Dragă frate musulman… …vreau să-ţi spun de ce am crezut Cuprins

16. Profeţia Bibliei despre înfrângerea alianţelor arabe împotriva Israelului

Pe când eram copil în Ierihon, îmi amintesc încă de venirea la noi a celor de la Consiliul American din Ierusalim, în  urma informaţiilor că un război era iminent. Ei începuseră să evacueze pe toţi americanii din zonă şi, din moment  ce mama mea era americancă, au venit s-o ajute, însă tatăl meu a refuzat şi le a spus să plece, căci îşi iubea  ţara.

A început Războiul de Şase zile. Evreii au cucerit Ierusalimul vechi şi restul Palestinei. A fost o mare dezamăgire  pentru arabii şi musulmanii din toată lumea. Îmi amintesc încă multe lucruri din timpul războiului, de zgomotul  bombelor şi ţăcănitul mitralierelor care n-a contenit timp de şase zile, şi ziua şi noaptea. Mulţi cetăţeni arabi din  Ierihon au început să jefuiască magazinele şi casele după ce oamenii fugeau şi căutau să treacă de cealaltă  parte a Iordanului de frica israelienilor.

Soldaţii israelieni au anunţat, “Orice casă cu steag alb la poartă va fi cruţată, dar vom intra cu forţa în orice  casă care nu are semnul alb.” Războiul s-a chemat “de şase zile” pentru că a fost câştigat în şase zile şi în a  şaptea un rabin pe nume Goren a sunat din cornul de berbece pe zidul plângerii în Ierusalim declarând victoria.  Mulţi iudei spun că aceasta a fost paralela la izbânda lui Iosua care a înconjurat cetatea Ierihonului de şase ori,  apoi în ziua a şaptea de şapte ori, după care preoţii au sunat din trâmbiţe şi toţi au strigat într un glas şi au  cucerit cetatea. Pentru tatăl meu în Ierihon s-a părut că zidurile s-au năruit asupra lui; în tot timpul războiului el  asculta la radioul iordanian care spunea că arabii vor câştiga războiul, dar de fapt el asculta pe o frecvenţă greşită. Staţiile radio israeliene anunţau adevărul despre apropiata lor victorie, tatăl meu în schimb a ales să  creadă pe arabi care spuneau că israelienii fac doar propagandă.

Arabii au pierdut mereu războaiele împotriva lui Israel, exact cum este profeţit în Biblie, după cum se vede şi din  exemplul arătat. Coranul învaţă: “Poporul meu va moşteni ţara,” adică musulmanii, dar n-a fost cazul până acum.  Am trăit în Israel, făcând parte din rezistenţa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, în timpul Războiului de  şase zile, în timpul războiului iordanian civil din Septembrie negru, în timpul războaielor sângeroase din Liban şi în  timpul războiului de Yom Kippur, vărsându ne sângele mai mult între noi, fără nădejde de a câştiga împotriva  Am pierdut de fiecare dată, dar încă aşteptam acea singură victorie care să ne ajute să distrugem  Israelul.

Musulmanii afirmă că Israelul este pedeapsa lui Dumnezeu pentru că au permis unor oameni răi să guverneze  lumea islamică. De aceea vedem încercări de răsturnare a guvernelor în ţări cu populaţie majoritară musulmană.  Lumea islamică continuă să încerce să distrugă Israelul. Cea mai bună metodă de a dovedi acest lucru este să  luăm declaraţia preşedintelui sirian Hafez Asad: “Vor mai fi încă o sută de războaie cu Israelul. Tot ce ne trebuie  este unul în care să-i învingem.”

Dumnezeul lui Israel le a promis că la restaurare, “Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le  am dat o” (Amos 9:15), cu toate acestea arabii şi lumea musulmană vor încerca să facă asta mereu şi mereu.

Dumnezeu a promis în Biblie că vor eşua. În Psalmii lui David (Al Zabur) în capitolul 83, remarcaţi versetul 4:  “Veniţi”, zic ei, “să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!” Asta sună ca  o cuvântare a lui Jamal Abdel Naser sau a altor lideri arabi care au declarat război împotriva Israelului şi au  pierdut, exact cum a spus Biblia cu mii de ani în urmă.

Este uimitor să vedem numele tuturor naţiunilor care s-au opus lui Israel în ultimii 50 de ani. Acestea sunt:  (Psalm 83:5 8) Edom, Moab, Amalec, Amon, copii lui Lot (Iordania), Ismaeliţii şi Hagareniţii (Arabii), Ghebal  (Beirutul), locuitorii Tirului (Libanul), Filistenii (Palestinienii şi Sirienii), Asiria (Iraqul). Remarcaţi că spune  “locuitorii Tirului,” chiar dacă Dumnezeu ştia deja că Tirul va fi nimicit şi îndepărtat cu totul (Ezechiel 26). Cum a  ştiut David (Daud) acest lucru dacă a scris Psalmii (Al Zabur) din mintea lui? De ce nu menţionează şi Coranul  aceste adevăruri?

Remarcaţi şi cel mai important verset, “Acopere le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!” (Psalmul  83:16). Aceasta este o declaraţie pentru vrăjmaşii lui Israel că Dumnezeul Bibliei nu-i urăşte pe arabi sau pe  musulmani, ci le cere să se pocăiască şi să se întoarcă la el, să creadă în mântuirea Lui. El este ca un tată cu  copiii săi: atunci când fac ce nu-i place trebuie să le aplice o pedeapsă pentru a-i readuce pe calea cea bună.

Aşa a făcut Dumnezeu şi cu Faraon al Egiptului, i-a poruncit să lase pe poporul Său să plece, apoi când n-a vrut  a început să-l pedepsească cu pedepse mici, broaşte, grindină şi altele. I-a iubit pe egipteni, dintre care mulţi au  plecat împreună cu Moise.  Dumnezeu este pentru noi ca un tată, ne iubeşte pe toţi. Nu trebuie să simţim un nod în gât când creştinii se  roagă “Tatăl nostru.” Musulmanii au interpretat întotdeauna această frază ca referindu se la un tată fizic,  trupesc; nu este aşa, El este un tată prin adopţie, ceea ce înseamnă în mod simbolic că El iubeşte pe oameni.

În versetul 18 din Psalmul 83 scrie, “Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe  tot pământul.” Aici Domnul vrea să redirecţioneze pe arabi şi musulmani către Sine, adevăratul Dumnezeu, căci  doar El este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel şi nimeni altul.

Promisiunile lui Dumnezeu nu se schimbă în veci şi El le împlineşte până la ultima literă. Musulmanii cred că  Dumnezeul Bibliei şi al creştinilor este părtinitor în favoarea evreilor, dar nu putem neglija mulţimea de versete  care exprimă pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor. După ce au respins pe Cristos, a început marea “Diasporă”  şi ei au fost împrăştiaţi pe tot pământul, separaţi de ţara lor şi departe de Ierusalim. Dumnezeu a permis să fie  ucişi şi chinuiţi mai mult decât orice alt popor. Nici un alt popor din lume n-a gustat agonia războaielor şi durerii  mai mult decât evreii, în istorie ei au fost refugiaţii lumii. Omenirea are trebui să renunţe la părerea că doar palestinieii sunt cei ce suferă, când realitatea arată că palestinienii au suferit mai mult din partea fraţilor lor  decât din partea verişorilor lor evrei.

- Despre distrugerea cetăţii Tir: citiţi Ezechiel 26.

- Despre distrugerea şi reconstruirera cetăţii Aman, Iordania: citiţi Ieremia 49:3 6.

- Despre pustiirea cetăţii Petra: citiţi Ieremia 49. (Împlinită)

- Despre Babilon: citiţi Ieremia 50. (Împlinită)

17. Despre poarta de răsărit

În cartea lui Ezechiel 44:1 3; “M a adus înapoi la poarta de afară a sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era  închisă. Şi Domnul mi a zis: “Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide, şi nimeni nu va trece pe ea; căci  Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă! Acum citiţi Ezechiel 43:1. “M a dus la  poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit.” Şi în versetul 4,  “Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit.”

Aceste versete se referă la frumoasa Poartă de Răsărit sau Poarta de Aur, localizată la 1035 de picioare [aprox.  31 de metri] miază noapte de colţul sud estic al zonei Muntelui Templului (Al Harm) pe care califul musulman  Abdel Malek bin Marwanl a zidit Domul de Stâncă în anul 691 d.Cr. Poarta este deja sigilată. A fost sigilată acum  aproape o mie de ani.

După cum spun aceste versete, poarta este rezervată lui Mesia care va veni. S-au făcut mai multe încercări de  a o deschide. În 1917 liderii musulmani care controlau Ierusalimul au încercat dar n-au reuşit să întrerupă  profeţia şi să deschidă poarta. Exact în ziua în care lucrătorii se pregăteau să demoleze stânca antică,  Dumnezeu a intervenit şi cetatea Ierusalimului a trecut din mâinile musulmanilor în mâinile britanicilor. În 1967 s-a  întâmplat la fel. Israelul a cucerit Ierusalimul în aceeaşi zi.

Mai important, aceste versete fac referinţă la Domnul Dumnezeul lui Israel care a intrat prin Poarta de Răsărit. Şi  din nou El va intra prin ea a doua oară. Această profeţie nu se poate referi la altcineva decât la Mesia (Al  Maseeh) şi Îl numeşte limpede: Dumnezeul lui Israel. El este declarat “Dumnezeu.” Biblia îl numeşte Dumnezeu  întrupat, cel care a intrat în Templu, a ieşit şi va veni din nou.

Poarta prin care a intrat va fi rezervată pentru El până la a doua Sa venire. Musulmanii se îndoiesc de Biblie,  acuzând evreii sau Fariseii de schimbarea Vechiului Testament. Ar fi un lucru imposibil din moment ce evreii, ca şi  musulmanii, nu cred că Dumnezeu a venit sau va veni în trup. Evreilor le ar place să şteargă tot ce vorbeşte de  Isus sau Dumnezeu întrupat, asta fiind afirmaţia creştinilor. Dar evreii au privit totdeauna textele lor sacre din  Biblie ca fiind sfinte. Niciodată nu le au schimbat şi existenţa acestor versete este încă o dovadă în acest sens.

Aceste versete cu profeţia despre Poarta de Răsărit se leagă şi de cartea lui Zaharia capitolul 14, versetele 3 şi  4: “Ci Domnul Se va arăta, şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei. Picioarele Lui  vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va  despica la mijloc spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage  înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miază zi.” Acum să întreb, când a avut Domnul Dumnezeu picioare?  Muntele Măslinilor este faţă în faţă cu Poarta de Răsărit, care se va deschide la revenirea Sa.  Aceste profeţii biblice sunt remarcabile şi uimitoare. Cum au putut profeţii să prezică totul, inclusiv despre o  “poartă de Răsărit sigilată”?

18. Despre rezidirea celui de al treilea templu

Despre Ierusalim (în viitor) citiţi în Amos 9:11, Apocalipsa 11:1-2. Din moment ce Cristos va intra prin Poarta de  Răsărit ca să intre în Templu, este clar că Biblia face promisiunea rezidirii celui de al Treilea Templu de către  Israel. Cu toate acestea Domul de Stâncă al musulmanilor este pe Muntele Templului (Al Haram Al Shareef).

În ciuda tuturor problemelor din zonă referitoare la locurile sfinte, acolo se va construi, după promisiunea lui  Dumnezeu, un Templu evreiesc. Mulţi pun la îndoială posibilitatea ca un Templu evreiesc să fie construit lângă  Domul de Stâncă musulman, din moment ce mormântul lui Avraam (Machpela) din Hebron include locuri de  închinare atât pentru musulmani cât şi pentru evrei. Profetul Ioan (Yohanna) a primit o vedenie despre rezidirea  Templului în perioada Necazului cel Mare: “Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s-a zis: “Scoală  te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului lasă o la  o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de  luni” (Apocalipsa 11:1-2).

Din moment ce Domul de Stâncă a fost construit în zona numită “Curtea Neamurilor,” este posibil că Templul să  fie construit alături, având un zid de separare între cele două. Când va reveni Mesia (şi El va veni) va coborî pe  Muntele Măslinilor, va trece Valea Chedronului, va intra pe Poarta de Răsărit şi va merge în Templu.

19. Gog şi Magog (Judecata la viitoarea invazie amusulmanilor din Rusia în Israel)

Coranul a făcut aluzie la Gog şi Magog în Surah Al Kahf[18]: “Ei au spus: “O Dhu al Qarnayn! Oamenii lui Gog şi  Magog fac mari nedreptăţi pe pământ: Să ţi dăm un tribut ca tu să poţi ridica o barieră între ei?… Aduceţi mi  blocuri de fier din belşug; când a umplut spaţiul dintre doi munţi cu pante abrupte, El a spus, ‘Suflă cu foalele,’  apoi când le a făcut roşii ca focul a zis: ‘Aduceţi mi plumb topit ca să-l torn deasupra. Astfel le a luat putinţa de  a-l sui sau de a-l săpa. El a zis astfel: ‘Aceasta este o favoare din partea Domnului meu: dar când se va împlini  promisiunea Domnului meu El îl va preface în praf; şi promisiunea Domnului meu este adevărată. În acea zi îi vom  lăsa să se lovească unii de alţii ca valurile mării, vom sufla din trâmbiţă, şi-i vom strânge împreună. Şi în acea zi  vom prezenta iadul necredincioşilor ca să-l vadă, peste tot” (Al Kahf[18]:94-100).

Controverse încinse referitor la date precise, la oameni şi personalităţi, par să fie iese la iveală când te apuci să  cercetezi scrierile islamice în legătură cu aceste pasaje. Cei mai mulţi învăţaţi şi comentatori musulmani sunt de  acord că aceste versete sunt greu de interpretat, adunându se multă literatură scrisă de musulmani pe această  temă. Interpretarea cea mai larg acceptată despre cine ar putea fi Dhu al Qarnayn este că acesta ar fi  Alexandru cel Mare, fiindcă numele Dhu al Qarnayn în limba arabă înseamnă “cel cu două coarne.” Dovezile  istorice şi arheologice îl zugrăvesc pe Alexandru cel Mare având coarne de berbec pe cap. Deşi numele lui  Alexandru nu este menţionat, interpreţii musulmani sunt în general de acord că aceste versete vorbesc despre  el. Problema cu acceptarea lui Alexandru cel Mare ca personalitatea despre care se vorbeşte în aceste versete  este că Alexandru cel Mare este cunoscut în istorie ca un păgân – el se considera “Fiul lui Jupiter.”

Pe când Coranul îl numeşte “Omul credinţei,” dacă Alexandru este persoana din textul acesta, atunci versetul 88  se referă la Alexandru când spune “acel ce crede şi face neprihănirea, el va avea o bună răsplată,” iar în  versetul 98 Alexandru spune: “Aceasta este o favoare din partea Domnului meu … şi promisiunea Domnului meu  este adevărată.” Întrebarea este, cine ar putea fi Domnul lui Alexandru? Şi cărui Dumnezeu i se adresează el  când zice ” o favoare din partea Domnului meu”? Dacă musulmanii aleg această interpretare, Atunci Alexandru  cel Mare devine canalul de inspiraţie pentru revelarea acestei profeţii poporului la care se face referinţă în  versetul 93. Unii interpreţi trag concluzia că aici e vorba de un eveniment istoric, nu de o profeţie,  concluzionând că Gog s-ar putea ridica din nou în viitor, o pretenţie care nu se găseşte în Coran. În timp ce  aceasta reprezintă o dilemă pentru majoritatea învăţaţilor musulmani, opinia generală în lumea islamică îl acceptă  pe Alexandru cel Mare ca fiind “Dhu al Qarnayn”, o adevărată problemă a “celor două coarne” prezentă în cele  mai importante comentarii despre Coran. Iar lăsarea la o parte a lui Alexandru cel Mare ca figură centrală a  acestei relatări crează problema identităţii lui “Dhu al Qarnayn,” din moment ce acest nume este o identificare  istorică a lui Alexandru cel Mare.

O altă dilemă cu care se confruntă musulmanii în a-l accepta pe Alexandru ca “Dhu al Qarnayn” este că Omar Ibn  Alkhattab, al doilea calif al islamului şi un prieten apropiat al profetului, în încercarea de a-l apăra pe Profet îl  numeşte pe Dhu al Qarnayn ca fiind “un înger.” Această dilemă ia condus pe învăţaţii musulmani la multe alte  concluzii împărţite şi diferite, toţi făcând un sfânt din Alexandru, neglijând adevărurile istorice. Alexandru a ars  un oraş din Fenicia pentru că locuitorii n-au vrut să aducă jertfe zeităţilor sale păgâne. A murit alcoolic şi păgân.  Practic învăţaţii musulmani sunt de acord că Gog şi Magog sunt triburile sălbatice din Asia Centrală cunoscute ca  Sciţi, dar detaliile evenimentelor acestei profeţii sunt nedesluşite.

S-au făcut numeroase presupuneri privitor la blocurile de fier şi la munţii abrupţi; un musulman poate citi despre  acestea în aproape orice comentariu despre Coran, de exemplu comentariul lui Abdullah Yusuf Ali. Dl.Ali cade într  o capcană. În momentul în care trage concluzia că acestea s-au împlinit în timplul lui Alexandru cel Mare; el intră  într o dezbatere despre diferitele interpretări ale porţilor de fier. Pornind de la presupunerea că “blocurile de fier”  sunt porţi, el spune: “Abbasi Khalifa Wathiq (842-846 d.Cr.) a trimis o misiune în Asia Centrală pentru a face  cercetări despre aceste Porţi de fier… Nimic nu putea corespunde mai exact cu descrierea din Surah  18:95-96)”.

Capcana în care cade Dl.Ali este că oricine trece în revistă versetele 98-100 remarcă faptul că evenimentul se  va petrece în ziua Judecăţii, din moment ce se aude trâmbiţa sunând şi este prezentat iadul. Concluzia că  aceste versete ar fi profetice nici nu se pune. Motivul pentru care învăţaţii musulmani vor să le prezinte ca  profeţie împlinită este evident, Alexandru cel Mare fiind mort de mult. Însăşi faptul că Dho al Qarnayn (cel cu  două coarne) este Alexandru sau un înger bun sau diavolul constituie o problemă, nici un învăţat serios nu poate  contesta acest lucru.

Pe de altă parte, în ce priveşte pe Gog şi Magog, profeţia Bibliei ne dă elementele lipsă nemenţionate în Coran.  Detaliile adiţionale sunt de a dreptul uimitoare: “Cuvântul Domnului mi a vorbit astfel: “Fiul omului, întoarce te cu  faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi prooroceşte împotriva lui! Şi  spune: “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului.  Te voi târâ, şi ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi  îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi care toţi mânuiesc sabia;  împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put [Libia], toţi cu scut şi coif. Gomerul cu toate oştile lui,  ţara Togarmei, din fundul miază noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!… şi vei veni din  fundul miază noaptei… o puternică oştire! (Ezechiel 38:1-6, 15). Majoritatea celor care cercetează profeţiile  biblice identifică aceste nume cu Rusia înainte de a deveni o super putere.

C.I.Scofield în 1909, pe timpul ţarilor, înainte ca Rusia să fi avut vreo semnificaţie sau putere mondială,  comenta: “Toţi sunt de acord că referinţa primară este la puterile nordice (europene) în frunte cu Rusia…  Referinţa la Meşec şi Tubal (Moscova şi Tobolsk) este un semn clar de identificare. Rusia şi puterile nordice au  fost cei mai recenţi prigonitori ai Israelului dispersat.” În Geneza 10 aceste nume au fost date fiilor şi urmaşilor lui  Noe. Iosephus, unul din cei mai mari istorici ai tuturor timpurilor nota că ţara lui Magog era numită de către greci  Sciţia. Lexiconul Ebraic şi Haldeu al lui Gesenius, o autoritate majoră în ceea ce priveşte înţelesul precis al  cuvintelor ebraice şi haldeene, spune că Magog era o ţară în nordul extrem al Ţării Sfinte.

Profesorul G. Rawlinson le identifică şi el cu Rusia modernă. Istoria seculară îi demnează de asemenea pe sciţi,  care au trăit în regiunile nordice mai sus de Munţii Caucaz, ca înaintaşi ai Rusiei moderne. Biblia confirmă această  concluzie făcând trei referiri la o locaţie numită “fundul miază noaptei” (Ezechiel 38:6,15, 39:2). Dacă se trage o  linie din Ierusalim direct către miază noapte, ea aproape că atinge Moscova.

Lexiconul ebraic al lui Brown, Driver şi Briggs indică aici că numele Roş este numele unui popor şi a unei ţări,  “Rusia” “ruşi.” Scriitorii arabi confirmă că Marele Zid Chinezesc este numit zidul lui Magog (Hait Al Ma’ajooj),  făcut să protejeze China de invazia ruşilor. Unii musulmani poate sunt de părere că Magog se referă nu la Rusia,  ci la China. Asta este în contradicţie cu părerea multor istorici arabi. Următorul tabel arată numele antice ale  naţiunilor şi numele naţiunii moderne care ocupă azi acelaşi teritoriu.

Naţiunile antice

Naţiunile moderne

Gog şi Magog

 Rusia

 Meşec şi Tubal

 Moscova şi Tobolsk

 Persia

 Iran, Iraq, Afganistan

 Etiopia

Etiopia şi Sudan

Libia

Libia

Aşchenaz, Gomer

Blocul sovietic (Europa de Est)

Togarma

 Sudul Rusiei

 Popoare multe împreună cu tine

Alte naţiuni aliate Rusiei

Întrebăm: Cum de există o diferenţă de claritate între versetele profetice ale Bibliei referitoare la Gog şi Magog,  comparativ cu versetele vagi şi oarecum distorsionate despre “Dho al Qarnayn”? De ce ne dă Dumnezeu această  informaţie?

Ce religie ne vine în minte, care permite şi încurajează prădarea (Al ghana’em) şi jaful (ghazuat), şi în care sunt  permise (halal)?

Care este religia aliaţilor Rusiei la care se face referinţă în aceste pasaje şi care au numele Persia, Etiopia şi  Libia?

Cum a ştiut Biblia ca aceste naţiuni vor fi cei mai buni aliaţi ai Rusiei dacă Rusia doreşte să atace Israelul?

Cum de a prezis Biblia numele Libiei, din moment ce la vremea profeţiei Libia era un loc nesemnificativ? [Nota  trad.: În Biblia trad.Cornilescu se foloseşte “Put” acolo unde în Biblia engleză, traducerea KJV, se foloseşte  “Libya,” vezi Ezechiel 30:5, 38:5].

Astăzi Rusia menţine o forţă militară consistentă în cele patrusprezece baze aeriene ale Libiei, cu mai mult de  550 avioane de luptă ruseşti. Rusia a poziţionat o forţă ameţitoare de 16000 tancuri şi vehicole blindate în Libia.  Forţa tancurilor din Libia este mai mare decât a Franţei, Marii Britanii şi Germaniei adunate la un loc. De ce? Este  interesant că Ezechiel face referinţă la aceste naţiuni care sunt cele mai împotrivitoare Israelului.

Cel mai important lucru asupra căruia vreu să-i atenţionez pe prietenii mei musulmani este că naţiunile aliate  ruşilor în această profeţie sunt naţiuni musulmane care caută să instaureze modelul de guvernare islamic.  Fundamentalismul islamic este cel mai mare pericol pentru evrei. Dovezile în acest sens sunt copleşitoare. Lucrul  de care mă tem eu cel mai mult este că Biblia afirmă că aceste naţiuni vor fi distruse. Dumnezeu avertizează în  Biblie, “Eu sunt împotriva voastră,” şi include aceste naţiuni.

Într un articol interesant din revista Insight se spune: “Islamul fundamentalist, care priveşte către Iran pentru  inspiraţie şi sprijin, se răspândeşte în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord… Shimon Peres a declarat recent: “De la  căderea Comunismului în Uniunea sovietică, considerăm Khomeinismul ca fiind cel mai mare duşman al Orientului  Mijlociu… Are multe din caracteristicile Comunismului. Este fanatic, este ideologic, este religios şi pretinde,  asemeni Comunismului, că scopul scuză mijloacele. Dar mai mult, are aceeaşi tendinţă de a şi exporta ideile. Nu  respectă graniţele naţionale. Exemplul iranian s-a răspândit deja în Sudan… Algeria… Tunisia… Palestina. Ţinta  generală a tuturor acestor eforturi este de a crea o centură islamică care să se întindă din Iran prin Orientul  Mijlociu până în Africa de Nord. În mod ironic mulţi arabi atribuie înfrângerile lor în războaiele cu Israelul religiei. În  timp ce Israelul este zidit pe religie” (Revista Insight, 9, 6, 1993).

Pe lângă naţiunile lui Ezechiel, mai sunt menţionate şi zonele de coastă ale mării. Este oare aceasta o referinţă la  Algeria, Tunisia, Maghreb, şi la alte cetăţi de pe coasta Mediteranei? Repet, mulţi din prietenii mei m-au sfătuit  să nu menţionez aceste profeţii referitoare la Israel, dar eu trebuie să avertizez poporul meu pentru care mă rog  întotdeauna. Nu pot sta şi vedea cum poporul meu piere din lipsă de cunoştinţă. Cunoştinţa biblică vine de la  Dumnezeu, şi eu trebuie s-o împărtăşesc după porunca Sa, nădăjduind în El, ca El să înmoaie inimile şi minţile  oamenilor.

Biblia este cea mai exactă sursă în ceea ce priveşte Istoria Orientului Mijlociu, arheologia şi studiul dezvoltării  viitoare a lui Israel şi a lumii noastre. Ea este busola pentru cunoaşterea lucrurilor care vor veni, şi până acum a  avut o precizie de 100%. Provoc pe cititor să o pună la încercare şi-l implor să facă acest lucru pentru binele  său etern. Înţelegerea islamică despre Gog şi Magog este greşită. Am adus dovezi la argumentele lor principale.

Următoarea dovadă ar fi de ajuns să dovedească musulmanilor ceea ce vreau eu să spun.Să luăm ca exemplu  versetul 12 din acelaşi capitol, Ezechiel 38: “Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe  aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii, şi  locuieşte în mijlocul pământului.” Şi întrebăm: Cum a putut o Biblie denaturată să ştie că Israel va fi strâns din  nou din mijlocul neamurilor lumii?

Finalul bătăliei este descris clar în Biblie. Biblia în cartea Ezechiel spune că finalul va nimicirea duşmanilor lui  Israel: “În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel” (Ezechiel 38:19). “Sabia fiecăruia se va întoarce  împotriva fratelui său” (Ezechiel 38:21b). “Îl voi judeca prin ciumă şi sânge…” (Ezechiel 39:22a). “Vei cădea pe  munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale” (Ezechiel 39:4a). “Voi pune foc Magogului, şi celor ce locuiesc liniştiţi în  ostroave, ca să ştie că Eu sunt Domnul” (Ezechiel 39:6). “Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul  poporului Meu Israel, şi nu-i voi mai lăsa să Mi pângărească Numele Meu cel sfânt, ci vor şti neamurile că Eu sunt  Domnul, Sfântul lui Israel!” (Ezechiel 39:7).

În acordul din 1993, teritoriile din Apus (Munţii lui Israel) au fost cedaţi lui Yasser Arafat, făcând posibilă  instalarea armatei lui în Munţii lui Israel. Remarcaţi şi faptul că Israelul nu va mai profana numele lui Dumnezeu de  atunci înainte. Nu e de mirare că majoritatea în Israelul de azi nu se mai preocupă de Dumnezeu.

Întrebăm: Se poate ca islamul să nu fie de la Dumnezeu? Dacă islamul nu este de la Dumnezeu, atunci de la cine  este? Şi dacă islamul este de la Dumnezeu, atunci de ce să fie distruşi?

În Ezechiel 39:23 24, Dumnezeul Bibliei face un rezumat al istoriei lui Israel: “Şi neamurile vor cunoaşte că din  pricina nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei, săvârşite de ea împotriva  Mea; de aceea le am ascuns Faţa Mea, şi-i am dat în mâinile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie. Le  am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor, şi le am ascuns Faţa Mea”  Poate fi mai clar? Nu mai este nevoie de explicaţie pentru aceste versete, ele vorbesc singure. Naţiunea Israel a  fost necredincioasă lui Dumnezeu şi au plătit pentru asta timp de 2000 de ani, au primit ce au meritat. Ţara  Israel a fost a lor în urma unui legământ al lui Dumnezeu, şi o înţelegere rămâne înţelegere, mai ales la  Dumnezeu. Nu s-a anulat, indiferent cu câtă vreme în urmă a fost făcută. Ei s-au întors înapoi şi Dumnezeu va  răscumpăra şi va curăţi inimile lor. Acest lucru trebuie să fie adevărat, altfel de ce un popor acuzat de  falsificarea Bibliei să fi lăsat versete care vorbesc despre ei ca necredincioşi, păcătoşi, necuraţi… Ei au păstrat  Scriptura lor neschimbată, inclusiv lucrurile jenante pentru ei.