Editura gartea româneasca 1 Ci, o O



Yüklə 4,61 Mb.
səhifə36/46
tarix07.04.2018
ölçüsü4,61 Mb.
#47028
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   46
    Bu səhifədəki naviqasiya:
  • 1 I i;f

J

postindu-se după poarta curţii lui Stavroghin, ca să-şi ia mai

repede trăsura.

între timp Mavriki Nikolaevici, speriat la culme, o ajunse şi stătea aplecat spre Liza, care reuşise să se ridice în picioare ţinîndu-şi mîna în mîinile lui. Condiţiile neverosimile ale acestei întîlniri îi zguduiseră raţiunea, şi pe faţă îi curgeau lacrimi. O văzuse pe Liza în faţa căreia era gata să se închine, alergînd peste cîmp la o oră ca aceasta şi pe un timp groaz­nic, numai în rochie, în această rochie de bal acum mototolită şi plină de noroiul căderii,.. Nu era în stare să scoată nici o vorbă, se dezbrăcase de manta şi cu mîinile tremurătoare încerca să-i învelească umerii. Şi deodată el scoase un ţipăt, simţind că ea îi atinsese cu buzele mîna.

— Liza, strigă el, nu mă pricep la nimic, dar nu mă alunga

de lîngă tine '.

— O da, să plecăm mai repede de aici, nu mă lăsa ! şi prinzîndu-l de mînă ea îl tîrî după dînsa. Mavriki Nikolaevici, coborî ea brusc şi cu teamă glasul, acolo am tot făcut-o pe curajoasa, dar aici, acum, mă tem de moarte. Voi muri, voi muri foarte eurînd, dar mi-e frică de moarte... şoptea ea,

strîngîndu-i cu putere mîna.

— O, cineva măcar dacă ar treto ! se uita el în jurul său cu desperare. Ei, un vehicol oarecare ! Ai să-ţi uzi picioarele, dumneata... îţi vei pierde minţile!

— Nu-i nimic, nu-i nimic, îl încuraja ea, aşa, lîngă dum­neata, mă tem mai puţin, ţine-mă de mînă, du-mă... încotro g. mergem, acasă? Nu, nu; vreau mai întîi să văd pe cei asasi­naţi. Ei spun că a fost asasinată nevasta lui, iar el zice că el a • asasinat-o ; dar nu este adevărat, nu este adevărat, nu-i aşa ? Vreau să-i văd cu ochii mei pe cei omorîţi... Din cauza mea... Din cauza lor el în noaptea aceasta a încetat să mă iubească... Dacă văd, aflu totul. Mai repede, mai repede, cu­nosc casa aceasta... Acolo e incendiu... Mavriki Nikolaevici, prietene drag, să nu mă ierţi pe mine necinstita ! De ce să mă ierţi ? De ce plîngi ? Dă-mi o palmă şi omoară-mă aici în

cîmp, ca pe un cîine!

— Nimeni n-are dreptul să te judece acum, zise ferm Mavriki Nikolaevici, Dumnezeu să te ierte, iar eu pot sa te judec mai puţin d,»cît oricine!

Conversaţia lor insă ar părea prea ciudată dacă aş mai transcri-o. Mergeau alături mînă în mînă, grăbindu-se ca do' semidemenţi. Se îndreptau direct spre incendiu. Mavriki Nike-

560


KO-

laevici tot spera să intîlnească măcar o căruţă, dar nimeni nu-i ieşea în cale. O ploaie măruntă şi deasă cernea peste toată împrejurimea, înghiţind orice reflex şi orice nuanţă şi transiormînd totul într-o pînză plumburie uniformă ca ceaţa. De mult se făcuse ziuă, şi totuşi părea că nu se luminează încă. Şi deodată din această negură fumurie şi rece se profila o siluetă ciudată, absurdă, venind spre ei. Imaginîndu-mi acum acest tablou cred că nu mi-aş fi crezut ochilor, chiar dacă aş fi fost în locul Lizavetei Nikolaevna ; şi totuşi ea îl recunoscu imediat pe omul care se apropia de ei şi scoase un strigăt de bucurie. Era Stepan Trofimovici. Cum a plecat, cum s-a putut realiza ideea absurdă, care i se năzărise la un moment dat, de a fugi, va veni vorba mai pe urmă. Voi men­ţiona doar atît : că în dimineaţa aceea se pomenise cuprins de frigurile febrei, dar nici starea aceasta de boală nu-l oprise ; păşea ferm pe pămîntul ud ; se vedea că îşi chibzuise cît mai bine acest pas, cu toată lipsa de experienţă a omului de birou. Era îmbrăcat „ca de drum", adică în manta, încins cu o centură lată de piele lăcuită şi cu cataramă, încălţat în cizme noi înalte şi cu pantalonii vîrîţi în carîmburi. Probabil că de mult îşi făurise imaginea aceasta a drumeţului, iar centura şi cizmele cu carîmburi tari de cavalerist, în care nici nu ştia să umble, şi le procurase cu cîteva zile în urmă. Pe cap avea o pălărie cu boruri late, un fular de lînă moale şi-l înfăşurase în jur^' gîtului, în mîna dreaptă ţinea un baston, în cea stingă un sac de voiaj mic, dar umplut pînă la refuz. Mai ţinea în mîna dreaptă şi o umbrelă desfăcută. Aceste trei obiecte, umtirela, bastonul şi sacul de voiaj, le purtase destul de anevoios prima verstă, dar la a doua deveniseră şi mai incomode.

— Dumneata eşti, cu adevărat ? strigă Liza, privindu-l cu mirare tristă, care cedase locul primului elan de bucurie spontană.

Lise ! strigă şi Stepan Trofimovici, avîntîndu-se spre dînsa ca într-o febră. Chere, chere, eşti dumneata cu ade­vărat... în ceaţa aceasta ? Vezi: reflexul vîlvătăilor ! Vous eţes malheureuse, n'est-ce pas ? * Văd, văd, nu-mi spune nimic, dar nici pe mine nu mă întreba. Nous semines tous incdheureux, mais ii fant Ies pardonner tous. Pardonnons,

* Eşti nefericită, nu-i aşa ? (Fr.)

561


Lise *, şi vom Ii liberi pentru totdeauna. Ca să ne dispensăm de această lume şi să devenim absolut liberi. II fcmt pardon-ner, pardonner et pardonner l **

— Dar de ce te laşi în genunchi?

— Pentru că, luîndu-mi rămas bun de la lume, vreau în persoana şi chipul dumitale să-mi iau rămas bun de la tot trecutul meu! El izbucni în lacrimi şi-şi lipi ambele ei mîini de ochii săi. Mă las în genunchi în faţa a tot ce a fost fru­mos în viaţa mea, îţi sărut mîinile şi îţi mulţumesc ! Acum m-am împărţit în două: acolo — omul nesăbuit, care visase să se înalţe la cer, vingt deux ans ! ***. Aici bătrînul pre­ceptor distrus şi înfrigurat... chez ce marchand, s'il existe pourtant ce marchand.,. ****. Dar eşti udă toată, Lise ! striga el sărind în picioare, simţind că i s-au pătruns de umezeală şi genunchii săi pe pămîntul ud. Dar cum se poate aşa, în această rochie?... Şi pe jos, şi în acest cîmp... Plîngi? Vous etes mal-heureuse ? Ah da, am auzit ceva... Dar de unde vii acum ? Cu un aer înfricoşat îşi grăbea el întrebările, privindu-l pro­fund nedumerit pe Mavriki Nikolaevici. Mais savez-vovs

Vheure qu'il est ? *****

— Stepan Trofimovici, ai auzit ceva despre nişte oameni omorîţî acolo... Este adevărat ? Adevărat ? +>

— Oamenii aceştia ! Am văzut vîlvătăile faptelor lor furi­bunde toată noaptea. Nici nu s-ar îi putut termina altfel... (Ochii săi scînteiară iarăşi.) Fug de o lume în delir, fug de coşmar, alerg în căutarea Rusiei, existe-t-elle la Paissie ? Bah, c'est vous, chev capitaine ? ****** Niciodată nu m-am îndoit că te voi întîlni undeva la postul de onoare, îndeplinindu-ţi o da­torie supremă... Dar luaţi umbrela mea şi de ce aţi pornit neapărat pe jos ? Vă implor, luaţi măcar umbrela, eu tot voi angaja undeva o trăsură. Am plecat pe jos numai pentru că Stasie (adică Nastasia) ar fi zbierat în gura mare în auzul întregii străzi, dacă ar fi aflat că plec ; de aceea am şters-o pe cît s-a putut incognito. Nu ştiu, am citit în Golos despre nenu-

* Ca toţii sîntem nefericiţi, clar trebuie să-i iertăm pe toţi. Sa

iertăm. Lise. (Fr.)

+* Trebuie su iertăm, să ievtăm si să iertăm '. (Fr.)

*** Douăzeci şi doi de ani ! (Fr.)

**** La acest negustor, dacă există un asemenea negustor. (Fr.) ***** Dar ştiţi cît e ora acum? (Fr.) ****** Există oare ea, Rusia ? Cum, dumneata eşti, scumpul meu

căpitan ? (.Fr.)

562


mărate tîlhării la drumul mare, dar nu cred că tocmai acum, cînd am pornit eu la drum, să apară imediat şi tîlharul ? Chere Lise, ai spus parcă de cineva că ar fi omorît pe alt-i cineva ? O mon Dieu, ţi-e rău !

; — Să mergem, să mergem ! strigă Liza ca într-un acces de isterie şi trăgîndu-l iar după dînsa pe Mavriki Nikolaevici. Aşteaptă un pic, Stepan Trofimovici, se întoarse ea brusc spre acesta, dă-mi voie, sărmanul meu, să te binecuvîntez cu semnul crucii. Poate că ar trebui să fii legat, dar mai bine te binecuvîntez. Roagă-te şi dumneata pentru „sărmana" Liza. Cît de puţin, nu te obosi prea tare. Mavriki Nikolaevici, restituie acestui copil umbrela lui, dă-i-o neapărat. Aşa... Să mergem dar ! Să mergem !

Sosirea lor la casa fatală coincise exact cu momentul cînd mulţimea densă adunată în faţa casei auzise destule despre Stavroghin şi cît de interesat era el să-şi omoare nevasta. Şi totuşi, repet, imensa majoritate a celor de faţă continua să asculte nemişcată şi în tăcere. Zbierau şi se revoltau numai nişte bezmetici ameţiţi de băutură şi unii dintre „apucaţi", de felul acelui tîrgoveţ care dădea neîncetat din mîini. Toţi îl ştiau drept un om foarte tăcut şi potolit, dar din cînd în cînd părea că-l apucă brusc o forţă nevăzută şi-l poartă fără vrerea lui, în cazurile cînd un lucru îl impresiona în mod deo­sebit. Eu n-am văzut cum au ajuns acolo Liza şi Mavriki Niko­laevici : cînd o zării, înmărmurii de uimire, era departe de mine în mijlocul mulţimii, iar pe Mavriki Nikolaevici la în­ceput nici nu-l observai Se pare că la un moment el rămăsese în urma ei la vreo doi paşi din cauza înghesuielii sau din cauză că fusese împins într-o parte. Liza, răzbind prin mulţime şi fără să vadă nimic în jurul ei, ca într-un delir, ca o bolnavă fugită din spital, bineînţeles, atrase foarte repede atenţia tuturor : se auziră murmure şi exclamaţii tari şi deodată mulţimea izbucni în urlete. Cineva strigă : „E iubita lui Sta-vroghin!" Iar altcineva din altă parte adăugă : „N-a fost de ajuns că i-a omorît, a venit să-i şi vadă !" Deodată zării pe deasupra capului ei, ridieîndu-se din spate şi abătîndu-se un Pumn ; Liza căzu. Se auzi un strigăt nebun al lui Mavriki Nikolaevici, care se smulsese şi sărise în ajutorul ei şi-l izbise .m toată puterea pe omul care-l împiedica să răzbată stînd ^taţa Lizei. In aceeaşi clipă însă fusese prins cu amîndouii manile de acel tîrgoveţ. Cîteva clipe nu se putu desluşi imic în încăierarea produsă. Se pare că Liza se ridică, dar

563

căzu iar, doborîtă de o altă lovitură. Brusc mulţimea se dădu în lături şi se formă un cerc gol în jurul Lizei întinse la pă-mînt, iar Mavriki Nikolaevici însîngerat şi înnebunit stătea lingă ea, strigînd, plîngînd şi frîngîndu-şi mîinile. Nu-mi aduc aminte exact ce a fost mai departe ; ştiu numai că Liza a fost ridicată şi purtată pe mîini. Alergai după dînsa ; era încă vie şi poate conştientă încă. Cei din mulţime puseră mîna pe tîrgoveţ şi pe încă trei inşi. Aceşti trei şi pînă astăzi neagă c-ar fi luat parte la crimă, susţinînd cu tărie că au fost prinşi din greşeală ; poate că au dreptate. Tîrgoveţul identificat deplin, dar un om cu totul aiurit, nici pînă astăzi nu poate să explice ca lumea ce s-a petrecut. Şi eu, martor ocular, deşi mă aClam mult mai departe, a trebuit să-mi fac depoziţia. Am declarat că totul s-a produs absolut din întîm-plare, din cauza unor oameni, poate că şi porniţi, dar prea puţin conştienţi de ceea ce fac, beţi şi care îşi pierduseră firul conştiinţei faptelor, De aceeaşi părere sînt şi astăzi.



Capitolul al patrulea HOTARÎREA SUPREMA

în dimineaţa aceea multă lume îl întîlni pe Piotr Stepa-novici; toţi cei care-l văzuseră îşi aduceau aminte că el se afla într-o stare de extremă surescitare. Pe la ora două după prînz trecuse pe la Gaganov, sosit cu o zi înainte din conacul său ; casa era plină de vizitatori, care comentau cu multă ani­maţie şi cu belşug de amănunte evenimentele recent petre­cute. Piotr Stepanovici vorbea mai mult decît toţi ceilalţi, reuşind treptat să monopolizeze atenţia tuturor. Toată lumea îl socotea la noi drept „un student, palavragiu fără seamăn şi cam într-o ureche", dar acum el vorbea despre Iujia Mihai­lovna şi în atmosfera de fierbere şi zarvă generală tema era palpitantă. In calitate de confident intim al ei pînă în ultimul timp, el relată despre ea o mulţime de amănunte absolut noi şi surprinzătoare ; în treacăt (şi desigur, prea nesocotit), lăsă să-i scape şi cîteva păreri de ale ei despre unele persoane bine



.564

cunoscute în oraşul nostru, reuşind astfel să zgîndăre pe loc amorul propriu al celor prezenţi dintre ei. Totul apărea în relatarea lui confuz şi neclar, ca la omul plin de naivităţi, dar care se vede totuşi pus în situaţia ingrată, chinuitoare de a lămuri o dată pentru totdeauna o sumedenie de nedumeriri şi care, în naivitatea lui neîndemînatică, nici nu ştie de unde să înceapă şi cu ce să termine. Destul de imprudent lăsă el să-i scape şi informaţia că Iulia Mihailovna cunoştea toată taina lui Stavroghin şi tocmai ea a fost aceea care a patronat întreaga intrigă. Tot ea a fost aceea care 1-a indus în eroare şi pe el, Piotr Stepanovici, pentru că şi el era îndrăgostit de nefericita aceasta de Liza, şi cînd colo astfel a „aranjat" lucru­rile, îneît el a trebuit aproape s-o ducă în cupeu la Stavro­ghin. „Desigur vă vine uşor, domnilor, să rîdeţi, dar dacă ştiam, dacă ştiam eu cum se vor sfîrşi toate astea !", încheie el. La tot felul de întrebări alarmate despre Stavroghin el declară categoric că această catastrofă cu Lebeadkin, după părerea lui, este un caz cu totul întîmplător şi că e de vină exclusiv Lebeadkin singur, care s-a apucat să-şi arate peste tot banii. Mai ales aspectul acesta ştiu să-l explice foarte bine. Unul dintre ascultători îi obiectă să degeaba „se preface", deoarece a mîncat şi a băut şi aproape că n-a dormit în casa Iuliei Mihailovna, iar acum el cel dintîi se apucă s-o pone­grească, ceea ce nu e de loc frumos, cum îşi închipuie el. Dar Piotr Stepanovici ştiu imediat să se apere :

— Am mîncat şi am băut nu pentru că n-aveam bani; ce vină am eu dacă eram mereu invitat ? îngăduiţi-mi să pot judeca şi singur în ce măsură ar trebui să fiu eu recunoscă­tor pentru aceasta.

în general impresia rămase favorabilă lui: „Chiar dacă e un băiat cam trăsnit şi, bineînţeles, superficial, dar ce vină are el de toate prostiile făcute de Iulia Mihailovna ? Dimpo­trivă, reiese că el a încercat chiar s-o mai domolească..."

Pe la orele două se răspîndi brusc ştirea că Stavroghin, despre care se dicuta atîta, ar fi plecat cu trenul de amiază la Petersburg. Vestea stîrni interes ; mulţi se încruntară. Piotr Stepanovici păru atît de impresionat, îneît se spune că ar fi făcut feţe-feţe şi-ar fi strigat: „Dar cine 1-a lăsat să plece ?" Şi alergă imediat nu se ştie unde. Totuşi după aceea mai fusese văzut şi în alte două sau trei case.

Pe înserat el găsi posibilitatea să pătrundă la Iulia Mihai­lovna, deşi cu foarte mare greutate, pentru că aceasta nu voia

565

1 I i;f

categoric să-l primească. Abia după trei săptămîni am aflat despre această împrejurare, de la dînsa personal, înainte de plecarea ei la Petersburg. Nu-mi dădu amănunte, dar mărtu­risi cutremurîndu-se că el „a uimit-o atunci peste măsură". Cred că a speriat-o pur şi simplu prin ameninţarea de com­plicitate, în cazul cînd i-ar trece prin cap „să vorbească". Necesitatea de a o speria însă era în strînsă legătură cu proiectele lui de atunci, desigur necunoscute ei, şi abia după aceea, cam peste vreo cinci zile, ea îşi dădu seama de ce fusese el atît de îngrijorat îndoindu-se de tăcerea ei şi temîn-du-se de alte explozii de indignare din partea Iuliei Mi-

hailovna.

Către orele opt seara, cînd se întunecase de tot, în capătul oraşului, în străduţa Fomin, într-o căsuţă scundă şi aplecată într-o parte de vechime, în locuinţa sublocotenentuhjî Erkel, se adunară toţi ai noştri, nelipsind nici unul din cei cinci. Adunarea generală fusese fixată aici chiar de Piotr Stepa-novici; el însă întîrzie inadmisibil de mult şi membrii îl aşteptau de mai bine de o oră. Acest sublocotenent Erkel era acelaşi ofiţeraş venit din altă parte, care la serata lui Vir-ghinski stătuse tot timpul cu creionul în mină şi cu carnetul de note în faţă. Sosise în oraş de foarte puţin timp, îşi închi-riase o locuinţă în această străduţă izolată la două surori, bătrîne tîrgoveţe, şi curînd urma să părăsească oraşul: era locul cel mai discret, indicat pentru întrunire. Băiatul acesta ciudat se remarca printr-o extraordinară capacitate de a tăcea ; era capabil să stea zece seri la rînd într-o companie zgomotoasă asistînd la cele mai banale conversaţii, fără să scoată un singur cuvînt, şi totuşi urmărind cu cea mai mare atenţie cu ochii lui copilăreşti tot ce se discuta. Era foarte drăguţ la chip şi avea o faţă ce producea o impresie de inte­ligenţă. Nu aparţinea grupului de cinci; ai „noştri" erau con­vinşi că fusese învestit de undeva cu nişte însărcinări speciale, de ordin pur executiv. Acum se ştie prea bine că nu avusese nici un fel de însărcinări şi că probabil nici el nu-şi dădea prea bine seama de situaţia lui. Fusese impresionat de per­sonalitatea lui Piotr Stepanovici întilnindu-l recent, cu totul îritîmplător. Dar întîmplarea ar fi făcut să întîlnească un monstru oarecare pervertit înainte de vreme şi acesta, sub un pretext oarecare, de natură social-romantică, l-ar fi atras în organizarea unei bande de tîlhari, iar pentru încercare i-ar fi poruncit să omoare şi să jefuiască pe cel dintîi ţăran

întîlnit el desigur s-ar fi conformat întocmai şi ar fi săvîrşit această faptă fără nici o ezitare Avea o mamă bolnavă pe undeva căreia îi trimitea jumătate din leafa lui mizera, şi probabil această mamă săruta cu multă dragoste căpşorul lui blond tremura şi se ruga pentru el. Am insistat mai mult asupra descrierii lui numai pentru că îmi pare deosebit de rău de acest biet tînăr.

Ai noştri" erau foarte agitaţi. Evenimentele din noaptea trecută îi uluiseră şi se pare că îi umpluseră de frică. Un simplu, deşi sistematic organizat, scandal la care participaseră cu atît'a rîvnă pînă atunci, luase o întorsătură cu totul neaş­teptată pentru ei. Incendiul din noaptea aceasta, asasinarea Lebeadkinilor, sălbatica linşare a Lizei doborîtă de pumnii mulţimii furioase — toate astea erau pentru ei nişte surprize care nici pe departe nu bănuiseră că vor intra în programul lor. Cu multă pornire acuzau acum mîna care îi dirija de nesinceritate şi despotism. într-un cuvînt, în aşteptarea lui Piotr Stepanovici se montară unii pe alţii atît de mult, îneît erau decişi să-i ceară explicaţii categorice şi definitive, iar dacă el şi de data aceasta, cum o mai făcuse, se va eschiva de la această explicaţie, să rupă total cu el destrămînd gru­pul de cinci, dar cu intenţia de a înfiinţa în locul acestuia o nouă societate secretă pentru „propagarea ideilor", dar după concepţia lor şi pe baza principiului democratic de egalitate în drepturi. Liputin, Şigaliov şi cunoscătorul spiritului po­porului apărau cu deosebită rîvnă această idee; Leamşin tăcea, deşi cu un aer de acord deplin. Virghinski ezita dorind să-l asculte mai întîi pe Piotr Stepanovici. Hotărîră să ră-mînă la soluţia audierii lui Piotr Stepanovici; dar acesta întîrzia să apară ; o asemenea neglijenţă învenina şi mai mult atmosfera. Erkel rămase tot timpul mut şi dădu doar po­runcă să se servească ceai, pe care îl aduse personal din încăperea gazdelor, în pahare rînduite pe o tavă, fără a mai aduce şi samovarul şi fără a lăsa să intre servitoarea.

Piotr Stepanovici apăru abia pe la ora opt şi jumătate. Cu paşi repezi el se apropie de masa rotundă din faţa diva­nului, pe care se aşezase întregul grup, rămînînd în picioare cu pălăria în mîini şi refuzînd ceaiul. Avea un aer răutăcios, sevtr şi trufaş. Observase probabil imediat, după feţele celor Prezenţi, că „se revoltau".

567


566

— înainte de a deschide Cu gura, spuneţi voi tot ce aveţi de spus, pentru că vă văd cam încordaţi, observă el cu un surîs răutăcios, plimbîndu-şi privirea pe chipurile celorlalţi.

Liputin începu „în numele tuturor" şi, cu glasul tremurînd de jignire, «declară „că dacă se va continua astfel, s-ar putea să se pomenească cu frunţile sparte". O, nu le e teamă că-şL vor sparge frunţile şi chiar sînt gata şi la aşa ceva, dar numai pentru cauza comună (animaţie generală şi semne de aprobare). De aceea ei doresc să li se vorbească deschis şi sincer ca să ştie de aci încolo totul, „altminteri unde ajun­gem?" (Iar animaţie, şi cîteva sunete din gîtleje.) Este înjo­sitor şi periculos pentru noi un asemenea mod de a proceda... Şi nu pentru că ni-e frică, dar dacă acţionează unul singur, iar ceilalţi nu sînt decît nişte pioni, s-ar putea ca acest unul singur să-şi facă de cap şi toţi ceilalţi să cadă vinovaţi. (Ex­clamaţii : da, da! Aprobare generală.)

— Dracul să mă ia, nu înţeleg ce vreţi voi !

— Ce legătură au cu cauza comună, se aprinse Liputin, aceste aventuri ale domnului Stavroghin ? N-are decît să facă parte din cine ştie ce societate secretă de la centru, dacă acest centru fantezist într-adevăr există, şi despre care noi nici nu vrem să ştim. Dar s-a comis o crimă, a fost pusă în pi­cioare poliţia ; vor dibui capătul firului şi vor ajunge pînă

Ia ghemuleţ.

—- Intri în bucluc cu Stavroghin al dumitale şi atunci intrăm şi noi o dată cu dumneata, adăugă specialistul în

problemele poporului.

— Şi nici un folos pentru cauza comună, încheie abătut

Virghinski.

— Ce prostii ! Crima nu-i decît un fapt incidental şi a

fost săvîrşită de Fedka cu scop de jaf.

— Hm. Coincidenta totuşi mi se pare ciudată, se strîmbă

Liputin.


— Şi dacă vrei, s-a produs din cauza dumitale,

— Adică cum din cauza mea ?

— în primul rînd, dumneata, Liputin, personal ai parti­cipat la această intrigă, şi în al doilea rînd, şi acesta este esenţial, ai primit dispoziţia să-l expediezi pe Lebeadkin şi banii care i s-au dat, iar dumneata ce ai făcut ? Dacă îl expediai, nu se întîmpla nimic din toate astea.

— Dar n-ai fost chiar dumneata cu ideea că n-ar fi rău să fie scos pe scenă să-şi citească versurile ?

508

__ Ideea nu este o dispoziţie. Dispoziţia a fost să-l ex­pediezi.



__ Dispoziţie. Un cuvînt destul de ciudat... Dimpotrivă,

dumneata chiar ai dispus să se suspende expedierea.

__ Ai înţeles greşit şi ai dat dovadă de prostie.- Ai pro­cedat arbitrar. Iar asasinatul este opera lui Fedka, care a acţionat singur cu scopul de jaf. Aţi auzit ce se zvoneşte prin oraş şi aţi dat crezare acestor zvonuri. V-aţi speriat. Sta­vroghin nu este atît de prost, şi drept dovadă el a plecat la ora douăsprezece astăzi, după o întrevedere avută cu vice­guvernatorul ; dacă era la mijloc ceva, n-ar fi fost lăsat să plece la Petersburg ziua în amiaza-mare.

__ Dar noi nu susţinem că domnul Stavroghin a comis

omorul personal, reluă veninos şi fără nici o jenă Liputin, se putea nici să nu ştie despre asta, aşa cum n-am ştiut nici noi; şi dumneata ştii prea bine că eu n-am ştiut nimic, deşi, poftim, am intrat ca musca în lapte, ca berbecul în cazan.

— Şi pe cine învinuieşti dumneata ? îl privi sumbru Piotr Stepanovici.

— Pe aceia care aveau nevoie să dea foc oraşelor.

— Nenorocirea este că dumneata cauţi mereu să vorbeşti în cimilituri. De altfel, fă bine şi citeşte asta şi transmite-o şi celorlalţi, cu titlu de informare.

Piotr Stepanovici scoase din buzunar scrisoarea anonimă a lui Lebeadkin adresată lui Lembke şi o înmînă lui Liputin. Acesta o citi, părînd vizibil surprins, şi o transmise îngîndu-rat vecinului; scrisoarea trecu cu repeziciune din rnfnă în mînă.

— Este chiar de mîna lui Lebeadkin ? interveni Şigaliov.

— E scrisul lui, confirmară Liputin şi Tolkacenko (adică specialistul în problemele poporului.)

— V-am prezentat aceasta numai spre cunoştinţă şi numai fiindcă v-aţi arătat atît de sensibili la chestiunea Lebeadkin, repetă Piotr Stepanovici, luîndu-şi scrisoarea înapoi, aşadar, •domnilor, un oarecare Fedka, cu totul din întîmplarc, ne-a scutit de un om primejdios pentru noi. Iată ce înseamnă une­ori întîmplarea ! Este instructiv, nu e aşa ?

Membrii schimbară priviri scurte.

—*• Iar acum, domnilor, mi-a venit şi mie rîndul să întreb, luă Piotr Stepanovici un aer grav. Daţi-mi voie să vă întreb, cu ce scop v-aţi apucat să daţi foc oraşului fără o permisiune specială ?

•cendiul. Ce te nemulţumeşte ? Nu este realizarea programului dumitale ? Care este acuzaţia pe care ai putea să ne-o»aduci ?

— Vă acuz de insubordonare ! strigă furios Piotr Stepa-novici. Cît timp mă aflu aici, n-aveaţi dreptul să acţionaţi fără învoirea mea. Destul. Un denunţ este pe cale să fie făcut şi, poate chiar mîine sau chiar în noaptea aceasta, veţi fi toţi arestaţi. Poftim. Ştirea este absolut exactă.

Cei de faţă rămaseră cu gura căscată.

— Arestaţi nu numai ca incendiatori, dar şi ca membri ai grupului de cinci. Denunţătorul cunoaşte tot secretul re­ţelei. Iată ce aţi făcut voi!

— Nimeni altul decît Stavroghin ! strigă Liputin.

— Cum... de ce tocmai... Stavroghin ? articula buimac Piotr Stepanovici. Ei drăcie, ce vorbă multă, îşi reveni el îndată, este Şatov ! Mi se pare că ştiţi acum cu toţii că Şatov într-un timp făcea parte din organizaţie. Trebuie să vă spun că, supraveghindu-l prin persoane pe care el nici nu le bă­nuieşte, am aflat spre mirarea mea că el cunoaşte şi întreaga organizaţie a reţelei şi... într-un cuvînt, tot. Ca să scape de învinuirea pentru participarea sa anterioară, el ne va de­nunţa pe toţi. Pînă acum făcea impresia că şovăie, şi l-am cruţat. Acum însă, prin acest incendiu al vostru, l-aţi dezlegat de orice obligaţie : este zguduit şi nu mai are nici un motiv de ezitare. Chiar mîine vom fi cu toţii arestaţi ca incen­diatori şi criminali politici.

— E adevărat ? De unde ştie Şatov ? Emoţia era de nedescris.

— E absolut adevărat. N-am dreptul să vă dezvălui căile prin care am reuşit să descopăr acest lucru, dar iată ce aş putea face eu pentru voi: prin intermediul unei anumite persoane aş putea exercita o oarecare influenţă asupra lui Şatov, îneît, fără să bănuiască nimic, să întîrzie cu denunţul., măcar pentru douăzeci şi patru de ore. Peste acest termen îrni va fi imposibil. Aşadar, vă puteţi considera în siguranţă pînă poimîine dimineaţă.

Toţi tăceau.

— Ia, să-l trimitem la mama dracului ! strigă primul Tol-kacenko.

— De mult trebuia ! strecură cu răutate Leamşin, izbind cu pumnul în masă.

— Dar cum s-o facem ? murmură Liputin.

572

Piotr Stepanovici, prinzînd imediat momentul, îşi expuse planul : Şatov să fie atras, pentru predarea tipografiei secrete aflate la el, în acel loc singuratic unde este îngropată tipo­grafia, chiar mîine la căderea nopţii, şi „acolo să se facă tot ce trebuie". Apoi intră în numeroase detalii necesare, peste care acum trecem, şi explică în mod amănunţit relaţiile am­bigui în care se complăcuse Şatov faţă de societatea centrală şi care sînt deja cunoscute cititorului.



__ Mă rog, nimic de zis, observă nehotărît Liputin, dar

nu credeţi, întrucît va constitui... o nouă aventură de acelaşi gen... că toate astea vor zgudui spiritele...

— Fără îndoială, conveni Piotr Stepanovici, dar şi acest lucru a fost prevăzut. Avem un mijloc sigur de a înlătura orice bănuială.

Şi cu aceeaşi meticulozitate înfăţişă cazul Kirillov, inten­ţia lui de a se împuşca şi promisiunea de a aştepta semnalul convenit, lăsînd înainte de a muri un bileţel prin care va lua asupra-şi tot ce i se va dicta. (într-un cuvînt, tot ce este deja cunoscut cititorului.)

— Hotărîrea lui fermă de a-şi pune capăt zilelor e de natură filozofică, zice el, iar eu aş zice dementă, este cunos­cută acolo (continuă să explice Piotr Stepanovici). Acolo nu se pierde nici un fir de păr, nici un firicel de praf, totul e folosit în interesul cauzei comune. Prevăzînd un anumit folos şi convingîndu-se că intenţia lui este absolut serioasă, i s-au oferit mijloace şi posibilităţi de a se deplasa în Rusia (nu se ştie de ce vrea neapărat să moară în Rusia), dîndu-i-se o însărcinare, pe care el s-a obligat s-o îndeplinească (şi a îndeplinit-o) şi în plus a fost obligat, pe baza promisiunii deja cunoscute vouă, să-şi pună capăt zilelor numai atunci cînd i se va spune. A promis să se conformeze întocmai. Notaţi-vă că el aparţine cauzei pe baze cu totul speciale şi doreşte să fie de folos ; mai mult nu vă pot dezvălui nimic. Mîine, după Şatov, eu îi voi dicta biletul, în care el va scrie că este vinovat de moartea lui Şatov. Va apare absolut vero­simil : au fost prieteni şi au călătorit împreună în America, acolo s-au certat, şi toate acestea vor fi arătate în bilet... Şi... şi chiar, judecind după circumstanţe, va fi posibil poate să i se dicteze ceva lui Kirillov şi despre manifeste, de exemplu, sau poate chiar şi relativ la incendiu. La acest lucru, de alt­fel, trebuie să mai reflectez. N-aveţi nici o grijă, este absolut liber de orice prejudecăţi ; va semna orice.

.573


Se auziră glasuri de îndoiala. Povestea li se părea cu totul fantezistă. Despre Kirillov auziseră ei toţi cîte ceva; cele mai multe ştia despre el Liputin.

— Dar dacă se răzgîndeşte totuşi şi nu acceptă, zise Şi-galiov, oricum, este de fapt un nebun, deci nu e prea sigur.

— Nici o grijă domnilor, va fi de acord, reteză Piotr Ste­panovici. Conform înţelegerii, sînt obligat să-l previu din ajun, chiar astăzi adică. îl invit pe Liputin să meargă chiar acum cu mine şi să se convingă, iar el, reîntoreîndu-se la voi, domnilor, vă va comunica, dacă e nevoie chiar astăzi, dacă este adevărat sau nu tot ce v-ara spus. De altfel, scurtă el brusc cu o enervare evidentă, ca şi cum ar fi simţit că prea multă onoare le face stăruind şi bătîndu-şi capul atîta cu aceşti indivizi, de altfel, procedaţi cum doriţi. Dacă nu sînteţi decişi, asociaţia se dizolvă, dar exclusiv din cauza nesupunerii şi tră­dării voastre. Aşadar, chiar din momentul de faţă ne des­părţim şi fiecare pleacă unde-l duce capul. Dar să ştiţi că în cazul acesta voi, afară de neplăcerile denunţului din par­tea lui Şatov şi urmările acestui denunţ, vă expuneţi şi la încă o mică neplăcere, despre care aţi fost preveniţi cate­goric de la constituirea asociaţiei. în ce mă priveşte, domnilor, nu prea mă tem de voi... Să nu vă închipuiţi cumva că depind de voi într-o măsură oarecare... De altfel, îmi este abso­lut egal.

— Ce mai vorbă, sîntem hotărîţi, declară Leamşin.

— N-avem altă ieşire, murmură Tolkacenko, şi dacă Li­putin ne confirmă consimţămîntul lui Kirillov, atunci...

— Eu sînt contra, prin toate fibrele fiinţei mele protes­tez împotriva unei asemenea soluţii sîngeroase, se ridică de pe locul lui Virghinski.

— Dar ? întrebă Piotr Stepanovici.

"— Ce dar ? ■— Dumneata ai spus dar... şi eu aştept.

— Mi se pare că n-am spus nici un dar... am vrut numai să spun că, dacă sînt hotărîţi, atunci...

— Atunci ? Virghinski tăcu.

— Eu cred că se poate nesocoti propria siguranţă a vieţii, deschise pe neaşteptate gura Erkel, dar dacă asta dăunează cauzei comune, atunci eu cred că nu este îngăduit a se neso­coti propria siguranţă a vieţii...

574


Se încurcă şi roşi. Oricît de preocupat era fiecare cu ale lui dar îl priviră cu toţii surprinşi, atît de necrezut li se păru faptul că şi el a deschis gura să vorbească.

__ Sînt pentru cauza comună, rosti deodată Virghinski.

Toată lumea se ridică în picioare. Hotărîră să se întâl­nească a doua zi la amiază încă o dată pentru a se informa reciproc, fără a se întruni însă cu toţii laolaltă, şi pentru a conveni definitiv asupra celor ce are de făcut fiecare. Se pre­ciza locul unde era îngropată tipografia, se distribuiră rolu­rile şi sarcinile. Liputin şi Piotr Stepanovici plecară imediat la Kirillov.


Yüklə 4,61 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin