Dic?ionar de Geografie

Zonă litorală. Litoralul plus fîşia limitrofă de pe uscat, influenţată indirect de mare, plus fâşia submarină în care se găsesc forme litorale înecate.

Zonă monetară. Ansamblu de ţări care au ales aceleaşi monedă de referinţă spre a-şi asigura schimburile lor internaţionale. Ex.: zona euro (Uniunea Europeană), zona monetară a francului francez (în Africa), zona monetară a lirei sterline (în statele Commenwealth-ului) etc.

Zonă morfoclimatică. Zonă climatică ce impune un anume sistem de eroziune (v. Sistem de eroziune, Sistem morfoclimatic).

Zonă neritică. V. Regiune neritică.

Zonă primară. Porţiunea unui zăcământ metalifer, aflată în adâncimea scoarţei sub zona de cementaţie (v. Cementaţie, zonă de), în care mineralele metalice din zăcământ nu au suferit nici o modificare sau transformare de ordin chimic.

Zonă protejată. Spaţiu în care se interzice amplasarea obiectivelor poluante sau parţial poluante.

Zonă tidală. V. Maree, Intercotidal, Estran.

Zonă urbană. Unitate funcţională în interiorul spaţiului urban. Se vorbeşte de zone industriale, zone comerciale, zona verde, zona centrală etc.

Zonal. Calificativ aplicat fenomenelor geografice care depind ca formă, evoluţie sau răspândire de zonalitatea climatică (soluri zonale, reliefuri zonale etc.). Azonal este un fenomen independent de un anumit tip de climă (ex.: solul de luncă); Extrazonal este un fenomen caracteristic unei zone, dar întâlnit totuşi pe alocuri şi în altă zonă; Polizonal este acel fenomen întâlnit în mai multe zone.

Zonalitate. Sin. Zonare (v.), Distribuţie zonală.

Zonalitate geografică. Organizarea majorităţii fenomenelor fizico-geografice de la suprafaţa globului şi în primul rând a celor climatice, în fâşii numite zone, dispuse aproximativ în lungul paralelelor şi succedându-se de la ecuator spre poli. Această zonalitate geografică provine din sfericitatea Pământului.

Zonare. Variaţia mineralogică şi chimică a mineralizaţiilor dispuse concentric şi la distanţe crescânde de o sursă magmatică, cu care apar asociate genetic. Zonarea poate fi verticală, orizontală sau dispusă în ambele sensuri şi prezintă importanţă practică prin aceea că permite prevederea schimbărilor mineralizaţiei în părţile adânci ale unui zăcământ. Se deosebesc: zonare regională, care se referă la un ţinut minier şi zonare locală, care se referă la un filon unic, între aceste două zonări limită întâlnindu-se exemple de zonare la diverse alte scări. Într-un zăcământ zonar asociaţiile de minerale s-au format într-o succesiune mai mult sau mai puţin continuă, începând de la sursa de fluid mineralizat afară. Pe baza observaţiilor de teren efectuate pe regiuni, districte sau filoane unice, geologii au construit un filon model, care cuprinde 16 zone (după Emmons), începând de la centrul magmatic spre suprafaţă, model cu care poate fi comparat orice zăcământ izolat, şi care, evident, nu conţine toate zonele de minerale cuprinse în filonul model. Această zonare este următoarea: 1. Zona sterilă care cuprinde mineralele: cuarţ, feldspat, pirită, carbonaţi şi, rar, alte minerale; 2. Zona staniului: casiterit, cuarţ, turmalină, topaz, feldspat; 3. Wolfram: wolfram, mispichel, pirotină, pirită, calcopirită; 4. Bismut şi molibden: bismutină, bismut nativ, molibdenit, cuarţ, pirită; 5. Arsen: mispichel, calcopirită; 6. Aur: pirită, mispichel, cuarţ, carbonaţi, uneori feldspaţi, telururi de aur (abundente); 7. Cupru: calcopirită, pirită, pirotină; gangă; cuarţ, uneori carbonaţi şi feldspaţi; metale preţioase; uraniu (uranit); 8. Cupru: tetraedrit (argentifer), calcopirită, enargit; 9. Zinc: blendă, galenă, calcopirită; gangă; cuarţ, carbonaţi de Fe, Ca, Mn; 10. Plumb: galenă (argentiferă), blendă (abundentă în adâncime), calcopirită; gangă; cuarţ, carbonaţi; 11. Argint: argentit, sulfoarseniuri şi sulfostibiuri de argint, stibină, mispichel; gangă,; cuarţ şi carboanaţi; 12. Sterilă: cuarţ, carbonaţi, puţine sulfuri (pirită, calcopirită, blendă, galenă); 13. Aur-argint: aur, argint, argentit, sulfosăruri de argint, telururi şi arseniuri, galenă, adular, alunit, rodocrozit etc.; 14. Stibiu: stibină, galenă, aur (puţin); 15. Mercur: cinabru, marcasit, calcedonite, baritină, fluorină; 16. Sterilă: calcedonie, cuarţ, baritină, fluorină, sporadic: Hg, Sb, As. În unele zăcăminte hipotermale zonarea poate fi abia perceptibilă, mineralul din diverse orizonturi având aproape aceeaşi compoziţie (ex.: la Morro Velho, în Brazilia, minereul este acelaşi la suprafaţă ca şi la peste 2 800 m adâncime). Sin. Zonalitate, Distribuţie zonală.

Zone climatice. Regiuni ale Pământului dezvoltate longitudinal şi având condiţii climatice care le disting net unele de altele (ex.: zonă climatică ecuatorială, tropicală, temperată etc.).

Zone climatice verticale. V. Etaj climatic.

Zone oceanice. Fâşii suprapuse de apă cu condiţii diferite de viaţă, specifice domeniului pelagic (ex.: zona epi-pelagică, meso-, infra-, bati-, abiso-pelagică).

Zone subtropicale de mare presiune. Brâuri subtropicale de presiune ridicată, centrate pe paralela de 35^o lat. N şi 30^o lat. S. Sunt formate din anticicloni cu deplasări sezoniere la nord şi la sud de poziţiile mijlocii.

Zonele vânturilor de vest. Regiunile circumterestre cuprinse între latitudinile de 35 şi 65^o ale celor două emisfere, în care predomină circulaţia zonală vestică a aerului, mai ales în troposfera superioară şi stratosfera inferioară. Mai clar exprimată este zona din emisfera sudică unde predomină oceanele.

Zoocenoză. Comunitatea de animale dintr-o biocenoză; ea nu există de sine stătătoare ci în complex cu fitocenoza şi microbiocenoza. V. Biocenoză.

Zoogeografie. Ramură a biogeografiei care studiază răspândirea animalelor şi comunităţilor de animale în raport cu mediul geografic. Principalele ei subramuri sunt: zoogeografie ecologogică (studiază cauzele ecologice ale răspândirii animalelor), zoogeografie regională (sau descriptivă, studiază diviziunile faunistico-geografice ale globului), zoogeografie istorică sau genetică (studiază evoluţia faunelor în trecutul geologic în raport cu evenimentele paleogeografice). Sin. Geografia animalelor. V. sub Biogeografie.

Zooplancton. Animalele care intră în alcătuirea planctonului.
Bibliografie
Coord. Mihăilescu N., Lexicon de geologie, geografie, mine, petrol, vol. I (1975), vol. II (1977), Edit. Tehnică Bucureşti

Coord. Posea, Gr., (1986), Geografia de la A la Z, Edit. Ştiinţ. şi Encicl. Bucuresti.