Criminologie

h)Orientarea antisocială a personalităţii infractorului

Aşa cum se subliniază în literatura de specialitate, orientarea antisocială a personalităţii infractorilor este diferită ca grad intensitate şi mod de manifestare.

Din aceste considerente, conceptul de orientare antisocială a personalităţii dobândeşte două semnificaţii:

• 
  într-o primă accepţiune, el defineşte incapacitatea individului de a răspunde adecvat sistemului de norme şi valori promovat de societate. Individul orientat antisocial recunoaşte sistemul licit de valori, dar personalitatea sa prezintă o disfunctie, o inadaptare, nereuşind să reacţioneze întotdeauna în conformitate cu aceste norme şi valori;
  
• 
  într-o a doua accepţiune, personalitatea orientată antisocial elimină sistemul de norme şi valori general acceptate de societate, însuşindu-şi norme şi valori proprii, care sunt contrare celor eliminate. în acest caz nu mai este vorba de o disfuncţie sau de inadaptare ci dimpotrivă, personalitatea infractorului este pe deplin adaptată, dar la norme şi valori ilicite. Acest tip de personalitate orientată antisocial aparţine, de regulă, recidiviştilor.
  

Gradul de intensitate a orientării antisociale a personalităţii infractorului sugerează pericolul social potenţial pe care îl prezintă acesta¹³⁵ . Spre exemplu, un individ neadaptat, dar care nu contesta sistemul de norme şi valori impus de societate, prezintă un pericol social potenţial mai redus, deşi într-o situaţie concretă favorabila el poate săvârşi o infracţiune.

Situaţia preinfracţională

Etiologia faptei antisociale nu presupune doar existenţa unui anumit tip de personalitate, ci şi a unei situaţii concrete de viaţă, deoarece actul infracţional constituie răspunsuri pe care personalitatea orientată antisocial îl oferă unei situaţii determinate.

Situaţia preinfracţională reprezintă un ansamblu de circumstanţe exterioare personalităţii delincventului, care preceda actul infracţional.În literatura de specialitate¹³⁶ se face distincţie între două elemente ale situaţiei preinfracţionale:

• 
  evenimentul care determină apariţia ideii infracţionale în mintea delincventului şi
  
• 
  circumstanţele în care fapta antisocială se pregăteşte şi se execută.
  

Primul element poate avea o largă variabilitate în timp. El poate fi răspunsul instantaneu la o provocare, ori poate preceda cu mult formarea ideii infracţionale. În primul caz putem exemplifica prin săvârşirea unui omor în cazul flagrantului de adulter (ideea omuciderii apare în momentul constatării evenimentului), sau executarea furtului, tâlhăriei ori delapidării când ideea faptei antisociale survine ca rezultat al unor lipsuri materiale. La rândul sau, rolul evenimentului originar diferă serios în etiologia infracţiunii. El poate fi decisiv în cazul prezentat al infidelităţii conjugale ori poate fi nesemnificativ, cum ar fi în cazul omorului comis de un alcoolic.

Al doilea element vizează circumstanţe iară legătură cu motivaţia infracţională, dar decisive în trecerea la act. Astfel, prezenţa unei arme (în cazul infracţiunilor săvârşite cu violenţă), a unei portiere deschise (în cazul furturilor de şi din autoturisme) etc, favorizează realizarea proiectului infracţional.

Fără îndoială că între diversele elemente ale situaţiei preinfracţionale, victima are un rol important. Ea poate fi provocatoare, neglijentă sau indiferentă faţa de comiterea infracţiunii.

În principiu, adoptarea variantei de comportament infracţional va interveni în acele ipoteze în care între orientarea antisocială a personalităţii şi situaţia preinfracţională se realizează o compensare sub raportul eficienţei contributive.

Mecanismul trecerii la act

Trecerea la săvârşirea actului infracţional este elementul care diferenţiază infractorii de noninfractori. Analiza trecerii la act surprinde momentul impactului dintre personalitate şi situata concretă de viaţă. Personalitatea prezintă interes sub aspectul intensităţii orientării sale antisociale (diferenţa de grad), precum şi a trăsăturilor de caracter care o susţin: egocentrismul, agresivitatea, indiferenţa afectivă şi labilitatea.

Situaţia concretă de viaţă, aşa cum s-a arătat, creează premise mai mult sau mai puţin favorabile trecerii la act. Odată întrunite aceste criterii, subiectul este pus în situaţia de a delibera şi a opta între mai multe variante de comportament. în procesul psihologic de deliberare intervin criterii motivaţionale (mobil şi scop), valorice (semnificaţia socială şi juridica a faptei), morale, afective şi materiale (condiţii concrete de realizare a faptei). Considerând situaţia concretă de viaţă ca fiind propice pentru săvârşirea faptei, rezultatul procesului de deliberare depinde numai de gradul de intensitate al orientării antisociale a personalităţii, iar aspectul final al deciziei este o reflectare elocventă a acestei diferenţe de grad. Pentru infractorul de profesie, care are o orientare antisocială a personalităţii deosebit de marcată, rezultatul deliberării este uşor de anticipat. Sistemul propriu de norme şi valori îi justifică conduita şi îi da un caracter legitim¹³⁷. Numai când factorii de risc rezultaţi din analiza situaţiei concrete de viaţa sunt foarte mari, opţiunea sa va fi alta, operând cu criteriile probabilităţii.

Atunci când orientarea antisocială a personalităţii are un grad mai redus de intensitate, criteriile pozitive nu mai suferă o desconsiderare atât de radicală.

Trecerea la act surprinde faza dinamică în producerea infracţiunii. Confruntarea de argumente în favoarea sau împotriva unei anumite decizii devine acută, are aspect conflictual. Trecând prin fazele teoretice ale asentimentului temperat, asentimentului formulat şi a crizei¹³⁸, opţiunea în favoarea săvârşirii faptei infracţionale are semnificaţia unei eliberări psihice pentru infractor şi a unui eşec social, care se vor consuma o dată cu procesul de transformare a posibilităţii în realitate.

BIBLIOGRAFIE:

• 
  BULAI Costică, Drept penal român, Partea Generală, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1992
  
• 
  DOBRINOIU Vasile, NISTOREANU Gheorghe, PASCU Ilie, MOLNAR Ioan, BOROI Alexandru, Drept penal, Partea Generală, Ed.Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1992
  
• 
  GASSIN Raymond, Criminologie, Paris, Dalloz, 1990, p.410
  
• 
  MĂRGINEANU Nicolae, Condiţia umană, Bucureşti, Ed.ştiinţifică, 1973
  
• 
  NISTOREANU Gheorghe, PĂUN Costică, Criminologie, Ed. Europa Nova, Bucureşti 1996
  
• 
  PINATEL Jean, Traite de droit penal et de criminologie, Tome III, Criminologie, Paris, Dalloz, 1963
  
• 
  POPESCU – NEVEANU Paul, Dicţionar de psihologie, Bucureşti. Ed. Albatros, 1978
  
• 
  RĂDULESCU Sorin, Anomie, devianţa şi patologie socială, Ed.Hyperion, Bucureşti, 1991
  
• 
  ROŞCA Alexandru, Psihologie generală, Bucureşti, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1975
  
• 
  STĂNOIU Rodica Mihaela, Introducere în criminologie, Bucureşti, Ed.Academiei, 1989
  
• 
  SZABO Denis, Nature el culture, L'inne ei l'acquis, Quelques considerations sur la reactualisation du debat et ses incidences sur la criminologie, în L’annee sociologique, Paris, 1985
  

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PREVENIREA CRIMINALITĂŢII

Eufemia Vieriu

Lector universitar doctor, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Rezumat:

Autoarea, în parcursul acestui material face o prezentare succintă a noṭiunii de prevenṭie, şi evoluṭia acestui concept care stă la baza fundamentării unei politici penale protective adecvate. De asemenea vor fi prezentate modelele de prevenire a criminalităṭii cere s-au succedat în evoluṭia societăṭii, trcându-se în revistă modelele clasice, sociale şi situaṭionale promovate din antichitate până în secolul XXI

Această analiză succintă scoate în evidenṭă faptul că prevenirea criminalităţii constituie în prezent un domeniu de acţiune al controlului social, atât formal (prin sistemul justiţiei penale), cât şi informal (prin organizaţii non-guvemamentale, specialişti din diverse domenii, organizaţii comunitare etc).

Cuvinte cheie: prevenirea criminalităṭii, modele de prevenire, prevenire primară, prevenire secundară, modelul situaṭional de prevenire
Abstract:

The author in this material during a very brief summary of the concept of preventive and evolution of this concept that lies at the basis of appropriate protective Criminal Policy. There will also be presented models of crime prevention to be succeeded in the evolution of society, running into classical model's magazine, social and situational promoted from antiquity to the XXI century

This brief analysis highlights the fact that crime prevention is now a field of action of social control, both formally (through the criminal justice system) and informal (through non-governmental organizations, experts from various fields, community organizations, etc.)

Kewords: Crime prevention, models for prevention, primary prevention, secondary prevention, situational prevention model