Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1518. Termenul special de acceptare a succesiunii
Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3 luni.
Termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de opţiune priveşte atît pe succesibilii cu vocaţie succesorală cît şi pe cei subsecvenţi. Prin urmare, şi pentru aceştia, termenul de 6 luni începe a curge tot de la data deschiderii succesiunii, iar în cazul cînd toţi succesibilii cu vocaţie succesorală preferabilă, au renunţat, succesiunea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3 luni.

Către moştenitorii subsecvenţi se referă:

• 
  moştenitorii de clasa II (art.1500), în caz că lipsesc moştenitori de clasa I, sau aceştia nu au acceptat succesiunea,
  
• 
  moştenitorii de clasa III, în caz că nu au acceptat succesiunea clasele anterioare,
  

- moştenitorii substituiţi, în caz că testatorul i-a numit în testament

Faţă de moştenitorii subsecvenţi, legea nu a organizat nici un mijloc de constrîngere pentru a obliga pe cel chemat să moştenească, a lua o hotărîre cu privire la acceptare sau la renunţare. Această tăcere a legii constituie o lacună gravă, căci moştenitorii subsecvenţi, cărora succesiunea ar fi atribuită în caz de renunţare a succesibilului mai apropiat în grad, sunt complet paralizaţi de inacţiunea acestuia. Cu toate acestea, ei au facultatea de a accepta moştenirea în locul succesibilului neglijent, care nu se decide a opta. Interesele acetuia nu vor fi întru nimici prejudiciată prin acceptarea succesibililor subsecvenţi. Dacă el renunţă, atunci acceptarea celorlalţi este deplin consolidată.Dacă acceptă (şi, prin ipoteză, acceptarea sa este posterioară acceptării succesibililor subsecvenţi), el va avea deschisă calea eliberării certificatului de moştenitor pentru a intra în stăpănirea bunurilor ereditare, însă, actele consimţite şi săvîrşite de primii acceptanţi asupra averii succesorale, pînă la acceptarea succesiunii de moştenitorii adeveraţi legali ori testamentari, vor fi valabile ca fiind făcute de un moştenitor aparent, şi revendicantul, adică moştenitorul care a acceptat tardiv va trebui să respecte consencinţele unor asemenea acte.

Articolul 1519. Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii

1. 
   Termenul prevăzut la art. 1517 poate fi prelungit de către instanţa de judecată cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de judecată, persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis termenul menţionat.
   
2. 
   În cazul prevăzut la alin. (1), succesorului i se acordă în natura partea ce i se cuvine din averea rămasă, iar în cazul imposibilităţii de a-i transmite în natură, echivalentul în bani al părţii ce i se cuvine din averea rămasă.
   

Omiterea termenului de opţiune succesorală în vederea acceptării succesiunii, privează succesibilul de acest drept. Despre prelungirea termen vezi art….. (din partea generală).

Potrivit unei opinii, admiterea acţiunii de repunere în termen este o implicată constatare a faptului acceptării succesiunii de către moştenitorul care a sesizat instanţa.

Înr-o altă opinie, instanţa judecătorească admiţînd cererea de repunere în termen va putea acorda succesibilului un nou termen care nu va putea depăşi 6 luni de la data cînd a luat sfîrşit faptul care a împiedicat exercitarea dreptului de opţiune succesorală.

Termenul de prescripţie de 6 luni se explică prin necesitatea lichidării într-un termen scurt a cauzelor succesorale prin stabilirea drepturilor cuvenite moştenitorilor şi eliberarea certificatelor de moştenitor sau declararea succesiunilor vacante, în cazurile cînd nu există moştenitori sau cînd moştenitorii existenţi au renunţat la drepturile lor.

Momentul de la care se calculează termenul de prescripţie privind dreptul de opţiune succesorală.

