Farmacologia generală veterinară Definiţia. Ramurile. Relaţiile cu alte ştiinţe. Importanţa farmacologiei Definiţii

Comaciclin:

• 
  conţine sigmamicină;
  
• 
  produs românesc.
  

Spiramicina (rovamicina)

A fost obţinută din culturile de Streptomyces ambofacies.

Concentraţia acestui antibiotic în ţesuturi şi lapte este de 20 – 60 ori mai mare decât în sânge.

• 
  Preparate:
  

• 
  Suanovil (Spiravet):
  

• 
  sub formă de soluţie injectabilă şi pulbere.
  

• 
  Belcospirina:
  

• 
  combinaţie de spiramicină şi colistină;
  
• 
  caracterizată prin spectru de acţiune larg (datorită colistinei).
  

• 
  Stomorgil:
  

• 
  sub formă de comprimate;
  
• 
  pe bază de spiramicină şi metronidazol;
  
• 
  utilizat în infecţii bucodentare şi tulburări gastro-intestinale.
  

• 
  Spectrul de acţiune este asemănător penicilinelor.
  

Sunt antibiotice de rezervă (NU se recurge la medicaţie cu macrolide, ci numai dacă NU sunt valabile penicilinele).

Reprezintă medicaţia aparatului respirator.

Grupa falselor macrolide (lincosamidele)
Au acelaşi mecanism de acţiune ca şi macrolidele.

Spectrul de acţiune este asemănător macrolidelor.

Rezistenţa bacteriană se instalează foarte lent şi este o rezistenţă încrucişată cu cea faţă de macrolide.

Reprezentanţi:

• 
  lincomicina;
  
• 
  clindamicina.
  

În urma administrării lor per os, lincomicina se absorbe în proporţie de 25 – 50%, iar clindamicina 60 – 90%.

Nivelul terapeutic sangvin se menţine circa 6 – 8 ore.

Se distribuie uniform în organism, rspectiv, şi la nivelul ţesuturilor moi, piele, muşchi, oase, fiind eficiente atât în osteomielite, cât şi în septicemie.

Difuzează prin meningele inflamat ajungând în lichidul cefalorahidian într-o concentraţie de circa 40%.

În lapte, concentraţia ajunge la 50 – 100%.

Aproximativ 50% din aceste antibiotice se metabolizează, iar restul de 50% se elimină netransformate prin urină şi bilă.

Contraindicaţii: nu se administrează la cal, iepure şi hamster pentru că dau colici grave.
Lincomicina:

A fost izolată în 1962 din culturile de Streptomyces lincolnensis.

În cadrul preparatelor se asociază frecvent cu streptomicina.

• 
  Preparate:
  

• 
  Lincocin forte;
  
• 
  Linkomicin, soluţie injectabilă;
  
• 
  Linkomicin F (uz intramamar);
  
• 
  Linkomicin 110 N, pulbere;
  
• 
  Linco-spectin.
  

Clindamicina:

Este obţinută prin clorurarea lincomicinei.

Este utilizată mai ales la câine şi la pisică, administrată per os, în doze de 10 mg/kg în infecţiile stafilococice ale oaselor şi pielii.

• 
  Preparate comerciale:
  

• 
  Sobelin.
  

Grupa aminoglicozidelor
Streptomicina

A fost descoperită şi izolată între 1943 – 1944 în SUA de către Waksman din culturile de Streptomyces griseus.

Structura sa chimică prezintă 3 inele de bază fiind considerată un trizaharid.

Acţionează prin molecula întreagă, mai ales în prezenţa unui pH alcalin.

Soluţiile se pot păstra în frigider circa o săptămână.

Poate fi dozată în UI, astfel că 1.000.000 UI = 1 g streptomicină şi reprezintă cantitatea care inhibă 1 ml cultură de Escherichia coli.

• 
  Mecanismul de acţiune:
  

Are acţiune bacteriostatică, dar poate deveni în anumite condiţii bactericidă.

Blochează ARN-ul mesager al celulei bacteriene producând erori în copierea codului genetic şi împiedicând sinteza proteică în celula bacteriană.

Tulbură mecanismele de permeabilitate ale membranei citoplasmatice permiţând eliminarea din celula bacteriană a o serie de componente vitale.

• 
  Rezistenţa bacteriană se poate instala brusc şi este parţial încrucişată cu cea a antibioticelor din aceeaşi grupă.
  

Se poate asocia cu penicilina şi sulfamidele.

• 
  Spectru de acţiune:
  

• 
  bacili Gram-negativi;
  
• 
  bacili Gram-pozitivi;
  
• 
  leptospire;
  
• 
  stafilococi;
  
• 
  bacilul tuberculozei.
  

Este slab activă faţă de:

• 
  Pasteurella;
  
• 
  Listeria;
  
• 
  Pseudomonas;
  
• 
  Proteus.
  

Nu este activă faţă de:

• 
  clostridii;
  
• 
  ricketsii;
  
• 
  virusuri.
  

• 
  Farmacocinetica streptomicinei:
  

În urma administrării pe cale injectabilă realizează o bună absorbţie. Nivelul sangvin maxim apare la circa o oră (concentraţia minimă trebuie să fie circa 3 mcg/ml sânge).

Se distribuie extracelular.

Difuzează bine prin pleură, pericard, membrane sinoviale.

Prin bariera hematoencefalică pătrunde numai în caz de inflamaţii.

Trece şi bariera placentară.

Se elimină mai lent decât penicilina; 50% se elimină prin urină sub formă activă, restul metabolizându-se şi eliminându-se prin lapte, bilă.

În urma administrării per os NU se absoarbe, având un efect local, enteral.

• 
  Reacţii adverse:
  

Este mai toxică decât penicilina.

Atacă ramura acustică şi vestibulară a perechii a VIII-a de nervi cranieni şi determină tulburări de echilibru, ameţeli, astenie.

La animale, după doze mari şi care se administrează timp îndelungat determină:

• 
  la pisică, ataxie ca urmare a efectului ototoxic;
  
• 
  la bovine, şoc alergic tradus prin nelinişte, salivaţie, cianoza ugerului, edemul capului şi uneori edem pulmonar;
  
• 
  poate provoca bloc neuromuscular prin blocarea eliminării de acetilcolina la nivelul plăcii motorii;
  
• 
  la porumbel, determină ataxii.
  

• 
  Indicaţii terapeutice:
  

• 
  în stări infecţioase nespecifice şi specifice:
  
  • 
    colibaciloză;
    
  • 
    leptospiroză;
    
  • 
    pasteureloză;
    
  • 
    micoplasmoză;
    
  • 
    enterite infecţioase.
    

Nu se administrează i.v.

Nu se utilizează la animalele cu afecţiuni renale.

• 
  Căi de administrare şi doze:
  

• 
  i.m., 1 – 2 cg/kg la intervale de 12 ore;
  
• 
  la animalele mici, doza poate ajunge până la 0.1 g/kg;
  
• 
  per os se administrează în scop local;
  
• 
  intramamar se introduc 50 ml, soluţie 1%/sfert de glandă mamară;
  
• 
  ungventele au concentraţia 1 – 2%.
  

Negamicina (neomicina)

A fost izolată în 1949 din culturile de Streptomyces fradiae.

• 
  Spectrul de acţiune este asemănător cu streptomicina, dar cuprinde şi clostridiile.
  
• 
  Rezistenţa bacteriană se instalează rar, lent şi este încrucişată cu cea la antibioticele din aceeaşi grupă.
  
• 
  Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al streptomicinei.
  

Este neurotoxică şi nefrotoxică.

Se utilizează numai pentru efectul ei local.

• 
  Indicaţii terapeutice:
  
  • 
    în enterite şi dizenterii, 2 – 5 cg/kg la interval de 12 ore;
    
  • 
    local se utilizează sub formă de ungvente cu concentraţii de 0.5 – 4%;
    
  • 
    în endometrite şi retenţii placentare.
    
    • 
      Preparate comerciale:
      
      • 
        Negamicina sulfat, comprimate;
        
      • 
        Neomicina 20%, pulbere;
        
      • 
        Otoguard;
        
      • 
        Biosol T.M.;
        
      • 
        Fluocinolon, ungvent;
        
      • 
        Neobasept, ungvent;
        
      • 
        Cornemin, ungvent;
        
      • 
        Diacin (folosit în dizenteria purceilor).
        

Gentamicina

A fost izolată din culturi de Streptomyces micromonospora.

• 
  Spectrul de acţiune este asemănător cu cel al streptomicinei, dar este mai activă faţă de Proteus şi Pseudomonas.
  
• 
  Rezistenţa bacteriană se instalează lent.
  
• 
  Indicaţii terepeutice şi doze:
  
  • 
    în afecţiuni respiratorii, digestive, urogenitale, cutanate la toate speciile;
    
  • 
    doza: 3 – 4 mg/kg la 12 ore.
    
• 
  Preparate:
  

• 
  Gentamicina 10%, pulbere hidrosolubilă;
  
• 
  Gentamicina 8%, soluţie injectabilă;
  
• 
  Gentamicina 10%, soluţie injectabilă;
  
• 
  Gentamicin, soluţie injectabilă sau pulbere;
  
• 
  Isomycin, suspensie 5%.
  

Kanamicina

A fost izolată în 1957 din culturile de Streptomyces kanamiceticus.

• 
  Spectrul de acţiune este asemănător cu cel al gentamicinei.
  

Este nefrotoxic producând albuminurie, hematurie.

• 
  Indicaţii terapeutice: este utilizată în infecţii urogenitale, respiratorii, în stafilococii, salmoneloză, cărbune emfizematos.
  
• 
  Preparate:
  
  • 
    Kanamicina, pulbere injectabilă;
    
  • 
    ungvent cu kanamicină (uz oftalmic);
    
  • 
    ungvent cu kanamicină şi hidrocortizon (uz oftalmic).
    

Spectinomicina

A fost izolată în 1959 din culturile de Streptomyces spectabilis.

Spre deosebire de celelalte aminoglicozide d.p.d.v. chimic, NU conţine nuclee zaharidice fiind considerată a face parte dintr-o subgrupă numită aminociclitoli.

Are spectru de acţiune larg, dar intensitatea efectului este redusă.

NU realizează concentraţii bactericide.

• 
  Rezistenţa bacteriană se instalează rapid şi este încrucişată cu cea a streptomicinei, eritromicinei, tylosinei.
  

Prezintă potenţial ototoxic şi nefrotoxic redus.

• 
  Dozele:
  
  • 
    10 – 20 mg/kg la animalele mari;
    
  • 
    20 – 30 mg/kg la animalele mici.
    

Este indicată şi în micoplasmoza aviară.

Se combină cu lincomicina (Linco-spectin).

• 
  Preparate:
  

• 
  Spectam, soluţie injectabilă, pulbere şi suspensie, flacoane cu pompă dozatoare.
  

Aminosidina (gabromicina)

A fost izolată din culturile de Streptomyces chrestomiceticus.

Are acţiune intensă şi efect rapid.

NU se absoarbe în urma administrării per os.

Are potenţial ototoxic şi nefrotoxic.

• 
  Preparate:
  

• 
  Gabrocol şi Gabrocol-plus, soluţii 1%, cu acţiune antibacteriană, antiprotozoarică şi antifungică.
  

• 
  Doze:
  

• 
  6 ml/100 kg la bovine, cabaline, suine;
  
• 
  4 ml/50 kg la viţei, mânji, purcei;
  
• 
  0.1 ml/kg la câine şi pisică;
  
• 
  intrauterin la vacă, în endometrite, circa 8 ml în amestec cu 50 ml ser fiziologic.
  

Apramicina

Produsul cel mai cunoscut este Apralan.

Se administrează numai în furaje.
Combinaţiile streptomicinei cu penicilina

În medicina umană NU se folosesc aceste combinaţii.

În medicina veterinară:

• 
  Propamicina (efitard + sulfamide);
  
• 
  Hostamicina (spectru larg);
  
• 
  Ascomicin.
  

Asigură un nivel tisular şi sangvin ridicat.

Sunt recomandate în infecţiile cu germeni penicilinsensibili şi streptomicinsensibili.

Se realizează o administrare profundă i.m. de 1 – 2 ori/zi.

Doze:

• 
  5.000 – 10.000 UI/kg la animalele mari;
  
• 
  15.000 – 20.000 UI/kg la animalele mici.
  

• 
  Asocilinul:
  
  • 
    ungvent;
    
  • 
    concentraţia la gramul de ungvent este de 20.000 UI penicilină şi 2 cg streptomicină;
    
  • 
    excipientul este vaselina;
    
  • 
    se foloseşte în mamitele streptococice, stafilococice, colibacilare;
    
  • 
    în afecţiuni oculare: cheratite, blefarite, ulcere corneene;
    
  • 
    în afecţiuni cutanate şi genitale.
    

Alte preparate:

• 
  comprimatele pentru aseptizarea materialului seminal conţin 5 cg dehidrostreptomicină şi 48.000 UI penicilină şi excipienţi pentru aseptizarea a 100 ml diluat;
  
• 
  Ilcociline-dry-cow (intramamar);
  
• 
  Interpen-vet (în plus are procaină şi novocaină);
  
• 
  Pen-strep-wepft (intramamar);
  
• 
  Penbex, soluţie injectabilă;
  
• 
  Pentard-streep, soluţie injectabilă, flacoane de 100 ml (procain-penicilină – sulfamide/benzatin-penicilină – sulfamide);
  
• 
  Siccovet (intramamar);
  
• 
  Vetramicin, intramamar şi suspensie injectabilă; conţine şi prednisolon.
  

Grupa cloramfenicolului
Cloramfenicolul

A fost izolat în 1947 din culturile de Streptomyces venezuelae.

• 
  Proprietăţi:
  

• 
  pulbere albă, amară;
  
• 
  substanţă optic activă;
  
• 
  termostabilă;
  
• 
  foarte solubilă în apă.
  

• 
  Mecanismul de acţiune:
  

• 
  intervine în procesul de translaţie;
  
• 
  împiedică transportul aminoacizilor activaţi la locul sintezei proteice.
  

• 
  Rezistenţa bacteriană:
  

• 
  este încrucişată cu cea dobândită de tetracicline;
  
• 
  se datorează unor enzime ce descompun cloramfenicolul.
  

• 
  Spectrul de acţiune:
  

• 
  larg;
  
• 
  coci Gram-pozitivi;
  
• 
  coci Gram-negativi;
  
• 
  clostridii;
  
• 
  micoplasme;
  
• 
  leptospire;
  
• 
  ricketsii;
  
• 
  pararicketsii.
  

• 
  Farmacocinetica:
  

În cazul administrării orale, este absorbit la nivelul duodenului.

Concentraţia maximă în sânge se înregistrează la 2 ore (5 mcg/ml).

Pătrunde bine prin barierele organismului.

Este singurul antibiotic care pătrunde în umoarea apoasă a ochiului.

La rumegătoarele mai mici de 2 luni, administrat per os este rapid absorbit şi descompus, astfel încât se recomandă a NU fi administrat per os.

Circa 90% se transformă în ficat rezultând nitroderivaţi inactivaţi; produşii rămaşi activi se elimină prin rinichi.

• 
  Reacţii adverse:
  
  • 
    inflamaţii şi necroze la locul injectării;
    
  • 
    dismicrobism intenstinal;
    
  • 
    candidoze linguale şi bucale;
    
  • 
    la om, câine şi pisică determină tulburări ale hematopoezei.
    

• 
  Indicaţii terapeutice:
  

• 
  în boli infecţioase specifice şi nespecifice:
  
  • 
    salmoneloză;
    
  • 
    pasteureloză;
    
  • 
    colibaciloză;
    
  • 
    leptospiroză;
    
  • 
    micoplasmoză;
    
  • 
    ricketsioză;
    
  • 
    ornitoză.
    

• 
  Combinaţii:
  

• 
  nu se administrează cu penicilinele şi sulfamidele;
  
• 
  se administrează cu tetraciclinele, eritromicina, hegamicina.
  

• 
  Dozele:
  

• 
  se administrează i.m. şi per os;
  
• 
  2 – 5 cg/kg la interval de 12 ore.
  

• 
  Preparate:
  

• 
  Cloramfenicol:
  

• 
  drajeuri sau capsule;
  
• 
  la viţei, mânji şi miei;
  
• 
  soluţie injectabilă 10 ml 1%, i.m.
  

• 
  Antistafilan spray:
  

• 
  conţine cloramfenicol, saprosan şi anestezină;
  
• 
  în plăgi.
  

• 
  Cloramfenicol hemisuccinat:
  

• 
  i.m. şi i.v.
  

• 
  Cepetyl:
  

• 
  conţine cloramfenicol, tylosină şi acetat de prednisolon;
  
• 
  flacoane de 100 ml.
  

• 
  Closamugon:
  

• 
  suspensie uleioasă;
  
• 
  conţine cloramfenicol, sulfat de tiroidină, acetat de prednisolon şi vitaminele A, B, E şi D₃.
  

• 
  Tiamfenicol:
  

• 
  derivat al cloramfenicolului;
  
• 
  în preparatul comercial – Negerol spray.
  

Grupa tetraciclinelor
Tetracicline de bază
Tetraciclina

Tetraciclinele au fost izolate în 1947 din culturile de Streptomyces aureofaciens.

• 
  Proprietăţi:
  
  • 
    pulbere sau cristale de culoare galbenă;
    
  • 
    insolubile în apă, dar solubile în cloralhidrat, când rezultă o soluţie cu pH acid;
    
  • 
    sensibile la lumină.
    
• 
  Mecanismul de acţiune:
  

• 
  împiedică sinteza proteinelor la nivelul celulei bacteriene, interferând legarea ARN-ului de transfer de aminoacizi, blocând anumite unităţi ribozomale;
  
• 
  chelatează metalele necesare enzimelor bacteriene;
  
• 
  prezintă acţiune bacteriostatică.
  

• 
  Rezistenţa bacteriană se instalează lent.
  
• 
  Spectrul de acţiune:
  

• 
  larg;
  
• 
  bacterii Gram-negative;
  
• 
  bacterii Gram-pozitive;
  
• 
  ricketsii;
  
• 
  spirochete;
  
• 
  actinomicete;
  
• 
  protozoare;
  
• 
  virusuri mari;
  
• 
  nu acţionează asupra bacilului tuberculozei, germenilor Pseudomonas şi Proteus.
  

• 
  Farmacocinetica:
  

• 
  administrate oral se absorb şi realizează nivelul sangvin maxim în 2 ore;
  
• 
  în prezenţa sărurilor de Ca şi Fe realizează chelaţi inactivi;
  
• 
  suferă un circuit entero-hepato-enteric, motiv pentru care se folosesc în infecţii biliare şi intestinale;
  
• 
  nivelul sangvin eficace este de 2 cg/ml;
  
• 
  difuzează foarte bine prin barierele organismului, dar la bovine şi suine NU traversează placenta;
  
• 
  se elimină prin urină, fecale, lapte, salivă.
  

• 
  Reacţii adverse:
  

• 
  în cazul administrărilor îndelungate se constată dismicrobism intestinal, cu excerbarea florei intestinale având drept consecinţă apariţia enteritelor; pentru a evita, se administrează cu drojdie de bere;
  
• 
  injecţiile intratisulare determină iritaţii, hemoragii şi necroze;
  
• 
  au efect imunosupresiv asupra vaccinurilor vii.
  

• 
  Indicaţii terapeutice:
  

• 
  în boli specifice şi nespecifice;
  
• 
  antrax;
  
• 
  colibaciloză;
  
• 
  cărbune emfizematos;
  
• 
  salmoneloză;
  
• 
  micoplasmoză;
  
• 
  leptospiroză;
  
• 
  coriză;
  
• 
  laringotraheită;
  
• 
  nu se administrează oral la bovine şi cal;
  
• 
  nu se asociază cu penicilina;
  
• 
  nu se administrează în lapte;
  
• 
  nu se administrează cu vaccinuri vii;
  
• 
  nu se administrează intraarticular.
  

• 
  Doze:
  

• 
  i.m., i.v., per os;
  
• 
  2 – 5 cg/kg la animalele mici;
  
• 
  1 – 2 cg/kg la animalele mari;
  
• 
  se administrează de 2 – 3 ori/zi;
  
• 
  400 ppm la păsări în scop preventiv şi 500 ppm în scop curativ.
  

Tetraciclinele clasice
Clortetraciclina (aureomicina)

Nu se mai foloseşte.
Oxitetraciclina

• 
  Produse româneşti:
  

•