Curtea de Apel Ploiesti

9. DATORIE VAMALĂ. PLATA IMPOZITELOR NU ESTE CONDIŢIONATĂ DE VINOVĂŢIA SAU CULPA IMPORTATORULUII

Prin sentinţa nr. 9 din 11 ianuarie 2008, Tribunalul Buzău a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E.E.N. SRL, dispunând anularea deciziei nr.25/18.07.2007 emisă de D.G.F.P. Buzău şi nr.71/23.05.2007 şi a înştiinţării de plată nr.3919/25.05.2007 emisă de pârâta D. Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că importurile de mărfuri efectuate de reclamantă au fost însoţite de dovezi care atestă caracterul comunitar al acestora cu consecinţa beneficierii de un regim vamal preferenţial, acest fapt rezultând din chiar dispoziţiile art.32 din Protocolul 4 dintre România şi UE, conform cărora dovada de origine poate fi invalidată, dacă răspunsul vămii din ţara exportatoare „ nu conţine suficiente elemente pentru determinarea autenticităţii documentului în cauză”.

S-a mai reţinut că, din răspunsul dat de vama italiană rezultă că actul, respectiv certificatul EUR 1 este autentic, distincţia, în înţelesul normelor comunitare, referindu-se exclusiv la „autenticitatea documentului”, corectitudinea sau necorectitudinea eliberării nefiind imputabilă reclamantului. De altfel, niciuna dintre pârâte nu a demonstrat în ce constă, în mod concret, expresia „incorect”.

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele.

Prin decizia nr.6 din 12 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-au admis recursurile declarate de pârâtele D. R. P. A. ŞI O.V. GALAŢI, în nume propriu şi în numele şi pentru persoana juridică A. N. A V. BUCUREŞTI şi A. N. DE A. F.D. G. A F. P. BUZĂU, împotriva sentinţei nr.9 din 11 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta SC E. E. N. SRL Buzău.

Curtea a admis ambele recursuri.

Astfel, reclamanta a solicitat anularea unor acte administrative prin care s-a stabilit în sarcina sa plata unor obligaţii fiscale la bugetul de stat, ca urmare a importării de către aceasta a unor mărfuri din Italia, care nu beneficiază de facilităţi vamale, conform protocoalelor de origine.

Deşi marfa este comunitară şi certificatul EUR 1 este autentic, acesta este incorect.

Că este aşa, rezultă din documentul de la fila 89 dosar fond, în care autorităţile vamale italiene au precizat expres cele de mai sus, adăugând că din declaraţiile exportatorului şi din documente nu s-a dovedit originea preferenţială EC a bunurilor din certificat, în conformitate cu Protocolul Român – EC4.

În atare situaţie, autorităţile vamale au aplicat corect prevederile art.107 din HG nr.1114/2001 şi art. 660 din HG nr.707/2006, în sensul că au procedat la recuperarea datoriei vamale, pe motiv că, în urma verificării dovezilor de origine, a rezultat că acordarea regimului preferenţial este neîntemeiat.

10. Functionar public. Suspendare din functie pe perioada cercetarii penale. Necesitatea motivarii masurii suspendarii

Art.86 din Legea 188/1999

Potrivit art. 86 alin. 5 din Legea 188/1999 republicată, de la momentul inceperii urmaririi penale , in situatia in care functionarul public poate influenta cercetarea, persoana care are competenta numirii in functia publica, are obligatia sa dispuna mutarea temporara a functionarului public in cadrul altui compartiment sau altei structuri fara personalitate juridica a autoritatii ori institutiei publice.

Masura suspendarii nu poate fi luata discretionar si abuziv, legiuitorul acordand posibilitatea persoanei care are competenta numirii in functia publica de a verifica toate aspectele de natura a conduce la concluzia ca functionarul public poate influenta cercetarea.

Decizia nr. 5/ 16 ianuarie 2009 - Sectia comerciala si de contencios administrativ

Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Prahova la nr.4141/105/2008 reclamantul Prefectul judetului P.a solicitat in contradictoriu cu paratul Primarul comunei G. desfiintarea dispozitiei 184/7.04.2008 prin care s-a dispus mutarea temporara a secretarului comunei G. numita R. S. din functia de secretar in functia de referent stare civila in cadrul compartimentului stare civila.

Reclamantul a sustinut ca dispozitia a fost emisa cu incalcarea prev. art. 86 alin. 5 din Legea 188/1999 , avand in vedere si adresa nr. 238/P/2007 a Parchetului de pe langa ICCJ, DNA, Sectia de Combatere a Coruptiei.

Prin sentinţa nr.458/11.11.2008, Tribunalul Prahova a admis actiunea formulata de reclamantul Prefectul judetului P. impotriva paratului Primarul comunei G. şi a anulat dispozitia nr.184/2008 emisa de Primarul comunei.

Tribunalul a reţinut că prin dispozitia 184/2008, primarul comunei G. a dispus ca incepand cu data de 18.04.2008, d-na R. S., secretar al comunei G., sa fie mutata temporar, pe perioada urmaririi penale,in cadrul compartimentului stare civila pe functia publica de referent stare civila, cu mentinerea salariului de baza si a sporului de vechime.

Potrivit art. 86 alin. 5 din Legea 188/1999 republicată, de la momentul inceperii urmaririi penale , in situatia in care functionarul public poate influenta cercetarea, persoana care are competenta numirii in functia publica, are obligatia sa dispuna mutarea temporara a functionarului public in cadrul altui compartiment sau altei structuri fara personalitate juridica a autoritatii ori institutiei publice.

Sustinerea paratului in sensul ca primarul este cel in masura sa constate daca cercetarea penala poate fi influentata este confirmata de disp.art. 86 alin. 5 din Legea 188/1999 insa, aceasta masura nu poate fi luata discretionar si abuziv cu atat mai mult cu cat acelasi text de lege mentioneaza expres „ in situatia in care functionarul public poate influenta cercetarea „.

Prin urmare, legiuitorul îi acorda posibilitatea persoanei care are competenta numirii in functia publica, in speta, respectiv primarului, de a verifica toate aspectele de natura a conduce la concluzia ca functionarul public poate influenta cercetarea.

Or, in aceasta situatie, insusi organul de urmarire penala – Parchetul de pe langa ICCJ, DNA, Sectia de Combatere a Coruptiei, prin adresa din data de 18.04.2008, confirma faptul ca numita R. S. in calitate de invinuit, dar si functionar public, in cadrul Primariei G., nu poate sa influenteze ancheta penala.

In considerarea statutului sau de functionar public de conducere, vatamarea adusa acestuia prin mutarea temporara pe functia de referent stare civila, nu se poate aprecia ca fiind neprejudiciabila acestuia.

Pe de alta parte, tribunalul a apreciat ca paratul nu a efectuat demersurile necesare pentru a constata daca mentinerea secretarului in functie poate influenta cercetarea, asa cum prefectul in exercitarea controlului de legalitate a actului emis de primar, a procedat prin emiterea unei adrese catre DNA.

De altfel, paratul si in fata instantei de judecata avea posibilitatea de a dovedi pretinsa posibila influentare a cercetarii , acesta rezumandu-se doar la a formula intampinare fara a solicita probe in combaterea cererii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul primarul comunei G., doamna I. V., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. Pr. civ.

In motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal, întrucât tribunalul a apreciat că nu a dovedit faptul că funcţionarul public mutat temporar poate influenţa urmărirea penală, ceea ce, din contră, reclamantul a făcut.

Susţine recurenta că a arătat faptul că în cazul de faţă art.86 alin.5 din Legea nr.188/1999 nu face distincţie după cum parchetul sau conducătorul unităţii administrativ teritoriale este în măsură să decidă cu privire la influenţarea cercetării penale. Or, dacă legiuitorul ar fi dorit să lase la aprecierea parchetului această posibilitate, ar fi prevăzut obligaţia conducătorului unităţii administrativ teritoriale de a consulta organul de urmărire penală. Insă cum legiuitorul nu a prevăzut acest fapt şi până şi actele procurorului sunt supuse controlului judecătoresc, consideră că în speţă primarul este cel care decide asupra mutării temporare din funcţie, întrucât primarul este cel care are în subordinea sa aparatul propriu şi el este cel care are contact şi cunoaşte toate persoanele îndeplinind funcţii publice, care deservesc structurii de specialitate.

Precizează recurenta şi faptul că potrivit art.304¹ Cod procedură civilă soluţia pronunţată poate fi cercetată sub orice aspect, fără a putea fi limitată la motivele de recurs.

De asemenea, arată că măsura mutării temporare a funcţionarului public nu a fost luată în mod discreţionar sau abuziv, iar faptul că poate influenţa urmărirea penală reiese din împrejurarea că, deşi biroul secretarului comunei era sigilat, funcţionarul public care a fost mutat din funcţie a nesocotit acest lucru, procedând la desigilarea biroului în lipsa acordului primarului, această întâmplare indicând faptul că funcţioanrul public, fiind urmărit penal pentru infracţiunea de fals, fapta ce a fost săvârşită în legătură cu îndatoririle de serviciu, poate influenţa urmărirea penală.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, retinand ca prin dispoziţia nr.184/2008, primarul comunei G. a dispus ca începand cu data de 18.04.2008, d-na R. S., secretar al comunei G., să fie mutată temporar, pe perioada urmăririi penale, în cadrul compartimentului stare civilă pe funcţia publică de referent stare civila, cu menţinerea salariului de bază si a sporului de vechime.

Potrivit dispoziţiilor art.86 alin.5 din Legea 188/1999 republicată, de la momentul inceperii urmăririi penale, in situaţia in care funcţionarul public poate influenţa cercetarea, persoana care are competenţa numirii in funcţia publică, are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori instituţiei publice.

Obligatia de mutare temporară revine aşadar persoanei care are are competenta numirii in functia publica , în speta primarului, însă numai în situatia in care functionarul public poate influenta cercetarea, iar aprecierea asupra acestei situaţii revine primarului, însă măsura sa trebuie justificată în mod concret.

Pârâtul nu a justificat în nici un fel, la momentul emiterii, dispoziţia de mutare temporară a funcţionarului public, iar ulterior, în faza de judecată, nu a administrat probe din care să rezulte faptul că măsura sa de mutare a fost determinată de împrejurări concrete din care să rezulte că funcţionarul public în cauză poate influenţa cercetarea.

Mai mult, organul de urmărire penală – Parchetul de pe lânga ICCJ, DNA, Secţia de Combatere a Corupţiei, prin adresa transmisa, a arătat că funcţionarul public în cauză, nu poate, in această calitate, să influenţeze ancheta penală.

Susţinerile recurentului privind faptul că el este cel care decide asupra mutării temporare din funcţie, cel care are în subordine aparatul propriu şi care cunoaşte toate persoanele îndeplinind funcţii publice, iar legiuitorul nu a prevăzut obligaţia conducătorului unităţii administrativ teritoriale de a consulta organul de urmărire penală, sunt adevărate, însă nu exclud faptul că măsura de mutare temporară trebuie justificată, ceea ce în cauză nu s-a efectuat, simplele susţineri invocate de catre recurent, referitoare la anumite situaţii de fapt, nefiind dovedite.

Pentru aceste motive, curtea constata ca sentinta recurata este legala si temeinica, neexistand motivele de nelegalitate si netemeinicie invocate de recurent, considerente pentru care va respinge recursul ca nefondat.

11. Licitatie achizitii publice. Asigurarea obligatorie RCA. Constatarea nerespectarii sistemului de corectare a primei de asigurare

Art. 21 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor 20/2008

Art. 39 din Legea 32/2000

Nerespectarea de către asigurătorii RCA şi de către intermediarii în asigurări a prevederilor art. 21 alin. 6 din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 20/2008, se sancţionează cu retragerea autorizaţiei de a practica asigurarea obligatorie RCA pentru asiguratori, iar dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor prevăd că nerespectarea prevederilor art. 21 alin. 6 din Anexa Ordinului CSA nr. 20/2008 se constată de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin urmare nu de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Decizia nr. 344/ 27 februarie 2009

Prin decizia nr.145/13C10/6346 din data de 13.01.2009 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în dosarul nr.6346/2008, a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia nulităţii contestaţiei invocată de către autoritatea contractantă, a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de SC C. A. SA S.– Sucursala Zonală B. în contradictoriu cu autoritatea contractantă I. P. J. P., de anulare a rezultatului procedurii de cerere de ofertă şi a fost respinsă ca inadmisibilă cererea privind obligarea autorităţii contractante la stabilirea ca fiind câştigătoare a ofertei clasate pe locul doi.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta SC C. A. SA S. – SUCURSALA ZONALĂ B., criticând-o pentru motive de netemeinicie.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin adresa nr.816261/15.12.2008 I. J. P. P. i-a făcut cunoscut faptul că oferta sa nu este câştigătoare datorită preţului ofertat, iar oferta desemnată câştigătoare este cea elaborată de SC A. T. A. SA, a cărui preţ este de 129.364 lei, respectiv 33.962,72 euro.

Preţul stabilit de SC A. Ţ. A. SA nu îndeplineşte însă cerinţele legale prevăzute de Normele puse în aplicare prin Ordinul nr.20/2008 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel, susţine petenta, prin art. 21 alin.2 din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 20/2008 se permite acordarea unor reduceri cumulate/succesive până la un nivel maxim de 25%, iar la alin. 6 al aceluiaşi articol se prevede că nerespectarea de către asigurătorii RCA şi de către intermediarii în asigurări a prevederilor prezentului articol se vor sancţiona cu retragerea autorizaţiei de a practica asigurarea obligatorie RCA pentru asiguratori. Preţul de 129.364 lei, respectiv 33.962,72 Euro, în baza căruia a fost desemnată câştigătoare oferta depusă de SC A. T. A. SA a fost stabilit cu încălcarea acestei prevederi legale, iar în condiţiile în care reducerile acordate la tarifele publicate pe site-ul societăţii A. T. ar fi respectat normele legale ar fi rezultat un preţ în valoare de 205.530,50 lei, respectiv 53.959,17 Euro.

Rezultatul procedurii de cerere de ofertă organizată de I.P.J. P. este dat cu încălcarea prevederilor art.198 din O.U.G. 34/2006, conform căruia criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică poate fi: fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, fie în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut, dar fără a aduce atingere dispoziţiilor legislative sau administrative privind renumerarea anumitor servicii.

Susţine petenta că, ignorând toate aspectele anterior expuse, în dorinţa de a găsi argumente care să sprijine o soluţie forţată şi inechitabilă, dar care era deja adoptată, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor comite grave erori în motivarea deciziei.

Astfel, în motivarea deciziei se reţine că ,în conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, nerespectarea prevederilor art.21 alin.6 din Anexa Ordinului CSA nr.20/2008 se constată de către CSA, prin urmare nu de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar se ignoră dispoziţiile art.198 din O.U.G. nr.34/2006, conform căruia criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică poate fi: fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, fie, în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut, dar fără a aduce atingere dispoziţiilor legislative sau administrative privind renumerarea anumitor servicii.

Potrivit art.277 alin.1 din O.U.G. nr.34/2006, autoritatea contractantă trebuia să suspende procedura de atribuire, însă a nesocotit această dispoziţie legală şi a încheiat contractul de asigurare nr.816336/24.12.2008, fiind aplicabile dispoziţiile art.278 alin.5 din ordonanţă, contractul încheiat în perioada de suspendare a procedurii de atribuire este lovit de nulitate absolută.

Se solicită admiterea plângerii, anularea procedurii de cerere de ofertă pentru atribuirea contractului de achiziţie publică aşa cum a fost comunicat prin adresa nr.816261/15.12.2008 şi stabilirea ca fiind câştigătoare a ofertei clasate pe locul doi.

Examinând plângerea prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că plângerea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Autoritatea contractantă a organizat procedura de atribuire prin cererea de oferte a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect Servicii de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru anul 2009 a autovehiculelor care compun parcul auto I.P.J. P.

Criteriul de atribuire menţionat în invitaţia de participare şi în documentaţia de atribuire, a fost „preţul cel mai scăzut”.

Prin adresa nr. 816261/15.12.2008 autoritatea contractantă a comunicat petentei rezultatul procedurii, faptul că oferta sa nu este declarată câştigătoare datorită preţului ofertat , precum şi faptul că oferta câştigătoare a fost desemnată cea elaborată de SC A.-T. A. SA, al cărui preţ este de 129.364 lei, respectiv 33.962,72 Euro.

Oferta petentei a fost de 168.192, 3lei, iar a celorlalţi 4 ofertanţi de 190.236 lei, 175.660,5 lei şi 206.211 lei, astfel că autoritatea contractantă a procedat în conformitate cu criteriul de atribuire menţionat în invitaţia de participare şi în documentaţia de atribuire, „preţul cel mai scăzut”, şi a procedat la desemnarea câştigătorului SC A.-T. A. SA.

Susţinerile petentei privind încălcarea prevederilor art.198 din O.U.G. 34/2006, conform căruia criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică poate fi, fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, fie, în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut, dar fără a aduce atingere dispoziţiilor legislative sau administrative privind renumerarea anumitor servicii, sunt neîntemeiate.

Susţine petenta că preţul de 129.364 lei, respectiv 33.962,72 Euro, a fost stabilit cu încălcarea art.21 alin.2 din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 20/2008, prin care se permite acordarea unor reduceri cumulate/succesive până la un nivel maxim de 25%, iar în condiţiile în care reducerile acordate la tarifele publicate pe site-ul societăţii A. T. ar fi respectat normele legale, ar fi rezultat un preţ în valoare de 205.530,50 lei, respectiv 53.959,17 Euro.

Alin.6 al aceluiaşi articol prevede însă că nerespectarea de către asigurătorii RCA şi de către intermediarii în asigurări a prevederilor acestui articol se sancţionează cu retragerea autorizaţiei de a practica asigurarea obligatorie RCA pentru asiguratori, iar dispoziţiile art.39 din Legea nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor prevăd că nerespectarea prevederilor art.21 alin.6 din Anexa Ordinului CSA nr.20/2008 se constată de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin urmare nu de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Or, SC A.-T. A. SA a fost autorizată să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto prin Decizia nr. 3611/20.12.2004, pentru anul, iar prin Decizia nr. 1091/5.12.2008, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat cererea de menţinere a autorizaţiei nr. 3611 pentru anii 2009 şi 2010.

În ceea ce priveşte susţinerea petentei privind nesocotirea de către autoritatea contractantă a dispoziţiilor art. 277 alin.1 din O.U.G. nr.34/2006, de suspendare a procedurii de atribuire, urmare formulării contestaţiei, curtea constată că autoritatea contractantă a învederat faptul că a procedat la anularea contractului încheiat în perioada de suspendare a procedurii de atribuire.

Pentru toate aceste motive, curtea a constatat că decizia pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, de respingere ca nefondată a contestaţiei formulată de petentă, este legală si temeinică, cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006, în conformitate cu aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă şi cererea de stabilire ca fiind câştigătoare a ofertei petentei, stabilirea ofertei câştigătoare fiind atributul exclusiv al autorităţii contractante.

12. Actiune in contencios administrativ. Daune morale. Aprecierea cuantumului acestora

Art.18 alin.3 din Legea 554/2004
Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul având posibilitatea să aprecieze în raport de consecinţele suportate de partea vătămată o sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Daunele morale constituie o reparaţie justă şi echitabilă în raport cu suferinţa psihică încercată de reclamantă urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona cererea în sensul prevăzut de lege
Decizia nr. 398/10 martie 2009

Reclamanta T. R. a chemat în judecată Primăria comunei V. şi reprezentanţii săi, fostul primar T. M. şi actualul primar S. G. şi secretarul P. O. solicitând obligarea primăriei, prin reprezentanţii săi, să-i elibereze certificatul de înstrăinare şi certificatul fiscal pentru imobilele, proprietatea sa, aşa cum le-a solicitat prin cererea adresată instituţiei, înregistrată sub nr. 11679/23.10.2007, situate în comuna V. , iar în cazul refuzului la o penalizare pentru fiecare zi de întârziere, obligarea la daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a precizat că este proprietara imobilelor casă şi teren, situate în comuna V., din anul 1961, în prezent proprietatea fiind constatată prin decizia civilă nr. 416/2006 a Tribunalului Dâmboviţa, atestată în evidenţele primăriei prin certificatul fiscal nr. 591/2008. Dorind să înstrăineze aceste proprietăţi, reclamanta s-a adresat autorităţii locale cu cerere de a i se elibera certificatul de înstrăinare şi cel fiscal, iar toate demersurile i-au fost obstrucţionate de pârâtă şi reprezentanţii ei, în acest sens depunând la sediul pârâtei mai multe cereri, la care a primit răspuns în sensul respingerii cererii de eliberare a documentelor solicitate.

Prin sentinţa nr. 1177 din data de 20 noiembrie 2008 Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta T. R., prin procurator M. A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei V., reprezentată prin S. G. primar şi P. O. - secretar, a obligat pârâta Primăria comunei V., jud. D., prin primarul şi secretarul acesteia, să elibereze reclamantei certificatul de înstrăinare şi certificatul fiscal pentru imobilele construcţie şi teren, identificate prin decizia civilă nr. 416/2006 a Tribunalului Dâmboviţa pronunţată în dosarul nr. 607/2006, pârâta fiind obligată şi la plata sumei de 2000 lei reprezentând daune morale şi la cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantei i-a fost emis un asemenea certificat de atestare fiscală la 22.01.2008, valabil doar o lună, însă cererile ei ulterioare, adresate autorităţii locale în perioada octombrie 2007-iunie 2008, s-au lovit de refuzul acesteia de a elibera certificatul de atestare fiscală, cu motivarea că asupra imobilelor există diverse litigii .

Refuzul pârâţilor este nejustificat din moment ce reclamanta este înscrisă cu aceste imobile în rolul agricol încă din anul 2006 când, prin hotărâre irevocabilă, s-a constatat că este proprietara imobilelor casă şi teren pentru care solicită eliberarea celor două certificate de atestare fiscală şi de înstrăinare.

Instanţa de fond a considerat că autoritatea administraţiei publice locale nu are atribuţii în a aprecia asupra dreptului de proprietate al reclamantei sau asupra litigiilor existente între ea şi terţi din moment ce, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a statuat asupra dreptului de proprietate, iar obligaţia pârâţilor este doar aceea, expres prevăzută de textul art.112 şi următoarele C. pr. fisc.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Primăria comunei V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că acţiunea în contencios administrativ trebuia să fie respinsă, întrucât certificatul de atestare fiscală, precum şi certificatul de urbanism (înstrăinare) nu puteau fi eliberate, având în vedere existenţa unor litigii între reclamantă şi numiţii M. R. şi M. C., cu privire la imobilele-casă de locuit, în suprafaţă de 67 m.p., din paianţă, edificată în anul 1965 şi teren în suprafaţă de 1.092 m.p.situate în com. V., jud. D., din care unul a fost notat de către O.C.P.I D.

Pe de altă parte, chiar dacă aceste certificate ar fi fost eliberate, recurenta consideră că reclamanta nu ar fi putut înstrăina cele 2 imobile, întrucât notarul ar fi solicitat extrasul de carte funciară în care era notat litigiul, iar cumpărătorul ar fi acceptat ca numiţii M. să-şi valorifice dreptul de creanţă din patrimoniul său, situaţie în care sus-numita nu a fost vătămată într-un drept al său, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin.1 şi ale art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Mai susţine recurenta că nu putea fi obligată primăria la plata sumei de 2000 lei cu titlu de aune morale şi la cheltuieli de judecată, deoarece reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu moral.

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

Intimata T. R. a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civ, precum şi sub toate aspectele potrivit art.304¹ Cod pr.civilă, Curtea reţine că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează :

În temeiul art. 1 din Legea 554/2004 şi art. 52 din Constituţia României, se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nerezolvarea unei cereri în termen legal.

Recurenta Primăria comunei V., prin primar, nu a comunicat în termenul prevăzut de lege şi nici ulterior, certificatul de înstrăinare şi certificatul fiscal pentru imobilele construcţie şi teren proprietatea reclamantei, susţinând că Primăria comunei V. nu poate elibera asemenea certificate.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură funcţională cu activitate permanentă, constituită din primar, viceprimar, secretarul comunei împreună cu aparatul propriu de specialitate al primarului, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi ale primarului şi soluţionează probleme curente ale colectivităţii locale.

Noţiunea de autoritate publică, aşa cum este definită de art.2 alin.1 lit.b din Legea nr. 554/2004 include orice organ de stat sau al autorităţii administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, iar nu comuna.

Faptul că a fost chemat în judecată şi primarul nu înseamnă că Primăria V. este lipsită de calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta include primarul şi secretarul comunei, care aveau obligaţia eliberării celor 2 certificate.

Pe fond, recurenta susţine că nu poate fi reţinută culpa sa, întrucât reclamanta T. R. nu ar fi putut înstrăina cele 2 imobile nici în situaţia în care i s-ar fi eliberat certificatele solicitate, deoarece notarul i-ar fi solicitat extrasul de carte funciară în care este notat litigiul.

Prin urmare, refuzul pârâtei, prin reprezentantul său, de a elibera cele doua certificate este nejustificat, pe de o parte datorită faptului că încalcă dreptul de proprietate al reclamantei şi pe de altă parte datorită faptului că îndeplinirea acestei obligaţii legale nu-i prejudicia pe terţi, respectiv pe numiţii M., cu care reclamanta s-ar afla în litigiu.

Legea nu condiţionează eliberarea celor doua certificate când solicitarea o face proprietarul imobilului, iar recurenta nu putea să aprecieze cu privire la acest aspect cât timp imobilul figurează având ca proprietar pe reclamantă, iar din decizia depusă la dosar acest aspect rezultă cu certitudine şi nici nu a fost contestat de pârâta-recurentă.

Recurenta susţine că imposibilitatea eliberării celor doua certificate este determinată de existenţa unor litigii, fără a invoca temeiul de drept care o îndreptăţeşte să refuze rezolvarea cererii reclamantei.

Întrucât pârâţii nu au respectat dreptul reclamantei prin nesoluţionarea în termen legal a cererii, manifestând o atitudine abuzivă, provocându-i pe cale de consecinţă un prejudiciu moral, în mod corect instanţa de fond a obligat recurenta la 2000 lei reprezentând daune morale.

Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul având posibilitatea să aprecieze în raport de consecinţele suportate de partea vătămată o sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Daunele morale acordate de instanţa de fond constituie o reparaţie justă şi echitabilă în raport cu suferinţa psihică încercată de reclamantă urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona cererea în sensul prevăzut de lege

Reţinând că sentinţa recurată este temeinică şi legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca

nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.