Termenul de prescripţie se calculează de la data deschiderii succesiunii. Chiar şi în ipoteza în care moştenitorul nu a cunoscut despre moartea celui care lasă moştenirea, termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii. În cazul moştenirii prin transmisie succesorală (art.1523), termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii, succesibilii care moştenesc prin transmisie succesorală avînd la dispoziţie termenul rămas pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, termenul pe care îl mai avea succesibilul la data morţii sale, iar dacă acest termen e mai mic de trei luni, el se prelungeşte pînă la trei luni.

Se admite, însă că de la regula enunţată mai sus, există şi anumite derogări:

a) în cazul unui copil conceput, dar nenăscut la data deschiderii succesiunii (сare are drepturi succesorale cu condiţia ca el să se nască viu) se admite că termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii;

b) în situaţia declarării judecătoreşti a morţii, data deschiderii succesiunii este data prevăzută în hotărîrea judecătorească definitivă ca fiind dată morţii. Se admite că deşi data deschiderii succesiunii este data stabilită prin hotărîre, termenul de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti declarative de moarte, pentru că numai din acel moment dreptul de opţiune poate fi exercitat;

c) în ipoteza în care succesibilul a luat cunoştinţă mai tîrziu de calitatea sa de moştenitor, termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă a acestei calităţi (este vorba de moştenirea testamentară cînd testamentul din care rezultă calitatea de moştenitor a fost descoperit mai tîrziu, persoana neputînd afla de chemarea la moştenire decît din momentul descoperirii testamentului).

Suspendarea cursului prescripţiei în cazul forţei majore.

Potrivit art… C.civ., „În cazul cînd moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data cînd a luat sfîrşit împiedicarea”.

Deci, se ridică două probleme pentru ipoteza cînd din anumite motive dreptul de opţiune succesorală nu a putut fi exercitat: pe de o parte, de cazul de fortă majoră care l-a împiedicat pe succesibil să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală, iar pe de altă parte, de alte cauze întemeiate care l-au împiedicat să-şi exercite acest drept.

În legătură cu prima ipoteză, dacă succesibilul a fost împiedicat din cauză de forţă majoră să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală, atunci se aplică regulile cunoscute de la prescripţia extinctivă, potrivit cărora forţa majoră suspendă de drept curgerea termenul de prescripţie în periodă cît acţionează cauza de forţă majoră. Aşadar, în caz de forţă majoră intervine suspendarea termenului de prescripţie.

A două întrebare care se pune în legătură cu prescripţia dreptului de opţiune succesorală se referă la situaţia cînd succesibilul n-a putut exercita dreptul de opţiune, dar neexercitarea acestuia nu s-a datorat unor evenimente ce pot fi calificate drept forţă majoră, ci unor situaţii în care, pentru motive temeinice, moştenitorul nu a putut exercita dreptul de opţiune.

Cînd cel chemat la moştenire nu şi-a exercitat în termenul prevăzut de lege dreptul de a alege între acceptarea sau renunţarea la moştenire, el va putea fi repus în termen de către instanţa de judecată, numai dacă se constată că neexercitarea în termen a dreptului de opţiune se datorează unor motive temeinice. Cauza temeiniciei justificate, este acea împrejurere care creează „... o împiedicare inevitabilă şi imprevizibilă numai pentru reclamant şi pentru cei care se aflau în condiţii asemănătoare”.

Repunerea în termen nu operează automat; nu în toate cazurile cînd cel chemat la moştenire este împiedicat să-şi exercite dreptul de opţiune, se prelungeşte termenul legal înăuntrul căruia este admisă exercitarea acestui drept.

Instanţa de judecată poate dispune repunarea în termen numai atunci cînd constantă că împrejurările ce l-au împiedicat pe cel chemat la moştenire să-şi execite dreptul de opţiune nu-i sunt imputabile. Repunarea în termen nu poate fi acordată atunci cînd se constată că depăşirea termenului de prescripţie se datorează unei culpe a reclamantului.

Trebuie precizat că există o deosebire esenţială între cazul de forţă majoră şi motive temeinice; forţă majoră produce de drept suspendarea termenului de prescripţie, pe cînd la motive temeinice, instanţa de judecată admite sau respinge cererea de repunere în termen, deci, repunerea în termen este considerată ca o măsură care este lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti, pe cînd suspendarea cursului prescripţiei operează opinii de drept.

