Cuprins preambul capitolul I respectarea drepturilor omului în Republica Moldova



Yüklə 1,71 Mb.
səhifə12/20
tarix07.01.2019
ölçüsü1,71 Mb.
#90954
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   20
§ 32. CPT-ul examinează atent condiţiile de viaţă şi tratamentul pacienţilor, inadvertenţele în aceste domenii pot duce la situaţii care se aseamănă cu ”tratamentele umane sau degradante”. Scopul trebuie să fie acela de a oferi condiţii materiale propice tratamentului şi bunăstării pacienţilor; în termeni de specialitate, un mediu terapeutic pozitiv. Aceasta este important nu numai pentru pacienţi, ci şi pentru personalul care lucrează în instituţii de psihiatrie. (...)

§ 34. Crearea unui mediu terapeutic pozitiv implică, înainte de toate, asigurarea unui spaţiu suficient pentru fiecare pacient, precum şi iluminarea, încălzirea şi aerisirea adecvate ale acestuia, întreţinerea satisfăcătoare a instituţiei şi conformarea cu regulile medicale de igienă.
Condiţii de viaţă
Implementarea mecanismului de monitorizare a calităţii serviciilor acordate populaţiei de către unităţile medico-sanitare, prin intermediul evaluării şi acreditării301, a impulsionat îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere prin efectuarea reparaţiilor, instalarea cazanelor de încălzire a apei, reutilarea sălilor de baie şi a WC-urilor, micşorarea numărului de paturi în saloane, renovarea mobilierului. Elaborarea normelor sanitare privind condiţiile de igienă pentru instituţiile medico-sanitare302 contribuie la crearea şi menţinerea unor cerinţe unice privind amplasarea, amenajarea, utilarea, şi întreţinerea instituţiilor medico-sanitare.

Astfel, condiţiile de viaţă în instituţiile vizitate sînt în mare parte satisfăcătoare, cu excepţia unor secţii din Spitalul clinic de psihiatrie din municipiul Chişinău.

În toate spitalele starea igienică generală este satisfăcătoare. În toate spitalele curăţenia în saloane este efectuată de către pacienţi, cărora li se pun la dispoziţie soluţii dezinfectante şi utilajele necesare, fapt inadmisibil în cazul în care pacientul nu şi-a exprimat acordul pentru prestarea acestei munci. Pe holuri, în blocurile sanitare, în ospătării şi în birourile medicilor curăţenia este făcută de infirmiere.

Saltelele, păturile şi lenjeria de pat sînt curate şi sînt schimbate o dată pe săptămînă. Schimbarea albiturilor la bolnavii slăbiţi şi neglijenţi se efectuează la necesitate. Lenjeria şi îmbrăcămintea spitalicească, pe care o poartă pacienţii sînt spălate centralizat, în baza unor contracte încheiate cu agenţii economici. La dorinţă, pacienţii poartă haine personale.

Pacienţii agitaţi sau în stare psihotică gravă sînt izolaţi în saloanele de observaţie. Condiţiile în aceste saloane sînt caracteristice tuturor instituţiilor vizitate: număr mare de paturi (12-15), miros neplăcut, culoarea pereţilor prea excitantă.

Hrana pentru pacienţi este pregătită centralizat, conform dietelor, în blocurile alimentare ale instituţiilor şi se repartizează ulterior în secţiile spitalelor. Blocurile alimentare sînt amplasate în clădiri separate şi dispun de toate încăperile necesare, corespunzătoare activităţii respective.

Fiecare secţie din staţionare este amenajată cu o cantină pentru repartizarea hranei şi cu o ospătărie unde pacienţii se alimentează. În marea majoritate a cazurilor spaţiile pentru luarea mesei sînt suficiente, amenajate corespunzător. Consumul zilnic pentru alimentarea unui bolnav constituie circa 22 lei. Hrana este servită de patru ori pe zi, la orele 8.00; 11.00; 13.00; 18.00, însă, în opinia avocatului parlamentar timpul între mese nu este rezonabil.

Pacienţii pot primi pachete cu produse alimentare de la vizitatori şi au posibilitatea să procure alimente din magazinele şi cafenelele situate pe teritoriul spitalelor (mun. Chişinău, mun. Bălţi).

Alimentarea dietetică a bolnavilor este organizată în toate spitalele conform meselor dietetice determinată de medicii curanţi în concordanţă cu starea de sănătate. Nici în unul din spitale nu este asigurată alimentaţia conform convingerilor religioase.

În spitalele din mun. Chişinău şi or. Orhei apa din robinete este accesibilă la orice oră. În spitalul din mun. Bălţi, pentru economisirea resurselor financiare, apa este livrată conform unui grafic stabilit de administraţie.

În toate spitalele saloanele sînt iluminate suficient cu lămpi. Geamurile din saloane permit pătrunderea luminii naturale în încăperi. Dormitoarele sînt aerisite zilnic prin deschiderea geamurilor, sub supravegherea personalului, cu excepţia spitalului de psihiatrie din Orhei, unde, la momentul vizitei, geamurile erau încleiate cu bandă adezivă.

În toate instituţiile sînt prevăzute WC-uri separate pentru bolnavi şi personal. Numărul de instalaţii sanitare pentru pacienţi nu corespunde cerinţelor în vigoare şi variază de la 1-3 WC-uri pentru 50-60 de pacienţi (conform standardelor numărul de instalaţii sanitare, în cazul în care nu sînt prevăzute pe lîngă saloane, se determină din calculul - un obiect pentru maxim 10 persoane în blocul sanitar pentru bărbaţi şi maxim pentru 8 persoane în blocul sanitar pentru femei). Acestea sînt accesibile 24 din 24 ore. Starea sanitaro-igienică a WC-urilor pe alocuri este nesatisfăcătoare – persistă miros neplăcut, ţevile canalizare sînt înfundate cu mucuri de ţigări, deoarece pacienţii utilizează blocurile sanitar în calitate de fumuare (municipiul Chişinău). Cabinele WC-urilor nu sînt echipate cu uşi, fapt care face imposibilă asigurarea intimităţii pacienţilor. Nici într-o instituţie nu a fost constatată existenţa hîrtiei igienice şi a săpunului.

În fiecare secţie sînt amenajate încăperi separate pentru duşuri, numărul acestora variind de la 1 la 3. În toate spitalele apa fierbinte este furnizată centralizat o dată sau de 2 ori pe săptămînă. O dată pe săptămînă pacienţii fac baie igienică cu schimbarea lenjeriei de corp şi de pat. Încăperile pentru duşuri sînt permanent încuiate pentru asigurarea securităţii pacienţilor.

În toate spitalele duşurile nu sînt separate în cabine individuale, în spitalul din municipiul Chişinău ferestrele nu sînt acoperite, iar pacienţii se băiesc sub supravegherea personalului (din explicaţiile personalului - pentru securitatea pacienţilor). Pacienţii se spală dezbrăcaţi, în grupuri. Pacienţii care nu se pot îngriji singuri sînt ajutaţi de alţi pacienţi sau de infirmiere. Din lipsa personalului auxiliar, pacienţii bărbaţi sînt spălaţi de infirmiere femei. În aceste circumstanţe nu se asigură intimitatea pacienţilor.

Numărul paturilor într-un salon variază, în dependenţă de spitalul şi secţia vizitată, de la 5 la 18. Cele mai aglomerate sînt saloanele de observaţie, în care sînt plasate persoanele agitate sau în stare psihotică gravă. Suprafaţa care revine unui pat este mai mică decît norma de 6m2, cu excepţia spitalului din mun. Bălţi, unde au fost efectuate reparaţii pentru reconstruirea saloanelor şi adaptarea suprafeţei acestora normelor existente.

Gradul de dotare cu mobilier şi gradul de confort în saloane variază de la spital la spital, de la secţie la secţie. Însă majoritatea saloanelor nu sînt amenajate cu dulapuri şi noptiere. Chiar dacă pacienţilor nu li se interzice să dispună de obiecte personale, nu există locuri pentru păstrarea acestora.

Cea mai rea situaţie privind asigurarea condiţiilor de viaţă s-a înregistrat la Spitalul clinic de psihiatrie din mun. Chişinău, în secţiile nr. 4 (psihiatrie bărbaţi) şi nr. 37 (tratament obligatoriu cu supraveghere riguroasă).

Nici în unul din spitalele de psihiatrie infrastructura nu este adaptată necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.



