Capitolul XVI religiile din china antică

Un procedeu special se numeşte „respiraţie embrionară" (tai xi); e vorba de un „suflu" interior, în circuit închis, similar aceluia al unui făt în uterul matern87. „Revenind la temelie, revenind la origine, bătrâneţea este alungată, omul se reîntoarce la starea de făt."88 „Respiraţia embrionară" nu este, precumprănăyăma yogină (cf. § 143) un stadiu preliminar al meditaţiei. Totuşi, această practică face cu putinţă o anumită experienţă extatică. După Tai Bing-qing (secolul al III-lea d.Hr.), se poate ajunge, printr-o vedere interioară, să zăreşti zeii care sălăşluiesc în cele cinci organe. Ei sunt, de altfel, aceiaşi cu zeii care locuiesc macrocosmosul. Prin meditaţie adeptul poate intra în comunicare cu ei şi îi face să-1 viziteze şi să-i fortifice trupul89.

O altă metodă de obţinere a longevităţii comportă o tehnică sexuală care este în acelaşi timp un ritual şi un mijloc de meditaţie. Practicile zise ale „camerei de culcare" (fang shong) sunt de o mare vechime; ţelul lor era de a augmenta vitalitatea şi de a asigura viaţă lungă şi procrearea copiilor de sex bărbătesc. Dar tehnica daoistă, „calea vm", a nemuritorului Yang Zheng (secolul I d. Hr.) constă în „a întoarce sămânţa, pentru a repara creierul", în fond, este vorba de acelaşi ideal de ataraxic, specific daoist: a evita împrăştierea energiei vitale. Adeptul trebuie sa înfăptuiască actul sexual fără emisie seminală. Abţinerea face cu putinţă circulaţia în interiorul corpului a seminţei amestecate cu „respiraţia"; mai bine spus, urcarea sa din Câmpul de Cinabru inferior până la Câmpul din cap, pentru a revitaliza creierul, în mod normal, amândoi partenerii profită prin acest rit. Un text din secolul al V-lea d. Hr. precizează că prin „meditaţie desăvârşită.., bărbaţii şi femeile vor putea practica metoda Vieţii Eterne". Prin meditaţie, cei

84 Reamintim că cinabrul (sulfura de mercur) constituia elementul de bază pentru prepararea „elixirului vieţii veşnice".

85 Cf. H. Maspero, Le Taol'sme, pp. 98 sq.

86 H. Maspero, „Leş procedes de «nourrir le principe vital» dans la religion taoi'ste ancienne", pp. 203 sq.; id., Le taoisme, pp. 107 sq.

87 Cf. H. Maspero, „Leş procede's...", pp. 198 sq.; M. Eliade, Le Yoga, pp. 71 sq. Adăugăm că respiraţia „profundă şi tăcută" a extazului se aseamănă cu respiraţia animalelor în perioada hibernării, şi se ştie că spontaneitatea şi plenitudinea vieţii animale constituia, pentru chinezi, modelul, prin excelenţă, în perfectă armonie cu Cosmosul.

88 Introducere la tratatul Formules orales de la respiration embryonnaire, traducere de H. Maspero, „Leş procedes", p. 198.

89 In legătură cu panteonul daoist existent în corpul uman, vezi H. Maspero, Le Taol'sme, pp. 116 sq., 137 sq., cf. M. Strickmann, „The Longest Taoist Scripture", p. 341.

259

Religiile din China antică

doi parteneri trebuie „să piardă conştiinţa trupului lor şi a lumii exterioare"; apoi, după ce au rostit rugăciuni, bărbatul trebuie să-şi concentreze gândirea în rinichi, iar femeia în inimă. „Este metoda de a nu muri."90

Nemuritorul Rong Cheng-gong cunoştea în mod desăvârşit metoda de „a repara şi a conduce". „El îşi trăgea esenţa din Femela întunecoasă (cf., mai sus, n. 67); principiul său era că Spiritele vitale care locuiesc în Vale nu mor, căci, prin ele, se întreţine viaţa şi se hrăneşte respiraţia. Părul lui, care albise, a redevenit negru, dinţii, care-i căzuseră, i-au crescut iarăşi. Practicile lui erau identice cu cele ale lui Lao Zi. Se mai spune că el a fost maestrul lui Lao Zi."91 Unii adepţi aplică o metodă care a fost socotită drept „vampirism" (M. Kaltenmark) şi care a fost condamnată ca neortodoxă. Practica constă în a absorbi energia vitală a femeilor cu care adeptul se împreuna: „această energie, provenind de la înseşi sursele vieţii, procura o longevitate considerabilă"92.

Unul din obiectivele principale ale tehnicii sexuale daoiste este acela de a uni sămânţa cu respiraţia în Câmpul de Cinabru inferior şi de a forma acolo, dedesubtul ombilicului, „embrionul misterios" al noului trup nemuritor. Hrănit numai cu „respiraţia", acest embrion se dezvoltă într-un „corp pur", care, la moartea, aparentă, a adeptului, se desprinde de cadavru şi se duce lângă ceilalţi Nemuritori. Pentru a „reface creierul", adeptul trebuie să absoarbă o mare cantitate de yin; de aceea el îşi schimba cât mai des partenera. Această practică a dat naştere mai târziu la „împreunarea respiraţiilor" colectivă, ceremonie atât de criticată, mai ales de către buddhişti. Dar o asemenea „orgie" era riguros rituală; în fond, ea vine din ceremoniile agrare ale proto-istoriei(cf. § 130).

Se poate decela, în practicile sexuale daoiste, o anumită influenţă indiană, în special aceea a tantrismului de „mâna stângă", care elaborase o metodă yogină de a obţine oprirea atât a respiraţiei, cât şi a emisiunii seminale93. Ca şi în tantrism, terminologia sexuală daoistă se referă atât la operaţii mentale, cât şi la experienţe mistice, deopotrivă.

134. Daoiştii şi alchimia

Anumite rituri şi mitologii ale metalurgiştilor, ale topitorilor de metal şi ale fierarilor au fost reluate şi reinterpretate de către alchimişti. Concepţii arhaice privind creşterea minereurilor în „sânul" Pământului, transformarea naturală a metalelor în aur, valoarea mistică a aurului, precum şi complexul „fierari — confrerii iniţiatice — secrete ale profesiunii" se regăsesc în învăţătura alchimiştilor.

Specialiştii nu sunt de acord cu privire la originile alchimiei chineze; datele apariţiei primelor texte care menţionează operaţii alchimice sunt încă controversate, în China, ca şi în altă parte, alchimia se defineşte printr-o credinţă dublă: l) în transmutarea metalelor în aur şi 2) în valoarea „soteriologică" a operaţiilor săvârşite pentru obţinerea acestui rezultat. Referiri precise la aceste două credinţe sunt atestate în China începând din secolul al IV-lea î.Hr. Savanţii sunt de acord în a-1 considera pe Zu Yan, un contemporan al lui Mencius, drept „întemeietorul" alchimiei94.

90Cf. H. Maspero. „Leş procedes...", pp. 386-387.

91 Max Kaltenmark, Le Lie-sien tchouan, pp. 55-56.

92 M. Kaltenmark, op. cit., p. 57.

93 Vezi Le Yoga, pp. 253 sq.; cf. partea a IlI-a lucrării de faţă (cap. XXXII).

94 A se vedea H. Dubs, „Beginnings of Alchemy", p. 77; cf. Joseph Needham, Science and Civilization in China, voi. V: 2, p. 12.

De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului

260

în secolul al II-lea î,Hr., relaţia între dobândirea aurului alchimic şi obţinerea longevităţii-imor-talitate este clar recunoscută de Li u An şi de către alţi autori95.

Alchimia chineză se constituie ca disciplină autonoma, folosind: l) principiile cosmologice tradiţionale; 2) miturile în legătură cu elixirul nemuririi şi Sfinţii Nemuritori; 3) tehnicile urmărind, deopotrivă, prelungirea vieţii, fericirea şi spontaneitatea spirituală. Aceste trei elemente — principii, mituri şi tehnici — aparţineau moştenirii culturale a protoistoriei şi ar fi o eroare să credem că data primelor documente care le atesta ne dă şi vârsta lor. Este evidentă legătura dintre „prepararea aurului", dobândirea „drogului imortalităţii" şi „evocarea" Nemuritorilor: Luan Dai se înfăţişează înaintea împăratului Wu si îl asigură că poate înfăptui aceste trei miracole, dar nu reuşeşte decât să-i „materializeze" pe Nemuritori96. Magicianul Li Shao-jun îi recomandă împăratului Wu din dinastia Han: „Adu sacrificii cuptorului (iao) şi vei putea face să apară făpturi (supranaturale); când vei fi putut face să apară fiinţe (supranaturale), praful de cinabru va putea fi transmutat în aur galben; când aurul galben va fi produs, vei putea face din el vase pentru mâncat şi băut şi vei avea o viaţa îndelungată. Când durata vieţii tale va fi prelungită, vei putea să-i vezi pe fericiţii (xian) din Insulele Peng lai, care se află în mijlocul mării. Când îi vei fi văzut, şi când vei fi săvârşit jertfei e/on^ şi shan, atunci nu vei mai muri"97. Căutarea elixirului era, deci, legată de căutarea insulelor îndepărtate şi misterioase în care locuiau „Nemuritorii": a întâlni „Nemuritorii" însemna a depăşi condiţia umană şi a participa la o existenţă atemporală şi beatifică98.

Căutarea aurului implica, totodată, o căutare de natură spirituală. Aurul avea un caracter imaterial: el se găsea în „Centrul Pământului" şi era în raporturi misterioase cu que (realgarul sau sulfura), mercurul galben şi Viaţa Viitoare („Izvoarele Galbene"). Astfel ni-I prezintă un text din -122, Huai-nan-zi, în care aflăm atestată şi credinţa într-o metamorfoză precipitată a metalelor99. Alchimistul nu face, deci, decât să accelereze maturizarea metalelor. Ca şi omologul său occidental, alchimistul chinez contribuie la opera Naturii, precipitând Timpul. Prin participarea lor la principiul yang, aurul şi jadul păzesc cadavrele de descompunere. Din

acelaşi motiv, vasele făcute din aur alchimic pot prelungi la infinit viaţa100. După o tradiţie păstrată în Lie xian quan ihuan („biografiile complete ale Nemuritorilor"), alchimistul Wei Bo-yang reuşise să pregătească „pilulele nemuririi": înghiţind, împreună cu unul dintre discipoli şi cu câinele său, câteva din aceste pilule, au părăsit cu toţii, în carne şi oase. Pământul, şi au plecat să se întâlnească cu ceilalţi Nemuritori101.

Omologarea tradiţională dintre microcosmos şi rnacrocosmos raporta cele cinci elemente cosmologice (apă, foc, lemn, aer, pământ) la organele corpului omenesc: mima cu esenţa focului, ficatul cu esenţa lemnului, rinichii cu esenţa apei, stomacul cu esenţa pământului, Microcosmosul care este corpul omenesc este şi el la rându-i interpretat în termeni alchimici: „focul inimii

95 J. Needham, op. eh., p. 13.

96 Edouard Chavannes, Leş memoires historiques de Sse-ma-Ts'ien, III, p. 479.

97 Ibid., III, p. 465.

98 Căutarea Nemuritorilor locuind în insule depărtate i-a preocupat pe împăraţii dinastiei Qin (219 î.Hr.; Sima Qian, Memoires, pp. 141, 152; III, p. 437) şi împăratul Wu din dinastia Han (în 110 î.Hr.; ibid., III, p. 499; H. Dubs, op. cit., p. 66).

99 Fragment tradus de Dubs, pp. 71-72. E posibil ca acest text să provină din şcoala lui Zu Yan (dacă nu chiar din mâna Maestrului însuşi), contemporan cu Mencius, secolul al IV-lea (ibid., p. 74). Credinţa în metamorfoza naturală a metalelor e destul de străveche în China; vezi, mai ales, Joseph Needham, Science et civilizaiion, III, pp. 636 sq.

100 Ve/i textele citate în M. Eliade, Forgerons et alchimistes (ediţia a 2-a, 1977), pp. 96 sq.

101 Lionel Giles, Chinese immortals, pp. 67 sq. „Nemurirea corporală" era, de obicei, dobândită prin absorbţia elixirurilor preparate în laborator; Cf. J. Needham, op. cit., V, 2, pp. 93 sq.

261

Religiile din China amică

este roşu ca cinabrul, şi apa rinichilor neagră ca plumbul" etc.102 Prin urmare, omul posedă, în trupul său propriu, toate elementele care constituie Cosmosul şi toate forţele vitale care asigură înnoirea sa periodică. E vorba doar de întărirea anumitor esenţe. De aici importanţa cmabralui, importanţă care se datorează mai puţin culorii lui roşii (culoarea sângelui, principiul vieţii), cât faptului că, pus la foc, cinabru] produce mercur. El tăinuieşte deci misterul regenerării prin moarte (căci combustia simbolizează moartea). Rezultă de aici că cinabrul poate asigura regenerarea perpetuă a corpului omenesc şi, în cele din urmă, poate procura nemurire. Marele alchimist Guo Hong (283-343 d.Hr.) scrie că zece pilule dintr-un amestec de cinabru şi miere luate timp de un an fac să redevină negru părul albit şi să crească din nou dinţii căzuţi, iar dacă se continuă tratamentul peste durata acestui an, se dobândeşte nemurirea103.

Dar cinabrul poate fi creat şi în interiorul corpului omenesc mai ales prin distilarea spermei în „Câmpurile de Cinabru" (cf. p. 259). Un alt nume al acestor Câmpuri de Cinabru, regiunea tainică a creierului având o „cameră asemănătoare unei peşteri", este Kun Iun. Or, Kun Iun este un munte fabulos din Marea de Vest, sălaşul Nemuritorilor. „Spre a ajunge acolo prin meditaţie mistică, se intră într-o stare «haotică» (hun), asemănătoare stării primordiale,

paradisiace, «inconştiente», a lumii increate."104

Să reţinem aceste două elemente: 1) omologarea Muntelui mitic Kun Iun cu regiunile secrete din creier şi stomac; 2) rolul acordat stării „haotice", care, realizată prin meditaţie, permite pătrunderea în Câmpurile de Cinabru şi face astfel posibilă prepararea alchimică a embrionului in.'.ortalitaţii. Muntele din Marea Occidentală, lăcaşul Nemuritorilor, este o imagine tradiţională şi străveche a „Lumii în mic", a unui Univers în miniatură. Muntele Kun Iun are două etaje: un con în picioare peste care se află un con răsturnat105. Altfel spus, el are forma unui tâlv, precum cuptorul alchimic şi regiunea secretă a creierului. Cât priveşte starea „haotică" realizată prin meditaţie şi indispensabilă operaţiei alchimice, ea este comparabilă acelei materia

prima, massa confusa a alchimiei occidentale106. Materia prima nu trebuie înţeleasă doar ca o structură primordială a substanţei, ci ca o experienţă lăuntrică a alchimistului, totodată. Reducerea materiei la condiţia sa primară de nediferenţiere absolută corespunde, pe planul experienţei interioare, regresiunii la stadiul prenatal, embrionar. Or, am văzut, tema întineririi şi longevităţii printr-un regressus aci uterum constituie unul din primele obiective ale daoismului. Metoda cea mai folosită este „respiraţia embrionară" (taixi), dar alchimistul obţine şi el această reîntoarcere la stadiul de embrion prin fuziunea elementelor din cuptorul său alchimic107.

începând dintr-o anumită perioadă, alchimia externă (wai dan) este considerată „exoterică" şi e contrapusă alchimiei interne, de tip yogin (nei dan), declarată, numai ea, „ezoterică". Nei dan devine ezoterică pentru că elixirul este preparat în corpul alchimistului prin metode de „fiziologie subtilă" şi fără ajutorul substanţelor vegetale sau minerale. Metalele „pure" (sau

102 Text citat în Forgerons et alchimistes, p. 99.

103 James R. Ware, The Nei P'ien ofKo Hung. pp. 74 sq. Cinabrul ca medicament de longevitate este menţionat încă din secolul I î.Hr. în culegerea biografiilor legendare ale Nemuritorilor dao'isii,Lte-xien-tcfwiian. După ce ingerase cinabru timp de mai mulţi ani, cutare Maestru „redevenise asemănător unui adolescent", un altul „era în stare să zboare" etc.; cf. Max Kaltenmark, Le Lie-xien tchouan, pp. 146-147, 271 etc.

104 Rolf Stein, „Jardins en miniature d'Extreme-Orient", p. 54. Vezi, de asemenea, La pensee chinoise, pp. 357 sq.

105 Asupra protoistoriei acestui simbolism, cf. Cari Hentze, Tod, Auferstehung, Weltordnung, pp. 33 sq., 160 sq. l()t> A se vedea Forgerons et alchimistex, pp. 130 sq. şi partea a IlI-a a lucrării de faţă.

107 Cf. textul citat în Forgerons et alchimistex, p. 102. Această „întoarcere la matrice" nu e decât dezvoltarea unei concepţii mai vechi si mai răspândite, atestată încă din niveluri arhaice ale culturii: vindecarea printr-o întoarcere simbolică înspre originile Lumii, adică prin reactualizarea cosmogonici. Vezi Aspects du mythe, pp. 37 sq. [trad. românească, pp. 28 sq. — nota trad.j. Daoiştii si alchimiştii chinezi au reluat şi desăvârşit această metodă tradiţională; în loc sa o rezerve vindecării diverselor maladii, ei au aplicat-o, întâi de toate, vindecării omului de uzura Timpului, adică de bătrâneţe şi moarte.

De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului

262

„sufletele" lor) sunt identificate diverselor părţi ale corpului, şi procesele alchimice, în loc de a fi efectuate în laborator, se desfăşoară în corpul şi în conştiinţa adeptului. Trupul devine „creuzetul" în care mercurul „pur" şi plumbul „pur", precum şi semen virile şi respiraţia circulă şi fuzionează.

Prin combinarea lor, forţele yang şi yin nasc „embrionul misterios" („elixirul vieţii", „Floarea Galbenă"), fiinţa nemuritoare care va sfârşi prin a evada din trup prin occiput şi va urca la Cer (cf. p. 257). Nei dan poate fi considerată o tehnică analoagă „respiraţiei embrionare", cu deosebirea că procesele ei sunt descrise în termeni de alchimie esoterică. Respiraţia este omologată actului sexual şi operei alchimice — iar femeia este asimilată creuzetului108.

Multe din ideile şi practicile pe care le-am prezentat în ultimele două secţiuni sunt atestate în texte pornind din perioadele Qin şi Han (-221-220 d.Hr.); ceea ce nu implică în mod necesar că ele erau necunoscute mai înainte. Ni s-a părut potrivit să le discutăm de pe acum, căci tehnicile de longevitate şi, într-o anumită măsură, alchimia, fac parte integrantă din daoismul arhaic. Dar trebuie adăugat că, începând cu epoca Han, Lao Zi era deja divinizat şi că daoismul, organizat ca instituţie religioasă independentă, îşi asumase o misiune mesianică şi inspira mişcări revoluţionare. Aceste dezvoltări, mai mult sau mai puţin neaşteptate, ne vor reţine mai târziu (cf. cap. XLI din al IV-lea volum). Pentru moment, e de ajuns să reamintim că încă într-un text din -165, Lao Zi era considerat drept o emanaţie a Haosului primordial şi era asimilat

lui Pan Ku, Antropomorful Cosmic (§ 129)109.

Cât priveşte „religia daoistă" (Dao jiao), ea a fost întemeiată către sfârşitul secolului al II-lea d.Hr., de Zhang Dao-ling; după ce a obţinut elixirul imortalităţii, Zhang s-a înălţat la Cer şi a primit numele de „Maestrul Celest" (Tian shi). El a instaurat în provincia Sichuan o „daocraţie", în care puterea temporală şi cea spirituală se contopeau. Succesul sectei se datorează în mare măsură talentului de vindecător al conducătorului ei. După cum vom avea prilejul să vedem (cf. cap. XLI), e vorba, mai ales, de o taumaturgie psihosomatică, susţinută prin mese luate în comun, comportând împărtăşirea virtuţilor lui Dao. Ceremonia orgiastică din fiecare lună, „contopirea suflurilor", urmărea acelaşi obiectiv (cf. p. 255). Or, o speranţă similară de regenerare prin Dao caracterizează o altă mişcare daoistă, secta „Marea Pace" (Tai ping). încă în secolul I d.Hr., întemeietorul mişcării a prezentat împăratului un tratat cu tendinţă eshatologică. Cartea, dictată de spirite, revela mijloacele susceptibile să regenereze dinastia Han. Acest reformator inspirat a fost condamnat la moarte, dar mesianismul său a continuat să-i obsedeze pe adepţi, în 184, conducătorul sectei, Shang Jue, a proclamat iminenţa unei renovatio şi a anunţat că „Cerul Albastru" trebuie să fie înlocuit de „Cerul Galben" (din această cauză, fidelii purtau turbane galbene). Revolta pe care Shang Jue a declanşat-o nu a reuşit să răstoarne dinastia.

în cele din urmă, revolta a fost înăbuşită de către trupele imperiale, dar febra mesianică s-a prelungit de-a lungul întregului Ev Mediu. Ultimul conducător al „Turbanelor Galbene" a fost executat în 1112.

108 Cf. R. H. van Gulik, Erotic color prlnts, pp. 115 sq.

109 „Lao Zi şi-a metamorfo/at corpul. Ochiul său stâng a devenit luna; capul său muntele Kun Iun, barba sa planetele şi priveliştile; oasele sale au devenit dragorii; carnea sa, patrupedele; maţele saJe, şerpii; pântecele său, marea etc." (text tradus de H. Maspero, Le Taaîsme, p. 108).

Capitolul XVII

BRAHMANISM ŞI HINDUISM: PRIMELE FILOSOFII SI TEHNICI ALE SALVĂRII

135. „Totul e suferinţă..."

Expansiunea brahmanismului şi, câteva secole mai târziu, a hinduismului urma îndeaproape arianizarea subcontinentului. Brahmanii au sosit, probabil, în Ceylan încă din secolul al Vl-lea î.Hr. între secolele al II-lea î.Hr. şi al Vl-lea d.Hr., hinduismul a pătruns în Indochina, Sumatra, lava şi Băii. Cu siguranţă că, introducându-se în sud-estul Asiei, hinduismul a trebuit să integreze numeroase elemente locale1. Dar simbioza, asimilarea şi sincretismul au jucat, de asemenea, un rol în convertirea Indiei Centrale şi Meridionale. Brahmanii, prin pelerinajele şi călătoriile lor în ţări îndepărtate, au contribuit puternic la unificarea religioasă si culturală a subcontinentului. La începutul erei creştine, aceşti „misionari" reuşiseră să impună populaţiilor ariene şi nonariene locale sistemul cultual şi viziunea despre lume specifice Vedelor şi Brahmanelor. Dar ei au dat dovadă, totodată, de toleranţă şi oportunism, asimilând un mare număr de elemente populare, marginale şi autohtone2. Graţie omologărilor efectuate la diverse niveluri (mitologie, ritual, teologie etc.), complexele nonbrahmanice au fost reduse, ca să zicem aşa, la un numitor comun şi, în cele din urma, absorbite de către ortodoxie. Asimilarea divinităţilor autohtone şi „populare" de către hinduism rămâne un fenomen mereu actual3.

Trecerea de la brahmanism la hinduism este imperceptibilă. Aşa cum am arătat, anumite elemente specific „hinduiste" erau prezente încă în sânul societăţii vedice (§ 64). Dar deoarece ele nu interesau pe autorii imnurilor şi ai Brahmanelor, aceste elemente, mai mult sau mai puţin „populare", nu au fost consemnate în texte. Pe de altă parte, procesul, atestat încă în epoca vedică, în special devalorizarea unor mari zei şi înlocuirea lor de către alte figuri (§ 66) s-a prelungit până în Evul Mediu. Indra îşi păstrează încă popularitatea în Epopee, dar el nu mai este luptătorul şi conducătorul trufaş de altădată al zeilor: dharma este mai puternică decât el, şi texte târzii îl consemnează ca fiind laş4. Dimpotrivă, Visnu şi Siva dobândesc o poziţie excepţională şi divinităţile feminine îşi încep spectaculoasa lor carieră.

Arianizarea şi hinduizarea subcontinentului s-au săvârşit în timpul crizelor în profunzime, despre care ne stau mărturie asceţii şi contemplativii epocii Upanişadelor, şi, mai ales, propovăduirea lui Gautama Buddha. într-adevăr, pentru elitele religioase, orizontul spiritual era radical modificat faţă de Upanisade. „Totul este durere, totul este efemer!" proclamase Buddha. Este leit-motivul oricărei gândiri religioase postupanisadice. Doctrinele şi speculaţiile, precum şi metodele de meditaţie şi tehnicile soteriologice îşi găsesc motivaţia în această suferinţă universală; căci ele nu au valoare decât în măsura în care îl eliberează pe om de „durere".

1 Cf. J. Gonda, Rel. de l'Inde, I, pp. 268 sq. (cu bibliografia). * Ibid., p. 263.

•* M, Eliade, Le Yoga, pp. 377 sq.

4 Vezi referinţele la J. Gonda, pp. 271, 275. Yama, Stăpânul împărăţiei morţilor, capătă un anumit relief; în plus, el este asimilat lui Kala, Timpul (ibid., p. 273).

De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului

264

Experienţa umană, de orice natură ar fi, naşte suferinţă. Sau, cum spune un autor târziu: „Trupul este durere, pentru că el este sediul durerii; simţurile, obiectele (simţurilor), percepţiile sunt suferinţă, pentru că duc la suferinţă; plăcerea însăşi este suferinţă, pentru că este urmată de suferinţă"5. Isvara Krsna, autorul celui mai vechi tratat Sămkhya, afirmă că la temelia acestei filosofii stă dorinţa omului de a scăpa de tortura întreitei suferinţe: mizeria celestă (pricinuită de zei), cea terestră (cauzată de natură) şi cea interioară sau organică6.

Totuşi descoperirea acestei dureri universale nu duce la pesimism. Nici o filosofic, nici un mesaj religios indian nu eşuează în disperare. Revelarea „durerii" ca lege a existenţei poate, dimpotrivă, fi considerată drept condiţia sine qua non a eliberării; această suferinţă universală are deci, în sine, o valoare pozitivă, stimulatoare. Ea reaminteşte fără încetare înţeleptului sau ascetului că există un singur mijloc de a găsi libertatea şi beatitudinea Retragerea din lume^ detaşarea de bunuri şi de ambiţii, izolarea desăvârşită. De altfel, omul nu este singurul care suferă; durerea este o necesitate cosmică. Simplul fapt de a exista în timp, de a avea o durată temporală, implică durerea. Spre deosebire de zei şi de animale, omul are posibilitatea de a-şi depăşi efectiv condiţia. Certitudinea că există un mijloc de a obţine eliberarea — certitudine comună tuturor filosofiilor şi doctrinelor mistice indiene — nu poate să ducă la disperare ori pesimism. Suferinţa este, e adevărat, universală; dar, dacă omul ştie cum să o abordeze pentru a se dezrobi, ea nu este definitivă.

136. Metode vizând „trezirea" supremă