Biografia lui henri-irenee marrou nu are nimic spectaculos

(n. r.).

²² Mă limitez să fac trimitere la de Labriolle, Litterature, pp. 65-71. C. Mohrmann, Les elements vulgaires du latin des chretiens, ap. Vigiliae Christianae, voi. 2, 1948, pp. 89-l01; 163-l84.

²³ Vezi îndeosebi Vives (celebrul comentator al Cetăţii lui Dumnezeu), De veritate fidei christianae {Opera, Basel, 1555), p. 361, citat de Dupront, P. D. Huet, p. 64, n. 3. El reia argumentul augustinian: autorii biblici folosesc tropi şi figuri retorice.

²⁴ Loc. cit., supra, n. 17 de la p. 381.

²⁵ De doctrina christiana 4, 6 (9)-4, 7 (21), P.L., voi. XXXIV, c. 92-98.

BIBLIA ŞI LITERAŢII DECADENŢEI

383

expunerea teoriei sale despre elocinţa creştină, făcînd loc unui lung excurs²⁶ privitor la frumuseţea formală a Scripturii.

Sprijinindu-se pe exemple luate îndeosebi din Sfîntul Pavel, el afirmă cu tărie că Biblia, departe de a merita reproşurile ce i se aduc, e la fel de admirabilă în forma ca şi în fondul ei; că ea cuprinde o elocinţa remarcabilă, diferită fără îndoială de cea clasică, alteram quamdam eloquentiam suam „un alt fel de elocinţa care îi este specifică", dar nu mai puţin eficace şi desăvîrşit adaptată caracterului excepţional al scriitorului inspirat²⁷.

Merge chiar mai departe şi, analizînd exemplele citate, se străduieşte să arate că această elocinţa n-a ignorat resursele retoricii, că ea valorifică spontan virtutes et ornamenta „calităţile şi resursele" proprii şcolii: „Nu încape îndoială, spune el, Sfîntul Pavel foloseşte figura numită de greci ;, iar de noi gradatio! Analizînd cîte un pasaj din 2 Corinteni, regăsim « membre », kouuotoc « sintagme » şi perioade..."

Sfîntul Augustin foloseşte stăruitor acest argument²⁸, care adesea avea să-i descumpănească pe moderni²⁹, pentru că ni se pare în mod evident mult mai puţin probant ca primul³⁰. Să tragem încă o dată concluzia că s-a lăsat antrenat de polemică şi de dorinţa de a „dovedi mai mult decît era nece-

²⁶ Este aici un punct pe care ţin să-l elucidez, deoarece se pare că adevărata semnificaţie a acestui pasaj nu a fost pînă în prezent înţeleasă. Scopul lui nu este să justifice, prin exemplul Bibliei, legitimitatea elocinţei şi a retoricii: Sfîntul Augustin o va întemeia, după cum o să vedem (infra, pp. 407-412), pe experienţă, fără să apeleze la autoritate (spre deosebire de Sfîntul Ioan Chrysostomos, la care aceeaşi idee, a elocinţei Sfîntului Pavel, slujeşte la justificarea necesităţii ca şi preotul creştin să posede elocinţa: De sacerdotio 4, 6-7, P.G., voi. XLVIII, c. 668-670). El nu urmăreşte decît în mod accesoriu să arate că Biblia poate servi, prin exemplul ce-l dă, la formarea oratorului (infra, p. 422). Acest text se prezintă ca un excurs, o quaestio de apologetică ridicată pe marginea discursului; Sfîntul Augustin îl începe cu următoarele cuvinte: hic

aliquis forsitan quaerit utrum auctores noştri etc.....,poate că aici cineva îşi pune

întrebarea dacă autorii noştri" (cf. formulele similare citate mai sus, la pp. 368-369); către sfîrşit, enunţă de trei ori motivul pentru care a tratat-o: de a răspunde literaţilor care dispreţuiesc Scriptura pentru că nu găsesc etalată în ea acea elocinţa pe care ei o preţuiesc mai presus de orice (4, 7 [14 sfîrşit], c. 96: Sed male doctis hominibus respon-dendumfuit, qui nostros auctores contemnendos putant, non quia non habent, sed quia non ostentant, quam nimis işti diligunt, eloquentiam „dar a fost necesar să se dea o replică unor oameni neinstruiţi, care consideră că autorii noştri trebuie blamaţi, nu pentru că nu au, ci pentru că nu fac paradă de acea elocinţa pe care ei o îndrăgesc peste măsură"; 4,7 [16 sfîrşit], c. 97; 4, 7 [21 sfîrşit], c. 98).

²¹ Id., 4, 6 (9-l0), c. 93; 4, 7 (21), c. 98.

