Coperta ioana dragomirescu mardare 828590

Trebuie, aşadar, avute în vedere genurile diferenţierilor (aces­tea sînt deci principiile lui a fi): de exemplu, /unele lucruri se dife­renţiază/ prin mai mult sau mai puţin, prin mai dens sau mai rare­fiat, şi prin alte caracteristici de acest tip. Or, toate acestea se reduc la exces şi la lipsă. Iar dacă ceva /se diferenţiază/ după aspect, sau netezime, sau asprime, toate acestea se reduc la rectiliniu şi la curb. entru cele la care a fi este dat de unire, starea opusă reprezintă a
într-adevăr Fiin^a este raţiunea f iin-trebuie cercetat Printre /aceste diferenţieri/ pen-

Kte nici ua *

totuşi

exisă

raţiunea flinţarii lucrurilor. Deşi Fiinţa nu te /cliferenţieri/> "ici două luate împreună,

Fiinţelor, ceefcV ^ " fleCare /lucru/-5 ^ duPa cum' în cazul '«l se întî'mph " CStf Predicat al materiei este chiar actualizarea, la

AsrfeUacâ'ar K*1 mare grad' Ş' în r£Stul defini^illor-6 1411 ° fatrăase l Ul definit Pragul, vom spune că este un lemn

* Clsa/' "'''"'"1 anumefel determinat; /dacă am defi-

este cărămizi si lemne aşezate într-unfel

1043a

278

METAFIZICA

determinat (în plus, la unele lucruri se mai ad am defini gheaţa, /am spune/ că ea este apă*offîr ?i Scopul). satăîn acest feldeterminat. Armonia muzical- ""***««

bmaţie determinată, de /sunete/ acute si * * ^ ° anumit/,' cazurilor. ' e' 'a fel.

Apare limpede de aici că fiecare actualizare s, f unei alte materii. Pentru unele lucruri actualizar^^ C°resP"ni rea, pentru altele e amestecul, pentru altele ~ T^ "^ C°mW amintite. Iată de ce unii dintre filozofii care dau^f* •'1"tre<*le cînd spun ce este Fiinţa, afirmă că ea este n' 6 im'1''atuna lemne", vorbind despre casă în virtualitate, deoarec^to^""** sînt materie. Alţii spun că /ea/ este un „recipient care pu? fT post bunuri şi persoane" sau adaugă ceva asemănător; aceştia m?" actualizarea casei, în timp ce alţii, în fine, reunind ambele definiţi indică cea de-a treia Fiinţă, care constă din /reuniunea/primei» două. (Se pare, într-adevăr, că definiţia ce procedează prin dife­renţe este cea a formei si a actualizării, în timp ce definiţia ce porneşte de la materialele încorporate este mai curînd a materiei.)'

La fel erau şi definiţiile acceptate de Archytas8: ele sînt ale com­pusului din materie şi formă. De exemplu: ce este acalmia .'Este o nemişcare în masa aerului. Căci materia este aerul, în vreme ce nemişcarea este Fiinţa şi actualizarea. Ce este calmul marin .'Este o linişte a mării. Marea este /aici/ substratul luat ca materie, iar liniş­tea este actualizarea şi forma. E clar de aici care este Fiinţa senzo­rială şi în ce fel este ea: într-un sens, ea este luată ca materie,« alt sens — ca formă şi actualizare; iar cea de-a treia /Fiinţ" «« cea rezultată din primele două.

Capitolul 3

Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că une°n numele unui /lucru/ semnifică Fiinţa compusa, s lizarea şi configuraţia; de exemplu, „casa este lui, însemnînd un adăpost din cărămizi fţ fel determinat, sau este semnul actualizăm şi a un adăpost ? Iar lima este oare Dualitatea a}

jnBtgn-

***.

CARTEA

279

«rea

imalul este un suflet într-un corp, sau un Jitfitea ? Oaresa"Fiinţa şi actualizarea unui anumit corp. - > Câc' sljfl £ imar's-ar putea extinde asupra ambelor *Or conce?tui de "^ concept ce are o unică semnificaţie

fiinţei sen ^^ ^ actualizării. Iar „suflet" şi „esenţa sufle- 1043b

t„:'ice, pe cîtă vreme „esenţa omului" şi „om" nu sînt "ncaz'că sufletul /omului/ nu va fi numit „om". Or, într-un Jte fi numit astfel, într-un alt sens - nu.10 Celor ce privesc tolucrurile' silaba nu le apare constînd numai din litere plus îmumarea lor, nici casa nu este cărămizi plus însumarea /cără­mizilor/. Şi pe drept cuvînt: căci nici /procesul/ însumării, nici cel al unirii nu constau din acele elemente pe care ele le însumează sau le unesc.11

La fel, nici una dintre celelalte operaţii: de exemplu, dacă pra­gul este determinat de poziţia /unui lemn/, nu poziţia /în sensul de forma/ rezultă din prag, ci mai degrabă pragul rezultă din pozi­ţie. Şi nici omul nu este animal plus biped, ci trebuie să existe ceva care e în afara acestora, dacă ele formează materia, ceva ce nu este nici element, nici provenit dintr-un element, anume Fiinţa. Or, cînd

n filozofi

suprimă acest ceva, ei se referă la /numai/ la materie. '-'

aC£St CCV CSte r;Hiunea fiinţării şi el este Fiinţă, Fiinţă' (Fiinţa trebuie sa fie °"

e pieire> ?i Să fi apărUt fără pr°" "a clarificat în alta Parte ca nici ° mc generată> ci se produce numai un indi-^ este.Senerat din /formă ?J materie/.13 ; afară do UCrUnlor Pieritoare sînt autonome nu este încă în afara irJ ^ d" că unele nu Pot fi a?a. cele care nu pot

"' de £XemPlu ° casă sau ° mobilă' ' Ca nti sînt fiinţe mă acestea, nici altele care

'

fj Slnt c°nstlt„lt

C0nsid<

*

*atâ d p. »*tural. (Căci numai natura ar putea "nţă pentru cele pieritoare.) Rezultă că

280

METAFIZICA

esjf

aporia pe care discipolii lui Antisthenes14 si alr" r •

• , • • -ilipsiţi

au invocat-o are ceva temei: /ei spun/ că nu s '

ceva (într-adevăr, definiţia este un enunţ lung) ^ aehn'ce defini şi a arăta doar cum este ceva: de exernnl' P°Slbil a Se nu se poate spune, dar se poate spune că este precu "^ argmtu' Rezultă că este propriu Fiinţei, luată într-un a C°sit0rul-li admită definiţie şi concept; de exemplu, /aceasta e prow!u/ F*''* compuse, fie că ea ar fi senzorială, fie că ar fi inteligibilă D "nţei ta nu este cu putinţă pentru elementele prime din care e " *^~ pune, dacă este adevărat că enunţul-definiţie semnifică

ceva este predicat despre altceva şi că trebuie

ca acesta din urmă

să fie luat drept materie, iar primul drept formă.

Este însă clar şi de ce se întîmpla asta: dacă, într-adevăr, Fiinţele sînt cumva numere, numerele sînt /în felul Fiinţelor/ şi nu /sume/ de unităţi, precum spun unii.16

Dar şi definiţia este un /fel/ de număr: ea este divizibilă în ele­mente indivizibile (definiţiile nu pot avea părţi infinite), iar numărul este la fel. Şi aşa după cum, dacă dintr-un număr se scoate sau se adaugă unităţile din care numărul este constituit, nu mai rămîne acelaşi număr, ci devine un altul, chiar dacă s-ar adăuga sau s-ar 1044a scoate oricît de puţin, la fel stau lucrurile şi cu definiţia şi esenţa: ele nu vor mai exista, dacă ceva se scoate sau se adaugă /în definiţie/. Iar numărul trebuie să fie ceva în baza căruia el este o unitate; dar /mulţi filozofi/ nu ştiu să spună prin ce anume este el o unitate. (Căci, fie că el nu este o unitate, ci e precum o grămadă, fie, dacă este o unitate/, trebuie arătat ce anume îl face să fie unu din multe /unitâţ •)

Şi acest lucru se întîmpla în mod verosimil: căci, in virtu

aceluiaşi raţionament, şi Fiinţa este o unitate in

acest sens, şi nu

precum susţin unii, că ea este precum o monadă sau u p ^

ci fiecare Fiinţă este o actualizare şi o natura17. Şi după cu _ ^

nu are „mai mult" şi „mai puţin", şi la fel, nici Fiinţa

/nu are „mai mult" şi „mai puţin"/, ci, dacă aşa <

/are această calitate/ doar Fiinţa împreună cu materia^

Despre generarea şi pieirea aşa-ziselor Fiinţe -posibile, sau în ce fel imposibile — şi despre i la numere, să fie îndeajuns această analiză de

i

CARTEA ETA (VIII)

281

Capitolul 4

• în legătură cu Fiinţa materială, că, dacă toate U trebuie o ^ acejaşi /element material/ prim, sau din ace-rile Pr°V1ale luate ca prime, totuşi există o mat

ateriale luate ca prime, totuş există o materie spe-i «lemen^ucrU) precum flegmei îi /este proprie ca materie primă/ ayicu"fiecărui > ^^ __ amarul sau altceva asemănător.1'-1 Pro-julcele sau gra , ^ ^n ^^ element. Apar mai multe materii atunci cînd una dintre materii este materia

exe

mplu, flegma provine din gras şi din dulce, dacă ^atul'provine /, la rîndul său, / din dulce; dar /provine/ şi din faSUdeoarece ea se descompune în fiere, ca materie primă. Căci ceva'provine din altceva în doua sensuri: fie pentru că ceva e pro­dus pe baza a altceva, fie pentru că, descompunîndu-se, ajunge la principiu.

Pe de altă parte, este posibil ca, deşi materia este una singură, să apară ca fiind lucruri diferite datorită raţiunii de a fi ce pune în mişcare, precum din lemn apar şi lada, şi patul, în alte cazuri, dacă materia este diferită, şi lucrurile respective sînt diferite. De pildă, nu ar putea exista ferăstrău din lemn, iar acest fapt nu tre­buie pus pe seama raţiunii de a fi ce pune în mişcare. Căci nu se poate face un ferăstrău din lemn sau din lînă. Iar dacă este cu pu-tmţă să se facă acelaşi lucru şi din altă materie, e clar că şi arta, şi principiul luat ca cel ce pune în mişcare sînt aceleaşi, însă dacă şi mate­ria, şi ceea ce pune în mişcare sînt diferite, diferit va fi şi rezultatul. d> Pnn urmare, cineva ar cerceta raţiunea de a fi, dat fiind t -lunue de a fi se spun în mai multe sensuri, trebuie expuse OI^ajlumle Posibile. De exemplu: care este raţiunea de a fi a « dă aUj°a mater*e' Oare menstruaţia ?20 Care este raţiunea ^forirf >P C mi?care' Oare sperma? Care este raţiunea luată 'nsă că a StC 6Sen^a' ^are este raţiunea finală ? Scopul. Probabil

Trebu "£a, ua /ultime raţiuni/ sînt acelaşi lucru.21 "a ? Nu f o \ arcttate raţiunile cele mai apropiate: care este mate-^u'e proced ^ Pârnîntul, ci materia proprie. Aşadar, astfel tre-Vr«a a se proc f priVlrHa Fiinţelor naturale şi generabile, dacă se ''''"* Şi ele treia C°rect: daca acestea sînt raţiunile de a fi, ele sînt Ule cun°scute. însă în legătură cu Fiinţele naturale

1044b

282

METAFIZICA

dar eterne, demersul este diferit, într-adevăr, prob M

tre acestea nu

u au materie, sau nu o materie /terp« - ^ Utlele

Nici procesele naturale, dar care nu sînt Fiinţe nu ci substratul /procesului/ este /acolo/ Fiinţa. De ex' j^ materie, raţiunea de a fi a eclipsei ? Care este materia ? Nu

m

: care este

ci Luna este lucrul ce suferă o alterare.23

Dar care este raţiunea punerii în mişcare, cea care nimic na ? Pămîntul. Iar scop probabil că nu există. Cît des U

ca formă, aceasta este definiţia, însă ea este neclară dacă nu vine împreună cu raţiunea de a fi. De pildă: ce este e F Privaţiunea de lumină. Dar dacă s-ar adăuga -.privaţiunea de lumuiă datorată pămîntului interpus la mijloc /între soare şi lună/ ace ta ar fi definiţia dată împreună cu raţiunea de a fi /a fenomenului/ în cazul somnului este neclar care este subiectul care suferă afecţiuni. Desigur, animalul, dar prin care organ anume, şi care organ este primul afectat ? Inima, sau alt organ ? Apoi, cine produce som­nul ? Apoi în ce constă afectarea, vreau să spun aceea a organului respectiv şi nu a întregului organism ? Că /somnul/ este un anume tip de imobilitate ? Bineînţeles, dar care este primul organ afec­tat, în urma căruia ea apare ?

Capitolul 5

Deoarece unele lucruri există sau nu există, şi fără proces de ge­nerare sau de distrugere, precum sînt punctele şi, în general, or mele (căci nu albul este generat, ci lemnul alb, în caz că orice u ce devine ceva pornind de la ceva), nu toate contrariile ar Pr°ve^ unele din altele. Ci, într-un fel un om alb provine dintr~U"x°sti negru, şi într-altul /provine/ albul din negru. Iar materie nu ^ ^ pentru orice lucru, ci numai pentru cele la care exista p ^ generare şi transformare /a contrariilor/ unele dmtr-a ^Qf_ acelea care fie sînt, fie nu sînt, în absenţa unui proces mare, acelea nu posedă materie. . ,. -ruj lucru

Dar apare o dificultate: cum se comportă materia ie.^\ sânâ-în raport cu contrariile ? De exemplu: dacă trupul este vi

CARTEA ETA (VIII)

283

ros,

ontrariul sănătăţii, oare ambele contrarii sînt în ro, b°al> T^apa este, în mod virtual, şi vin, şi oţet ? Sau mate-virtualitate • ,itat£/ a unuia dintre contram prin posesie şi formă, •âeste/virtua.! / Dentru celălalt contrariu prin privaţiune şi "i «te /virtualitate/ p

(jimicire ? ^ . ^jema Je a şti de ce vinul nu este materia oţetu-

Mai eas^P în virtualitate, oţet, chiar dacă oţetul provine din

lui şi n'cl nu . rj'u nu e> virtual, mort. Sau nu e aşa, fiindcă nimici-

vm, şi nicl . , contextuale, iar materia viului este, ea însăşi

JU /respective/ oii't «- _

imicire virtualitate si materie pentru ce e mort, iar apa este /"^•"militate şi materie/ pentru oţet. Unele provin din celelalte,

m noaptea din zi. Iar contrariile care se transformă în acest fehmeleîntr-altele trebuie reduse la materia-substrat. Astfel, dacă viul provine din ce-i mort, trebuie mers mai întîi la materie ; apoi /aceasta ajunge/ astfel ceva viu. Iar oţetul trebuie redus la apă, apoi /din ea/ se ajunge la vin.25

Capitolul 6

în privinţa dificultăţii amintite mai înainte ce are ca obiect defi­niţiile şi numerele, se pune întrebarea: care este raţiunea care le face să formeze o unitate ? Căci există o raţiune de a fi pentru toate lucrurile care au mai multe părţi, dar nu sînt un tot, precum e o grămadă, ci există /acolo/ un întreg dincolo de părţi. Şi în cazul corpurilor, pentru unele raţiunea unităţii lor este contactul, pen­tru altele ; - o vîscozitate, sau altceva analog.26 e . e]miţla este un enunţ unitar, dar e aşa nu printr-o înlănţuire ^ ica, precum e Iliada, ci prin faptul că ea reprezintă o unitate. onimâr^k-* ^aceca omu^ sa ^e ° unitate, si nu o pluralitate, adică, Animai l ^ • Ş1.asta mai a^es dacă, aşa cum susţin unii, există aceste en/" ""* ? ^lfe^ ~ln sme ? Din ce pricină omul nu este Participa ' ' i câ atunci> /dacă ar fi/, oamenii vor exista prin laBlped.rş11^ °m' nici la Unu> C1 la Doi' adică la Animal şi tat«. ci o iv,' 1,n.g °mul nu ar reprezenta, în acest caz, o uni-

P ale'27

acei ^lozofi aşa cum obişnuiesc ei să def i-nu au cum să explice şi să rezolve dificultatea.

284

METAFIZICA

Dar, dacă există, aşa cum afirmăm noi, pe de altă parte, forma, şi dacă prima există prin v

ii-* i •

lalta prin actualizare, ceea ce căutăm nu ar mai nici o dificultate. Căci aceeaşi dificultate persistă niţia hainei ar fi „bila din bronz", într-adevăr n ar fi semnul conceptului, încît ceea ce căutăm ar fi- d' „bilă" şi „bronz" formează o unitate ?28

materia>Pe

a t P '

ar mai oă Cea-

^

C'et'~

m ce

Or, nu pare să mai fie /aici/ vreo dificultate, fiindcă un tre termeni este materia, în timp ce celălalt este forma <^" aşadar, cauza faptului că ceea ce este în virtualitate se actu l' "^ în afara raţiunii eficiente, în cazul lucrurilor la care există e ***' re şi devenire ? Nu există altă raţiune care să facă sfera virtul" să devină o sferă actualizată, decît esenţa respectivă.

Materia însă este, pe de-o parte, inteligibilă, pe de altă pane sensibilă. Dar, întotdeauna, un termen al definiţiei este materia în timp ce celălalt este actualizarea, de exemplu, cercul este o figu­ră plană.29

Dar lucrurile care nu au materie, nici inteligibilă, nici sensibila 1045b sînt, fiecare, o unitate nemijlocită, aşa cum sînt si o fiinţare nemijlo­cită, /o Fiinţă/ determinată, calitate, cantitate — de aceea nu se poate defini nici ceea-ce-este, nici unul. Iar /în cazul acestor lucruri sim­ple/, esenţa este în mod nemijlocit o unitate, după cum este şi ceva ce este. De aceea, în cazul acestora, nu există altă raţiune de a fi unul si de a fi; CĂCI fiecare este în mod nemijlocit ceva existent fi ceva, unitar, iar asta nu fiindcă s-ar afla într-un gen al existenţei, sau într-unul al unităţii, şi nici într-unul al existenţelor separate de lucrurile individuale.30

Din cauza acestei dificultăţi, unii invocă participarea, dar nu şuu să spună care este cauza participării şi ce înseamnă a

Alţii, precum Lycophron31, susţin că ştiinţa este o co dintre faptul de a şti şi suflet. Alţii spun că viaţa este o ăst ^ ^^ o legătură a sufletului cu trupul, însă acelaşi raţionament es bil în toate aceste cazuri: . uokg*"

Căci şi faptul de a fi sănătos va fi sau o cormeţuirC'jSje a fi un tură, sau o asociere a sufletului şi a sănătăţii, şi ţap sifap-

triunghi de bronz este o asociere a bronzului şi a triung tul de a fi alb este o asociere a suprafeţei /respective Ş •

CARTEA ETA (VIII)

285

Cauza

este că ei caută o raţiune a virtualităţii si a .. eUUK, unifice, cît si o diferenţă}2 îrhcar s^materia ulumă şi forma sînt unul şi acelaşi

Or, aşa curnA s caZ) e\ e luat sub raportul virtualităţii, în timp lucru, d°ar câ'm £ ^uat sub cel al actualizării. Astfel încît cerceta-ceînald0' '.. ^ atare/ şi a raţiunii pentru care ceva este o rea raţiunii um^ , ţntr.adevăr, orice lucru este o unitate, şi, cumva

^ unitate sînt an^ ^ vi'rtuajitat£) cţt şi ceea ce este în actualizare f or-

ceea ce este. meazâ

.. e

"a

e este.te> înc*t nu mai exista aici altă explicaţie decît raţiu-

â ou > f,rod<« mişcarea de la virtualitate la actuali-nta căit- •* /""

/«cr«ri/e c

f,rod<« mişcarea •* /"" • . .

n» a« wwtene reprezintă toate, m mod onep ev ti>.

NOTE

1. De fapt, pentru platonicieni, corpurile senzoriale nu sînt Fiinţe în sens propriu; ele sînt lipsite de consistenţă şi de autonomie, ce sînt proprii, dimpotrivă, numai Formelor.

2. Aşadar, avem:

1) Fiinta-materie, determinabilă doar virtual, dar autonomă efectiv.

2) Fiinţa-f ormă, determinabilă în actualizare (efectiv), dar auto­nomă numai conceptual.

3)Fiinţa-compus, determinabilă în actualizare parţial şi autonomă efectiv.

4) Se va adăuga Fiinţa divină care este complet determinată (actus purus) şi complet autonomă efectiv.

• txigenţa fundamentală pe care Aristotel o are de la Fiinţă este a sa ne^ determinabila. Din punct de vedere ontologic, aceasta a ca Funţa este subiect şi substrat, autonom în raport cu pro-•^pe care le poate primi. Cel mai bine se potriveşte acest aspect compusul din materie si formă.

'e epistemologic, exigenţa determinării cere ca «errmnabilă raţional, adică să fie cognoscibilă ştiinţific.

- nu sînt deloc perfect congruente.

Arist T" astrele, deşi se mişcă, sînt eterne si inalterabile. materie şi for -pafe sa considere aici că Fiinţa este compusul dintre sPune el'_ ea *' r' dlferenţa este echivalentul formei. De aceea — are ° ecfiivalenţâ cu Fiinţa, fără a fi chiar Fiinţa.

ca ea

286

METAFIZICA

' •

'Sieste ;asPeq-este este

6. Aristotel stabileşte o analogie între ontologic s' Actualizarea, adică forma văzută sub aspect dinami 'e predicatul (proprietatea) matenei-substrat, la fel cumrTf fică este predicatul genului luat ca substrat. Evident perfectă, deoarece genul însoţit de diferenţa specifi ' * ° Fiinţa în sens tare, care este, la rîndul ei un predicat ducerea.

7. Există, aşadar, trei moduri de a defini: pnn indicare

a formei sau a ambelor, care se referă la cea de-a treia Fi' * materie'> compusul dintre materie şi formă. Aceasta din urmă esteVf"'* completă şi autentică şi ea corespunde, din punct de vedere cu definiţia logică cu gen proxim şi diferenţă speciflcă, corespunde materiei-virtualitate şi diferenţa — formei-actual'

8. Archytas din Tarent, cunoscut pitagorician şi conducătorii oraşului Tarent. S-a întîlnit cu Platon în timpul călătoriilor acestuia în Sicilia şi, prin influenţa lui, Platon a putut pleca din Siracuza după conflictul cu Dionisios al II-lea.

9. Evident, această unică semnificaţie la care se raportează concep­tul de „animal" este sufletul, sau forma, sau actualizarea animalului. Altfel spus, cele două definiţii ale „animalului" nu sînt incompatibile, ci se întîlnesc într-o referinţă de bază comună.

10. în general, în cazul entităţilor simple, esenţa se confundă cu entitatea respectivă. Entităţile compuse — a căror definiţie se alcă­tuieşte prin reunirea dintre un subiect şi un predicat — comportă o discuţie: dacă numele respectiv este dat întregului compus, atunci esenţa — identică cu forma — nu va fi acelaşi lucru cu întregul.

11. Aşa cum s-a arătat (Cartea Zeta, cap. 17), silaba este mai mult decît suma literelor sale.

Unirea, însumarea, sinteza nu sînt un element alături de celcla te, ci ceva calitativ diferit: o formă sau o actualizare.

12. Materie, în sens de element constitutiv: în general, considera genul echivalent materiei şi diferenţa echivalenta

Aici el se referă la „animal" şi la „biped" ca elemente constiţuţ^ ^ „omului". Fraza aceasta poate fi înţeleasă şi invers (dar ^ merit): unii filozofi au în vedere acest ceva (Fiinţa), atunci cin

,

mă materia.

a materia. , ornnus.

13. Evident, aici Fiinţa are sensul de formă şi nu pe cel Cartea Zeta, cap. 8.

V.

CARTEA ETA (VIII)

287

discipol al lui Socrate. Era preocupat mai 14. deschisese la gimnaziul Cynosarges o şcoală proprie

ale'de£tf' Care va deveni şcoala cinica. ^

de fil°z°"e' a în sens „tare", presupune o sinteza intre gen şi dife-13 fundează pe existenţa Fiinţei, adică a ceva sta-> ceea ce filozofii care „suprimau Fiinţa" nu ia Se numărau, cum se vede, şi discipolii sub numele de „cinici". unitate (o Fiinţă), şi nu doar o simplă însu-

a 15 Definit13'

renţâ. sinteza bil, autonom,

pu

teau accept

lui Anus -

^ ^^ ^

mare de u natura« este adesea un termen sinonim în Metafizica cu

ensul că numărul nu rămîne acelaşi (Fiinţa sa devine alta) daca pierde sau cîştigă o cantitate.

19 Aristotel arată că materia însăşi nu este un concept univoc: materia specifică a unui lucru, de exemplu, lemnul pentru pat, este, la rîndul ei un compus, alcătuit dintr-o formă şi o materie primă (pămînt etc). în raport cu patul, lemnul este materie (virtualitate), în raport cu elementele primordiale, lemnul este o actualizare.

20. Sîngele menstrual era considerat a fi materia din care se hrănea embrionul.

21. Deoarece actualizarea este forma privită sub raport dinamic şi existenţial, e clar că scopul (atunci cînd există) este cumva identic cu esenţa.

22. Este vorba, desigur, despre aştri, consideraţi eterni de Aristotel, dar aflaţi în mişcare.

23. De tapt, lumina lunii. Eclipsa este un proces, şi nu o Fiinţă; totuşi, arata Aristotel definiţia distinge şi aici un substrat şi o formă, care

^a^nea °e a "i cauza. Conceptual, eclipsa este de fapt o Fiinţă, ni si ] U " aPărea ast^e' ° contradicţie, ca ceva să fie două contra-aceW n? NU ~ raspunde Aristotel — căci ele nu sînt văzute din virtual^"" de Vedere'De faPr Aristotel stabilise mai demult că Fiinţa

25 Nu°"^purt* în sine contrarii. v'e (cînd c 1U ?r(°Vme d'n mort Şi invers, ci materia poate deveni cînd

26- Ce f orrnâ), cînd moartă (cînd are parte de privaţiune), definiţie sj f e' * SPUS' ca asocierea dintre gen şi diferenţa într-o

27- într- jrmeze ° sinteză, o unitate ?

1 a'ta si n,, _ i ar' Pentru platonicieni Formele sînt ireductibile una 3c llmpede cum reuşesc ele să „comunice", sau să

la Şi nu e

se interfereze, în aşa fel încît să se explice de multe Forme nu anulează totuşi unitatea unui cel de „om", în esenţă, spune Aristotel nu numai

poate explica lumea senzorială, dar el nu conceptuală.

o poate ex -P 1

Pe cea

28. Soluţia lui Aristotel este ingenioasă: cej doi terme ' 'A

nu sînt echivalenţi: unul dintre ei joacă rolul materiei ^ ?-fC^^e' formei. Ei se pot uni, aşadar, pentru a forma un compus A PC *' materia este virtualitate, în timp ce forma este actualiz ' arecc Evident, chiar a respectivei X'irtualităţi ! ' u''