Curtea de Apel Ploiesti

1. Litigiu comercial soluţionat de o instanţă necompetentă. Consecinţe.

Art.2 alin.1 lit.a Cod pr.civilă

Litigiul având ca obiect pretenţii rezultate din folosinţa unui spaţiu comercial - chirie, penalităţi, lipsă de folosinţă, contravaloarea utilităţilor – este cu certitudine de natură comercială şi în raport de valoarea obiectului său, mai mare de 100.000 lei, competenţa de soluţionare a acestuia revine tribunalului, în primă instanţă, conform art. 2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă.

Nerespectarea dispoziţiilor privind soluţionarea cauzei de către secţia comercială a tribunalului atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate în aceste condiţii, întrucât ea a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă materială absolută edictate de prevederile legale menţionate anterior.
Prin decizia civilă nr.62 din 26 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile declarate de A.G.I.R. şi S.C.T. SA împotriva deciziei civile nr.145 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, a casat această decizie, precum şi sentinţa civilă nr. 665/2003 a Tribunalului Bucureşti secţia a III-a, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare ca instanţă de fond, competentă material, Tribunalului Prahova , secţia Comercială şi de Contencios Administrativ pentru următoarele considerente :

În speţă contractul de închiriere în care îşi au izvorul pretenţiile reclamantei, a avut ca obiect un spaţiu ce a fost închiriat exclusiv pentru comercializarea produselor nominalizate în cererea de închiriere ( prevedere expres menţionată în art. 4 al actului menţionat - fila 7 dosar fond ), cu obligaţia pentru societatea comercială pârâtă ca “ activitatea de comerţ ce o va realiza în spaţiul închiriat să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor legale privind concurenţa neloială faţă de ceilalţi chiriaşi ai reclamantei”(fila 8 dosar fond ).

Totodată, părţile au precizat în art. 2 al contractului că , pentru chiria convenită consensual, chiriaşul ( pârâta-recurentă ) să plătească TVA.

Caracterul comercial al acestui contract a fost recunoscut de către ambele părţi; pârâta care a susţinut constant acest aspect, invocând excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond, atât în apel, cât şi în recurs în primul ciclu procesual, şi respectiv reclamanta, care, în corespondenţa purtată cu societatea pârâtă, aflată la fila 14 dosar fond (adresa nr.716/17.07.2000 ) arată expres că “ închirierea spaţiilor în discuţie s-a făcut în baza unui contract comercial, care în speţă reprezintă legea părţilor“.

În considerarea celor ce preced, s-a apreciat de Curte că ne aflăm în prezenţa unui contract de închiriere a unui spaţiu comercial, situaţie în care litigiul având ca obiect pretenţii rezultate din folosinţa acestui spaţiu - chirie, penalităţi, lipsă de folosinţă, contravaloarea utilităţilor – este cu certitudine de natură comercială şi în raport de valoarea obiectului său, mai mare de 100.000 lei, competenţa lui de soluţionare revine tribunalului, în primă instanţă, conform art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă.

S-a reţinut, sub acest aspect, că instanţele anterioare, apreciindu-se competente material să soluţioneze cauza au încălcat, prin hotărârile pronunţate disp.art. 4 şi 56 Cod Comercial, considerând în mod nelegal, că, în speţă contractul de închiriere are întotdeauna o natură exclusiv civilă, neavând în vedere că acest act a dobândit caracterul unui act de comerţ întrucât a fost încheiat cu un comerciant – societate pârâtă, vizează un spaţiu comercial definit ca atare în termeni expreşi în convenţia părţilor şi se află în strânsă legătură cu comerţul pe care îl exercită recurenta-pârâtă.

Pentru toate aceste considerente, stabilind natura comercială a litigiului dedus judecăţii, Curtea a constatat că hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel sunt lovite de nulitate absolută, fiind date cu încălcarea normelor de competenţă materială absolută edictate de disp.art. 2 al.1 lit.a cod procedură civilă.

În consecinţă, în baza disp.art. 312 al.1,2 şi 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă coroborat cu art. 4 şi art. 56 Cod comercial, s-au admis ambele recursuri şi, casând hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel (sentinţa civilă nr. 665/30.06.2003 a Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a civilă şi decizia nr. 145/11.03.2008 a Tribunalului Prahova ), s-a trimis cauza Tribunalului Prahova – Secţia comercială şi de Contencios Administrativ, instanţă competentă material să soluţioneze pe fond cauza.

2. Vânzarea unui bun din patrimoniul societăţii debitoare, aflată în procedura insolvenţei reglementată de Legea 85/2006, pentru acoperirea unei părţi din pasiv, trebuie să respecte dispoziţiile din codul de procedură civilă cu privire la executarea silită, în măsura compatibilităţii cu dispoziţiile din procedura falimentului şi cu principiul celerităţii, reglementat de disp. art. 5 din Legea 85/2006.

Vânzarea la licitaţie a bunului societăţii falite, trebuie aprobată de adunarea generală a creditorilor, potrivit art. 118 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei.
(Decizia nr. 31/14.01.2009 a Curţii de Apel Ploişeti –

Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ)
Prin sentinţa nr. 1037/1.10.2008, Tribunalul Prahova – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, a respins contestaţia formulată de administratorul special P. G.O, în contradictoriu cu intimaţii SC S. SA Curtea de Argeş, prin lichidator judiciar SCP P. IPURL Piteşti, SC M. SRL, SC T. –D. SRL Curtea de Argeş, S.C. O. L. I. SRL Albeşti de Târg şi DGFP Argeş, ca neîntemeiată, respectiv capătul de cerere privind anularea procesului verbal de licitaţie din 22.11.2007 şi a actelor de executare ulterioară.

Pentru a hotarî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa nr. 835 din 27.06.2008 pronunţată de Tribunalul Prahova – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, referitoare la anularea actelor de executare anterioare procesului verbal de licitaţie din data de 22.11.2007, a fost respins capătul de cerere privind anularea acestor acte ca tardiv, respins excepţia tardivităţii formulării capătul de cerere privind nulitatea procesului verbal al Adunarii Creditorilor din 7.11.2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului - administratorul special P. G., pentru acest capăt de cerere şi a respins capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de 7.11.2007, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

Se reţine prin hotărâre, că faţă de această sentinţă, judecătorul sindic a trebuit să analizeze numai capătul de cerere referitor la anularea procesului verbal de licitaţie din data de 22.11.2007 şi a actelor de executare ulterioară, reţinând că dispozitiile art. 509 c.p.civ., nu sunt aplicabile în mod automat şi integral în procedura falimentului, ci numai în măsura compatibilităţii lor cu dispozitiile legii nr. 85/2006 şi cu principiul celerităţii prev. de art. 5 din lege şi adaptarea la acest principiu permite publicarea programului de licitaţii sub forma unei publicaţii unice, care conţine informaţia privind repetarea licitaţiei în fiecare zi anumită din cursul sâptâmânii, asigurându-se cunoaşterea de către cei interesaţi a şedinţelor de licitaţie.

Totodată, se reţine prin hotărâre că procesul verbal de licitaţie din 22.11.2007, conţine menţiunile obligatorii prevăzute de disp. art 511 c.p.civ., şi anume participanţii la licitaţie, sumele oferite de fiecare dintre aceştia, precum şi adjudecatarul imobilului SC M. SRL, preţul de pornire al licitaţiei, că potrivit art. 509 al. 5 c.p.civ., licitaţia a continuat pentru vânzarea bunului la cel mai mare preţ oferit de intimata SC M. SRL, declarată câştigătoare a licitaţiei la pretul de 1.430.000 lei RON plus TVA, că a fost respectată Hotarârea Adunării Creditorilor la data de 7.11.2007 în privinţa preţului de valorificare şi că susţinerea administratorului special că bunurile nu puteau fi adjudecate la licitaţia din 22.11.2007 la preţul oferit de adjudecatară nu este fondată, atâta timp cât creditorii îndreptăţiţi nu au solicitat desfiinţarea Adunarii Creditorilor şi implicit a procesului verbal care consemnează desfăşurarea adunării în condiţiile art. 14 al. 7 din Legea 85/2006, privind procedura insolvenţei.

Se mai reţine prin hotarâre, că neconsemnarea in procesul verbal de licitaţie, a modalităţii de achitare a preţului, pentru imobilul adjudecat, acest element nu este obligatoriu şi nu poate constitui un motiv de nulitate absolută, întrucât art. 512 c.p.civ. prevede că adjudecatarul imobilului are obligaţia de a depune preţul la dispoziţia lichidatorului în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, ţinându-se seama de cauţiunea depusă în contul preţului, iar conform art. 513 c.p.civ., dacă preţul nu este depus în acest termen imobilul va fi din nou scos la vânzare, astfel că nefiind incident nici principiul potrivit căruia anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent, tribunalul a respins contestaţia formulată de administratorul special, ca neîntemeiată.

Impotriva sentinţei a declarat recurs administratorul special al societăţii debitoare SC S. SA, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor legale , că fiind a patra licitaţie organizată pentru vânzarea imobilului nu erau aplicabile dispoziţiile art. 504 pct. 9 c.p.civ., că procesul verbal de licitaţie din 22.11.2007, nu are la bază un act juridic, cert şi valid fiind încălcate dispoziţiile art. 13 şi următoarele din Legea nr. 85/2006, motiv de casare prev. de art. 304 pct.9 cod pr. Civilă, deoarece existând doua procese verbale a adunării creditorilor, cu aceeaşi dată şi aceeaşi oră, este nelegal a se considera că amândouă sunt valabile.

A mai arătat recurentul că hotărârea este dată cu încălcarea art. 116 din Legea 85/2006, întrucât vânzarea nu a fost încuviinţată de judecătorul sindic şi că potrivit art. 304/1 c.p.civ., coroborat cu art. 8 din legea 85/2006 instanţa trebuie să examineze cauza sub toate aspectele aşa cum au fost ele invocate în contestaţie.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei, admiterea contestaţiei şi anularea procesului verbal de licitaţie din 22.11.2007 şi a actelor de executare ulterioare.

Recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs că, hotărârea este dată cu încâlcarea disp.art. 504 al. 1 pct. 1, 4, 13 şi 14 c.p.civ., coroborat cu art. 149 din Legea 85/2006, că judecătorul sindic a apreciat cu titlu generic că disp. art. 509 c.p.civ., nu sunt aplicabile în mod automat în procedura insolvenţei ci doar în măsura compatibilităţii cu principiul celerităţii, este nefondat.

Intr-adevăr dispoziţiile din codul de procedură civilă, cu privire la executarea silită, nu se pot aplica automat şi integral în procedura falimentului ci doar în măsura

compatibilităţii cu dispoziţiile din procedura falimentului şi cu principiul celerităţii, reglementat de disp. art. 5 din Legea 85/2006.

In ce priveşte încălcarea disp. art. 504 al.1 pct. 1,4,13 şi 14 c.p.civ., critica adusă sentinţei este nefondată, în publicaţiile de vânzare pentru licitaţiile organizate de lichidatorul judiciar pentru vânzarea imobilului, la datele de 8.10.2007, 22.10.2007, 2.11.2007 şi 22.11.2007, au fost respectate disp. art. 504 al.1 pct. 1,4,13 şi 14 c.pr.civ., în anunţurile de vânzare şi în publicaţiile de vânzare efectuate pentru licitaţiile organizate în vederea vânzării bunului, s-a arătat denumirea şi sediul organului de executare, respectiv a lichidatorului judiciar SCP P. I., denumirea şi sediul societăţii debitoare, data afişării publicaţiilor de vânzare rezultând din adresele întocmite de lichidator la Primaria mun. Curtea de Argeş, la Tribunalul Argeş, la Biroul lichidatorului judiciar şi la locul situării imobilului, pentru afişarea publicaţiilor, anunţurile pentru vânzare fiind publicate pe internet şi în ziarele Profit, Expres Argeş, Ancheta, Preţul Corect şi Ziua.

In considerentele hotărârii recurate, se arată dispoziţiile din codul de procedura civilă, care sunt compatibile cu cele din procedura falimentului reglementată de legea 85/2006 şi anume disp. art. 509 al. 5, 511, 512 şi 513 c.p.civ., astfel că susţinerea recurentului că nu s-a arătat în hotărâre care sunt dispoziţiile din procedura civilă compatibile cu cele din procedura falimentului.

Susţinerea recurentului că publicarea programului de licitaţie sub forma unei publicaţii unice din 15.11.2007, pentru vânzarea imobilului pentru data de 22.11.2007, nu ar cuprinde toate elementele constitutive prevăzute de lege şi că nu cuprinde data afişării şi că în acest mod nu s-a putut verifica dacă termenul de 60 de zile pentru licitaţie a fost respectat, este nefondată.

Publicaţiile de vânzare pentru licitaţia din 22.11.2007 au fost afişate la data de 7.11.2007, la Primăria Curtea de Argeş sub nr 17749 şi la Tribunalul Argeş sub nr.4721/15.11.2007 , unde sunt cuprinse toate elementele obligatorii prevăzute la art. 504 c.p.civ. şi anume denumirea lichidatorului judiciar, a societăţii debitoare, descrierea imobilului ce urmează a fi valorificat prin licitaţia organizată, preţul de pornire al licitaţiei, avansul de participare la licitaţie, locul şi data licitaţiei, semnătura şi ştampila organului de executare, respectiv a lichidatorului judiciar.

Cu privire la termenul la care licitaţia trebuia organizată, în cazul licitaţiei organizată la data de 22.11.2007 sunt aplicabile disp. art. 509 al. 5 c.p.civ., care prevăd că în cazul în care nu este oferit pretul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie în condiţiile art. 504 al. 3 c.pr.civ. , termen la care licitaţia începe de la pretul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat.

In speţă licitaţia din 22.11.2007, era a patra licitaţie care a fost organizată pentru vânzarea imobilului, deoarece la datele din 8.10.2007, 22.10.2007 şi 2.11.2007 când au fost organizate licitaţile pentru vânzarea aceluiaşi imobil, nimeni din participanţii la licitaţie nu a oferit preţul la care a fost evaluat imobilul şi pentru care s-a pornit licitaţia, , astfel că în aceste condiţii sunt aplicabile disp. art 509 al. 5 c.p.civ., care prevăd că termenul la care se poate organiza o altă licitaţie este de cel mult de 60 de zile, termen care a fost întocmai respectat şi preţul de pornire al licitaţiei a fost de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat, aşa cum rezultă din procesul verbal din 22.11.2007, respectându-se preţul de pornire al licitaţiei de 2.060.000 lei plus TVA şi preţul minim de vânzare al imobilului de 1.400.000 lei.

In mod greşit susţine recurentul că termenul de licitaţie era de minim 30 de zile, atâta timp cât licitaţia din 22.11.2007 era a patra licitaţie ce se organiza, fiind aplicabile în speţă disp. art. 509 al. 5 c.p.civ., care prevede doar termenul maxim de cel mult 60 de zile pentru organizarea licitaţiei, termen care aşa cum s-a arătat mai sus a fost întocmai respectat, anunţurile de vânzare şi publicaţiile de vânzare fiind publicate în ziarele locale pe internet şi afişate la Tribunalul Argeş, Primăria mun. Curtea de Argeş, Biroul lichidatorului judiciar şi locul situării imobilului.

Cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează validitatea procesului verbal de licitatie din 22.11.2007, recurentul susţinând că procesul verbal nu are la bază un act juridic valid , este nefondat.

Organizarea celei de-a patra licitaţii pentru data de 22.11.2007 a fost hotărâtă de Adunarea creditorilor debitoarei SC S. SA Curtea de Argeş, aşa cum rezultă din procesul verbal din 7.11.2007, cu ocazia adunării creditorilor stabilindu-se valoarea de 75% din preţul de evaluare prin reducerea a 25% din acest preţ, valoare care pentru imobil construcţie a fost stabilit la 2.051.614 RON plus TVA şi la teren de 226.400 RON plus TVA, valoare de la care s-a pornit licitaţia la data de 22.11.2007.

Tot din procesul verbal din 7.11.2007 rezultă că Adunarea Creditorilor a hotărât că preţul minim până la care să se efectueze vânzarea imobilului constând în construcţii şi teren, să fie de 1.400.000 lei plus TVA, valoare care deasemeni a fost respectată, imobilul fiind adjudecat de SC M. SRL Piteşti, la pretul de 1.430.000 lei plus TVA, fiind preţul cel mai mare oferit de participanţii la licitaţie.

Procesul verbal de licitaţie din 22.11.2007, cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute la art. 511 c.p.civ., şi anume participanţii la licitaţie, sumele oferite de fiecare dintre aceştia, preţul de pornire al licitaţiei, respectiv valoarea de 75% din preţul de evaluare, adjudecatarul imobilului, procesul verbal fiind semnat de către lichidatorul judiciar, creditor şi adjudecatar şi de administratorul special, recurentul din dosar, care a semnat procesul verbal cu obiecţiuni.

Susţinerea recurentului că procesul verbal de licitaţie din 22.11.2007 nu are la bază un act juridic cert şi valid, fiind întocmite două procese verbale din 7.11.2007,

unul din aceste procese verbale necuprinzând semnătura reprezentantului DGFP Argeş , nu este fondată.

Potrivit disp. art. 14 al. 7 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul sindic pentru nelegalitate la cererea creditorilor, care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al adunării.

Prin urmare, hotărârea adunării creditorilor, poate fi desfiinţată de judecătorul sindic numai la cererea creditorilor, în speţă creditorii nu au solicitat judecătorului sindic desfiinţarea procesului verbal din 7.11.2007, procesul verbal fiind în aceste condiţii valid, atâta timp cât nu a fost desfiinţat, astfel încât susţinerea recurentului că acest act nu este un act valid nu este fondată.

In ce priveşte susţinerea recurentului că unul din cele două procese verbale nu a fost semnat de reprezentantul DGFP Argeş, aceasta este o cauză de nulitate relativă a actului, ce poate fi invocată doar de creditorii interesaţi, care în speţă nu au înţeles să o invoce.

De altfel hotărârea adunării creditorilor privind organizarea licitaţiei din 22.11.2007, preţul de pornire al licitaţiei de 75% din preţul de evaluare, de 2.051.614 RON plus TVA pentru construcţie şi 226.400 RON plus TVA pentru teren şi preţul minim de vânzare a imobilului de 1.400.000 lei plus TVA, este consemnată în tocmai în ambele exemplare ale procesului verbal din 7.11.2007.

Cel de-al treilea motiv de recurs privind încălcarea disp. art. 116 din Legea 185/2006, pe motiv că vânzarea la licitaţie nu a fost încuviinţată de judecătorul sindic este nefondată.

In speţă erau aplicabile disp. art. 118 al. 3 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei potrivit cărora se prevede că pentru efectuarea licitaţiei, lichidatorul va convoca Adunarea generală a creditorilor în termen de maxim 20 de zile de la data propunerii, notificând propunerea administratorului special, creditorilor cu garanţii reale ale bunului, titularilor unor drepturi de retenţie de orice fel şi Comitetului creditorilor, supunând votului adunării generale a creditorilor propunerea de vânzare.

Potrivit procesului verbal din 16.08.2007, rezultă că s-a aprobat propunerea de vânzare a imobilului prin licitaţie publică cu strigare, modalitatea de efectuare a licitaţiei fiind respectată la toate cele patru licitaţii organizate, pentru cea de-a patra licitaţie adunarea creditorilor a stabilit ca aceasta să aibe loc la data de 22.11.2007 cu reducerea preţului de pornire al licitaţiei la 75% din preţul de evaluare, fiind respectate întocmai dispozitiile legale şi pentru vânzarea imobilului prin licitaţie publică cu strigare aşa cum s-a procedat în speţă nu era necesar aprobarea judecătorului sindic, ci doar aşa cum s-a arătat mai sus aprobarea adunarii generale a creditorilor, aprobare care există.

Ultimul motiv de recurs că la licitaţie a participat şi C.M. care era angajata adjudecatarei SC M. SRL Piteşti, este nefondat.

Nici o dispoziţie legală nu interzice ca la licitaţie să participe şi o persoană fizică ce este salariata unei persoane juridice participantă la licitaţie şi de altfel din adresa depusă la dosar de către recurentă şi emisă de I.T.M. Argeş, rezultă doar data începerii activităţii la SC M. SRL de C. M. şi anume data de 1.04.2001 , fără a se arăta data când au încetat raporturile de muncă, sau dacă C. M. mai este angajată în continuare la societatea adjudecatară, iar din adresa nr. 70879/11.12.2008 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, rezultă că C. M. este asociat unic al MM S. T. SRL.

Acestea au fost considerentele pentru care Curtea de Apel Ploişeti, a respins ca nefondat recursul declarat de administratorul special P. G. al societăţii debitoare SC S. SA Curtea de Argeş.
3. INLOCUIREA ADMINISTRATORULUI JUDICIAR, PRIN ÎNCHEIERE MOTIVATĂ, PENTRU MOTIVE TEMEINICE, TREBUIE DATĂ CU RESPECTAREA INTOCMAI A DISPOZIŢIILOR ART.22 ALIN. 2 DIN LEGEA NR. 85/2006, PRIVIND PROCEDURA INSOLVENŢEI

- Potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, se prevede că în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor,îl poate înlocui pe administratorul judiciar
( decizia nr.270/18 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti –

Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal)

Prin încheierea din 08 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 22, alin. 2 şi art. 24 sin Legea nr. 85/2006, a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar E. C. SPRL Ploieşti cu lichidator judiciar C. I..

Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul sindic a reţinut faptul că lichidatorul judiciar E. C.SPRL a dovedit o slabă preocupare în conducerea activităţii debitoarei, la care era obligat conform dispoziţiilor art.25 alin.1 lit,b din Legea nr.85/2006; că nu a luat măsurile prevăzute de art.85 alin.1 din aceiaşi lege privind notificarea în registrele de publicitate a cererii în anulare a actului de dare în plată încheiat între SC E. Com SRL şi SC A. Com SRL şi nici nu a sesizat judecătorul sindic pentru luarea acestei măsuri, conform obligaţiei impuse de dispoziţiile art.25 lit.k din Legea nr.85/2006; că nu s-a preocupat pentru efectuarea cu celeritate a expertizelor de specialitate dispuse în cauză, în condiţiile în care expertul tehnic M. C. a fost desemnat de lichidator, în virtutea dispoziţiilor art.24 rap. la art.23 din legea insolvenţei, judecătorul sindic a apreciat că se impune înlocuirea lichidatorului judiciar desemnat anterior, fiind întrunite dispoziţiile art.24 alin.1 rap. la art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Impotriva încheierii din 8 ianuarie 2009, a declarat recurs lichidatorul judiciar E. C. S PRL Ploieşti al debitoarei SC A. COM SRL, criticând încheierea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă că înlocuirea sa cu un alt lichidator în baza art. 22 alin. 2 şi art. 24 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, deoarece încheierea de înlocuire se pronunţă în Camera de Consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor, în speţă înlocuirea lichidatorului judiciar s-a făcut în şedinţă publică, fără citarea lichidatorului şi a comitetului creditorilor, dispoziţii imperative ce atrag nulitatea încheierii.

Recursul este fondat.

Critica recurentei că înlocuirea sa , s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, este fondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, se prevede că în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice, încheierea de înlocuire urmând a se pronunţa în Camera de Consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor.

Verificând susţinerile recurentei faţă de încheierea de înlocuire a sa din 8 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, se constată că sunt întemeiate susţinerile şi criticile aduse încheierii de recurentă, deoarece înlocuirea lichidatorului judiciar E. C. SPRL Ploieşti, cu lichidatorul judiciar C. I., s-a făcut de judecătorul sindic în şedinţă publică şi nu în Camera de Consiliu, aşa cum prevăd dispoziţiile imperative ale art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 şi fără citarea lichidatorului judiciar şi a comitetului creditorilor.

Cum dispoziţiile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 sunt imperative, încălcarea acestor dispoziţii are drept consecinţă, nulitatea absolută a încheierii, deoarece cererea de înlocuire trebuia luată de judecătorul sindic în Camera de Consiliu şi nu în şedinţa publică, iar citarea lichidatorului judiciar şi a comitetului creditorilor trebuia să fie efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, potrivit disp.art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, la dosar nu există dovada că lichidatorul judiciar şi comitetul creditorilor au fost citaţi pentru termenul din 08 ianuarie 2009, cu comunicarea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar, formulată de debitoarea SC A.a Com SRL Târgovişte .

Intrucât, necitarea lichidatorului şi a comitetului creditorilor şi soluţionarea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar în şedinţă publică şi nu în Camera de Consiliu aşa cum era legal, atrage nulitatea absolută a încheierii.

Curtea a admis recursul lichidatorului, a casat încheierea şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.