În legătură cu repunerea în termen, mai precis în legătură cu producerea efectelor admiterii cererii de repunere în termen, în literatura juridică există opinii diferite. Potrivit unei opinii, admiterea acţiunii de repunere în termen este o implicată constatare a faptului acceptării succesiunii de către succesibilul care a sesizat instanţa.

Într-o altă opinie, instanţa judecătorească admiţînd cererea de repunere în termen va putea acorda succesibilului un nou termen care nu va pute depăşi 6 luni de la data cînd a luat sfîrşit faptul care a împiedicat exercitarea dreptului de opţiune succesorală. (de scos după precizare)

Considerăm că în urma admiterii cererii de repunere în termen succesibilul redobîndeşte dreptul de opţiune succesorală. El este repus în termen, pentru a avea la dispoziţie un termen în care să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală astfel încît el are posibilitatea opţiunii între a accepta moştenirea sau a renunţa la ea.

Acţiunea de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii prevăzut la art. 1517 urmează a fi diferenţiată de stabilirea faptului juridic – faptul acceptării succesiunii în termen prin întrare în posesiune.

În cazul cînd moştenitorul în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, a întreprins careva acţiuni care permit a înţelege că a întrat în posesia averii succesorală însă nu are dovezi documentare suficiente (de exemplu moştenitorul a luat careva bunuri, care a aparţinut defunctului, însa nu poate dovedi acest fapt decît cu martori) instanţa urmează să se pronunţe nu asupra prelungirii termenului de opţiune succesorală ci să stabilească faptul juridic de acceptare a succesiunii (art. CPC RM). Acest fapt juridic se precaută în cadrul procedurii speciale, iar în caz de existenţă a altor moştenitori, care au acceptat moştenirea şi între ei şi reclamant apare un litigiu asupra dreptului la succesiune, în procedura generală (obişnuită)

Specificul p.2 al acestui articol constă în posibilitatea de a accepta succesiunea după expirarea termenului de acceptare, fără a se adresa în instanţa de judecată.

Condiţii pentru acceptarea succesiunii după expirarea termenului de acceptare, pe cale extrajudiciară sunt:

acordul scris al celorlalţi moştenitori care au acceptat succesiunea în termen.

Dacă măcar un moştenitor nu este de acord, calea extrajudiciară de recunoaştere că moştenitorul a acceptat succesiunea nu se aplică.

Semnătura pe declaraţie poate fi efectuată în prezenţa notarului în competenţa căruia se află dosarul succesoral pentru rezolvare.

Semnătura pe declaraţie poate fi autentificată de notar sau altă persoană care înfăptuieşte acţiuni notariale.

Articul 1520. Inadmisibilitatea dispunerii de patrimoniul succesoral
Moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are dreptul să dispună de el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la primirea certificatului de moştenitor.
Prin transmisiunea de drept a succesiunii către moştenitorii legitimi trebuie înţeleasă numai o transmisiune juridică a proprietăţii nu însă o transmisiune de fapt. Această transmisiune juridică nu este suficientă; va fi nevoie de actul de acceptare a succesiunii pentru exercitarea tuturor drepturilor transmise prin moştenire.

Pînă la acea dată, transmisiunea „juridică” nu permite moştenitorului legal sau testamentar, să intre în posesiunea de fapt a bunurilor succesorale. Acordarea „transmisiunii de drept” a succesiunii îi permite ca după transmiterea moştenirii şi pînă la recunoaşterea vocaţiei sale de moştenitor prin certificatul de moştenitor, să facă acte de conservare şi chiar de administrare asupra bunurilor succesorale, dar nu are dreptul să dispună de el.

Deşi cel chemat la moştenire este considerat succesor de drept chiar de la deschiderea succesiunii, în fapt, acest statut va fi dobîndit numai după declaraţia de acceptare şi primirea certificatului de moştenitor. Caracterul de moştenitor de drept este atribuit numai în scopul ca moştenirea să nu devină vacantă.

