nici măcar nu ştiu să spună “bună ziua” în limba rusă). Niall Ferguson explică modul în care frica a adus unitate în sânul Uniunii Sovietice. Noi vedeam în CCCP un sistem impus arbitrar, menit să întărească structurile politice şi având o bază naturală foarte subţire. În ciuda neajunsurilor acestui argument, înlăturarea ameninţărilor (sau să fi fost oare vorba de stimulente puternice?) au stopat funcţionarea sistemului. În schimb, chinezii (să vedem ce se va întâmpla în viitor) au fost şi sunt mult mai precauţi în ceea ce priveşte programul lor de reforme.
E: “Ce citeşti în momentul de faţă ?”

(Marisha era foarte interesată de istoria regiunii).

M: “O descriere a războiului civil în limba rusă. Are trei volume”.
Am discutat despre războiul civil. Eu personal consider că războiul în sine este o tragedie. Cu toate acestea, la fel ca în cazul altor tragedii, războiul are o dimensiune de „inevitabilitate”. Un liberal occidental poate s-ar întreba dacă nu cumva dialogul ar fi putut evita conflictul. Asta mă aşteptam eu să aflu... că războiul a fost purtat de ambele tabere din motive greşite. Că transnistrenii luptaseră pentru a susţine valorile unui sistem prăbuşit împotriva unui stat (în care era o minoritate insuficientă) ce dorea (re-)unirea Moldovei cu România.

Nimic altceva decât temeri trecătoare care ar fi putut fi risipite. Iată o perspectivă occidentală şi o jumătate de adevăr. Dar mai multe jumătăţi de adevăr pot explica o situaţie complicată. Noi (occidentalii) credem că guvernul Moldovei n-a avut de ales şi a trebuit să îşi impună autoritatea. Dar majoritatea cetăţenilor Republicii Moldoveneşti Transnistrene resping această idee. Aşadar cine are dreptate şi cine se înşeală ? Ei bine, nu cred că e aşa de simplu de găsit un răspuns.

E: “Ştii, a existat o nedreptate inerentă în ceea ce priveşte poziţia în care s-au găsit forţele moldoveneşti. Ele se compuneau în special din poliţişti înarmaţi, care au trebuit să urce în tancuri şi de la care toată lumea se aştepta să lupte ca nişte profesionişti.”

M: “Nu sunt de acord. Forţele moldoveneşti au fost superioare.”

N-avea nici un sens să ne certăm, pentru că punctul meu de vedere era unul complex. Marisha a continuat.

M: “Am fost cu un jurnalist la Bender (Tighina). Un bărbat s-a apropiat de noi şi ne-a spus că a văzut cu ochii lui cum forţele moldoveneşti comiteau atrocităţi acolo. Ne-a spus că văzuse multă suferinţă.”

E o dilemă aici. Chiar şi soldaţii antrenaţi ucid mulţi civili în momentul în care se luptă cu un inamic nevăzut în zone locuite. Recentul conflict din Liban e un exemplu foarte bun. Foarte multe lucruri se întâmplă în “vâltoarea războiului”. Cu cât soldaţii sunt mai puţin anternaţi, cu atât mai rea este situaţia la care se ajunge. Un documentar difuzat recent de televiziunea britanică a prezentat imagini din interiorul unuia dintre comandamentele de război israeliene în decursul conflictului din Liban din august 2006. Israelienii au utilizat roboţi de recunoaştere (avioane fără pilot), sisteme de comunicaţii integrate sofisticate, elicoptere echipate de luptă şi bombe conduse prin radar, dar tot mai se făceau confuzii. Sute de civili au fost ucişi atunci. Doresc să adaug aici faptul că Forţele Armate Britanice au cea mai bună reputaţie din întreaga lume pentru intervenţia armată în zone locuite. Forţele Armate Britanice au capturat oraşul Basra din Irak cu doar câteva victime din rândul civililor. Se poate spune că am învăţat o lecţie dureroasă în Irlanda de Nord în decursul ultimilor 30 de ani. Spre deosebire de forţele armate ale Statelor Unite, soldaţii noştri sunt foarte bine antrenaţi în misiunile de pacificare şi în ceea ce priveşte sarcinile aferente procesului de menţinere a păcii. Noi numim această abordare: “inimă şi suflet” – ceea ce e de o importanţă vitală pentru noi este să câştigăm şi să menţinem pacea.
Probabil că forţele transnistrene, mai bine antrenate, au făcut dovadă de mai multă responsabilitate. Faptul că îşi apărau după cum au crezut de cuviinţă propriul spaţiu în care locuiau i-a făcut să aibă o abordare diferită. O altă dilemă care apare în momentul în care este vorba despre războaie civile este faptul că, cel puţin după cum cred eu, transnistrenii erau (şi încă sunt) mai bine motivaţi în această dispută. Moldovenii au fost luaţi prin surprindere, fiind nepregătiţi pentru obţinerea independenţei. Ce anume semnifica noul lor stat? Spre deosebire de ei, mulţi dintre transnistreni au avut un obiectiv clar, neclintit, şi o viziune fermă asupra situaţiei. Motivele care le alimentau încrederea în forţele proprii reprezintă un paradox pe care numeroşi observatori occidentali nu reuşesc să îl înţeleagă.
Lumea occidentală recunoaşte Moldova din interiorul graniţelor sale din epoca sovietică care includ ţinuturile de dincolo de Nistru. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Guvernul român nu a emis nici o pretenţie asupra acestui teritoriu. Câteva grupuri de români de acolo au făcut un apel Guvernului de la Bucureşti, dar acestea au fost ignorate. Graniţele RSSM (RSSM-Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) au fost stabilite pe baza unui principiu stalinist “divide et impera”. Aşa procedează imperiile. Iar în momentul în care ele se dezmembrează (după cum au explicat Niall Ferguson şi alţii) consecinţele pot să fie teribile. Cum a fost de pildă în cazul divizării Indiei. În India, pe timpul Imperiului Britanic, minoritatea musulmană lucra la calea ferată şi în alte poziţii strategice. Ei ştiau că siguranţa şi interesele lor depindeau de sprijinul pe care îl dădeau britanicilor. În 1947, (sute de ani mai târziu), când India şi-a dobândit independenţa, a izbucnit un război civil care a dus la constituirea rapidă a statului Pakistan. O tristă ironie pentru cei care au sprijinit sistemul sovietic din Transnistria este faptul că politicile lui Stalin i-au condamnat la poziţia în care se află în prezent. Sau i-au menţinut într-un stat sprijinit de Rusia, separat de o Ucraină care înclină din ce în ce mai mult spre occident. Statul lor este ilegal. Paşapoartele lor nu sunt recunoscute în afara Republicii Moldoveneşti Transnistrene, după cum o spun chiar ei, râzând. Cu toate acestea, paşapoartele lor ruseşti sunt acceptate ca o dovadă a loialităţii faţă de Rusia, principalul partener comercial al ambelor state. Dacă stai la cozile de la birourile Forţelor de muncă din Moscova este mai bine să fii cetăţean al Republicii Moldoveneşti Transnistrene. Dacă mai ai şi o familie numeroasă de întreţinut, nici nu-ţi mai trebuie altceva.