Buletinul Clubului Român din

Călătorii în locuri puţin umblate

Etiopia (partea II-a) de Dr.Nicolae Dimache, Roma Italia

Vroiam să explorez regiunea Omo, întinsă la frontiera de sud a Etiopiei cu Kenya. Aceasta a fost una dintre ultimele regiuni africane rămase necunoscute europenilor. În 1887, căpitanul Vittorio Bottego, din armata italiană stabilită în Eritreea, a plecat spre sudul Etiopiei şi a descoperit originile fluviului Giuba. Apoi, în 1895, s-a îndreptat, împreună cu un grup de puşcăriaşi eliberaţi din închisoarea din Massawa, spre fluviul Omo. A fost o “expediţie” de o cruzime şi de o sălbăticie neînchipuite: Bottego şi-a făcut drum prin regiune împuşcând localnici şi arzându-le colibele. După ce a ajuns la izvoarele fluviului Omo, a fost înconjurat de trupele regelui Menelik şi omorât în bătălie.

Low Omo Valley, valea inferioară a râului Omo, este o regiune foarte izolată şi sălbatică. Nu există şosele asfaltate, drumurile sunt foarte proaste şi - în sezonul ploilor (ca cel în care am fost eu acolo) – călătoria este foarte dificilă. Nu există autobuze sau microbuze, singurul mod de transport sunt camioanele, care nu au orare fixe. Totul depinde de şansa de a găsi un loc în cabina unuia dintre camioane, pentru că în spate transportă mărfuri: saci, lemne, capre, într-o înghesuială de nedescris.

Împrejurimile sunt foarte pitoreşti, cu dealuri, culturi de tef şi de sorg, cu foarte multe animale, vaci şi capre.

Pe dealul din faţa satului sunt pereţi de stâncă, plini de grote, din care askarii etiopieni trăgeau asupra soldaţilor italieni.

Satul nu avea nimic deosebit de vizitat, m-am plimbat pe uliţe ca să observ lumea şi obiceiurile locului. Pe stradă erau câteva femei Boran, îmbrăcate elegant cu rochii lungi, în falduri, cu culori vii, cu un şal aruncat peste umeri, cu brăţări de argint, coliere şi cercei sclipitori. Bărbaţii purtau în loc de pantaloni un fel de kilt, o stofă înfăşurată peste bazin şi coapse, şi o pătură pusă oblic peste umeri şi torace.

…

Am intrat într-un mic local să beau un ceai, care era foarte parfumat şi conţinea scorţişoară. La un moment dat, în local a intrat un grup de tineri şi unul dintre ei a venit la mine, m-a salutat într-o engleză foarte corectă şi mi-a spus că e ghid. Adimasu a reuşit să găsească un camion care pleca spre Konso, un sat la o sută de kilometri spre vest: îl cunoştea pe şofer şi a aranjat să stăm în cabină, un mare privilegiu. Mi-am dat seama de asta când am văzut camionul: era un Isuzu, deja plin până la refuz cu oameni, mărfuri, bidoane mari de plastic atârnate pe margini, saci cu făină, orez, cărbune, valize, găini. O aglomeraţie impresionantă.

Plecăm, în sfârşit, după nesfârşite tratative între şofer, proprietarul camionului şi pasageri.

Şoseaua era relativ bună, de pământ bătătorit şi pietriş şi am străbătut o regiune de dealuri sălbatice, cu multe râuri, prin care treceam uneori cu dificultate. Podul peste unul din râuri fusese parţial distrus de ape, ceea ce ne-a obligat să o luăm printr-un vad. Inaintea noastră, un camion rămăsese împotmolit, aşa că a trebuit să aşteptăm un tractor care să-l tragă din noroi. Imposibil, camionul – plin de saci şi aplecat periculos într-o parte – aluneca mereu înapoi. Au apărut câţiva localnici cu frânghii, pe care le-au legat de camion şi au început să tragă şi ei, până au reuşit să-l scoată din apă. Toată operaţiunea a durat aproape trei ore. A venit rândul nostru şi camionul, tras de tractor, a ieşit relativ repede din vad.

Trecem în continuare printr-o regiune de dealuri acoperite de vegetaţie, tufişuri şi arbusti şi vedem din când în când turme de capre păzite de femei Boran şi de copii. Văd şi un grup de bărbaţi, toti desculti, cu fuste colorate în carouri, cu suliţe lungi şi bastoane. Adimasu îmi spune că au plecat la vânătoare, probabil de antilope dik-dik, sau de gheparzi şi hiene, care le omoară vitele.

Am ajuns seara târziu la Konso, un sat la 1.800 de metri altitudine. Adimasu cunoştea bine satul, ne-am dus la un mic lodge unde am mâncat tzil-tzil tibs, bucăţi de carne friptă, apoi am adormit.