Pentru toată perioada dintre deschiderea succesiunii şi acceptare, cel chemat la moştenire, după lege are numai statutul de succesibil.

Articolul 1521. Dreptul la fructele obţinute pînă la intentarea acţiunii
Dacă moştenitorul testamentar nu ştia de modificarea ori de revocarea testamentului sau dacă moştenitorul legal care nu ştia despre existenţa testamentului a intrat în posesiunea averii succesorală, sau dacă moştenitorii testamentari şi legali nu ştiau despre existenţa unui alt testament ori despre existenţa unor moştenitori legali mai apropiaţi, lor le rămîn fructele obţinute da la averea succesorală pînă la intentarea acţiunii, fiind de asemenea în drept să ceară restituirea integrală a capitalului investit în averea succesorală.
Moştenitorul aparent este obligat să restituie adevătorului moştenitor toate bunurile succesorale mobile fie în natură dacă le mai posedă, fie prin echivalent.

Dacă a fost de rea-credinşă va fi obligat să restituie şi fructele.

Moştenitorul aparent are în schimb dreptul la restituirea cheltuielilor necesare şi utile făcute pentru conservarea, întreţinerea sau îmbunătăţirea bunurilor succesorale, iar dacă a fost de bună-credinţă (bună-credinţă care este presupusă pînă la proba contrarie) are drept şi la restituirea cheltuielilor voluptuare şi capital investiţii în averea succesorală. În sensul acestui art……. moştenitorii care nu ştieau de la semnături vor fi numiţi moştenitori aparenţi, moştenitori adevăraţi sînt numiţi cei care au dreptul la moştenirea acceptată de moştenitorii aparenţi.


Articolul 1522. Consecinţele înstrăinării unor anumite bunuri din averea succesorală
Dacă, în cazurile prevăzute la art. 1521, bunurile care intră în avere succesorală sînt vîndute pînă la intentarea acţiunii, vînzarea-cumpărarea se consideră valabilă, iar mijloacele obţinute din vînzare se predau moştenitorului legal.
Specificul constă: trebuie de înţeles că a fost eliberat Certificat de moştenitor şi aplicat în calitate de document generalizator de drepturi.

Art. 1522 este reglementarea legală nouă şi este îndreptat spre ocrotirea drepturilor moştenitorului adevărat, şi îndreptăţirea. Certificat de moştenitor deşi în cele din urmă poate fi declarantul în cazul prevăzut de prezentul articol, numai atunci cînd a fost. Pînă la eliberarea Certificatului de moştenitor actele de vînzarea-cumpărarea a moştenitorilor aparent nu sînt ocrotite de acest articol (Contractul de arvonă de exemplu aste pe riscul unui asemenea vînzător). Moştenitorul adevărat, care a fost declarat prin decizie judecătorească, au dreptul la primirea moştenirii ce li se cuvine în conformitate cu prevederile Art……… care reglementează îmbogăţirea fără just temei.

Articolul 1523. Transmisia succesorală

1. 
   Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea moştenirii, dreptul de a primi cotă succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorii moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni, el se prelungeşte pînă la 3 luni.
   
2. 
   La expirarea termenului prevăzut la alin.(1), succesorii moştenitorului decedat pot fi recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea dacă instanţa va considera cauzele omiterii termenului întemeiate.
   
3. 
   Dreptul moştenitorului da a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu se transmite moştenitorilor lui.
   

În caz de deces al titularului dreptului de opţiune succesorală înainte de a-l exercita, acest drept se transmite asupra propriilor moştenitori legali sau testamentari, alături de celelalte drepturi patrimoniale lăsate moştenire, fără deosebire, după cum opţiunea are ca obiect o moştenire legală sau testamentară.

În caz de transmisie succesorală a moştenirii, moştenitorul legal (în nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar - supravieţuind un timp cît de scurt defunctului – dobîndeşte el succesiunea acestuia din urmă (chiar dacă nu a acceptat-o, dar nici nu a refuzat-o) şi – confundată cu a sa proprie – o lasă propriilor săi moştenitori, legali sau testamentari (moştenire succesivă, subsecventă). În acest caz, persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale prin transmisie succesorală, trebuie să dovedească “existenţa” moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri, şi bineînţeles, propriile drepturi succesorale asupra moştenirii lăsate de acesta.

Transmisia succesorală poate fi şi succesivă.

Menţionăm, că transmisia succesorală operează chiar dacă, moştenitorul – decedat înăunutrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală de 6 luni nu a exercitat acest drept, nici nu a acceptat-o, dar nici nu a renunţat. Fiindcă din patrimoniul transmisiei succesorale face parte şi acest drept de opţiune, care poate fi exercitat de beneficiarul transmisiei succesorale, în perioada rămasă pînă la împlinirea termenului de prescripţie. Dacă, însă, termenul de opţiune este expirat, beneficiarul transmisie succesorale trebuie să dovedească că moştenitorul a acceptat moştenirea în termen sau că a murit înainte de expirarea termenului şi acceptarea a fost făcută de el, în caz contrar, stingîndu-se, prin prescripţie, titlul său de moştenitor.

În cazul moştenirii prin transmisie succesorală, termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii, moştenitorii, care moştenesc prin transmise succesorală, avînd la dispoziţie termenul rămas pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, termenul pe care îl mai avea succesibilul la data morţii sale, iar dacă acest termen este mai mic de trei luni, el se prelungeşte pînă la trei luni.

Se admite, însă, că de la regula enunţată mai sus, există şi anumite derogări: în cazul unui copil conceput, dar nenăscut la data decshiderii succesiunii (care are drepturi succesorale, cu condiţia ca el să se nască viu), se admite, ca termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii.

În situaţia declarării judecătoreşti a morţii, data deschiderii succesiunii este data prevăzută în hotărîrea judecătorească definitivă, ca fiind data morţii. Se admite că deşi data deschiderii succesiunii este data stabilită prin hotărîre, termenul de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti declarative de moarte, pentru că numai din acel moment dreptul de opţiune poate fi exercitat.

În ipoteza în care succesibilul a luat cunoştinţa mai tărziu de calitatea sa de moştenitor, termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă a acestei calităţi (este vorba de moştenire testamentară cînd termenul din care rezultă calitatea de moştenitor a fost descoperit mai tîrziu, persoana neputînd afla de chemarea la moştenire decît din momentul descoperirii testamentului).

Moştenitorii succesibilului decedat înaintea exercitării dreptului de opţiune succesorală optează fiecare de sine stătător în vederea acestei moşteniri.

Dreptul moştenitorului decedat înainte de stingerea dreptului de opţiune prin prescripţie, fără a-şi fi exercitat dreptul, se transmite prin succesiune la propriii săi moştenitori, care vor avea de exercitat două drepturi de opţiune – propriul drept de opţiune născut în persoana sa la deschiderea moştenirii moştenitorului decedat şi, dacă acceptă această moştenire, dreptul de opţiune prin transmisie succesorală în cadrul patrimoniului succesoral şi care vizează moştenirea anterior deschisă.

Legea nu limitează numărul de transmisii succesorale.

Potrivit pt.3, al articolului comentat dreptul moştenitorilor de a primi o parte din succesiune în calitate de cotă obligatorie, ca fiind strîns legată de persoana a unui asemenea moştenitor, nu se transmite moştenitorilor lui, se explică aceasta prin faptul că drepturile la c. o limitează dreptul la libertatea testamentară şi dreptul altor moştenitori, care la fel ca moştenitor-rezervator sînt chemaţi la succesiune după decesul unui şi acelaş decedat. Privilegiul stabilizat nu poate să se răspîndească asupra propriilor săi moştenitori, chiar dacă ei şi ar avea dreptul la cota parte după decesul ultimului, cota parte ce se cuvinea moştenitorului rezervator trece la alţi moştenitori legali ori testamentari.

Articolul 1524. Consecinţele neacceptării moştenirii prin transmisie succesorală

1. 
   Neacceptarea moştenirii prin transmisie succesorală nu privează moştenitorul de posibilitatea de a accepta moştenirea care era destinată nemijlocit moştenitorului decedat.
   
2. 
   La refuzul de a accepta moştanirea prin transmisie succesorală, averea trece la persoanele chemate să accepte moştenirea în acelaşi rînd cu moştenitorul decedat.
   

În caz că moştenitorul a omis termenul de acceptare a succesiunii prin transmisie sau el are dreptul să se adreseze în instanţa de judecată pentru restabilirea termenului de acceptare a succesiunii. În declaraţie va ţine cont de toate circumstanţele şi cauzele din care a fost omis acest termen primind (luînd) o decizie motivată. În temeiul apariţiei moştenitorilor noi, vor fi anulate Certificatul de moştenitor şi înregistrarea la OCT.

Articolul 1525. Măsurile de conservare a averii succesorale
Moştenitorul este în drept să ceară luarea de măsuri pentru conservarea averii succesorale, fapt pentru care se stabileşte un termen de 6 luni ce se încadrează în termenul general de acceptare a succesiunii.
Termenul de 6 luni este limitat pentru notar, secretarul primăriei satului, comunei, pentru executorul testamentului acest termen nu este limitat şi alcătueşte termenul, necesar pentru executarea testamentului.

Procedura inventarului averii succesorale este determinată de Legislaţia RM cu privire a notariat.

Măsurile de conservare pot fi cerute de:

- un singur moştenitor

- cîţeva moştenitori

- executorul testamentar

- de autoritatea publică locală

- de organul de tutelă şi curatelă

- de la alte persoane, care acţionează în interesele conservării averii succesorale.

Cererea luării măsurilor de conservare se înaintează notarului care întreprinde toate măsurile de conservare a succesiunii în interesele moştenitorilor, legatarilor şi a altor persoane interesate.

Luarea de masuri pentru conservarea averii succesorale nu se limitează la inventarierea averii succesorale, aceste măsuri sînt mult mai diverse.

Procedura succesorală notarială ia sfărşit prin eliberarea certificatului de moştenitor sau de vacantă succesorală. Şi unul, şi celălalt nu se pot elibera decît la cerere. Astfel fiind, şi în absenţa text asemănător cu art. 590 din Codul Civil din 1964, care să decidă încetarea de drept a măsurilor conservării la expirarea termenului de 6 luni, consider caă aceste măsuri nu iau sfărşit de drept la expirarea acestui termen, ci umai din momentul în care un succesor sau statul se va prezenta pentru a intra în stăpînirea bunurilor succesorale. Altfel, conservarea moştenirii nu ar fi asigurată în mod efectiv şi eficace.

În cazul cînd toţi moştenitorii au acceptat succesiunea, însă se eschivează de la primirea averii succesorale în stăpînire, notarul numeşte un termen (o singură dată) pentru primirea averii, comunicînd concomitent că din această dată, măsurile de conservare încetează.

În caz de succesiune vacantă – este informat despre încetarea măsurilor de conservare organul financiar al administraţiei publice teritoriale.

Notarul determină termenul în cadrul căruia el întreprinde măsuri pentru conservarea moştenirii şi administrarea ei. Acest termen depinde de caracterul şi valoarea patrimoniului moştenit, precum şi de timpul necesar moştenitorilor pentru intrarea în posesia moştenirii. Acest termen, însă nu poate depăşi 6 luni.

Cu toate că existenţa persoanei fizice începe de la naştere, Codul civil recunoaşte existenţa copilului (qui in utero est) din ziua concepţiei cu unica condiţie de a se naşte viu. Această regulă, prevăzută de Codul Civil în materie de moştenire, este consacrată cu caracter general – după regula dreptului roman, “drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţie, însă numai dacă se naşte viu” (infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis eius agitur).