Cartea Domnului

Soarele spiritual, II/126 (19-20)

Domnul: „Eu răspândesc viaţa până la nivelul celor mai mărunte particule născute din Mine, în întreaga infinitate a spaţiului guvernat de Fiinţa Mea omniprezentă, pentru ca să primesc înapoi, din fiecare din aceste mici particule ale vieţii, o viaţă mai intensă şi mai rafinată. Nu există viaţă în afara Mea. De aceea, Eu sunt de-a pururi unica sursă energetică a vieţii!”

Casa Domnului, I/185 (19-22)

În ceea ce priveşte întrebarea pusă de Ghemela, celesta, pura şi umila fiică a patriarhului Zuriel, Abedam-Iehova a răspuns astfel, învăţând-o pe ea şi pe copiii acelui ţinut ‘Ce este viaţa’: „Ar fi imposibil ca voi să înţelegeţi plenar ce este viaţa întru Mine, căci nici chiar cel mai înalt şi cel mai înţelept heruvim nu ar putea înţelege vreodată felul în care Sunt Eu, singura viaţă plenar autentică, eternă şi infinită. Pot să vă spun însă că viaţa din voi este suflul Meu în fiinţa voastră, sau imaginea Mea vie în fiecare fiinţă umană. Eu sunt prezent în puritatea conştiinţei formei celei mai perfecte de viaţă, şi fiecare creatură conţine în ea o asemenea scânteie de conştiinţă perfectă, care este viaţa Mea, şi care îi dă la rândul ei viaţă. Funcţia vieţii este de a se multiplica la infinit şi de a creşte sub influenţa Mea neîncetată. Cu cât forma de viaţă devine mai matură, cu atât mai perfectă devine imaginea ei. Ea începe să devină conştientă de sine atunci când la scânteia de viaţă se adaugă o scânteie a iubirii şi o scânteie a luminii compasiunii. În acest fel, forma respectivă de viaţă ajunge să se recunoască pe sine, devenind liberă şi conştientă de propriul ei sine. Ea nu devine însă în totalitate liberă, un copil al iubirii şi al vieţii eterne, decât atunci când această formă de viaţă conştientă de sine devine conştientă şi de originea ei primordială, eternă, sacră, în faţa căreia se închină cu recunoştinţă şi iubire, slăvind-o şi recunoscându-i în permanenţă voinţa supremă”.

Marea Evanghelie a lui Ioan, VII/147 (9)

Egipteanul iluminat: „Dacă fiinţa umană ar fi insignifiantă, Dumnezeu nu ar fi creat-o într-o manieră atât de minunată şi plină de artă, astfel încât ea să se potrivească perfect cu corpul ei fizic, cea mai desăvârşită capodoperă din întreaga creaţie materială. În al doilea rând, Dumnezeu nu i-ar fi dăruit un suflet, care poate deveni identic cu Creatorul Însuşi, dacă doreşte cu adevărat acest lucru. În al treilea rând, Dumnezeu nu s-ar fi adresat personal de atâtea ori fiinţelor umane, instruindu-le care este voinţa Lui şi intenţiile Sale în ceea ce priveşte fiinţele umane, arătându-le ce reprezintă şi ce pot realiza ele dacă acţionează într-un anume fel”.

Marea Evanghelie a lui Ioan, VIII/140 (5)

Îngerul Rafael: „Tot ceea ce se petrece pe pământ, la fel ca şi pe toate celelalte stele, se petrece numai de dragul fiinţelor umane ideale, căci numai ele reprezintă unicul scop şi singura raţiune a întregii creaţii din spaţiul infinit”.

Marea Evanghelie a lui Ioan, I/165 (7, 8)

Domnul îi explică vameşului inteligent Kisjonah: „O mare parte din nenumăratele spirite primordiale – aşa cum le înţelegeţi voi – au abuzat de libertatea de voinţă care le-a fost acordată, şi astfel s-au scufundat în materie, conform legii. Din aceste spirite sunt alcătuite pământul, soarele şi celelalte lumi. Dintre ele s-au născut fiinţele umane de pe acest pământ, dar şi cele de pe celelalte lumi, potrivit legii imuabile a naturii. Ele trec prin binecunoscuta manieră a procreării şi a naşterii, după care trebuie antrenate – prin educaţie şi învăţătură – să devină fiinţe umane. După ce îşi părăsesc trupurile fizice, ele trebuie să fie învăţate să devină spirite pure şi complet libere”.

Casa Domnului, III/110 (7ff)

„Domnul le-a dat fiinţelor umane slăbiciuni pentru a le da posibilitatea să se auto-testeze singure. Întreaga noastră libertate spirituală depinde de aceste slăbiciuni ale noastre. Noi nu putem deveni în totalitate liberi întru spirit decât prin recunoaşterea şi învingerea acestor slăbiciuni.

Aceste slăbiciuni nu sunt altceva decât acea parte intenţionat incompletă a fiinţei noastre primite de la Domnul, pe care trebuie să o completăm singuri (cu ajutor divin şi prin graţia lui Dumnezeu), pentru a confirma astfel în fiinţa noastră asemănarea spiritului cu chipul lui Dumnezeu, creându-ne astfel o viaţă cu adevărat liberă în eternitate.

Din păcate, noi preferăm să ne ascundem slăbiciunile înlăuntrul nostru, fără să le scoatem la lumină. În acest fel, noi ne facem singuri rău, fiind de condamnat, căci în cele din urmă ele ne vor conduce la propria noastră cădere”.

Marea Evanghelie a lui Ioan, VII/141 (3,4)

Domnul: „Dumnezeu nu este un împărat orgolios aşezat pe un tron aurit, care îşi priveşte supuşii ca pe nişte viermi demni de dispreţ, ameninţându-i pe toţi cei ce doresc să se apropie de El – fără a-i cere permisiunea – cu moartea. Dintotdeauna, Dumnezeu este Stăpânul suprem asupra tuturor formelor de viaţă, de la cele mai mari şi până la cele mai mici. Trebuie menţionat însă că între nenumăratele şi atât de feluritele creaturi, fiinţele umane sunt cele mai perfecte, apogeul iubirii şi înţelepciunii divine, fiind predestinate să devină imaginea vie a lui Dumnezeu. De ce s-ar ruşina atunci Dumnezeu de lucrarea Sa, considerându-şi creaturile cele mai perfecte nedemne să se apropie de El?”

Marea Evanghelie a lui Ioan, II/6 (3)

Domnul: „Cea mai înaltă fericire a lui Dumnezeu este o fiinţă umană care evoluează conform Ordinii Lui. Prin ea, Dumnezeu se regăseşte pe Sine”.