Georges Dumezil

8 Traducere în LH, p. 220 – 222. Folosesc în acest capitol mai multe părţi din articolul i„: S trois tresors des ancâtres dans l'epopee narte', în Revue de l'histoire des religions, C” 0, p. 141 – 154. Acolo pot fi găsite note pe care nu este cu putinţă să le reluăm aici.

Enţionată. În plus, dacă aceste obiecte, în înfăţişarea lor exterioară, sunt

11 i dublete evident de nedeosebit şi fără valoare propriu-zis simbolică, conârtiile de atribuire a fiecăruia se referă limpede la câte una din cele trei ctiuni. În sfârşit, diverse indicii ne fac să credem că aceste valori funcţioie' dare în părţile principale ale povestirii, sprijineau, de asemenea, într-o

^dactare mai veche, părţile accesorii, de exemplu, introducerea, astfel că re, e vorba de un mare ansamblu în care structura trifuncţională se exprimă e, ccesiv în mai multe feluri. Iată analiza textului: Aşezaţi în jilţurile lor de lemn sculptat, bătrânii narţi ţin sfat asupra stăii poporului. Trei dintre ei se plâng pe rând de decăderea lui, de coruperea moravurilor. Dată fiind urmarea povestirii, putem crede, retrospectiv, că aceste trei jeluiri trebuie să privească: una, încălcări ale vitejiei; a doua, ghiftuirea la serbări; a treia, dispariţia oricărei discipline în materie sexuală. Şi, de fapt, fiecare din aceste trei caracteristici figurează, respectiv, în fiecare din cele trei mici cuvântări şi în această ordine. Dar ele sunt pierdute acolo printre altele care estompează structura. Iată cum începe povestirea propriu-zisă:

Şi se aduseră bătrânilor trei bucăţi de postav (aertae tyny), comori scumpe şi cinstite ale străbunilor (fydaelty kadyyn ac. Nae zynary xaeznatae). Uryzmaeg (unul din. Bătrâni) luă una şi zise:

— Cei mai bătrâni dintre narţi recunosc vrednic de această comoară pe acela dintre tineri care se distinge printr-o vitejie luminată şi prin purtări frumoase (aedzond qaebatyrdaer aemae xaertae daudaery ci razyna). Cine va îndrăzni să se arate pretendent?

Nartul Xaemyc (frate al lui Uryzmaeg şi el însuşi bătrln) se ridică şi zise:

— Eu sunt cel care o să ia această bucată de postav.

— Cum? Ziseră narţii. Dintotdeauna ţi-e frică şi de umbra ta (dy ragaej daer dae auuonaej ku tarsys) şi, până la vremea bătrâneţii tale, n-ai îndrăznit niciodată să priveşti un om în faţă”

— Grăiţi adevărul, voi, fruntaşi ai narţilor. Nu veţi găsi la mine nimic cu care să mă pot lăuda. Dar – nu-mi luaţi în nume de rău sinceritatea – nici printre narţi nu veţi găsi un altul mai brav, sau mai viteaz decât fiul meu Batraz (umaej qaebatyrdaer, umaej nyfsjandaer nae razyndzaen Narty). El nu va face, nu va îngădui niciodată ceva josnic.

Uryzmaeg luă a doua bucată de postav şi zise:

— Cei mai bătrâni dintre narţi vor face cinste cu această comoară celui care îşi stăpâneşte el mai bine îmbuibarea (xynzdaer ci razyna jae qubynyl) şi care este în stare să-şi ducă până la capăt sarcina lui de bărbat cu cinste şi vrednicie.

— Bucata aceasta de postav mi se cuvine tot mie, zise Xaemyc.

— Semeţia ta nu ne place deloc, Xaemyc, ziseră narţii. Care dintre noi nu-ţi cunoaşte lăcomia, ie te-a văzut vreodată sătul (de 'fsisj? După o săptămână petrecută la masă, auzitu-s-au vreo- „tă ieşind din gura ta vorbe de mulţumire (cuvântul baerkad 'bereket „, care pune capăt ospe-

— Tot în numele fiului meu Batraz cer şi această comoară: n-o să găsiţi pe nimeni mai cum- 'atat la masă (textual: mai bun cât priveşte pântecele' gubynyl. Xuzdaer).

,. ~ Cei mai bătrâni dintre narţi, urmă Uryzmaeg, atribuie a treia bucată de postav aceluia re tinerii noştri care se arată cel mai respectuos faţă de femei (sylgojmafy ty xxaej aeydaufyndaer razyna) şi cel mai îngăduitor faţă de a sa (fyldaer li nybbara jae sylgojmagaen).

— Nu am să las nimănui nici această comoară, zise Xaemyc.

A, ~ Dintele tău [aducător] de dragoste (dae qoxdaendag) este de pomină4, răspunseră narţii. (îi Tie?' Pr'ntr~° crăpătură de zid ca să te duci să amăgeşti femeia altuia. Şi pe propria ta soţie5, con? Ycentae'l°r' nu ° purtai tu în buzunar? Cum poţi tu avea sfruntarea să năzuieşti la această ci ~ învinuirile nu sunt neîntemeiate, narţi, dar voi ştiţi bine că n-o să găsiţi nicicând om mai it faţă de femei decât fiul meu Batraz (sylgojmafy tyxxaej daer niku ssardzysiut mae fyrt Batra- 4ae3 uagjyndaer).

Atunci narţii hotărâră să pună la încercare virtuţile lui Batraz.

Hic: ci în episod din epopeea nartă nu-l prezintă totuşi pe Xaemyc ca pe un laş, de altfel, prezi scena următoare) ca pe un lacom. Dar a se vedea mai jos, p. 395.

32s. [Asupra dintelui fermecat al lui Arqyz aflat în stăpânirea lui Xaemyc] vezi, mai sus, p. f LN: tu- 45, p- 142-143.

D i'Aluz' la povestea căsătoriei lui Xaemyc şi a naşterii lui Batraz, LN, nr. 11, p. 50 – 53; NK, I 183-190 =*LH, p. 173-179.

Kd* Acest examen are loc în trei timpi: o încercare de 'vitejie luminata' a de bună comportare la ospăţul-sărbătoare, una de morală sexuală. ' Pe când se întorcea acasă dintr-o expediţie, bătrânii Harţilor trimiseră împotriva lui o sută d ireţi (arvysioj jae razmae fondzyssaedz baraejy). Însă el le înţelese gândul şi, ca şi cum i-ar fj ţ0? Ă, făcu calea întoarsă. Călăreţii se avântară în urmărirea lui. Când fura la o bună depărtare tui* alţii, el se întoarse deodată şi îi lovi pe rând. Mulţi nu-şi mai revăzură căminul, iar celor car11 pară sângele le ţâşnea prin toţi porii pielii.

Narţii făcură apoi un ospăţ, un kuvd, care dură o săptămână întreagă (huvdy badtysty ^Qrt abonaej innăbonmae). Batraz era de faţă, dar aşezat în aşa fel că nu putea să apuce nici o bucată ită săptămână el nu duse la gură nici o îmbucătură (komdzag ne sxasta jae dzyxmae). Şi totuşi Jntă mai vesel, dansa mai frumos decit ceilalţi (faelae uaeădaer innaetaej qaeldzae*g*daeraej zaryd iaer uydi jae kaft).

În sfârşit, într-o zi când Batraz lipsea de acasă, narţii îl duseră pe bouarul lui lingă Soţia sa n qomgaesy barvystoj jae usmae). Când se întoarse, el îi găsi pe amândoi adormiţi în iatacul luj mâna bouarului sub capul femeii. El scoase mina bouarului şi o puse pe cea a soţiei sale sub iul bouarului (qomgaesy cong ralasta jae usy saery bynaej aemae usy cong bakodta qomgaesy saery i). Apoi, întorcându-se în curte, se întinse pe mantia lui, cu şaua drept perină şi nu se mai iti până la răsăritul soarelui6.

Încredinţaţi de însuşirile bărbăteşti ale lui Batraz, judecătorii îi atribuiră cele trei comori străbunilor (taerxony laegtaen sbaelvyrd sty aenaemaengaej Batradzy laegdzinaeătae; akhag yn dtoj fydaelty xaeznatae).

Povestirea mai are o continuare. Bătrânii-judecători îl întreabă pe Baiz ce modele, ce principii i-au inspirat acele trei comportări lăudabile, iar le istoriseşte trei întâmplări:

— Veţi găsi cu siguranţă de mirare faptul, narţi fruntaşi, zise Batraz, dar exemplul de vitejie care l-aţi încuviinţat îi datorez câinelui meu de vtnătoare (rajston aez mae cuanon kudzaej).

— Cum aşa?

— Odată, întorcându-mă de la vânătoare, străbăteam un sat ai cărui crini s-au stârnit asupra fleluimeu., O să-lmănânce l', îmi spuneam eu. Dar clinele meu o luă la sănătoasa în goana mare. Ilalţi îl urmăriră răzleţiţi, iar el, întorcându-se brusc, le făcu felul unul câte unul. Eu n-am uitat: astă învăţătură. Dacă vrei să-ţi răpui duşmanii, fă în aşa fel ca ei să se despartă (ajtae bakaen, '. Maej znag faedixtae ua), ca puterea lor să se fărâmiţeze (faexaeliu ua jae tyx) şi nu-ţi va fi eu să-i birui.

— Şi pentru cumpătarea ta, ce ai de zis?

— Odată, la vânătoare, după ce am ucis vânat, ne aşezaserăm să ne odihnim. Focul fiind aprins, găruile (fizonjytae) pregătite, bătrânii ne trimiseră să aducem apă. În drum, unul din noi se ticni de o desagă de piele (xyzyngond). O luarăm şi, ajunşi la un izvor care ţâşnea dintr-o stâncă, işezarăm sub firul de apă. Stăturăm apoi multă vreme fără să izbutim să o umplem: ea se lărgea: reu (xyzyngond ivaezy aemae ivaezy). După ce cei mai bătrâni dintre noi au băut pe săturate. I îi întrebarăm ce putea să fie această desagă care se lărgea la nesfârşit. Ei se sfătuiră şi iată re fu hotărârea celor care văzuseră multe şi învăţaseră multe (birae ci faecard, birae ci 'mbaersiajâu poate fi decât stomacul unui om (uyj laejy uaec'aefy jettaemae nicy uydzaen). Nimic nu „ uple, nimeni pe lume nu l-a văzut vreodată sătul'. Din ziua aceea nu mi-am mai umplut plutele: să mănânci prea mult înseamnă să-ţi işti cele mai rele boli. Am vrut să mă încerc. Mi-a” ipărţit pâinea în patru părţi şi n-am mai mâncat din ea decât trei: puterea nu mi-a fost de ast ai mică, nici munca mai trudnică. Apoi nu mi-am mai potolit foamea decât cu jumătate şi jom tea o potoleşte tot aşa de bine ca întregul.

— Şi purtarea ta faţă de femei, cum o explici? %.

— Noi, tinerii narţi, făceam într-o zi o expediţie. Eram treizeci şi nouă de călăreţi. Stra ^ ram un şes întins fără copaci şi fără apă, în care nu dădurăm peste nici un vânat. Ziua era „ ^ bit de caldă şi nici oameni nici cai nu mai puteam de foame şi de sete. Către seară, zărirau” mină. Ne apropiarăm: era un sat. Dintr-o casă, o femeie şi fiica ei ne ieşiră în întâmpinare,

1 se află nici un bărbat în casele lor., j'.

— Staţi la noi, ziseră ele, oaspetele este oaspetele lui Dumnezeu (uazaeg xuyoauy uazae§. ca.

Noi ne uitarăm unii la alţii; cum să intri într-o casă unde nu se afla un bărbat? Descal^ ^ im totuşi şi încredinţarăm caii celor mai tineri. După o masă bună, gazdele noastre ne duse* îlcare în două odăi, douăzeci în una, nouăsprezece în alta (iu uaty ssaeduzaen, innaejy ta n ' ~' Ap soţ13

O altă povestire nartă (LN, nr. 7, p. 40) lămureşte acest gest: un erou îşi surprinde rivalul adormiţi în aceeaşi postură; el nu-i trezeşte, dar schimbă la fel locul mâinilor şi cape ^j: ntru că,. Bărbatul este mai în vârstă decât femeia: de aceea se cuvine ca femeia să-l cup; bărbat cu braţele ei şi nu bărbatul să cuprindă femeia'.

'I, MS culcai. Nu departe de noi, cele două femei începură să vorbească în xati (xatiagau) f* singur, din trupa noastră, înţelegeam această limbă).

— Fata mea, zicea mama, astăzi sau mâine, cine ştie, pot să mor pe neaşteptate şi nu voi i cunoaşte nici dorurile inimii (zaerdae-mi), nici plăcerile. Tu, dimpotrivă, viaţa ta abia începe fţi meneşte multe lucruri. Să zicem aşa: eu am să mă ocup de cei douăzeci, iar tu ai să-i farmeci fi cei nouăsprezece'.

— Ei, mamă, răspundea fata, moartea nu deosebeşte vârstele: s-au văzut mulţi cai bătrlni tncându-şi grăunţele în pielea unui mânz (zaerond baex bajrag-dzarmy xor birae xatt baxaery) 1.

?' încă n-am trăit, încă n-am văzut nimic – şi cine ştie dacă voi avea sau nu timpul să văd va? Tu ai trăit, ai văzut multe. Mie mi se cuvine deci să merg în odaia celor douăzeci'.

Atunci am înţeles că femeia este nefericită (maegur), că ea are uneori ceasuri grele (tyxst l în ziua aceea mi-am făgăduit mie însumi că, dacă vreodată o femeie ar intra sub numele „ea în casa tatălui meu, eu nu aş inşela-o niciodată şi că, dacă ea ar avea o slăbiciune, eu n-aş? ^îndurător cu ea'.

Adunarea bătrânilor îl felicită pe Xaemyc pentru fiul său Batraz şi îi aduse laude lui Batraz însuşiapoi se ridicară din jilţurile lor de lemn încrustat şi se despărţiră.

2. INTERPRETARE ŞI VARIANTE OSETE.

Dacă lamentările asupra vremurilor bune de odinioară, în care amplitudo [amplificarea] oratorică a adus confuzie, nu sunt câtuşi de puţin utilizabile, caracterul diferenţial al fiecăreia din cele trei comori reiese: 1. Din condiţiile puse pentru atribuirea lor7; 2. Din pretenţiile enunţate pentru Batraz de către Xaemyc; 3. Din ocările pe care narţii i le adresează lui Xaemyc; 4. Din cele trei încercări impuse lui Batraz şi din cele trei succese pe care le obţine; 5. Din cele trei întâmplări pe care le povesteşte pentru a-şi justifica cele trei comportări. În 1960, am rezumat învăţătura legendei: Valoarea funcţională a fiecăreia din îrcercări, cu ceea ce o precede şi o urmează, este uşor de definit. Prima se poate lipsi de comentarii: ambuscadă, bravură, lupte, toate, până şi viclenia tânărului Horaţiu8, ţin de, a doua funcţiune '. Încercarea următoare priveşte ceea ce, cum s-a reamintit mai sus, prelungeşte în epopee ca şi în practică anticele ceremonii religioase, acele ospeţe-chefuri desemnate încă cu numele de kuvd, 'rugăciune'. A treia nu priveşte nici agricultura, nici producţia, ja plugul obţinut de Kolaxais, ci un alt aspect al 'funcţiunii a treia': voluptatea, sexualitatea, femeia ca mijloc şi ca maestră a plăcerii”.

Astfel, această povestire păstrată de ultimii reprezentanţi ai 'iranienilor din Europa ' pare în tdevăr a continua, dacă nu însăşi tradiţia atestată de Herodot, cel puţin o variantă apropiată de ţ, care explica şi ea în ce chip un erou de frunte intrase în stăpânirea a trei 'comori', legate! Lecare de una din cele trei funcţiuni indo-iraniene.

Trebuie adăugat că între justificarea comportării de prima funcţiune (cumitare la ospeţele de sărbători) şi celelalte două (curaj inteligent, indulgenţă Pentru femei) există însemnate diferenţe structurale. În cazurile din urmă, toărul, când se găseşte în faţa unui fapt curios (câinele său răzleţind câinii

; îl urmăresc; convorbirea dintre mamă şi fiică), cugetă şi, el singur, de- ' Mai puţin decât în cele trei jeluiri din introducere, există şi aici o oarecare confuzie, prin plera: astfel, în enunţul primei condiţii, xaerzaerdautaer 'mai modest, cu purtări mai bune' încarcă ' pe qaebatyrdaer 'mai viteaz', care singur introduce şi răspunsul lui Xaemyc şi încercarea cores-

^J^toare a lui Batraz. ~L, a. fel enunţul condiţiei a doua conţine referinţa inutilă la sarcina, la 'povara arbat, laefy uary, de suportat până la capăt cu cinste şi rânduială, Kad aemae radaej.

Această viclenie se regăseşte într-un alt episod din viaţa lui Batraz, vezi, mai sus, p. 326; asemenea, în mai multe povestiri cerkeze străine de ciclul narţilor, care mi-au fost comunicate ia. Kmt destul de numeroase povestirile trifuncţionale care au două tipuri de variante, unul punând t'm, ^1. Enââ aspectul 'dragoste, voluptate etc', celălalt aspectul 'bogăţie, belşug, lăcomie etc.' al f'unii a treia. Vezi, de ex., Tarpeia, 1947, p. 279-287 (mai sus, p. 187 şi n. 12); Heur et maldu guerrier, 1969, p. 93; şi mai jos, p. 392 şi n. 12. Batraz este cel mai tipic dintre AExsaern|e *pa'cae: asupra indiferenţei la adulter în anumite societăţi sau clase militare, v. bunele reflecţii

11 iiobert Flaceliere, L'Amour en Grece, 1980, p. 113 – 114 (P^tarh, Licifg, 15, 11 – 15 etc.).

Îce regula care îi va călăuzi de acum. Înainte comportarea; în primul mpotrivă, în faţa desagii nesătule, el gândeşte dar nu înţelege şi trebi 'C&Z' imească învăţătura bătrânilor, 'a celor care au văzut şi au învăţat rm ^ ^ t plus, în ultimele două cazuri, faptul este curios, dar conform cu legi] rii: dinele se comportă ca un animal inteligent, însă ca un animal Jj ^ fiica se comportă ca femei lascive, însă ca femei. Dimpotrivă, desaga ^^ i obiect miraculos, care nu se comportă ca o desagă obişnuită'şi care h*6 i-şi învăţătura prin încălcarea legilor experienţei, nu poate să fi fost ase – olo decât prin voinţa lui Dumnezeu. Aceste două trăsături potrivite: ării şi comportării de 'prima funcţiune' (învăţătura prin înţelepţi şi D -un miracol) convin de fapt acestei funcţiuni şi nu-i convin decât ei. N~ Puţinătatea documentaţiei – o singură mărturie – mă neliniştea. M-a format la harnicul folclorist oset K. E. Gagkaev asupra variantelor manuscritt istrate în arhivele folclorice de la Orjonikidze. Iată ce mi-a scris în legatul. Aceasta (scrisoare din 20 februarie 1962): îr cele două variante pe care le avem se cer trei condiţii pentru atribuirea xaezna-lor (com jr'); le vor primi cei care vor da dovadă: 1. De eroism; 2. De cumpătare la ospeţe; 3. Den'oblet' ă de femei. Comorile sint trei pahare, muazaen. Iată un fragment din un„ din variante: amnele narte le aduseră atunci [adică după jeluirea celui de al treilea laudator temporis acti*} trânilor narţi trei pahare de aur, preţioase comori ale străluciţilor străbuni. Nartul Uryzmaee luă al din aceste pahare, îl arătă adu” arii şi zise: 'Bătrânii narţi au hotărât să cinstească cu acest iar pe acela dintre tinerii noştri care se va arăta cu isteţime şi cel mai viteaz şi cel mai îndrăzneţ r totodată şi cel mai bine crescut'. [Urmarea ca în varianta tipărită: Xaemyc revendică paharul.' pentru el, bineînţeles, ci pentru Batraz.] Nartul TJryzmaeg ia al doilea pahar şi zice: Cu această noară bătrânii fac cinste bărbatului care se va arăta cumpătat în privinţa mâncării şi băuturii', lemyc cel cu mustăţi de oţel ia din nou cuvântul: 'Mie mi se cuvine acest pahar, o jur pe cinstea astră. Etc'. În sflrşit, TJryzmaeg prezintă al treilea odor cu aceste cuvinte: Bătrânii narţi istesc cu acest al treilea pahar pe acela dintre tinerii narţi care se va arăta cel mai cumsecade; ă de femei'.

— Nu voi lăsa nimănui nici această comoară', zice iarăşi Xaemyc cel cu mustaţa oţel etc. În varianta a doua, însuşi Batrez este cel care ia cele trei odoare, atunci când narţii le: ră aceluia dintre ei care se consideră ca îndeplinind fiecpre din cele trei condiţii. În aceasta riantă, în care nu este vorba de Xaemyc, Batraz spune că el ia odoarele 'ân numele tatălui meu yzmaeg', care se afla pe atunci în expediţie.

Fără îndoială că nu vom îndrăzni prea mult, dacă vom socoti că bucăţile: postav din textul tipărit sunt mai puţin vechi în povestire decât cupele din xtele manuscrise.

3. ZOND ŞI ouppoo6v7)* ÎN SOCIETATE.

Dar structura legendei trebuie examinată mai îndeaproape decât am făcut-0. În 1960. Dacă prin ospeţele-chefuri de sărbători, prin bătălie şi prin femei^ ateria desfăşurărilor succesive se distribuie bine pe cele trei funcţiuni, în etatea lui Batraz este asigurată, în fiecare caz, printr-o utilizare înţeleaf minte, a acestei materii: Batraz se controlează şi aceasta este ceea ce i re prin condiţiile înseşi ale probei. Împotriva a o sută de adversari, el; buie numai să fie viteaz, ci viteaz cu isteţime, aed-zond; la ospeţe, el de să-şi modereze pofta; faţă de femeia care îl înşeală el trebuie f a'^tecte tieasca reacţia de mascul. În cele trei cazuri, ceea ce se cere şi se rasP ijzâ, te deşteptăciunea care îngăduie stăpânirea de sine; este, în ultima an nu numai pentru încercarea războinică, ci pentru toate, zond-n.

* 'Lăudător al vremilor trecute'.

* Sophrosyne este 'ânţelepciunea, cumpătarea, cuminţenia.

Găsim aici o primă manifestare a acelei alunecări a zond-văui (însuşire tială a şefului, care ar trebui să fie, prin însăşi definiţia lor şi care fără ială a şi fost odinioară realmente specialitatea Alaegatae-lor) în zestrea vfxsaertaegkatae-lor, între care Batraz este unul din cei mai prestigioşi. Tot fel 'căpetenia' narţilor este în general Uryzmaeg, alt reprezentant al AE) x- 'ertâegkatae-lor şi niciodată Alaeg, nici vreunul dintre Alaegatae. Se pare

*f i ca funcţia de 'şef' a acestora din urmă, încă sensibilă la Aleg'-iul cerkez, dispărut în folosul familiei războinice şi că, în mod corelativ, caracteristica a nd inteligenţa, deşi menţinută în teorie la Alaegatae, a trecut şi ea în practilâ AExsaertaegkatae sau la câţiva dintre ei10. De fapt, aici, concentrarea Celor trei odoare în mâinile lui Batraz îl desemnează, dacă nu drept şef în felul lui Kolaxais, cel puţin drept 'cel mai bun', iar această concentrare îi ste asigurată, încă o dată, prin deşteptăciunea – sângele rece, cumpătarea

_ pe care le manifestă în cele trei zone ale acţiunii.

Descoperim în spatele acestei legende o psihologie politică diferită, dar apropiată de cea pe care Platon, pornind cu siguranţă de la speculaţii trifuncţionale foarte vechi, o expune la începutul cărţii a parta a Republicii. După ce, la sfârşitul cărţii a treia, a dezvoltat concepţia celor trei clase – to muxaxixov sau (3ouXLutix6v, t6 L7uxoupix6v, to xP^aticrr^v, adică filosofii care guvernează, războinicii care luptă, starea a treia, plugarii şi meseriaşi reuniţi, care creează bogăţia – autorul ajunge la virtuţile pe care trebuie să le însumeze societatea şi care se distribuie între clase (427 e – 434 d)11:

— Dacă statul nostru este bine constituit, el trebuie să fie desăvârşit.

— Negreşit.

— Este deci limpede că el este înţelept doip^, curajos (ivspeia), cumpătat (j! 9pov) şi drept (Sixaea)*.

— Limpede.

Socrate stabileşte apoi fără greutate că înţelepciunea (orocpta) statului, constând în a delibera bine şi a decide bine (eujiouxfa) şi nefiind o ştiinţă tehnică precum cea a dulgherilor, a fierarilor etc, este specifică primei clase sociale („piixaxeţ) şi conchide asupra acestui punct: Aşadar, clasei, părţii celei mai mici din el însuşi [= din stat] şi ştiinţei care sălăşluieşte în: astă parte, celui ce este în fruntea lui şi îl cârmuieşte i se datoreşte organizarea întregii cetăţi după o înţelepciune potrivită naturii şi, pare-se, clasei mai puţin numeroase îi revine să participe ceasta ştiinţă care, singura între toate ştiinţele, trebuie să fie numită 'ânţelepciune'.

Cu tot atât de puţină greutate, Socrate arată apoi că prin războinicii săi, lasă apărătorilor săi, este statul 'curajos'; exact, 'ân această parte care a luptă şi se bate pentru el'. Aceştia sunt cei care au învăţat prin educaţia Tvjţ naiseiac;) ceea ce este cu adevărat de temut: tgm. Astă putere, această păzire statornică a părerii drepte şi legiuite asupra a ceea ce este de a. şi asupra a ceea ce nu este, o numesc, o definesc eu 'curaj'.

Und vine rândul cumpătării, Socrate ne rezervă o surpriză. Desigur, această W, care este un fel de ordine regulată şi de stăpânire (xoo-pio? Syxpatcia) ra plăcerilor şi dorinţelor, convine clasei a treia, dar nu numai ei: eM că am fost ghicitori buni adineauri, asemuind cumpătarea cu un fel de armonie?

— V_um aşa?

U5aii jos, p. 371-372, 389, 392. V? S'unea r ea franceză o urmează pe cea a lui Chatnbry (colecţia 'Belles I^ettres'). [Pentru „Mizată, om^nească am pornit de la textul grecesc originar, confruntându-l cu versiunea franceză

*Ac h ^umezii – N. Tr.] c°rdul cu femininul este datorat genului gr. jtoxiteia = 'statul'.

— Curajul şi înţelepciunea, sălăşluind fiecare înăuntrul unei părţi a statului, fac statul, una îpt, celălalt curajos. Nu aşa stau lucrurile cu cumpătarea: ea este răspândită în absolut tot stapune la unison pe toţi cetăţenii, pe cei mai slabi şi pe cei mai tari, ca şi pe cei aflaţi la mijloc ivinţa, de vrei, a minţii, ori, de vrei, a puterii lor sau, la fel, a mulţimii sau a bogăţiei sau a xui alt avantaj de acest soi. Astfel că am avea tot dreptul să spunem despre cumpătare că acel acord, acea simfonie potrivită naturii între inferior şi superior, pentru a decide care din două lie să conducă atât în stat, cât şi în individ.

Nu mai rămâne decât de definit dreptatea (Sixouoo-isvt]), virtute eteroă faţă de cele trei precedente (433 b) – ea este statornicia fiecăruia în eplinirea funcţiei sale fără a o încălca pe cea a altora – şi de trecut la liza, cu totul asemănătoare, care va arăta că sufletul omenesc este compus trei principii, raţiunea (to Xoyicmxov), pasiunea (to S-ujxoeiseţ), dorinţa.

L7u&u [i. Y) tix6v), între care, iarăşi, dreptatea va menţine ierarhia naturală.

Chiar la sfârşitul cărţii a treia, Platon descrisese 'alegerea cârmuitorilor' r-o desfăşurare care ne face să ne gândim la încercările lui Batraz şi unde s vorba de a pune caracterul lor la adăpost de ceea ce Platon numeşte o curioasă expresie triplă 'furtul, vraja, violenţa' (413 b)12. Pregătirea se urnă la a-i căli contra uitării bunelor principii, contra farmecului plăcerişi contra pornirilor necazului şi durerii. Fiecăruia din aceste obiective îi espunde un antrenament constând din probe care îl vădesc pe cel mai apt, e cel mai bun', cum zice legenda nartă. Iată concluzia (413 d): Trebuie puşi în concurenţă şi observaţi: aşa cum sunt mânaţi mânjii prin zgomote şi hărmălaie tru a vedea dacă sunt sperioşi, la fel şi tinerii trebuie puşi în situaţii înfricoşătoare, apoi, dimporă, ei trebuie aruncaţi între plăceri, incercându-i cu mai multă grijă decât aurul în foc, pentru a lea dacă rezistă [candidatul] la descântare, dacă se poartă cu decenţă în toate, dacă este un bun itor al lui însuşi şi al muzicii care i-a fost educatoare, dacă se arată în toate aceste împreju- 1 bine ritmat, armonios şi, îndeobşte, aşa cum trebuie să fie pentru a fi cât mai folositor lui însuşi statului. Cel care va trece mereu cu bine încercările acestea şi copil şi tânăr şi bărbat, ieşind ele nepătat, acela trebuie aşezat drept cap şi păzitor al statului. I se vor da cinstiri în timpul ţii şi, după moarte, va primi ca răsplată mormântul şi monumentele cele mai măreţe. Iar cel care este aşa, trebuie exclus. Iată definit, în mare, fără a intra în amănunte, ceea ce trebuie să fie gerea şi instalarea conducătorilor şi păzitorilor.