Colectivizarea agriculturii în romania: anatomia represiunii

Confiscarea averii, penalizare pentru nepredarea cotelor. De fapt lichidarea economică a proprietarilor se putea realiza mai uşor prin măsura confiscării averii decât printr–o întemniţare a deţinătorului proprietăţii. Este cazul lui Ionel I. Constantin, chiabur din comuna Ilva Mare, Bistriţa Năsăud, care a fost condamnat în 1950 la 3 luni închisoare pentru „neîndeplinirea planului de însămânţări şi de predare a cotei de lapte’’ (CPCA, dos. 5330/1992, f. 7). În actul de acuzare, chiaburul este calificat ca element duşmănos care „s–a opus în mod făţiş înfiinţării gospodăriei colective din Ilva Mică, căutând astfel să întârzie îndeplinirea Planului de Stat şi înfăptuirea cu un ceas mai devreme a socialismului în republica noastră populară’’. Pedeapsa cu închisoarea nu ar fi fost de o gravitate excesivă, dacă ea nu ar fi fost însoţită de măsura confiscării averii. În urma acestei hotărâri, autorităţile locale au preluat toate bunurile proprietarului, printre care pot fi amintite o moară de făină, terenul, animalele, carul, căruţa, sania, casa, şura şi alte obiecte. Familia a fost obligată să părăsească locuinţa doar cu un bagaj de mână.

Acuzat de nepredarea cotelor, Barbu B. Ion din comuna Greci, judeţul Tulcea, a fost condamnat în 1950 la 2 ani şi 6 luni închisoare corecţională, 50000 lei amendă şi confiscarea averii. Imobilele aparţinând familiei Barbu B. Ion au fost ulterior preluate de Postul de Miliţie şi sediul Staţiunii de Maşini şi Tractoare din comuna Greci. Evacuată din comună, familia a fost întreţinută mai târziu de unul din fii, acesta lucrând ca muncitor necalificat. (CPCA, dos. 4979/1992, f.1).

Gheorghe I. Maniţescu, proprietar din comuna Gighera, judeţul Dolj, etichetat şi el drept chiabur şi „element duşmănos’’, deşi poseda doar 5 hectare de teren, a fost trimis în judecată în august 1950 sub acuzaţia că nu a respectat planul de cultură care îi cerea să însămânţeze 0,25 hectare fasole şi 1 hectar bumbaC. Aplicându–se prevederile decretului 183/1949, proprietarul a fost condamnat la 6 luni închisoare şi confiscarea averii mobile şi imobile. După evacuarea familiei, în locuinţa proprietarului a fost instalat sediul gospodăriei agricole colective din comună.

Vasile V. Bejan, proprietar în comuna Ştefăneşti, judeţul Botoşani a fost condamnat în 1951 la o lună închisoare, fiindcă a întârziat cu o zi terminarea recoltării grâului. Refugiindu–se iniţial la rude pentru a scăpa de arestare, Bejan se va preda în ianuarie 1952 la penitenciarul Botoşani. În urma condamnării, familia s–a risipit, iar gospodăria a fost distrusă (CPCA, dos. 6235/1992, f. 1). Lectura rechizitoriilor pe baza cărora s–a cerut aplicarea decretului 183/1949 pemite reconstiturea cu exactitate a normelor impuse de regimul colectărilor. Constantin Istrătescu din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, proprietar al unei suprafeţe de 18 hectare a fost arestat în 1950 pentru nepredarea unei cantităţi de 1514 kg grâu. Rechizitoriul întocmit de parchetul Romanaţi arată că „inculpatul, în toamna anului 1949, nu a însămânţat la timp grâul, nu şi–a procurat sămânţa din treierat înainte de plan şi nu a verificat puterea de încolţire a grâului său care fusese ales pentru sămânţă din grâul treierat după plan, astfel că, prin bună ştiinţă, a căutat să reducă recolta, producând cu 1514 kg mai puţin din cota obligatorie de 7.316 kg şi nu a dezmiriştit în termen de 7 zile de la data de 28 iunie 1950, când a terminat recoltatul’’. Din textul rechizitoriului reiese că infracţiunea săvârşită este de o „gravitate excepţională, inculpatul fiind chiabur, iar fapta sa periclitând ordinea publică şi securitatea statului’’(CPCA, dos. 5127/1992, f. 6).