A doua zi, un timp foarte frumos, aerul răcoros şi limpede. M-am plimbat prin sat, m-am aşezat la un bar din piaţă, la umbra unui copac şi am comandat o cafea. După câtva timp a apărut un bărbat mai în vârstă, s-a aşezat la masa mea, s-a salutat cu Adimasu, mi-a dat mâna foarte pompos şi s-a prezentat: Dînote Kusia, teacher, official guide. A început să-mi examineze ochelarii de soare, ochelarii de citit, caietul în care scriu şi m-a întrebat curios de unde vin, ce fac, unde călătoresc, etc.

Când şi-a terminat ancheta, l-am întrebat la rândul meu despre Konso şi populaţia locală. Satul şi împrejurimile sunt locuite de etnia Konso, circa 30.000 de membrii, cu limbă şi trdaiţii proprii, diferite de ale celorlalţi din regiune. Satul tradiţional este format din clanuri, care au la bază familia; în fiecare casă, construită dintr-un schelet de beţe peste care se pune lut, trăiesc zece persoane. Economia se bazează pe agricultură: se cultivă tef, sorg, porumb, cartofi, mei, ovăz, toate împreună, neseparate. Culturile sunt aranjate pe terase întinse, bine menţinute.

Lipsa de apă şi pământul sărac limitează producţia agricolă, care este suficientă doar pentru alimentaţia localnicilor; nu se vinde nimic înafara satului.

-Ce religii aveţi aici? îl întreb eu. Văd o moschee şi o biserică.

-Marea majoritate urmează religia tradiţională locală (animistă, nota mea), dar în ultimul timp unii tineri frecventează misiunea protestantă a preoţilor norvegieni, stabiliţi în sat şi s-au convertit. Musulmani sunt puţini, sunt toţi veniţi din afara regiunii, nu sunt de aici. Oricum, până acum nu am avut conflicte între religii.

Animismul din regiunea Omo il are în centrul său pe Waq, dumnezeul-cer care controlează toate activităţile umane; el trăieşte în centrul pământului, decide ploile sau seceta, îi poate pedepsi pe oameni când comit infracţiuni sau păcate. Intermediari între Waq şi oameni sunt ayanna, spirite care se ascund în grote, în râuri şi în trunchiurile copacilor. Ele acţionează în numele lui Waq, care este omnipotent şi omniprezent.

Civilizaţii: Etiopia (2) – Fragmente dintr-o istorie fabuluoasă

24/04/2013

Autor Theophyle  publicat în Politeia World (politeia.org.ro)

Despre Biserica Ortodoxa Etiopiana – Tewahedo

In primul rand o explicatie legata de “ortodoxie.” Numele de Ortodoxie vine din limba greacă, de la ορθο (orto – drept, corect) şi δοξα (doxa – opinie), traducându-se deci literal “dreaptă-opinie“, cu înţelesul de “credinţă, opinie corectă“. Este de menţionat că majoritatea religiilor, inclusiv bisericile creştine, îşi consideră propriile învăţături ca fiind drepte sau chiar singurele drepte. De mentionat ca Exista si Islam Ortodox si Iudaism Ortodox.

Biserica Ortodoxa Etiopiana face parte din punct de vedere teologic din grupa numita “Bisericile vechi-orientale sau necalcedoniene.” Bisericile necalcedoniene (care îşi păstrează în titulatura oficială numele “ortodox”, dar nu sunt comuniune liturgică cu Biserica Ortodoxă Romană şi nu se consideră o parte constituentă a acesteia) s-au despărţit de ortodoxia răsăriteană în secolul al V-lea, refuzând să accepte cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic, de la Calcedon, precum şi pe cele care au urmat. Aceasta grupa este formata din Biserica Armeană, Etiopiană, Coptă, Armeană, Siro-iacobită,  Eritreană şi Indiană.

Diferenţa principală este una ce ţine de hristologie. Biserica Ortodoxă susţine, conform hotărârilor Sinodului de la Calcedon, că Hristos are două naturi (φισισ – caractere), omenească şi dumnezeiască, “nedespărţite, neîmpărţite, neamestecate şi neschimbate”. Bisericile necalcedoniene contestă această învăţătură, fie într-o formă radicală numită monofizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură/fire, cea dumnezeiască), fie într-o formă mai moderată numita miafizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură, dar compusă).

Crestinismul african medieval si propagarea lui

In postarea anterioara am vorbit de imparatul Ezana (aka Aezana or Aizan, c.321 – c.360 d.Hr), care a crestinat Etiopia si a fondat Imperiul Axumit. Astazi voi discuta de apogeul acestui imperiu. Amda Seyon(Amde Tsiyon in traducere din ghez inseamna Stalpul Sionului) a trait la inceputul secolului al XIV-lea si a domnit intre 1314–1344. Intronat sub numele de Gebre Mesqel (sclavul crucii) a fost probabil cel mai mare crestinator din istoria omenirii.

Europenii sunt obisnuiti prin educatie sau vocatie sa-i considere pe africani mai putin “evoluati” decat alte popoare, in special cele ale Europei Occidentale. Bineinteles, sunt uitate datele istorice care vorbesc despre dinastiile cushite in istoria Egiptului antic si bineineles imperiul Axumit nu este prea cunoscut in Europa. Ei bine, nici de acest “Cezar al Africii” nu prea au auzit europenii. Pentru a face putina dreptate acestui mare om, care a reusit ceea ce nu au reusit toate falnicele armate ale occidentului, am hotarat sa-i fac un sumar portret si sa-i mentionez meritele extraordinare. Ce a facut acest mare imparat crestin? Simplu spus, el i-a batut mar pe arabii in plin apogeu si a oprit cel putin pentru cateva secole islamizarea Africii.

Amda Seyon a adus crestinismul din sudul Egiptului si l-a propagat in toata Africa pana aproape de izvoarele Nilului. Amda Seyon si-a construit o armata pe masura adversarilor lui arabi. Arabii au reusit sa cucereasca aproape o jumatate de planeta prin folosirea corpurilor de cavalerie intr-un fel pe care nici o armata nu o facuse inaintea lor. Impunand o cavalerie usoara, rapida si manevrabila reuseau sa faca “zob” cavaleriile medievale; bazandu-se pe cai mai “marunti” si mult mai rapizi decat cei ai europenilor , arabii reuseau sa penetreze centrul cavaleriei opuse, intrand simplu sub caii implatosati ai cavalerilor si ei in fierarie din cap pan’n picioare. Amda Seyon a reusit sa-si creeze o strategie cu care reusea sa-i opreasca pe arabi. O infanterie care rupea randurile cavaleriei arabe, care dupa aceea erau luati in primire de o cavalerie exact ca cea araba usoara, rapida si manevrabila.

Cunoastem aceste detalii de la un istoric “inamic”, numital-Umari, arab care a documentat extrem de detaliat armata lui Amda Seyon. Cateva lucruri interesante care intr-un fel il leaga de povestea noastra. Primul ar fi cunoasterea perfecta a tacticilor arabe inaintea primelor intalniri cu ei. A doilea a folosit arbaleta, arma care-si facuse aparitia in Europa aproape in acelasi timp cu folosirea ei in Africa. Amda Seyon este primul conducator de armata care a creat regimente specializate, ce faceau parte din strategia pe care o alegea intr-o lupta pe care o prepara, avand in vedere informatiile pe care le primea de la spionii cercetasi, pentru a fi informat de capabilitatile militare ale adversarului.

In anul 1320, Sultanul Mameluk al Egiptului An-Nasir ibn Qalaun, incepe sa-i persecute pe crestinii copti, daramandu-le bisericile si obligandu-i sa treaca la islam sau sa plateasca taxe exorbitante ca dahimi(tolerati); Amda Seyon, vazand-se protector al crestinismului, trimite o solie prin care il ameninta pe sultan. Sultanul hoataraste sa-i execute solii. Amda Seyon cucereste tot sudul Egiptului si nimiceste trei armate ale sultanului. Avand in vedere politica sultanului de islamizare fortata, se foloseste de aceeasi metoda, crestinand prin sabie teritoriile cucerite. Face fata multor rascoale si devine cel mai mare razboinic al Africii din toate timpurile.

Rege crestin, razboinic de seama si intelectual, uitat sau poate nestiut niciodata de europeni, a fost omul care a oprit raspandirea Islamului in Africa. Africa nu a cunoscut de atunci si pana in zilele noastre o figura mai mareata ca a lui.

Chivotul Legii

Chivotul Legii era un scrin sacru confectionat cu scopul de a se pastra in el cele zece Porunci, Lege care era o reprezentare a lui Dumnezeu. “Apoi Beţaleel a facut Chivotul din lemn de salcam, lumgimea lui era de 2 coti si jumatate, latimea de un cot si jumatate si inaltimea de un cot si jumatate. L-a poleit cu aur curat pe dinauntru sip e dinafara, si i-a facut un chenar de jur imprejjur. A turnat peste el 4 verigi de aur, pe care le-a pus la cele 4 colturi ale lui: 2 verigi de o parte si 2 verigio de cealalta parte. A facut niste drugi de lemn si i-a poleit in aur. A facut si capacul ispasirii din aur curat; lungimea lui erade 2 coti si jumatate, si latimea de un cot si jumatate. A facut 2 heruvimi (sing. heruv) de aur batut la cele 2 capete ale capacului ispasirii, un heruvin la un capat si un heruvim la celalalt capat, heruvimiii i-a facut pe capacul ispasirii la cele 2 capete ale lui. Heruvimii erau cu aripile intinse deasupra, acoperind capacul ispasirii cu aripile lor, si uitandu-se unul la altul. Heruvinii stateau cu fata intoarsa spre capacul ispasirii” (Exod 37.1).

Din cauza preotilor pacatosi, Eli, Hofni si Fineas, Dumnezeu a ingaduit ca Sfantul Chivot al Legii sa fie luat de dusmanii filisteni. Motivul acestei ingaduinte a fost sa-I arate lui Israel cat de zadarniceste era sa creada in Chivot in timp ce profana poruncile sale. Filistenii nu au permis sa-l deschida. Filistenii l-au detinut timp de 7 luni, timp in care Chivotul Sfant le-a nimicit zeul pagan( pe Dagon). L-au carat cu groaza din loc in loc, fiind urmati de nimicirea de la Dumnezeu. Intrebandu-si preotii si ghicitorii ce sa faca, au fost sfatuiti sa trimita Chivotul poporului caruia ii apartinea. Ingerii lui Dumnezeu au condus Chivotul pus intr-un car tras de 2 vaci inapoi la Israel. Dumnezeu si-a invatat poporul ca in timp ce Chivotul era groaza si moarte pentru acei ce nu-i ascultau poruncile, era o tarie si o binecuvantare pentru cei ce I Le ascultau. “David a pornit si a suit Chivotul din casa lui Obec-Edom in cetatea lui David, in mijlocul veseliei”… Dupa ce a terminat construirea templului, Solomon i-a adunat pe batranii lui Israel si pe oamenii cu cea mai mare influenta sa aduca Chivotul din cetatea lui David. Au adus Chivotul, cortul intalnirii si toate uneltele sfinte care erau in cort. Dar din cauza incalcarii poruncilor si a faptelor rele, Dumnezeu a ingaduit ca Israel sa mearga in robie si templul sa fie distrus. Inainte de distrugerea templului, Dumnezeu a facut cunoscuta soarta acestuia catorva dintre slujitorii Sai credinciosi. Chiar inainte de distrugerea templului, acestia au luat Chivotul ce continea tablele de piatra scrise de Dumnezeu si cu mare jale si intristare l-au ascuns intr-o pestera. A fost retras de la poporul lui Israel, din cauza pacatelor sale. Iar acest Chivot sacru este inca si astazi tainuit. Nu a fost niciodata deranjat de cand a fost ascuns.

Din scrierile extrabiblice

Prezenta Divinitatii (Sheckhina – Şehina) salasluia asupra Chivotului Legii. Preotii care slujeau inaintea lui erau consacrati cu “sfintenia acestei slujbe sfinte”. Ei purtau un pieptar cu o tesatura de pietre scumpe din diferite materiale, la fel cu acelea care alcatuiesc cele 12 temelii ale cetatii lui Dumnezeu. Cand erau aduse probleme dificile inaintea judecatorilor, ei le trimiteau la preoti si acestia il intrebau pe Dumnezeu, care le raspundea. Daca el era de accord si avea sa le dea succes, un nimb de lumina stralucea in mod deosebit pe piatra scumpa din dreapta. Daca el dezaproba, un abur sau un nor se aseza pe piatra din stanga. Cand marele preot intra in sfanta sfintelor, o data pe an, si slujea inaintea Chivotului, Dumnezeu ii raspunea prin voce, lasa ca razele de lumina sacre sa straluceasca pe heruvimul din dreapta, ca semn de aprobare sau favoare. Un nor se aseza peste heruvimul din stanga daca cererile erau refuzate. Trebuie de mentionat ca aceasta interpretare nu este acceptata de iudaismul rabinic (in majoritatea lui) si este o interpretare kabalistica.

Vizitaţi portalul romclub.wordpress.com

Dintre articolele reproduse:

Dennis Prager Why some scientists embrace the Multiverse?

Xavier Larma Putin throws down Obama.

Theophyle Capitalismul un drum în 10 etape (primele cinci episoade)

Ioan Stanomir Junimismul astăzi.

Andrei Plesu Europa vs Europa; Dreptul de a avea drepturi; Două feluri de prostie, Parastasul la Români.

Valentin Naumescu E vremea protestelor în Europa;Spre o schimbare esenţială a puterii în Europa: declinul integrării şi introducerea naţionalismului; În apărarea relaţiei transatlantice: I am an American

Cristian Câmpeanu Hai, nu faceţi toţi frumos? Viitoru-I luminos!

Dragoş Ghiţulete Interview cu Mircea Cărtărescu.

Vladimir Tismăneanu Utopia coministă: răul istoric si problema moralităţii; Înapoi la Lenin?; Omagiu Golăniei: Raportul Final şi Mineriada din 13-15 Iunie 1990; Din lac în puţ: Victor Ponta între Che Guevara şi Adrian Năstase.