Criminologie

g)Formarea personalităţii infractorului

Personalitatea este o structură dinamică, despre care se ştie că se formează până în jurul vârstei de 25 de ani şi continuă să evolueze în timp, într-un ritm care depinde de relevanţa factorilor exogeni aflaţi în interacţiune permanentă cu factorii endogeni.

Plecând de la aceasta realitate, în analiza structurării în sens antisocial a personalităţii umane, controversele teoretice acordă prioritate fie factorilor individuali (endogeni), fie mediului social (factorilor exogeni).

Cu toate că astăzi nu se mai afirmă că anumiţi indivizi se nasc infractori¹²⁹, rolul factorilor individuali nu este complet neglijat. Acest aspect se datorează rolului de „filtru” pe care îl joacă diversele componente ale personalităţii.

Fără îndoială, dezorganizarea socială, anomia, condiţiile economice precare, conflictele culturale etc, au un impact major asupra criminalităţii ca fenomen social. în schimb, la nivel individual, socializarea negativă nu conduce în mod inevitabil la săvârşirea de infracţiuni, ci numai ca rezultat al asimilării şi prelucrării sale de către structurile de personalitate şi pe fondul unor împrejurări concrete care favorizează trecerea la săvârşirea actului infracţional.

Astfel, conceptul de personalitate a infractorului nu surprinde imaginea unei personalităţi predestinate pentru crima, între delincvenţi şi nondelincventi neexistând o diferenţa de natură, ci o diferenţa de grad¹³⁰ cu determinare multicauzală.

Personalitatea orientată antisocial se formează în aceleaşi sfere ale vieţii sociale (familie, şcoală, microgrupuri, medii de producţie etc.) ca şi personalitatea non-delincventă. Ceea ce diferă este conţinutul informaţiilor receptate şi valoarea acordată acestora.

Orientarea antisocială a personalităţii este un proces de durată în care subiectul asimilează cu preponderenţă informaţiile perturbante care îi sosesc din mediul social.

Caracterizarea unei informaţii ca fiind perturbantă are în vedere proprietatea acesteia de a-1 împiedica pe individ să asimileze sistemul de norme şi valori promovat de societate, de a ecrana şi falsifica imaginea valorilor reale, acordând prioritate antinormelor şi nonvalorilor.

Aceasta explică de ce influenţele negative se acumulează treptat în conştiinţa indivizilor sub forma unor reprezentări incorecte ale valorilor sociale.

Eficienţa modelatoare a informaţiilor perturbante este în relaţie directă cu trăsăturile de caracter ale subiectului. Un individ cu trăsături negative de caracter va fi deosebit de sensibil la informaţiile apte să-i stimuleze aceste trăsături care, în timp, devin dominante, determinând orientarea antisocială a personalităţii. Observăm că, impactul informaţiilor perturbante este mai semnificativ atunci când subiectul este tânăr. Ele modifica structura de personalitate, mai ales la nivelul caracterului, fapt exteriorizat iniţial în acte minore de conduită negativă care, cu timpul, degenerează în acte de conduita antisocială, infracţională¹³¹.

Apreciind ca mediul social global¹³² furnizează cu preponderenţă informaţii corecte, conforme cu modelul socio-cultural promovat, este necesar să se analizeze modul în care mediul psihosocial determină formarea personalităţii orientate antisocial.

Dintre componentele mediului psihosocial care exercită o influenţă deosebită asupra formării personalităţii individului, atenţia criminologiei s-a îndreptat mai ales asupra familiei, şcolii şi locului de munca (profesiei).

Familia

Reprezintă principala instanţă de socializare al cărei rol funcţional în structura socială şi în sistemul instituţiilor sociale permite realizarea a doua funcţii principale: socializarea primară a copiilor pentru a deveni membri ai societăţii şi stabilizarea personalităţii adulţilor.

Daca socializarea primară se referă la asimilarea principalelor valori şi norme sociale prin intermediul primelor contacte sociale şi experienţe de viaţă ale copilului, stabilizarea personalităţii adultului impune trecerea de la socializarea primară la socializarea continuă în cadrul interacţiunilor determinate de noua poziţie socială care impune imperative noi.

Familia îşi realizează funcţiile sale socializatoare în cadrul situaţiilor de:

• 
  educare morală în care sunt esenţiale relaţiile şi autoritatea din interiorul familiei, prin care copilul îşi formează o prima imagine despre lume şi viaţa, despre norme şi valori;
  
• 
  învăţare cognitivă care îi formează copilului sistemul de cunoştinţe, aptitudini şi deprinderi necesare convieţuirii sociale;
  
• 
  invenţie şi imaginaţie care dezvoltă fantezia şi capacităţile creatoare;
  
• 
  comunicare psihologică, care dezvoltă afectivitatea specific umană.
  

Conduita antisocială apare îndeosebi în acele familii lipsite de preocuparea de a asigura o socializare corectă a copiilor, ori care în mod intenţionat asigura acestora modele de socializare negativă.

Un rol deosebit în cadrul interacţiunii părinte-copil, în modelarea personalităţii copilului îl are, de asemenea, stilul educativ. Daca el este echilibrat, inteligent, raţional, bazat pe preocuparea constantă a părinţilor de a cunoaşte profund viaţa copilului, de a-i transmite acestuia o imagine exactă asupra realităţilor care-1 înconjoară, de a-1 face să înţeleagă posibilităţile reale care i se oferă pentru a-şi satisface aspiraţiile, constituie o premisă majoră pentru formarea unei personalităţi armonioase.

Şcoala

Corelaţia dintre criminalitate şi nivelul de instruire şi educaţie nu poate fi neglijată. Indivizii cu un volum redus de cunoştinţe, cu carenţe educaţionale pronunţate, fără o reprezentare exactă asupra valorilor şi normelor sociale, nu discern binele de rău, licitul de ilicit.

Pregătirea şcolară redusă, nivelul precar al cunoştinţelor, anturajul necorespunzător, constituie o cale sigură spre delincventă.

Desigur ca, la rândul sau, rolul educativ al şcolii poate fi marcat de o serie de carenţe care contribuie la formarea unei personalităţi neadaptate.

Preocupată mai ales de rolul sau informativ, şcoala poate scăpa din vedere rolul formativ, menirea sa educativă. Se produce astfel o ruptură între funcţia educativă şi funcţia instructivă a şcolii, educaţia fiind înlocuită cu şcolarizarea. Elevii ajung să se grupeze în relaţii ierarhice, fragmentare, care îndepărtează de şcoală pe cei mai puţin dotaţi, care se îndreaptă către anturaje în care îşi pot satisface nevoia de apreciere.

Profesia

Cercetările întreprinse asupra cauzelor infracţiunilor comise cu violenţă relevă că majoritatea subiecţilor activi au un statut ocupaţional precar, instabil, cei mai mulţi dintre aceştia neavând nici o calificare.

In concluzie, socializarea adultului se construieşte pe fondul cunoştinţelor, deprinderilor şi motivaţiilor dobândite în cursul socializării primare, ulterior intervenind multiple alte instanţe, factori şi agenţi caracterizaţi prin structuri educaţionale şi mecanisme de influenţă din ce în ce mai puternice. Ca rezultat al întregului proces, conduitele indivizilor se identifică cu cerinţele rolurilor sociale, în aşa fel încât prescripţiile socio-culturale ale mediului psihosocial devin constante şi repere de bază ale personalităţii¹³³.

Fără îndoială ca şi mediul social global, în ansamblul său, poate avea un rol semnificativ în apariţia conduitelor antisociale, în formarea personalităţii infractorului. Astfel, procesul de socializare desfăşurat pe fondul unor contradicţii severe între individ şi societate, între aspiraţiile legitime şi mijloacele pe care societatea le oferă pentru îndeplinirea lor, duce adesea la apariţia unor forme de inadaptare, de formare a unor personalităţi antisociale.

Apariţia conduitelor antisociale decurge, astfel, din însăşi esenţa societăţii, din criza economică pe care o străbate. în acest context, anomia reprezintă o stare specifică societăţilor dezorganizate social, zguduite de revoluţii sau crize sociale profunde, în urma cărora se amplifică tendinţele de devianţă socială iar modelele promovate devin confuze.

Tinerii resimt starea anomică mai ales ca pe un conflict între necesităţile personalităţii lor aflate în formare şi reperele normative care le orientează conduita, ca o contestare a valorilor parentale şi a oricărui alt tip de normă care nu ţine seama de nevoile lor de creativitate şi de afirmare activă în viaţa socială. Absenţa unor standarde precise, a unui ghid valoric clar, este resimţită ca o stare de angoasă, de dezorientare şi inadaptare socială, care conduce la devianţă.

Anomia socială interacţionează cu personalitatea în formare determinând dispariţia orizontului, a perspectivei viitorului social al individului, devenind factor criminogen.

La vârsta adultă, anomia socială determină consecinţe criminogene şi în sensul avansat de criminologul american R.K.Merton¹³⁴. Astfel orientarea antisocială a personalităţii umane apare ca o consecinţă a injustiţiei sociale, a dezechilibrelor care apar între scopurile valorizate de societate şi mijloacele licite disponibile pentru realizarea lor.