²⁸ Id., 4, 7(1l-20), c. 93-98.

²⁹ Vezi de exemplu Comeau, Rhetorique, pp. 19, 93-94.

³⁰ Sîntem mai dispuşi să-l aprobăm pe Sfîntul Augustin atunci cînd notează cu subtilitate „poezia pură" cuprinsă în numele de locuri cu sonorităţi stranii cu care e presărat un pasaj din Amos: Chalanne, Emath magna et Geth Palestinorum... (id., 14,7 [17],c.97).

384

DOCTRINA CHRISTIANA

sar"³¹ ? Nu sînt sigur că această concluzie se potriveşte aici. Să nu uităm că acest aspect al argumentării era poate cel care trebuie să-l fi impresionat cel mai mult pe cititorul antic. Căci nu era oare vorba de dovedit că Biblia nu e inferioară în nici o privinţă autorilor clasici?

Iată şi o altă manifestare a aceleiaşi preocupări: în aceeaşi carte, Sfîntul Augustin e nevoit să constate că din textul latinesc al Bibliei lipsesc clau-zulele metrice: numaidecît, se străduieşte să explice, să scuze absenţa la autorii textelor sacre a acestui atît de preţuit ornament; mărturisirea îl costă³²...

Se grăbeşte să adauge că, exceptînd-o pe aceasta, Cartea Sfîntă utilizează toate celelalte resurse ale artei predate de gramaticieni şi retori. Şi, ca să compenseze această inferioritate^îl asigură pe cititor, bazîndu-se pe autori­tatea învăţatului Ieronim, că în textul ebraic, cel puţin, Scriptura prezintă versuri regulate, conforme tuturor principiilor ritmicii, musica disciplina³³.

Toate acestea atestă deja în ce măsură prejudecăţile literare rămîneau înrădăcinate la intelectualii creştini şi cît de mult continua Sfîntul Augustin să fie cel dintîi influenţat de ele. Anumite alte lucruri sînt însă şi mai carac­teristice; în particular, la el se întîlneşte o teorie foarte curioasă şi care merită să ne reţină atenţia: teoria ce atribuie obscurităţilor Scripturii o valoare pedagogică.

ni

Biblia e o carte grea. Pentru Sfîntul Augustin, pentru intelectualii creştini din vremea sa, ea era, cu mult mai mult decît pentru noi, plină de obscurităţi, de aporii, de mister.

Erau mai întîi, pentru ei, ca şi pentru noi, toate pasajele al căror sens literal nu este evident, în care ceea ce a vrut să spună autorul — scribentis intentio „intenţia autorului" — se lasă cu greu descoperit. Pentru ei însă, obscuritatea Scripturii era mai generală şi oarecum obişnuită: ea ţinea îna­inte de toate de prezenţa, subiacentă sensului literal, a unuia sau mai multor sensuri spirituale, mistice. Trebuie să reflectăm aici o clipă la rolul consi­derabil pe care exegeza augustiniană îl recunoaşte acestui nivel al sensului.

³¹ Cf. supra, p. 372.

³² Id., 4, 20 (41), c. 108-l09: sane hune elocutionis ornatum qui numerosis fit clausulis, deesse fatendum est auctoribus nostris... „trebuie să recunoaştem că autorilor noştri le lipseşte acel ornament retoric care constă din clauzule ritmice...". Analiza acestui text a fost reluată de M. Verheijen, Eloquentia Pedisequa, Nijmegen, 1949, pp. 127-l28.

³³ Sfîntul Ieronim, Cronica lui Eusebiu, praef., P.L., voi. XXVII, c. 36; Iov (după ebraică), praef., P.L., voi. XXVIII, c. 1081 (cf. deja Eusebiu, Pregătirea evanghelică 11, 5, 5). Abia în Evul Mediu, acest argument va fi folosit pentru a justifica studierea şi practicarea poeziei profane (cf. textele lui Aldhelmus şi Beda citate de Roger, D'Ausone â Alcuin, pp. 359, 447 şi urm.).

BIBLIA ŞI LITERAŢII DECADENŢEI

385

Teoria acestor sensuri subiacente o găsim formulată în De doctrina christiana³⁴. Ea se rezumă într-o lege fundamentală, şi anume că tot ceea ce în Scriptură nu se raportează nemijlocit la credinţă şi la moravuri trebuie considerat ca figurat, quidquid in sermone divino neque ad morum honestatem, neque adfidei veritatem proprie referri potest, figuratwn est cognoscas „tot ceea ce, în textul sacru, nu poate fi raportat direct nici la onestitatea moravurilor, nici la adevărul credinţei să ştii că este o expri­mare figurată"³⁵. Comentariul pe care-l face Sfîntul Augustin la această propoziţie arată că prima funcţie a recurgerii la sensul mistic este pentru el aceeaşi cu funcţia pe care o avusese deja la Origene: de a sluji la expli­carea tuturor pasajelor şocante din Vechiul Testament — antropomorfismul divin, imoralitatea anumitor prescripţii sau a anumitor povestiri, contra­dicţii între legea veche şi cea nouă. Nu-i nevoie să insist, toată lumea ştie ce rol a jucat exegeza alegorică în convertirea lui Augustin, permiţîndu-i să respingă criticile maniheenilor³⁶, iar mai tîrziu în polemica cu prietenii săi de altădată³⁷.

Şi nu numai atît; să cîntărim valoarea termenilor folosiţi în menţionatul principiu fundamental: Sfîntul Augustin nu spune numai că în Scriptură trebuie luat în sens figurat tot ceea ce e potrivnic credinţei şi moravurilor, ci şi tot ceea ce nu se raportează nemijlocit la acestea³⁸. Or, tocmai de acest fel sînt cele mai multe dintre misterele şi obscurităţile din Cărţile Sfinte.

Există în Scriptură un anumit număr de pasaje a căror semnificaţie reli­gioasă e evidentă: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul"; „Iar cuvîntul s-a făcut trup şi a locuit printre noi"; „Să nu ucizi!"; „Fericiţi cei săraci cu duhul"... Temeiuri ale dogmei, temeiuri ale moralei³⁹, toate aceste versete au pentru sufletul ce-şi caută calea o valoare certă şi nemijlocită.

Dar nu toate paginile Bibliei prezintă acest caracter: la ce-i pot servi creştinului, dacă se mulţumeşte să ia textul ă la lettre, prescripţiile rituale

³⁴ De doctrina christiana 3, 5 (9)-3, 37 (56), P.L., voi. XXXIV, c. 68-90: de luat aminte totuşi că acest text nu tratează, la drept vorbind, despre teoria exegezei alegorice; redactat dintr-un punct de vedere practic, el nu urmăreşte decît să furnizeze cititorului Scripturii mijlocul de a birui verborum translatorum ambiguitates „ambiguităţile cuvintelor cu sens figurat" (privitor la această noţiune de verba translata „termeni metaforici", cf. supra, n. 26 de la p. 343).

³⁵ Id., 3,10(14). c. 71.

³⁶ Cf. îndeosebi Confesiuni 6, 3 (3)-6, 4 (6), pp. 120 şi urm. Lab.

³⁷ Recursul la alegorie este metoda folosită constant în De Genesi contra Manichaeos.

³⁸ Acest punct, asupra căruia De doctrina christiana lunecă fără să stăruiască, este cît se poate de bine lămurit în De Genesi ad litteram 9, 12 (22), P.L., voi. XXXIV, c. 401: trebuie considerat ca figurat nu doar ceea ce, luat în sens literal, ar fi şocant, stultum, ci şi ceea ce, din punct de vedere religios, ar fi inutil, superfluum.

³⁹ Cf. De doctrina christiana 2, 9(14), PL., voi. XXXIV, c. 42; De Genesi ad litteram 1,1 (1), ibid., c. 247.

386

DOCTRINA CHRISTIANA

din Levitic sau din Deuteronom, listele de nume proprii pe care le cuprinde recensămîntul Israelului de la începutul Numerilor, ori geografia Palestinei din partea finală a cărţii Iosua? Or, Sfîntul Pavel ne spune (2 Tim. 3, 16) că întreaga Scriptură este de inspiraţie divină şi că toată este folositoare... Trebuie deci căutat un sens ascuns în toate pasajele a căror utilitate nu se vede din sensul lor literal⁴⁰.

Nu-i doar o opinie a lui Augustin: toţi îşi făceau despre Scriptură o idee analogă. Marele teoretician al exegezei alegorice de dinaintea lui, donatistul Tyconius, îşi prezenta celebrele reguli ca pe o metodă de sporire, dacă pot îndrăzni să spun aşa, a randamentului spiritual al Scripturii, extrăgînd din adîncurile ei comoara ce se ascunde acolo: această masă enormă de proro­ciri, prophetiae immensam silvam ^imensul hăţiş al profeţiilor", ce altminteri riscă să rămînă inutilă şi deşartă⁴¹. Se simte care e ideea fundamentală aflată dedesubtul acestei doctrine: nimic în Biblie nu e inutil, nici chiar mai puţin util; ea este în întregime inspirată, iar inspiraţia e egal repartizată înăuntrul ei, are pretutindeni aceeaşi densitate.

Totul contribuie la a face din Scriptură o carte închisă, plină de mistere şi care cere minţii un efort susţinut spre a o pătrunde. Respectul pe care-l impune textul inspirat, teama^Nde a nu-i minimaliza conţinutul îl determină neîncetat pe exeget să schimbe sensul cuvintelor pe care le întîlneşte, să le încarce cu o valoare profetică⁴².

Tendinţă întărită de deprinderea, moştenită de la gramaticianul profan, de a citi textul verset cu verset, de a-l comenta cuvînt cu cuvînt, de a-l des-

⁴⁰ Cf. Speculum (quis ignorat), praef., P.L., voi. XXXIV, c. 887-889: Sfîntul Augustin deosebeşte în Scriptură trei părţi: ceea ce a fost spus (a) ut scirentur et crederentur „ca [lucrurile] să fie cunoscute şi crezute" (dogma), (b) ut observarentur et fierent, vel prohibita ne fierent „ca lucrurile să fie respectate şi făcute sau interzise de a fi făcute" (morala: Speculum e, după cum se ştie, un rezumat al acestor pasaje); (c) tot restul sînt sacramentorum velata mysteriis „cele ascunse de misterele sensurilor spirituale" (sacra-menta are aici, ca de multe ori la Augustin, valoarea tehnică de „sens spiritual").

⁴¹ De doctrina christiana 3, 30 (43), ibid., c. 82, unde e citat începutul lui Liber Regularum.

⁴²De pildă, Enarratio inPs. 118, 13, 2, P.L., voi. XXXVII, c. 1536; id.,23, l,c. 1566: citind verbum, Sfîntul Augustin înţelege Verbum, Cristos, pe cînd în acest psalm consacrat elogierii Torei este vorba pur şi simplu despre lege. Id., 9, 2, c. 1523 (şi passim): de cîte ori în acelaşi psalm întîlneşte testimonia „mărturii" (care desemnează şi legea mozaică), el retraduce în greacă uapvpict şi vede aici o prorocire a martirilor creştini. Acest gust pentru sensul tare îl duce cîteodată pînă la hotarul ereziei: de pildă, Rom. 14, 23 (pmne quod non est ex fide peccatum est „tot ce nu este făcut din credinţă păcat este") îi va servi în cursul controversei pelagiene să pună bazele celei mai implacabile doctrine a lui, care refuză mîntuirea tuturor celor ce n-au aparţinut bisericii vizibile (De nuptiis et concupiscentia 1, 4 [5], P.L., voi. XLIV, c. 416; Contra lulianum 4, 3 [24-33], ibid., c. 750-756): repusă în context (e vorba de [idolotiţi idolothytus, eiSwXoemoq] = care aduce sacrificii idolilor — n.t), expresia exfîde nu are decît sensul mai general de „care purcede dintr-o convingere fermă".

BIBLIA ŞI LITERAŢII DECADENŢEI

387

compune în fragmente izolate, care sînt apoi examinate fiecare separat cu cea mai strictă minuţie⁴³.

Tot de la grammaticus a păstrat Sfîntul Augustin o încredere excesivă în metoda literară, o siguranţă imperturbabilă în dialogul individual cu textul de comentat. El vrea să ştie totul, să înţeleagă totul. Regăsesc deseori la el această deformare periculoasă, pe care am remarcat-o la comentatorii lui Vergiliu, pentru care categoria poeziei fusese înlocuită prin cea a cunoaşterii.

Astfel, latina Vechiului Testament⁴⁴, traducere prea literală din ebraică sau dintr-o greacă ebraizată, este pentru el o veşnică pricină de mirare. Oricît efort ar fi depus în încercarea de a-i pătrunde idiotismele, îl trădează întruna necunoaşterea limbii originale. Inconvenientul n-ar fi fost prea mare dacă s-ar fi mulţumit să caute în aceste texte o impresie de ansamblu, dacă ar fi citit Biblia sa latinească aşa cum englezii, de exemplu, citesc The Authorized Version a lor, pătrunzîndu-se de culoarea ei misterioasă şi poetică, fără a căuta să rezolve dificultăţile pe care le ridică în cazul ei o analiză raţională.

Din nefericire, Augustin transpune în lectura Bibliei deprinderile sale de gramatician al decadenţei, gustul său pentru precizie, pentru deducţii raţionale, îl vedem astfel căutînd zadarnic o semnificaţie tainică în cîte o expresie care, singulară în latină, nu e în fapt decît traducerea unui ebraism fără importanţă⁴⁵.

Nici un moment nu simte scrupulele ce suspendă judecata cititorului modern, nu are sentimentul că obscurităţile pe care le întîlneşte ţin de igno­ranţa sa în privinţa istoriei literare, a istoriei civilizaţiei evreieşti, a arheo­logiei. Aidoma modului în care gramaticienii greci îl tratau pe Homer, el tratează Biblia de parcă ar fi fost scrisă de un om din epoca sa. Vede un sens ascuns în cutare imagine străină poeticii latine, dar perfect normală pentru scriitorul evreu⁴⁶, în cutare expresie care face aluzie la o uzanţă liturgică din Palestina antică⁴⁷. Titlul cîte unui psalm, în care noi citim doar indicaţii

⁴³ De pildă, în De Genesi ad litteram 3, 24 (36-37), P.L., voi. XXXIV, c. 295-296, Sfîntul Augustin se întreabă de ce, după ce l-a creat pe om, Dumnezeu n-a mai spus, ca pentru celelalte faze ale creaţiunii, Et ecce bona valde „şi iată că [acesta] este [un lucru] foarte bun", şi vede în această omisiune un presentiment profetic al căderii.

⁴⁴ Şi chiar şi latina Noului Testament: dacă există dificultăţi chiar şi în greaca Epistolelor Simţului Pavel, traducerea lor latină este şi mai obscură.

⁴⁵ De pildă, Enarratio in Ps. 8, 10, P.L., voi. XXXVI, c. 113: „Ce este omul că-Ţi aminteşti de el, sau fiul omului că-l cercetezi pe el?" Sfîntul Augustin nu recunoaşte tehnica ebraică a paralelismului şi crede că descoperă o disjuncţie şi o opoziţie între cele două părţi ale versetului. Cf. un alt exemplu, partea a doua, n. de la p. 205.

⁴⁶ Enarratio in Ps. 14, 1, ibid., c. 143: el întîlneşte cuvîntul tabernaculum, dar, deoarece gîndeşte în latină, nu recunoaşte imaginea beduină a cortului, şi înţelege „cort militar", ceea ce-l conduce pe o pistă falsă. Tot aşa, nu înţelege imaginea asiatică a cornului, simbol al forţei şi al nobleţei: Quaestiones in Heptateuchum 5, 57, P.L., voi. XXXIV. c. 776.

⁴⁷ Subtitlul Psalmilor 119-l33 (Vulg.) „Cîntarea treptelor" îl induce în eroare: neştiind la ce se face aluzie, Sfîntul Augustin crede că nu poate fi vorba decît de urcuşuri lăuntrice: Enarrationes in Psalmum 38, 2, P.L., voi. XXXVI, c. 413; in Ps 119 1 voi. XXXVn, c. 1596; in Ps. 120, ibid., c. 1605 etc. ...

388

DOCTRINA CHRISTIANA

muzicale şi numele autorului, i se pare încărcat de mister⁴⁸. Desigur că nu i se poate reproşa această ignoranţă, dată fiind starea ştiinţei din vremea sa⁴⁹, dar ceea ce trebuie subliniat e că nu-i trece prin minte că s-ar putea ridica o întrebare, că sînt lucruri care s-ar cere cercetate şi că, pînă una alta, orice concluzie ar putea fi prematură.

Dacă Sfîntul Augustin ar fi putut cunoaşte mirarea noastră şi aceste critici, nu i-ar fi venit greu să se apere. Căci şi-a dat desigur seama (după cum se vede limpede în multe cazuri) că un pasaj sau altul din Scriptură a avut în sensul lui literal o valoare foarte precisă, relativă la cîte un anumit moment al istoriei lui Israel; dar, trebuie subliniat, aceasta nu e în ochii săi o explicaţie îndestulătoare (căci altminteri toate aceste pasaje, de acum fără însemnătate pentru noi, ar fi caduce); în sensul literal, aceste texte au însemnat ceva pentru evreii dirTvechime, dar ele ascund în plus un sens misterios cu o valoare perenă pentru creştin⁵⁰.

Tot aşa, în ceea ce priveşte părţile narative, nu-i de ajuns că un eveniment sau altul s-a petrecut cu adevărat aşa cum e povestit în Biblie (se ştie cît de mult ţine Sfîntul Augustin la exactitatea relatărilor biblice) şi că joacă un rol în istorie: în Biblie, toate faptele istorice au, pe lîngă rostul lor propriu, o valoare, o semnificaţie tainice: ele trebuie privite primo secundum historiam, deinde secundum prophetianî„mai întîi în conformitate cu istoria, apoi cu profeţia"⁵¹.

⁴⁸ Enarratio in Psalmum 58, 1, 1, P.L., voi. XXXVI, c. 692: sicut solet Scriptura psalmorum mysteria in titulisponere etfrontempsalmi sublimitate sacramenti decorare... „aşa cum Scriptura pune de obicei conţinutul tainic al psalmilor în titlurile lor şi împodobeşte începutul psalmului cu sublimul sensului spiritual..."

⁴⁹ Aşa se face că titlurile psalmilor la care am făcut mai sus aluzie ajunseseră să nu mai fie înţelese de traducătorii Bibliei: în fruntea Ps. 80 (Vulg.), de exemplu, unde modernii citesc în general „Către dascălul de cînt. Pe (harpa sau melodia) din Gat. (Psalmul) lui Asaf", în psaltirea lui Augustin era: infînem pro torcularibus, quinta sabbati, psalmus ipsi Asaph „la sfîrşit, în loc de teascuri în a cincea sîmbătă, psalmul lui Asaf însuşi". Cum era să nu exclame în faţa acestor enigmatice „teascuri": multa sunt congesta mysteria! „multe mistere sînt adunate!" (Enarratio in Ps. 80, 1, P.L., voi. XXXVH, c. 1033; cf. Enarratio in Ps. 8, 1, P.L., voi. XXXVI, c. 109 etc. ...). Pe de altă parte, o expresie precum aves non divisit „iar păsările nu le-a tăiat", din jertfa lui Avram (Gen. 15, 10, cf. Enarratio in Ps. 103, 3, 5, ibid., c. 1362) a rămas inexplicabilă pînă la recentele descoperiri ale arheologiei palestiniene. Vezi mai recent E. de Vaux, ap. Revue biblique, voi. 56, 1949, p. 24.

⁵⁰ De pildă, Quaestiones in Heptateuchum 2, 90, P.L., voi. XXXIV, c. 629: prescripţia din Exod. 23, 19 (non coques agnum in lacte matris „să nu fierbi mielul în laptele mamei lui"), ţine de Legea veche, ceea ce nu exclude ca ea să aibă o semnificaţie profetică (anume că Isus avea să scape de uciderea pruncilor); id., 4, 33, ibid., c. 732-737: ritul junincii roşii (Numerii 19, l-l0 proroceşte Noul Testament).

⁵¹ Sfîntul Augustin e foarte ferm în această privinţă. Acest principiu este enunţat încă din De Genesi contra Manichaeos 2, 2 (3), P.L., voi. XXXIV, c. 197 şi reluat de multe ori: De Genesi ad litteram 4, 28 (45), ibid., 315; 8, 1 (l)-8, 5 (10), c. 371 -377; Cetatea lui Dumnezeu 15, 27, 1, P.L., voi. XLI, c. 473 etc. ... în speţă, întregul Vechi Testament nu-i decît un simbol al celui Nou: De catechizandis rudibus 3, 6, P.L., voi. XL, c. 313; De doctrina christiana 3, 22 (32), P.L., voi. XXXIV, c. 78.

BIBLIA ŞI LITERAŢII DECADENŢEI

389

Acest lucru e valabil nu numai pentru faptul privit în ansamblul său, ci şi pentru toate detaliile ce ţin de el: Augustin consideră că, dacă Dumne­zeu, în omnipotenţa sa, a vrut ca toate să se petreacă într-un anumit mod, şi nu în altul, dacă a vrut ca scriitorul inspirat să păstreze pentru noi în relatarea sa amintirea unui anume amănunt, a făcut-o cu o intenţie ascunsă, vrînd prin asta să ne dezvăluie ceva⁵².

Biblia nu povesteşte nimic doar din plăcerea de a povesti, totul în ea este voit; pe acest raţionament se sprijină, în particular, legitimitatea interpretării alegorice a numerelor şi a numelor proprii, interpretare pe care ştim că Augustin punea mare preţ⁵³.

O atare teorie înmulţea la nesfîrşit sursele de obscuritate: se poate spune cu întreaga rigoare că în toată Biblia nu există text, oricît de clar ar părea la prima vedere, în care să nu se afle obscurităţi de un fel sau altul⁵⁴. Ba mai mult (şi cum să nu subliniem aici gustul literatului decadenţei pentru raţiona­mentul alambicat), cu cît un text pare mai clar, cu atît e în realitate mai obscur; pentru că într-un pasaj din capul locului anevoie de înţeles obscuri­tatea e măcar evidentă, pe cînd, atunci cînd minţii cititorului i se înfăţişează un prim sens satisfăcător, el riscă să se mulţumească cu acesta şi să nu ducă analiza pînă la sensul tainic ce se ascunde în respectivul text⁵⁵.

⁵² Astfel, De Genesi ad litteram 9, 13 (23), P.L., voi. XXXIV, c. 402. Dumnezeu a plămădit femeia dintr-o coastă a lui Adam; de ce a ales această cale, cînd putea s-o creeze altfel: non itaque dubitandum, quoniam haecfacta sunt et stulta esse non possunt, ob aliquid significandum essefacta... „şi astfel, nu se cade să ne îndoim, pentru că acestea aşa s-au petrecut şi nu pot fi vorbe fără rost, au fost făcute ca să însemne ceva..." Declaraţie analogă (legată de arca lui Noe): Cetatea lui Dumnezeu 15, 27, 1, P.L., voi. XLI, c. 473.

⁵³ De pildă, în De Trinitate 4, 6 (20), voi. XLII, c. 895; cf. un frumos exemplu, id., 4, 5 (9), c. 894: evreii îi spun lui Isus: „Templul a fost ridicat în patruzeci şi şase de ani". Este tipul faptului istoric şi, repus în context, el nu are o valoare proprie (Ioan 2, 19-21: „Dărîmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica" etc. ...). Sfîntul Augustin însă nu poate să creadă că, dacă într-adevăr a fost nevoie de patruzeci şi şase de ani pentru această construcţie, la mijloc n-a fost o intenţie tainică a lui Dumnezeu, şi, prin calcule complicate, ajunge să pună această cifră în legătură cu durata sarcinii Fecioarei!

⁵⁴ Dar, bineînţeles, claritatea acestor texte luate în sens literal e incontestabilă, ceea ce este un lucru foarte important. Cf. infra, n. 61 de la p. 391.

⁵⁵ Enarratio in Ps. 118, prooemium, P.L., voi. XXXVII, c. 1501 (e vorba de acest psalm 118): quanto enim videtur apertior, tanto mihi profundior videri solet... Aliorum quippe qui dificile intelliguntur etiamsi in obscuritate sensus latet, ipsa tamen apparet obscuritas; huius autem nec ipsa, quoniam talem praebet superficiem, ut lectorem atque auditorem, non expositorem necessarium habere credatur „cu cît pare mai clar, cu atît de obicei îmi pare mai obscur... Căci la unele pasaje care sînt greu de înţeles, chiar dacă sensul lor rămîne obscur, totuşi obscuritatea ca atare este evidentă: însă la acest psalm obscuritatea, oferind o astfel de aparenţă de înţelegere, îl face pe cititor sau pe auditor să creadă că nu are nevoie de un comentator". De fapt, întregul mister pe care Sfîntul Augustin îl descoperă în acest psalm provine din necunoaşterea de către el a caracterului literar pe care psalmul îl are în originalul ebraic: este un psalm alfabetic, consacrat elogierii Torei. Augustin caută zadarnic o distincţie de sens între cei zece termeni care în cadrul psalmului desemnează legea mozaică; el are impresia că sesizează o progresie, o înlănţuire logică în desfăşurarea discursului, care de fapt este cu desăvîrşire static etc.

390

DOCTRINA CHRISTIANA

Nu ne vom mai mira că o carte înţeleasă, citită, prezentată şi comentată în acest fel părea cam deconcertantă intelectualilor din secolele al IV-lea şi al V-lea. Cu atît mai curios ne apare modul în care Sfîntul Augustin justifică acest caracter al Bibliei. De ce Dumnezeu, voind să ni se dezvăluie, a ales s-o facă printr-o carte atît de obscură?

IV

Pentru început, o primă idee. Obscuritatea asigură textului Scripturii o mai mare fecunditate. într-adevăr, un text dificil îi face pe diferiţii săi cititori (sau pe acelaşi cititor, dacă e destul de studios) să adopte diverse interpretări, toate la fel de legitime cîtă vrejne nu sînt potrivnice învăţăturii bisericeşti privitoare la credinţă şi moravuri⁵⁶.

Acest caz se prezintă în sens literal în toate pasajele unde sensul voit de scriitorul sacru nu se lasă desluşit de investigaţiile noastre şi unde trebuie să ne mulţumim să formulăm cu privire la el ipoteze verosimile⁵⁷; prilejul pentru o diversitate de interpretări se iveşte şi mai adesea cînd, după stabilirea sensului literal, se trece la sensul spiritual: atunci libertatea exegetului este şi mai mare, acelaşi text fiind mai totdeauna susceptibil de a primi două sau mai multe interpretări alegorice suprapuse şi pe deplin justificabile⁵⁸. Dumnezeu a prevăzut de bună seamă tot ceea ce noi aveam să luăm din cartea sa şi e îngăduit să credem că le-a inspirat scriitorilor sacri acest stil atît de aparte tocmai vizînd foloasele pe care un mare număr

⁵⁶ Cetatea lui Dumnezeu 11, 19, P.L., voi. XLI, c. 331: Quamvis itaque divini sermonis obscuritas etiam ad hoc sit utilis quod plures sentenţios veritatis parii et in lucem notitiae producit, dum alius eum sic, alius sic intelligit „măcar că în acest mod obscuritatea textului sacru este de folos, fie şi numai pentru că dă naştere la mai multe interpretări ale adevărului şi aduce lumină pentru cunoaştere, cîtă vreme unul înţelege într-un fel, altul — în alt fel"... Confesiuni 12, 31 (42), p. 362 Lab.

⁵⁷ Las aici deoparte o chestiune foarte controversată (cf. Moirat, Hermeneutique, pp. 36-43; bibliografie, p. 36, n. 2; 37, n. 1): A susţinut cu adevărat Sfîntul Augustin pluralitatea sensurilor literale în Scriptură? Asupra acestei chestiuni, nu s-a căzut încă de acord: vezi mai recent (nu am putut să consult Llamas, Multiplicitad): Talon, Pluralite, şi Zarb, Unite ou multiplicite; primul răspunde că nu, cel de-al doilea că da. Examinîndu-le însă mai îndeaproape soluţiile, vedem că-şi sînt opuse mai puţin decît pare la prima vedere; ele sfîrşesc prin a nu se deosebi decît printr-o „nuanţă" (Talon, pp. 10—11), importantă fără îndoială, dar peste care pot să trec aici: nimeni nu contestă că Augustin a susţinut ceea ce spuneam mai sus. Textele esenţiale sînt De doctrina christiana 3, 27 (38), P.L., voi. XXXIV, c. 80; De Genesi ad litteramX, 18 (37)-l, 21 (41), ibid., c. 26l-262; Confesiuni 12, 25 (34)-l2, 32 (43), pp. 354 şi urm. Lab.

⁵⁸ Confesiuni 13, 24 (36-37), pp. 394-395 Lab. El însuşi dă adesea mai multe interpretări figurate ale aceluiaşi pasaj: alteori, are grijă ca, după ce a propus una, să lase deschisă posibilitatea de a se propune şi altele (de pildă, în De doctrina christiana 2, 40 [61], c. 63: quod sine preiudicio alterius aut paris aut melioris intelligentiae dixerim „aş putea spune în felul acesta fără a aduce prejudiciu unei alte interpretări la fel de bune sau mai bune").

BIBLIA ŞI LITERAŢII DECADENŢEI

391

de suflete le vor trage dintr-o atare multiplicitate, dintr-un asemenea belşug de înţelesuri⁵⁹.

Nu acestea sînt însă argumentele la care Sfîntul Augustin a recurs cel mai adesea. El insistă înainte de toate asupra trudei utile şi bine venite pe care obscurităţile Scripturii o impun firii noastre leneşe⁶⁰. Ce rod speră el să culeagă de pe urma acestui efort? Important aici nu e rezultatul însuşi: la Augustin, nu există nici urmă de gnosticism, de ezoterism.

Să nu ne închipuim că el aşteaptă din partea exegezei alegorice cine ştie ce revelaţie tainică, o cunoaştere mai profundă, o viziune mai pură a adevă­rului. Nu, deoarece conţinutul a ceea ce ascund pasajele dificile este cunos­cut dinainte; nu vom găsi niciodată în ele decît dogma simplei credinţe comune, îndemnuri de a urma legea rezumată în cele două mari precepte — al iubirii de Dumnezeu şi al iubirii aproapelui: tocmai în virtutea confor­mităţii lor cu această regulă a credinţei, cu doctrina propovăduită de Biserică şi întemeiată pe sensul firesc al celor mai limpezi pasaje din Scriptură se cuvine judecat dacă o anumită interpretare propusă este sau nu acceptabilă⁶¹.

Valoarea acestui travaliu exegetic este deci independentă de descoperirea la care eventual conduce: pe Augustin îl interesează aici travaliul însuşi pe care-l fac necesar dificultăţile textului şi care are o valoare proprie.

Termenul la care recurge statornic spre a defini această valoare este exer-citatio, exercere „exerciţiu", „a exersa", cuvinte al căror sens precis ni l-a învederat lectura operelor sale din perioada filozofică⁶². După cum studiul disciplinelor liberale ascute mintea filozofului, tot aşa efortul de a pătrunde sensul ascuns al Scripturii pune mintea la încercare, o exersează. „Era de trebuinţă, ne spune Sfîntul Augustin, ca în elocinţa Scripturii să se afle şi anumite obscurităţi; graţie lor, mintea noastră are de cîştigat nu numai descoperirea adevărului, ci şi exerciţiul prin care ajunge să-l descopere, in qua (obscuritate) proficere noster intellectus non solum inventione,