Editura gartea româneasca 1 Ci, o O

ui -l

c-

103

ca

O
SCO -J-» l Bl -os-:

-l ._, cS >ess . - u

ca f* o "55

CJ 05

o

«4

o cu

5

ca fi

CU

ca

.a a

-d "

3

> CS

3

3

e

Cu

ia

CJ

CJ

.a cj

S-i CJ

Cu fi

ca fi

fi.?

-i-> CS ^Z

c- r*

g > 8 Ş '5

ca P

ca

£§ 5a

i^s^la

ce § fi cs ^ <&

8

cu

a

CJ

§ss

. c3

■i "fi d

fi o

•ci

ca

" .1-l 3CCS , cî :«

S - ca C

oi

cy 'o o ca

CJ

ca

a-ă

d O

cş'S

o ,,. Cu

Si « * 8 ³

cS

a

îoS

>C3

T3

>c« O

cj cS fi ^j

.ca

O ,Q

Cu o

°l B '3 >g

* £ | -s

a â cj fi fi fi

5 -S

3 g

3 '" • CS CS '

'o O fi.

cS

cu

Bl

Ti ■

ca sa

S

)C3

CJ

t o

C S

•⁵H

% a

05 -y

cn S

. CU

CJ O

i-s CJ

ca «-l *-l fi
3§

Cu c

o ce S-

a

.h cs cs

cS

o ai o

ca

>cs fi

CJ

o e-

I ^K"« fi

1 fi - ? .

* '—' "!5 O

c; ^

«- a

^,caS ^iTca^'S S

CJ

O OJ

a g .3.

S'S o ,_ ^ Cu Cu V» o

ca

s-i ca o

> 'S

CJ >

a^

cs'S=-S

.<

a

ca

o G

C3 CJ

a O
l

fi jr )CS

<—" ^i o

cS 3 u>

cj Jn ca

>ca cu CuH

3

o

4-»

o

o

Bl

CJ

o

6Z

CJ CJ

Pi

.a « a ^ &

r—t

•*-* _

O cS

1|

-S fi .5 fi

CJ Bl

135

> fi

a

3

CJ

fi
>cS O «-> CU

O c—

cu cj

-S

n ca o

Oi ţ?

„ ca îs
ca ca

O

>

o

ol

Wl UI

.2 cî

?, 8 o

cj ca fi

i i—i

CJ .-l

fi

w i—i

CJ ^

CJ _

"fi ^

2-

o

-3

ca t3

a *b>

o

CJ CS 4J Bl

S cs

)C3 CB

_. CS

+3	g fi	CJ	CS ;/l
O	fi fi	Bl )CS	cea
CJ		«1 05	ca CS
H		CJ	yi
		S-i JL	ca
	CS fi)	> 1CS	>.-; a

fi "că"

o fi

CU

o ,fi

t3 °5

- ^ ,a 3 cd

^U CS -rt

« 3

fi'a

ca ce

Bl

rs fi

■2 'O ei ca

r-,

o ■£

.a§ a ţ

ce >£

eu aj 5i

^ .a' ies a

^-» 3CS

ce f-i •

-j ca y o

Cu

.'ca |^ >3 >S .^ cj

o

ci

05 CS _-iH i

ea

CU

■âfi&„

. o fi

■â a a ^

CU etf CU

cS

O CJ^O 5tes

Cu cj _, o ce m cs o

ca fi 3 •

'-^ <— ca

ce 2

1W r*

o cu fi SO fi

,£2

CJ

■a fi

'■-J cj ■

I—l Bl

C6

a

a

CJ CS

O o

ce

CJ

Bl O

o

Pi

8

ş-i e-

■4J C/1

• fi

ce cj o t3 ca

icS CJ fi 13

^S fi

CS ^

■ -s -s.

£'£

T3

05 S-i

ca OJ ^
Ct,

i

.--s a

o

cu
O	o
|	'^-^ CS
	î-l
	cS
	CU

f o •3

g

o

Cu

icS

legi de loc ? se roşi toată Liza. De ce ai sărit aşa deodată ? De ce mă priveşti cu un aer atît de ciudat ? Mă sperii. De ce te temi ? De mult am observat că ţi-e frică, tocmai acum, toc­mai acum... Dumnezeule, cum păleşti!

— Dacă tu ştii ceva, Liza, îţi jur că eu nu ştiu... şi de loc nu vorbeam despre asta, cînd am spus că plătesc cu viaţa...

— Nu te înţeleg de loc, îngăimă ea cu teamă.

în sfîrşit, un surîs îngîndurat apăru încet pe buzele lui. Se aşeză lent, îşi sprijini Cioatele pe genunchi şi-şi acoperi cu mîinile faţa.

— Un vis urît şi aiureli... Vorbeam despre două lucruri diferite.

— Nu ştiu de loc despre ce-ai vorbit... Se poate să nu-ţi fi dat seama că astăzi voi pleca de la tine, ai ştiut sau n-ai ştiut acest lucru ? Să nu mă minţi, ai ştiut sau n-ai ştiut ?

— Am ştiut... zise el încet.

¹ — Ei bine, ce mai vrei atunci: ai ştiut şi ai reţinut „clipa" pentru dumneata. Ce socoteli ar mai putea să aibă loc ?

— Spune-mi tot adevărul, strigă el profund îndurerat : ieri cînd deschideai uşa mea ca să intri, erai conştientă că o deschizi numai pentru o oră ?

Ea îl privi cu ură.

— într-adevăr, chiar şi omul cel mai serios poate pune cele mai surprinzătoare întrebări. Ce te nelinişteşte atît ? Te simţi cumva atins în orgoliul dumitale, prin faptul că o fe­meie te lasă cea dintîi, şi nu dumneata pe dînsa ? Ştii, Nikolai Vsevolodovici, în acest scurt răstimp cit am stat la dumneata m-am convins, între altele, că te porţi faţă de mine cu multă generozitate, şi tocmai acest lucru nu-l pot suporta.

El se ridică de la locul său şi făcu cîţiva paşi plimbîndu-sc prin cameră.

— Fie, să zicem că aşa trebuia să se termine... Dar cum s-a putut întîmpla asta ?

— Altă grijă ! Mai ales că dumneata cunoşti acest lucru, cum îţi cunoşti cele cinci degete, şi-l înţelegi mai bine decîl oricine altul din lume, ba şi contai pe asta. Eu sînt o domni­şoară, inima mea a fost educată la operă, iată de unde s-a început, iată şi dezlegarea enigmei.

— Nu.

— Nu există aici nimic de natură să-ţi sfişie amorul pro­priu, şi tot ce-ţi spun este adevăr curat. A început printr-un

moment frumos, la care n Alaltăieri cînd te-am ^gnît răspuns cu atîta cavalerism, dat seama imediat că m_ă eviţ^p

pentru că mă dispreţuieşti lucru

mult cum se şi cuven

}^ să r_e2ist. ™ ^dumneata mi-_ai

^°^{rS acasă} ™i-am ^{6Ş câsăt}°rit, _i

°^{are mă teme}^

pu că mă dispreţuieşti lucru £ ^{Ş câsăt}°rit

mult, cum se şi cuvenea unei domn °^{are mă teme}^ Am înţeles atunci că fu_g^ de TnTn ° *?."**«**» ? tasem, cautai tocmai sâ mă oS S ^{mlă CUm mă a}^ fuiesc eu generozitatea dumitale° rw°,^{bservi ce m}^ pre-panovici _şi mi-a descoperi mi , ^ ^{a sărit} Piotr Se

iui că te reţine o idee^aTîn^"- ^{tOtuL Mi}'^a ***• reprezentăm nimic, _{şi că} ^ ^ ^f« ? căreia şi eu şi _el n_u sa-şi asocieze şi propria-i persoanf i ^? T ^{în caIe}- A ţinut

S53£K3KS

în toate astea ni

f

^un P°et,

«norul nostru p_ropril,

^{tine ?}

nu vom ' ^Biata

ce, de ce ai veni,

^ms™^ibi>-
'!■)

661

35*

547

IMN

;e dragostea noastră reciprocă. Adresează-ic Daşenkăi; merge cu dumneata unde vrei. N-ai putut să nu te referi la ea nici într-o împrejurare

ca asta !?

—. Sărmană căţeluşă ! Salut-o din partea mea. Ştie că încă în Elveţia ţi-ai rezervat-o pentru vreme de bătrîneţe ? Cîtă grijă ! Cîtă prevedere ! Ah, cine este ?

în fundul sălii se întredeschisese uşa ; un cap se arătă pentru o clipă şi dispăru imediat.

— Tu eşti, Alexei Egorîci ? întrebă Stavroghin.

— Ba nu, nu sînt decît eu, se vîrî acum Piotr Stepanovici numai pe jumătate. Bună ziua, Lizaveta Nikolaevna ; mai bine zis, bună dimineaţa. Eram convins că vă găsesc pe amîn-doi în această sală. N-am venit decît pentru o clipă, Nikolai Vsevolodovici, aş avea neapărat nevoie să-ţi spun cîteva cu­vinte... Foarte urgent... Numai două cuvinte !

Stavroghin porni spre dînsul, dar după ce făcu vreo trei paşi se întoarse spre Liza.

— Dacă vei auzi acum ceva, Liza, să ştii : eu sînt

vinovatul.

Ea tresări şi îl privi speriată ; dar el se grăbi să iasă.

II

Camera din care se arătase prin uşă Piotr f^nov*¹ era un vestibul mare de formă ovala. Puia la venuea Im veghea Alexei Egorîci, dar Stavroghm ii expedia^ J, Vsevolodovici trase uşa după el şi se opri in aşteptare Stepanovici îl cuprinse într-o privire scrutătoare, fugara.

I Dacă ai aflat cumva totul, începu febril Piotr^ Stepa­novici, scormonind cu ochii, de parcă ar fi vrut sa-i scruteze adîncurile sufletului, atunci să ştii că nimeni^ dintre noi nu este vinovat şi mai ales dumneata, pentru ca un asemenea concurs... coincidenţă de împrejurări... într-un cuvmt, d n punct de vedere juridic eşti în afară de cauza şi am venit m grabă să te previn.

549

aţi: „Vos. poP«H vox un ^^semen^ J V

_să arunci

însă n-ai <£ <*sa ^ d *U J , ^

S-ar jjuia.« —--tele dumitale 1 avea să le spui?,, Fedka îl aranjam. __ Si cadavrele __ De loc ; cana trebuie. Dar îmi ps Pentru că, deşi n-ai Si apoi, cred că cşt^ admirabilă trebunlQ_or

chiar în clipa acea^_st, _..ux c.; r>n bani _.

te * ^

_asta mc _nieZ ^ astăzi ^ <sub>cum

au</sub> ais a _{t sa} tata <sub>calro

Ua</sub> aceasta ^na^ _{â eşti} aUt ^ .

_bine cel P^ gindul vr^^ „ici o ^ £ _astea dau o ^ _ş, de aco ci, acu» un ^ _nişOara

_or dumita^ |_sâtoreşU cu o ^^

_sta poţi sa te _{se afla} deja ^ _de

superbă şi cu bani _mulţl, car. ţ _{un concU}rs

dumitale. Iatâ ce _poate sa iasă

împrejurări, nu e^ _aşa? _{ce eşt}i . _tQn, tn

_- Mă ameninţ _cUrava, cap _{seC şl} act _ca

- Ei, asta e a. _cum, ce ^^_urat ^/putca să te loc să te bucuri, ^ _dutnneala... Am _ş. cum aş .P , _Am

să-ţi dau de ştir*_{tte cît} mai reje -_{n a}mem , _trîftS.

ameninţ ? Ce m _fmi__ar folosi sa _ub nu

i d consirr_f ^„rfntul dum ^

au _{tte c}

ţ ? Ce m _fmi__ar de consirr_f( ^„rf ta eşti lu^^na

nevoie ae <-^ ,._1UV„.....

Dumneata eşti lui,_iumma Ş^ ^soa de dumneata cun_Umplit, şi nu

sînt Mavriki Nife|i_ikoi_f-"'"- "

o trăsurică uşoa

faţa gardului

parcului... în

noaptea! Mi ■' oameni

ce ^^_urat ^/putca să te eala... Am _ş. cum aş .P , _Am

mai reje -_{n a}mem , _trîftS.

folosi sa _{ub ş}i nu ^ _teffi

ntul dum ^ _t acela _{u doar n}

a şţ ^s°^_umneata de mţ _tocoace P şi nu dvi . _ieşte-ţi, ^or <sub>d

ra</sub>, _şi _de lingă _Wt p

lai

tem nu

încoace P;-stînd i>¹ an iund a; jbabil toat-

Mavriki,, ^olae Adevărat, _t adevă

trei sute de pa_S, _şi) «ed.

_m._a văzut. N-a.^._{ai ş}tiut?

uitat să-ţi spu», _n_ uite, un

mai are la el ş^ _{i un} rcvol

552

<sub>re

ai ş</sub>tiut ^ _{ăs n}_ uite, un om _{şi un} rcvolvei,

^ _reped pe ^ ^ _a « _{acesta iml} pare _{d (}

^ _{ăsta e} cel mai p _{q noa?} ^ _pm ca

întreagă de veghe în ploaie şi în vînt, enervat la culme fireşte, pentru că să ne gîndim în ce situaţie se află el, ha, ha ! Cum crezi, de ce s-a postat el acolo ?

— O aşteaptă pe Lizaveta Nikolaevna, bineînţeles.

__ Asta e ! Dar cum îşi închipuie dumnealui că o să iasă

ea la dînsul ? Şi pe o ploaie... ca asta... Mare dobitoc !

— Chiar acum ea o să iasă la dînsul.

__. oho ! Ce noutate ! Va să zică... Dar ascultă, situaţia

ei acum s-a schimbat cu totul: ce, o interesează acum Ma­vriki ? Doar eşti un văduv, liber, şi puteţi chiar mîine să vă căsătoriţi! Ea nu ştie încă, lasă-mă pe mine să aranjez ime­diat totul. Unde este ea, să-i spun bucuria.

— Bucuria ?

— Dar cum crezi ? Mergem.

— Şi crezi că ea nu se va dumeri ce e cu aceste cadavre t îşi îngustă destul de ciudat ochii Stavroghin.

— Fireşte că nu se va dumeri, hotărî cu un aer de prostă-lău Piotr Stepanovici, pentru că din punct de vedere juridic... Mare lucru ! Chiar dacă s-ar fi dumerit! Femeile au o capa­citate de a trece cu vederea atît de bine peste toate astea, încă nu le cunoşti! Afară de faptul că acum i-ar conveni în orice caz să se mărite cu dumneata, de vreme ce s-a compromis în aşa hal, i-am mai vorbit şi despre „barcă" şi mi-am dat seama că imaginea acestei „bărci" poate să aibă cel mai mare efect asupra ei; care va să zică, îţi dai seama ce tempera­ment zace în această domnişoară. N-avea nici o grijă, va păşi cu atîta hotărîre peste aceste cadavre, îneît îţi va fi mai mare dragul s-o priveşti, cu atît mai mult că dumneata doar n-ai nici un amestec, absolut nici un amestec, nu e aşa ? Doar că le va păstra pentru sine aceste cadavre ca să te înţepe la vreo doi ani după căsătorie. Orice femeie, mergînd la cununie, are grijă să se înarmeze pentru orice eventualitate cu ceva din trecutul soţului în acest scop ; ei, dar atunci... peste un an cîte şi mai cîte nu se pot întîmpla ? Ha, ha, ha !

— Dacă ai venit cu o droşcă, ia-o cu dumneata şi du-o imediat la Mavriki Nikolaevici. Acum cîteva clipe mi-a spus ca nu mă poate suferi şi că pleacă de la mine şi, bineînţeles, ⁿu va accepta să se urce în trăsura mea.

Ehe ! într-adevăr, vrea să plece ? Dar care să fie cauza ? îl privi cam aiurit Piotr Stepanovici. . Şi""⁰ fi dat seama cumva în această noapte că n-o

iubesc de loc... Lucru pe care 1-a ştiut de altfel întotdeauna.

•— Dar dumneata n-o iubeşti ? zise Piotr Stepanovici cu un aer de mirare nemărginită. Apoi, dacă e aşa, de ce cînd a intrat ieri la dumneata ai reţinut-o, nu i-ai spus direct ca un om de onoare că n-o iubeşti ? Nu e de loc cinstit din partea dumitale, şi apoi în ce lumină mizerabilă m-ai pus pe mine

în faţa ei?

Stavroghin izbucni în rîs.

— Rîd de o maimuţă a mea, explică el imediat.

— Aha ! Ai ghicit că fac pe mucalitul, începu să rîdă cu haz şi Piotr Stepanovici, ca să te înveselesc ! închipuieşte-ţi, chiar în clipa în care ai apărut aici, ieşind la mine, mi-am dat seama după expresia feţei dumitale că ai avut „ghinion". Sau poate chiar un eşec complet, ai ? Pariez, strigă el aproape înecîndu-se de haz, că toată noaptea aţi stat alături în sala aceasta pe scaune şi aţi discutat despre cine ştie ce sublimă nobleţe sufletească, pierzînd în asemenea discuţii tot timpul preţios... Dar iartă-mă, iartă-mă; nu mă priveşte ; încă de ieri eram sigur că totul se va termina la voi în modul cel mai stupid. Ţi-am adus-o numai ca să te mai distrezi şi să-ţi dovedesc că n-ai să te plictiseşti cu mine alături; de sute de ori îţi voi mai fi de folos în felul acesta ; în general îmi place să ofer oamenilor lucruri plăcute. Iar dacă acum n-ai nevoie de ea, ceea ce am scontat şi eu, şi tocmai de aceea am şi

venit, atunci...

— Şi zici că mi-ai adus-o numai cu gîndul de a mă distra,

de a-mi face o plăcere ?

— Dar cum altfel ?

— Nu ca să mă faci sâ-mi omor nevasta ?

— Haida de, dar ce, ai omorît-o dumneata? Ce spirit

tragic !

— Totuna e, chiar dacă dumneata ai omorît-o.

— Păi ce, am omorît-o eu ? îţi spun doar, n-am nici un amestec. Totuşi începi să mă îngrijorezi...

— Continuă-ţi ideea, ai spus: „Dacă acum nu ai nevoie

de dînsa, atunci..."

— Las-o în seama mea, bineînţeles '. O mărit foarte bine cu Mavriki Nikolaevici, pe care, de altfel, nu l-am postat eu lîngă gardul parcului, nu cumva să-ţi intre aşa ceva în cap. Să ştii însă că acum mi-e cam frică de el. Uite, spuneai de droşcă : am trecut pe lîngă el în goana mare... Nu zău, te pomeneşti că are asupra lui şi revolver ?... Bine că mi l-am

554

luat şi eu pe al meu. Iată-l {scoase din buzunar revolverul, îl arătă şi imediat îl ascunse), l-am luat din cauză că drumul e destul de lung... Uite ce, aranjez eu totul într-o clipă : ini­mioara dumneaei acum cred că tînjeşte după Mavriki... In orice caz ea îl regretă... Să ştii că începe întrucîtva să-mi pară rău de dînsa ! O duc la Mavriki şi imediat se va apuca să-l certe inimă de femeie ! Văd că iar rîzi ? Mă bucur că te-ai înveselit. Atunci mergem. Cum intru îi spun despre Mavriki, iar despre ceilalţi... despre cei morţi... n-ar fi mai bine deocamdată să nu spun nimic ? Totuna, află pe urmă.

__Despre ce să afle ? Cine a fost omorît ? Ce-ai spus

despre Mavriki Nikolaevici ? deschise brusc uşa Liza.

__Aha ! Aţi ascultat la uşă ?

__ Ce-ai spus chiar aeum despre Mavriki Nikolaevici ? A

fost ucis?

— A ! Va să zică, n-aţi auzit bine ! Liniştiţi-vă, Mavriki Nikolaevici este viu şi sănătos şi vă veţi putea convinge de acest lucru imediat, pentru că e chiar prin apropiere, stă lîngă gardul parcului... şi mi se pare că a stat acolo toată noaptea; este ud leoarcă, în manta... M-a văzut venind încoace.

— Nu este adevărat. Ai spus „omorît"... Cine a fost omo­rît ? stărui dînsa cu un glas plin de neîncredere şi chin.

— A fost omorîtă numai soţia mea, fratele ei Lebeadkin şi servitoarea lor, zise ferm Stavroghin.

Liza tresări şi se făcu palidă ca varul.

— Un caz monstruos, ciudat, Lizaveta Nikolaevna, un caz de tîlhărie stupidă, cu scop de jaf, profitînd de incendiu, se ambala imediat Piotr Stepanovici. E mîna tîlharului Fedka-ocnaşul şi din cauza prostiei imbecilului de Lebeadkin, care a arătat tuturora că are asupra lui bani... Am venit tocmai ca să aduc această veste... Ca o lovitură de măciucă în cap. Stavroghin era cît pe-aci să cadă cînd i-am spus. Ne sfătuiam aici: să-ţi spunem dumitale acum sau nu ?

— Nikolai Vsevolodovici, e adevărat ceea ce spune el ? abia reuşi să bîiguie Liza.

— Nu este adevărat.

— Cum nu este adevărat, tresări Piotr Stepanovici, ce înseamnă asta !?

— Doamne, simt că înnebunesc, strigă Liza.

Dar nu vă daţi seama cel puţin că el este nebun în ^:1'pa aceasta ! strigă din răsputeri Piotr Stepanovici. Oricum :

&55

noaptea

_chinuieşti, fiinţ ^ _£&

Dar de ^c.^e.%t_aveta Nikolaevna, xţ, gr, _doboxît cu

. — Stai, nu striga ! Ea acum e în braţele lui Mavriki... N-o va urca Mavriki în trăsura dumitale... Aşteaptă ! Avem de discutat lucruri mai importante decît cupeul!

El îşi scoase brusc revolverul; Stavroghin îl privi grav.

—- N-ai decît să mă omori, zise el încet, aproape împă­ciuitor.

— Ca să vezi. cu ce minciună este în stare să-şi încarce conştiinţa un om ! se înfiora Piotr Stepanovici. Ar fi cazul să te omor ! într-adevăr, meritai ca ea să te scuipe în faţă !... Ce fel de „barcă" eşti dumneata, putredă, de transportat lemne şi bună de aruncat la foc !... Măcar înfurie-te, asta te-ar trezi! Dar îţi este absolut egal, de vreme ce nu-ţi mai pasă de nimic şi nu aştepţi decît să ţi se tragă un glonte în cap.

Pe faţa lui Stavroghin lunecă un surîs ciudat.

— Dacă n-ai fi atît de caraghios, poate că ţi-aş fi spus acum : da... Dacă ai fi un pic mai deştept...

— Oi fi eu caraghios, dar nu vreau, nu vreau ca dum­neata, principala mea jumătate, să devii caraghios ! înţelegi ce-ţi spun ?

Stavroghin era singurul care îl înţelegea pe Piotr Stepa­novici. Şatov se mirase cînd Stavroghin îi spusese că Piotr Stepanovici e capabil de entuziasm.

— Acum piei din ochii mei la dracul, pînă mîine poate că reuşesc să storc din mine ceva în sensul unei hotârîri. "Vino mîine.

— Da? Da?

— Nu ştiu încă nirnic !... La dracu, la dracu ! Şi părăsi sala.

— Poate că e spre mai bine, murmură Piotr Stepanovici, ascunzîndu-şi revolverul.

III

Se repezi s-o ajungă din urmă pe Lizaveta Nikolaevna. care abia se depărtase cu cîţiva paşi de casă. Alexei Egorovici încercase s-o reţină şi acum o urma la un pas distanţă, în frac, aplecat respectuos şi fără pălărie. Se ruga de ea neîncetat sa aştepte trăsura ; bâtrînul era speriat şi aproape plîngea.

a n ,ă

it ;e )-le :u ia ţi le

tă le

n-

ni

•<■■)

361

— întoarce-te, domnul vrea ceai, n-are cine să-l servească, îl respinse Piotr Stepanovici şi o luă pe Lizaveta Nikolaevna

de braţ.

Aceasta nu-şi smulse braţul, dar se pare că nu-şi dădea

seamă de nimic, nu-şi revenise încă.

— în primul rînd, n-aţi pornit bine, vorbi Piotr Stepa­novici, trebuie s-o luăm în direcţia aceasta, şi nu pe lîngă parc ; în al doilea rînd, este imposibil să mergeţi pe jos, sînt vreo trei verste pînă la dumneavoastră, şi n-aveţi peste rochie nici un fel de îmbrăcăminte. N-ar îi bine să aşteptaţi un pic numai, sînt aici cu trăsura, e în curte, o chem imediat, veţi urca în trăsură şi vă duc acasă, nimeni n-o să vă vadă.

— Ce bun eşti... zise blînd Liza.

— Vai de mine, într-un asemenea caz orice om de omenie

în locul meu la fel...

Liza îl privi şi se miră.

— Dumnezeule, eu am crezut că e tot acel bătrîn î

— Ascultaţi-mă, mă bucur că priviţi astfel lucrurile, pentru că totul nu este decît o groaznică prejudecată şi, în cazul acesta, n-ar fi mai bine să-i spun acestui bătrîn să comande

"- ™~™ minute, iar noi ne întoarcem

acesta, n-ar ti mai umv. ~~ „ __A

cupeul, va fi gata în zece minute, „..

deocamdată şi aşteptăm în pridvor, ce ziceţi ?

— întîi şi întîi vreau... unde sînt cei ucişi?

— O, ce fantezie ! De asta m-am temut... Să lăsăm mai bine aceste orori deoparte ; n-are nici un rost să le vedeţi.

— Eu ştiu unde sînt, cunosc casa,

— Ei, şi ce dacă ştiţi, pe aşa o vreme, ploaie, ceaţă (ca să vezi, ce obligaţie sfîntă mi-am luat!)... Lizaveta Niko­laevna, una din două : ori acceptaţi să mergeţi cu mine in trăsura mea şi atunci rămîneţi aici pe loc, pentru că dacă mai facem vreo douăzeci de paşi, ne vede negreşit Mavriki

Nikolaevici.

— Mavriki Nikolaevici ! Unde e '? Unde e ?

— Mă rog, dacă doriţi totuşi să plecaţi cu el, pot să vă conduc încă puţin şi să vă arăt unde stă, iar eu îmi iau tăl­păşiţa ; n-aş vrea de loc să dau ochi cu el acum.

— El mă aşteaptă, Dumnezeule ! se opri ea brusc şi sîngele

îi năvăli în obraz.

— Dar de ce nu, dacă este un om fără prejudecăţi! Ştiţi, Lizaveta Nikolaevna, nu este treaba mea ; eu n-am nici un amestec aici, şi dumneavoastră o ştiţi prea bine ; dar vă doresc =innor binele... Dacă nu ne-a reuşit „barca" noastră, dacă s-a

dovedit că tot ce ne închipuisem noi nu este decît ceva putred, bun de aruncat la gunoi...

__ Admirabil ! strigă Liza.

__ Admirabil, ziceţi, dar printre lacrimi. E nevoie de

tărie de fermitate. Nu e cazul ca o femeie să cedeze cu nimic fată 'de un bărbat. în secolul nostru, cînd femeia... la dracu (era aproape să scuipe Piotr Stepanovici) ! De fapt nici n-ar fi cazul să vă pară rău : poate că tot ce s-a întîmplat e spre mai bine. Mavriki Nikolaevici este un om... într-un cuvînt, un om cu sensibilitate, deşi poate nu prea vorbăreţ, ceea ce de asemeni nu e de loc rău, bineînţeles cu condiţia dacă se ridică deasupra oricăror prejudecăţi.

— Admirabil, admirabil! rîse isteric Liza.

— Ei, drăcie... Lizaveta Nikolaevna, se şifona brusc Piotr Stepanovici, de fapt nu mă zbat decît pentru dumneavoastră... Mie ce-mi pasă... v-am făcut un serviciu ieri, cînd v-aţi expri­mat singură dorinţa, dar astăzi... Mă rog, de aici se vede Mavriki Nikolaevici, uitaţi-vă, stă acolo, nu ne vede pe noi. Lizaveta Nikolaevna, aţi citit Polinka Saks "'^J ?

— Ce este asta ?

— E un roman, Polinka Saks. L-am citit cînd eram încă student... Acolo un funcţionar, Saks, foarte bogat, îşi seches­trează în vila sa soţia pentru necredinţă... La dracu, puţin îmi pasă ! Veţi vedea că Mavriki Nikolaevici, înainte chiar să ajungeţi acasă, vă va cere în căsătorie. El încă nu ne vede.

— E mai bine, e mai bine că nu ne vede ! strigă brusc Liza ca o nebună. Să plecăm, să plecăm ! In pădure, în cîmp !

Şi porni în fugă înapoi.

— Lizaveta Nikolaevna, e o laşitate ! Piotr Stepanovici alerga după dînsa. Şi de ce nu vreţi să vă vadă ? Dimpotrivă, priviţi-l drept în ochi, cu toată mîndria... Dacă vă gîndiţi cumva la acel lucru... feciorelnic... este o prejudecată atît de absurdă, anacronică... Dar unde vă duceţi, încotro ? Uitaţi-vă cum fuge ! Să ne întoarcem mai bine la Stavroghin, luăm trăsura... Dar încotro ? E cîmp gol acolo... Poftim, a căzut !...

El se opri. Liza zbura ca o pasăre, fără să ştie încotro, iar Piotr Stepanovici rămăsese aproape cu vreo cincizeci de paşi în urmă. Ea căzu împiedicîndu-se de un muşuroi. în aceeaşi clipă de undeva din urma lor, venind oarecum dintr-o parte, se auzi un strigăt groaznic, strigase Mavriki Nikolae­vici care văzînd-o cum aleargă şi cade se repezi spre dînsa peste cîmp. Piotr Stepanovici se retrase în aceeaşi clipă, adă-

559

558
JS*.