Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Înscenarea de „reconstituire”

Era pe la începutul lui noiembrie 1948. Îmi amintesc bine că încă nu ninsese la Suceava.

Era o zi însorită dar rece când, dimineata pe la orele zece, directorul închisorii, cu multi gardieni după el, a trecut din celulă în celulă, spunând că cine este student sau elev de liceu din Iasi, să iasă în curtea închisorii.

După aceea, anchetatorii ne-au grupat pe facultăti. De-o parte, Universitatea cu Facultătile ei, iar de cealaltă parte Politehnica cu facultătile ei. Era pentru prima dată de la arestarea mea când am putut să-mi văd camarazii de la facultate.

După ce au fost scosi toti studentii si elevii, am fost îmbarcati în camioane militare, acoperite cu prelate si păziti de soldati înarmati. Asa am fost condusi, pe facultăti, pe un platou în apropierea cetătii Sucevei. Ajunsi aici, s-a format un cordon de soldati înarmati cu pusti automate în jurul nostru. Spre surprinderea noastră însă, în afară de soldati, gardieni, anchetatori si bătăusi, acolo mai erau si fotografi.

Cei care conduceau înscenarea au ales o zi însorită, asemănătoare lunilor mai sau iunie, iarba fiind încă verde. Pentru ca anchetatorii să-si procure piese la dosar, necesare în fata instantei de judecată, deoarece la arestare nu găsiseră nimic incriminator asupra noastră, au înscenat cea mai monstruoasă minciună: „aspecte din activitatea legionară”, care au fost filmate si fotografiate, pentru a fi atasate la dosar, ca piese de acuzare.

S-a fotografiat o „sedintă de cuib în cadrul Facultătii”, noi fiind repartizati pe unităti, exact asa cum scria în „Cărticica sefului de Cuib”.

Ţinuta noastră vestimentară era civilă. Ne-au poruncit să ne dezbrăcăm. Am rămas numai în cămasă, cu mânecile suflecate, ca să se vadă că afară e cald si ne-am asezat pe iarba verde în apropierea unei pădurici. Apoi s-au desfăsurat „sedinte pe unităti” si „sedinte pe facultate”, unde a fost fotografiat Moisiu, primind raportul.

Au mai fost fotografiate si cărti de doctrină legionară, aduse bineînteles de anchetatori si confiscate din timpul lui Antonescu.

Aceste cărti trebuiau să se găsească la sefii de unităti în timpul „sedintei”.

Pentru a dovedi caracterul terorist al legionarilor, au fotografiat si mânuiri de arme militare, aduse de soldati, precum si trageri la tintă. S-a mai înscenat si un foc de noapte – cu toate că era ziuă – lângă care se vedeau armele făcute piramidă, ca la instruirea ostasilor, de unde trebuia să reiasă că legionarii, înarmati până în dinti, reprezentau un mare pericol pentru siguranta Statului.

Dar cea mai sfruntată miselie a fost că cei denuntati la anchete, nefiind arestati încă, au fost înlocuiti acolo cu alti camarazi, care nu aveau nimic de-a face cu unitatea respectivă. Cel mai elocvent exemplu m-au fortat să-l dau eu, pozând pentru fratele meu Ion, cu care mă asemănam si al cărui nume a fost evocat la anchetă, desi nu fusese încă arestat. El nu făcea parte din Faculatea de Medicină, ci era student la Politehnică. Iosub Mihai, Ungureanu Alexe si Climescu, studenti la Medicină, au pozat pentru alti studenti de la Politehnică, încă nearestati si care erau prietenii lor. Acelasi procedeu a fost folosit si în cazul fetelor.

Miselia si minciuna se puteau deduce si din faptul că în aceste fotografii toti aveam părul la fel de scurt, căci fusesem tunsi când fusesem încarcerati la Suceava. Unii aveau mustată, ca mine care, în libertate, nu purtasem niciodată mustată. Unul singur purta, Costică Stamate. Îmi amintesc bine că, pentru înscenare, seful Centrului Studentesc Legionar (CSL), Nicolae Simionescu, s-a consultat cu Bogdanovici, seful Universitătii, cu Moisiu si Costică Butan, seful Politehnicii, fiindcă, cu voia sau fără voia noastră, anchetatorii ar fi făcut acelasi lucru⁶.

Calculul nu a iesit precum fusese prevăzut, deoarece procesele celor din închisoarea Suceava s-au judecat în alte circumstante, pe care le voi relata la capitolul despre procese si complete de judecată.

După această mascaradă am fost din nou îmbarcati în camioane, însotiti de inseparabilii soldati înarmati si readusi în celulele noastre, unde au avut loc discutii, cu păreri si previziuni diferite. Anchetele au continuat si ele cu torturi de aceeasi intensitate până spre sfârsitul lunii decembrie.

Atmosfera de după înscenări

După această înscenare, detinutii erau într-o stare de plâns, fără asistentă medicală si cu un regim alimentar care-i adusese într-o stare încât abia se mai puteau tine pe picioare. Cea mai cruntă suferintă si cel mai greu de suportat a fost foamea, care, începând cu această dată ne va măcina în multii ani de închisoare. Fiecare a îndurat-o în functie de tipul constitutional si de vointa si stăpânirea de sine pe care le avea.

Din cauza acestei suferinte aproape de nesuportat, unii – putini la număr – au cedat la anchete, iar altii au făcut fel de fel de compromisuri. Pe vremea aceea, în Moldova se mai resimtea încă lipsa de alimente, după cei trei ani consecutivi de secetă, 1945-1947.

Nu voi uita niciodată că de Sfântul Dumitru (26 octombrie), aniversarea numelui meu, după masă, colega mea de an, detinută pe sectia de femei, fiind la plimbare – numai fetele aveau dreptul la zece minute de plimbare – s-a apropiat de geamul cu gratii si mi-a aruncat o pâine mare de 1 kilogram, urându-mi în soaptă: „La multi ani!” Gardianul care le păzea nu a observat-o, însă un soldat din turnul de veghe a văzut-o si a denuntat-o. A fost usor de recunoscut pentru că dintre toate fetele, numai una singură purta coade. Drept pedeapsă, fiind dusă la anchetă, a luat o bătaie pe care cred că n-a uitat-o nici până în ziua de azi. În plus, timp de o lună de zile nu a mai avut voie să iasă la plimbare sau să cumpere pâine.

Îndată ce am primit pâinea, am prevăzut că va veni perchezitia si de acea am împărtit-o repede între noi, înfulecând-o pe nerăsuflate.

Popa Ţanu nu a vrut să primească. Când au venit să perchezitioneze, obiectul delict dispăruse deja, iar noi nu am recunoscut nimic.

Într-o bună zi, pe la sfârsitul lui noiembrie, sunt scos cu Cojocaru ca să ducem fetelor o tinetă cu apă de băut de la fântâna din curtea închisorii. Cu această ocazie, datorită gardianului de pe sectia fetelor, care era mai cumsecade, am putut intra din celulă în celulă cu tinetele, ca să le vedem pe toate. Cu unele dintre ele am putut să vorbim, să schimbăm informatii, gardianul prefăcându-se că nu vede nimic. Ceea ce însă m-a impresionat în mod deosebit si foarte neplăcut în aceste celule a fost igiena. M-am îngrozit si în acelasi timp mi-am pus întrebarea: cum vor rezista si cum vor suporta femeile condamnate conditiile de închisoare? Prin structura lor anatomo-fiziologică ele aveau nevoie de o igienă corporală diferită de a bărbatilor, majoritatea fiind tinere.

Am văzut în aceste celule cârpe improvizate, de diferite mărimi si culori, spălate doar cu apă rece. Probabil că aceste cârpe erau rupte din combinezoanele lor si jena la care fuseseră supuse aceste făpturi atât de gingase se citea pe fata lor. Mirosul în celulă era atât de insuportabil, încât nu era de mirare că li permisese o plimbare zilnică de zece minute, timp în care usile erau lăsate deschise. Era nevoie să li se usuce cârpele si să se aerisească celula.

Le-am întâlnit după eliberare pe unele dintre ele. Executaseră 16 ani de detentie si mi-au mărturisit că femeile au suportat mult mai greu, din acest punct de vedere, conditiile din închisoare.

În tot timpul anchetelor si proceselor nu s-a făcut baie, nu ni sau spălat rufele si nici nu am primit săpun. Să tragă concluzia ce se cuvine domnisoarele si doamnele din lumea civilizată. Toate femeile arestate din tara noastră sub regimul comunist au fost adevărate eroine. Cinste lor, de-a lungul istoriei!

Nu pot încheia acest capitol, fără a spune că au fost si orase ca:

Bucuresti, Timisoara, Galati, Cluj etc., unde torturile si bătăile au fost si mai feroce. Anchetele, înscenările, si procesele de la Suceava, asa cum s-au desfăsurat ele, amintesc însă permanent de cea mai odioasă politie si justitie. Şi aici, în bezna minciunii justitiei s-a petrecut pervertirea si degradarea.