Internarea în locuri de muncă, sancţiune pentru nepredarea cotelor. O altă metodă de reprimare a persoanelor care refuzau să predea cotele sau îndeamnau pe alţii la rezistenţă a constituit–o internarea în unităţi de muncă. Înfiinţarea coloniilor de muncă a fost determinată de incapacitatea regimului comunist de a utiliza codul penal şi justiţia militară pentru a trimite în închisori persoanele incomode. Sistemul nou introdus era mai eficient, fiindcă nu mai apela la practica anchetei, procesului si apelului. Astfel, printr–o decizie administrativă aflată sub controlul Ministerului Afacerilor Interne opozanţii sau virtualii adversari ai regimului puteau fi reţinuţi şi trimişi în locuri de muncă aflate sub paza Ministerului Afacerilor Interne. În practică, reţinerile erau făcute înainte de emiterea deciziilor de internare, iar în multe cazuri cei care erau internaţi proveneau din rândul celor arestaţi înainte de 1950.(Ion Bălan, Internări în lagăre de muncă, 1951, I, în AT, nr. 1/1996, p.94–95). O altă cauză a înfiinţării coloniilor de muncă a fost cererea de forţă de muncă la Canalul Dunăre–Marea Neagră, la gospodăriile agricole colective şi la diverse şantiere de construcţie aflate sub controlul MAI. (Ion Bălan, Internări în lagăre de muncă, 1951, I, în AT, nr. 1/1996, p.94). Pentru a rezolva necesarul de forţă de muncă directorul general al Canalului Dunăre–Marea Neagră Gh. Hossu solicita Marelui Stat Major, la 31 august 1949, un număr de 4250 oameni. Într–o adresă către MAI din 21 iunie 1952 conducerea Canalului arăta de asemenea că are nevoie de încă 3200 muncitori necalificaţi (Constantin Cheramidoglu, Regimul de muncă la Canalul Dunăre–Marea Neagră, 1949–1951, III, în AT, nr. 2-3/1996, p.137,148). Pentru a rezolva cererea conducerii Canalului, ministrul Afacerilor Interne, la rândul său, îi ordona şefului Direcţiei Anchete să asigure numărul de persoane necesare, iar Direcţia Anchete repartiza pe regiuni cifra stabilită şi, după ce se făceau propuneri pe baza unor tabele nominale, se trecea la reţinerea şi internarea persoanelor vizate. Durata internării era între 6 luni şi 2 ani. Ea putea fi redusă sau prelungită până la 5 ani, în funcţie de comportamentul persoanei internate. Părăsirea unităţilor de muncă fără autorizaţie se pedepsea cu închisoare corecţională de la 6 luni la 5 ani(Ion Bălan, Regimul coloniilor de muncă, 1952–1953, în AT, nr. 1/1998, p. 152; Bălan, R, p. 99). Cele mai multe colonii de muncă erau concentrate în Dobrogea: Bac, Capul Midia, Cernavoda, Galeş, Grădina, Grindu, Km 4, Km 31, Luciu, Medgidia, Ovidiu, Peninsula, Periprava, Piatra, Poarta Albă, Saivane, Saligny, Salcia, Stânca, Stoeneşti. În alte zone ale ţării existau colonii de muncă la Bicaz, Iţcani, Tătarca. (Ion Bălan, Regimul coloniilor de muncă, 1952–1953, în AT, nr. 1/1998, p. 152). Iniţiativa înfiinţării coloniiilor de muncă, numite la început unităţi de muncă, aparţine lui Teohari Georgescu, ministrul Afacerilor Interne şi lui Stelian Niţulescu, ministrul Justiţiei. La insistenţele lor a fost adoptat decretul 6/1950 care preciza că persoanele care „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară, îngreunează sau încearcă să îngreuneze construirea socialismului în Republica Populară Română, precum şi cei care, în acelaşi mod, defăimează puterea de stat sau organele sale, dacă aceste fapte nu constituie sau nu pot constitui prin analogie infracţiuni’’ pot fi internaţi în colonii de muncă. Mai puteau fi internaţi şi deţinuţii care fuseseră eliberaţi la expirarea pedepsei şi care, în viziunea regimului comunist, „nu se dovedesc a fi reeducaţi’’(Cristian Troncotă, Colonia de muncă, în AT, 1/1993, p.169; Bălan, T, p. 42). Prin ordinul 100/3 aprilie 1950 cabinetul Ministerului Afacerilor Interne lărgea zona de acţiune a internărilor administrative. Deşi semnat de Gheorghe Pintilie, ministru adjunct la Ministerul Afacerilor Interne, ordinul reprezintă mai curând o emanaţie a Direcţiei Generale a Securităţii Statului. Sfera persoanelor care puteau fi internate în colonii de muncă includea următoarele categorii:

