Decizii relevante

4. Titlu: Imposibilitatea refuzării acordării subvenţiei cuvenite persoanelor care angajează anumite categorii de şomeri, prevăzută de art. 85 Legea nr. 76/2002, în cazul în care angajatorul îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege, însă autoritatea are suspiciuni legate de buna-credinţă a acestuia.

Cuprins pe materii: Dreptul securităţii sociale. Stimularea ocupării forţei de muncă. Subvenţie acordată angajatorilor care angajează anumite categorii de şomeri.

Legislaţie relevantă: art. 85 Legea nr. 76/2002.

Rezumat: Curtea constată că între cele două societăţi, F. and A. S.R.L. şi intimata-reclamantă F. S.R.L., există o serie de legături, precum sediul social principal identic (în cazul F. and A. S.R.L. sediul a fost schimbat ulterior), similarităţi între sediile secundare şi punctele de lucru, coincidenţă între data închirierii sediului pentru noua societate şi data deciziilor de concediere colectivă pentru angajaţii primei societăţi sau preluarea în bloc a angajaţilor primei societăţi de către cea de a doua societate.

Faptul că aceste legături reprezintă indicii ce ar putea duce la concluzia existenţei relei-credinţe din partea reclamantei nu este însă suficient, deoarece societatea respectă în totalitate condiţiile stabilite de lege pentru acordarea subvenţiei cuvenite persoanelor care angajează anumite categorii de şomeri, prevăzută de art. 85 Legea nr. 76/2002.

Instanţele de judecată nu se pot substitui organelor legislative şi adăuga condiţii noi faţă de cele prevăzute de textele de lege, deoarece ar depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti.

În cazul în care recurenta-pârâtă suspectează că reclamanta deturnează dispoziţiile legale de la finalitatea lor şi utilizează cu rea-credinţă anumite lacune legislative în scopul de a dobândi în mod injust avantaje financiare, soluţia corectă este aceea a adoptării de modificări legislative care să pună capăt acestor practici.

Până în momentul existenţei unui cadru legislativ care să limiteze practicile injuste de tipul celor identificate de recurentă, cererea reclamantei de acordare a subvenţiei este fondată, astfel că dispoziţia de respingere a solicitării este nelegală.
Decizia nr. 128 din 20.01.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa nr. 1363/Fca/17.09.2014, pronunţată de Tribunalul B. în dosarul nr. 1648/113/2014, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta F. S.R.L. B., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. B., prin reprezentant legal, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. ..../24.03.2014 emisă de pârâtă şi emiterea unei dispoziţii de aprobare a solicitării reclamantei şi a fost obligată pârâta să plătească cheltuieli de judecată de 1000 lei către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, pârâta A.J.O.F.M. B. prin reprezentant legal, criticând-o ca fiind nelegală.

În motivare, recurenta a arătat că reclamanta are intenţia de fraudare a bugetului de şomaj, existând o serie de legături evidente între societatea falimentară F. And A. S.R.L. şi noua societate. Reclamanta şi vechea societate au sedii sociale asemănătoare, iar noua societate a preluat în bloc angajaţii vechii societăţi.

F. And A. S.R.L. este în faliment, recurenta fiind înscrisă la masa credală cu suma de 382.199,14 lei, reprezentând subvenţie necuvenită.

Dispoziţiile Legii nr. 76/2002 trebuie interpretate nu numai în litera lor, ci şi în spiritul legii, cu respectarea imperativului protejării bugetului de şomaj.

În drept, a invocat disp. art. 483-487, 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, intimata s-a prezentat, însă nu a formulat întâmpinare. A solicitat şi cheltuieli de judecată.

Instanţa de recurs a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat şi se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În ce priveşte motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că analiza criticilor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, referitor la încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material.

Curtea constată că între cele două societăţi, F. And A. S.R.L. şi intimata-reclamantă F. S.R.L., există o serie de legături, precum sediul social principal identic (în cazul F. And A. S.R.L. sediul a fost schimbat ulterior), similarităţi între sediile secundare şi punctele de lucru, coincidenţă între data închirierii sediului pentru noua societate şi data deciziilor de concediere colectivă pentru angajaţii primei societăţi sau preluarea în bloc a angajaţilor primei societăţi de către cea de a doua societate.

Faptul că aceste legături reprezintă indicii ce ar putea duce la concluzia existenţei relei-credinţe din partea reclamantei nu este însă suficient, deoarece societatea respectă în totalitate condiţiile stabilite de lege pentru acordarea subvenţiei prevăzute de art. 85 Legea nr. 76/2002.

Instanţele de judecată nu se pot substitui organelor legislative şi adăuga condiţii noi faţă de cele prevăzute de textele de lege, deoarece ar depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti.

În cazul în care recurenta-pârâtă suspectează că reclamanta deturnează dispoziţiile legale de la finalitatea lor şi utilizează cu rea-credinţă anumite lacune legislative în scopul de a dobândi în mod injust avantaje financiare, soluţia corectă este aceea a adoptării de modificări legislative care să pună capăt acestor practici.

Până în momentul existenţei unui cadru legislativ care să limiteze practicile injuste de tipul celor identificate de recurentă, cererea reclamantei de acordare a subvenţiei este fondată, astfel că dispoziţia de respingere a solicitării este nelegală.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită, în condiţiile şi pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel sau în apel.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 451 alin. 2 rap. la art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va obliga recurenta căzută în pretenţii să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (500 lei onorariu avocat).

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, instanţa reţine că acestea reprezintă despăgubirea pe care partea căzută în pretenţii este obligată să o suporte pentru acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare prin declanşarea culpabilă a căii de atac. Aceste despăgubiri se acordă numai în condiţiile în care prejudiciul dovedit de partea câştigătoare are un caracter cert, real şi rezonabil.

În aprecierea rezonabilităţii cheltuielilor efectuate de parte în vederea respingerii căii de atac, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii generale, precum valoarea obiectului litigiului, munca prestată efectiv de apărătorul părţii, caracterul vădit nefondat al acţiunii sau gradul de culpă pe care partea adversă îl are în pierderea procesului.

Examinând caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 5000 lei, instanţa reţine că onorariul este excesiv faţă de munca efectiv prestată de cei doi apărători şi faţă de natura soluţiei pronunţate şi că un onorariu în cuantum de 500 lei reflectă cel mai bine proporţionalitatea care trebuie să existe valoarea onorariului şi factorii enunţaţi mai sus.
SECŢIA PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

1.Titlu: Dreptul muncii; jurisdicţia muncii;

Cuprins pe materii: Cerere recuperare premiere de 2% aferentă anului 2009

Legislaţie relevantă: art. 5, art. 201, art. 223 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil; art. 6, art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009

Rezumat: Prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite sau neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, astfel că instanţa de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar şi în litigiile începute după 1 octombrie 2011 – (Decizia nr. 1/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în RIL).
Decizia civilă nr. 59/10.02.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată sub nr. … pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia I civilă reclamanta SC G.U. SRL Galaţi a solicitat in contradictoriu cu pârâta M.M. obligarea acesteia la plata sumei de 222 lei, reprezentând premiere de 2% aferent anului 2009, sumă încasată fără nici un drept.

A mai solicitat cheltuieli de judecată.

Motivându-şi în fapt cererea, a arătat că pârâta a fost angajată a instituţiei şi în anul 2009 a beneficiat necuvenit de premiere de 2%.

Arată că prin decizia nr. ……… a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului s-a stabilit la pct. 2 în sarcina S.P.A.D.P. – actual SC G.U. SRL că aceasta premiere este nelegal acordată, dar şi luarea tuturor măsurilor legale pentru recuperarea acesteia, ca urmare a procesului-verbal de constatare din data de 23.07.2010.

În susţinerea cererii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

În drept, a invocat disp. art. 256 alin 1 art. 258 din Codul muncii, art. 1345 şi 1347 Cod civil.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentinţa civilă …. Tribunalul Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G.U. SRL în contradictoriu cu pârâta M.M., ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reţinut următoarele:

Pârâta M.M. era angajata instituţiei din data de 01.01.2001 în funcţia de muncitor necalificat în cadrul S.Z.V., fiind preluată de SC G.U. SRL de la S.P.A.D.P. în data de 01.10.2010, având în vedere prevederile art. 6 din H.C.L nr …, conform contractului individual de muncă nr. … în funcţia de floricultor, în cadrul aceluiaşi serviciu.

În anul 2009 a beneficiat necuvenit de premiere de 2%, aşa cum s-a stabilit prin decizia nr. … a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului.

La pct. 2 din decizie nr. … Curtea de Conturi a României a dispus măsuri legale pentru recuperarea acestuia, sens in care reclamanta a promovat prezenta acţiune.

Potrivit art.1 şi următoarele din Legea 124/2014 pârâtei îi este aplicabilă amnistia fiscală, respectiv exonerarea de la plata sumelor solicitate.

Astfel, pârâta este inclusă potrivit art.1 în categoria „personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare;”

Conform art.2 alin.1 din acelaşi act normativ, „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii”.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, considerând-o netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:

Faptul că instanţa a considerat că în cauză intimatei – pârâte îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 124/2014, nu absolvă de vinovăţie intimata – pârâtă şi aceasta nu poate fi scutită de la plata prejudiciului suferit de societate.

Hotărârea criticată este lipsită de finalitate juridică deoarece societatea a fost obligată de către Curtea de Conturi a României să recupereze prejudiciul, însă intimata a fost exonerată de la plata acestei sume, rămânând astfel în seama societăţii apelante prejudiciul constatat.

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei civile nr. … pronunţată de Tribunalul Galaţi şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi obligarea intimatei la plata sumei de 222 lei, sumă care să fie actualizată până la recuperarea integrală a prejudiciului.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 470 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi pe Decizia nr. 101/2013 a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului Galaţi.

La termenul de judecată din data de 10.02.2015 Curtea, din oficiu, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Analizând actele şi lucrările cauzei, cu referire la excepţia invocată, Curtea a reţinut următoarele:

În cauză este pe deplin aplicabilă decizia nr. 1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.

Prin această hotărâre s-a stabilit că “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”. Această hotărâre este rezultatul aplicării şi a disp. art. 6 alin. 4 din Noul Cod civil, normă juridică invocată de Curte şi în prezenta cauză.

Întrucât obiectul prezentei cereri este unul patrimonial, apelanta - reclamantă putea să solicite remiterea sumei încasate de intimată în termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Având în vedere că în cauză se solicită plata sumei de 222 lei, reprezentând premiere de 2% aferentă anului 2009, sumă acordată anterior lunii ianuarie 2010, iar acţiunea este formulată la 24.07.2014, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, Curtea, în temeiul disp. art. 480alin. 2 N.C.pr.civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa apelată şi, în rejudecare, a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă sub aspect extinctiv.


2. Titlu: Dreptul muncii; jurisdicţia muncii

Cuprins pe materii: Contestaţie decizie de concediere, reintegrare în postul avut anterior şi obligarea la plata drepturilor salariale actualizate până la reintegrare

Legislaţie relevantă: art. 65 din Codul Muncii

Rezumat: Externalizarea unui serviciu din cadrul angajatorului nu poate fi o acţiune verificată de instanţa de judecată atât timp cât aceasta este reală. Desfiinţarea postului a fost efectivă pentru că pe statul de funcţiuni nu se mai regăseşte postul de paznic, iar cauza a fost reală şi serioasă pentru că nu se mai puteau plăti salarii din fondurile bugetului de stat şi a trebuit găsită soluţia de a asigura paza angajatorului.
Decizia civilă nr. 145/10.03.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată sub nr. … pe rolul Tribunalului Vrancea – Secţia I civilă petentul H.M. a contestat decizia de concediere nr. ... a SUSPF, solicitând anularea acesteia, reintegrarea în postul avut anterior şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale actualizate începând cu data de 1.04.2014 şi până la reintegrarea sa.

În motivarea în fapt a acţiunii, petentul a arătat că a avut funcţia de paznic în cadrul UPUSP - SUSPF …, prin decizia contestată dispunându-se încetarea contractului său individual de muncă urmare desfiinţării postului de paznic, în temeiul art. 65 din Legea 53/2003, în considerarea adresei Ministerului Sănătăţii (MS) nr. …, prin care se comunica încetarea finanţării spitalului cu sumele de la bugetul de stat necesare asigurării fondului de salarii aferent posturilor de paznic UPU a SUSPF. Petentul a invocat nelegalitatea deciziei întrucât nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 65 din Codul Muncii privitoarea la existenţa unei cauze reale şi serioase pentru desfiinţarea efectivă a locului de muncă, precum şi faptul că, potrivit art. 98 din OMS …, UPU-rile din cadrul spitalelor de urgenţă sunt finanţate de la bugetul de stat pentru cheltuielile de personal (…), precum şi din veniturile realizate de unitatea sanitară.

Prin întâmpinare, pârâtul SUSPF a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că prin adresa menţionată de către petent i-a fost comunicat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. … pentru aprobarea statului de funcţii al spitalului, pentru aducerea la îndeplinirea acestuia drepturile salariale nemaifiind plătite din bugetul alocat pentru 5 posturi de paznici înscrişi în statul de funcţii la structura UPU –SMURD poz. 963-967. Drept urmare, s-a propus desfiinţarea celor 5 posturi de paznic din considerente economico-financiare şi avându-se în vedere şi faptul că serviciul de pază la nivelul spitalului este externalizat.

La dosarul cauzei au fost depuse în copie înscrisurile la care s-a făcut referire în cerere şi în întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. … Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată contestaţia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele aspecte de fapt şi de drept:

Prin decizia de concediere nr. ... a SUSPF s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului H.M. începând cu data de 01.04.2014, ca urmare a desfiinţării postului de paznic din cadrul UPU SUSPF, în temeiul art. 65 din Legea 53/2003.

În decizie se reţine adresa MS …, prin care se comunica încetarea finanţării spitalului cu sumele de la bugetul de stat necesare asigurării fondului de salarii, aferent posturilor de paznic UPU a SUSPF şi nota de fundamentare nr. … a serviciului R.U.O.N.S şi a serviciului financiar contabil prin care se propune desfiinţarea posturilor de paznic UPU.

Potrivit acestei note de fundamentare, la nivelul SUSPF serviciul de pază este externalizat, conform Ordinului MS … - Anexa 9, personalul de deservire (paznici) utilizându-se numai pentru unităţile care asigură paza cu personalul propriu.

La dosarul cauzei se regăseşte contractul de prestări servicii nr. ... încheiat de către pârâta nivelul SUSPF, în calitate de achizitor, cu SC U.S. SRL, în calitate de prestator, cu privire la asigurarea serviciilor de pază şi protecţie pentru perioada 01.03.2014-31.12.2014, pentru un anumit preţ. Potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtei, plata acestui contract de prestări de servicii se asigură din veniturile realizate de spital în baza contractului cu Casa de Sănătate.

Statul de funcţii depus de către pârâtă în copie, în care figurează cele 5 posturi de paznic de la poziţiile 963-967 cu menţiunea olografă că nu se plătesc din buget UPU, poartă menţiunea valabilităţii la data de 01.09.2013, dar potrivit adresei nr. … a Direcţiei Organizare şi Politici Salariale a M.S. statul de funcţii urma a fi întocmit începând cu data de 01 septembrie 2013, potrivit modelului prevăzut în Anexă. Această menţiune, la fel ca şi adresa MS …, nu are semnificaţia desfiinţării automate a posturilor de paznic, astfel cum s-a procedat în cazul celor 7 posturi vacante de brancardieri, ci înseamnă doar că drepturile salariale nu mai sunt plătite din bugetul alocat structurii.

Astfel, potrivit art. 98 din Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. … UPU şi CPU din cadrul spitalelor de urgenţă sunt finanţate de la bugetul de stat pentru cheltuieli de personal şi cheltuieli cu medicamente şi materiale sanitare, precum şi din veniturile realizate de unitatea sanitară.

Aşadar, indiferent de susţinerile pârâtei în răspunsul la interogatoriu, plata salariaţilor UPU se putea realiza din veniturile unităţii sanitare, altele decât cele provenind de la bugetul de stat, respectiv în baza contractului încheiat cu Casa de Sănătate.

Însă, angajatorul SUSPF are puterea de apreciere a necesităţii desfiinţării acestor posturi, în raport de interesele sale economice concrete.

Astfel, în nota de fundamentare nr. ... se arată că, urmare a externalizării serviciului de pază, se propune desfiinţarea tuturor celor 5 posturi de paznic din structura UPU-SMURD din considerente economico-financiare. Această propunere a fost urmată de concedierea efectivă a celor 5 angajaţi ocupanţi ai posturilor de paznic, potrivit art. 65 Codul muncii.

Conform acestui text de lege, concedierea trebuie să fie determinată de desfiinţarea efectivă a locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, cauza fiind reală şi serioasă.

Considerentele economico-financiare la care face trimitere angajatorul în nota de fundamentare pentru desfiinţarea posturilor nu trebuie neapărat să constea în dificultăţi economice pentru a reprezenta o cauză reală şi serioasă, ci pot rezulta şi din modernizarea sau externalizarea anumitor operaţiuni, care să impună renunţarea la serviciile unor salariaţi.

În condiţiile în care a fost sistată finanţarea celor 5 posturi de la bugetul de stat, iar la nivelul întregii unităţi serviciile de pază şi protecţie erau asigurate în baza unui contract extern, desfiinţarea posturilor de paznic a reprezentat o măsură administrativă firească, fiind inutilă menţinerea personalului de pază propriu, indiferent de valoarea redusă a economiei astfel realizate de către angajator. În ceea ce priveşte preţul serviciilor externalizate, instanţa nu poate cenzura libertatea contractuală a angajatorului, care este cel mai în măsură să aprecieze calitatea serviciilor oferite şi contraprestaţia datorată.

Pentru aceste motive s-a considerat că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea întocmai a condiţiilor legale, astfel că a respins contestaţia formulată în baza art. 268 lit.a şi 78-80 din Codul Muncii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul H.M., care a criticat soluţia primei instanţe sub următoarele aspecte:

- instanţa de fond avea obligaţia de a analiza contestaţia promovată prin prisma motivelor invocate de contestator prin acţiune şi a motivelor concedierii arătate în decizie, iar nu în raport de alte motive, care nu au fost invocate nici măcar de intimat; prin decizia de concediere s-a arătat că desfiinţarea posturilor de paznic se impune ca urmare a încetării finanţării salariilor de paznic UPU, dar prima instanţă face referire la externalizarea serviciului de pază a UPU; deşi se reţine că a intervenit o încetare a finanţării pârâtei cu sumele de la bugetul de stat necesare asigurării salariilor paznicilor UPU, plata acestora se putea totuşi realiza din veniturile proprii ale spitalului, potrivit art. 98 din Ordinul MS nr. …; totodată, s-a reţinut în mod greşit că desfiinţarea posturilor nu s-a făcut din motive economice, ci ca urmare a externalizării serviciului de pază UPU, chiar dacă această externalizare presupune costuri chiar mai mari;

- au fost încălcate prevederile exprese ale art. 65 C.muncii, în sensul că desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă; încetarea finanţării a avut loc în anul 2013, iar nu în anul 2014 (când s-a desfăşurat prezentul litigiu în faţa primei instanţe), iar contestatorul a fost plătit ca paznic UPU şi în perioada ianuarie-aprilie 2014, ceea ce demonstrează că au existat fondurile necesare plăţii salariilor paznicilor UPU chiar şi din alte surse decât cele asigurate din bugetul de stat, respectiv surse proprii ale spitalului; în aceste condiţii, se putea ca şi după luna aprilie 2014 să se găsească fondurile salariale din resursele proprii spitalului necesare menţinerii posturilor de paznic pentru UPU, cu atât mai mult cu cât prin externalizarea serviciilor de pază pentru UPU se fac cheltuieli salariale mult mai mari.

În dovedirea apelului, apelantul nu a solicitat administrarea de noi probatorii.

În drept a invocat disp. art. 65 C.muncii şi art. 466 şi urm. N.C.proc.civ.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât a demonstrat că prin Ordinul MS nr. … nu a mai fost aprobată finanţarea serviciului de pază pentru UPU, iar prin nota de fundamentare nr. ... a aparatului propriu al intimatului s-a reţinut expres că se impune externalizarea acestui serviciu; mai mult decât atât, conform disp. art. 98 din Ordinul MS nr. …, UPU sunt finanţate de la bugetul de stat pentru cheltuieli de personal şi cheltuieli cu medicamente şi materiale sanitare, şi doar celelalte cheltuieli (combustibil, de ex.) pot fi acoperite şi din veniturile proprii ale spitalelor. Astfel, în lipsa posibilităţii de a obţine fonduri băneşti de la bugetul de stat pentru plata salariilor paznicilor UPU, s-a impus externalizarea acestui serviciu, care astfel putea fi plătită din fondurile proprii ale spitalului.

Intimatul a mai arătat că la data de 10.01.2014 a primit adresa nr. … a MS, adresă prin care i se aducea la cunoştinţă că posturile de paznici UPU nu mai erau finanţate din fondurile bugetului de stat, iar salariile au fost plătite până în luna aprilie 2014 deoarece abia atunci au fost finalizate procedurile de concediere şi a fost emisă decizia contestată. Astfel, s-a demonstrat că desfiinţarea postului de paznic a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, fiind astfel respectate disp. art. 65 C.muncii.

În dovedirea acestei poziţii intimatul a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar dispoziţia de desfiinţare a celor 5 posturi de paznic la UPU, Ordinul MS nr. … privind statul de funcţii al intimatului pe anul 2014 şi Ordinul MS nr. … – Anexa NR. 11 privind metodologia de aplicare a normativului de personal.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel, pentru a da eficienţă principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil şi a face aplicarea disp. art. 477 N.C.proc.civ., Curtea a apreciat că apelul nu este fondat şi se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În mod corect apelantul a arătat că analiza acţiunii civile se impune în limitele stabilite de reclamant (principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil) şi în raport de apărările părţilor, dar din analiza considerentelor sentinţei apelate nu rezultă că aceste aspecte ar fi fost încălcate de prima instanţă.

În decizia de concediere se arată expres că desfiinţarea posturilor de paznic în cadrul UPU se datorează încetarea finanţării plăţii salariilor de paznic de la bugetul de stat, conform Ordinului MS nr. … (adresa nr. …), iar varianta aleasă de angajator pentru a se asigura în continuare serviciul de pază (serviciu plătit din alte venituri – extrabugetare) a fost externalizarea serviciului (Nota de fundamentare nr. ... a serviciului RUONS şi financiar-contabilitate).

Prin întâmpinare intimatul a reluat argumentele prezentate şi în decizia de concediere, invocând faptul că a trebuit să găsească o soluţie de a asigura serviciul de pază pentru UPU şi de a plăti acest serviciu din fondurile proprii ale spitalului; această soluţie a fost aceea a externalizării serviciului de pază, agreată şi de Ordinul nr. … al MS.

Faptul că prin externalizarea serviciului de pază s-ar face cheltuieli mai mari nu înseamnă că măsura este nelegală sau că desfiinţarea posturilor nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă.

Desfiinţarea a fost efectivă pentru că pe statul de funcţiuni pe anul 2014 nu se mai regăseşte postul de paznic UPU şi cauza a fost reală şi serioasă pentru că nu se mai puteau plăti salarii din fondurile bugetului de stat şi a trebuit găsită soluţia de a asigura totuşi paza UPU. În aceste condiţii, s-a ajuns la situaţia de a externaliza serviciul de pază pentru UPU, sumele necesare plăţii acestui serviciu putând fi astfel asigurate din alte fonduri decât cele de la bugetul de stat.

Faptul că apelantul-contestator şi-a desfăşurat activitatea până la data de 01.04.2014, când a avut loc concedierea sa efectivă, şi acesta a fost plătit în această perioadă tot din fondurile venite de la bugetul de stat, solicitate anume de spital pe perioada necesară desfăşurării procedurii de concediere, nu conduce la ideea că desfiinţarea postului lui nu a respectat disp. art. 65 C.muncii.

Faţă de toate aceste aspecte Curtea a considerat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce nu se impune a fi reformată, cu consecinţa menţinerii ei şi respingerii apelului ca nefondat, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 N.C.proc.civ.