Evaluare naţională



Yüklə 0,83 Mb.
səhifə8/32
tarix30.01.2018
ölçüsü0,83 Mb.
#42168
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   32

TESTUL 7


Subiectul I (42 de puncte)

Citeşte cu atenţie textul dat.
[…] Sub castanul de lângă cişmea, un castan uriaş, un castan rege, cum era supranumit, care ar fi putut adăposti, singur, în ramurile lui, o şcoală întreagă, se afla un singur băiat, acel Victor care, după spusele lui Dan, făcuse rost de o hartă. Deşi aplecat deasupra unei foi de bloc, i se putea ghici lesne statura, înaltă, bine legată, şi, desigur, foarte suplă. Avea faţa lunguiaţă, ochii negri, adânci, părul închis la culoare, era asemeni multor tineri de vârsta lui, la înfăţişare. La o cercetare mai atentă poate că i s-ar fi descoperit o notă de maturitate în trăsături, în gesturi, în atitudine. Dar nu asta îl deosebea pe Victor de ceilalţi. Tânărul aplecat asupra foii de bloc era un elev cu totul excepţional, şi, în primul rând, un matematician care uimea prin logica şi puterea sa de demonstraţie. E de prisos să spunem că era cunoscut în întreaga şcoală, şi că rareori profesorii îşi puseseră speranţe mai mari într-un alt elev. În ciuda precocităţii sale, Victor era încă foarte copilăros, pasionat după visuri, expediţii şi aventuri.

Cufundat în cercetarea hărţii, tânărul nu observă o siluetă ascunsă după trunchiul castanului şi nici nu auzi, câteva secunde mai târziu, foşnetul slab al frunzelor care parcă sorbiseră între ele silueta elastică şi tăcută ca o fantomă. Numai câteva clipe să fi întârziat, şi intrusul, cocoţat acum în castan, ar fi fost descoperit de privirile iscoditoare ale lui Ursu, ale Luciei şi Mariei, care se apropiau, leneşi, de copac. Dar cum nimeni nu observase nimic, discuţia părea că începe sub semnul celei mai depline siguranţe.

(Constantin Chiriţă, Cireşarii, vol. I: Cavalerii florii de cireş)


A. Scrie, pe foaia de concurs, răspunsul pentru fiecare din cerinţele de mai jos:

  1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: lesne, nu observă, iscoditoare. 6 puncte



  1. Scrie, pe foaia de examen, cuvintele care conţin diftong din seria: puterea, siluetă, dormea, apropiau, ciuda, pasionat. 6 puncte




  1. Transcrie, din textul citat, două figuri de stil diferite. 6 puncte




  1. Precizează modurile de expunere utilizate în textul citat. 6 puncte


  1. Explică, în maximum 5 rânduri, semnificaţia enunţului: nici nu auzi, câteva secunde mai târziu, foşnetul slab al frunzelor care parcă sorbiseră între ele silueta elastică şi tăcută ca o fantomă. 6 puncte


B. Redactează o compunere de 10-15 rânduri în care să caracterizezi personajul Victor, pornind de la fragmentul citat. În compunerea ta, trebuie:

- să numeşti patru trăsături ale personajului, ilustrându-le cu exemple din text;



4 puncte

  • să evidenţiezi două mijloace/ procedee de caracterizare utilizate de autor în conturarea personajului; 4 puncte

  • să ai un conţinut adecvat tipului de text şi cerinţei formulate; 2 puncte

  • să te înscrii în limitele de spaţiu indicate. 2 puncte


Subiectul aI II-lea 36 de puncte

Citeşte cu atenţie textul dat.
Case părăsite, peste care timpul şi-a pus amprenta, bătrâni care stau singuri la poartă, privind în zare, şi multă linişte. Aceasta este atmosfera în satul Filaret din judeţil Dolj, un sat în care singurătatea a devenit deja o obişnuinţă.

Să ajungi la Filaret e foarte uşor, pentru că satul se află situat de-a lungul drumului judeţean 561, însă, dacă nu cunoşti zona sau nu eşti îndrumat, ai toate „şansele” să ignori gruparea firavă de case, pentru că plăcuţele de la intrarea în sat au dispărut demult. Cele 24 de case, situate simetric de o parte şi de cealaltă a drumului, mai adăpostesc 23 de persoane.

Ne-am oprit să vorbim cu unul dintre locuitori, care privea mâhnit cerul. Diaconu Constantin, Costel al lui Câncea, cum ni s-a recomandat, ne-a prezentat localitatea. În vârstă de 74 de ani, nea Costel se mândreşte, însă cu satul prosper de odinioară, construit în jurul unei case boiereşti: „După ce au venit comuniştii, Colectivul i-a distrus casa boierului, şi majoritatea a început să ia drumul oraşului. Acum, satul a îmbătrânit de tot”.

Cel mai tânăr locuitor al satului Filaret are 34 de ani şi lucrează la Craiova. Face zilnic naveta, aşa că s-ar putea hotărî oricând să plece şi să se stabilească în oraş. „Noi, cei în vârstă, de aici, ne ducem direct la cimitir şi ştim că nu mai rămâne nimic în urma noastră. În cel mult 15 ani, când noi nu vom mai fi, satul Filaret va fi şters de pe harta României” ne mai spune nea Costel.

(Laurenţiu Ungureanu, Satul muribund, în ziarul Adevărul din 1 decembrie 2009)


A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:

1. Formulează câte un enunţ în care să numeşti următoarele elemente care privesc articolul citat:

- autorul;

- numele satului muribund;

- vârsta lui „nea Costel”. 6 puncte

2. Selectează două structuri/ grupuri de cuvinte prin care este evidenţiată imaginea satului.



6 puncte
3. Notează litera corespunzătoare răspunsului corect:

Propozitia subordonată din fraza În cel mult 15 ani, când noi nu vom mai fi, satul Filaret va fi şters de pe harta României este o propoziţie subordonată: 6 puncte

a) atributivă;

b) completivă directă;

b) circumstanţială de timp.

4. Precizează funcţia sintactică şi cazul substantivelor subliniate din enunţul: satul se află situat de-a lungul drumului judeţean 561, însă, dacă nu cunoşti zona sau nu eşti îndrumat.



6 puncte


B. Redactează o compunere de 10-15 rânduri în care să-ţi exprimi opinia despre viitorul/ soarta satului Filaret, pe baza fragmentului citat. În compunerea ta, trebuie:

- să-ţi exprimi opinia despre satul care apare în fragmentul citat; 4 puncte



- să valorifici secvenţele din text care ilustrează aspecte referitoare la acest sat; 4 puncte

- să ai un conţinut adecvat tipului de text şi cerinţei formulate; 2 puncte

- să te înscrii în limitele de spaţiu indicate. 2 puncte

Notă! Toate subiectele sunt obligatorii. Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie. Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 1 p.; coerenţa textului – 2 p.; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia – 3 p.; punctuaţia – 2 p.; aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea – 2 p.).
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Nota

Observaţiile profesorului



Yüklə 0,83 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   32




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin