Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Încetarea demascărilor

După cele spuse la Pitesti de colonelul Zeller, că demascările vor continua, fie la Gherla, fie în altă parte, în libertate (spuse repetate de Ţurcanu la Gherla si trăite de noi în camerele de tortură), nimeni nu mai credea că acele schingiuiri vor înceta vreodată. Dar, cum toate în viată au un început si un sfârsit, mai apropiat sau mai îndepărtat, si cum nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, iată că, la 1 ianuarie 1952, demascările au fost oprite. Asta s-a întâmplat după înlăturarea din guvern a lui Teohari Georgescu, Ana Pauker si Vasile Luca. Gheorghiu Dej, cu îngăduinta lui Stalin, a luat astfel frânele conducerii partidului, cât si a statului.

De retinut însă că Nicolski, seful Securitătii, sprijinit de rusi, a rămas la postul lui, până la moartea lui Dej. De unde si concluzia că oculta de la Moscova l-a avut ca agent, cu misiunea de a se ocupa în mod special de demascări. Desigur că nici cei trei ministri care controlau ministerele cheie: Interne, Externe si Economia, nu erau străini de demascări, precum nici Gheorghiu Dej.

Totusi, ca urmare a acestor evenimente, Ţurcanu si echipele lui nu au mai fost pusi în libertate, ci dimpotrivă, anchetati, condamnati la moarte si executati.

Un alt motiv al încetării demascărilor cred că a fost si faptul că se aflase în străinătate de ele, cu tot secretul desfăsurării lor.

Nu se stie precis de unde a venit ordinul de încetare a demascărilor, de la Dej sau de la Moscova. Pentru că Occidentul, fiind pus deja la curent cu cele ce se petreceau în România, începuse să-i întrebe pe rusi ba de una, ba de alta. Şi asta le jena politica externă.

Pentru noi, cei de la Gherla, a fost un semn de întrebare plecarea lui Juberian si a câtorva din ajutoarele lui Ţurcanu.

Se mai spunea că nimeni din cei rămasi la Gherla nu ar mai fi fost dispus să continue opera lui Ţurcanu.

În acelasi timp, noul ofiter politic lansase zvonul, căruia majoritatea dintre noi nu i-am dat însă crezare, că Ţurcanu si ajutoarele lui fuseseră pusi în libertate. Cei care au crezut au căzut si au semnat angajamente, devenind informatori si turnători. A fost o abilă pescuire în ape tulburi, si cine a căzut atunci în cursă nu si-a mai revenit niciodată. În schimb ceilalti, care au avut tăria să refuze, si-au revenit total, s-au regăsit si si-au refăcut puterile sufletesti si morale, salvându-se din mlastina deznădejdii. Pe multi dintre acestia i-am cunoscut în închisoare si mai apoi în libertate.

Torturile si degradările operaseră prin slăbiciunea si neputinta noastră si majoritatea dintre noi s-au topit si s-au prăbusit în ele.

După aceea însă, celor care au făcut pactul cu Securitatea, când tortura fizică nu mai exista, cine le-ar mai putea găsi vreo scuză, decât poate aceea că în constiinta lor demascările nu încetaseră totusi, continuând în virtutea unei inertii?

Mă bate gândul că demascările n-au încetat la voia oamenilor, ci pentru că Dumnezeu s-a milostivit de cei prea greu încercati, punând El însusi capăt acestei nelegiuiri fără precedent în analele istoriei universale¹¹⁵.

Oricum, încetarea demascărilor a fost strigătul de alarmă care a trezit constiintele noastre, ne-a făcut să întelegem că nimic pe pământ nu este vesnic si că teama de chinul fără sfârsit nu fusese decât produsul stării noastre sufletesti, al delirului nebuniei colective si al posedării demonice. Asa că, toti care au înteles că numai credinta în Dumnezeu ne va salva din această prăbusire, si-au revenit total, fără resentimente, iertându-i si întelegându-i si pe cei ce i-au torturat, fie aceia camarazi, prieteni sau dusmani.

Încetarea lucrului în ateliere la Gherla

După moartea lui Stalin, în martie 1953, munca fortată cu detinutii politici a început să-si piardă din importantă. Până la sfârsitul anului 1953, muncile de la Canal, de la Salcia, din minele de plumb din Maramures, precum si muncile din închisorile mari au încetat.

Peste tot erau impuse norme diabolice, peste puteri. Sub aparente legale, bolsevismul încerca să-si disimuleze asasinatele. Se invoca moartea naturală la orice accident.

La una din întrevederile lui Gheorghiu Dej cu Stalin (după mărturiile lui Marin Preda¹¹⁶), acesta din urmă, fiind întrebat cum se poate scăpa de reactiunea burgheză, l-a „sfătuit” pe Dej să initieze canale, lagăre, închisori, unde, aplicând metodele deja verificate de el, va scăpa de toată reactiunea. Dej, elev silitor, s-a conformat întocmai sfatului tătucului si a dezlăntuit cea mai drastică operă de exterminare a elitei românesti.

După încetarea demascărilor, supravietuitorii torturilor, nemaifiind sub apăsarea acelor chinuri, si-au revenit încetul cu încetul.

Neavând certitudinea că demascările încetaseră definitiv, nu aveam încredere să vorbim unii cu altii despre problemele noastre de constiintă; ne întelegeam doar din priviri si mai mult ne intuiam.

Munca în ateliere a continuat, însă. Şi, cu tot efortul depus, deseori peste puterile noastre, a normelor exagerat de mari, preferam totusi atelierul în locul celulei, pentru că ne oferea putină libertate si posibilitatea de a ne mai misca, de a ne întâlni unii cu altii, simtindune mai putin încătusati. Aici oamenii se vedeau în fiecare zi, îsi dădeau bună ziua si se întrebau de sănătate. Departe însă de a-si face confidente. Drama prin care trecuseră stinsese toate entuziasmele.

Se prevedea că, după încetarea activitătii în ateliere, va începe o nouă etapă de detentie, fiind din nou zăvorâti în celule, cu altă formă de demascări, cu frig, foame, perchezitii, celule negre, beciuri, zarce si arest sever, aplicat mai ales în timp de iarnă, cu hrana pe jumătate la trei zile, si îmbrăcati numai în cămasă si izmene.

Multi muriseră în urma acestor măsuri de arest sever.

Aceste pedepse se administrau detinutilor politici după criteriul unor culpe aberante, ca de exemplu: uitatul pe geam prin „jaluzele” (scânduri bătute în ferestrele celulei, pentru a nu se vedea nimic din afară), întinsul pe pat sau pe prici în timpul zilei, scrierea pe pereti cu ajutorul unor bucăti de sârmă, scrierea pe sticle colorate, furnizate de detinutii de drept comun sau luate de la cabinetele medicale si golite de continutul lor, scrierea pe talpa bocancului (cu ajutorul săpunului dosit de la baie si a prafului D.D.T.). Comunicarea prin alfabetul Morse, prin tevile de calorifer, era culpa cea mai gravă, pentru că compromitea secretul închisorii.

Începând din 1953 si până la eliberare, în 1964, acest regim celular ne-a izolat complet de restul lumii. N-am mai avut legături cu familia, nu am primit alimente sau îmbrăcăminte si n-am mai citit un rând tipărit. Toate acestea ne-au măcinat, ne-au îmbolnăvit si omorât cu miile.