Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

127 „Fă-ti milostiv pe Domnul tău cu lacrimile, ca să vie la tine” (Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 2) (n. ed.).

128 „Deci de acum înainte porneste sufletul tău, si prin lacrimi pleacă pe Cel ce mântuieste toate, că ia perdeaua usii inimii tale, si întunecarea viforului patimilor o smulge din întărirea omului cea din lăuntru, ca să te învrednicesti tu a vedea raza zilei, ca să nu te faci ca un mort sezând întru întuneric în veci” (Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 8) (n. ed.).

129 „Aceasta este si sârguinta diavolului: când coboară pe cineva în deznădejde, atunci îl surpă” (Sfântul Efrem Sirul, Mustrare luisi si mărturisire) (n. ed.).

130 „Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos” (Acatistul Maicii Domnului, Icosul 2) (n. ed.).

131 «Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinta voastră, sunteti încă în păcatele voastre; si atunci si cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viata aceasta, suntem mai de plâns decât toti oamenii» (I Corinteni 15, 17-19) (n. ed.).

132 „Smerita cugetare este o rugăciune neîncetată, cu lacrimi si cu durere” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Suta a treia despre dragoste). „Rugăciunea este luminarea sufletului” (Sfântul Isaia Pustnicul, Cuvântul 4). „Rugăciunea este filacteria întelepciunii, îndreptătoarea mâniei, acoperirea înfumurării, curătirea tinerii de minte a răului, defăimarea zavistiei, omorârea nedreptătii, îndreptarea necredintei” (Sfântul Grigorie de Nissa, Tâlcuire la rugăciunea Domnească) (n. ed.)

133 „Rugăciunea este cea mai mare tortură si groază pentru duhurile rele” (Sfântul Nil Sinaitul) (n. ed.).

134 „Şi precum un mort răspândeste un asa de groaznic miros, încât atrage la sine fiarele sălbatice, iar dacă trupul e îmbălsămat, nu mai face viermi si nici miros greoi nu mai are, tot asa si cel ce-si arată păcatele sale, nu mai e atacat de gânduri de deznădejde, de trândăvie si de întristare” (Sfântul Isaia Pustnicul, Cuvinte de la Mănăstirea Caracalu). „Luceafărul, Belzebul si iadul, un gând au câtestrei si o unire. Pentru aceea omul trei vrăjmasi are: necurătia, necredinta si deznădăjduirea.

De se închide pornirea necredintei si a necurătiei, se ridică omul din deznădăjduire.

Atunci se luminează inima lui din darul Sfântului Duh si lucrează poruncile lui Hristos” (Sfântul Nil Athonitul, Pentru căderea Luceafărului) (n. ed.).

135 „Când harul s-ar înmulti în om, atunci întru dorirea dreptătii frica mortii lesne i se face lui defăimată, si pricini multe află cineva în sufletul său că se cade pentru frica de Dumnezeu a suferi necazul” (Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 1)

136 «Domnul este Duh, si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate» (II Corinteni 3, 17). « Stati deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi si nu vă prindeti iarăsi în jugul robiei» (Galateni 5, 1) (n. ed.)

137 Potrivit relatării domnului Lefa, pastorul a fost salvat de la moarte de antibioticele primite de la Valeriu Gafencu, foarte rare la acea dată, pe care acesta a refuzat să le ia sau să le cedeze unui camarad, cu toate insistentele prietenilor. El însusi nu mai avea nevoie, boala sa era prea înaintată. De ce nu a vrut să salveze vreun camarad s-a văzut abia după ce Wurmbrand, evreul eretic, s-a botezat în dreapta credintă. E drept, după ce s-a eliberat si a emigrat, a revenit la rătăcirea protestantă. Aceasta este însă problema lui; Valeriu Gafencu si-a făcut datoria, la îndemnul Duhului Sfânt: cu pretul vietii unui camarad, dacă nu a vietii proprii, a întors la dreapta credintă un suflet pierdut. Acesta este unul dintre argumentele ce se aduc în favoarea canonizării sale. (n. ed.)

138 Procedeul a obligat administratia comunistă să aibă si ea specialisti în alfabetul Morse, astfel fiind suprimate nenumărate initiative ale detinutilor (n. ed.).

139 Diferentierea este foarte bine făcută. Cea mai mare poruncă din lege este «Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău si din toată puterea ta» (Marcu 12, 30); «Şi aceasta este viata vesnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis» (Ioan 17, 3). Numai cine Îl iubeste pe Dumnezeu poate să-L cunoască, după cuvintele Sfântului Apostol Petru: «Puneti si din partea voastră toată sârguinta si adăugati la credinta voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunostinta, la cunostintă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frătească, iar la iubirea frătească: dragostea ‹de Dumnezeu›. Căci dacă aceste lucruri sunt în voi si tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iar cel ce nu are acestea este slab văzător si orb si a uitat de curătirea păcatelor lui de demult» (2 Petru 1, 5-9). Dragostea nu izvorăste din minte, ci din inimă. Orice cugetare despre Dumnezeu păleste în fata simtirii Lui cu inima. Iată deci că grupul lui Trifan era cel ce trăia întru Adevăr.

Pe de altă parte, nu există Părinti Răsăriteni si Apuseni. Împărtirea aceasta apartine scolasticii apusene, de care s-au contaminat si scolile de teologie din Răsărit. Rătăcirea apartine Apusului, care, începând cu Augustin, Boethius, Isidor de Sevilla, Theodulf, Alcuin si cei de după dânsii (precum Thoma d’Aquino), au pus cugetarea despre Dumnezeu mai presus de trăirea Lui. Aceasta i-a dus la toate rătăcirile lor. Tot ei au fost cei care, numindu-i „doctori si Părinti” ai Bisericii pe cei enumerati mai sus (când ei, de fapt au fost cu totii niste înselati), i-au pus în umbră pe trăitorii Ortodoxiei din Apus (Sfântul Ciprian, Sfântul Ambrozie, etc). De aici diferenta mentionată de Dumitru Bordeianu.

Biserica Ortodoxă a Răsăritului a osândit rătăcirile intelectualiste ale unor Origen, Didim, Evagrie, Mihail Psellos, etc, drept erezii (n. ed.).

140 Nu există „mai multe moduri de trăire crestină”, după cum nu există mai multe Biserici ale lui Hristos. Adevărul este unul si neîmpărtit si se găseste exclusiv în sânul Bisericii Dreptmăritoare. „Alte moduri” si alte „biserici crestine” sunt ereziile, sectele care s-au desprins din Biserica Universală dintre care, cea mai importantă, ca număr de aderenti si putere politică, este erezia catolică. Asa-numitul „greco-catolicism” nu reprezintă decât formula hibridă prin care cezarismul papal a reusit să-si împlinească visul secular: nimicirea dreptei credinte în părtile românesti, mostenitoare ale Bizantului, distrus tot de catolici, prin aliatii lor păgâni, turcii osmanlâi. (n. ed.)

141 „Ratiunea lumească nu are nici un loc în viata duhovnicească. În epoca noastră înmultindu-se cunostintele, încrederea în ratiune a zguduit credinta din temelii si a umplut sufletele de semne de întrebare si de îndoieli. De aceea suntem lipsiti de minuni, pentru că minunea se trăieste si nu se explică prin ratiune.

Dimpotrivă, credinta în Dumnezeu aduce la noi puterea Dumnezeiască si toate concluziile omenesti le răstoarnă. Face minuni, învie morti si lasă stiinta cu gura căscată. Cel ce crede că va putea cunoaste tainele lui Dumnezeu cu teoria exterioară, stiintifică, seamănă cu neghiobul care vrea să vadă raiul cu telescopul” (Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan) (n. ed.).

142 «Omul caută la fată, iar Dumnezeu caută la inimă» (I Împărati 16, 7).

Iată un împlinitor al cuvântului: «Dă-Mi, fiule, inima ta, si ochii tăi să păzească căile Mele» (Pilde 23, 26) (n. ed.).

143 Adică nevoitori care, prin despătimire au ajuns la vederea duhovnicească, au ajuns tainici ai lui Dumnezeu. În contextul de fată, ca în întreaga lucrare de altfel, termenul de „mistic” are o nuantă catolică, trimitând la o cunoastere esoterică, specifică magiei, si nu misticii. Termenul a fost compromis de către catolici; „misticii” lor, „contemplatori ai sacrelor mistere”, au fost niste mari înselati. Lipsiti de harul Duhului Sfânt, ca unii ce s-au lepădat de dreapta credintă, ei au ajuns jucăria dracilor, care le-au insuflat cele mai amăgitoare trăiri ale „lumii de dincolo”. Vezi pe această temă lucrarea Sfântului Ignatie Briancianinov Despre înselare, capitolul referitor la Toma de Kempis, Ignatiu de Loyola, Francisc din Asissi si alti „cuviosi” si „sfinti” care au petrecut în cea mai desăvârsită orbire duhovnicească. (n. ed.)

144 Iuda era stăpân pe sufletele românilor. Singurii care i se opuseseră erau legionarii, asadar crestinii rămasi într-o tară pustiită de ateism si patimi. Prin instalarea comunismului, jidovii au căpătat mână liberă pentru a se răzbuna, conform Talmudului, si a-si desăvârsi opera de nimicire a crestinismului românesc (n. ed.).

145 „De unde, dar, îi este lui războiul cel împotriva noastră? Pentru că vas fiind el a toată răutatea, a primit si boala zavistiei, si ne si pizmuia pe noi pentru cinste. Nu a fost zidit, dar, vrăjmas nouă, ci din zavistie a venit întru vrăjmăsie asupra noastră. Căci văzându-se pe sine că s-a lepădat dintre îngeri, nu a suferit să vadă pe cel pământesc în vrednicia îngerilor înăltându-se prin sporirea întru fapta bună. De vreme ce s-a făcut împotrivitor, vrăjmas lui Dumnezeu, s-a făcut vrăjmas si oamenilor, făcuti după chipul lui Dumnezeu. Că pentru aceasta este urâtor de oameni: pentru că este luptător de Dumnezeu” (Sfântul Vasilie cel Mare, Că nu este Dumnezeu pricinuitorul relelor) (n. ed.).

146 Ierom. Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, Mănăstirea Slătioara, 1996, pag. 134.

147 „Şi se vor face oamenii mai răi decât dracii, fiindcă dracii n-au trup să curvească si să ucidă, ci numai gânditor îndeamnă pe oameni” (Sfântul Nil Athonitul).

148 Ierom. Serafim Rose, op. cit., pag. 138.

149 Zosima Prodromitul, Sfârsitul omului, Bucuresti, 1922, pag. 55

150 Talmud: cod de legi, însotit de o voluminoasă culegere de explicatii si comentarii, alcătuit de rabini între anii 200 si 500 d. Hr.

151 Monahul Neofit Cavsocalivitul, Înfruntarea Jidovilor (Editura Samizdat, 2000): „Asa s-a împlinit blestemul pe care jidovii l-au atras asupră-le când i-au zis lui Pilat: «Sângele Lui asupra noastră si asupra fiilor nostri» (Matei, 27, 25). Asa se întâmplă că la solstitii si echinoctii, asupra bucatelor jidovilor coboară din văzduh sânge!”

152 Monahul Neofit Cavsocalivitul, op. cit., pag. 19. Monahul Neofit a fost mai întâi rabin, până la vârsta de 39 de ani, precum fariseul Saul, înainte de arătarea minunată a Domnului.

153 Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie si de religie iudaică, Ed. Fronde, 1997, pag. 55.

154 Israel Shahak, op. cit., pag. 189

155 Israel Shahak, op. cit., pag. 55. Autorul acestor rânduri este Israel Shahak, evreu liberal din Ierusalim, care denuntă, din perspectivă rationalistă, preceptele Talmudului, dintre care unele sunt ascunse chiar evreilor neinitiati. (n.ed.)

156 Mari „filosofi” jidovi parizieni, cum sunt Sartre sau Derrida, au teoretizat si au practicat coprofagia, ca pe un stadiu al dobândirii „întelepciunii”. (n.ed.)

157 Monahul Neofit Cavsocalivitul, op. cit., pag. 19.

158 După primul război al „lumii”, pe care românii l-au pierdut, marii masoni care au împărtit prada au considerat că le era mai de folos, în acel moment, o Românie unită. Cu o singură conditie: încetătenirea în masă, de urgentă, a milioanelor de evrei pripăsiti după războiul zis „de independentă” (independentă a cărei recunoastere a fost conditionată de acelasi articol din Constitutie, care nu permitea naturalizarea colectivă). Constitutia din 1923, „cea mai liberală din Europa”, a rezolvat definitiv această „nedreptate”: jidovii au devenit oficial nepoti ai „Bădicăi” Traian si au fost confirmati ca stăpâni ai României „mari”.

Mai mult, atunci când sionistii au pus la cale înfiintarea unui stat „israelit”, acesta trebuia înfiintat tot pe teritoriul nostru (pentru amănunte, vezi Mihai Eminescu, Opere, vol. X). În 1933, acordurile dintre Alianta Israelită Universală si guvernul masonic al României, privitoare la acest plan, ajunseseră destul de departe.

Pentru încheierea tratativelor a fost ales, din partea română, un grec megaloman, I.

G. Duca, acela care avea să-si plătească trădarea pe peronul gării din Sinaia, executat de un grup de legionari.

Între cele două războaie, singura fortă care s-a opus iudaizării si a oprit desfiintarea României a fost Miscarea Legionară. De aceea, putem considera „reeducarea” drept răzbunarea deplină a jidovilor împotriva singurilor oponenti reali pe care i-au avut în acea perioadă.

159 Preotul Ilie Lăcătusu, născut la 6 decembrie 1909, în comuna Crăpăturile – Vâlcea, a fost arestat de regimul comunist între 1952-1954 si 1959- 1964, fără a fi condamnat de vreun tribunal. În temnitele si lagărele unde a fost închis a fost un exemplu de mărturisitor al lui Hristos. După 1964 a slujit ca preot în mai multe parohii. În 1979, prin invidia diavolului si cu împreună lucrarea autoritătilor bisericesti de atunci, a fost oprit de la slujire. A răposat în Domnul la 22 iulie 1983, în Bucuresti, proorocind că după 15 ani avea să moară si sotia sa. Întradevăr, asa a fost. La 29 septembrie 1998, la două zile după moartea sotiei sale, deschizându-se mormântul în care fusese îngropat cu 15 ani mai înainte, au fost aflate moastele întregi, binemirositoare, ale Sfântului Mărturisitor Ilie Lăcătusu. Din păcate, cu tot efortul bine-credinciosilor si al familiei, dosarul de canonizare aflat pe masa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întârzie să fie solutionat.

160 PG 50, col. 699-706, traducere în româneste publicată în Vietile Sfintilor din luna Mai, Mănăstirea Neamtu, 1813, f. 292v-295v

161 Orig: maidan

162 Orig: darurilor de biruintă

163 Orig: celeanchiurile

164 Orig: muncitorul

165 Orig: simceaua

166 Orig: muncitorii

167 Orig: celeanchiuri

168 Orig: muncitorii

169 Orig: nenumărate (gr. mur…a)

170 Orig: uneltească.