Buletinul Clubului Român din

Cum sunt românii altfel ? Moldova – de Theophyle

Articol publicat în Politeia World (politeia.org.ro) 05/12/2012

Populaţia băştinaşă a Moldovei se trage din triburile daco-getice romanizate, dacii liberi si populatii migratoare care s-au asezat pe aceste meleaguri. După ce Imperiul Roman s-a retras din nordul Dunării în 271 d.Hr., o multitudine de migratii au trecut prin această regiune : hunii, goţii, slavii, avarii, bulgarii, iaşii, hazarii, maghiarii, pecinegii, cumanii şi tătarii. Populaţia romanizată, refugiată în ţinuturile muntoase sau păduroase, a revenit treptat spre şesuri, pe măsură ce invaziile se răreau, în timp ce statele sedentare se consolidau. Astfel, s-a amestecat cu migratorii Slavi (dintre care cei mai cunoscuţi sunt Anţii, Tiverţii şi Ulicii ) şi Iranici (dintre care cei mai cunoscuţi sunt Iaşii ). În secolul XIII, Moldova se găsea în zona de influenţă a regatului Galiţiei şi Volîniei, fiind împărţită în mici cnezate locale ca cel de la Onutu (lîngă Hotin), cel al cetăţii Hansca (în ţinutul Lăpuşnei), sau cel al Bârladnicilor (cu capitala la Bârlad). Iaşii (popor iranic înrudit cu actualii Oseţi din Caucaz) stăpâneau centrul ţării, capitala lor, Aski, fiind numită în cronici Civitas iassiorum (azi Iaşi). Valea Nistrului şi Bugeacul erau stăpânite de tătari. În secolul XIV, Ungaria şi-a extins influenţa în această zonă şi meşterii săi saşi au creat nişte fortificaţii în apropierea râului Trotuş şi în zona Neamţului (Baia sau Mulda) din cauza deselor invazii tătare.

Dragoş al Moldovei

Dragoş este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca descălecător în Moldova şi primul ei voievod. După tradiţia păstrată în “Cronica Anonimă a Moldovei”, apoi în unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu părţi interpolate, precum şi la Miron Costin, se spune că Dragoş a ieşit cu oamenii săi din Maramureş şi a descălecat în Moldova “în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tătari din Moldova, gonindu-i peste Nistru”. Tătarii, care erau aşezaţi din 1241 în Moldova, de unde obişnuiau să facă incursiuni peste Carpaţi, au fost înfrânţi în Moldova de oştile regelui Ungariei, Ludovic I (1342 – 1382), în primii ani de domnie ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi. Astfel, tătarii au fost siliţi să se retragă din ţară peste Nistru, spre nordul Mării Neagre şi Crimeea. Pentru ca aceştia să nu se mai întoarcă şi să prade iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoş, ca Marchiz (germ. Markgraf, fr. marquis) , la conducerea noii Mărci numite Moldova cu reşedinţa la Baia, având obiectivul de a apăra trecătorile prin care tătarii obişnuiau să treacă peste munţi.

Deşi Dragoş este descălecător în Moldova, totuşi Bogdan I, este numit în Cronica (Pomelnicul) de la Mănăstirea Bistriţa ca cel dintâi domn al ţării. Ca descălecător al ţării în dependenţă de Ungaria, Dragoş este începătorul, iar Bogdan I trebuie considerat adevăratul întemeietor al Principatului Moldova, ca stat de sine stătător. Dragoş a avut doi fii: Sas, voievod în Moldova, şi Gyula de Giulesti, cneaz în Maramureş.

Bogdan I al Moldovei

Bogdan I, Domnitor al Moldovei (1359 – 1365), este considerat întemeitorul Moldovei de sine stătătoare, cu reşedinţa la Baia. „Descălecătorul” Dragoş, reuşise să înfiinţeze, în partea de est a Maramureşului, o nouă entitate teritorială numită Moldova, după numele râului cu acelaşi nume. Acest teritoriu a rămas însă dependent de Ungaria.

Bogdan, voievodul român din Maramureş (1342 – 1345), care stăpânea aici o moşie vastă numită Cuhea sau Cuhnea, aflându-se în conflict cu regele Ungariei încă din 1343, ia decizia în 1359 să treacă munţii în Moldova, unde tocmai murise Sas, fiul lui Dragoş. Însoţit de fiii săi, de rude şi o oaste mică, Bogdan a învins oastea urmaşilor lui Sas şi l-a alungat pe fiul acestuia numit Balc sau Băliţă, care era la conducere după trecerea în nefiinţă a tatălui său. Încercările regelui Ungariei, Ludovic cel Mare, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere, nu izbutesc, iar Bogdan, învingător asupra oştilor trimise contra lui, se menţine ca domn independent. După el, ca întemeietor al principatului, Moldova a fost numită şi Bogdania. De la el s-a păstrat şi prima monedă moldovenească, cu inscripţia: “Moneda Moldaviae-Bogdan Waiwo(da)”.

El a zidit o mănăstire la Rădăuţi (în Bucovina), unde a fost şi înmormântat. Excluzând pridvorul adăugat în anul 1599 de Alexandru Lăpuşneanu, biserica lui Bogdan I, construită din piatră brută şi cioplită, şi-a menţinut forma iniţială de bazilică adaptată cultului ortodox. În această mănăstire a fost instalată episcopia înfiinţată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Inscripţia de pe mormântul lui Bogdan I, ca şi de pe mormintele celorlalţi domni ce sunt înmormântaţi în acea biserică, a fost pusă de Ştefan cel Mare (Ştefan al III-lea), nepotul lui Alexandru cel Bun. Bogdan I îl are ca fiu pe Laţcu. Fata acestuia, Anastasia, se căsătoreşte cu Roman I şi-l are ca fiu pe Alexandru cel Bun. Cercetări mai vechi, după care Costea al Moldovei ar fi fost tatăl celor trei domnitori (Petru I, Roman I, şi Ştefan I), nu mai sunt actuale. Că Muşata ar putea fi de fapt soţia lui Ştefan este posibil dar neconfirmat. Este posibil, dar tot neconfimat, ca Ştefan să fie de fapt una şi aceeaşi persoană cu Costea al Moldovei. Cert este că Ştefan nu a fost domnitor. Confuzia poate apărea din limba polonă, în care «voievod» (Wojewoda) înseamna pe acea vreme şi prinţ, fiu de domnitor, nu neapărat dom


Poetul lunii: Ion Vinea (1895 – 1964)