Modelul de Referinţă al Obiectelor cu Conţinut Trasferabil (Sharable Content Object Reference Model - SCORM)
Specificaţia IMS content packaging a rezolvat numeroase probleme de interoperabilitate între diferite sisteme. Cu toate acestea, specificaţia putea fi aplicată numai la conţinutul de învăţare. Ea nu descria modul în care un obiect de învăţare din pachetul de conţinut ar putea comunica cu mediul de învăţare gazdă de ex. să genereze rezultatul unui test sau o evaluare din pachetul de învăţare. Având în vedere că multe medii de învăţare sunt utilizate de către cadrele didactice pentru a înregistra şi monitoriza activitatea şi progresul cursanţilor, exista nevoia extinderii specificaţiei IMS astfel încât să includă mecanisme standard de schimb de date. Mediile de învăţare ar fi capabile astfel să raporteze rezultatele şi progresul cursanţilor în conţinutul pachetului, prin utilizarea bazelor de date şi a rapoartelor.
Iniţiativa Advanced Distributed Learning (ADL) a reuşit să integreze un număr de specificaţii şi standarde, rezultatul fiind SCORM. Acesta includea o specificaţie runtime (o Application Program Interface (API)) care definea modurile în care conţinutul unui pachet (care includea JavaScript) ar trebui să comunice cu mediul de învăţare API. Aceasta a fost rapid adoptată de guvernul SUA şi a devenit standardul pe care ar trebui să îl adopte majoritatea mediilor de învăţare comerciale şi Open Source pentru a fi considerate produse serioase.
De la momentul în care a fost creat, standardul a suferit mai multe revizuiri şi trebuie utilizat cu grijă. Nu este obligatoriu ca el să se potrivească tuturor mediilor de învăţare pe care le utilizaţi!
Interoperabilitatea întrebărilor şi testelor IMS (IMS Question and Test Interoperability - IMS QTI)
Această specificaţie a IMS este foarte specifică întrebărilor de evaluare online şi testării sau evaluării online. Acest lucru înseamnă că pentru a muta întrebările dintr-un sistem în altul trebuie să se agreeze formate de date pentru fiecare tip de întrebare. Testele online au un set specific de date de utilizator care include test score, însă şi alte tipuri de date cum ar fi statistici istorice referitoare la întrebări; durata de timp în care un cursant trebuie să rezolve testul, schema de notare pentru întreaga evaluare de ex. procent sau notă/ admis sau respins.
Specificaţii şi standarde similare
Standardul IEEE pentru Metadatele Obiectelor de învăţare (Learning Object Metadata –LOM, bazat pe Metadatele de Resurse de Învăţare IMS Learning Resource Metadata – specificaţia LRM), este standardul cel mai des adoptat în mediile de învăţare şi la depozitele de conţinut.
Cum se crează Pachetele SCORM/IMS
Pentru a crea un Pachet SCORM sau IMS nu aveţi nevoie decât de materialul dvs. de învăţare în format electronic şi un instrument de content packaging. Multe aplicaţii recente au acum un instrument de packaging inclus. Atunci când salvaţi conţinutul, îl salvaţi deja sub formă de ‘pachet’. Dacă doriţi să vizualizaţi un Pachet IMS pe care vi l-a dat cineva, trebuie să îl importaţi într-un mediu de învăţare într-o altă aplicaţie compatibilă cu standardele. Aplicaţiile tipice sunt:
Reload (Open Source)
Qarbon Viewletbuilder
Adobe – diferite forme
Wimba Create
eXe (Open Source)
Implicaţii pentru TIC
O sarcină tipică pentru TIC ar fi să extrageţi un fişier video dintr-un pachet IMS astfel încât să poată fi convertit ex. din AVI în Quick Time, în cazul în care acesta ar fi formatul de fişier video preferat al instituţiei. O altă sarcină tipică ar putea fi înlocuirea unui obiect de învăţare (să spunem un document scris în limba engleză) cu o versiune tradusă în limba română. Aceste operaţii ar necesita folosire unei gamă de instrumente software.
Sarcină
S-a creat un test online pentru a testa cunoştinţele dvs. despre standardele de învăţare online. Conducătorul atelierului de lucru vă va oferi informaţiile despre unde este localizat în mediul de învăţare demonstrative. Trebuie să finalizaţi testul răspunzând la toate întrebările.
Utilizarea standardelor de învăţare online ridică alte probleme pentru serviciile de sprijin TIC. Trebuie să le discutaţi în grupuri.
Dreptul de proprietate intelectuală şi Resurse Educaţionale Deschise (Open Educational Resources - OER)
Introducere
Primul lucru care ar trebui spus în legătură cu legea dreptului de proprietate intelectuală este că se aplică în mod automat. Legea dreptului de proprietate intelectuală se aplică oricărui element original şi nu trebuie să fie înregistrat nicăieri şi nici nu trebuie specificat sau marcat de autor sau de creator pe lucrarea originală. Chiar şi desenul unui copil sau o interpretare a unei piese muzicale acasă pot fi considerate lucrări originale, dreptul de proprietate intelectuală aparţinând copilului. Legea dreptului de proprietate intelectuală există pentru a proteja drepturile artistului sau creatorului original împotriva celor care ar putea să exploateze sau să profite de pe urma creaţiei lor. Astfel, conform legii dreptului de proprietate intelectuală, aceştia au anumite drepturi exclusive asupra modului în care operele lor pot fi utilizate, intrepretate, înregistrate, copiate, distribuite, difuzate etc. Un termen des folosit pentru a descrie acest lucru este Drepturi de Proprietate Intelectuală.
Dreptul de proprietate intelectuală protejează nu numai operele tipărite, ci şi cele audio, video, imaginile şi textele. De asemenea, este protejată utilizarea mărcilor şi logo-urilor companiilor. Pe site-urile de Internet – icon-urile sau butoanele nu pot fi copiate. Este bineînteles foarte uşor să copiezi şi să re-utilizezi aceste resurse în propriile lucrări, acest lucru fiind un aspect de care ar trebui să se preocupe cadre didactice, cursanţii, instituţiile care oferă servicii de educaţie, deoarece ar putea încălca astfel legea.
Este întotdeauna cel mai bine să începi prin a presupune că orice resursă, cu excepţia situaţiei în care este originală şi produsă de dvs. sau instituţia dvs., se află sub protecţia legii dreptului de proprietate intelectuală. Acest lucru înseamnă că trebuie să cereţi permisiunea din partea deţinătorului dreptului de proprietate intelectuală pentru a o copia sau pentru re-utiliza pentru un anumit scop. În funcţie de scopul pentru care doriţi să o utilizaţi, există nişte metode standard în care puteţi face acest lucru.
În acest scop, a fost elaborat un document pentru personalul din ÎPT.