Bine ati venit în Moldova !

CAPITOLUL 36

Graniţa ce desparte teritoriul Moldovei de Transnistria era în spatele nostru, la câţiva kilometri. Am căutat din priviri locul unde văzusem un accident cu un an în urmă. O maşină a poliţiei moldovene lovise un grup de tineri care vindeau cireşe la marginea drumului.

E.: Ai văzut?!

L.: E beat.
Liliana nu părea surprinsă de cele întâmplate, ci doar resemnată.
Liliana, „domnişoara cea strictă”, este o tânără atractivă. Dar o femeie de 27 de ani, necăsătorită, este adesea judecată aspru în Moldova, datorită valorilor tradiţionaliste caracteristice acestei societăţi. La prima noastră întâlnire, Liliana m-a întrebat oarecum mirată, dar cu un zâmbet binevoitor, unde este soţia mea. A accentuat ultimul cuvânt, în stilul caracteristic vorbitorilor de limba română. Patru luni mai devreme, înainte de Crăciun, Anastasia, o tânără de vârsta Lilianei care urma să îmi fie ghidă îi dăduse Lilianei o înregistrare video de-a mea, din Franţa. Cele două femei au discutat între ele. Anastasia mi-a comunicat apoi că ele amândouă îşi caută soţi corespunzători. Prin urmare, eu ce făceam, în mod implicit?
După ce am revenit acasă în 2005, am făcut tot posibilul pentru a o ajuta pe Liliana să obţină o viză pentru a merge în Marea Britanie. Am un prieten baptist pe nume Janey, fost coleg de facultate, al cărui cumnat este preot baptist. Janey si cumnatul său locuiesc în Wales, respectiv Londra şi ar fi putut să o găzduiască pe Liliana. Dar Lilianei i s-a spus că aceste condiţii nu sunt suficiente pentru obţinerea vizei. Iar dacă ar fi încercat să obţină viza şi ar fi fost respinsă, aceasta i-ar fi diminuat şansele de a primi viza în viitor.
Totuşi, efortul depus ajutând-o pe Liliana să obţină viza nu a fost zadarnic. Ca urmare a acestei munci, am fost în măsură să o ajut pe Ana să obţină viza pentru Marea Britanie într un timp foarte scurt. Ana a sosit la Londra în iulie 2006.
Cu trei zile înainte, în drum spre aeroport, am insistat ca Marisha să o sune pe Liliana din taximetru. Dar Liliana n-a putut sa se întâlnească cu mine, având în vedere că am anunţat-o atât de târziu. Datorită nepriceperii mele în utilizarea telefoanelor mobile am dedus, în mod greşit, că Liliana era încă supărată pe mine din cauza cărţii şi că nu voia să mă vadă. Aşa că nu ne-am mai întâlnit.
Una din posibilităţile de realizare a tinerilor moldoveni în vest o constituie bursele de studiu. Am întâlnit câteva cazuri de persoane care au beneficiat de astfel de burse. De exemplu, în perioada în care am început să fiu interesat de Moldova, am aflat de la un coleg şi prieten de-al meu de cazul unei tinere femei din Moldova care studia şi era finanţată la Universitatea Southampton. Asemeni altor prieteni, Liliana mi-a împărtăşit visul ei de a obţine o diplomă de studiu a limbii engleze (sau franceze, pe care o preferă) în Marea Britanie. Desigur, persoana care primeşte ajutorul financiar trebuie să aibă încredere în bunele intenţii ale sponsorului. De obicei relaţiile se stabilesc prin conexiuni între familii. Acest gen de aranjamente nu trebuie privit ca fiind benefic doar pentru una din părţi. De ce să considerăm această prietenie neechilibrată?
Unul din motivele pentru care am venit în Moldova a fost să găsesc femei de treabă care ar dori eventual să îngrijească persoane în vârstă şi bolnave din Marea Britanie. Pare ciudat?! Ei bine, în Marea Britanie, averi considerabile sunt adesea consumate în mod neaşteptat pentru îngrijirea acestor persoane. Costul îngrjirii se ridică la 200.000 de dolari (100.000 de lire) pe trei ani. Serviciul Naţional de Sănătate nu mai este atât de competent pe cât era cândva. Aceasta se datorează creşterii preţurilor la medicamente moderne şi echipamente medicale, precum şi îmbătrânirii populaţiei. Nici măcar prosperitatea economică şi creşterea impozitelor nu acoperă în totalitate costurile dezvoltării sistemului de sănătate din Marea Britanie.
Mai mult, atunci când o familie îşi angajează asistentă medicală care îngrijeşte persoana la domiciliu, gama de opţiuni este adesea limitată. De aceea, familiile angajează de multe ori pe cineva în care nu au încredere deplină. Nu prea există alternative, deoarece azilurile din Marea Britanie nu oferă îngrijire de calitate. Mass media prezintă în mod regulat scandaluri legate de această problemă. Este mai important interesul pentru persoana îngrijită decât pregătirea profesională a îngrijitorului. Tatăl prietenului meu Neil suferă de boala Alzheimer. Bătrânul este senil şi, în plus, are cancer la prostată. În timpul călătoriilor mele în Moldova, avea o asistentă bună, dar scumpă.
După aproape trei ani de muncă în cadrul Serviciului Naţional de Sănătate, pot să spun că multe din asistentele cele mai bune din Marea Britanie sunt imigrante sosite recent. Familiile îşi doresc ca asistentele medicale de calitate să continue să îi deservească pe toată perioada în care îngrijirea este necesară. Însă asistentele est-europene din Uniunea European au diverse opţiuni şi pot fi mai puţin loiale faţă de familiile îngrijite de acestea (decât cele din Moldova).
Instruirea unei asistente străine în cadrul unor cursuri universitare costă mai puţin de o treime din pregătirea unei asistente britanice. Sunt genul de persoană căreia îi place să fie stăpână pe situaţie, să planifice şi să răspundă în cunoştinţă de cauză, şi nu doar să reacţioneze la schimbări. Este o trăsătură tipică britanicilor din clasa de mijloc. Neil, prietenul meu, dorise să angajeze o asistentă din Moldova. S-a răzgândit însă, deoarece tatăl acestuia se află într-un azil de bătrâni particular, de calitate.
Atunci când ne confruntăm cu situaţii problematice, nouă englezilor ne place să procedăm corect. Uneori suferim din această cauză. O prietenă provenită din Moldova, Ludmila, a fost angajată în Italia să îngrijească nişte bătrâni aflaţi pe moarte. Îngrijeşte câte un bătrân deodată, iar acum este la al doilea. Ludmila nu are viză şi şi-a obţinut slujba pe bază de cunoştinţe. Altă societate, alte valori, alt mod de a face lucrurile. Nu cred că aşa ceva s-ar putea întâmpla aici, în Marea Britanie.
Ludmila a ajuns în Italia cu o trupă de muzicieni şi dădea spectacole. Dar cumva s-a integrat în noul său rol de îngrijitoare. În mai 2005, am anunţat la şcoala Alecu Russo că în Marea Britanie sunt disponibile posturi pentru asistente medicale străine cu pregătire. Doamna Rubanka şi-a întrebat elevii dacă sunt interesaţi. Văzându-le feţele, mi-am dat imediat seama că nu erau. Cred că nici Ludmila nu intenţionase să devină asistentă... Dar am observat că moldovenii sunt mai flexibili în străinătate. Sunt femeile din Moldova mai mândre şi mai puţin flexibile în Moldova? Probabil că este o chestiune culturală.
Într-un final, m-am întors cu Marisha în cartierul Ciocana. Acolo ne-am despărţit si am pornit către apartamentul Zinei. Mai devreme, în timp ce priveam peisajul, mă frământa dacă manifestasem suficientă înţelepciune în conversaţiile cu Zina.
Românii sunt renumiţi pentru ospitalitatea lor, iar moldovenii au o reputaţie şi mai mare în acest sens. Când am revenit în Moldova, Zina a insistat să locuiesc în apartamentul ei fără a-i plăti. (Ulterior, a trebuit să-i explic acest lucru soţiei mele, Barbara!) Uneori mi se părea că Zina are toane, poate din cauza unor comentarii publicate pe site-ul Marishei.