a)cei care lansează zvonuri alarmiste, tendenţioase;

b)cei care ascultă şi difuzează propaganda posturilor de radio occidentale;

c) cei care aduc injurii Partidului Muncitoresc Român, guvernului României, Uniunii Sovietice şi conducătorilor săi şi ţărilor de democraţie populară;

d) cei care întreţin legături de prietenie cu legaţiile ţărilor occidentale;

e) cei care frecventează bibliotecile deschise de ţările occidentale la Bucureşti;

f) cei care sunt în relaţii cu familiile funcţionarilor ambasadelor occidentale la Bucureşti;

f)cei care instigă la manifestări rasiale şi şovine;

g)cei care se opun la colectivizare şi colectări;

h)cei care au un trecut „reacţionar’’;

i) cei care fac prozelitism religios;

j) cei care transmit prin corespondenţă informaţii tendenţioase despre regimul comunist (Ion Bălan, Internări în lagăre de muncă, 1951, I, în AT, nr. 1/1996, p.93; Bălan, R, p. 98; Bălan, T, p.45).

O nouă extindere a sferei de aplicare a internărilor administrative se produce după adoptarea HCM nr. 1554/22 august 1952, act normativ care transformă unităţile de muncă în colonii de muncă.(Ion Bălan, Internări în lagăre de muncă, 1951, I, în AT, nr. 1/1996, p.93). Motivaţiile apariţiei coloniilor de muncă sunt prezentate chiar în art. 1. Astfel, măsura era concepută să contracareze „rezistenţa tot mai activă a elementelor duşmănoase’’ la eforturile de construire a socialismului, dar şi pentru a supraveghea activitatea elementelor duşmănoase.( Ion Bălan, Regimul coloniilor de muncă, 1952–1953, în AT, nr. 1/1998, p.151). Puteau fi internate în colonii de muncă următoarele categorii:

a) foşti membri ai partidelor politice de dinainte de 6 martie 1945;

b)foşti membri ai servicilor speciale şi ai Poliţiei;

c)foşti condamnaţi pentru trecere frauduloasă a frontierei;

d)chiaburii care sabotează măsurile luate de guvern;

e)foşti condamnaţi pentru sabotaj;

f) foşti condamnaţi pentru speculă;

g)rudele persoanelor care au fugit din ţară după 1945;

h) rudele opozanţilor politici care au fugit din ţară înainte de 1944;

i)condamanţii pentru infracţiuni contra securităţii statului care la expirarea pedepsei „nu prezintă încrederea de a fi folositori’’;

j)recidiviştii de drept comun care au mai mult de 3 condamnări.(Cristian Troncotă, Colonia de muncă, în AT, nr.1/1993,p.170–171;CAS,III, p.628). Responsabiliatea pentru internări este clarificată abia la 25 august 1952 când Alexandru Drăghici, ministru de Interne, semnează decizia nr. 744 prin care se înfiinţează „Comisia MAI cu sarcina de a lua hotărâri pentru internarea în colonii de muncă’’. (CAS,III, p. 159).

