Dic?ionar de Geografie

Şisturi de Mondrepuits. Şisturi formate în Munţii Ardeni, în Devonianul inferior, cu fosile de Spirifer elevatus.

Şisturi negre. Sin. Strate de Audia (v. Audia, strate de.).

Şisturi verzi. Serie compactă de roci slab metamorfozate, alcătuită în general din şisturi argiloase, marnoase, cu aspect tufaceu, de culoare verzuie sau brună (când sunt alterate), cu intercalaţii grezoase şi chiar conglomeratice (la partea superioară a seriei) şi cu subţiri intercalaţii de cenuşi vulcanice. Această formaţiune este prezentă în Dobrogea de Sud (Podişul Casimcea), pe o distanţă de 50-60 km la sud de linia de fractură Pecineaga-Camena, fiind intens cutată în marginea ei de nord, şi sprijinită pe o zonă îngustă de şisturi cristaline mezozonale la Başpunar (astăzi Fântâna Mare, comuna Ciucurova, jud. Tulcea). Vârsta şisturilor verzi, probabil cele mai vechi formaţiuni geologice la zi cunoscute în ţara noastră, ar fi siluriană sau poate, în urma unor cercetări mai recente, chiar precambriană.

Şisturile de Domanic. Şisturi bituminoase aflate în nordul Munţilor Ural, în Devonianul superior. Aceste şisturi sunt conisderate şi roci generatoare de ţiţei.

Şisturile de Spit. Sedimente formate în Bazinul Himalaya în Cretacic, cu amoniţi mediteraneeni.

Şleau. Pădure de foioase amestecate, cu predominarea unei esenţe (ex.: şleau de gorun) sau în amestecuri variate.

Şlefuirea rocilor. Acţiunea de frecare, reducere şi netezire a unor roci dure sau pietrişuri de către agenţii externi, încărcaţi cu nisip sau cu fragmente de roci, care joacă rol de abraziv. Cele mai caracteristice sunt: şlefuirea eoliană, glaciară, fluviatilă şi marină.

Şlir. Acumulare de minerale, de dimensiuni variabile, care apar local în unele roci magmatice şi care s-au format în timpul cristalizării rocilor respective din magmă. Ex.: şlir de cromit din peridotite (în masivele serpentinitice din Banat-jud. Caraş-Severin), şlir de titanomagnetit din gabrouri (la Căzăneşti-Ciungani din jud. Hunedoara), şlir de ilmenit din anortozite (roci cu anortit) etc.

Şmirghel. Abraziv natural constituit din oxid de aluminiu (50-60%), corindon şi oxid de fier (magnetit şi ca impuritate, hematit), cărora li se adaugă în cantităţi variabile cuarţ, turmalin, diaspor, rutil, pirită etc. Se întâlneşte ca mineral metamorfic exomorf, în special în calcare, la contactul acestora cu roci magmatice. Este negru, cenuşiu sau închis sau negru albăstrui, opac şi magnetic. Se exploatează în insula Naxos (Grecia), la Gummuchdag (Asia Mică) etc. Se întrebuinţează ca abraziv. Sin. Emeri.

Şot. Sin. Chott (v.). V. şi Sebkha.

Şteamp. Utilaj folosit în trecut la sfărâmarea minereurilor (în special a celor aurifere- în Munţii Apuseni).

Ştiinţa solului. V. Pedologie.

Ştrand. V. Plaje.

Şungit. Var. Shungit (v.).

Şuvoi. Formă de scurgere concentrată, temporară, în care debitul maxim se înregistrează în timpul ploilor torenţiale (averselor) şi în timpul topirii rapide a zăpezilor. Şuvoaiele nu au în mod obligatoriu un jgheab definit. Şuvoaiele ferăstruiesc uşor suprafaţa povârnişurilor dezgolite de vegetaţie, sculptând ogaşe (v.) şi ravene (v.).
T
Tabinian. Etaj al Pliocenului pentru zona Mării Mediterane.

Taboleiros (tabuleiros). V. Hamada.

Tabular. (lat. tabula-tablă). Calitatea unor substanţe minerale cristalizate de a se prezenta în forme cristalografice dezvoltate, în principal, după două direcţii cristalografice, în detrimentul celei de-a treia, care rămâne slab dezvoltată (ex.: baritina, gipsul etc.).

Tabulară, regiune (relief). Regiune întinsă, netedă şi, în general, puţin fragmentată, care s-a dezvoltat în strate orizontale (ex.: partea de est a Dobrogei de Sud). Relieful podişurilor sau platourilor structurale, sau chiar al câmpiilor ceva mai înălţate peste talveguri.

Tabulata. (lat. tabulatum-scândură, strat). Coralieri exclusiv fosili care au trăit în colonii. Unii tabulaţi erau liber dispuşi în lanţuri (ex.: Aulopora) sau în serii liniare (ex.: Halysites), alţii erau uniţi prin tuburi transversale (ex.: Syringopora) şi alţii erau sudaţi între ei, cu comunicare prin pori între indivizi (ex.: Favosites). Tabulaţii au trăit aproape exclusiv în paleozoic (ex.: Favosites gothlandica, din Silurian (Gotlandian), Halysites catenularia din Ordovician, Pleurodyctium problematicum din Devonian etc.), cu excepţia unui singur gen, Lovcenipora, care a trăit în Mezozoic, şi a fost identificat şi în ţara noastră în Cretacicul din Dobrogea.

Taconică, faza. V. sub Catena caledonică, şi sub Cutare.

Tactit. Sin. Skarn (v.).

Tafoni (taffoni). (termen italian din Corsica). Excavaţii de formă sferică sau semisferică, dezvoltate pe versanţi golaşi, constituiţi din roci granitice, sau pe unele gresii silicioase, în condiţiile climatelor cu două anotimpuri (mediteraneene şi tropicale umede). Taffonii se formează prin eroziune diferenţială (coroziune) în roci cu textură uşor neomogenă, ca urmare a proceselor de dezagregare care acţionează în anotimpul cald şi uscat şi a celor de alterare care acţionează în anotimpul umed. La formarea excavaţiilor, care pot atinge câţiva decimetri adâncime, mai pot acţiona coraziunea şi deflaţia şi umezirea diferenţială între exteriorul şi interiorul rocii. Taffonii se întâlnesc în Corsica, Sardinia, în insulele Antile, în Brazilia etc.

Tafrogeneză. Procesul de formare a structurilor faliate (ex.: grabene, horsturi etc.) în regiunile de platformă (ex.: zona structurală Nipru-Doneţ din Platforma Rusă, în Paleozoic; grabenul Rinului şi marile grabene africane, în Neozoic; în Munţii Apuseni etc.).

Tafrolit. Formă de zăcământ a unor roci magmatice, care mulează o depresiune tectonică (ex., un graben) formată în acelaşi timp cu punerea în loc a rocilor respective (ex. Masivul Vlădeasa constituie un imens tafrolit).

Tahimetrie. (gr. tachys-iute, repede, metron-măsură). Ansamblu de lucrări topografice pentru întocmirea planurilor şi hărţilor la scară mare, în care distanţele se măsoară pe teren pe cale optică, folosindu-se tahimetrul şi stadia verticală. Sin. Stadimetrie.

Tahimetru. Aparat topografic.

Taifun. Denumire a ciclonilor tropicali în Pacificul de Vest. V. sub Uragan.

Taiga. (rus. tajga-pădurea de răşinoase siberiană şi prin extensiune, şi pădurea boreală din Canada şi Europa). Pădurea de răşinoase specifică emisferei nordice, care se întâlneşte în zona cu climat temperat rece din nordul Eurasiei şi Americii de Nord. Zona pădurilor boreale începe acolo unde climatul devine nefavorabil pentru speciile de foioase: verile sunt prea scurte, durata perioadei cu temperaturi medii de peste 10^oC este mai mică de 4 luni, iar iernile sunt mai lungi de 6 luni pe an. Limita sudică o formează, în Europa şi în America de Nord, subzona pădurilor de amestec (răşinoase cu arborete de foioase), iar în Asia, stepele şi semideşerturile Asiei Centrale. Spre nord pădurile de răşinoase se întind până acolo unde perioada cu temperaturi medii de peste 10^oC se reduce la 30 de zile pe an, iar iarna durează mai mult de 8 luni; solul este permanent îngheţat, iar dezgheţul are loc pe o adâncime de câteva zeci de centimetri. Taigaua de dezvoltă numai pe sol de tip podzol şi este o pădure întunecoasă, din care cauză plantele ierboase se înmulţesc vegetativ; speciile lemnoase cu frunze late lipsesc complet. Taigaua euro-siberiană se caracterizează printr-un număr foarte mic de specii lemnoase, în timp ce în zona corespunzătoare din America de Nord şi din estul Siberiei (bazinul Amurului) acestea sunt în număr foarte mare. În regiunea euro-siberiană, până la fluviul Ienisei, taigaua este constituită din: molid siberian (Picea obovata), pin siberian (Pinus sibirica), brad siberian (Abies sibirica); în bazinul fluviului Ienisei predomină zada (Larix sibirica), iar în bazinul mijlociu al fluviului Lena, predomină Larix dahurica. În zona boreală a Europei (Suedia, Finlanda), un rol important îl au molidul (Picea abies) şi pinul (Pinus silvestris), care sunt însă înlocuiţi treptat, spre est, cu speciile siberiene amintite. În sens latitudinal taigaua euro-siberiană se împarte în: taigaua nordică, centrală şi sudică. Taigaua nordică este formată, în partea septentrională, din păduri rare de molid de înălţime mică cu mesteacăn pitic (Betula nana) şi B. verrucosa, afin (Vaccinium uliginosum), muşchi, licheni; în partea vestică se întâlneşte pinul, iar în partea estică, zada. În partea meridională lipsesc complet plantele de tundră, pădurea este deasă şi întunecoasă, cu arbori înalţi, mesteacănul (Betula verrucosa) se împuţinează şi apar mlaştini întinse. În partea estică predomină pădurile de molid cu zadă (Larix sibirica) şi pădurile de pin, iar în vest pinul alternează cu molidul. Taigaua centrală se caracterizează prin păduri dese şi înalte de molid şi de brad. Se mai întâlnesc păduri de pin curat sau în amestec cu Larix sibirica. Mlaştinile sunt mai rare, cu excepţia Siberiei vestice. Prin despăduriri, în locul răşinoaselor s-au dezvoltat pădurile de foioase cu Betula verrucosa. Taigaua sudică se întâlneşte numai în partea europeană a Rusiei şi pe o fâşie îngustă în Siberia apuseană; se caracterizează prin păduri de brad şi de molid, în amestec cu Tilia cordata şi cu Acer platanoides. În zona de taiga a Americii de Nord apar numeroase specii din genurile Pinus, Picea, Abies, Larix apoi Tsuga, Thuja etc. Pe coasta pacifică speciile acestor genuri diferă de cele de pe coasta atlantică, cu excepţia lui Picea glauca, care este comun de la insula Terra Nova, la strâmtoarea Bering. Spre limita nordică a pădurii, pe soluri sărace, creşte molidul negru (Picea mariana), iar în regiunea continentală, Larix laricina, Abies balsamea, Pinus banksiana şi Thuja occidentalis. Specii foarte diferite cresc în etajul montan al pădurilor de răşinoase din Canada.

Takâr. (tc.). 1. Tip de sol halomorf, care apare de obicei în zonele foarte aride, de pustiu (ex.: în Asia Centrală), alături de solonceacuri (v.) şi soloneţuri (v.), ocupând, în general, partea cea mai joasă a depresiunilor largi, vechi cursuri de apă, sau părţile joase ale câmpiilor piemontane. Suprafeţele acoperite de acest sol sunt lipsite sau aproape lipsite de vegetaţie (excepţie fac, în ultimul caz, unele alge) şi prezintă numeroase crăpături, care le dau un aspect poligonal (ca un pavaj de piatră cubică), şi o crustă de 8-10 cm foarte compactă, argiloasă, impermeabilă, de obicei stratificată şi mai puţin salinizată decât restul solului. Deci takârul este un tip de sol argilos-sărăturat. Uneori, se dă acest nume numai crăpăturilor dispuse poligonal. Pe timp de secetă, terenul este extrem de dur şi neted (cu excepţia crăpăturilor de 20-30 cm), astfel că pe ele se fac unele încercări pentru automobile de mare viteză. 2. Câmpie argiloasă fin stratificată şi lipsită de vegetaţie, în zona deşertică (termen uzbec).

Takâric. 1. Caracter diagnostic care, conform definiţiei FAO, implică o textură argiloasă şi o crustă superficială (lamelară sau masivă) ce crapă puternic în plăci poligonale. 2. Subdiviziune în cadrul solonceacurilor şi yermosolurilor din legenda FAO, definită prin prezenţa caracterelor takârice.

Tala. Depresiuni endoreice extinse pe zeci şi sute de km, în podişurile din Asia centrală, în interiorul cărora se individualizează depresiunui mai mici numite gobi.

Talasogeneză. (gr. thalassa-mare, genesis-formare). Procesul de formare a mărilor şi a oceanelor.

Talatocratice, mişcări. Mişcări tectonice de scufundare ale scoarţei terestre care se produc sub nivelul mării. Sin. Mişcări talatogenetice.

Talc. (de la numele vechi, arab, al mineralului-thalk). Silicat de magneziu natural, hidratat, întâlnit în special în şisturile cristaline epizonale, ca produs de transformare hidrotermală a rocilor ultrabazice bogate în magneziu, şi uneori, ca produs metasomatic de contact (din transformarea silicaţilor nealuminoşi), în rocile intrusive, la contactul lor cu dolomite. Are culoarea verde. Are diferite întrebuinţări. Zăcăminte importante de talc se cunosc în: Rusia (Sverdlovsk), Canada (la Meadow), Suedia, S.U.A., Uruguay, Spania, Italia, Franţa etc. În România, talcul se găseşte: în masivele cristaline, în şisturile talcoase sau în serpentinite (la Borsec-jud. Harghita, în masivul Vulcan, la Sebeşul de Sus şi Răşinari-jud. Sibiu, la Tişoviţa-jud. Mehedinţi, la Teregova şi Marga-jud. Caraş-Severin, la Cerişor, Lelese-jud. Hunedoara, de unde se exploatează etc.); în legătură cu roci bazice şi ultrabazice neogene (în masivul Parâng, la Căzăneşti şi Vaţa de Jos-jud. Hunedoara etc.); în skarnele banatitice (la Oraviţa-Ciclova Română, Ocna de Fier-jud. Caraş-Severin).

Talcoclorit. Amestec de talc şi clorit.

Talofite. V. Thallophyta (v.).

Talpa văii. Suprafaţa de sub aluviunile rocii, retezată pe roca în loc.

Taluz. 1. Partea înclinată, formată din material detritic situată la baza unui abrupt (taluz de dărâmături). 2. Suprafaţa înclinată din lungul unui rambleu (taluz de rambleu) sau debleu (taluz de debleu). 3. Suprafeţele laterale ale lucrărilor de debleiere, respectiv rambleiere ale tranşeelor, şanţurilor, treptelor de carieră etc. Prin eroziune, alterări, alunecări de teren, surpări etc., taluzurile artificiale pot ajunge cu timpul într-o stare de echilibru stabil care caracterizează taluzurile naturale.

Taluz continental. Partea submersă a scoarţei terestre situată între 200 m şi 2 500-3 000 m (şi chiar mai mult), care face legătura între platforma continentală (sau şelful) şi fundul propriu-zis al bazinului oceanic. Panta taluzului continental este mai mică în faţa ţărmurilor joase (4-7^o) şi mai înclinată (15-40^o) în faţa ţărmurilor muntoase. Taluzul continental prezintă neregularităţi sub formă de trepte cu caracter litologic, sau trepte de falie paralele cu ţărmul. În faţa gurilor de vărsare a unor fluvii, canioanele submarine (v.) de pe platforma continentală se continuă şi pe suprafaţa taluzului continental, de ex.: canioanele fluviilor Ind, Gange, Congo, Hudson etc. Suprafaţa taluzului continental totalizează circa 55 milioane km², adică 15% din suprafaţa Oceanului Planetar. Sin. Povârniş continental, Pantă continentală. V. şi Margine continentală.

Taluz recifal. Partea înclinată dinspre larg a unui recif, acoperită de sfărâmături de corali rupte şi depuse de valuri.

Talveg. (germ. Tal-vale, Weg-drum). Linia care uneşte punctele cu cea mai mare adâncime din lungul unei văi. Linia talvegului are un profil longitudinal continuu şi este simetrică în raport cu axa albiei minore numai în sectoarele de curs dintre meandre şi în sectoarele rectilinii; sectoarele meandrelor prezintă adâncimi mai mari în apropierea malului concav şi mai mici în faţa celui convex, iar profilul longitudinal nu mai este continuu. Datorită transportului de aluviuni, eroziunii şi depunerilor, linia talvegului se modifică continuu, atât faţă de axa văii, cât şi în profil longitudinal, după fiecare viitură, cu deosebire în sectorul mijlociu al cursului. Sin. (popular) Firul văii.

Talveg depresionar. Linia care uneşte vârfurile izobarelor în formă de "V" ale unei formaţiuni depresionare alungite în direcţia altei depresiuni. Presiunea atmosferică descreşte de la periferie către axa talvegului, care de cele mai multe ori separă două mase diferite de aer, constituind un front. Suprafeţele izobarice sunt înalte la periferie şi coborâte de-a lungul axei talvegului depresionar. Vânturile converg spre axa talvegului, în lungul căreia au loc curenţi ascendenţi. În general talvegurile depresionare sunt însoţite de un timp închis şi de precipitaţii. Este deci o formă negativă, alungită a reliefului câmpului baric, reprezentată pe harta sinoptică prin izobare deschise (în formă de U), legate de ciclon. Presiunea scade dinspre periferii către o axă de convergenţă a vânturilor (axa talvegului), care separă adesea, mase de aer cu însuşiri fizice diferite (front). Ca şi în ciclon, mişcările verticale ale aerului sunt ascendente, iar timpul este instabil, cu înorări şi precipitaţii frecvente. Sin. Talveg baric, Talveg de joasă presiune.

Tanezrouft (tanezruft). (ar.). V. sub Reg. Câmpie deşertică foarte extinsă şi netedă, cu aspect de reg, fără nici un fel de vegetaţie permanentă.

Tantalit. Oxid de tantal, în amestec cu niobiu, fier şi mangan, întâlnit în unele pegmatite granitice, izomorf cu niobitul (v.). Este colorat în negru sau negru-brun, cu urma roşie închisă neagră. Conţinând 58-82% Ta, este un minereu de tantal, importantă materie primă pentru obţinerea metalului folosit ca înlocuitor al platinei etc. Zăcăminte de tantalit se cunosc în: Rusia, Suedia, Norvegia (la Moss, Kragerö şi Finbo), Finlanda, Groenlanda (la Ivgut), Australia, Congo etc. În România a fost întâlnit în pegmatitele de la Teregova (jud. Caraş-Severin).

Taraj, curbă de. V. Curbă de taraj.

Târâre. Transportul unor particule de rocă, prin împingerea lor de către apă, vânt sau alt agent, fără a fi dezlipite de pe suprafaţa pe care se deplasează. Sin. Reptaţie (v.).

Tarcău, gresie de. V. sub Gresie.

Tardiglaciar (glaciarul târziu). (fr. tardiglaciaire-glaciarul târziu). Partea finală a glaciaţiei würmiene, situată cam cu 13 000 de ani în urmă, care se caracterizează prin trei oscilaţii reci (Dryasul vechi, Dryasul mediu şi Dryasul nou) şi prin două oscilaţii calde (Bölling şi Alleröd). În morfologie se manifestă prin (construirea) formarea arcurilor morenaice, în fazele reci (Yowan, Mankato, Cochrane în America de Nord; Salpausselkä, în Scandinavia), dar şi prin lipsa episoadelor eoliene caracteristice fazei würmiene propriu-zise (sau Pleniglaciarului). Retragerea calotei tardiglaciare scandinave se descompune în trei episoade: Daniglaciar (staţionar în Danemarca), între anii 14 000 şi 12 000; Gotiglaciar, cu eliberarea peninsulei Skania=Skonia (sudul Suediei) şi retragerea pe linia Salpausselkä (din sudul Finlandei), între anii 12 000 şi 9 300; Finiglaciar, retras dincolo de Salpausselkä în urmă cu 8 800 de ani. Prin extensiune, Finiglaciarul se utilizează pentru ultimele manifestări ale stadiului glaciar post-würmian. V. Würm, Postglaciar, Neoglaciar, Glaciar.

Tarniţă. 1. Culme de munte, sau de deal, în formă de şa. Sin. Şa (v.) în Munţii Apuseni: ex., Tarniţa Bihorului. 2. Drum de munte bătut de oi sau de vite (regionalism).

Tasarea pământului. Fenomenul de scufundare verticală a păturilor superficiale ale scoarţei terestre, produs pe suprafeţe mai mici şi care este datorat micşorării volumului golurilor dintre granulele unei mase de pământ (v. şi Îndesare). Tasarea se produce sub acţiunea presiunii litostatice (v.), sub acţiunea greutăţii unei construcţii, din cauza unei sarcini exterioare (ex.: cutremure de pământ, vibraţii produse de maşini etc.) sau în cazul îmbinării cu apă a pământului respectiv (ex.: în cazul loessului şi al pământurilor macroporice, la care tasarea constituie o caracteristică specifică). În tasarea unui pământ se deosebesc: o parte ireversibilă (care se menţine şi după înlăturarea cauzei care a produs-o şi se datoreşte redistribuirii spaţiale a particulelor care constituie pământul respectiv) şi o parte reversibilă, mai redusă (care se datoreşte comprimării particulelor, deformării lor elastice şi comprimării aerului sau gazelor care eventual sunt închise în porii pământului). Se deosebesc pământuri puternic tasabile, pământuri netasabile şi pământuri cu tendinţă de umflare (determinările sunt efectuate în laborator). Evaluarea tasărilor posibile se poate face şi indirect prin considerarea unor indici fizico-geologici locali (ex.: răspândirea rocii respective în zona umezită; poziţia de aşezare a rocii faţă de relief, pe versanţi, sau în regiuni mai plane; grosimea stratului respectiv, care când este mai mică favorizează tasarea; geneza rocilor respective, formaţiunile eoliene fiind mai tasabile decât cele aluviale; etc.) sau a unor caracteristici ale compoziţiei şi stării rocii (ex.: compoziţia cuarţoasă şi prăfoasă a rocii; existenţa sărurilor solubile peste 0,3% şi a elementelor coloidale sub 10%; existenţa unui ciment solubil în apă; indicele de plasticitate mic; porozitatea mare şi umiditatea naturală mică).

Tassili. (ar.). Podiş (platou tabular) constituit din formaţiuni sedimentare grezoase dispuse orizontal sau monoclinal pe rama nordică a masivului Ahaggar (Hoggar) din Sahara. Este delimitat de creste care domină, sub forma unor versanţi abrupţi (adesea de tip cuestă), regiunile înconjurătoare şi care sunt despicaţi adânc de o reţea de văi seci (ex.: Tassili n'Ajjer).

Tatarian. Etajul superior al Permianului superior pentru Estul Europei ce conţine faună continentală.

Taurirt. (ar.). Stâlp sau vârf izolat ce se ridică deasupra unei câmpii deşertice.

Tavan fals. Sin. Acoperiş fals (v. sub Acoperiş).

Tavan. Partea superioară a unei peşteri, mine, strat (v.) etc.

Tavanul stratului (filonului, zăcământului). Sin. Acoperişul stratului (filonului, zăcământului). V. sub Acoperiş.

Taxodium. Arbore din clasa Coniferales, cu frunze căzătoare. Foarte răspândit în Neozoicul din Europa şi Asia, se mai găseşte astăzi în America de Nord, pe coasta golfului Mexic, în vegetaţia de mangrove. În ţara noastră a fost găsită specia Taxodium distichum, în şisturile disodilice oligocene din Carpaţii Orientali şi în cărbunii acvitanieni din Bazinul Petroşani. Sin. Chiparos-de-mlaştină.

Taxodonta. (gr. taxis-rând, odus, odontis-dinte). Ordin de lamelibranhiate, majoritatea marine (litorale sau de adâncimi mari), unele libere, altele fixate sau sedentare. Ex.: Arca (Triasic-Actual), Pectunculus (Cretacic-Actual), Nucula (Devonian-Actual), Yoldia (Cretacic-Actual), Anthracosia (Carbonifer) etc.

Taxonomie (taxinomie). Ştiinţa legilor clasificărilor. Unităţile taxonomice sunt numite taxoane; dintre cele mai utilizate taxoane în geografie sunt: zonă, domeniu, regiune, subregiune, unitate teritorială etc.

Tăpşan. Suprafaţă plană uşor înclinată care face trecerea între un versant înclinat sau un abrupt şi suprafaţa unui platou, a unei lunci majore, a unei câmpii etc. Tăpşanul se formează prin acumularea materialului rezultat din eroziunea versanţilor, putând avea dimensiuni limitate de-a lungul unei lunci, a podului unei terase, sau poate avea dimensiuni mai mari când acumularea materialului se face pe suprafaţa unui platou sau a unei câmpii, formând tăpşane piemontane. Mai rar se pot întâlni tăpşane de eroziune. Tăpşanul este un glacis restrâns.

Tău. 1. Lac, baltă, iezer (v.). Este deci nume dat, în ţara noastră, lacurilor situate în circurile glaciare din Carpaţi (ex.: în Munţii Retezat: Tăul Negru, Tăul Ţapului, Tăul Pelegii, Tăul Adânc, Tăul Custurii etc.), din Munţii Rodnei (ex.: Tăul cu opt izvoare) etc. În Munţii Apuseni se dă acest nume lacurilor carstice (ex.: Tăul Vărăşoaia, Tăul Negru etc.) dar şi lacului nival Tăul Mare. 2. Prăpastie.