Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 751. Consecintele juridice ale revocarii si restituirii

(1) În cazul dreptului de revocare si de restituire, prevederile referitoare la rezolutiune se aplica în modul corespunzator daca nu este prevazut altfel. Termenul stabilit la art. 617 alin.(4) începe sa curga o data cu declararea revocarii sau restituirii de catre consumator.

(2) Consumatorul este obligat sa înapoieze bunul pe cheltuiala si riscul întreprinzatorului.

(3) În cazul prevazut la art. 738 alin.(2) lit.c), consumatorul raspunde si pentru înrautatirile survenite prin folosirea bunului daca anterior a primit lamuriri asupra consecintelor juridice si posibilitatii de a le evita. Dispozitiile art. 738 alin.(2) lit.c) se aplica doar în cazul în care consumatorului nu s-au dat astfel de lamuriri si nici lamuriri în privinta dreptului sau de revocare, iar el nu a putut afla în alt mod despre acest drept.

(4) Nu exista alte drepturi decît cele stipulate.
I. Generalităţi

1. Scopul normei. Efectele juridice a exercitării sau neexercitării dreptului la revocare de către consumator rezultă parţial din art. 749 şi 750 (vezi supra). Art. 751 are scopul de a concretiza “consecinţele juridice ale revocării sau restituirii” care nu rezultă implicit din dispoziţiile sus menţionate şi de a le canaliza în direcţia unui echilibru echitabil între interesele părţilor contractante. Art. 751 se aplică atât „revocării” în sensul art. 749 cât şi „restituirii” reglementată în art. 750.

2. Imperativul reglementării. Necesitatea unei reglementări exprese rezultă din unele efecte „colaterale” produse de înseşi instituţia revocării: contractul încheiat între întreprinzător şi consumator, cu dreptul la revocare al acestuia din urmă, constituie un contract valabil încheiat. Prestaţia părţilor contractante este o prestaţie valabilă. Exercitarea dreptului la revocare are ca efect rezoluţiunea contractului. Conform regulilor generale (art. 733 urm.) părţile ar fi obligate la restituirea prestaţiilor primite (art. 738). Totuşi, regulile generale nu sunt în stare de a proteja întreprinzătorul împotiva unui comportament neadecvat al consumatorului, care, cunoscînd posibilitatea revocării, foloseşte bunul conform destinaţiei în perioada termenului de revocare (2 săptămîni), urmând a restitui întreprinzătorului la revocarea în termen un bun de o valoare scăzută, acest bun nemai putînd fi considerat un bun nou de o valoare maximă (de ex. folosirea unui autoturism nou pentru o perioadă de 2 săptămâni are ca efect reducerea considerabilă a preţului acestuia); conform art. 738 alin. 1 lit. c întreprinzătorul nu ar avea dreptul de a cere compensarea valorii pierdute prin „uzura bunului rezultată din folosinţa lui conformă destinaţiei”. Un asemenea rezultat, favorizat de instituţia revocării, ar avea efecte negative incomensurabile pentru întreprinzător. Art. 751 are menirea de a contracara un asemenea comportament al consumatorului prin stabilirea unor reguli derogatorii de la art. 733 urm.

II. Rezoluţiunea contractului (alin. 1)

1. Dispoziţii aplicabile. a) Conform art. 751 alin. 1 prop. 1 asupra raporturilor dintre întreprinzător şi consumator după exercitarea dreptului la revocare sau restituire de către acesta din urmă se aplică prevederile referitoare la rezoluţiunea contractului (art. 733 urm.) în mod corespunzător, dacă nu este prevăzut altfel (art. 751 alin. 3). Prin urmare, în mod corespunzător se vor aplica dispoziţiile art. 738 alin. 1, 2 (cu excepţiile prevăzute la art. 751 alin. 3), 4, 739 şi 740. Celelalte dispoziţii ale art. 733 urm. se referă la temeiurile şi condiţiile exercitării dreptului de a cere rezoluţiunea contractului, acestea fiind substituite în cazul dreptului consumatorului la revocare de art. 749 şi 750 şi, ca urmare, nesusceptibile de a fi aplicate în baza trimiterii art. 751.

b) Din acelaşi considerent nici art. 742 nu poate fi aplicabil în mod corespunzător, chiar dacă art. 749 şi 750 nu prevăd modul de exercitare a dreptului de revocare în cazul unei pluralităţi de consumatori sau întreprinzători. Exercitarea dreptului la revocare este guvernată de alte principii decât cele prevăzute la art. 733 urm., aceleaşi reguli fiind aplicabile şi în cazul pluralităţii de creditori şi debitori. Art. 751 face trimitere expresă doar la consecinţele prevăzute la art. 733 urm., nu şi la modul de exercitare şi stingere a dreptului la rezoluţiune, art. 742 reglementînd tocmai aceste aspecte.

2. Punerea în întârziere. Art. 751 alin. 1 prop. 2 face trimitere la dispoziţia art. 617 alin. 4 care reglementează punerea în întârziere a debitorului în anumite cazuri (notă de plată sau alte invitaţii de plată similare) prin scurgerea unui termen de 30 zile. Art. 751 alin. 1 prop. 1 introduce „declaraţia revocării” şi „restituirea bunului”, alături de cazurile prevăzute la art. 617 alin. 4, în calitate de acte de la care începe a curge termenul de 30 zile. În acest fel consumatorul este eliberat de obligaţia punerii în întârziere a întreprinzătorului conform regulilor generale, declararea revocării/restituirea bunului şi expirarea unei perioade de 30 zile fiind suficiente.

III. Locul executării; sarcina cheltuielilor şi a riscului

1. Locul executării. Conform art. 750 alin. 1 locul consumatorul are dreptul de a restitui bunul pe cheltuiala şi riscul întreprinzătorului. Din cumularea acestor două elemente rezultă, că locul de executare valabilă a prestaţiei este locul unde îşi are domiciliul debitorul. Aceasta este valabil atât pentru cazul revocării prin declaraţie conform art. 749 alin. 1 (întreprinzătorul fiind de ex. obligat de a prelua bunul de la consumator, dacă nu s-a prevăzut obligaţia consumatorului de a restitui bunul prin expediere) cât şi pentru înapoierea bunului prin expediere conform art. 750 (bunul fiind expediat de către consumator de la locul domiciliului său).

2. Sarcina cheltuielilor.

a) Dacă revocarea are loc prin declaraţie de revocare, întreprinzătorul urmînd a prelua bunul de la consumator, cheilutielile de preluare a bunului vor fi suportate de către întrepinzător.

b) Expedierea bunului va avea loc, de asemenea, pe cheltuiala întreprinzătorului. Cheltuielile trebuie să se încadreze în limitele cheltuielilor obişnuite pentru expedierea unor bunuri de un volum şi/sau o cantitate comparabil(ă). Întrucât nu momentul recepţionării bunului, ci acela al expedierii acestuia este relevant pentru respectarea termenului de revocare, nu este necesară nici trimiterea cu servicii de expediţie rapide. Utilizatorul poate prevedea în mod expres un anumit mod de expediere.

3. Suportarea riscurilor. a) Dacă revocarea contractului are loc prin declaraţia consumatorului, utilizatorul urmând a prelua bunul de la consumator, riscul deteriorării sau pierii fortuite a bunului după revocarea contractului va fi suportat de către întreprinzător. Consumatorul va răspunde, însă, pentru deteriorarea bunului cu intenţie sau culpă gravă conform regulilor generale.

b) Prin expedierea bunului în termenul de revocare de către consumator are loc atât revocarea contractului cât şi executarea prestaţiei de restituire a bunului. Riscurile deterioriării sau pierii bunului survenite după acest moment, de ex. din cauza transportului, vor fi suportate de întreprinzător. Consumatorul va răspunde, însă, pentru intenţie sau culpa gravă la împachetarea neadecvată a bunului.

IV. Compensarea contravalorii folosirii bunului (alin. 3)

1. Generalităţi. a) Compensarea valorii în locul restituirii în natură a prestaţiei are loc conform regulilor generale stipulate la art. 738 alin. 1 şi 2. Legea prevede pentru întreprinzător posibilitatea transferării asupra consumatorului a riscului scăderii valorii bunului prin folosirea conformă a acestuia de către consumator în perioada termenului de revocare („înrăutăţirile survenite prin folosirea bunului”). De asemenea, consumatorul va suporta, în anumite condiţii, şi riscul deteriorării şi pieirii bunului în perioada termenului de revocare. Prin urmare, art. 751 alin. 2 prevede o limitare a răspunderii privilegiate a consumatorului prevăzute la art. 738 alin. 2 lit. c, deoarece în cazul inexistenţei art. 751 alin. 3 consumatorul nu ar fi fost obligat la restituirea contravalorii folosirii conforme.

b) Consumatorul răspunde pentru scăderea valorii bunului prin utilizarea conformă indiferent de culpa sa.

2. Răspunderea pentru folosirea conformă (alin. 3 prop. 1).

a) Conform art. 751 alin. 3 prop. 1 pentru fundamentarea răspunderii consumatorului şi pentru „înrăutăţirile survenite prin folosirea bunului” este necesară o notificare expresă asupra „consecinţelor juridice” şi „posibilităţii de a le evita”.

(1) Obligaţia întreprinzătorului de a lămuri consumatorului „consecinţele juridice” înseamnă atenţionarea consumatorului asupra răspunderii pentru scăderea valorii bunului, dacă acesta urmează a folosi bunul în perioada termenului de revocare conform destinaţiei sale. Întreprinzătorul nu este, în schimb, obligat de a indica mărimea contravalorii pe care urmează a o restitui consumatorul, întrucât scăderea valorii depinde de împrejurări de fapt care nu pot fi determinate în prealabil.

(2) Întreprinzătorul este, de asemenea, obligat de a explica consumatorului modul de evitare scăderii valorii bunului ce urmează a fi restituită de către consumator conform art. 751 alin. 3 prop. 1 în cazul în care acesta revocă contractul conform art. 749, 750. Explicaţia nu se poate limita la atenţionarea consumatorului de a folosi bunul abia după expirarea termenului de revocare. Hotărâtor este, dimpotrivă, explicarea modului de examinare a produsului – fără folosinţa propriu-zisă a acestuia – astfel încât să nu aibă loc o scădere a valorii bunului. O asemenea necesitate rezultă din dreptul consumatorului la examinarea bunului achiziţionat, fără ca examinarea în sine să constituie baza răspunderii pentru scăderea valorii bunului; dreptul la examinare şi folosinţa propriu-zisă a acestuia constituie două elemente diferite (de ex.: probarea unei perechi de pantofi în scopul constatării mărimii acestora se deosebeşte de purtarea efectivă a acestora în decursul a două săptămîni). Deosebirea dintre aceste elementea va fi, în realitate, uneori greu de realizat, astfel că va ţine de obligaţia întreprinzătorului de a determina modul de examinare a bunului fără ca prin aceasta să aibă loc şi folosirea propriu-zisă a acestuia. Determinarea incertă a modului de evitare a scăderii valorii bunului se va interpreta în defavoarea întreprinzătorului.

(3) Notificarea va fi făcută în forma prevăzută la art. 752 alin. 1. Deşi art. 751 alin. 3 nu prevede în mod expres, necesară este – prin analogie cu art. 749 alin. 3 – punerea notifcării la dispoziţia consumatorului şi formularea clară a acesteia (principiul transparenţei). O asemenea obligaţie rezultă atât din art. 751 alin. 3 prop. 2 cât şi din scopul art. 749 urm. de a proteja interesele consumatorului: orice restrângere a drepturilor necesitînd comunicarea expresă şi transparentă consumatorului, astfel încât acesta să poate conştientiza consecinţele comportamentului propriu. Prin urmare, relevarea modului de examinare a bunului de ex. în clauzele contractuale standard ale întreprinzătorului nu este suficientă pentru realizarea condiţiei art. 751 alin. 3, dacă nu este de aşteptat că consumatorul va lua efectiv cunoştinţă de acestea.

b) Deşi art. 751 alin. 3 prop. 1 nu diferenţiază expres între folosirea „conformă” şi „neconformă” a bunului, aceasta rezultă din trimiterea la art. 738 alin. 2 lit. c. Prin urmare, art. 751 alin. 3 prop. 1 are ca scop constituirea răspunderii consumatorului pentru scăderea valorii bunului ca urmare a folosirii conforme a acestuia (răspundere exclusă în cadrul art. 738 alin. 2 lit. c). Răspunderea consumatorului pentru scăderea valorii bunului ca rezultat a deteriorării sau pieirea bunului se reglementează de regulile generale (vezi infra 3).

c) Drepul la examinare. Consumatorul are dreptul de a examina bunul achiziţionat. Deşi legea nu o prevede expres, scăderea valorii ca urmare a examinării bunului, fără ca prin aceasta să aibă loc şi folosirea propriu-zisă a acestuia, nu poate constitui obiectul răspunderii consumatorului. Întrucât conform art. 751 alin. 3 determinarea şi lămurirea modului de examinare fără scăderea valorii bunului ţine de obligaţia întreprinzătorului, nedeterminarea sau determinarea incertă a modului de examinare reprezintă riscul întreprinzătorului.

3. Răspunderea pentru deteriorarea sau pieira bunului (alin. 3 prop. 1).

a) Art. 751 reglementează „înrăutăţirile” pentru folosirea bunului. Folosirea acestuia poate fi conformă destinaţiei bunului (vezi supra 2) sau neconformă, având ca efect deteriorarea sau pieirea bunului. În ultimul caz se vor aplica regulile generale prevăzute la art. 738. Conform art. 738 alin. 2 lit. c partea 1 consumatorul este obligat la restituirea contavalorii deteriorării sau pieirii bunului. O asemenea obligaţie a consumatorului lipseşte, dacă deteriorarea sau pieirea s-a produs cu toate că consumatorul a dovedit diligenţa unui bun proprietar (art. 738 alin. 4 lit. d).

b) Reglementarea deteriorării sau pieirii bunului aflat la consumator conform regulilor generale nu corespunde întru totul raporturilor dintre consumator şi întreprinzător, fiind necesară – de lege ferenda – o intensificare a obligaţiei de diligenţă a consumatorului. Dacă consumatorul a fost valabil notificat atât despre dreptul său la revocare cât şi despre modul de evitare a scăderii valorii bunului, acesta trebuie să dea dovadă de o diligenţă sporită în vederea conservării bunului. Aceasta rezultă din poziţia juridică diferită a unei părţi contractante care cere rezoluţiunea contractului conform regulilor generale şi a unui consumator: prima porneşte de la valabilitatea contractului, considerînd bunul ca fiind de ex. în prorietatea sa, astfel că ea poate fi obligată, necunoscînd evenimentul viitor al rezoluţiunii, doar la diligenţa bunului proprietar; consumatorul, în schimb, cunoaşte dreptul la revocare (şi probabil chiar intenţionează de a face uz de acesta), astfel că diligenţa acestuia în privinţa bunului urmează a fi sporită. Prin urmare, la răspunderea consumatorului pentru deteriorarea sau pierea bunului ar trebui aplicate reguli mai stringente decât în cazul art. 738 alin. 4 lit. d, neglijenţa acestuia neputînd fi trasferată în sarcina întreprinzătorului.

4. Eliberarea consumatorului de răspundere (alin. 3 prop. 2).

a) Conform art. 751 alin. 3 prop. 2, consumatorul este eliberat de răspunderea pentru scăderea valorii bunului ca urmare a folosirii conforme a acestuia în cazul lipsei notificării prevăzute la art. 751 alin. 3 prop. 1 sau a notificării dreptului la revocare a consumatorului (art. 749, 750), dacă consumatorul nu a aflat în alt mod despre acest drept. O asemenea eliberare de răspundere este indispensabilă, întrucât răspunderea mai severă impusă de art. 751 alin. 3 prop. 1 se bazează tocmai pe cunoasterea de către consumator atât a dreptului său la revocare cât şi a modului de utilizare a bunului fără scăderea valorii acestuia. Cunoaşterea acestor fapte, de ex. datorită pregătirii sa activităţii profesionale, reprezintă un „substitut” comparabil al notificărilor prevăzute de lege în favoarea consumatorului, astfel că în asemenea cazuri consumatorul nu este susceptibil de protecţie.

b) Conform reglementării actuale a art. 751 alin. 2 prop. 1, art. 751 alin. 1 prop. 2 nu are nici o influenţă asupra răspunderii consumatorului pentru deteriorarea sau pieirea bunului, întrucât aceasta se reglementează de regulile generale. Dacă, însă, se va accepta o diligenţă sporită a consumatorului (vezi supra 3, b), art. 750 alin. 3 prop. 2 se va aplica şi în aceste cazuri în mod corespunzător, întrucât sporirea gradului de diligenţă se bazează pe cunoaşterea dreptului la revocare şi utilizare conformă a bunului. Prin urmare, necunoaşterea acestora (adică a dreptului la revocare sau a modului de utilizare conformă a bunului) vor avea ca efect necesitatea scăderii gradului de diligenţă a consumatorului la nivelul diligenţei unui bun proprietar, astfel că consumatorul va răspunde conform regulilor generale prevăzute la art. 738 alin. 2 lit. c, alin. 4 lit. d.

5. Sarcina probei. Dovada notificării consumatorului despre modul de folosire a bunului fără scăderea valorii acestuia, inclusiv conţinutul acestora (art. 752 alin. 1 prop. 2), aparţine întreprinzătorului. De asemenea, dovada cunoaşterii de către consumator în alt mod a dreptului său la revocare sau a notificării reglementate de art. 751 alin. 3 prop. 2 se află în sarcina întreprinzătorului. Proba diligenţei unui bun proprietar se va efectua de către consumator.

V. Alte drepturi

Art. 751 alin. 4 exclude în mod expres existenţa altor drepturi ale întreprinzătorului şi consumatorului, stabilind astfel în mod clar, că raporturile dintre întreprinzător şi consumator după exercitarea dreptului la revocare sunt guvernate în exclusivitate de dispoziţiile privind rezoluţiunea contractului. Reglementarea se referă la drepturile părţilor de a cere în special despăgubiri în baza unor alte dispoziţii normative. Prin urmare, nu sunt aplicabile normele referitoare la executarea obligaţiilor (art. 602 urm.), privind culpa in contrahendo (art. 515 alin. 2), dispoziţiile referitoare la răspunderea delictuală şi cele privind îmbogăţirea fără justă cauză.