Cuprins preambul capitolul I respectarea drepturilor omului în Republica Moldova
Yüklə 1,71 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Recomandări către administraţiei spitalelor de psihiatrie
- Recomandări către autorităţile abilitate
- CAPITOLUL III Respectarea drepturilor copilului în Republica Moldova în anul 2011 Dreptul la învăţătură
- Reforma structurală a învăţămîntului
- Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
| §42. Resursele de personal trebuie să fie adecvate ca număr, categorii profesionale (psihiatri, medici generalişti, infirmieri, psihologi, ergoterapeuţi, muncitori sociali etc.) experienţă şi pregătire. Deficienţele de resurse umane subminează adesea grav tentativele de punere în practică a activităţilor de natura celor descrise la paragraful 37; mai mult, acestea pot duce la situaţii de mare risc pentru pacienţi, în ciuda bunăvoinţei şi eforturilor adevărate ale personalului prezent.
Personalul spitalelor de psihiatrie este constituit din medici de diferit profil, personal medical mediu, personal medical inferior, personal administrativ gospodăresc. Toate instituţiile se confruntă cu o fluctuaţie sporită a cadrelor şi cu lipsa de personal, în special medici psihiatri ţi psihoterapeuţi, specialişti psihologi, asistenţi sociali şi instructori de ergoterapie, infirmieri, personal administrativ-gospodăresc. În aceste condiţii apare un risc serios în ceea ce priveşte calitatea îngrijirilor medicale şi a potenţialului abuz din partea personalului mai puţin calificat. Birourile medicilor, sălile pentru terapii şi pansamente sînt amenajate, în mare parte, conform cerinţelor sanitar-epidemiologice, fiind dotate cu echipament, mobilier, utilaj şi inventar necesar, pe alocuri învechit. În subdiviziunile structurale ale instituţiilor vizitate sînt amenajate încăperi pentru personal, dotate, de la caz la caz, cu frigidere, instalaţii de încălzire a apei, utilaje de încălzire a bucatelor şi lavoare. Securitatea personală a angajaţilor este asigurată prin echipament individual de lucru şi de protecţie, materiale igienico-sanitare, truse medicale pentru acordarea primului ajutor, alimentaţie de protecţie pentru persoanele care activează în condiţii nocive, instrucţiuni şi instruiri periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Nici în unul din spitale secţiile nu sînt dotate cu sisteme de securizare sau/şi butoane de alarmă. În aceste circumstanţe angajaţii unei subdiviziuni structurale nu au posibilitatea de a contacta între ei prin intermediul unor dispozitive tehnice în caz de situaţii alarmante. Personalul medical îşi perfecţionează periodic cunoştinţele profesionale prin cursuri de instruire profesională şi vizite în instituţii similare din alte ţări pentru schimb de experienţă. În cadrul vizitelor de monitorizare s-a constatat că angajaţii spitalelor de psihiatrie, indiferent de funcţia ocupată, nu au cunoştinţe în domeniul drepturilor omului. În acest context, Centrul pentru Drepturile Omului şi-a arătat disponibilitatea să contribuie la instruirea personalului. Problemele identificate în urma discuţiilor cu medicii, asistenţii medicali şi personalul inferior pot fi clasificate, după cum urmează: deficitul specialiştilor psihologi, asistenţilor sociali şi instructorilor de ergoterapie; volumul sporit de bolnavi la curaţie la un medic psihiatru; salarizarea insuficientă a lucrătorilor medicali; salarizarea insuficientă pentru munca în condiţii nocive; salarizarea insuficientă pentru munca în condiţii de risc major în subdiviziunile de tratament prin constrîngere şi expertiză psihiatrico-legală; efortul emoţional excesiv şi surmenajul sporit în urma contactului permanent cu bolnavii psihici; volumul excesiv de documentaţie medicală care necesită a fi întocmită; insuficienţa lucrătorilor pentru crearea mai multor posturi de supraveghere; lipsa personalului medical inferior de gen masculin; condiţii nesatisfăcătoare de muncă/odihnă pentru personalul medical; neasigurarea securităţii fizice a personalului. Finanţare Spitalele de psihiatrie îşi desfăşoară activitatea pe principiul autofinanţării, contractînd cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi cu Ministerul Sănătăţii servicii medicale, în urma acordării cărora obţin venit. Conform unor acte legislative în vigoare spitalele de psihiatrie, de la caz la caz, sînt obligate să ofere cîteva tipuri de servicii, care la momentul actual nu au acoperire financiară suficientă:
Aceste servicii se acordă din mijloacele financiare obţinute în urma prestării serviciilor medico-sanitare contra plată şi din sursele obţinute de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină în urma încheierii Contractului de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, contrar destinaţiei acestora. Anual, deficitul de resurse financiare pentru prestarea serviciilor enunţate este considerabil. Lipsa acoperirii financiare pentru unele tipuri de asistenţă medicală constituie, pentru fiecare dintre spitalele de psihiatrie, problemă sistemică, care nu poate fi soluţionată fără implicarea Ministerului Sănătăţii şi a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. În urma generalizării rezultatelor monitorizării respectării drepturilor omului în spitalele de psihiatrie, avocaţii parlamentari recomandă administraţiilor spitalelor de psihiatrie şi autorităţilor abilitate: Recomandări către administraţiei spitalelor de psihiatrie
Recomandări către autorităţile abilitate:
Monitorizările efectuate pe parcursul anului 2011 au permis evaluarea generală a situaţiei privind respectarea drepturilor omului în spitalele de psihiatrie305. Această evaluare este continuată prin monitorizarea respectării drepturilor omului în internatele psiho-neurologice din subordinea Ministerului protecţiei Sociale, familiei şi Copilului, cu elaborarea ulterioară a unui Studiu privind sănătatea mentală. CAPITOLUL III Respectarea drepturilor copilului în Republica Moldova în anul 2011
Taxele şcolare Pe parcursul anului 2011, problema fondurilor şcolare a înregistrat o evoluţie importantă. Avocatul parlamentar îşi reafirmă opinia privitor la colectarea taxelor şcolare, pe care le consideră ilegale şi contravin prevederilor art. 35 din Constituţie, şi art. 4 din Legea învăţămîntului. Cu toate acestea autorităţile responsabile de combaterea acestui fenomen nu au dat curs recomandărilor avocatului parlamentar, oferind de fiecare dată răspunsuri formale şi evazive. În anul 2011 Ministerul Educaţiei a fost sesizat şi de către Procuratura Generală. În sesizarea Procuraturii se solicita „implicarea imediată întru excluderea mai multor nereguli ce au loc în şcolile din ţară şi anume practica de colectare şi utilizare a banilor prin intermediul asociaţiilor/ comitetelor de părinţi, constituite în cadrul instituţiilor de învăţămînt, precum şi închirierea manualelor ani la rînd la acelaşi preţ, fără a ţine cont de gradul de uzură”. Ministerul Educaţiei a făcut publică reacţia sa la sesizarea amintită, îndemnînd Procuratura Generală să intervină cu demersuri oficiale, atunci cînd deţine informaţii concrete despre astfel de cazuri, prin care să solicite verificarea cazurilor, în limita competenţelor. Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a declarat306că colectarea banilor de la părinţi pentru susţinerea şcolii este o practică absolut normală, în contextul în care statul nu finanţează suficient acest domeniu, reamintind că legislaţia permite părinţilor să se asocieze în structuri non-guvernamentale, participarea în asociaţiile părinteşti fiind benevolă, iar cheltuielile trebuie să fie transparente. Ulterior, Ministerul a elaborat un Proiect de Hotărîre a Guvernului prin care se propunea aprobarea unui Regulament cu privire la cooperarea instituţiilor de învăţămînt cu asociaţiile obşteşti. Potrivit autorilor, documentul respectiv stabileşte principiile de conlucrare eficientă a instituţiilor de învăţămînt preuniversitar şi preşcolar cu asociaţiile obşteşti ale părinţilor, scopul şi obiectivul cooperării, responsabilităţile administraţiei instituţiilor de învăţămînt şi standardele de calitate ale cooperării. Proiectul documentului se extinde asupra asociaţiilor obşteşti, înregistrate conform prevederilor legale, construite de părinţii ai căror copii frecventează o instituţie de învăţămînt preşcolar, primar, secundar general şi extraşcolar, şi al căror scop de constituire urmăreşte contribuirea la asigurarea condiţiilor optime pentru dezvoltarea intelectuală, morală şi fizică a copiilor. Avocatul parlamentar consideră că acest document nu va asigura mecanismul necesar care ar reglementa eficient fenomenul colectării taxelor. Această poziţie a fost argumentată prin faptul că obiectivele menţionate în document nu au o finalitate clară, cu excepţia unui singur obiectiv care prevede „consolidarea bazei didactico-materiale a instituţiilor de învăţămînt”307. În document se menţionează că ajutorul material acordat de asociaţii urmează a fi utilizat „în proporţie de cel puţin 50%, pentru consolidarea bazei didactico-materiale şi realizarea unor programe socio-culturale sau implementarea unor modele educaţionale performante”308. În aceste condiţii nu este clar în ce scopuri vor fi utilizate celelalte 50% din resursele financiare, predominînd riscul ca acestea să fie direcţionate în scopul achitării suplimentelor salariale pentru profesori, ceea ce reprezintă o contradicţie cu percepţia opiniei publice309 privitor la taxele şcolare, fapt despre care avocatul parlamentar a atras atenţia şi în raportul precedent310. Anume din acest punct de vedere avocatul parlamentar consideră că Regulamentul respectiv va oferi doar o acoperire legală pentru colectarea taxelor, în fond însă problema şi percepţia acesteia de către cetăţeni va rămîne aceeaşi. Totodată, s-ar fi încălcat principiul coerenţei, corelaţiei şi subordonării actului normativ legii şi actului normativ de nivel superior311, precum Constituţia Republicii Moldova, prin prevederile art. 35, şi Legea învăţămîntului prin prevederile art. 4. În acelaşi timp, proiectul documentului conţinea doar un set de prevederi vagi, fără a stabili reguli obligatorii de aplicare repetată la un număr nedeterminat de situaţii identice, după cum prevede art. 2 din Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, nr. 317-XV din 18.07.2003. Reieşind din cele expuse, avocatul parlamentar nu a considerat necesară şi oportună adoptarea acestui document, menţionînd că regulile de cooperare dintre instituţiile de învăţămînt şi asociaţiile obşteşti ale părinţilor ar putea fi prevăzute în statutul asociaţiilor obşteşti ale părinţilor cu respectarea prevederilor constituţionale, ale Legii învăţămîntului şi alte acte relevante în domeniu. Cu toate acestea documentul respectiv a fost aprobat prin Ordinul ministrului Educaţiei, nr. 972 din 12.12.2011312. În acest context, avocatul parlamentar recomandă în continuare elaborarea unor mecanisme eficiente, care să asigure anonimatul donatorilor pentru a nu putea fi identificaţi părinţi care nu achită taxele sau cei care contribuie în funcţie de posibilităţi. O astfel de abordare ar elimina pîrghiile de constrîngere asupra părinţilor garantînd totodată un tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de copiii acestora. Reforma structurală a învăţămîntului Reforma structurală a învăţămîntului este unul dintre cele mai importante subiecte ale anului 2011 în domeniul drepturilor copilului. Documentul în baza căruia se realizează această reformă este Strategia de reformare structurală în educaţie, care nu a fost adusă la cunoştinţa publicului. În Scrisoarea de intenţiei a Guvernului Republicii Moldova către Fondul Monetar Internaţional, domeniul educaţional este plasat în fruntea sectoarelor care urmează a fi supuse reformei structurale, fiind caracterizat ca „supra-dimensionat”313. Conform documentului, scopurile principale ale acestei reforme rezidă în eliminarea capacităţilor excesive, crearea unui sistem educaţional mai raţional şi mai bine dotat, cu personal bine remunerat şi instruit în modul adecvat, şi de a desfăşura un proces educaţional care ar satisface cererea economiei moderne. Reforma urmează a fi implementată cu utilizarea economiilor bugetare şi mijloace din asistenţa financiară din partea Băncii Mondiale. Totodată, reforma urmează să genereze economii nete în valoare de 0,5% din PIB pe bază permanentă, începînd cu 2013. Strategia de reformă se bazează pe următoarele elemente: optimizarea mărimii claselor314; optimizarea reţelei şcolare315; reducerea personalului non-didactic şi a poziţiilor vacante316;sporirea flexibilităţii în relaţiile de muncă în sector317; extinderea formulei de finanţare per-capita318; costurile de protecţie socială din domeniul învăţămîntului să fie trecute pe principiul bazat pe veniturile familiei319. Programul de guvernare pentru perioada 2011-2014 se referă la eficientizarea utilizării alocaţiilor publice. În favoarea reformei sînt prognozele demografice320. „Relansăm Moldova: Priorităţile de dezvoltare pe termen mediu. Guvernul Republicii Moldova”321, un alt document al Guvernului în care se regăsesc argumentele privind valorificarea eficientă a finanţelor publice, declinul demografic, şi emigrarea masivă. Conform documentului respectiv, reducerea numărului de elevi nu a fost însoţită de optimizarea numărului de cadre didactice şi nedidactice. Normele învechite, moştenite din timpurile sovietice, implicau majorări inutile ale numărului de cadre didactice şi nedidactice. Scăderea numărului de elevi a rezultat în utilizarea suboptimă a instituţiilor şcolare şi clase incomplete în multe din zonele rurale. În anul şcolar 2007‐2008, în regiunile menţionate raportul numărului de elevi la numărul de cadre didactice a fost doar 13 (media europeană constituind 18). În acelaşi timp, numărul cadrelor nedidactice ca şi proporţie din numărul total al cadrelor este mare, constituind 37 la sută (media europeană fiind 27 la sută). Drept consecinţă, doar 30‐ 60 la sută din capacitate este valorificată, iar cheltuielile ce revin unui elev sînt de 3‐5 ori mai mari în zonele rurale decât în instituţiile şcolare raionale. Pe termen mediu, Guvernul va optimiza reţeaua instituţiilor şcolare în vederea utilizării mai eficiente a bunurilor tehnice şi materiale şi a surselor financiare existente. Optimizarea va fi realizată prin crearea instituţiilor şcolare raionale, dezvoltarea transportului şcolar, implementarea unei noi formule de finanţare a instituţiilor şcolare şi prin descentralizarea gestiunii financiare la nivel de instituţie ce prestează servicii de educaţie. Optimizarea va determina micşorarea numărului de cadre didactice şi nedidactice, va reduce cheltuielile de întreţinere a instituţiilor şcolare şi va optimiza raportul elev/profesor, ajustându‐l la normele internaţionale. Economiile generate astfel ar putea fi utilizate pentru majorarea salariilor cadrelor didactice rămase, la fel ca şi pentru îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi termoficare.  În contextul celor expuse mai sus, avocatul parlamentar a solicitat de la autorităţile administraţiei publice locale informaţiile privind desfăşurarea implementării reformei structurale în învăţămînt. Conform informaţiilor colectate322, am constatat că dintr-un număr total de 1298 de instituţii, efectele optimizării au fost resimţite în 72 de instituţii. Dintre acestea 32 instituţii au fost închise şi 40 reorganizate.
Reforma are un impact şi asupra personalului din domeniul educaţional. Conform aceloraşi surse, pînă la moment au fost afectate aproximativ 506 persoane din domeniul educaţional, dintre care 95 de persoane au fost transferate către şcolile de circumscripţie, 144 persoane au fost recalificate, şi un număr de 267 de persoane au fost disponibilizate323. 
Din numărul total de copii raportat de către autorităţi ( aproximativ 332.666 copii), un număr de 7.032 de copii călătoresc zilnic către şcolile de circumscripţie. 
 Pentru a asigura transportul copiilor care călătoresc sînt necesare aproximativ 172 de unităţi de transport. La moment autorităţile indică un număr de doar 143 de unităţi disponibile.
Din totalul unităţilor de transport disponibile, 88 de unităţi (sau 62%) sînt arendate, şi 55 de unităţi (sau 38%) au fost procurate. Experţii consideră că, deşi în ultimii ani au fost înregistrate infuzii masive de capital în sectorul educaţional, acest fapt nu a determinat eficienţă şi rezultate pozitive proporţionale324, prin prisma creşterii nivelului de calitate a procesului de instruire, fapt demonstrat prin nivelul slab de pregătire a contingentului de elevi care părăseşte subsistemul învăţământului secundar-general. Indicatorii statistici sînt suficient de relevanţi pentru a înţelege că această reformă este necesară, chiar dacă reforma pune pe agendă o serie de întrebări extrem de sensibile şi cu un enorm potenţial exploziv în termeni de destabilizare socială în condiţiile actuale din Republica Moldova.325 Documentul Reformei structurale a învăţămîntului a fost adoptat la una din şedinţele Guvernului, care s-a desfăşurat într-un format restrîns şi netransparent. Soarta unui subiect atât de sensibil pentru societate, care ar putea afecta din temelie întreg sistemul educaţional, a fost decisă în secret. Incertitudinea care domină în societate este alimentată de zvonurile privind viitorul sumbru al mai multor mii de copii, pedagogi dar şi părinţi, preocupaţi pentru viitorul copiilor lor. Totodată, lipsa unei informaţii provenite din surse veridice, cum ar fi Guvernul, care să înlăture îngrijorările populaţiei, s-a lăsat aşteptată. Prin urmare, reticenţa societăţii faţă de această reformă poate fi explicată doar prin lipsa de transparenţă în procesul decizional de care au dat dovadă autorităţile. Avocatul parlamentar conştientizează că această reformă este necesară pentru a asigura accesul copiilor, în special pentru cei din mediul rural, la un proces educaţional de calitate. De cealaltă parte însă, autorităţile trebuie să se asigure că implementarea reformei nu va admite lezarea drepturilor persoanelor disponibilizate, copiilor, sau părinţilor. O atenţie specială necesită a fi acordată şcolilor unde procesul de instruire este predat în limba minorităţilor naţionale. În astfel de cazuri reforma trebuie aplicată foarte prudent pentru a nu cauza încălcarea drepturilor minorităţilor naţionale.
Prin prevederile articolul 24, alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică. Prevenirea şi combaterea violenţei în familie La 01.03.2007 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, nr. 45-XVI, care a fost publicată pe data de 18.03.2008326şi urma să intre în vigoare 6 luni mai tîrziu. Legea stabileşte bazele juridice şi organizatorice ale activităţii de prevenire şi de combatere a violenţei în familie, autorităţile şi instituţiile abilitate cu funcţii de prevenire şi de combatere a violenţei în familie, mecanismul de sesizare şi soluţionare a cazurilor de violenţă. Conform prevederilor Legii numite supra, un rol important în prevenirea şi combaterea violenţei în familie este atribuit secţiilor/direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia familiei şi organelor afacerilor interne, la nivel de structură specializată327. Avocatul parlamentar a constatat pe parcurs, din examinarea mai multor cazuri, că acţiunile acestor două autorităţi se încadrau într-o măsură insuficientă în prevederile stipulate de Lege. Problemele identificate rezidă din lipsa acţiunilor de intervenţie întru protejarea victimelor violenţei în familie, care în majoritatea cazurilor afectează copiii, chiar dacă aceştia nu sînt victimele directe ale actelor de violenţă. Conform datelor oferite de instanţele judecătoreşti328, în anul 2011 s-a înregistrat o creştere semnificativă a dosarelor înaintate în instanţă, comparativ cu anii precedenţi, precum şi a ordonanţelor de protecţie emise în favoarea victimelor. Deşi în anul 2008 a intrat în vigoare Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, totuşi oficial nu a fost înregistrat nici un dosar în instanţă, respectiv nu au fost solicitări de emitere a ordonanţei de protecţie.
Totodată, Comisariatele de poliţie, au înregistrat o creştere de la 4 dosare, investigate în anul 2010, la un număr de 143 dosare investigate şi înaintate în instanţă în anul 2011. Secţiile/Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei au înregistrat o intervenţie foarte slabă întru reprezentarea intereselor în instanţa judecătorească a victimelor violenţei în familie. Indubitabil, noul cadru legal în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, a oferit un nou suflu referitor la percepţia acestui fenomen de către societate. Dacă anterior violenţa în familie era percepută ca fiind o normă acceptată social, ca un lucru firesc, noul cadru impune tratarea acestuia prin prisma unei infracţiuni împotriva integrităţii fizice şi psihice a persoanei. Prin aceasta se poate explica şi creşterea atît de consistentă care a fost înregistrată în anul 2011 comparativ cu anul 2009 şi 2010. În acelaşi context, trebuie să menţionăm că, deşi evoluţiile pozitive merită a fi apreciate, totuşi reprezentanţii organelor procuraturii care au răspuns apelului avocatului parlamentar de a se expune referitor la dificultăţile cu care se confruntă în aplicarea legii, atrag atenţia asupra unor lacune care necesită a fi înlăturate pentru a asigura totalmente funcţionalitatea mecanismelor legale. Aici ne referim la lipsa în localitate sau cel puţin la nivel de centru raional a centrelor de reabilitare a victimelor şi imposibilitatea acordării unui spaţiu locativ pentru perioada soluţionării cazurilor. În opinia specialiştilor, deseori victimele tolerează violenţa anume din considerentul că nu au un adăpost unde s-ar putea refugia. Concomitent, se atrage atenţia asupra oportunităţii de a plasa agresorul în centre de reabilitare, ci nu victimele. Această ipoteză a fost înaintată din mai multe considerente. Unul dintre acestea se referă la necesitatea de a obliga agresorul să urmeze tratamentul ce se impune după situaţie330, deoarece reabilitarea victimelor nu garantează soluţionarea definitivă a problemei, dat fiind faptul că focarul violenţei îl reprezintă abuzatorul, prin urmare acesta trebuie reabilitat. Plasarea abuzatorului într-un centru de reabilitare presupune că victimele pot rămîne în propria locuinţă, beneficiind de asistenţa şi îngrijirea necesară în mediul lor vital, ceea ce ar determina un impact mult mai eficient asupra procesului de reabilitare a victimelor. Această abordare de a plasa în centru de reabilitare o singură persoană (abuzatorul), este mult mai eficientă şi justificată, decît de a plasa mai multe persoane (victime), atît din punct de vedere terapeutic, administrativ precum şi financiar. Totodată, din cauza lipsei unor astfel de centre în multe situaţii este imposibil de aplicat prevederile legale cu referire la emiterea şi respectarea ordonanţelor de protecţie. Avocatul parlamentar cheamă autorităţile administraţiei publice locale să intensifice acţiunile de promovare a drepturilor victimelor violenţei în familie, care în opinia sa precum şi a reprezentanţilor organelor de drept, nu sînt cunoscute în măsură necesară pentru a garanta drepturile constituţionale ale cetăţenilor.
Yüklə 1,71 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
