Drept comercial

23. Faliment. Inlocuire administrator judiciar. Interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 64/1995.

Prin încheierea nr.5668/18.06.2004 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.2730/COM/2003 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială s-a admis cererea formulată de creditoarea I.M. şi s-a dispus înlocuirea administratorului judiciar S.C. R.V.A. SA Bucureşti – Filiala Constanţa cu S.C. F. SRL Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a reţinut că îndeplinirea necorespunzătoare de către administrator a atribuţiilor sale, îndeplinirea cu întârziere a acestora precum şi starea conflictuală născută între administrator şi debitoare constituie, prin prisma dispoziţiilor art.20 al.3 din Legea nr.64/1995 motive temeinice de natură a impune înlocuirea administratorului.

Împotriva încheierii menţionate au declarat recurs S.C. R.V.A. SA Bucureşti – Filiala Constanţa şi creditorii D.G. a F.P. Constanţa şi Primăria Poarta Albă.

În motivarea recursurilor s-a susţinut că judecătorul sindic nu a verificat mai întâi calitatea procesuală activă a numitei I.M. în sensul de a stabili calitatea acesteia de creditor şi a apreciat în mod greşit faptul că administratorul judiciar nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale. S-a arătat că notificarea creditorilor bugetari s-a făcut mai înainte de depunerea listei creditorilor de către debitoare, iar în ceea ce priveşte restul creditorilor, aceştia nu au fost notificaţi deoarece instanţa a pus în vedere administratorului judiciar să nu întreprindă nici o măsură până la data soluţionării recursului şi imediat după soluţionarea acestuia s-a depus cerere de înlocuire a administratorului judiciar. S-a mai susţinut că administratorul judiciar s-a confruntat permanent cu refuzul creditoarei I.M. de a prezenta actele contabile ale societăţii pentru a putea fi verificate, iar cu privire la nedepunerea dovezii de asigurare pentru culpă profesională de către administratorul judiciar, o asemenea dovadă nu a fost solicitată de către judecătorul sindic.

Intimata creditoare I.M., prin întâmpinare, a invocat excepţia nulităţii recursurilor arătând că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art.304 pct.1-10 Cod pr.civilă şi excepţia lipsei de interes pentru recurentele Primăria Poarta Albă şi D.G. a F.P. Constanţa.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat intimata că a dovedit calitatea de creditor cu creanţa declarată şi înscrisă în tabelul preliminar la poziţia nr.16. În ceea ce priveşte activitatea administratorului judiciar, a arătat că acesta nu a îndeplinit nici unul din actele şi operaţiunile stabilite de lege în sarcina sa potrivit art.18 din Legea nr.64/1995 modificată şi completată.

Examinând recursurile formulate sub aspectul excepţiilor invocate de către intimată, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.304¹ Cod pr.civilă „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Faţă de aceste dispoziţii, s-a respins excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispoziţiile art.304 Cod pr.civilă.

În ceea ce priveşte interesul creditorilor D.G.F.P.Constanţa şi Primăria Poarta Albă în declararea recursului, instanţa a reţinut că interesul este dat de acel folos practic urmărit prin formularea căii de atac, respectiv desfiinţarea măsurii luate de judecătorul sindic în legătură cu schimbarea administratorului judiciar. Interesul creditorilor în ceea ce priveşte desemnarea administratorului judiciar şi implicit în schimbarea acestuia rezultă în mod expres din dispoziţiile art.17 din Legea nr. 64/1995 precum şi din dispoziţiile art.20 al.4 potrivit cu care „în vederea adoptării măsurii, judecătorul sindic îi va cita în Camera de Consiliu pe administrator şi comitetul creditorilor”.

Pe fond, instanţa de recurs a apreciat că măsura înlocuirii administratorului judiciar nu este justificată. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.20 alin.3 din Legea nr.64/1995 modificată şi completată: „în orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, judecătorul sindic poate dispune, prin încheiere, înlocuirea administratorului”.

În speţă, motivele avute în vedere de către judecătorul sindic nu pot fi apreciate ca fiind temeinice, reţine instanţa, întrucât îndeplinirea atribuţiilor de către administratorul judiciar a fost împiedicată în mare măsură de refuzul reprezentantei debitoarei de a pune la dispoziţia administratorului actele societăţii. De asemenea, exercitarea căii de atac împotriva încheierii de deschidere a procedurii precum şi cererea de înlocuire a administratorului au condus la tergiversarea efectuării actelor de către administratorul judiciar.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele de recurs invocate sunt întemeiate, s-au admis recursurile în baza art.312 alin.1 şi 304¹ Cod pr.civilă şi s-a modificat în tot încheierea atacată în sensul respingerii cererii de înlocuire a administratorului judiciar.

Decizia civilă nr. 386/COM/05.11.2004

24. Pretenţii. Prescripţia dreptului la acţiune – calculul termenului. Convenţia referitoare la contractul internaţional de mărfuri pe şosele (art. 32 lit. c).

Reclamanta S.C. P.M.G.S. S.R.L. a chemat în judecată la data de 17.06.2003 pe pârâta S.C. O. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată la plata sumei de 2.252,79 Euro reprezentând contravaloarea transportului efectuat.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că urmare solicitării pârâtei a efectuat un transport rutier internaţional, pentru încasarea contravalorii căruia a emis mai multe facturi.

Din suma totală datorată pârâtei a plătit la data de 21.02.2002 doar 559,33 Euro.

Prin sentinţa civilă nr. 9380/COM/11.12.2003 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.252,79 Euro, echivalentul în lei din ziua executării plăţii, cu titlu de contravaloare transport efectuat şi 5.940.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că între părţi s-a încheiat la data de 26.11.2001 un contract de transport internaţional de marfă, având ca obiect preluarea de către societatea reclamantă a două semiremorci şi predarea acestora pârâtei, care în calitate de beneficiar al transportului se obligă să achite suma de 2.812 Euro.

Cum reclamanta a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei asumate prin contract, predând societăţii pârâte bunurile transportate, conform proceselor-verbale de predare-primire semnate de aceasta fără obiecţiuni şi cum beneficiara transportului şi-a îndeplinit parţial obligaţia de plată, aceasta se află în culpă pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor asumate, datorând suma solicitată, precum şi cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. O. S.A. care, în aplicarea art. 282¹ alin. 1 Cod procedură civilă şi art. 84 Cod procedură civilă, se constată a fi recurs.

Asupra excepţiilor referitoare la lipsa competenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa în judecarea acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a puterii lucrului judecat, instanţa s-a pronunţat asupra acestora, respingându-le pentru considerentele arătate în încheierea nr. 200/COM din data de 3.06.2004 a Curţii de Apel Constanţa, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

La acelaşi termen cauza a fost repusă pe rol pentru a pune în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Excepţia este întemeiată, recursul fiind admis şi modificată în tot sentinţa recurată în acest sens.

Se reţine cădispoziţiile legale aplicabile raportului juridic obligaţional dedus judecăţii sunt cele cuprinse în Convenţia referitoare la contractul internaţional de mărfuri pe şosele, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, urmare comenzii recurentei pârâte urmată de efectuarea de către intimata reclamantă a transportului, a cărei contravaloare nu a fost achitată în totalitate.

În ce priveşte termenul aplicabil pretenţiilor reclamantei intimate, societatea care a efectuat transportul, acesta este prevăzut în disp. art. 32 alin. 1 lit. „C”, potrivit cărora, „Acţiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenţii se prescriu în termen de un an ... Termenul de prescripţie curge ... în toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport”.

Aşadar, cum în cauză obiectul îl constituie plata contravalorii transportului efectuat în favoarea beneficiarei recurente pârâte S.C. O. S.A. de către reclamanta intimată S.C. P.M.G.S. S.R.L., în baza contractului de transport încheiat la data de 26.11.2001, acţiunea în pretenţii trebuia formulată până la data de 26.02.2003.

Astfel, acţiunea formulată de reclamanta intimată la 17.06.2003 (fila 1, dosar nr. 4009/COM/2003 al Tribunalului Constanţa), cu depăşirea termenului prevăzut de art. 32 alin. 1 lit. „C” urmează a fi respinsă ca prescrisă.

În cauză, apărarea reclamantei intimate conform căreia ar fi aplicabile disp. art. 32 alin. 2 din C.M.R., conform cărora „O reclamaţie scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie documentele anexate”, nu poate fi primită, reţine instanţa, deoarece acestea se aplică numai acţiunilor formulate de beneficiarul transportului, împotriva transportatorului, căruia i se reclamă diferite situaţii care reclamă anexarea anumitor documente, dispoziţiile cuprinse în C.M.R. fiind de strictă aplicare, potrivit situaţiei reglementate deosebit prin voinţa legiuitorului.

Aşadar, regimul juridic deosebit aplicabil transportatorului sau beneficiarului transportului decurge din lege, dispoziţiile art. 32 alin. 2 urmând a fi interpretate în sensul aplicării acestora, atât transportatorului, cât şi beneficiarului transportului în situaţia strict prevăzută de legiuitor: există o reclamaţie scrisă, în situaţiile prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. „a” şi „b” (în caz de pierdere parţială, de avarie sau întârziere, sau în caz de pierdere totală a mărfii).

Pentru aceste considerente, s-a constatat că acţiunea reclamantei intimate formulată la data de 17.06.2003 este prescrisă şi, în cauză, în aplicarea art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul a fost admis şi modificată în tot sentinţa recurată, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi va fi respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca prescrisă.

Decizia civilă nr. 414/COM/18.11.2004