Prin Instrucţiunile nr. 1000 /1 septembrie 1952 ale MAI se aduc noi clarificări regimului de internări. Acestea erau făcute „în scopul combaterii rezistenţei tot mai active a elementelor duşmănoase, care încearcă încontinuu să saboteze în mod organizat măsurile guvernului şi partidului îndreptate pentru întărirea dictaturii proletariatului şi construirea cu succes a socialismului, pentru a uşura supravegherea activităţii elementelor duşmănoase şi străine de clasa muncitoare, pentru a le atrage la munca de utilitate socială şi pentru a curăţi cele mai importante centre vitale ale ţării de elementele duşmănoase.’’(Bălan, T,p. 56). Mai erau introduşi în categoria celor ce puteau fi internaţi şi „foştii exploatatori care ocupă încă posturi de răspundere în producţie şi care dovedesc încontinuu prin atitudinea lor delăsare gravă, nejustificată prin incapacitatea lor profesională, atitudini care atrag după sine defecţiuni sau frânarea producţiei’’.(Bălan, T, p. 57). La 11 martie 1954 HCM nr. 337 abroga HCM 1554/1952, păstrând însă privilegiul Ministerului Afacerilor Interne de a trimite în domiciliu obligatoriu persoanele care „dovedeau că nu s–au reeducat şi prezentau pericol pentru securitatea statului’’(Cristian Troncotă, Colonia de muncă, în AT, nr 1/1993, p.171; Ion Bălan, Regimul coloniilor de muncă, 1952–1953, în AT, nr. 1/1998, p.151;Bălan, T, 76). Cei care ieşeau din închisoare la expirarea termenului puteau fi în acest fel trimişi din nou în colonii de muncă pe o perioadă de la 6 luni la 5 ani. Sistemul internărilor în colonii de muncă va fi reinstituit în 1958, prin adoptarea Decretului nr. 89 şi a HCM nr. 282.

La sfârşitul lui 1959 Gheorghiu–Dej a aprobat un plan de revizuire a situaţiei internaţilor în lagăre şi colonii de muncă. În termen de trei luni MAI urma să reexamineze situaţia celor internaţi. Cei internaţi urmau să fie împărţiţi în două categorii: a)persoane care puteau fi eliberate; b)persoane care urmau să fie trimise organelor de urmărire penală. Printre persoanele care urmau să fie eliberate se numărau următoarele categorii:

a) membri de rând ai partidelor „burgheze’’;

b) foştii funcţionari din administraţia locală de dinainte de 23 august 1944;

c) foşti condamnaţi pentru trecerea frauduloasă a graniţei;

d) foştii condamnaţi pentru sabotaj;

e) foştii condamnaţi pentru speculă; rudele opozanţilor sau celor fugiţi peste graniţă înainte de 1945;

f) foştii condamnaţi pentru infracţiuni împotriva securităţii statului;

g) cetăţenii care au fost internaţi pentru legături cu legaţiile ambasadelor occidentale;

h) persoanele care au frecventat bibliotecile statelor occidentale la Bucureşti;

i) persoanele care au instigat împotriva gospodăriilor agricole colective, a colectărilor şi planurilor de cultură;

j) persoanele care au lansat sau au răspândit zvonuri alarmiste tendenţioase, care au ascultat şi au difuzat propaganda posturilor de radio occidentale;

k) persoanele care au făcut prozelitism religios.(CAS,III, p. 41).

Eliberări substanţiale din coloniile de muncă nu se vor produce însă înainte de 1961–1962, ca un preambul la eliberarea deţinuţilor politici din penitenicare în 1964.

Internările, un sistem eficient. Sistemul internărilor administartive a funcţionat în paralel cu mecansimele de condamnare penală, dacă nu chiar la concurenţă cu acestea. Cel puţin cinci motive îl recomandau ca fiind favorit în faţa celorlalte metode represive. Mai întâi formele de inculpare erau foarte generale, ajungând să cuprindă categorii largi de populaţie, de la opozanţi reali până la rudele celor care plecaseră din ţară. În al doilea rând, sistemul se recomanda prin viteza derulării acţiunii de reprimare, unele persoane fiind trimise în colonii de muncă înainte de a li se stabili formele necesare. Absenţa recursului întărea caracterul definitiv al deciziei administartive, lăsând organelor represive privilegiul de a distinge între vinovaţi şi nevinovaţi. În plus, se poate constata că, spre deosebire de sistemul penitenciar, sistemul unităţilor de muncă avea cel puţin teoretic o valoare economică, masiva participare la muncile de la Canal fiind un argument pentru menţinerea deciziilor internare la nivele ridicate. În sfârşit, datorită condiţiilor grele de muncă şi abuzurilor administraţiei, unităţile de muncă au dat procente de mortalitate mai ridicate decât sistemul penitenciar, lucrând în felul acesta la „salubrizarea’’ societăţii româneşti.

Lichidarea rezistenţei împotriva colectărilor a găsit în sistemul internărilor admnistrative un mijloc efecient. O analiză a fişelor individuale întocmite persoanelor care urmau să fie internate sugerează că măsura administrativă era de obicei hotărâtă atunci când se constată un posibil focar de rezistenţă. Trecutul politic sau starea materială joacă de asemenea un rol important în luarea deciziei de internare. Datorită spectrului larg de motivaţii, la care se adaugă de multe ori sabotarea planului de colectări, represiunea prin trimiterea în unităţi de muncă tinde să devină un instrument în strategia de „igienizare’’ ideologică a satului românesC. Fişele personale din tabelul întocmit la 14 aprilie 1950 de către Direcţia Regională a Securităţii Poporului Cluj (ASRI, FD, dos. 4113, f. 99–141) conţin date de stare civilă, originea socială (chiabur, ţăran mijlocaş), profesiunea (agricultor, plugar, învăţător, subofiţer, avocat, preot,), aparteneţa politică (PNŢ, P.N.L, P.M.R,), durata internării şi motivul internării (sabotarea însămânţărilor sau a colectărilor, instigare la neîndeplinirea planului de colectări). Nu se reproduc mai jos decât fişele care fac referiri la rezistenţa la colectări. Sublinierile ne aparţin.

I. Nr. Curent: 11

II. Numele şi prenumele: SIRLINCAN IOAN

III. Locul şi data naşterii: 14 noiembrie 1902 Buduş Năsăud.

IV. Domiciliul: Buduş Năsăud.

V. Originea socială: Ţăran mijlocaş.

VI. Profesiunea: Agricultor chiabur.

VII. Apartenenţa politică: Fost P.N.Ţ., în prezent neîncadrat.

VIII. Propus pentru încadrare în U.M. pe termen de: 18 luni.

IX. Motive:

· A ameninţat cu bătaia pe secretarul org. de bază şi a adus injurii Partidului.

· La 14 noiembrie 1947 a avut manifestări împotriva guvernului.

· La 4 aprilie 1948 a strigat “Trăiască Maniu, jos Groza”, aducând şi ofensă Partidului.

· La 20 septembrie 1949 a instigat populaţia ca să opună rezistenţă pentru a nu duce grâu la arie.

· La 6 aprilie 1950 a căutat să saboteze însămânţările de primăvară, iar cotele şi supracotele nu le-a predat. Tot atunci a fost arestat pentru aceleaşi fapte de miliţia Bistriţa.

