Drept comercial

10. Acţiune în anulare. Litigiu comercial având ca obiect O.G. nr. 5/2001 cu modificările ulterioare (O.G. nr. 292/2002 şi O.G. nr. 142/2002).

La data de 6.02.2004, debitoarea S.C.M.E. SA a formulat cerere de anulare a sentinţei civile nr.141/2004 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost somată să plătească creditoarei SC T.E. SA următoarele sume:

- 27.605.000 lei c/valoarea prestaţiei turistice;

- 5.511.629 lei dobânda legală calculată până la data de 31.07.2003;

- 347.000 lei cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 9.03.2004 creditoarea a invocat necompetenţa materială a instanţei în soluţionarea cererii.

Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr.1970/COM/09.03.2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pronunţând această hotărâre, s-a reţinut că soluţionarea cauzei pe fond aparţine Judecătoriei Mangalia conform art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, s-a declarat recurs de S.C. M.E. SA Mangalia.

În motivele de recurs, recurenta arată că instanţa de fond, declinând cauza la Judecătoria Mangalia, nu a ţinut seama de faptul că, în speţa de faţă, ne aflăm într-o procedură specială reglementată de O.G. nr.5/2001 modificată prin O.G. nr. 292/2002 şi O.G. nr. 142/2002.

De asemenea, cererea de anulare este o cale specială de atac, diferită de cele ordinare şi extraordinare prevăzute de Codul de procedură civilă.

Prin exercitarea acestei căi se exercită un control judiciar asupra ordonanţei emisă de instanţă, control care nu poate fi făcut de o instanţă mai mică în grad aşa cum este Judecătoria Mangalia.

Instanţa de control a constatat că sunt fondate criticile formulate deoarece:

În raport de art.2 din O.G. nr.5/2001 aşa cum a fost modificată prin O.G. nr. 292/2002 şi O.G. nr. 142/2002, cererile indiferent de valoarea obiectului acestora se depun la tribunal în cazul celor formulate în materie comercială şi se soluţionează de aceiaşi instanţă.

De asemenea, dispoziţiile art.8¹ din aceeaşi ordonanţă, trebuie interpretate în sensul celor prevăzute în art.2 şi nu în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Ne găsim în prezenţa unui litigiu comercial având la bază O.G. nr.5/2001 şi în conformitate cu textul de lege menţionat mai sus, competenţa în soluţionarea prezentei cereri în anulare, revine Tribunalului Constanţa, care a judecat pe fond somaţia de plată şi a emis ordonanţa de plată.

În raport de considerentele arătate mai sus, s-a admis recursul, hotărârea recurată nr.1970/COM/2004 a Tribunalului Constanţa fiind casată în totalitate, şi a fost trimisă cauza spre soluţionare la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Constanţa – secţia comercială.

Decizia civilă nr. 251/COM/22.07.2004

11. Faliment. Calificarea cererii debitorului dedusă judecăţii după conţinutul său, după natura dreptului şi scopului urmărit prin exercitarea acţiunii.

La data de 22.01.2003, creditoarea SC S. SA, prin lichidator judiciar SC D. SRL, a formulat cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea SC A. SRL, cauza înregistrându-se la Tribunalul Constanţa – Secţia Comercială sub nr.5132/COM/23.07.2003.

Motivând cererea creditoarea învederează în esenţă că, în baza raporturilor comerciale existente între părţi, a livrat creditoarei produse din carne, pentru care a emis facturi neachitate de aceasta, astfel că, în prezent, societatea debitoare înregistrează un debit restant faţă de creditoarea aflată la rândul său în lichidare, în cuantum total de 3.259.776.372 lei, la care se adaugă dobânzile comerciale în sumă de 1.388.031.505 lei aplicate conform legislaţiei în vigoare.

Constatându-se că debitoarea nu a formulat contestaţie privind starea de încetare de plăţi şi nici alte apărări, prin sentinţa civilă 7374/CPM/09.10.2003 Tribunalul Constanţa – Secţia comercială reţinând că, în cauză sunt incidente prevederile art. 29 alin.1 şi art.31 alin.1 din Legea 64/1995 republicată, admite cererea creditoarei SC S. SA prin lichidator, dispunând deschiderea procedurii, cu consecinţa ridicării debitorului dreptul de administrare şi numirii în calitate de administrator judiciar, prin desemnarea, conform art.34 alin.2 din Legea 64/1995 republicată, a SC C. SRL Brăila.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs SC A. SRL prin asociat şi administrator L.G., astfel că, prin decizia civilă nr.30/COM/29.01.2004, Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, constată calea de atac ca fiind contestaţie în condiţiile art.31din Legea 64/1994 republicată, şi declină cauza spre competentă soluţionare judecătorului sindic de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Pentru a aprecia de această manieră, instanţa de control a reţinut că nu este împiedicată, în exercitarea rolului său activ, să califice cererea dedusă judecăţii după conţinutul său, ştiut fiind că, pentru a caracteriza cererea, instanţa nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiţi, ci după cel pe care reclamantul, în speţă debitoarea, a înţeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului şi scopului urmărit prin exercitarea acţiunii.

S-a mai reţinut că, în speţă s-au produs dovezi din care rezultă că sunt neconcordanţe vădite între elementele de identificare ale persoanei juridice faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii, debitoarea considerându-se a nu fi avut cunoştinţă de existenţa procesului.

Primind cauza spre competentă soluţionare, prin sentinţa civilă 3510/COM/22.04.2004 judecătorul sindic dispune, în sensul respingerii contestaţiei ca tardiv formulată, reţinând, în esenţă, aplicabilitatea în speţă a disp.art. 31 alin.2 şi 3 din Legea 64/1995 republicată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat recurs debitoarea prin administratorul său, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu indicarea temeiului de drept prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă şi motivaţia în esenţă că, prin decizia Curţii de Apel Constanţa, cererea a fost calificată drept contestaţie dispunându-se repunerea în termen a societăţii sub aspectul soluţionării cererii, aşa explicându-se indicarea temeiurilor de drept prev.de art.84 şi art.158 Cod pr.civilă în considerentele deciziei.

Faţă de sus-menţionatele precizări, arată recurenta că, potrivit art.160 Cod procedură civilă „în cazul declarării necompetenţei dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice”.

În speţă, instanţa necompetentă – Curtea de Apel Constanţa – în baza dovezilor admnistrate, a stabilit că cererea de recurs promovată trebuie calificată drept contestaţie ce este în termen astfel că respingerea contestaţiei ca tardivă, fără a intra în cercetarea fondului, este nelegală contravenind dispoziţiilor art.160 Cod procedură civilă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, instanţa a constatat că urmează a dispune conform art.312 Cod procedură civilă, admiterea recursului ca fondat.

Pentru a aprecia de această manieră, instanţa reţine că, într-adevăr în speţă, prin decizia civilă nr.30/COM/29.01.2004 s-a calificat cererea de recurs dedusă judecăţii drept contestaţie în condiţiile art.31 din Legea nr.64/1995 republicată, şi chiar s-a reţinut că s-au produs dovezi din care rezultă că sunt neconcordanţe vădite între elementele de identificare ale persoanei juridice faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii, debitoarea considerându-se a nu fi avut cunoştinţă de existenţa procesului.

Într-o astfel de situaţie, în mod nelegal, ignorând hotărârea pronunţată de instanţa de control, şi dispoziţiile art.160 Cod procedură civilă, fără a intra în cercetarea fondului, judecătorul sindic a procedat la respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, axându-se pe o motivare referitoare la termenul în care se introduce contestaţia astfel cum este prevăzut în conţinutul art.31 alin.3 din Legea 64/1995 republicată.

Pentru considerentele sus expuse, văzând şi disp.art.312 alin.3 şi 5 Cod pr.civilă, cum procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, instanţa constată că urmează ca, admiţându-se recursul să se dispună casarea în totalitate a hotărârii recurate cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru a soluţiona contestaţia formulată de debitoare pe fond, examinând susţinerile acesteia şi probele ce vor fi administrate.

Decizia civilă nr. 256/COM/22.07.2004