Drept comercial

5. Greşita aplicare a art. 155/1 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 18.03.2004, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în temeiul art.155/1 Cod procedură civilă, s-a suspendat judecata cauzei promovată de reclamantul creditor M. I., în contradictoriu cu pârâta-debitoare S.C. A. G. S.R.L. Stejaru, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a indica sediul corect al societăţii pârâte.

Impotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantul-creditor, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi trimiterea dosarului pentru continuarea judecăţii, deoarece sediul societăţii debitoare se află în com. Stejaru, judeţul Tulcea.

Recursul este fondat, a apreciat instanţa de control.

Pârâta a fost citată la sediul indicat de reclamant, respectiv în comuna Stejaru, judeţul Tulcea, aşa cum rezultă şi din adresa Registrului Comerţului nr. 7351/ 9.09.2003.

Sediul social este un element de identificare al societăţii, fiind înscris în Registrul comerţului în vederea opozabilităţii faţă de terţi. In lipsa unei alegeri de domiciliu (sediu), societatea va fi citată la sediul înregistrat la Registrul Comerţului.

La instanţa de fond, pârâta a fost citată la sediul indicat, însă, din procesul-verbal întocmit de agent rezultă că această societate este necunoscută în localitate.

Potrivit art.95 al.1 Cod procedură civilă, când reclamantul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate.

Analizând actele depuse la dosar şi dispoziţiilor legale citate, rezultă că instanţa de fond a făcut aplicarea disp.art.155/1 Cod pr. civilă, în loc să continue judecata prin îndeplinirea procedurii cu pârâta conf. art.95 al.1 Cod pr.civilă.

Decizia civilă nr. 230/COM/05.07.2004

6. Pretenţii. Contravaloare chirie datorată – rol activ manifestat de instanţă. Prescripţie extinctivă. Mod de calcul a termenului în considerarea dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958.

La data de 4.08.2003, reclamanta R.A.E.D.P.P.Constanţa a chemat în judecată pe pârâta S.C. G.A. S.R.L., solicitând obligarea ei la plata sumei de 138.867.358 lei, reprezentând contravaloare chirie pe perioada 01.08.1997 - 30.01.2001, sumă ce urmează a fi reactualizată în raport de indicele de inflaţie.

Prin sentinţa civilă nr.1247/COM/12.02.2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.08.1997 - 01.08.2000 şi a respins ca nefondate celelalte despăgubiri.

S-a reţinut că reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru acoperirea prejudiciului suferit prin folosirea de către pârâtă a spaţiului situat în Constanţa, fără a fi încheiat un contrtact de închiriere, deci fără a reţine un titlu locativ în condiţiile legii.

Potrivit art.8 din Decretul nr.167/1058, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea. Din actele existente la dosar rezultă că reclamanta a cunoscut acest fapt din anul 1997, când a promovat o acţiune de evacuare a pârâtei.

Instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei privind întreruperea cursului prescripţiei, prin recunoaşterea datoriei, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958.

In ceea ce priveşte daunele pentru perioada august 2000 - ianuarie 2001, au fost respinse ca neîntemeiate, întrucât nu a fost îndeplinită una din condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu cert.

Pe de altă parte, reclamanta a calculat cuantumul prejudiciului în raport de chiria pe care ar fi plătit-o în cazul existenţei unui contract de închiriere, inexistent în cazul de faţă.

Prin urmare, prejudiciul suferit de reclamantă nu poate fi evaluat, în raport de facturile fiscale emise şi, în consecinţă, nu are un caracter cert.

Impotriva acestei hotărâri, în termen, a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea lui, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Curtea a reţinut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată instanţa de fond de către R.A.E.D.P.P.Constanţa, îl constituie obligarea S.C. G.A. S.R.L. Constanţa la plata sumei de 138.867.358 lei, reactualizată conform indicelui de inflaţie, reprezentând contravaloare chirie restantă pentru spaţiul situat în Constanţa, pe perioada 1.08.1997 - 30.01.2001.

Pentru perioada 1.08.1997 - august 2000, în mod corect au fost aplicate prevederile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

In cauză se aplică termenul general de prescripţie reglementat de acest act normativ, respectiv de 3 ani, de la data naşterii dreptului la acţiune.

Conform înscrisurilor de la dosar, acest drept s-a născut la data când reclamanta a luat la cunoştinţă că pârâta deţine spaţiul fără titlu locativ şi a formulat în acest sens acţiune de evacuare, respectiv 1.08.1997.

Susţinerea reclamantei, în sensul că în cauză operează întreruperea cursului prescripţiei, conform art. 16, lit. a, din Decretul nr.167/1958, respectiv ”prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune s-a prescris, făcută de cel în folosul căreia curge prescripţia”.

Insă, pentru a produce aceste efecte, recunoaşterea pârâtei trebuie să fie neîndoielnică, ori din conţinutul actului invocat, respectiv adresa nr.11473/ 1.10.2001 şi, adresa nr. 4892/20.05.2003, nu rezultă acest lucru.

Cu privire la cea de a doua perioadă: august 2000 - ianuarie 2001 – instanţa de fond a avut în vedere la analizarea cuantumului chiriei numai facturile emise de reclamantă, pentru chiria pe care ar fi plătit-o pârâta în cazul existenţei unui contract de închiriere.

Insă, în situaţia de faţă, pârâta a ocupat în mod abuziv acest spaţiu, iar proprietarul acestuia poate solicita contravaloarea lipsei de folosinţă şi nu chiria restantă, neexistând fundament juridic pentru perceperea acesteia.

In aceste condiţii, în exercitarea rolului activ instanţa de fond avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor efectuarea unei expertize tehnice contabile pentru stabilirea cuantumului prejudiciului produs, ca element al răspunderii civile delictuale.

Faţă de cele expuse, având în vedere că, potrivit art.312 (3) cod pr.civilă, modificarea hotărârii nu este posibilă, în această cale de atac a recursului, deoarece este necesară administrarea de probe noi, instanţa de control a decis în sensul casării hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Decizia civilă nr. 241/COM/12.07.2004