Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1090. Interdicţia solicitării probei calităţii de proprietar.
Depozitarul nu poate cere deponentului sau persoanei căreia trebuie să-i restituie bunul dovada faptului că este proprietar.
1.Depozitarul este obligat să restituie bunul deponentului, respectiv mandantului ( dacă depozitarea s-a făcut în numele sau de către mandatar ), sau persoanei indicate de deponent, neavînd dreptul să pretindă că deponentul să dovedească dreptul de prorpietate asupra bunului. Evident, că la cererea restituirii bunului atît proprietarul bunlui cît şi altă persoană care pretinde restituirea bunului urmează să prezinte probe respective precum că una sau altă persoană au calitatea de deponent al bunului transmis la păstrare.

2. În caz de moarte a deponentului, bunul se ca restitui moştenitoriloi acestuia.

Articolul 1091. Inadmisibilitatea transmiterii bunului spre depozitare unui terţ.
(1) Depozitarul nu are dreptul fără încuviinţarea deponentului, să transmită uni terţ spre depozitare bunul primit.

(2) În cazul transmiterii, cu permisiunea deponentului, unui terţ a bunului primit, depozitarul poartă răspundere în continuare doar pentru alegerea teţului şi a locului de depozitare.
1. Depozitarul este obligat personal să execute obligaţia de păstrare a bunului. El poate transmite unei terţe persoane bunul spre depozitare numai cu permisiunea deponentului.

Prin urmare depozitarul poate depune bunurile în mîinile altui depozitar ( subdepozitar ) dacă a fost împuternicit în acest sens, răspunzînd pentru alegerea subdepozitarului ( trebuie să ia în consideraţie calităţile personale a persoanei terţe, diliganţa pe care acesta o manifestă faţă de bunurile sale, solvabilitatea lui etc. ) şi locul de depozitre ( în dependenţă de obiectul depozitării, dacă sunt necesare careva condiţii speciale pentru păstrarea bunului etc. ). Avînd în vedere că alegerea persoanei depozitarului are o mare importanţă considerăm că dreptulde substituire nu poate fi recunoscut dacă nu s-a prevăzut în contract. În consecinţă depozitarul răspunde nu numai pentru alegerea persoanei terţe, dar şi pentru toate faptele acestuia, ca pentru ale sale proprii.

2. În cazul transmiterii bunului unui terţ cu permisiunea deponentului relaţiile contractuale între depozitarul îniţial şi deponent continuă.

Deoarece nu este vorba despre cesiunea de creanţă sau cesiunea de datorie, ci transmiterea executării obligaţiilor unor terţe persoane. Codul civil nu prevede posibilitatea de a înainta persoanei terţe de către deponent a careva pretenţii, sau cerinţe, precum şi persoana terţă deponentului. Toate relaţiile decurg între depozitar şi deponent şi invers, cu excepţia comiterii delictelor cînd fiecare răspunde de sinestătător.

Articolul 1092. Inadmisibilitatea folosirii bunului depozitat.
Dacă contractul nu prevede altfel, depozitarul nu are dreptul să folosească, fără permisiunea deponentului, bunul predat în depozit, cu excepţia cazului cînd aceasta este necesar conservării bunului.
1. Obligaţia de păstrare nu-l îndreptăţeşte pe depozitar să folosească bunul depozitat. Prezenţa acestei obligaţii este condiţionată de faptul că în rezultatulutilizării bunului are loc, devaluarea treptată a acestuia, ceea ce contravine intereselor pe care le urmăreşte deponentul prin transmiterea bunului spre păstrare.

Legiuitorul nu exclude complet posibilitatea folosiri bunului predat în depozit, dacă este prevăzut expres în contract, sau dacă este necesară conservarea bunului.

În caz de nerespectare a acestei prohibiţii depozitarul va fi expus la plata daunelor.

Nu este în drept să se folosească de bunurile transmise la depozitare dără permisiunea deponentului, nu numai depozitarul dar şi alte persoane terţe.

2. În egală măsură depozitarul nu este în drept să administreze bunul transmis spre depozitare. Administrarea bunului depozitat este privit ca modificarea condiţiilor contractuale şi ca rezultat are loc compensarea daunelor.

Excepţie este cazul cînd depozitarul este în drept să vîndă bunul, dacă este un pericol real de distrugere şi deteriorare a bunului ( art. 1093 CC).

Articolul 1093. Modificarea condiţiilor de depozitare.
(1) Depozitarul are dreptul să modifice, după caz condiţiile de depozitare numai după ce l-a înştiinţat pe deponent şi a obţinut încuviinţarea lui. De asemenea, depozitarul trebuie să-l informeze pe deponent despre confiscarea sau realizarea unor drepturi ale terţilor asupra bunului depozitat.

(2) În cazul în care modificarea condiţiilor depozitului este strict necesară pentru înlăturarea riscului de distrugere, pierdere sau deteriorare a bunului, depozitarul este în drept să modifice modul, locul şi alte condiţii de păstrare, fără a cere deponentului încuviinţarea.

(3) Apariţia unui pericol real de deteriorare sau degradare a bunului depozitat ori apariţia unor alte condiţii care ameninţă siguranţa păstrării bunului dă depozitarului dreptul să vîndă bunul la un preţ determinat de situaţia crată în cazul în care deponentul nu poate întreprinde vre-o acţiune.

(4) Dacă circumstanţele menţionate la alin. (3) au apărut anumite cauze pentru care depozitarul nu poartă răspundere, el are dreptul să reţină cheltuielile de vindere a bunului din contul preţului primit.
1. Depozitarul este obligat să respecte condiţiile de păstrare prevăzute de contract. În virtutea diferitor împrejurări poate apărea necesitatea de a modifica aceste condiţii. Deoarece aceste modificări pot atinge interesele deponentuluieste necesar de a-l anunţa prealabil pe deponent şi a primi acordul acestuia. Dacă depozitarul a modificat condiţiile contractuale fără încuviinţarea deponentului, el va suporta consecinţele negative, inclusiv scumpirea depozitului.

Depozitarul de asemenea înştiinţează deponentul dacă a fost înştiinţat pe cale legală că asupra acelui bun s-au făcut forme de urmărire ( sechestru judiciar ) sau că există opoziţie din partea unui terţ care pretinde că este proprietarul bunului. După caz aceste bunuri rămîn mai departe la păstrare depozitarului ( chiar şi peste termen ) pînă la limpezirea drepturilor creditorilor deponentului sau a terţului, în cazul sechestrului locul depozitului poate fi schimbat.

2. De la această regulă există o excepţie, atunci cînd modificarea condiţiilor depozitului este necesară pentru înlăturarea riscului de distrugere, pierdere sau deteriorare a bunului.

În asemenea cau depozitarul este în drept să modifice modul, locul, condiţiile de păstrare fără a cere deponentului încuviinţarea.

3. În caz de apariţie a unui pericol real de deteriorare sau degradare a bunului ori a unor condiţii care ameninţă siguranţa păstrării bunului, depozitarul are dreptul să vîndă bunul ( sau o parte din el ) dacă din partea deponentului este imposibilă întreprinderea a careva măsuri.

Realizarea bunurilor urmează să fie înfăptuită după preţul corespunzător situaţiei create în locul păstrării bunului.

4. În cazul în care circumstanţele de vînzare a bunului, apărut din cauze ce nu au depins de depozitar, ultimul transmite suma primită din realizare deponentului, fiindu-i rezervat dreptul de areţine cheltuielile efectuate la vînzare, din suma primită.

Articolul 1094. Reparaţia prejudiciului cauzat depozitarului prin caracteristicile bunului.
Deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat depozitarului prin caracteristicile bunului în cazul în care ştia sau trebuia să ştie despre ele. Deponentul nu răspunde de acest prejudiciu dacă l-a anunţat pe depozitar în privinţa caracteristicilor bunului sau dacă depozitarul le cunoştea.
1. Transmiţînd bunul spre păstrare, deponentul trebuie să aducă la cunoştinţă depozitarului modul de păstrare a bunului depozitat. Cu toate că această obligaţie nu este în mod expres prevăzută de lege, ea rezultă, în general, din prevederile privind depozitul.

Temei pentru a atrage la răspundere deponentul este vina lui, care se exprimă în aceea, că el la transmiterea bunului depozitat nu a comunicat depozitarului despre caracteristicile periculoase a bunului care le ştia sau trebuia să le ştie, şi nu se ia în consideraţie faptul că a făcut acest lucru intenţionat sau fără vnă.

Spre exemplu, dacă deponentul, transmiţănd la depozitare bunuri uşor inflamabile sau periculoase prin natura lor, nu a informat depozitarul despre aceste calităţi ale bunului, dacă ştia sau trebuia să ştie despre ele. În caz contrar el va purta răspundere pentru prejudiciul cauzat în legătură cu păstrarea acestor bunuri faţă de depozitar şi persoane terţe, cărora li s-au cauzat daune.

Spre exemplu, în urma exploziei bunurilor la depozit au fost distruse şi bunurile altor deponenţi, sau dacă a suferit un simplu trecător.

2. În cazul depozitului înfăptuit în cadrul activităţii profesionale, o parte din pericol trece în seama depozitarului, se are în vedere, că consecinţele negative pentru deponent în legătură cu transmiterea la depozitare a bunurilor cu însuşiri periculoase, survine atunci cînd depozitarul dovedeşte că bunurile au fost depozitate sub denumire greşită şi în aşa mod a fost dus în eroare referitor la pericol ce îl prezintă bunul depozitat. Desigur luîndu-se în consideraţie faptul, că la momentul primirii bunului spre depozitare, la controlul exterior, depozitarul nu putea să se încredinţeze despre calităţile periculoase a bunului.

3. Totodată deponentul nu va purta răspundere dacă depozitarului i s-a comunicat despre caracteristicile bunului sau le cunoştea.

Articolul 1095. Obligaţia de restituire.
(1) Depozitarul este obligat să restituie bunul în starea în care se afla la momentul restituirii. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite rămîne în sarcina deponentului.

(2) Depozitarul căruia i s-a luat bunul şi care a primit în loc o sumă de bani sau un alt bun trebuie să predea deponentului ceea ce a primit.

(3) Succesorul depozitarului care a vîndut cu bună-credinţă bunul despre care nu ştia că este depozitar este ţinut să restituie doar preţul primit sau să cedeze creanţa sa contra cumpărătorului dacă preţul nu s-a stabilit.
1. Depozitarul trebuie să restituie însăşi lucrul depozitat, în natură. Restituirea în natură se face în starea care se află lucrul la momentul restituirii, riscul pieirii fortuite sau degradării fortuite fiind, în condiţiile arătate, în sarcina deponentului.

2. În caz de pieire fortuită – totală sau parţială – a bunului, inclusiv pieire pentru care se poate angaja răspunderea unei terţe persoane, depozitarul este însă obligat să predea deponentului suma de bani sau orice alt lucru primit drept despăgubiri.

În caz de neexecutare a obligaţiei de restituire, depozitarul compensează deponentului daunele pentru repararea prejudiciului.

Dacă depozitarul refuză, fără temei, să restituie bunul, deşi acesta se află în detenţia sa, deponentul poate obţine executare silită conform regulilor aplicabile obligaţiei de predare a unui bun individual determinat.

3. Dacă depozitarul moare, obligaţia de restituire a bunului trece la moştenitorii acestuia. De la această regulă există o excepţie: dacă moştenitorii vînd bunul depozitat cu bună credinţă, socotind că face parte din masa succesorală, răspunderea lor se rezumă la restituirea preţului sau, dacă preţul nu s-a plătit, ei sunt obligaţi să cedeze deponentului creanţa lor contra cumpărătorului.

Articolul 1096. Dreptul de a ridica bunul depozitat.
(1) Deponentul are dreptul să-şi ridice bunul depozitat, chiar şi atunci cînd contractul prevede un termen de depozitare.

(2) În cazul în care depozitul este făcut în interesul depozitarului deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin preluarea anticipată a bunului.
1. Deponentul are dreptul să ceară restituirea bunul oricînd, chiar dacă contractul prevede un termen de depozitare, deoarece termenul este stipulat în interesul deponentului.

2. Dacă termenul este stipulat şi în interesul depozitarului ( de exemplu depozit remunerat sau depozitarul are dreptul să se folosească de bunul depozitat ) el are dreptul la remuneraţia stipulată sau deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin preluarea anticipată a bunului.

Articolul 1097. Obligaţia de a-şi ridica bunul depozitat
(1) Depozitarul poate cere oricînd deponentului să-şi ridice bunul depozitat dacă în contract nu este stabilit un termen de depozitare.

(2) Depozitarul poate să-şi exercite dreptul specificat la alin, (1) doar în aşa fel încît deponentul să poată depozita în alt loc bunul, cu excepţia cazurilor cînd există motive întemeiate pentru a pretinde ridicarea imediată.
1. Dacă în contract este stabilit un termen de depozitare, deponentul este obligat să ridice bunul imediat la expirarea termenului. Dacă deponentul nu a ridicat bunul depozitat în termenul stabilit, se consideră pus în întîrziere, şi în caz de deteriorare, degradare sau distrugere a bunului, va răspunde depozitarului dacă a existat din partea lui intenţie sau neglijenţă.

Dacă deponentul nu ridică bunul în termenul stabilit, depozitarul nu este îndreptăţit să vîndă bunul.

2. Dacă contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată, depozitarul poate cere oricînd deponentului să-şi ridice bunul depozitat. Totodată, el trebuie să-i acorde deponentului un termen suficient, pentru că acesta să poată depozita bunul în alt loc, cu excepţia cazurilor cînd există motive întemeiate de a pretinde ridicarea imediată ( de exemplu în caz de lichidare sau reorganizare a persoanei juridice ).

Articolul 1098. Locul restituirii bunului depozitat
Bunul depozitat se restituie la locul unde a fost predat depozitarului dacă părţile nu au convenit altfel.
1. În lipsă de specificaţie specială contrară, restituirea se face la locul unde bunul se află depozitat.

2. Dacă părţile au convenit asupra altui loc de restituire, cheltuielile de transport în cazul contractului gratuit sunt în sarcina deponentului.

Articolul 1099. Obligaţia de a remite fructele bunului depozitat
(1) Depozitarul este obligat să remită fructele bunului depozitat, percepute în timpul

(2) Deponentul este obligat să compenseze cheltuielile necesare de percepere sau păstrare a fructelor.

(3) Depozitarul este obligat să plătească dobînda pentru banii depozitaţi numai din ziua în care a fost pus în întîrziere privind restiutirea banilor.
1. Pe timpul depozitului, depozitarul nu are dreptul de a folosi bunul fără consimţămîntul expres sau tacit al deponentului. De aici rezultă şi obligaţia depozitarului de a restitui fructele produse de bunul depozitat deponentului, nu însă şi fructele pe care putea să le perceapă, dar nu le-a perceput. Riscul pieirii fortuite sau deteriorării fructelor ca şi în cazul bunului, este pusă în seama deponentului.

În caz de neexecutare a obligaţiei depozitarul va purta răspundere numai în caz de intenţie sau culpă gravă. Dacă neexecutarea obligaţiei este datorată din cauza depozitarului, ultimul va fi obligat să plătească daunele.

2. Deponentul de asemenea este obligat să suporte şi cheltuielile necesare legate de păstrarea fructelor.

În cazul contractului cu titlu oneros de regulă aceste cheltuieli sunt introduse în plata remuneraţiei.

Însă în cazul cheltuielilor suplimentare, sunt încasate în afara platei pentru remuneraţie, deoarece n-au fost prevăzute şi nici nu puteau fi prevăzute de către părţi la momentul încheierii contractului.

În cazul contractului cu titlu gratuit, de asemenea sunt încasate cheltuielile suplimentare legate de păstrarea fructelor, fiind ca o obligaţie extracontractuală a deponentului.

3. În cazul cînd obiect al contractului de depozit este o sumă de bani, depozitarul plăteşte dobînda numai din ziua în care a fost pus în întîrziere în privinţa obligaţiei de restituire printr-o acţiune în justiţie.

Mărimea dobînzii se determină conform art. 869 al.1 CC.

Articolul 1100. Costurile restituirii
(1) În cazul în care depozitul are titlu gratuit, costurile restituirii revin deponentului.

(2) În cazul în care depozitul are titlu oneros, costurile restituirii revin depozitarului.
1. Depozitul cu titlu gratuit, fiind un contract unilateral, nu dă naştere la obligaţii decît în sarcina depozitarului. Însă se pot naşte anumite obligaţii extracontractuale şi în sarcina deponentului. Astfel cheltuielile legate de restituirea bunului sunt puse în seama deponentului.

Astfel, de exemplu dacă locul restituirii bunului este altul decît locul unde bunul a fost predat sau este depozitat.

2. În cazul depozitului cu titlu oneros deponentul nu datorează costurile restituirii, deoarece acestea sunt incluse în remuneraţia stipulată.

Articolul 1101. Răspunderea depozitarului în cazul încălcării termenului de ridicare a bunului.
Dacă s-a stabilit un termen pentru ridicarea bunului, la expirarea lui depozitarul răspunde doar pentru prejudiciul cauzat din intenţie sau din culpă gravă.
1. Depozitarul nepus în întîrziere suportă riscurile, iar posibilitatea agravării răspunderii este prevăzută pentru prejudiciul cauzat din intenţie sau culpă gravă. Riscul pieirii fortuite sau deteriorării fortuite a bunului în cazul dat este pus în seama deponentului.

Articolul 1102. Obligaţia de a plăti remuneraţia
Dacă depozitul are titlu oneros, deponentul se obligă să plătească remuneraţia la încetarea depozitului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
1. Remuneraţia poate fi plătită o singură dată la încetarea depozitului sau pe perioade, ultima fiind achitată după expirarea fiecărei perioade în mărimea corespunzătoare acestei perioade.

Dacă în contract nu este specificat clauza specială contrară, remuneraţia se plăteşte la încetarea contractului.

2. Mărimea remuneraţiei se determină în condiţiile prevăzute de art. 1088 CC.

Articolul 1103. Dreptul de detenţie a bunurilor depozitate
Depozitarul are dreptul să reţină bunul depozitat peste termenul prevăzut în contract pînă la momentul retribuirii sale şi compensarea cheltuielilor de păstrare.
1. Executarea obligaţiilor deponentului este garantată prin dreptul de retenţie, prevăzut expres de lege, pe care depozitarul îl are asupra bunului depozitat. El poate refuza restituirea bunului pînă la plata integrală a sumelor la care are dreptul din cauza depozitului.

2. Cu toate că legea nu face precizări expres în acest sens este evident că deponentul nu poate reţine bunul depozitat în compensaţie, întrucît acesta nu este fungibil şi de aceiaşi specie cu obiectul datoriei corelative.

Articolul 1104. Depozitarea bunurilor determinate prin caracteristici de gen
Dacă în depozit au fost predate bunuri determinate generic, bunurile trec, în lipsa unei înţelegeri, în proprietatea depozitarului. În astfel de caz, depozitarul se obligă să restituie deponentului o cantitate de bunuri egală sau stipulată de părţi, de acelaşi gen şi de aceiaşi calitate.
1. În cazul dat bunurile fiind fungibile şi consumptibile, nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor, ci prin alte bunuri asemănătoare.

Astfel de relaţii contractuale pot fi întîlnite la depozitare în depozitele de fructe şi legume, produse agricole, în elevatoare etc.

2. În cazul predării în depozit a bunurilor determinate generic, depozitarul devine proprietarul lor, putînd folosi, culege fructele şi despune de ele, dar în calitate de proprietar suportă şi riscul pieirii ori degradării fortuite.

3. La cerere depozitarul este obligat să restituie lucruri de acelaşi gen, de aceiaşi calitate şi cantitate, inclusiv fructele percepute, deponentul fiind titularul unei creanţe.

Deoarece în cazul dat contractul de depozit este translativ de proprietate, deponentul trebuie să fie proprietarul bunurilor sau să fi acţionat cu împuternicire din partea proprietarului.

4. De asemenea nu este aplicabil nici dreptul de retenţie, deoarece depozitarul în calitate de proprietar, suportă eventualele cheltuieli de conservare.

Articolul 1105. Particularităţile depozitului hotelier
(1) Hotelurile, căminele, sanatoriile, casele de odihnă şi altele asemenea răspund pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunurilor persoanelor fizice, pe care acestea le au cu ele în încăperile rezervate lor chiar dacă bunurile, cu excepţia banilor, titlurilor de valoare şi bijuteriilor, nu au fost predate în depozit în mod special. Convenţia contrară este nulă.

(2) Răspunderea prevăzută la alin. 1 se exclude în cazul în care prejudiciul este cauzat de o forţă majoră, de către un oaspete al clientului sau de proprietăţile bunului.
1. Specific pentru depozitul hotelier este faptul că el apare în legătură cu încheierea contractului de prestări servicii de către instituţiile respective. Astfel, depozitul hotelier este, de fapt, un accesoriu al contractului hotelier, al contractului de servicii turistice ori a altor raporturi juridice.

Legea nu face o enumerare exhaustivă a instituţiilor care cad sub incidenţa depozitului hotelier, astfel încît dispoziţiile art. 1105 Cod civil se vor aplica şi în cazul restaurantelor sau altor unităţi de alimentaţie publică, localurilor de spectacole, frizeriilor, bibliotecilor etc. Dar numai în privinţa bunurilor depuse la garderobă, vestiare sau alte locuri destinate în mod special pentru paza bunurilor.

Pentru păstrarea bunurilor în garderobă se aplică o modalitate simplă de întocmire a contractului de depozit. Deponentul în confirmarea contractului de depozit i se eliberează un jeton, sau alte semne specifice ce pot fi asimilate cu probele scrise prevăzute în art. 208, 210 CC.

2. Depozitul hotelier poate fi dovedit cu orice mijloc de probă indiferent de valoarea bunurilor depozitate. Călătorul cazat la hotel, indiferent de durata mai scurtă sau mai lungă a cazării, trebuie să probeze că bunurile au fost aduse de el însuşi sau de altul pentru el – în hotel, că au fost pierdute sau deteriorate de acolo şi valoarea lor.

În privinţa valorii bunurilor legea nu stabileşte limite, însă trebuie să fie vorba de bunuri care, în mod obişnuit se aduc la hotel.

Răspunderea depozitarului nu se angajează pentru pierderea sau deteriorarea banilor, titlurilor de valoare, bijuteriilor. Aceste bunuri trebuie predate în special la păstrare, în dulapuri metalice individuale sau trebuie să fie încredinţate administraţiei hotelului.

De regulă, hotelierii aduc la cunoştinţă că cei cazaţi beneficiază gratuit de păstrarea obiectelor de valoare prin depozitare în dulapuri metalice, individuale sau încredinţarea acestora administraţiei. Această dispoziţie nu are semnificaţia de a califica acest depozit neremunerat, contravaloarea acestui serviciu fiind inclus în preţul cazării.

3. În hoteluri, cămine, sanatorii, case de odihnă şi altele depozitarul poartă răspundere pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea bunurilor deponentului fără o înţelegere specială sau încheierea unui contract de depozit.

Hotelierul răspunde nu numai pentru furtul sau deteriorarea – parţială sau totală a bunurilor călătorului săvîrşite de prepuşi, dar şi de străinii care frecventeză hotelul, indiferent dacă au fost sau nu cazaţi acolo.

Pentru faptul săvîrşit de străini, hotelierul este exonerat de răspundere numai dacă dovedeşte că s-a comis cu forţa ,ajoră, de exemplu cu ocazia cutremurului, inundaţiei etc., şi în cazul cînd prejudiciul este cauzat de către un oaspete al clientului.

De asemenea hotelierul nu răspunde dacă prejudiciul a fost cauzat prin proprietăţile bunului.

Anunţurile în hoteluri şi alte organizaţii nominalizate precum că depozitarul nu răspunde pentru păstrarea bunurilor nu are vloare juridică.

Dispoziţii privitoare la depozitul hotelului sunt aplicabile şi în privinţa autovehicolelor parcate în garajul hotelului. Nu sunt aplicabile în privinţa autivehicolului parcat în apropierea hotelului, chiar dacă în locuri speciale amenajate, întrucît nu reprezintă localul hotelierului. Dacă însă parcarea este cu plată ( fie şi inclusă în preţul camerei ) şi pază asigurată de întreprinderea hotelierului, răspunderea acesteia se poate angaja în condiţiile de lege pentru depozitul obişnuit cu plată.