Antifraza acţionează uneori şi în direcţia contrară, un termen cu semnificaţie negativă fiind folosit pentru o realitate pozitivă: păduchios „(ins) plin de bani” (Evenimentul zilei, 28.11.2003)
Antifraza acţionează uneori şi în direcţia contrară, un termen cu semnificaţie negativă fiind folosit pentru o realitate pozitivă: păduchios „(ins) plin de bani” (Evenimentul zilei, 28.11.2003).
Antifraza acţionează uneori şi în direcţia contrară, un termen cu semnificaţie negativă fiind folosit pentru o realitate pozitivă: păduchios „(ins) plin de bani” (Evenimentul zilei, 28.11.2003).
În genere, procedeul implicat în antifrază şi eufemism e metafora, dar se poate recurge şi la metonimie, la generalizări sau la alte schimbări semantice.
Pure eufemisme (nu şi antifraze) sunt formulele al căror sens nu este neapărat pozitiv, de exemplu sintagmele la răcoare sau la mititica, folosite pentru a desemna metonimic (sau metaforic, în al doilea caz) locul de detenţie. Eufemismele sunt numeroase în argoul interlop: acţiunea de „a fura” este eufemizată prin verbe ca a completa, a opera, a achiziţiona sau a împrumuta, hoţul fiind achizitor sau mecanic de buzunare, iar cazierul – album. Un eufemism glumeţ este produs de substituirea cuvântului popular-argotic cu un sinonim ad-hoc din limbajul cult: avicultor „găinar”.Prostituţia şi prostituata sunt denumite produs, respectiv producătoare. Eufemismul e răspândit în genere în limbajul popular; acţiunea de „a bate”este eufemizată popular prin verbele a altoi, a mângâia, a cârpi; seria se amplifică în argou: a ajusta, a aranja, a şi-o fura etc.Numeroase eufemisme se condensează în descrierea beţiei (obosit = „beat”), a organelor şi practicilor sexuale sau – în perioadele de dictatură – a instituţiilor de control politic şi poliţienesc (băieţii cu ochii albaştri sau de pe Calea Victoriei – „securişti”).
5.2.2.2. Litota
5.2.2.2. Litota
Litota – formă de exprimare atenuată, prin care se afirmă mai puţin, pentru a se înţelege mai mult – nu este foarte frecventă în argoul românesc şi nu este, în genere, caracteristică pentru argou, care tinde mai curând către exagerare, hiperbolă. Unul dintre puţinele exemple de litotă este adjectivul valabil, folosit în ultimele decenii, mai ales în limbajul tinerilor, cu un sens foarte apreciativ: „Barosane, se ştie că eşti valabil” (lyricsera.com).
5.2.2.3. Hiperbola
Hiperbola este, în schimb, specifică limbajului popular şi foarte bine reprezentată şi în cel argotic, fiind legată de caracterul expresiv, afectiv, al oralităţii. Hiperbola poate produce şi efecte umoristice, atunci când exegerarea este voită, evidentă, jucată. În genere, formulele superlative pentru a exprima evaluarea pozitivă sau negativă sunt hiperbole clişeizate. Multe apar mai ales în limbajul tinerilor şi implică negativitatea ca mijloc de întărire (vezi mai jos): mortal, criminal, bestial, de comă. Şi cantitatea mare este indicată prin hiperbole clişeizate: în demenţă, în disperare; j’de mii.
5.2.2.4. Dezagreabilul ca mijloc de întărire
5.2.2.4. Dezagreabilul ca mijloc de întărire
Aşa cum a arătat J. Byck într-un articol din 1937 (în Byck 1967: 102-113), cuvintele cu semnificaţie negativă (evocând acţiuni şi situaţii periculoase, defavorabile) sunt adesea folosite pentru intensificare: „o groază de bani”, „frumoasă foc” etc.În prezent, mai ales în limbajul tinerilor, procedeul continuă să se manifeste, în folosirea colocvială a adverbului rău („bună rău”, „frumoasă rău”) în hiperbolele mortal, în demenţă etc. (vezi mai sus), în evoluţia semantică a substantivului belea, devenit intensificator adverbial sau adjectival cu sens pozitiv: „poze belea”, „jocuri belea”.
5.3. Derivarea,compunerea şi conversiunea
5.3. Derivarea,compunerea şi conversiunea
5.3.1. Derivarea
Procesul fundamental de formare a cuvintelor în română – derivarea – este foarte activ şi în limbajul argotic. Prin derivare – în primul rând cu sufixe – se formează cuvinte noi pornind de la alte cuvinte argotice (şmenar < şmen + -ar; haleală < a hali + -eală), sau (mai rar) se atrag în argou cuvinte din afara sa, din limbajul standard: paltonar sau şoşonar, de exemplu, au la bază cuvintele palton şi şoşon, inovaţia argotică constând în primul rând în a defini categoriile umane în funcţie de obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte pe care le poartă. Nu există afixe exclusiv argotice; argoul manifestă, totuşi, anumite preferinţe, pentru unele dintre sufixele existente (mai ales din inventarul vechi şi popular).
De multe ori, sensurile derivatului sunt legate de cele pe care cuvântul de bază le are nu izolat, ci doar într-o anumită expresie; se poate spune, aşadar, că derivarea s-a produs pornind de la o expresie: plopist „ignorant, nepriceput” < [a fi în] plop + sufixul -ist.
Derivatele ludice, cu pseudo-sufixe şi derivatele care produc omonimii glumeţe vor fi prezentate separat, în secţiunea despre jocurile de cuvinte (4.8).
5.3.1.1. Derivarea cu sufixe
5.3.1.1. Derivarea cu sufixe
Sufixarea este mijlocul derivativ cel mai productiv în româna populară şi argotică. În argou se folosesc atât sufixe vechi şi populare (-os, -giu, -eală), cât şi sufixe culte, moderne (-ist, -iza, -ită). Combinaţiile între baze şi sufixe care au conotaţii stilistice diferite pot produce efecte comice.
