Buletinul Clubului Român din

Doleanţe

Gara peticită de lumini,

şine verzi sub luna de venin,

câmp în ceruri înţepat cu spini,

ce tăcere, suflet pal şi mut,

trenurile toate au trecut.
Vântul rupe rufe de mătasă,

gândurile au fugit din casă,

vino, rece mână de mireasă,

pune-mi clopoţei la gât

ca să-ţi treacă de urât.
Ultim şir de roţi, porniţi alene,

felinare, tremuraţi din gene,

ţipă, deznădejde în sirene,

suspinaţi, supape,-n unison,

zgardă, scutură-te de peron.
Gara luminată şi pustie,

trenurile pleacă pe vecie,

ieşi dintr-un sertar, melancolie,

cu panglici, cu bucle şi hârtie,

că paiaţa-i fără de scufie.
1915

Velut somnia

Ascult pământul, arborii, pietrele,

drumul arcuit în tăcere

printre avântul izvoarelor,

sub ţărmii fără paşi ai stelelor.

Ascult vântul, greierii, singurătatea

până-n de rouă porţile aurorii,

o umbră noaptea, ziua o fantomă

fără de-nţeles lunecând şi de urmă.

Da faţă veşnic între loc şi oră,

martor – al cui ? între ceilalţi şi nimeni,

ce nume port eu dincolo de mine,

ce frunte ridic în ochii lumii ?

Sunetul, raza, zbuciumul şi visul

sporesc vedenia de mine însumi

în privirea de apă a trecutului

cu treptele pe fund ale mormintelor.

Îmi trec pe chip degetele ca pe o mască,

întreb soarta ca orbii vidul,

greu tac pierderile şi amintirile, -

la creştetul lor fumegă cuvintele.

1938

Declin

O tristeţă întârzie în mine

cum zăboveşte toamna pe câmp,

nici un sărut nu-mi trece prin suflet,

nici o zăpadă n-a descins pe pământ.

Cântecul trist, cântecul cel mai trist

vine cu clopotul din asfinţit,

îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor

şi răspunde din umilinţa talăngilor.

E toata viaţa care doare aşa,

zi cu zi pe întinderea stepelor

între arborii neajunşi la cer,

între apele ce-şi urmează albia,

între turmele ce-şi pasc soarta pe câmp

şi între frunzele care se dau în vânt.

1915

Celei venite

Să-mi fie mâinile tale ultimele

ce aştern inimii

zăpada liniştii dintâi

ca peste un mormânt nou de toamnă.

să fie ochii tăi soarele sumbru

al lumii somnului

spre care-mi învie sufletul.
să-mi fie glasul tău adierea

depărtatelor mări în cari s-au stins clopotele

grele ale rugăciunilor.
să-mi fie pletele tale

salcia de seară

în care mai tremură

uitatele şoapte.

să-mi fie sufletul tău sărut

pe reci pleoape

şi lacrima ta

cugetul limpede

al clipei din urmă.
să fie iubirea târzie

valul care ne leagănă

în veşnicie.
1925

Mustrări

De ce te-ai dus când ştii că-n oră

şoapta destinului pândeşte,

când ştii că orice pas ne rătăceşte,

din pietre că ne poticnesc ispitele,

că unelteşte vântul împotrivă-ne,

şi stelele, fântânile şi arborii

menesc a rău,

că pretutindeni nencetat ivitele

răscruci ne taie căile

că şerpii împletitele,

şi-n orice loc se-abţin blestemele.

De ce-ai rupt lanţul trupurilor noastre

lăsându-le doar gândul drept verigă,

de taina lor cum de nu ţi-a fost frică,

de ce-ai crezut, de ce-ai lăsat

leagănul somnului să ne legene

pe fiecare cu alt vis,

cum de-ai îngăduit ursitelor răgazul

să ne răpună despărţiţi

şi suflului de gheaţă-al veşniciei

să treacă peste jurământul nostru

ca iureşul unei vrăjmaşe oşti

peste-un hotar deschis ?
1930

Vaier

Să nu găsesc în mine nici un strigăt

care străbate dincolo la tine,

să fie piatra piatră şi tăcerea

o mare nemişcată de suspine,

să fie-adevărat că veşnicia

s-a şi statornicit între noi doi

iar deznădejdea-şi rupe melodia

ca vântul fugărit prin pomii goi,

că nu se află drumuri înapoi ?
1930

Întâlnire

Mâinile tale sunt albe şi cinstite

şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,

cum şi-i închipuiră călugării, albaştri.

Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.

Dăcă vrei vom merge lung pe chei

de-a lungul apelor supuse sorţii lor,

vei şti atunci că tu eşti cea chemată

şi ai să-mi fii ca steaua preacurată

când toate rănile mă dor.
1915


Tălmăcire

Ce face Dumnezeu cu atâtea păduri și ape?

Astăzi ca de obicei vrea să aducă seara,
seara care șovăie ca un fum în biserică,
seara care-și trimite miresmele înainte,
seara care șovăie în cimitire sus
pentru cei ce mor de bunăvoie.

Ce face Dumnezeu cu atâtea clopote?

A poruncit să vie ceasul lor,
prin câmpie sunetul îmbracă miresmele,
cirezile trimit un muget trist,
de mii de ani se tânguie tălăngile.
E foarte lin pentru toate sufletele.

Pe urmă dă voie stelelor, dă drumul lunii

iar pe pământ cântă oamenii, broaștele, câinii.

Prag

La poarta cerului străjeri de argint,

plopii fac câte cincizeci de paşi.
Amurgul ne unge sfinţi,
prin foc rătăcim cu viori de iarbă.

Aburi de zodii preajma leagănă,

lacrima morţilor linişti încheagă.
Unde eşti, frate din pământ
în gând suflat ca o umbră –
vechi clopot întrebarea o scufundă.
Ceasul de judecată atinge
amintirile în giulgiul lor de praf.
Amurgul e o mască de plumb,
sângele ochii îl plâng.
Păianjenul de lumină citeşte veşnicia.
Sufletul orb îşi pipăie semnele,
pământul îşi simte apele şi sicriele.





Ion Vinea (* 17 aprilie 1895, Giurgiu - † 6 iulie 1964, București), pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, poet român în vecinătatea mișcării literare de avangardă.

După absolvirea liceului "Sfântul Sava" din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din anii liceului, publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista Simbol 1912, cu atitudine netă împotriva semănătorismului. În anii 1914-1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un poet modern. A fi modern la acea dată însemna a fi simbolist. Dacă poeziile de ucenicie sunt într-adevăr simboliste, producțiile următoare au o nuanță mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări. El și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. Contimporanul a mobilizat revolta iconoclastă a tinerimii, lovind în tabu-urile burgheze, în platitudinea distins-academică și în modelele "frumosului" mistificator, încărcat de prejudecăți naționaliste și de un ruralism agresiv. Alături de colaborarea scriitorilor români (Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca, Ion Barbu ș.a.), Vinea a găzduit texte ale autorilor de pe diverse meridiane (Paul Éluard, Philippe Souppault, Robert Musil, Joyce Trake, Kassak Lajos etc.), întreținând o vastă corespondență cu membrii "comunității" avangardiste europene, fapt care îi permite să păstreze revista mereu în actualitate.