Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

„ Construirea templului” şi punctul Sinelui

Întrucât încheiem această parte a studiului nostru, dorim să ne întoarcem la o chestiune care a fost menţionată anterior, dar pe care acum suntem într-o mai bună poziţie să o înţelegem. Am vorbit despre progresii, direcţii şi tranzite, luând în dscuţie ceea ce am numit „analiza temporală a hărţii natale”. Dar un alt tip de analiză temporală a hărţii natale a fost studiat în capitolul „Cadranul caselor”. Dacă acum îl menţionăm din nou, este pentru că aceste două tipuri de analiză temporală pătrund mai adânc în problema stabilirii valorii reale a „devenirii”, decât orice altă metodă obişnuită care prezintă factorii planetari după naştere.

Toate aceste metode (progresii, direcţii, tranzite) eşuează în a considera individul ca întreg, susceptibil de perfecţiune. Ele sfărâmă singularitatea, unicitatea şi unitatea simbolizării astrologice. Ele disi­pează naşterea în perioade nedefinite de minute, zile sau ani şi arată fiinţa care începe ciclurile de dezvoltare pe care în mod normal nu le poate încheia în starea actuală a destinului uman. Ele îi arată omului cele trei părţi ale naturii sale care evoluează în concordanţă cu ritmuri pe care nu le armonizează în mod exact. În acestea, este adevărat, stă libertatea - dar şi împlinirea.

În procedura explicată în capitolul „Cadranul caselor” avem de-a face cu împlinirea ciclică. Omul este văzut a fi capabil să încheie construcţia templului nemuririi sale într-un interval de 84 de ani (trei cicluri de câte 28 de ani). El este văzut ca cel care experimentează ciclurile întregi de experienţă prin care toate planetele sale şi toate relaţiile lor reciproce de orice tip imaginat (părţi, aspecte etc.), sunt energizate şi exprimate în mod succesiv. Aici, într-adevăr, este o perspectivă pozitivă, constructivă a omului, un Dumnezeu în formare; în timp ce în progresii, direcţii sau tranzite suntem spectatorii unui alergător care porneşte o triplă cursă, dar pe care nu poate spera să o termine. „Soarele său progresat” nu va încheia niciodată cursa zodiacală „Mijlocul-cerului său direcţionat” nu va cunoaşte niciodată o zi completă de activitate. Soarele său tranzitat nu se va aşeza niciodată pe o personalitate împlinită prin cei „370 de paşi” ai Marelui şarpe al eternităţii despre care vorbesc Kabbala şi H. P. Blavatsky.

Care este atunci folosul de a fi născut, dacă individul este sortit să fie înfrânt de karma rasială şi nu poate spera să atingă ţelul totalităţii? Oare nu există nici un om care, în decursul vieţii noastre prezente, să atingă împlinirea? Dacă împlinirea este posibilă pentru individ, în ciuda mediului rasial - dacă nu ca o personalitate exterioară, măcar ca un sine individual - atunci progresiile, direcţiile şi tranzitele spun numai o parte a poveştii procesului de viaţă. Ele ar putea lucra cu corpul fizică tangibil şi cu personalitatea rasială; dar există un domeniu pe care ele nu-l iau în considerare - singurul domeniu, se pare, în care individul poate atinge împlinirea şi, astfel, nemurirea.

Analiza temporală pe care am prezentat-o în ultimul capitol nu încearcă să schiţeze totalitatea nici unui ciclu de dezvoltare. Ea nu stabileşte anumite limite, nu se referă la un anumit ciclu. Ea dă în mod simplu informaţia referitoare la anumite momente critice în procesul punerii în practică a implicaţiilor conţinute în harta natală. Dar asemenea momente critice ar putea fi teoretic repetate la infinit. Chiar şi ecuaţia „un grad egal un an” nu reprezintă un factor necesar al unei asemenea „analize temporale”. Pentru că, după cum am conceput această metodă, este doar o chestiune de relaţie abstractă între douăzeci şi patru de factori stabiliţi. Ceea ce ea vrea cu adevărat să arate nu reprezintă momentul exact al unei apariţii, cât secvenţa operaţiunilor implicate în procesul de actualizare a potenţialităţilor arătate în harta natală. Cu alte cuvinte, operaţiile de construcţie pot fi accelerate, dar acoperişul nu va fi pus înainte ca fundaţiile să fie săpate. Ceea ce dezvăluie o analiză temporală este, de aceea, o secvenţa de operaţii, iar ecuaţia „un grad egal un an” reprezintă doar un coeficient ce pare a fi cel mai exact în actualul curs al efortului uman. La unele personalităţi poate fi mai eficace un coeficient mai rapid; de exemplu, 2 Va grade pentru un an a fost sugerat de Carter (a douăsprezecea parte a unui semn zodiacal) şi oferă în multe cazuri rezultate foarte semnificative.

Când am detaliat metoda prin care progresul individului ar putea fi schiţat prin trei cicluri de 28 ani, am spus, de asemenea, că acesta reprezenta un mod de a determina graficul de operaţii în construirea Templului omului. Însă prin chiar natura acestui tip de analiza tempo­rală a hărţii natale avem de-a face cu cicluri închise. Lucrăm cu limite temporale foarte clare - arhetipale - referitoare la durata de viaţă. Ceea ce nu este făcut când ar fi trebuit să fie făcut, este lăsat pentru totdeauna nefăcut. Dar termenii „făcut” sau „nefăcut” nu se referă la comportamentul personalităţii, nici la realizările individului. Aici este o dezvăluire a adâncurilor fiinţei, o sondare solemnă în sanctuarul sufletului individului - în tărâmul semnificaţiei pure.

Aceasta este cu atât mai evident când comparăm ciclul progresiilor Lunii care are loc în aproape 27 de ani, ce aproximează ciclul de 28 de ani a ceea ce am numit „Punctul Sinelui”; de asemenea, ciclul lui Saturn tranzitat, care acoperă întrucâtva o perioadă mai lungă. În timp ce Luna progresată indică mai mult fazele vieţii exterioare, iar Saturn tranzitat indică adâncirea lentă sau cristalizarea factorului ego-ului, punctul Sinelui se referă la valori pur interioare, dar care aruncă lumină asupra celei mai tainice determinări a individului şi abilitaţii sale de a da semnificaţie vieţii.

În încheiere, atragem atenţia asupra mişcărilor ciclice ale Punctului Sinelui şi asupra faptului că acest punct nu este un simplu punct, ci o cruce. Cele patru unghiuri ale hărţii (cele două axe ale personalităţii individuale, orizontul şi meridianul) trebuie văzute rotindu-se într-un ciclu de 28 de ani. Apar schimbări subtile de focalizare, subliniind, în unele cazuri, factorul-orizont, în altele, factorul-meridian. Dacă acestea sunt studiate cu atenţie, în funcţie de indicaţiile date de harta natală ca întreg, această metodă dă naştere la un tablou valabil - pentru că este complet - al vieţii interioare a individului. Prin el putem vedea - conturându-se vag sau însufleţit, în contrast cu fundalul progresiilor şi tranzitelor mai evidente şi concrete - tiparul dezvoltării lente spre împlinirea individului. Aici omul poate fi desluşit - un succes sau un eşec - nu în funcţie de ceea ce face, ci de semnificaţia şi de frumuseţea cu care el investeşte fiecare întâmplare de viaţă pe calea spre îndumnezeire, sau spre anihilare.