Dic?ionar de Geografie



Yüklə 4,37 Mb.
səhifə123/124
tarix16.04.2018
ölçüsü4,37 Mb.
#48290
1   ...   116   117   118   119   120   121   122   123   124

Zăgaz. 1. Stăvilar. 2. Lac sau iaz format în spatele stăvilarului. 3. Braţ derivat dintr-o apă curgătoare.

Zănoagă. 1. Fund de circ sau de vale glaciară (bazinet adânc de obârşie), adăpostită de vânt şi ocupat de lacuri glaciare. 2. Lac glaciar în masivul Retezat, al doilea ca mărime după Bucura, dar primul în ţara noastră în ceea ce priveşte adâncimea (-29 m) dintre lacurile glaciare.

Zăpadă. Precipitaţie atmosferică solidă, formată din cristale de gheaţă asociate între ele, sub formă de steluţe sau de fulgi de zăpadă cu aspect hexagonal. Căderea fulgilor de zăpadă pe suprafaţa Pământului constituie ninsoarea. Zăpada începe să se formeze în partea superioară a norilor, sub nivelul acelor de gheaţă, la temperaturi mai mici de 0oC, din cristalele de gheaţă care, în căderea lor liberă, străbat masa noroasă, crescând ca mărime atât prin unirea cristalelor de gheaţă între ele, cu ajutorul picăturilor de apă suprarăcite, cât şi prin sublimarea vaporilor de apă. Norii Nimbostratus, Altostratus şi Stratus conţinând cristale de gheaţă având o grosime mai mare ca 0,5 km dau, în anotimpul rece, precipitaţii sub formă de zăpadă. Viteza de cădere nu depăşeşte 1 m/s (3,6 km/h). La latidudinea ţării noastre, în timpul iernii, se depune un strat de zăpadă de grosime foarte variabilă (10-40 cm), care poate acoperi solul mai mult de 30 de zile. În regiunile de munte grosimea şi durata stratului de zăpadă sunt mult mai mari decât în restul regiunilor ţării. Se cunosc: zăpadă aciformă, care se formează în cazul ninsorilor la temperaturi coborâte şi are fulgii mici, constituiţi din ace de gheaţă; zăpadă grăunţoasă, care este un fel de măzăriche mică, cu diametrul sub 1 mm; zăpadă umedă, constituită din fulgi mari care se formează în condiţiile temperaturilor negative apropiate de 0oC sau când întâlnesc în calea lor un strat de aer cu temperaturi pozitive; zăpadă roşie, colorată de particulele de praf roşcat, antrenate de vânt din regiunile deşertice (sau semideşertice) şi transportate la mari distanţe, unde pot constitui nuclee de sublimare sau pot colora fulgii de zăpadă, dându-le un aspect deosebit de caracteristic, în raport cu nuanţa prafului; măzăriche, care se formează prin sublimarea vaporilor de apă în jurul cristalelor de gheaţă şi cade sub formă de boabe transparente de gheaţă (la suprafaţă) care au în interior un nucleu alb; zăpadă perenă, care nu se topeşte decât într-o măsură mică de la un an la altul şi se întâlneşte în regiunile reci polare şi la partea superioară a munţilor înalţi unde se acumulează formând gheţari (Sin. Zăpadă veşnică, Zăpezi permanente). Stratul de zăpadă este important pentru agricultură deoarece protejează culturile de toamnă contra îngheţului şi contribuie la completarea rezervelor de apă din sol necesare plantelor.

Zăpezi persistente (permanente). Zăpezile care nu se topesc total de la un la altul. Se găsesc deasupra limitei zăpezilor persistente. Zăpezile persistente se reînnoiesc continuu după topirea parţială, sublimare sau evacuarea sub formă de gheaţă; de aceea, termenul de zăpezi veşnice nu este adecvat. Reîngheţarea zăpezii după topirile de suprafaţă creează o crustă de zăpadă sau zăpadă armată. Vântul aglomerează zăpada în troiene (în spatele unui obstacol), sau în cornişe (troiene în surplombă sub vânt); când zăpada persistă numai pe unele văi sau văiugi, râul sapă un tunel, rămânând o zăpadă-galerie. Prin acumulări anuale zăpada se comprimă, şi prin unele topiri temporare se învecheşte, devine grăunţoasă, transformându-se în firn.

Zăpor. Aglomerare de blocuri de gheaţă care barează curgerea normală a unui râu sau a unui fluviu. Fenomenul apare în urma îngrămădirii năboiului sau a sloiurilor în porţiunile înguste ale albiei, la coturi, în praguri sau la picioarele podurilor. Se produce primăvara, ca rezultat al ruperii podului de gheaţă, şi poate avea grave consecinţe prin ridicarea nivelului apei din spatele zăporului şi care produce o viitură bruscă în momentul ruperii zăporului, care dă naştere la inundaţii, sau prin distrugerea construcţiilor hidrotehnice, ca rezultat al împingerii masei de gheaţă în diguri, baraje, stăvilare, picioare de poduri etc.

Zăton. 1. Lac lung şi îngust situat între cordoane litorale sau perisipuri, dispus paralel cu ţărmul, sau oblic pe ţărm (în formă de evantai), în care se pot adăposti iarna luntrile pescarilor (în Delta Dunării). 2. Crâmpeie sinuoase de braţ de râu secate. 3. Loc în cursul unui râu, cu apă domoală şi adâncă, unde pot ierna vasele pescăreşti. 4. Scobitură în malul unui râu unde se adună peştele. 5. Îngrăditură de stuf sau nuiele aşezată în râu pentru prinderea peştelui.

Zăvoi. Luncă sau albie majoră împădurită spontan cu esenţe hidrofile (arini, plopi, sălcii, răchite sau amestecuri ale acestor componente). Zăvoiul constituie de obicei partea albiei majore care nu este supusă inundaţiilor decât la viituri excepţional de mari, când vegetaţia arborescentă poate fi distrusă parţial sau total.

Zechstein. (germ. Zeche-exploatare minieră, Stein-piatră). Permianul superior din Germania, Olanda şi Polonia, care conţine în succesiune o serie de formaţiuni sedimentare caracteristice, care încep, la bază, cu un conglomerat şi cu unele şisturi bituminoase cuprifere cu resturi de peşti (Palaeoniscus freieslebeni), după care urmează calcare bituminoase cu anhidrit şi în special cu dolomit, pe alocuri cavernos şi cu ţiţei (ex., la Volkenroda). La partea superioară Zechstein-ul cuprinde o serie de evaporite (sare gemă, anhidrid şi săruri de potasiu), acoperite de o argilă roşie. Sin. Thuringian.

Zenit. Punctul imaginar unde se intersectează verticala locului cu bolta cerească.

Zeolitizare. Proces de substituţie metasomatică (alterare hidrotermală) prezent uneori şi zăcămintele de Pb, Zn şi de Cu, îndeosebi în regiunile cu izvoare fierbinţi, în urma căruia feldspaţii bazici şi feldspatoizii au fost transformaţi în zeoliţi (v.).

Zeoliţi. (gr. zeo-a fierbe, lithos-piatră). Grup de alumosilicaţi hidrataţi de Ca, Na, Ba, Sr, K etc., care se formează în procese endogene hidrotermale, la presiuni şi temperaturi joase (în asociaţie cu calcitul, calcedonia, cuarţul, hidrargitul etc.) şi, mai rar, în procese exogene. Se întâlnesc, de obicei, în rocile magmatice modificate hidrotermal, deseori în vacuolele rocilor efuzive scoriacee şi frecvent în unele pegmatite, unde se formează fie în cavităţi, fie pe cale metasomatică pe seama mineralelor formate anterior (feldspaţi, nefelin etc.). Culoarea este albă-gălbuie sau roşietică, luciu sticlos sau sidefos. Au proprietatea de a pierde apa (apa zeolitică) (v. şi Apa în roci) treptat, prin încălzire sau în atmosfera uscată, modificându-şi corespunzător proprietăţile. Procesul este reversibil. Exemple de zeoliţi: chabasit (v.), natrolit (v.), heulandit (v.), phillipsit (v.), desmin (v.) etc. În ţara noastră se găsesc zeoliţi în Munţii Metaliferi, la Baia de Arieş, în jud. Maramureş, în jud. Caraş-Severin (la Moldova Nouă, Oraviţa, Ciclova etc.), la Băiţa Bihor, la Izvorul Ampoiului etc.

Zeuglodon. Mamifer primitiv, cu mare răspândire în Eocenul superior, adaptat la viaţa acvatică, important pentru evoluţia cetaceelor, din care făcea parte. Avea corpul lung de peste 20 m.

Zi de îngheţ. Zi cu temperatura minimă egală sau mai mică decât 0oC.

Zi cu ninsoare. Zi în care echivalentul în apă a zăpezii căzute este egal sau mai mare decât 0,1 mm.

Zi cu ploaie. Zi în care cantitatea de apă căzută sub formă de ploaie este egală sau mai mare decât 0,1 mm.

Zi cu precipitaţii. Zi în care cantitatea de apă provenită din precipitaţii de orice fel este egală sau mai mare de 0,1 mm.

Zi de iarnă. Zi cu temperatura maximă egală sau mai mică decât 0oC.

Zi de vară. Zi cu temperatura minimă egală sau mai mare decât 25oC.

Zi tropicală. Zi cu temperatura minimă egală sau mai mare decât 30oC.

Zid de foehn. Zid de nori, care continuă în înălţime creasta unui munte. Se datorează formării neîncetate a produselor de condensare pe panta expusă vântului (unde aerul în ascensiune se răceşte adiabatic) şi evaporării acestora pe panta adăpostită de vânt (unde aerul în coborâre se încălzeşte adiabatic).

Zid de nisip (praf). Aspect de zid uriaş pe care-l ia masa de nisip şi praf ridicat în atmosferă, până la câteva sute de metri înălţime, de vânturile locale cu caracter violent şi turbulent. Zidul de nisip şi praf se formează brusc, are o durată limitată şi se deplasează cu viteză variabilă în direcţia în care bate vântul. El constituie un mare pericol pentru caravanele de cămile şi, în general, pentru vieţuitoarele surprinse în plin deşert, fără posibilitatea de adăpostire.

Zid eolian. Versant abrupt, stânci şi grupări de stâlpi eolieni, cu aspect de zid ruinat, modelate prin acţiunea de coroziune a vântului dominant în Sahara şi în alte regiuni aride de pe glob. Îngrămădirile, aliniate, apar ca ruine ale unor ziduri.

Ziduri ciclopice. Abrupturi cu structură de zid, în care elementele constitutive sunt blocuri enorme, rezultate prin alterare şi dezagregare, în roci masive dar eterogene, direcţionate paralelipipedic.

Zinc. (germ. de la Zinn-staniu, cu care se aseamănă). Element chimic. Este un metal cunoscut din antichitate, de culoare albă-albăstruie, maleabil la temperatura de 100-150o şi casant la temperatura mediului ambiant şi la temperaturi mai mari de 200o. La temperatura obişnuită, în aer umed sau în apă, se acoperă cu o peliculă de culoare cenuşie de carbonat bazic de zinc, care îl protejează de atacarea lui mai departe. Zincul se găseşte în natură aproape întotdeauna în parageneză cu plumbul (v.), sub formă de: blendă (v.), smithsonit (v.), willemit (v.), zincit (v.) etc., minereurile respective conţinând în medie 6-13% Zn, alături de importante cantităţi de Cu şi Pb, apoi Au, Sb, As, Cd, Sn, Ga, Ta, In, Ge, de a căror valoare se ţine seama în valorificarea minereurilor respective. Zincul are diferite întrebuinţări industriale. Principalele ţări producătoare de zinc sunt aceleaşi care produc şi plumb (v.). Zăcăminte în care zincul predomină cantitativ asupra plumbului sunt: la Rosh Pina (Namibia-Africa), în regiunea Joplin (Missouri), Mascot-Jefferson City, Embre, Austinville, Franklin Furnace (New Jersey) etc., toate din S.U.A. etc.