I. Nr. curent: 12

II. Numele şi prenumele: LAZĂR IOAN

III. Locul şi data naşterii: 15 octombrie 1900 Cuşma Năsăud.

IV. Domiciliul: Cuşma Năsăud.

V. Originea socială: Ţăran mijlocaş.

VI. Profesiunea: Agricultor chiabur, 50 ha.

VII. Apartenenţa politică: Fost P.N.L. Brătianu. În prezent neîncadrat.

VIII. Propus pentru încadrare în U.M. pe termen de: 18 luni.

IX. Motive:

· La 13 aprilie 1949 a refuzat să plătească servitorul cu această ocazie având ieşiri împotriva Partidului şi regimului.

· La 14 septembrie 1949 s-a certat cu Preşedintele comitetului provizoriu, nevoind să predea cota de grâu, ameninţându-l atât pe el cât şi regimul.

· La 15 februarie 1950, din nou s-a certat cu preşedintele Comitet. provizoriu, nevoind să predea supracota de cartofi, având ieşiri ofensatoare împotriva conducerii.

· La 15 martie 1950 a lansat zvonul că cei care lucrează la gospodăriile de Stat la însămânţări o să le moară vitele de foame pentru că nu primesc mâncare.

· La 1 aprilie 1950 s-a manifestat contra regimului ofensând membrii de Partid de schimbare îi va omorî pe toţi.

I. Nr. Curent: 13

II. Numele şi prenumele: MAGYAROSI IOAN

III. Locul şi data naşterii: 3 iulie 1911 Jeica Năsăud.

IV. Domiciliul: Jeica Năsăud.

V. Originea socială: Ţărani mijlocaşi.

VI. Profesiunea: Ţăran chiabur, 13 ha.

VII. Apartenenţa politică: În trecut şi prezent neîncadrat.

VIII. Propus pentru încadrare în U.M. pe termen de: 1 an.

IX. Motive:

· La 29 aprilie 1947 este condamnat la una lună închisoare şi 25.000 lei amendă pentru instigare publică

· La 11 Mai 1948, fiind primar a avut atitudine şovină împotriva populaţiei româneşti.

· La 15 octombrie 1948 a fost cercetat pentru delapidare de bani publici.

· La 20 octombrie 1949, în campania de colectări s-a manifestat făţiş împotriva regimului şi a lansat zvonul ca oamenii să nu treiere grâul la arii, deoarece vin anglo-americanii.

I. Nr. Curent: 21

II. Numele şi prenumele: OŢELEA SIMION

III. Locul şi data naşterii: 4 mai 1900 Prundul Bârgăului, Năsăud.

IV. Domiciliul: Prundul Bârgăului.

V. Originea socială: Ţărani chiaburi.

VI. Profesiunea: Agricultor chiabur. 30 ha, 45 oi.

VII. Apartenenţa politică: În trecut P.N.Ţ. Maniu, în prezent neîncadrat.

VIII. Propus pentru încadrare în U.M. pe termen de: 18 luni.

IX. Motive:

· La 3 ianuarie 1949 nu a vrut să predea cota de porumb certându-se cu preşedintele comitetului provizoriu pe care l-a ameninţat că dacă se va schimba regimul îl va aranja.

· La 15 ianuarie 1950 s-a agăţat de activiştii de Partid spunându-le că stau toată ziua la serviciu şi nu fac dreptate.

· Tot atunci a spus în primăvara anului 1950, va scăpa de comunişti şi vor veni anglo-americanii.

· La 28 februarie 1950 a produs o stare de nemulţumire în rândurile ţăranilor săraci şi mijlocaşi, prin faptul că nu a vrut să îndeplinească munca obligatorie, impusă de comit. prov. la cărat lemne.

I. Nr. Curent: 34

II. Numele şi prenumele: MAGHERUŞAN ALEXANDRU

III. Locul şi data naşterii: 8 martie 1893 Herina Năsăud.

IV. Domiciliul: Herina Năsăud.

V. Originea socială: Ţărani chiaburi.

VI. Profesiunea: Ţăran chiabur.

VII. Apartenenţa politică: În trecut în P.N.Ţ., în prez. neîncadrat. 59 ha, 1 batoză, 1 tractor.

VIII. Propus pentru încadrare în U.M. pe termen de: 2 ani. De acord.

IX. Motive:

· În primăvara anului 1949 a sabotat campania de însămânţări, nepunând tractorul în funcţiune spunând că nu se găsesc piese, tot în acel timp este semnalat cu manifestări contra regimului, făcând nemernici şi puturoşi pe cei de la conducere.

· La 20 august 1949 a lansat zvonul în comuna Herina să nu ducă ţăranii grâul la arii să treiere la şiri, astfel o parte din ţărănime, împotrivindu-se dispoziţiunilor date de organele administrative.

· La 16 octombrie 1949 răspândeşte zvonul în legătură cu arăturile de toamnă şi gospodăriile agricole de Stat că muncitorii de la aceste gospodării sunt plătiţi numai pentru a face reclamă şi a intra lumea în colectiv.

· La 4 februarie 1950 este semnalat în legături strânse cu Plot. Maj. Deblocat Silagy Alex, cu care a discutat probleme politice contra regimului.

· Este un duşman înfocat regimului, care îndemna populaţia împotriva colectivizării.

I. Nr. Curent: 35

II. Numele şi prenumele: GRICA CONON

III. Locul şi data naşterii: 5 martie 1916 Cuşma Năsăud.

IV. Domiciliul: Cuşma Năsăud.

V. Originea socială: Chiaburi.

VI. Profesiunea: Învăţător comprimat; chiabur. 15 ha şi batoză cu locomotivă.

VII. Apartenenţa politică: În trecut P.N.Ţ. Maniu, în prezent neîncadrat.

VIII. Propus pentru încadrare în U.M. pe termen de: 2 ani şi 8 luni.

IX. Motive:

· La 7 iunie 1947 se manifesta ostil regimului şi Partidului.

· Din declaraţia lui Jeican Mihăilă reiese că s-a manifestat împotriva regimului, a defăimat Partidul, a agitat populaţia şi a sprijinit pe saşi.

· La 14 decembrie 1946 este semnalat că la alegerile din acest an a îndemnat populaţia să voteze cu ochiul.

· La 12 ianuarie 1949 semnalat în legătură cu colectivizarea ducând propaganda că în Rusia aceştia mănâncă la cazan.

· La 5 martie 1950 s-a sustras de la campania de însămânţări, a îndemnat cetăţenii să nu-şi îndeplinească planul de însămânţări, că vor veni americanii şi vor rezolva problema cu comuniştii.

I. Nr. Curent: 39

II. Numele şi prenumele: TALOIU MACEDON

III. Locul şi data naşterii: 5 martie 1897 Prundul Bârgăului Năsăud.

IV. Domiciliul: Prundul Bârgăului.

V. Originea socială: Ţărani mijlocaşi.

VI. Profesiunea: Agricultor chiabur.

VII. Apartenenţa politică: În trecut membru în P.N.Ţ. Maniu, în prezent neîncadrat.

VIII. Propus pentru încadrare în U.M. pe termen de: 18 luni.

IX. Motive:

· La 8 septembrie 1948 a avut ieşiri ostile regimului aducând ofense membrilor de Partid.

· La 25 august 1949 din nou a avut aceleaşi ieşiri, exprimându-se că la plasa P.M.R. nu sunt decât golani.

· La 17 februarie 1950 a instigat pe chiaburul Besa Simion ca să însămânţeze în aşa fel încât dacă vor veni americanii să fie recolta bogată, dar dacă nu vor veni să nu aibă ce lua Statul, pentru că şi aşa le trimite în Rusia.

· La 28 martie 1950 a dus acţiune împotriva muncii activiştilor de partid în legătură cu însămânţările de primăvară şi colectivizare.

· Trăieşte în anturajul intelectualilor comprimaţi ca de exemplu: căpitanul Popandron Nic., chiaburul Besa Simion, Oţelea şi alţii.