Definirea comertului international

REGULI SPECIALE APLICABILE ANUMITOR CONTRACTE

Contracte de transport international. Art. 5 – ROMA I – se poate deduce existenta unor reguli diferite pentru determinarea legii aplicabile contractelor de transport de marfuri, respectiv a contractului de transport de persoane.

Primul paragraf – transp. Marfuri. Reguli:

1. 
   in principiu, alegerea partilor e libera in privinta legii aplicabile, conform art. 3.
   

2. 
   subsecvent, daca partile nu au ales legea aplicabila, legea aplicabila transportului de marfuri este legea tarii in care transportatorul isi are resedinta obisnuita, cu conditia ca locul de incarcare sau locul de livrare sau resedinta obisnuita a expeditorului sa fie situate in aceeasi tara.
   

3. 
   a treia regula, in cazul in care nu sunt intrunite niciuna din primele 2 conditii, se va aplica legea tarii in care se situeaza locul livrarii, astfel cum acesta a fost convenit de parti.
   

Desi e contract de transport de marfuri, libertatea partilor e limitata (de regulile art. 6 dedicate ctr. de consum)in situatia in care transportul e accesoriu unui contract de consum sau chiar el e un contract de consum.

Parag. 2 cuprinde o succesiune de reguli privitoare la determinarea legii aplicabile transportului de persoane. Si aici sunt posibile 3 subreguli:

1. 
   Partile au libertatea de a alege legea aplicabila transportului de persoane, insa aceasta alegere este restrictionata in primul rand in ipoteza contractelor de consum si, in al doilea rand, in cateva cazuri expres prevazute de paragraful 2 al art. 5. Astfel, prin exceptie de la libertatea de alegere a lex contractus, partile nu vor putea alege decat legea tarii in care: pasagerul isi are resedinta obisnuita / transportatorul isi are resedinta obisnuita sau administratia centrala / locul unde sunt situate plecarea ori destinatia.
   

2. 
   Daca partile nu au utilizat libertatea lor de alegere, atunci va fi aplicabila legea tarii in care pasagerul isi are resedinta obisnuita, daca locul de plecare sau de sosire sunt situate in aceasta tara.
   

3. 
   In cazul in care nu sunt intrunite cond. celei de-a doua subreguli, se va aplica legea tarii in care transportatorul isi are resedinta obisnuita.
   

Independent de regulile prevazute, in materie de transp. marfuri / persoane, art. 5 prevede: daca rezulta din ansamblul circumstantelor cauzei ca transp. manifesta legaturi in mod manifest mai stranse cu o alta tara decat cele vizate de regulile mentionate, atunci aceasta lege se va aplica.

Contracte de consum [86% din piata europeana]. Art. 6. Ratiunea care sta in spatele modului in care e tratat contractul de consum este legata de protectia partii mai slabe, adica de o ipoteza specifica a inegalitatii in privinta puterii de negociere.

Art. 6 reia definitia din mai multe instrumente europene a consumatorului si a contractului de consum.

Regulile prevazute de art. 6 se aplica acelor contracte incheiate de o persoana fizica in scopuri care pot fi considerate ca fiind in afara activitatii sale profesionale, cu un profesionist, care in mod obisnuit presteaza servicii sau livreaza marfuri de tipul celor consumate. Regulile se pot aplica si in afara regulilor tipice de consum, cand, de exemplu, cel care presteaza serviciul sau produsul se prezinta ca un profesionist, sau toate indiciile duc la a sugera aparenta caracterului profesional al livrarii sau serviciului.

Nu e contract de consum: tranzactionarea valorilor mobiliare, in cadrul sistemelor multilaterale, chiar daca vanzatorul din spatele sistemului e profesionist si vinde in mod obisnuit valori de acest tip.

Identificarea partilor raportului de consum se face intr-o maniera stricta, aceasta strictete putand merge pana la sacrificarea ratiunii care sta in spatele textului care sta in Regulament. Reglementarea legii aplicabile contractelor de consum aduce un mare beneficiu consumatorilor (protectie), dar reprezinta un mare beneficiu si pentru profesionisti (previzibilitatea legilor aplicabile).

Legea aplicabila. Art. 6 instituie o succesiune de reguli derogatorii de la metodologia curenta a regulamentului:

1. 
   Desemneaza ca lege aplicabila contractului legea tarii in care consumatorul isi are resedinta obisnuita, cu conditia ca profesionistul sa isi desfasoare activitatea profesionala in aceasta tara sau prin orice mijloc sa directioneze aceasta activitate catre tara resedintei obisnuite a consumatorului sau catre mai multe tari intre care este inclusa si tara resedintei obisnuite. Ratiunea are la baza distinctia adesea facuta intre asa-numitul consumator pasiv (pentru ca virulenta si caracterul invaziv al comerciantului pot fi cauza incheierii contractului – acest tip de consumator merita o protectie sporita) si consumatorul activ (cauta un serviciu / produs, depasind bariele nationale pentru a gasi o varianta mai buna). Se utilizeaza „target test” – speta Albenhoff [1999] – limba de adresare nu e un criteriu suficient. Posibilitatea de a alege moneda, conversiune de moneda pe site sunt indicii temeinice care sa indice ca profesionistul tinteste anumite piete.
   

UE – conteaza mai mult forul decat legea, pentru ca la nivel de UE drepturile consumatorului se presupune ca sunt protejate la fel.

Si in materie de contracte de consum exista posibilitatea alegerii legii aplicabile. Insa, desi aceasta alegere se face conform art. 3 din Regulament, ea este sever limitata prin parag. 2 de ideea ca, in urma alegerii, consumatorul nu poate fi privat de drepturile consacrate de dispozitiile normelor de la care nu se poate deroga prin acord, daca acestea sunt cuprinse in legea care ar fi fost aplicabila in lipsa alegerii.

2. 
   Daca nu sunt intrunite conditiile pentru criteriul prevazut in prima regula, atunci legea aplicabila contractelor de consum se determina conform regulilor obisnuite prevazute in art. 3, 4.
   

Textul art. 6 cuprinde si niste situatii de exceptie, in care, desi s-ar ptuea vorbi uneori de raporturi de consum, totusi ratiunea protectiei trebuie inlocuita de cea a previzibilitatii si, de aceea, art. 6 nu se va aplica:

1. 
   Furnizarile de servicii exclusiv in alta tara decat cea a resedintei obisnuite a consumatorului.
   
2. 
   Contractele de transport, altele decat cele prevazut in Directiva din 1990 privind pachetele de servicii turistice.
   
3. 
   Drept de folosinta pe perioada determinata, altul decat cel consacrat in Directiva TIME SHARING.
   
4. 
   Instrumentele financiare
   
5. 
   Contractele incheiate in cadrul sistemelor multilaterale.
   

Contracte de asigurare [anumite ctr. de asig.]. Art. 7. Anterior acestui text, exista o varietate de norme conflictuale in materie de asigurari. Intr-o mare masura, folosindu-se de o clasificare relativa a riscurilor, art. 7 a realizat o simplificare a normelor conflictuale in materie.

In primul rand, paragraful 1 prevede ca textul se aplica contractelor vizand asigurarea de mari riscuri, astfel cum acestea sunt definite in Directiva Consiliului din 1973 si ca nu se aplica reasigurarilor.

Principiul e din noul cel al libertatii de alegere. In lipsa unei alegeri, paragraful 2 din art. 7 prevede ca legea aplicabila asigurarilor este cea a tarii unde asiguratorul isi are resedinta obisnuita.

In al doilea rand, daca rezulta din ansamblul circumstantelor ca asigurarea manifesta legaturi manifest mai stranse cu o alta tara, legea acestei tari se va aplica.

Sunt prevazute anumite limite intre care poate opera libertatea de alegere: tara unde se produce riscul, resedinta asiguratului / asiguratorului.

Cu precizari in cazul anumitor riscuri – irelevante:

• 
  Asigurarea de viata
  
• 
  Prejudicii de masa
  

Contractele de munca

Art. 9 vorbeste de o categorie speciala de norme care beneficiaza de un mod de actiune aparte („norme de agresiune” – inlatura toate celelalte norme aplicabile).

Overriding mandatory rules. Primul paragraf al art. 9 defineste legile de politie - fr (imediata aplicare – ro), ca reprezentand acele dispozitii imperative a caror respectare este considerata cruciala de catre o tara, in vederea protejarii intereselor sale publice, cum ar fi cele legate de organizarea sa politica / sociala / economica, intr-o asemenea masura incat se impune aplicarea lor directa la toate situatiile juridice care intra in campul lor de aplicare, indiferent de legea virtual aplicabila conform regulamentului.

Caracteristica principala a legilor de politie este aceea ca ele beneficiaza de un efect pozitiv si anume de o aplicabilitate directa in virtutea intereselor superioare care stau in spatele edictarii lor. In doctrina s-a considerat ca justificarea aplicarii lor in DIP este data si de notiunea de „international courtesy”, care presupune si obligatia forului de a avea in vedere legile de politie ale altor state, in masura in care asemenea legi de politie sunt incidente. Mai sunt denumite norme supra-imperative.

Normele de la art. 9 beneficiaza de o supra-pozitionare. Art. 3 – imperative ordinare. Art. 9 – imperative extraordinare, inlatura orice alta norma si sunt aplicabile imediat.

Alin. 2 art. 9 – dispozitiile regulamentului nu pot aduce atingere normelor de politie ale forului.

Alin. 3 art. 9 – se poate dispune aplicarea legilor de politie la o situatie juridica atunci cand in discutie sunt legi de politie ale tarii locului unde contractul urmeaza sa fie executat sau a fost executat, in masura in care aceste legi de politie fac ca executarea contractului sa fie considerata ilegala. Ca un criteriu ajutator, acelasi alin. mai spune ca pentru a decide in sensul aplicarii legii de politie sau nu, trebuie sa se tina seama de natura legilor de politie, de obiectul acestora, cat si de consecintele aplicarii sau neaplicarii lor. Acest criteriu ne indica faptul ca o alta deosebire specifica intre normele imperative ordinare si legile de politie poate fi data de calificarea intrinseca a legii, ca si de sanctiunile pe care le poate atrage nerespectarea legii de politie.

Consimtamantul si validitatea fondului. Regulamentul distinge intre conditiile de fond si problema consimtamantului, dar numai intr-un sens. Exista doua paragrafe in art. 10:

1. 
   Existenta si validitatea cotractului, respectiv a unei clauze a acestuia, sunt supuse legii care ar fi fost aplicabila in virtutea prezentului regulament, daca acel contract / acea clauza ar fi fost valabile. Aceasta regula nu e aplicabila exprimarii constimtamantului.
   
2. 
   Cu toate acestea, pentru a stabili ca o parte nu a consimtit la incheierea unui contract, acea parte poate invoca legea tarii in care isi are resedinta obisnuita, daca rezulta din circumstante ca nu ar fi rezonabil sa fie determinat efectul comportamentului acestei parti conform legii prevazute in primul paragraf.
   

Curs 19.05.2014

Unele Grile din ROMA I, altele din WTO – inevitabil

Validitatea formala, in contextul R. Roma I – art. 11. Ratiunea actualei reglementari este aceea a salvgardarii validitatii contractului, adica o ratiune favor negotii. In spatele textelor R. stau o regula traditionala dublata de o regula moderna.

Regula traditionala este locus regit actum (Savigny), pe cand regula moderna implica alternanta intre regula traditionala si un grup de legi desemnate alternativ in scopul conservarii validitatii contractului.

Art. 11, ipoteze:

1. 
   Contractul este incheiat intre persoane care se afla in aceeasi tara, cu precizarea ca regula se aplica si ipotezei in care reprezentantii partilor se afla in aceeasi tara. In acest caz, validitatii formale i se vor aplica conditiile de forma cuprinse in legea care guverneaza fondul sau regulilor cuprinse in legea tarii in care acest contract a fost incheiat. (locus regit actum vs. Lex causae).
   

Momentul aprecierii locului incheierii contractului este cel al momentului incheierii sale, deci trebuie ca partile sa fi fost in aceeasi tara in momentul incheierii contractului, fara a avea importanta motivul pentru care ele s-au aflat in aceeasi tara. In aceasta privinta nu au relevanta nici macar ratiunile legate de evitarea unor norme imperative ordinare, cum ar fi cele legate de taxare.

In al doilea rand, aceasta prima regula se aplica atat situatiilor in care contractul este inter presentes, cat si celui incheiat inter absentes.

In al treilea rand, din prespectiva R., in materie de contracte de consum, anumite cerinte prezentate formal (obligativitatea inserarii unor mentiuni informative legate de continutul contractului, mentiuni legate de dreptul de retractare al consimtamantului, mentiunile obligatorii aferente legislatiei clauzelor abuzive), sunt toate considerate conditii de fond, in masura in care sunt destinate sa asigure protectia substantiala a dreptului consumatorului si in conditii formale.

2. 
   Ipoteza in care contractul este incheiat intre parti sau reprezentanti ai partilor care se gasesc in tari diferite in momentul incheierii contractului. Intr-o asemenea ipoteza contractul se considera valabil daca satisface alternativ conditiile de forma ale legii fondului sau ale legii tarii in care se afla oricare dintre contractanti sau ale legii tarii in care se afla resedinta obisnuita a oricareia dintre parti.
   

Ipoteze speciale:

1. 
   Actele juridic unilaterale conexe contractelor incheiate / care se vor incheia. Un asemenea act este valabil in ceea ce priveste forma daca satisface conditiile legii care guverneaza / ar fi guvernat fondul contractului sau legii tarii in care acest act a fost perfectat sau legii tarii in care persoana care l-a indeplinit isi avea resedinta obisnuita in acel moment. [exemple: declaratia unilaterala de rezolutiune; notificarea unui fapt contractual / a unei situatii juridice; recunoasterea unei datorii rezultata din contract; intreruperea unei prescriptii; notificarea cedatului in cesiunea de creanta etc]
   

2. 
   Contractele privind imobilele, regula de exceptie. In cazul in care operatiunea contractuala are ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de folosinta asupra unui imobil, contractul va fi supus dpdv formal legii tarii unde imobilul este situat (lex rei site), daca, in conformitate cu aceasta lege, regulile de forma se aplica oricare ar fi locul incheierii contractului si oricare ar fi legea fondului si daca nu se poate deroga de la aceasta regula prin acord. De regula, legile privind contractele aplicabile imobilelor sunt legi de politie, deci nu se poate deroga de la ele.
   

Nu pot fi operate in CF alte acte perfectate de notari care nu sunt romani, art. din legea cadastrului. Text pus in discutie prin prisma ipotezei non-europeniste. La nivel european, lucrurile sunt incerte.

DREPTUL COMUN AL CONTRACTELOR DE COMERT INTERNATIONAL.

Conventia de la Viena – vanzarea internationala

Principiile UNIDROIT

Principiile dreptului european al contractelor

Common frame of reference (deocamdata e doar draft) – DCFR

Doar le-a amintit fugitiv.

Seminar 20.05.2014

ROMA I

Regula aplicarii independente.

Concursul dintre Roma I si alte instrumente de drept comunitar.

Prioritatea regulilor comunitarea fata de Roma I, in 2 situatii:

1. 
   Cand suntem in prezenta clauzei standardului minim comunitar. Nu se poate deroga de la legile de politie si normele imperative comunitare (partile nu pot deroga determinand aplicarea legislatiei unui stat non-european in scopul evitarii normelor imperative).
   

2. 
   Prezenta clauzei piata interna comuna. Adoptarea unui contract intracomunitar.
   

Domeniul de aplicare. Obligatii contractuale.

Nu se aplica in urmatoarele domenii:

1. 
   Fiscal, vamal, administrativ
   
2. 
   Identificarea si capacitatea persoanelor fizice
   
3. 
   Instrumentele negociabile.
   
4. 
   Dreptul societar
   
5. 
   Persoanele juridice fara scop patrimonial
   
6. 
   Conventiile de arbitraj
   

R. Roma I nu se aplica regulilor de proba.

Exceptii:

1. 
   In materia prezumtiilor
   
2. 
   In ceea ce priveste sarcina probei
   
3. 
   In ceea ce priveste proba actelor juridice (proba cu inscrisuri)
   

R. Roma I are vocatie de generalizare, in sensul ca se aplica si atunci cand legea desemnata de parti nu apartine unui stat membru.

Princip. Autonomiei de vointa, consecinte in ceea ce priveste aplicarea R. Roma I:

1. 
   Fenomenul depesage – singura limita a acestui fenomen e asigurarea coerentei contractuale. Posibilitatea partilor de a alege o lege neutra fata de contract si respectarea clauzei de exceptie (cand toate elementele ctr fac trimitere catre o alta norma decat cea aleasa de parti). Posibilitatea partilor de a se referi la lex mercatoria.
   

Posibilitatea alegerii legii aplicabile, atat in momentul incheierii contractului, cat si cu ocazia litigiului ivit.

R. Roma I exclude trimiterea si retrimiterea.

Regula: autonomia de vointa. Am acord – e ok

NU am acord:

1. 
   Regula punctelor de legatura prioritare – tb stiute toate
   
2. 
   Regula prestatiei caracteristice
   
3. 
   Regula legaturii manifest mai stranse. Aceasta regula se aplica in raport de primele 2.
   
4. 
   Regula proximitatii. Se aplica doar in raport de primele 2. Daca nu exista 3, se ajunge la aceasta regula, 4.
   

Grile:

1. 
   A, b
   
2. 
   B,c
   
3. 
   B
   
4. 
   C
   
5. 
   C
   
6. 
   A,b
   
7. 
   B
   
8. 
   A, b, c
   
9. 
   A, b
   
10. 
    B
    
11. 
    A,
    

Page of