Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Tortura constiintei morale

Prima dată când am fost întrebati dacă mai suntem sau nu legionari, numai cinci dintre noi spusesem că nu mai eram.

A urmat apoi tortura pozitiei fixe pe prici cu mâinile în sus si bătăile administrate celor ce nu suportau această tortură, continuându-se cu batjocorirea lui Dumnezeu din Săptămâna Patimilor si „pelerinajul” în genunchi prin cameră, timp de opt zile, urmate de lepădarea tuturor de Legiune.

Atunci Ţurcanu a afirmat în fata tuturor că nu mai există legionari.

Eram în a saptea zi de torturi de nedescris. Memoria ne fusese golită de „tot ce stiam si nu stiam” referitor la activitatea noastră si a celor din „libertate”.

Pentru a mai scăpa de această tortură insuportabilă multi dintre noi, si mai ales dintre cei tineri, au declarat vrute si nevrute, stiute si nestiute, pentru că suferinta depăsise limita de rezistentă.

Vorba românească: „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate răbda”, se adeverise într-un mod dramatic. Fotografia acestor figuri care exprimau deznădejdea ajunsă la culme, si chinul ajuns la nebunie, ar fi fost cea mai cutremurătoare dovadă a bestialei dezlăntuiri satanice. Psihologii, parapsihologii, psihiatrii si alti specialisti ar fi avut un bogat material de studiu. Imaginile ar fi grăit din plin ce înseamnă teroarea comunistă si de ce nu s-a petrecut până în prezent, nici un fel de răscoală în imperiul comunist împotriva satanicei stăpâniri.

Dacă declaratiile, scrise si nescrise, ne-au pustiit memoria, dacă lepădarea de Legiune ne-a compromis ca legionari, totusi cea mai odioasă tortură, care a actionat în intimitatea noastră, a fost prostituarea constiintei morale.

Constiinta este cea mai intimă parte a omului.

Datorită acestei intimităti, inabordabile de către un alt subiect, Mântuitorul a instituit Sfânta Taină a Spovedaniei, prin puterea dată Sfintilor Apostoli si transmisă de acestia tuturor preotilor, până la sfârsitul lumii, prin cuvintele: «Ce veti dezlega pe pământ, dezlegat va fi si în ceruri si ce veti lega pe pământ, va fi legat si în ceruri».

Acest mandat, încredintat omului prin preoti, este mandatul prin care Dumnezeu i-a îngăduit insului să ia parte la marea operă de mântuire a sa⁶⁹.

Cel ce se spovedeste îsi goleste constiinta, în fata duhovnicului său, de tot ce este inuman în el, de toate ispitele si momelile diavolesti si de tot răul făcut semenului.

Din toate torturile pe care le-am văzut si pe care, de acum, si cititorul a fost în măsură să le cunoască, tortura morală a întrecut orice imaginatie. De aceea, nimeni nu are dreptul în lumea aceasta să siluiască sub nici un motiv intimitatea constiintei aproapelui său, pentru că libertatea de constiintă a fost dată omului de Dumnezeu.

Fiecare dintre noi a fost torturat ca să-si dea seama că nu are nici o posibilitate de a se sustrage acestei „prostituări” morale.

De aceea, unii au inventat sau exagerat fapte pe care nu le-ar putea crede nici cea mai bolnavă minte, numai ca să fie crezuti si să scape de torturi. Erai întrebat dacă în afară de furt, minciună, înselătorie – pe care trebuia să le mărturisesti public – ai mai comis si perversiuni sexuale, prostituarea constiintei privind mai ales perversiunile si relatiile sexuale⁷⁰. Or, tineretul legionar din cadrul Frătiilor de Cruce sau din centrele studentesti fusese educat tocmai spre a fi ferit de perversiuni, atât pe plan moral cât si pe cel sexual⁷¹.

În fata comitetului de tortură, ti se punea întrebarea dacă ai făcut vreo perversiune sexuală. Dacă răspundeai negativ, erai torturat pentru că nu ai făcut-o; iar dacă afirmai contrariul, erai de asemenea torturat, pentru că ai făcut-o; oricum, erai torturat.

De aceea, ajungeai în situatia lui Andrisan, cu barbă sau fără barbă. În acea nebunie a disperării, în urma cumplitelor torturi continue, multi au ajuns la concluzia că „spun tot si fac orice”⁷².

În acest stadiu, când puterea de judecată, pudoarea si bunul simt fuseseră de mult abolite, când cel torturat se zvârcolea în mocirlă, stiind că mâine putea înnebuni pe prici ca Pintilie, Nedelcu si Ionescu, ce i se mai putea pretinde acelui tânăr?

Unii dintre noi au început, să povestească, fără nici o reticentă, fel de fel de fapte, pe care nu le întâlnesti nici în patologie. Sărmanii, nu mai aveau discernământ si nici vointă; erau de-a binelea nebuni.

De aceea, au declarat că au săvârsit toate perversiunile sexuale, că sau împreunat si cu animale domestice, cu mamele, surorile, rudele si cunostintele apropiate.

Parcă Sodoma si Gomora se mutaseră în închisoarea Pitesti⁷³.

În momentul când se făceau asemenea afirmatii, te întrebai, fără a avea un răspuns, dacă tu esti nebun de legat si nu întelegi ce declară camaradul tău sau dacă el era nebun si nu puteai tu întelege de ce omul o luase razna.

Această prostituare a durat în jur de 15 zile. La cei de la muncă silnică si la camera 3 subsol, aceste declaratii au fost mai decente.

În declaratiile de la Gherla ale celor mai tineri s-au spus lucruri atât de scabroase, încât ti-e rusine si să-ti mai amintesti de ele, nicidecum să le pronunti sau să le scrii.

Dar ceea ce n-a prevăzut oculta a fost faptul că majoritatea dintre noi, având discernământ si întelegere, nu am fost afectati de situatie. În unele cazuri totusi, Nicolski, prin Ţurcanu si sculele lui, a reusit să facă tot ce a vrut din noi. Căci, pentru unii dintre noi, redresarea a fost imposibilă. Dusmanul putea face din ei acum bătăusi, turnători, orice.

Să-mi fie îngăduit acum să anticipez si să mărturisesc un fapt care pune în lumină, pentru orice om de bună credintă, afirmatiile de mai sus.

În toamna anului 1961 mai aveam doi ani până la expirarea pedepsei si mă aflam la închisoarea Aiud.

Am fost mult pedepsit, în celule negre, la beci si în arest sever de ofiterul politic, locotenent-colonelul Ivan, care din anul 1957 mă tot ancheta si urmărea să-i cad în plasă. Cum eu trăiam însă pe alte coordonate si închisoarea nu mă mai apăsa, pozitia mea era solidă si puteam rezista.

Într-o bună zi m-a scos din celulă si m-a dus într-o cameră din clădirea administratiei, spunându-mi că voi sta de vorbă cu un tovarăs mare de la Interne si să fiu atent cum si ce voi vorbi.

După un sfert de oră a intrat un colonel de la securitate, în jurul a 45 de ani, cu o figură de intelectual. S-a legitimat si a început discutia într-o manieră civilizată. Mă întreba fapte de când fusesem arestat si până în momentul de fată. Cunostea bine problema legionară si situatia detentiei noastre.

Când a venit vorba de Pitesti si Gherla, mi-am dat seama că cunostea atitudinea mea, precum si caracterizarea făcută de Ţurcanu.

În legătură cu ce se întâmplase acolo, i-am spus că Ţurcanu făcuse ancheta celor ce erau ostili regimului. S-a enervat putin, dar s-a stăpânit. A recunoscut că demascările de la Pitesti si Gherla au fost o greseală a conducerii de atunci si că va trebui să se actioneze în alt chip. Eram convins că recunoscuse greseala numai de circumstantă.

A trecut apoi direct la subiect:

– Domnule Bordeianu, eu am împuternicire chiar în acest moment, să te scot din închisoare, dacă dumneata esti accepti ceea ce-ti propun.

Înainte de a-mi destăinui propunerea însă, m-a întrebat dacă sunt sănătos la cap si la trup.

– Slavă Domnului! i-am replicat eu.

M-a întrebat apoi cum am suportat si cum suport detentia, fiindcă după arestările masive din 1958-1959 ni se aplicase un regim foarte sever, aproape insuportabil.

– Cum se vede!

M-a întrebat apoi, dacă mai sper să ies din închisoare.

– Nu cred în clementa comunistilor si nu stiu ce mă face să mă mai astept la o condamnare!

Nu mi-a dat nici un răspuns.

– Nu-ti surâde să fii liber?

– Nu mai cred în libertatea dumneavoastră!

După aceste schimburi de cuvinte reia:

– Domnule Bordeianu, uitati despre ce este vorba: am împuternicire, după cum am spus, să tratez cu dumneata, iar în urma ofertei pe care eu o voi face si în cazul că o accepti si o semnezi, plecând din această cameră, nu te vei mai întoarce în celulă.

– Despre ce este vorba?

– Vă scot din închisoare si vă duc la Oradea, unde vă vom oferi toate conditiile de viată civilizată si chiar de lux, cu femei tinere si frumoase – vedeam tentatia – dacă dumneata accepti si îti iei obligatia să tragi de limbă si să informezi precis Securitatea, de tot ceea ce se face, se spune si se plănuieste în anumite cercuri sociale.

Când am auzit despre ce era vorba, mi-am pierdut controlul. Şi aceasta s-a văzut pe fata mea. Observând schimbarea mea de atitudine, ca să mai încălzească atmosfera, a continuat:

– Nu vă alarmati domnule Bordeianu, pentru că nu este vorba să trageti de limbă pe ai dumneavoastră, căci stiu că ati rămas tot legionar, cu toate că v-ati lepădat la Pitesti de Legiune. Vă repet, ca să fim lămuriti: nu veti face acest lucru cu legionari, nici cu alti detinuti politici eliberati si nici cu dusmanii ascunsi ai regimului, ci misiunea dumitale va fi să tragi de limbă si să-i torni numai pe ai nostri.

La precizarea ofiterului am zâmbit si l-am întrebat:

– Adică, pe ai dumneavoastră?

– Pe comunisti, accentuă el.

– Dar atunci, dumneavoastră nu aveti încredere în ai dumneavoastră?

– Nu! Şi ofiterul nu a făcut decât să-mi confirme categoric bănuiala.

– Acesta este totul?

– Da, în mare; amănuntele le vom definitiva însă când dumneata îmi vei accepta oferta.

Stăpân pe mine, pentru că eram după 13 ani de puscărie si trecusem pe unde trecusem, iar constiinta, trăirea si întelegerea mea erau altele decât cele cu care intrasem în închisoare, i-am răspuns:

– Domnule colonel, după atâtia ani de închisoare, de experientă, după cele auzite, trăite si cunoscute în închisoare, pe lângă faptul că am rămas legionar, mai sunt si crestin ortodox, în adevăratul sens al conceptiei crestine. De aceea, tot ce mi-ati oferi dumneavoastră în conditiile exceptionale de la Oradea sau din altă parte, nu mă tentează. Nu pot primi această ofertă, orice mi-ati da, pentru că eu nu vreau să fac rău nimănui, nici chiar dusmanilor mei si nici celor ce vor să-mi ia viata. Eu nu vă doresc nici dumneavoastră să stati în celulă, nu cât am stat eu, nici măcar un an, pentru că sunt convins că v-ati schimba felul de gândire. Vă spun aceasta nu numai acum, după 13 ani de închisoare, pentru că ceea ce îmi oferiti dumneavoastră mi-a oferit tot unul de-ai dumneavoastră, în 1946 – era vorba de Ion Berac –, înainte de a fi arestat. Şi să mai stiti că, după încetarea demascărilor de la Gherla si moartea lui Stalin, am refuzat categoric să vă servesc, orice fel de avantaje mi-ati fi oferit. Scopul vietii mele nu este de a-i face rău cuiva, ci de a face bine semenului si chiar dusmanului meu. Şi, cât mă vor tine puterile, să-I slujesc lui Dumnezeu, cu credintă si dragoste, ca să-mi mântui sufletul. Îmi pare rău că v-am dezamăgit, dar să vă căutati partenerii în altă parte.

Cât am fost de mirat eu de oferta făcută, dar ce consternat a rămas el, nu numai de refuzul meu, la care probabil se astepta, ci de atitudinea mea fată de bunurile pământesti si de modul meu de gândire. Eram sigur însă că asa ceva mai auzise si de la alti camarazi si de aceea n-a mai scos nici un cuvânt; amutise pur si simplu.

Eu m-am întors în celula mea, iar el s-a dus probabil să-si caute alti colaboratori.

Comunistii au convins pe unii dintre noi, când erau atât de dezechilibrati, de nebuni si disperati, încât să devină cele mai docile victime.

Stând si judecând drept, fără patimă, ajungi să-i întelegi si pe acesti nefericiti, care au acceptat, fără voia si convingerea lor, acest joc periculos.

N-am făcut nici un act de vitejie noi, cei care n-am căzut în această cursă. Sunt convins că nu prin curajul si atitudinea noastră ne-am salvat, ci numai prin mila lui Dumnezeu care ne-a păzit să alunecăm si să cădem. A te mândri că ai făcut fapte bune si că esti mai mult decât esti în realitate, înseamnă a avea un orgoliu necontrolat, care de cele mai multe ori te duce la pieire. Pentru că, sar putea să vină peste tine încercări peste puterile tale fizice si sufletesti si să devii astfel mai rău decât cel pe care îl acuzi că s-a alterat. «Fără Mine nu veti putea face nimic» sunt cuvintele Domnului.

De aceea, numai cel ce si-a încredintat neputinta si slăbiciunea în mila si ajutorul lui Dumnezeu va fi biruitor. Nu este greu să-i acuzi pe acesti frati care au căzut victime comunistilor. Ei n-au cedat decât la torturi continue insuportabile, când vointa si puterea lor de judecată nu i-a mai ajutat. Frica si nebunia deznădejdii i-au aruncat în mrejele celor ce pescuiau astfel de nefericiti. Oare milioanele de informatori si turnători voluntari sau plătiti, care de bună voie s-au pus în slujba comunismului, de ce au făcut-o?

Se impune deci să facem o dreaptă deosebire între victimele torturilor continue si cei care, constienti si nesiliti, s-au oferit să-i slujească satanei. I se poate cere omului oare mai mult decât poate da el fizic si sufleteste? Desigur că nu, pentru că oamenii nu sunt toti la fel.