Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

15 Scrierea cărtii a început în 1989 (n. ed.).

16Este atinsă aici, ca si în alte locuri, cea mai gravă dintre toate ispitele: aceea a sinuciderii. Sinucigasul este căzut de la Hristos; el se crede părăsit de Dumnezeu, nu mai are nădejde în mila si purtarea de grijă a lui Dumnezeu, si nici chiar în atotputernicia Lui.

Păcatul cel din urmă al lui Iuda este singurul care nu se iartă, pentru că nu poate fi ispăsit; odată săvârsit, nu mai lasă timp de pocăintă, nici măcar clipa aceea care s-a dat tâlharului cel bun de pe cruce.

La Pitesti, satana a lucrat cu cea mai mare viclenie; cum spuneam mai sus (vezi nota 10), interzicând până si sinuciderea, după ce victimele ajunseseră la marginile suferintelor si ale deznădejdii. Ca niciodată, stăpânitorul întunericului nu mai are nevoie de suflete pierdute în iad, ci, în primul rând, de oameni complet satanizati, aici, pe pământ!

Pitestiul si Gherla au fost laboratoarele unei experiente care s-a extins apoi la nivelul întregii tări, cu alte mijloace, e drept, si care continuă, ducând, de va fi cu putintă, la pierderea si „a celor alesi”.

Reeducatii din toată lumea, ajunsi mai răi decât dracii, sunt cei ce lucrează „taina fărădelegii” si pregătesc venirea „fiului pierzării”.

În privinta celor care au ajuns la desăvârsita deznădejde si si-au luat viata, amintim cazul exceptional al unor Sfintelor Mucenite, Vernichi, Prosdochia si Domnina (prăznuite de Biserică în ziua de 4 octombrie), care s-au aruncat în apă pentru a nu fi siluite de soldatii romani (n. ed.).

17 Virgil Ierunca, autorul cărtii Fenomenul Pitesti, ed. Humanitas, 1991 (n. ed.).

18 Ionel I. Mota si Vasile Marin au murit pe front în războiul din Spania împotriva anarhistilor bolsevici. Iată ce scrie Mota în testamentul către părintii săi:

„Iubitii mei părinti, căutati să vedeti, alături de durerea voastră, toată frumusetea faptei noastre: se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina asezarea crestină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere sufletească pentru viata viitoare să fi căzut în apărarea lui Hristos? […] Eu asa am înteles datoria vietii mele. Am iubit pe Hristos si am mers fericit la moarte pentru El!” Iar către Corneliu Codreanu scrie: „Mor, Corneliu, cu tot elanul si toată fericirea, pentru Hristos si Legiune. Nu cer nici răsplată, nici nimic, ci doar biruinta”. Prin prisma aceasta întelegem „mistica” si „misticii” Miscării Legionare. Definitia aceasta se va regăsi pusă în faptă pe tot parcursul cărtii (n. ed.).

19 Dumnezeu descoperă sufletelor curate ceea ce va fi. Ce altceva urma să se întâmple, dacă nu o ispitire diavolească? (n. ed.)

20 „Năvălirea celor răi este tulburătoare, cu sunet, vuiet si strigare, ca si când s-ar fi făcut vreo pornire a unor tineri nepedepsiti si a unor tâlhari, de la care se face frica sufletului, tulburarea si neorânduiala gândurilor, mâhnire, urâciune către pustnici, trândăvie, întristare, pomenirea rudeniilor si frică de moarte; si de aici pofta celor rele, împutinarea de suflet către fapte bune si nestatornicia obiceiurilor” (Sfântul Athanasie cel Mare, Viata Sfântului Antonie cel Mare).

21 „Şi se vor face oamenii mai răi decât dracii, fiindcă dracii n-au trup să curvească si să ucidă, ci numai gânditor îndeamnă pe oameni” (Sfântul Nil Athonitul) (n. ed.).

22 „Cutare întrece pe multi cu darurile sufletului? Pentru întelepciune si pentru puterea cuvintelor este văzut si râvnit? Altul este bogat si darnic luminat la dările si milostenia către săraci, si e mult lăudat de cei ce dobândesc facerile de bine? Acestea toate sunt bătăi si răni, care îi pătrund ‹zavistnicului› inima prin mijloc” (Sfântul Vasilie, Despre zavistie). În limbajul Sfintilor Părinti, ura împletită cu invidia se numeste zavistie. (n. ed.).

23 «Sufletul lui ca cărbunii, iar inima lui sare precum fierul. Cine va descoperi fata îmbrăcării lui, si la încheietura zalei lui cine ar intra? Portile gurii înaintea fetei lui cine va deschide? Împrejurul dintilor lui este frică, măruntaiele lui – paveze de aramă. Din gura lui ies făclii arzând, si scapără ca niste vetre de foc. Din nările lui iese fum de cuptor arzând cu foc de cărbuni. Sufletul lui arde cărbuni, si pară de foc iese din gura lui. Înaintea lui aleargă pierzarea» (Iov 41, 5-22) (n. ed.).

24 «Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunostintă, asa si Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine, plini fiind de toată nedreptatea, […], de viclenie, […], de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înselăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeti, trufasi, lăudărosi, […], neîntelepti, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; acestia, desi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le si încuviintează celor care le fac» (Romani 1, 28-32) (n. ed.).

25 „Acesta este hotarul urâciunii: a vedea pe cel zavistuit din fericit – ticălos, a se face cel râvnit – vrednic de milă” (Sfântul Vasilie cel Mare, Despre zavistie) (n. ed.).

26 „Zice un oarecare pustnic Grigorie: S-au apropiat zilele lupilor, ale tigrilor si ale celor mai cumplite fiare sălbatice, care se vor sili în tot chipul a sfâsia turma lui Hristos” (Monahul Zosima Prodromitul, Sfârsitul omului) (n. ed.).

27 Lepădarea de Miscarea Legionară nu implica abjurarea crezului politic, ci lepădarea de Biserică si de neam, Miscarea Legionară nefiind organizatie politică („Noi nu facem si n’am făcut politică, o singură zi în viata noastră. Noi avem o religie, noi suntem robii unei credinte. În focul ei ne consumăm si în întregime stăpâniti de ea, o slujim până la ultima putere. Pentru noi nu există înfrângere si dezarmare, căci forta ale cărei unelte vrem noi să fim e etern invincibilă”. Ionel Mota – La icoană). Hulirea Bisericii pecetluia lepădarea deja săvârsită (n. ed.).

28 „Neputând a se lupta cu Dumnezeu, au căzut întru uciderea de frate” (Sfântul Vasilie cel Mare, Despre zavistie) (n. ed.).

29 Astfel s-a întâmplat cu mortii îngropati la Pitesti: după 1990 statul a vândut terenul din jurul închisorii unor particulari, care au început să-si construiască vile. Săpând pământul pentru fundatii, au fost descoperite oasele celor ucisi. În câteva zile, tot locul a fost împrejmuit, iar pământul a fost răscolit metru cu metru de către armată, care a curătat locul de oseminte (n. ed.).

30 „Este cineva viteaz? Este sănătos? Acestea rănesc pe cel zavistnic” (Sfântul Vasilie, Despre zavistie) (n. ed.).

31 A se vedea, de aici, cât de mare este puterea pocăintei si de ce dar se învrednicesc de la Hristos cei ce o lucrează (n. ed.).

32 „Pe zavistnic si pe cel care are rele năravuri, facerea de bine mai mult îi zădărăste” (Sfântul Vasilie, Despre zavistie) (n. ed.).

33 Iată puterea exemplului personal si tăria care o dă pătimirea unui martir al lui Hristos celor ce îl privesc si îi sustin mărturisirea (n. ed.).

34 „Zavistia: dascăl al luptării de Dumnezeu, maică a uciderii de om, tulburare a firii, necunostintă a prieteniei, nevoie prea fără de socoteală […]; învătătură a sarpelui, aflare a dracilor, sământă a vrăjmasului, arvună a muncii, zăticnire a bunei credinte, cale către gheena, lipsire de împărătia [cerurilor]” (Sfântul Vasilie, Despre zavistie) (n. ed.).

35 „Jivinele cele otrăvitoare slobod otrava prin muscare, si partea cea muscată se mănâncă de putrejune câte putin. […] Urâtorii de bine draci, când vor afla vointe potrivite lor, le întrebuintează pe ele în tot chipul, după a lor voie, încât si ochii zavistnicilor îi întrebuintează la slujba lor” (Sfântul Vasilie, Despre Zavistie) (n. ed.).

36 «Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândetea, înfrânarea, curătia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au răstignit trupul împreună cu patimile si cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să si umblăm» (Galateni 5, 22-25) (n. ed.).

37 „Mânia este fierberea sângelui din jurul inimii, de la aburul fierei sau al tulburării care se face. Pentru aceasta i se zice si fiere (col») si venin (cÒloj). Şi uneori mânia este si mare poftă de răzbunare; căci nedreptătindu-ne sau socotindune că suntem nedreptătiti, ne mâniem, si se face atunci patima amestecată, din râvnă si din mânie.

Iar felurile mâniei sunt trei: furie, care se cheamă fiere (col») si venin (cÒloj), si tinere de minte, si răzbunare. Pentru că mânia, având început si pornire furia, se zice si fiere (col»), si venin (cÒloj). Iar tinerea de minte este fierea (col») care rămâne, adică tinerea de minte a răului; si i se zice pe lângă a tine minte si a se închina la aducerea aminte. Iar răzbunarea este mânia care pândeste vremea spre pedeapsă, si i se zice si astfel pe lângă «a sta de fată».

Iar mânia este straja împărătească a gândului, avocatul poftei; căci când am poftit un lucru si am fost opriti de cineva, ne mâniem împotriva lui ca si cum am fost nedreptătiti, socotind gândul cu adevărat vrednic de durere ceea ce s-a întâmplat cu cei ce fireste îsi păzesc rânduiala lor” (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Cap. Despre mânie) (n. ed.).

38 Interzicerea sinuciderii este cea mai mare viclenie a tiranului, nemaiîntâlnită vreodată, păcatul de neiertat ajungând să fie o mult râvnită binefacere (vezi mai sus notele 10 si 16).

39 Vezi nota 29.

40 Vezi Nota finală de la sfârsitul cărtii (n. ed.).

41 «Iată, văd cerurile deschise si pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu» (Fapte 7, 56) (n. ed.).

42 «Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temetivă mai curând de acela care poate si sufletul si trupul să le piardă în gheena» (Matei 10, 28) (n. ed.).

43 Aceeasi durere o simt si nevoitorii lui Hristos care încep să lucreze pocăinta si rugăciunea neîncetată, după ce mai întâi, rătăcindu-se, au practicat yoga (n. ed.)

44 Asta îl deosebeste pe Dumitru Bordeianu de ceilalti memorialisti ai Pitestiului: el este singurul, după stiinta noastră, căruia i s-a dat vedere duhovnicească, singura în stare să vadă lucrurile în adevărata lor lumină (n. ed.).

45 „Necredinta naste îndoire a sufletului, iar îndoirea sufletului pe negrijă, negrija pe uitare, uitarea pe deznădejde, deznădejdea pe moarte” (Sfântul Efrem Sirul, Pentru frica lui Dumnezeu) (n. ed.).

46 Vezi cartea Sisteme si procese de brainwashing în România comunistă, de Nicolae Călinescu, ed. Gama, 1998 (n. ed.).

47 „În iad nu este pocăintă, ci pedeapsă, si sufletul păcătosului arde în iad ca o festilă” (Fapte minunate de la Părinti Athoniti, Ed. Cartea Moldovei, 1996, pag. 134) (n. ed.).

48 Nu mai avea chip. De aceea si erau desfigurati în bătaie de tortionarii posedati de cel rău, care urăste chipul omenesc, făcut după Chipul lui Dumnezeu (n. ed.).

49 «Mai pot să nădăjduiesc? Împărătia mortii este casa mea, culcusul meu lam întins în inima întunericului. Am zis mormântului: Tu esti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteti mama si surorile mele! Atunci unde mai este nădejdea mea si cine a văzut pe undeva norocul meu? El s-a rostogolit până în fundul iadului si împreună cu mine se va cufunda în tărână» (Iov 17, 13-16) (n. ed.).

50 A treia cale, aceea a tăcerii, este numai a martirilor, a celor care merg la moarte punându-si sufletul pentru aproapele lor (n.ed.)

51 Forta care le stăpânea mintea era, evident, a diavolului. Diavolul se străduieste să ascundă, atunci când omul îsi plânge păcatele, mai ales în fata duhovnicului, relele săvârsite de om. Dacă nu reuseste să îl facă pe penitent să uite adevărata grozăvie a păcatului săvârsit, atunci îl sfătuieste să îl micsoreze sau să găsească pentru el însusi circumstante atenuante (vezi fragmentul de la Facere 3, 12). Cu totul pe dos se întâmplă atunci când vrea să îl arunce pe om în negura deznădejdii: îi aduce aminte păcatele până la ultimul amănunt, ba chiar le exagerează mărimea.

„Războiul prin aduceri aminte este mai cumplit decât cel prin lucruri, tot atât pe cât este mai usoară săvârsirea păcatului cu gândul, decât prin faptă” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete pentru dragoste, cap. 63) „Şi acestea (cugetele) putină vreme păzesc mintea neîntinată. Iar mai pe urmă îi vin asupră-i pomenirile celor împotrivnice, si tulbură, si întinează pe inimă, pentru că nu a simtit încă văzduhul cel linistitor al slobozeniei ‹Duhului›, către care, după bună vreme, se adună pe sine prin neaducerea aminte de lucruri. Căci aripile si le are încă trupesti, zic adică pe faptele bune, care se săvârsesc la arătare” (Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 56) (n.ed.).

52 Acesti frati ai nostri au căzut din cauza suferintelor de nesuportat, fiind în lanturi si supusi unor torturi continue. Ce scuză au însă milioanele de informatori, care au făcut aceasta în stare de libertate, punându-se de bună voie în slujba satanei? (n. aut.)

53 În afara perspectivei teologice, nici nu este de înteles. Vrăjmasul lui Dumnezeu este si vrăjmasul omului: dacă Dumnezeu vrea să ne facă încă din această lume cetăteni ai împărătiei ceresti («Împărătia lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru» – Luca 8, 37), satana vrea să edifice iadul pe pământ, pentru a pierde întreaga omenire. (n.ed.)

54 Nimic nu mă va putea convinge că cei ce ne urăsc, ne prigonesc, ne defăimează si ne ucid, sunt altceva decât cele mai docile si mai autentice slugi ale satanei (n. aut.).

55 «Dacă vă urăste pe voi lumea, să stiti că pe Mine mai înainte de voi M-a urât» (Ioan 15, 18) «Fericiti veti fi voi când vă vor ocărî si vă vor prigoni si vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mintind din pricina Mea» (Matei 5, 11) (n.ed.).

56 Ancheta era un fel de „spovedanie” anapoda, în urma căreia mărturisitorul nu iesea curătat, ci împovărat si întinat. Cel rău nu inventează nimic, se foloseste de toate mijloacele, bune în sine, pentru a-si împlini scopurile, rele în întregime. În această categorie intră si sedintele de anamneză hipnotică, si cele psihanalitice (n. ed.).

57 Beria = Lavrentii Pavlovici (1899-1953), evreu rus, ucis de apropiatii săi imediat după moartea lui Stalin (n. ed.).

58 Singurul sentiment al diavolului, din care izvorăsc toate celelalte ale lui, este ura, ura absolută fată de neamul omenesc (n. ed.)

59 Autorul insistă asupra responsabilitătii, care apartine, până la urmă, duhurilor rele. Bordeianu are vedere duhovnicească si observă că oamenii, arvuniti

60 „Ştiute si nestiute”, formulă din Molitfelnic (cartea de rugăciuni pentru preoti a Bisericii) care defineste păcatele; aici e folosită pe dos, în programul de golire a mintii (n. ed.)

61 Ciobanul de la Maglavit fusese apoi arestat de comunisti, anchetat si torturat ca să spună că a fost pus de biserică si de burghezie să vorbească de vedenia lui. În urma torturilor de la anchetă a semnat declaratia asa cum i-au cerut-o anchetatorii, după care a fost condamnat la o pedeapsă mică. Când a terminat însă pedeapsa, a spus: „M-au bătut ei ca să declar că altii m-au învătat să spun că L-am văzut pe Mosu, dar eu spun că L-am văzut si că praful o să se aleagă de ei, pentru că Mosu nu iartă” (n. aut.).

62 „Fratii părinti ai Schitului au proorocit pentru neamul cel de pe urmă. Ce am lucrat noi?, ziceau ei. Şi răspunzând unul din ei, mare cu viata si cu numele, avva Ishirion, a zis: Noi poruncile lui Dumnezeu le-am făcut. Şi răspunzând fratii au zis:

Dar cei după noi, oare ce vor face? Şi a zis: Vor să vină la jumătatea lucrului nostru.

Şi au zis fratii: Dar cei după dânsii? A zis avva Ishirion: Nu au nicidecum lucru cei ai neamului si rândului aceluia, ci va să le vină lor ispită. Şi cei ce se vor afla lămuriti în vremea aceea, mai mari si decât noi si decât Părintii nostri se vor afla” (Patericul egiptean, Pentru avva Ishirion).

„Ce ispită înfricosătoare va fi oare, să se arate lămuriti, cu toate că nu vor avea nici o lucrare si vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunati? Ispita neamului celui de pe urmă a si sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist, încât amenintă să-i piardă pe cei alesi” (Sfântul Ioan Iacov, Ispita crestinilor cu adevărat ortodocsi).

Această proorocie a fost făcută în veacurile IV-V, în Egipt. Cine erau „Părintii nostri”? Părintii nostri sunt sfintii mucenici ai primelor trei veacuri de crestinism. „Lămurit” înseamnă curătat, nepătimitor, care, răstignindu-se împreună cu Hristos, a biruit patimile si poftele acestei lumi. Lepădarea de Miscarea Legionară însemna lepădarea nu de eroii si de doctrina ei, cum s-ar părea la prima vedere, ci de credinta în Hristos si de învierea neamului românesc. Prin lepădarea de neam omul se dă în mâna lui satan, al cărui plan, în secolul XX, a fost de a însela neamurile dezbinate tot de el în secolul XIX, si de a le desfiinta (vezi Apocalipsa 20, 8). Prin a nu se lepăda de Hristos si a răbda torturile până la capăt, acesti tineri legionari au ajuns mai mari decât Sfintii Mucenici ai primelor trei veacuri, care nu au avut de pătimit chinuri si chinuiri atât de cumplite (n. ed.).

63 „Toate chinurile iadului au această trăsătură: sunt mai rele decât orice moarte si totusi nu aduc moartea. Moartea este tot atât de dorită în iad ca viata pe pământ. Moartea ar fi o fericire pentru cei din iad, dar nu-i posibilă: soarta lor este o viată fără de sfârsit pentru suferintele fără de sfârsit. Chinuri insuportabile îi apasă în iad pe cei condamnati de Dumnezeu; chinul cel mai greu al sufletului, acolo în iad, este deznădejdea” (Sfântul Ignatie Briancianinov, Aducerea aminte de moarte) (n. ed).

64 Mistic: cuvântul a desemnat în lumea legionară, întâi, pe Mota, întemeietorul Frătiilor de Cruce, care a si murit ca un sfânt mucenic. Mai apoi le-a fost atribuit celor din grupul lui Valeriu Gafencu, membri ai Frătiilor de Cruce în clipa arestării lor, care, între 1941-47, citiseră si puseseră în lucrare, la propriu, Evanghelia, Vietile Sfintilor si Filocalia (primele 4 volume), si ajunseseră la o înaltă măsură duhovnicească (doi dintre ei, Anghel Papacioc – azi Arhimandritul Arsenie de la Techirghiol – si Constantin Dumitrescu, poreclit de către tortionari „Fachirul” – Monahul Marcu Dumitrescu de la Mănăstirea Sihăstria, plecat în 1998 la cele vesnice –, s-au călugărit imediat la iesirea din închisoare). După 1948, termenul de „mistic” a fost dat celor care, punându-si toată nădejdea si asezarea lor interioară în Hristos, au căutat să vadă, dincolo de „realitate”, Pronia Dumnezeiască si lupta diavolului, prin slugile sale, împotriva crestinismului si a crestinilor din marea temnită comunistă numită România (n. ed).

65 Toate s-au întâmplat după Talmudul inspirat de „tatăl minciunii” (vezi Nota finală a acestei cărti) (n. ed.).

66 De observat asemănarea dintre acest ritual si ritualurile masonice si newage (n. ed.).

67 Acesta e telul satanei, să tragă «în întunericul cel mai din afară» întreaga omenire, «să piardă, de va fi cu putintă, si pe cei alesi» (n. ed.).

68 Defăimarea purtătorilor de har, cum erau acesti eroi pomeniti aici, aducea după sine retragerea harului lui Hristos de la cei ce o făceau, iar după aceea, apostazia (n. ed.).

69 Pătimitorul a înteles că, prin „spovedania” cerută de călăi, taină întoarsă pe dos, se urmărea distrugerea constiintei, adică a Împărătiei lui Dumnezeu din inima omului (vezi notele 51, 56, 60) (n.ed.).

70 Scatologia si sexualitatea împotriva firii sunt atractiile diavolesti cele mai obisnuite, descrise de iconografia crestină. În Sabatul vrăjitoresc împerecherile peste fire si coprofagia sunt esentiale. De asemenea, în ocultismul contemporan, masonic. Descrierea orgiilor sexual scatologice abundă în literatura si filmografia contemporane. Vezi descrierea vămii desfrânării, la Sfânta Teodora si Sfântul Vasilie cel Nou. (n. ed.)

71 În cele mai multe vieti si pătimiri ale sfintelor mucenite, înainte de a fi chinuite erau fortate să cadă în desfrânare, stiut fiind că păcatul acesta, prin plăcerea provocată si dezmierdarea simturilor trupesti si sufletesti, alungă harul Sfântului Duh de la om; iar după aceea lepădarea vine imediat. Slugile satanei care au torturat la Pitesti au crezut că prin tortură vor silui constiinta omului să fie convinsă că a făcut păcate care nu le-a săvârsit, păcatul fiind deja săvârsit cu mintea în clipa în care omul acceptă gândul murdar (n. ed.).

72 Căderea din har aruncă omul în starea subanimalică a vointei posedate de diavol (n. ed.).

73 Chiar asta s-a urmărit, atunci în mic, experimental, în conditii de laborator si cu mijloace dure, iar astăzi la scară planetară, „cu duhul blândetii”, prin propagandă. Initiatorii coruperii acesteia generale sunt pornocratii iudei, care urmează riguros preceptele Talmudului (n. ed.).

74 Acel tip de tortură, zisă „pozitia fixă”, fiind continuă 17 ore pe zi, arunca cel mai repede în deznădejde, pentru că singura armă împotriva ei era rugăciunea neîncetată, care a avut putini lucrători în iadul temnitelor (n. ed.).

75 Ancheta psihanalitică se foloseste de aceeasi metodă a aducerii aminte a relelor. Vezi nota 32 (n. ed.)

76 A fost scoasă orice amintire a faptelor bune evanghelice si a milei si bunătătii lui Dumnezeu, pentru ca diavolul să se poată înstăpâni cu si mai multă putere. „Unde nu este Dumnezeu este dracul” (Sfântul Vasilie cel Mare, Că nu este Dumnezeu pricinuitorul relelor) (n. ed.).

77 Cea mai mare încercare: «Vrăjmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calcă în picioare. Făcutu-m-a să locuiesc în întuneric, ca pe mortii veacului». (Ps. 142) «Multi se scoală asupra mea, multi zic sufletului meu: nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui» (Ps. 3) Vezi si Cartea lui Iov (n. ed.).