În general, condiţiile de sejur nu sînt maximal favorabile pentru recuperare psiho-socială, nu este asigurată intimitatea pacienţilor. În unele cazuri condiţiile de cazare şi atitudinea personalului medical faţă de pacienţi chiar lezează demnitatea persoanei.

Pacienţii sînt liberi să circule în perimetrul secţiilor în care sînt internaţi. Din afirmaţiile medicilor, în cazul în care starea sănătăţii este satisfăcătoare, pacienţii pot părăsi secţiile pentru a se plimba la aer liber, pentru a se deplasa la magazinele de pe teritoriul spitalelor. Însă, din conversaţiile cu pacienţii rezultă că plimbările zilnice sînt restricţionate.

Întrevederile cu vizitatorii au loc în încăperi special amenajate în acest scop, la orele stabilite de administraţia instituţiei. În dependenţă de starea sănătăţii pacientului, la întrevederi pot asista lucrători medicali. În spitalul de psihiatrie din municipiul Bălţi toate întrevederile pacienţilor cu rudele au loc sub supravegherea personalului medical.

În Spitalul clinic de psihiatrie din municipiul Chişinău secţiile tratament prin constrîngere cu supraveghere obişnuită şi supraveghere riguroasă au fost dotate cu camere video de supraveghere, care au fost instalate în saloane, pe holuri, în WC-uri şi în duşuri. Acest lucru a fost explicat de şefii secţiilor prin numărul insuficient de asistenţi medicali şi infirmieri.

La intrarea în saloane, personalul nu bate la uşă şi nu solicită permisiunea pacienţilor de a intra.

În concluzie, pentru toate spitalele de psihiatrie sînt caracteristice cîteva probleme, care urmează a fi soluţionate: neadaptarea infrastructurii pentru necesităţile persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, supraaglomerarea saloanelor/nerespectarea standardelor existente; dotarea insuficientă a saloanelor cu mobilier; antrenarea pacienţilor la îngrijirea spaţiilor interne; starea igienică nesatisfăcătoare în saloanele de observaţie; împărţirea nerezonabilă a timpului între mese; neasigurarea alimentaţiei conform convingerilor religioase; numărul insuficient al instalaţiilor sanitare; starea nesatisfăcătoare sanitaro-igienică a WC-urilor; lipsa obiectelor de toaletă; restricţionarea plimbărilor la aer liber; lipsa unor reglementări exacte cu referire la restricţionarea întrevederilor; neasigurarea intimităţii pacienţilor în WC-uri şi în sălile pentru duş.


Interzicerea torturii, relelor tratamente, abuzului şi neglijenţei

Normele CPT

§ 44.(...) CPT-ul acordă în aceeaşi măsură o atenţie susţinută comportamentului medicilor şi infirmierilor. Comitetul va căuta în mod deosebit probele de interes autentic pentru stabilirea unei relaţii terapeutice cu pacientul. El va verifica, de asemenea, dacă nu sînt neglijaţi pacienţii care ar putea fi consideraţi o povară sau care nu sînt motivaţi pentru o intervenţie terapeutică.

§ 47. În orice instituţie psihiatrică constrîngerea fizică a pacienţilor agitaţi şi/sau violenţi se poate dovedi necesară. Aceasta reprezintă un domeniu de un interes deosebit pentru CPT, avînd în vedere posibilitatea existenţei abuzurilor şi relelor tratamente.

§ 48. (...) CPT-ul a întîlnit adesea pacienţi bolnavi psihic supuşi la constrîngere fizică în timpul zilei: CPT-ul trebuie să sublinieze că o asemenea stare de fapt nu poate avea nici o justificare terapeutică şi poate fi considerată un rău tratament.

§ 49. (...) Izolarea nu trebuie utilizată niciodată cu titlu de sancţiunie.

§ 50. Fiecare recurs la constrîngerea fizică a unui pacient (control manual, instrumente de constrîngere fizică, izolare) trebuie înregistrat într/un registru stabilit special în acest scop (precum şi în dosarul pacientului). Intrările în registru trebuie să cuprindă ora de debut şi de terminare a măsurii, circumstanţele cazului, motivele care au dus la măsura respectivă, numele medicului care a ordonat-o sau aprobat-o şi un raport al rănilor suferite de pacienţi sau de membrii personalului.

În timpul vizitelor la spitalele de psihiatrie, membrii echipelor de monitorizare nu au fost sesizaţi de către pacienţi despre aplicarea forţei fizice. Cu toate aceste, cîteva aspecte stabilite în timpul vizitelor trezesc îngrijorare.

Deseori, în cazuri de urgenţe, persoanele aduse la Spitalul clinic de psihiatrie din mun. Chişinău de către colaboratorii poliţiei au aplicate cătuşe pe mîini.

Persoanele agitate sînt imobilizate cu cearşafuri, lucrătorii medicali apelînd la serviciile angajaţilor unei agenţii de pază private care asigură paza teritoriului instituţiei conform unui contract de prestare a serviciilor. Apoi pacienţilor li se administrează haloperidol, cardiomin, dimidrol. În opinia avocaţilor parlamentari, implicarea unor persoane fără pregătire specială la aplicarea constrîngerii fizice vine în contradicţie cu normele CPT şi, de asemenea, poate fi calificată drept tratament inuman.

La internare pacienţii sînt dezbrăcaţi, se face analiza vizuală a corpului şi se efectuează cîteva examene: examenul de ansamblu al stării generale a pacientului; examenul somatic pe sisteme de organe; examenul neurologic; examenul psihic (psihiatric).

În cazul depistării vătămărilor cu semne de violenţă, acestea trebuie să fie descrise minuţios, cu informarea ulterioară a sectorului de poliţie teritorial conform Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Afacerilor Interne nr.372/388 din 03.11.09 „Cu privire la măsurile de îmbunătăţire a conlucrării dintre organele ocrotirii sănătăţii şi afacerilor interne. În cazul în care persoanele cu leziuni corporale au fost aduse la secţia de internare de către colaboratorii poliţiei şi dacă există bănuieli rezonabile că vătămările au fost provocate de poliţişti, această informaţie trebuie adusă la cunoştinţa procuraturii din raza de activitate a spitalului.

Măsurile de conterţionare (imobilizare fizică) sînt utilizate atunci, cînd este necesară apărarea pacienţilor de propriile acţiuni, acţiuni care ar putea răni pe ei sau pe alţii. Acestea sînt însoţite de administrarea medicamentelor antipsihotice. În mediu, conterţionarea durează pînă la 20 de minute. Tehnicile de restrîngere a libertăţii de mişcare se consemnează în registrul evidenţei imobilizărilor fizice. La registrul respectiv este anexată instrucţiunea de utilizare a conterţionării. Personalul medical urmează periodic instruiri privind aplicarea măsurilor de restrîngere a libertăţii de mişcare.

În timpul vizitelor nu s-a stabilit cu certitudine dacă măsurile de conterţionare se aplică exclusiv la indicaţia medicului psihiatru, dar din discuţiile cu asistenţii medicali s-a creat impresia că măsurile de constrîngere şi administrarea preparatelor antipsihotice sînt utilizate şi fără indicaţia medicului psihiatru.

Totodată, administrarea preparatelor medicamentoase este practicată ca prima măsură pentru calmarea pacientului. Măsurile de conterţionare se aplică în prezenţa altor pacienţi, în salonul în care este cazat bolnavul. Acest fapt conduce la lezarea demnităţii pacientului şi constituie tratament în contradicţie cu art. 3 din CEDO.

În instituţii nu se practică izolarea pacienţilor agresivi şi violenţi în încăperi separate pentru termen scurt sau lung, cu scopul de a-i proteja pe ei şi pe membrii personalului sau cu scopul de a-i pedepsi pentru încălcarea regulilor de comportament. De regulă, acestor pacienţi li se administrează preparate medicamentoase, cu transferarea ulterioară în saloanele de supraveghere.

În secţiile tratament obligatoriu cu supraveghere obişnuită şi cu supraveghere riguroasă din Spitalul clinic de psihiatrie din municipiul Chişinău sînt prezente unele elemente ale subculturii criminale: sarcina de disciplinare şi exercitare a controlului asupra pacienţilor îi revine unei persoane din rîndul pacienţilor.

Un aspect negativ în activitatea instituţiilor, care provoacă îngrijorare, este cazarea pacientelor care se află la tratament prin constrîngere în secţiile ordinare, împreună cu pacienţi obişnuiţi.

Cele mai grave obiecţii faţă de respectarea dreptului la integritate fizică şi psihică a pacienţilor din spitalele de psihiatrie ţin de aplicarea măsurilor de imobilizare în prezenţa altor pacienţi, utilizarea cătuşelor de către poliţişti în timpul transportării în staţionar a pacienţilor în stare agresivă, prezenţa elementelor subculturii criminale în secţiile de psihiatrie pentru tratament prin constrîngere.

Liberul consimţămînt la solicitarea asistenţei psihiatrice


Normele CPT

§41. De principiu, un pacient trebuie să îşi poată da consimţămîntul liber şi în cunoştinţă de cauză pentru un tratament. Internarea unei persoane într-o instituţie de psihiatrie fără consimţămîntul acesteia nu trebuie considerată ca reprezentînd autorizarea tratamentului fără consimţămîntul său. Rezultă că orice pacient capabil de discernămînt, internat cu sau fără voia lui, trebuie să poată refuza un tratament sau orice altă intervenţie medicală. Orice derogare de la acest principiu fundamental trebuie să aibă o bază legală şi nu trebuie aplicată decît în circumstanţe excepţionale definite clar şi strict.

Desigur, consimţămîntul unui pacient pentru un tratament nu poate fi calificat drept liber şi în cunoştinţă de cauză decît dacă se bazează pe informaţii complete, exacte şi care pot fi înţelese cu privire la starea sa de sănătate şi la tratamentul care îi este propus.

§51. Vulnerabilitatea persoanelor bolnave sau handicapate minat necesită mai multă atenţie pentru a preveni orice act – sau a evita orice omisiune – care poate aduce un prejudiciu bunăstării lor. Prin urmare plasamentul fără consimţămîntul pacientului într-o instituţie de psihiatrie trebuie să fie întotdeauna însoţit de garanţiile necesare.


Conform prevederilor art4. din Legea privind sănătatea mentală nr. 1402 din 16.12.1997, se acordă asistenţă psihiatrică la solicitarea benevolă a persoanei sau cu consimţămîntul ei, cu excepţia cazurilor prevăzute de această lege. Persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani, precum şi persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile li se acordă asistenţă psihiatrică la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali,în condiţiile legii.

De regulă, la internare în staţionar pacientului i se solicită semnarea consimţămîntului privind internarea şi i se explică drepturile. Acest consimţămînt este anexat la fişa de boală a pacientului. Pacienţilor care nu cunosc limba moldovenească li se furnizează informaţia respectivă în limba rusă. Se completează Registrul de evidenţă a internărilor bolnavilor şi renunţărilor la spitalizare.

Au fost sesizate cazuri de semnare formală a consimţămîntului privind internarea în situaţiile în care în descrierea stării psihice este formulat „discernămîntul critic lipseşte”, ceea ce indică asupra faptului că pacientul nu este în stare să decidă singur asupra faptului de internare sau tratament.

În cazul în care persoana refuză să-şi dea liberul consimţămînt pentru spitalizare, semnătura se obţine prin convingere şi insistenţă, făcîndu-se trimitere la spitalizarea fără liberul consimţămînt şi la procedura judiciară.

  Persoana suferindă de tulburări psihice poate fi spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti, dacă examinarea sau tratarea ei este posibilă numai în condiţii de staţionar, iar tulburarea psihică este gravă şi condiţionează pericolul social direct sau prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică303. Procedura spitalizării fără liberul consimţămînt este reglementată de articolele 28-35 din Legea privind sănătatea mentală articolele 312-318 din Codul de procedură civilă.

Conform Regulamentului de activitate a Spitalului de psihiatrie (Anexa nr. 3 la ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 591 din 20.08.2010), bolnavul incapabil de satisfacere independentă a necesităţilor vitale sau cu tulburări psihice grave, care condiţionează pericol pentru sine şi cei din jur, sau care pot provoca prejudiciu grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţa psihiatrică în condiţii de staţionar, poate fi spitalizat în staţionarul de psihiatrie fără liberul lui consimţămînt, sau al reprezentantului legal, pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti.

Administraţia spitalelor de psihiatrie nu a putut oferi date referitoare la numărul total al pacienţilor spitalizaţi fără liberul consimţămînt la momentul vizitelor, şi nici pentru anii precedenţi. Această informaţie poate fi selectată conform registrelor, nemijlocit în fiecare secţie.

Conform materialelor examinate, instituţiile respectă, în mare parte, termenul de 48 de ore, perioadă în care persoana spitalizată trebuie să fie supusă examenului medical. Este respectat şi termenul de 24 de ore pentru expedierea avizului medical instanţei de judecată pentru a hotărî asupra aflării ulterioare în staţionar a persoanei.

Au fost semnalate deficienţe în partea ce ţine de locul examinării şi respectării termenului de examinare a cererii de spitalizare de către judecător. Astfel, conform prevederilor art. 315 din Codul de procedură civilă, cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt se examinează de instanţă în termen de 5 zile de la pornirea procesului. Şedinţa de judecată are loc în localul instanţei judecătoreşti. Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei coonsimţămînt este în drept să participe la soluţionarea pricinii dacă reprezentantul instituţiei de psihiatrie constată că sănătatea îi permite. Examinarea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt are loc în şedinţă de judecată cu participarea obligatorie a reprezentantului staţionarului de psihiatrie care solicită spitalizarea şi a reprezentantului legal al persoanei a cărei spitalizare se cere.

În acelaşi timp, art. 33 din Legea privind sănătatea mintală prevede „că cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în decursul a 3 zile de la primire în instanţă judecătorească sau în staţionar.

Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt este în drept să participe la examinarea problemei legate de spitalizarea sa. Dacă starea psihică nu permite persoanei să se prezinte în instanţă judecătorească, cererea de spitalizare fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în staţionarul de psihiatrie.

La examinarea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, este obligatorie participarea procurorului, a reprezentantului staţionarului de psihiatrie care solicită spitalizarea şi a reprezentantului legal al persoanei a cărei problemă de spitalizare se examinează sau, după caz, a altor persoane interesate (reprezentantul asociaţiei obşteşti care apără interesele persoanelor suferinde de tulburări psihice, avocatul)”.

În legătură cu faptul că normele legale nu asigură în deplină măsură principiile de bază ale legiferării – concordanţa cu cadrul juridic existent, coerenţa, consecvenţa şi echilibrul între reglementările concurente în partea ce ţine de locul examinării cererii, administraţia Spitalului clinic de psihiatrie dinh mun. Chişinău s-a confruntat cu problema aplicării neuniforme a legii procesuale de către instanţele judecătoreşti. Astfel, în timp ce unii unii judecători ai Judecătoriei sect. Centru mun. Chişinău refuză să se deplaseze în instituţia medico-sanitară pentru a examina cererile de spitalizare, starea psihică a unor pacienţi nu le permite să se prezinte nemijlocit în instanţa de judecată.

Prin Nota informativă a Curţii Supreme de Justiţie cu privire la unele chestiuni legate de judecarea pricinilor civile referitoare la încuviinţarea spitalizării forţate fără liberul consimţămînt din 18 ianuarie 2012304 au fost oferite explicaţii instanţelor judecătoreşti privind interpretarea prevederilor Codului de procedură civilă şi a Legii privind sănătatea mentală, care reglementează încuviinţarea spitalizării forţate şi a tratamentului forţat, conform cărora ”indiferent de situaţia în care sănătatea persoanei a cărei spitalizare se solicită îi permite sau nu-i permite să se prezinte în şedinţă de judecată, pricina civilă va fi examinată în localul instanţei de judecată”. În opinia avocaţilor parlamentari, examinarea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără participarea persoanei spitalizate reprezintă un motiv de îngrijorare prin prisma asigurării respectării dreptului la un proces echitabil.

Echipele de monitorizare nu au putut obţine informaţii despre numărul cererilor de spitalizare fără liberul consimţămînt respinse de către judecători, precum şi nici numărul hotărîrilor contestate de pacienţi sau de reprezentanţii lor legali. Însă, personalul medical afirmă că, de regulă, majoritatea cererilor sînt acceptate de instanţele judecătoreşti, iar pacienţii sau reprezentanţii lor legali nu contestă hotărîrile privind spitalizarea forţată

În instituţii sînt elaborate formulare ale consimţămîntului informat asupra investigaţiilor şi procedurilor terapeutice, care se anexează la cartelele medicale ale pacienţilor. Conform acestor formulare, pacienţilor li se aduc la cunoştinţă prin explicaţii suficiente şi într-un limbaj clar, accesibil următoarele informaţii: diagnosticul prezumtiv şi modul de stabilire al acestuia, scopul, metodele şi durata tratamentului propus, eventualele incomodităţi, riscuri sau efecte secundare ale tratamentului, riscurile şi posibilele consecinţe ale refuzului sau întreruperii tratamentului. Totodată pacienţii sînt informaţi despre drepturile şi responsabilităţile pe car le au, despre dreptul la confidenţialitate, li se aduce la cunoştinţă dreptul de a refuza o anumită procedură de diagnostic sau de tratament cu care ei nu sînt de acord. Formularul este semnat de pacient sau reprezentantul lui legal.

Grupurile de monitorizare au depistat cazuri sporadice, cînd pe formularele consimţămîntului informat asupra investigaţiilor şi procedurilor terapeutice lipsea semnătura pacientului.

În urma discuţiilor cu pacienţii şi cu medicii s-a constatat că, în principiu, pacienţii pot să-şi expună preferinţele referitor la preparatele medicale şi metoda de administrare a lor, dar aceste preferinţe sînt satisfăcute în cazul în care secţia respectivă dispune de aceste medicamente sau dacă există posibilitatea utilizării metodelor preferate de pacienţi.

În cazul în care pacientul refuză continuarea tratamentului, se evaluează starea sănătăţii lui. Dacă medicul curant ajunge la concluzia că starea sănătăţii este satisfăcătoare, pacientul poate fi externat. Atunci, cînd starea de sănătate prezintă în continuare pericol pentru pacient sau pentru comunitate, instituţia se adresează în instanţa de judecată pentru autorizarea tratamentului forţat.

Din discuţiile cu personalul medical s-a constatat că nu au existat cazuri în care pacienţii au contestat hotărîrea instanţei de judecată privind prelungirea spitalizării fără liberul consimţămînt. Mai mult decît atît, nu există o procedură clară şi bine definită de aducere la cunoştinţa (de înmînare) pacienţilor a hotărîrilor instanţelor judecătoreşti.

Cele mai stringente probleme la acest capitol sînt, în opinia avocaţilor parlamentari, imperfecţiunea cadrului legislativ care permite aplicarea neuniformă a legii, procedura propriu-zisă de dobîndire a liberului consimţămînt pentru spitalizare, lipsa unei pregătiri speciale a judecătorilor care examinează cererile de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt.

În acelaşi timp, avocaţii parlamentari supun criticii nerealizarea prevederilor art. 37 din Legea privind sănătatea mentală, conform cărora Ministerul Sănătăţii urma să instituie o comisie independentă pentru supravegherea şi controlul respectării drepturilor omului, examinarea plîngerilor bolnavilor, inclusiv ale celor cu tulburări psihice. Această comisie trebuie să apere drepturile pacienţilor din staţionarele de psihiatrie, să primească reclamaţiile şi cererile lor, pe care trebuie să le soluţioneze împreună cu administraţia instituţiei de psihiatrie respective sau să le remită, în funcţie de caracterul lor, autorităţilor publice, procuraturii sau instanţelor judecătoreşti.

La nivel de instituţii, în fiecare secţie se duce Registrul de înregistrare a sesizărilor, propunerilor şi reclamaţiilor pacienţilor. În Registrele care au fost consultate de membrii echipelor de monitorizare sînt înscrise preponderent mulţumirile pacienţilor. Pe de o parte, personalul medical a comunicat că plîngerile sînt comunicate verbal şi sînt soluţionate în regim de lucru, pe de altă parte, pacienţii au invocat că plîngerile lor nu sînt auzite şi rămîn fără soluţionare.

În acest context este de menţionat, că în urma lansării proiectului pilot ”Ombudsman în instituţiile de psihiatrie” şi încheierii Memorandumului de înţelegere între Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare, Ministerul Sănătăţii, Centrul pentru Drepturile Omului şi Comisia parlamentară protecţie socială, sănătate şi familie a fost pus în aplicare serviciul independent de examinare a plîngerilor – ombudsmanul în instituţia de psihiatrie, fapt ce va contribui la îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate mintală oferite.



Personalul


Normele CPT


Yüklə 1,71 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin