Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Camera 1 celular

În această cameră am întâlnit multi camarazi care trecuseră prin demascări, precum si pe bunul meu prieten si camarad Lefa Aristide, care nu trecuse pe acolo. El avusese sansa să fie afectat ca medic la cabinetul din Pitesti, iar de acolo în toamna lui 1949, ca prin minune, să fie dus, împreună cu cei bolnavi de tuberculoză, pentru un abces rece, la sanatoriul penitenciar de la Târgu Ocna.

Lefa, student în anul V de Medicină, a făcut minuni la Târgu Ocna cu bolnavii tuberculosi. Medicul oficial, temându-se de răspândirea bolii, i-a dat mână liberă să îngrijească el bolnavii. Acolo l-a cunoscut si pe Valeriu Gafencu, sub a cărui influentă a trăit.

Un anume pastor, Wurmbrand, trecut prin demascări, s-a îmbolnăvit si el de tuberculoză, în urma torturilor, si a fost trimis la Târgu Ocna, unde Lefa l-a îngrijit, salvându-i viata. Când a părăsit închisoarea de la Târgu Ocna, Wurmbrand i-a spus lui Lefa:

„Datorită tie, si îngrijirii pe care mi-ai dat-o, sunt în viată; n-am să te uit niciodată”. Asa au înteles acesti tineri legionari să-si ajute semenii, indiferent de ceea ce erau ei¹³⁷.

Cât am stat în acea cameră, din cauza unei turnătorii, am fost pedepsit, împreună cu Lefa si Stupu, cu arest sever la beci, care se găsea sub nivelul albiei Somesului si de aceea pe jos era numai apă.

Regimul la beci era foarte sever, primind doar o jumătate de portie tot la două zile. Noaptea dormeam pe niste scânduri puse pe capre care în timpul zilei erau scoase pe culoar. Pe cimentul celulei aveam puse scânduri, să nu intre apa în bocanci. De când se petrecuse cu mine minunea, suportam mai usor suferinta.

Într-o zi, am fost scos de un gardian si dus în clădirea administratiei. Trecând printr-o cameră cu birouri, unde lucrau femei, ale căror chipuri nu le mai văzusem de sase ani de zile, le-am spus: „Sărut mâinile!”. N-am apucat să pronunt însă bine cuvintele, că m-am trezit cu un pumn zdravăn în ceafă. Lovitura m-a doborât la pământ; femeile, văzând scena, au rămas înmărmurite.

Reprezentantul clasei muncitoare, al proletariatului, având un alt fel de educatie, a tinut să mă „dojenească” în fata lor: „Tu, banditule, nu ai voie să spui doamnelor: sărut mâinile”.

Din acea cameră am fost dus apoi de gardian pe un culoar, într-un birou de anchetă. În fata mea a apărut un tânăr ofiter de Securitate, care m-a poftit politicos să iau loc pe scaun.

După ce m-am asezat, ofiterul, măsurându-mă de sus până jos, mă întreabă: „De unde te-au scos, domnule, de arăti în halul ăsta?” „De la beci”, îi răspund eu. „Dar la frunte ce ai'?” Nu voiam să-i descriu scena cu femeile dar, la insistentele lui, i-am spus totul, subliniind faptul că aceasta este morala si civilizatia proletară. În fata mea, ofiterul a făcut un raport de pedepsire a gardianului care m-a lovit. Însă el nu stia că directorul închisorii era faimosul Goiciu!

Contrariat de regimul pe care îl aveau detinutii politici, a trecut apoi la un alt subiect. Venea de la Galati să ancheteze niste cazuri de medici de la Tecuci care fuseseră colegi de an cu mine la Facultatea de Medicină din Iasi. Colegul meu Lunguleac declarase la Pitesti că acestia ar fi avut legături cu legionarii în timpul facultătii. Era pentru a doua oară că luam cunostintă de faptul că Securitatea se folosea de declaratiile noastre date la Pitesti pentru a aresta, judeca si condamna pe totii acei ce avuseseră tangentă cu noi. Cum as fi putut să recunosc o declaratie care să trimită în închisoare fiinte nevinovate?!

La acea oră, suferinta fizică avea mai putină importantă pentru mine, si de aceea i-am spus categoric ofiterului că nu recunosc si nu mai dau nici un fel de declaratie nimănui, cerându-i să mă trimită de unde venisem. Hotărârea mea fermă l-a determinat pe ofiter să cheme gardianul să mă ducă la beci.

Un fapt de retinut este si acela al păstrării secretului în închisorile comuniste din România. Pe timpul lui Antonescu era altfel, comunicarea între detinutii politici se făceau printr-un sistem foarte simplu de bătăi cu pumnul în perete.

La Gherla, multi dintre camarazii nostri studenti la Politehnică cunosteau alfabetul Morse si s-a ajuns astfel ca, prin tevile de calorifer si prin peretii celulelor, să se comunice perfect.

Descoperirea aceasta ingenioasă s-a datorat lui Tomută Octavian din camera 1 parter, azi inginer, pe atunci unul din cei mai buni studenti ai Politehnicii din Bucuresti.

Dar, cum nu aveam aparate pentru transmiterea mesajelor, trebuia găsită metoda de a reprezenta punctele si liniile alfabetului.

Tomută a sugerat să se bată punctul cu o lovitură scurtă iar linia cu două lovituri apropiate, aproape suprapuse, metodă care a fost repede transmisă tuturor celulelor. Comunicarea s-a făcut la început de la fereastră la fereastră, până s-a învătat alfabetul.

Şi astfel, din vara anului 1954, în dubele-tren, dubele-masini sau celulele de securitate, secretul a fost spulberat complet. Se transmiteau tot felul de informatii, de la cele mai banale, până la cele politice, stiintifice, literare, filozofice, teologice.

La Aiud, fiind în celulă cu Eugen Măgirescu, am constatat că el era foarte familiarizat cu acest mod de comunicare: plimbându-se prin cameră, înregistra tot ce se transmitea prin teavă. Lui Ion Munteanu îi era de ajuns să înteleagă două sau trei litere dintr-un cuvânt, pentru a deduce restul. Se ajunsese până acolo cu specializarea, încât nu se mai bătea tot cuvântul, ceea ce reducea enorm timpul de transmitere.

Multe din poemele autorilor români sau străini au fost transmise prin acest procedeu si învătate pe de rost. Asa au fost poeziile lui Radu Gyr, ale lui Nichifor Crainic si ale altor poeti tineri.

Toate perchezitiile se anuntau, de la parter si până la etajele superioare, prin alfabetul Morse.

Procedeul a fost plătit foarte scump de către detinuti¹³⁸. Odată prinsi, sute de insi au fost pedepsiti cu arest sever, multora dintre ei trăgându-li-se si moartea din aceasta. Cu toate pedepsele însă si cu toate sutele de victime care au căzut, a fost imposibil de a mai opri comunicarea dintre detinuti si secretul n-a mai putut fi asigurat. Ar fi trebuit pentru aceasta să se suprime caloriferele sau să se pună un gardian în fata fiecărei celule.

Tot pentru întărirea secretului, în vara lui 1954 ferestrele celulelor au fost prevăzute cu obloane, în toate închisorile din România.