Zincit. Oxid de zinc (ZnO) natural. Culoarea este uneori roşie închisă, dar mai ales galbenă-portocalie. Are luciu adamantin. Conţine 80,3% Zn şi 19,7% O, fiind practic un minereu de zinc, dar nu se găseşte în concentraţii mai mari decât în zăcământul de contact metasomatic de la Franklin (New Jersey-S.U.A.). A mai fost semnalat în zăcământul de plumb şi zinc de la Olkusz din Polonia, lânhă Zaravezzo (Toscana-Italia), în Insula Tasmania etc.

Zinwaldit. (de la numele localităţii Zinwald din Munţii Metalici-Saxonia). Varietate de mică litiferă, asemănătoare cu lepidolitul (v.), cu care se întâlneşte în unele pegmatite şi mai ales în greisene (v.) ca produs al unei pneumatolize acide. Culoarea este cenuşie-brună, mai rar verde închis, negru, cu luciu sticlos sau sidefos. Prin alterare se transformă într-o masă asemănătoare cu caolinul, colorată în galben-brun sau brun, datorită hidroxizilor de fier (conţine uneori până la 12,5% FeO). Conţinând 1,5% Li2O, este un minereu de litiu. În afară de zăcământul de la Zinwald, din Ergebirge (Munţii Metalici-Saxonia), mai este cunoscut la Cornwall (Anglia), în peninsula Alaska, în Groenlanda etc.

Zircon. (ar. ţar-aur, gun-culoare). Silicat de zirconiu (ZrSiO4) natural. Se găseşte în cristale mici, sporadice, diseminate în granite, sienite nefelinice, diorite, gnaisuri etc., şi în cristale mai mari în unele pegmatite acide, ca granule relicte în unele şisturi cristaline şi ca mineral secundar sub formă de cristale rotunjite în unele aluviuni de pietre preţioase. Este incolor sau galben-roşietic (varietatea hiacint), roşu-brun, portocaliu, mai rar verde, cu luciu adamantin. În biotit, cordierit şi hornblendă, incluziunile de zircon radioactive produc aureole pleocroice caracteristice. Conţine 67,1% ZrO2 şi 39,2% SiO2 şi aproape totdeauna Fe2O3 până la 0,35%), CaO (0,5-4%), Al2O3 şi oxid de hafniu (până la 4%, iar în varietatea alvit, din Norvegia , chiar 16%). Se cunosc şi varietăţi care conţin până la 16% Ce2O3 şi Y2O3 (hagatalit), până la 4-5% P2O5 (amagutilit) sau mai mult (ayamiit), până la 7% Nb, Ta, ThO2 (naégit) şi uneori până la 12% (hegveitit), până la 2-12% H2O şi materii radioactive (malacon şi cyrtolit) etc. Varietăţile transparente frumos colorate sunt întrebuinţate ca pietre preţioase în bijuterie, ia celelalte servesc la obţinerea ZrO2 ce are întrebuinţări industriale. Zăcăminte mai mari de zircon se cunosc: în Norvegia (la Hitterö, Kragerö, Telemark etc.), în Ural, în aluviunile din Sri Lanka, din Brazilia, Australia, Madagascar etc. În ţara noastră apare ca mineral accesoriu în şisturile cristaline din Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni şi Dobrogea; în granitele din Munţii Măcin; în unele roci magmatice din zona muntoasă; în aluviunile de la Izvoarele Mureşului, la Merişani pe Valea Argeşului etc.

Zoantharia. Subclasă de celenterate, caracterizate printr-un exoschelet calcaros. Sunt cunoscute fie ca forme solitare, fie trăind în colonii, din Ordovician până astăzi. Se împart în: Madreporari paleozoici (v. Tetracoralieri, Tabulaţi) şi Madreporari postpaleozoici (v. Hexacoralieri).

Zoizit. Silicat de calciu şi de aluminiu natural, întâlnit ca produs de transformare hidrotermală (saussuritizare) a plagioclazilor bazici, în asociaţie cu amfibolii, în rocile metamorfice de dislocaţie. Se întâlneşte în unele zăcăminte hidrotermale în parageneză cu sulfuri (pirotină, calcopirită etc.) sub formă de cristale transparente sau semitransparente, deseori de culoare verde. Culoarea zoizitului este cenuşie, gălbuie, verzuie, uneori roză, roşie sau brună, cu luciu sticlos. Varietăţile frumos transparente sunt folosite ca pietre semipreţioase în bijuterie. A fost descoperit în Carintia (Austria) şi găsit apoi pe muntele Iurnia (Ural), în Munţii Altai, în Elveţia, Italia, Norvegia, S.U.A. etc. În ţara noastră apare într-o gamă largă de roci, atât primar, cel mai des, cât la secundar sub formă de cristale diseminate în masa rocilor, de filonaşe sau de aglomerări: în fundamentul cristalin al Carpaţilor Orientali şi Meridionali, al Munţilor Apuseni şi ai Dobrogei (în munţii Leaota, Păpuşa, Făgăraş formează roci aproape monominerale sau este constituent principal al şisturilor cloritoamfibolice); în corneenele granitului din Munţii Măcinului; în serpentinitele din masivul Parângului (la Urdele, Muntinu, Găuri); în corneenele şi skarnele de la contactul cu banatitele din zona Moldova Nouă-Ocna de Fier (jud. Caraş-Severin) şi din Munţii Apuseni (Zarandului, Bihor, Vlădeasa); etc.

Zona aurorelor. Zonă situată la latitudini geomagnetice de 10-15o faţă de polii magnetici ai Pământului, în care aurorele polare au frecvenţă maximă.

Zona calmului ecuatorial. Calmul ecuatorial din subzona de climă ecuatorială.

Zona îngheţului peren. În care persistă îngheţul multianual.

Zonare urbană. Acţiunea de a delimita zone funcţionale în interiorul spaţiului urban. Operaţia este destinată mai ales transformării progresive, remodelării, spaţiilor respective astfel delimitate, diferenţiate.

Zonă. 1. V. Zonă geografică. 2. Se spune că este zonal un fenomen care se dezvoltă cu aproximaţie în sensul paralelelor. 3. Urbaniştii folosesc acest termen pentru a deosebi, uneori chiar arbitrar, anumite părţi, relativ distincte ca funcţionalitate, ale unui oraş (zonă verde, zonă industrială etc.); se foloseşte chiar termenul de zonare în sensul lui zoning (engleză) sau zonage (franceză); acestui termen de zonare iar se adaugă de obicei, unul explicativ (zonă de agrement etc.). Geografii folosesc şi ei acest terme, legat de oraş, dar cu un sens mai apropiat de cel original şi anume, se referă la ariile de influenţă ale oraşului către exterior (zonă de atracţie, zonă de influenţă, zonă de convergenţă, zonă de distribuţie etc.).

Zonă abisală. V. Regiune abisală.

Zonă batială. V. Regiune batială.

Zonă de alterare. Regiune din partea superioară a scoarţei terestre în care, sub acţiunea agenţilor modificatori externi din atmosferă, hidrosferă şi biosferă, au loc transformări şi neoformări. Procesele de alterare constau în sfărâmare şi dezintegrare mecanică şi în descompunere chimică. În primul caz se eliberează mineralele existente în roci, în al doilea caz se formează minerale noi stabile în condiţiile de suprafaţă, care uneori, prin concentrare, pot da naştere la unele zăcăminte utile. Depozitele rezultate numai prin alterare se numesc alterite. V. şi Alterare argiloasă, Lateritizare.

Zonă de cementaţie. V. Cementaţie, zonă de.

Zonă de compresiune. Zonă situată în regiunile foselor oceanice, în care au loc compresiuni între plăcile litosferice mobile, ca urmare a împingerilor tangenţiale venite din zonele de expansiune a crustei (v.) situate în lungul dorsalelor medio-oceanice şi a marilor grabene est-africane.

Zonă de convergenţă intertropicală. Regiune circumterestră situată între limitele dinspre ecuator ale alizeelor din cele două emisfere ale Pământului. I se mai spune şi front tropical.

Zonă de divagare. Unitate teritorială situată la poala unor munţi sau dealuri, afectată adesea de subsidenţă şi pe care râurile aluvionează puternic, părăsesc des albiile oscilând lateral, nu au terase, luncile formează în fapt şi interfluviile.

Zonă de influenţă. Aria în interiorul căreia anumite aspecte ale fenomenului urban sunt proiectate asupra zonei înconjurătoare. Variante ale zonei de influenţă sunt: zonă de atracţie, zonă de distribuţie. Sin. Umland. Limitele zonei de influenţă nu pot fi întotdeauna precizate.

Zonă de expansiune a crustei. Zonă situată în scoarţa terestră, de-a lungul fracturilor crustale, pusă în evidenţă de văile-rift din regiunea dorsalelor medio-oceanice sau a marilor grabene est-africane. Zonele de expansiune corespund sectoarelor în care are loc ridicarea materiei din astenosferă (partea superioară a mantalei, constituită din materie plastică) prin intermediul curenţilor de convecţie ascendenţi. Materia topită care pătrunde de-a lungul faliilor profunde exercită o presiune enormă asupra marginilor fracturilor şi le împinge lateral, în mod succesiv, după fiecare perioadă de erupţie, creând aşa-zisele zone de expansiune a scoarţei terestre. Acestea se caracterizează prin seisme de mică adâncime (până la 30 km), prin anomalii gravimetrice pozitive şi printr-un flux caloric important. Sin. Zonă de extensiune.

Zonă de minereu bogat. Porţiunea dintr-un zăcământ metalifer, în general filonian, în care conţinutul în metal sau metale utile depăşeşte conţinutul mediu al zăcământului de câteva zeci, sute sau chiar mii de ori. Zonele de minereu bogat sunt o consecinţă a depunerii mai abundente de minerale utile din soluţii, datorită: existenţei, pe traseul unor fracturi, a unor goluri de dimensiuni mai mari (ex.: zăcământul de la Mother Lode-California; zăcămintele de W şi Au din Asia Mijlocie); intersecţiei unor filoane (ex.: intersecţia filonului Crucii cu scanul filonului la Roşia Montană-jud. Alba; a filonului Clara din zăcământul Musariu-Brad din jud. Hunedoara, cu vinişoarele de pirită din culcuş etc.); prezenţei rocilor-barieră (v.); caracterului chimic al rocilor transversate de filon (ex., zăcământul de mercur de la Almaden-Spania); unor cauze structurale (schimbarea direcţiei şi înclinării fracturilor, faliilor; golurile din anticlinale şi sinclinale formate în urma cutării unui complex de roci competente şi incompetente etc.); descreşterii presiunii şi temperaturii; existenţei mai multor etape sau faze de mineralizare în acelaşi filon (ex., în regiunea Baia Mare, la Săsar, Dealul Crucii, Baia Sprie, Cavnic etc.). Zonele de minereu bogat, care pot fi mai multe într-un filon, având aproape aceeaşi formă şi înclinare, alternează de obicei, cu zone având conţinuturi scăzute de minereuri utile şi chiar neeconomice şi pot fi: primare (hipogene), formate odată cu zăcământul în care se găsesc şi secundare (supergene), situate în zona de alterare (v.) şi produse prin alte procese decât primele. Conţinutul metalic al zonelor bogate variază chiar în cuprinsul aceleiaşi zone, de la centru spre margini, şi în adâncime, unde conţinutul şi dimensiunile zonei bogate se micşorează. Ca mărime, zonele de minereu bogat variază în lungime orizontală de la câţiva metri la zeci de metri, iar axial, pe înclinare, de la zeci de metri la sute de metri, rar trecând de 1 000 m (ex.: Mother Lode din California are 1 700 m şi North Star-Arizona are circa 3 000 m lungime pe înclinare).

Zonă de oxidaţie. V. Oxidaţie, zonă de.

Zonă de protecţie. Spaţiu în care nu se permite amplasarea construcţiilor de locuit sau altor obiective sociale, datorită pericolului prezentat de sursele de poluare existente sau potenţiale.

Zonă de sol. Zonă latitudinală sau altitudinală, în care reprezentativ este solul corespunzător condiţiilor bioclimatice ale zonei respective.

Zonă de subducţie. Zonă situată în regiunile foselor oceanice din apropierea arcurilor insulare din nordul, vestul şi sud-vestul Oceanului Pacific, sau ale foselor din faţa marginilor continentale, în care crusta este împinsă în astenosferă (partea superioară a mantalei, constituită din materie plastică) de curenţii de convecţie subcrustali, cu caracter descendent, consumată prin topire şi transformată în magmă. În zonele de subducţie, fluxul geotermic şi anomaliile gravimetrice sunt în general negative, ceea ce corespunde unei zone din astenosferă cu curenţi de convecţie descendenţi.

Zonă de vegetaţie. Unitate teritorială de dimensiuni continentale sau planetare caracterizată prin prezenţa formaţiunilor vegetale analoage; ex.: zona de tundră, de taiga, de păduri de foioase, de stepă, deşerturilor etc. Împărţirea covorului vegetal pe zone de vegetaţie este determinată de condiţiile climatice şi în primul rând de căldură şi de umiditate.

Zonă frontală. Strat atmosferic cu poziţie înclinată, care separă două mase de aer cu însuşiri fizice diferite şi se caracterizează prin gradienţi foarte mari ai tuturor elementelor meteorologice. Ea poate fi: zonă frontală înaltă, când este situată în atmosfera liberă şi zonă frontală planetară înaltă, când este situată la înălţimi mari în atmosfera liberă şi înconjoară întreg Pământul.

Zonă geografică. Fâşie largă ce înconjoară globul mai mult sau mai puţin continuu, pe direcţia paralelelor, cu lăţimi uneori variabile, având caracteristici fizico-geografice relativ omogene pe uscat şi specifice pe apă, în special sub aspectul climei, vegetaţiei, solului, proceselor hidro-morfologice, dar chiar şi sub aspectul modului de folosire a terenurilor, a populării etc. Geodezic, globul terestru se subdivide în cinci zone: două zone polare (între poli şi cele două cercuri polare), două zone temperate (între cercurile polare şi cele tropicale) şi o zonă tropicală sau intertropicală (între cele două tropice). Sub aspect geografic însă zonele sunt modificate, nu merg exact în lungul unor paralele şi au ca bază de conturare temperaturile, precipitaţiile, urmate de vegetaţie etc. Astfel: o zonă ecuatorială, două tropicale, două temperate şi două reci, cu unele subzone între ele.

Yüklə 4,37 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   116   117   118   119   120   121   122   123   124




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin